Data şedinţei: 2005-02-14 Titlul şedinţei

Data şedinţei: 2005-02-14

Titlul şedinţei:

Intervenţia 1

Declaraţii politice prezentate de către domnii senatori :

- Puiu Haşotti (PNL-PD) - lipsa de fair-play din partea actualei opoziţii faţă de coaliţia aflată la putere.

- Antonie Iorgovan (PSD) - “corsarul moralist”.

- Corneliu Vadim Tudor (PRM) -subordonarea justiţiei politicului; - emisiunea postului OTV din 13 februarie a.c.

- Puskas Valentin Zoltan (UDMR) - revederea contractelor pentru medicii de familie şi “vindecarea” sănătăţii.

- Mircea Mereuţă (PNL-PD) - televiziunea publică şi preşedintele - director general Valentin Nicolau.

- Cristian Diaconescu (PSD) - procesul de reformă a sistemului judiciar.

- Eugen Mihăescu (PRM) - lipsa unei strategii unitare pe termen lung în politica externă; - restructurarea Ministerului Afacerilor Externe pe criterii de profesionalism şi competenţă.

- Ion Mihai Dumitrescu (PNL-PD) - legitimaţiile de parlamentar; - reprimarea libertăţii de exprimare a presei; - activitatea Senatului să fie prezentată pe Internet.

- Doina Silistru (PSD)- introducerea taxelor pentru serviciile de consultanţă agricolă.

Domnul Mircea Geoană (din sală):

(din sală) Vă înşelaţi.

Doamna Doina Silistru :

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Intervenţia mea se referă la o serie de aspecte privind introducerea taxelor pentru serviciile de consultanţă agricolă.

Calitatea, capacitatea şi performanţele agricole ale fermierilor reprezintă indicatorul de bază pentru nivelul de eficienţă, productivitate, dezvoltare şi susţinere a sectorului agricol din fiecare ţară. Capacitatea şi performanţele bune ale fermierilor nu sunt însă, calităţi înnăscute, ci trebuie dobândite. Chiar şi acei fermieri care au beneficiat de avantajul unei şcolarizări medii sau superioare nu sunt întotdeauna la curent cu noile tendinţe şi cerinţe ale agriculturii moderne.

Din aceste motive, majoritatea organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale recunosc necesitatea sprijinirii şi dezvoltării activităţii de consultanţă şi extensie.

În Europa, raportul de un consultant la 431 de fermieri, existent în acest moment, este considerat inadecvat şi, în ciuda eforturilor sectorului public de a asigura servicii de consultanţă şi extensie, numărul fermierilor ce nu beneficiază de aceste servicii rămâne ridicat.

Acest lucru se datorează, în special, ponderii destul de importante reprezentate de fermele de subzistenţă şi micilor fermieri, cum sunt majoritatea în ţara noastră.

În România, după 1962, consultanţa agricolă a fost asigurată sporadic prin activitatea specialiştilor agricoli.

După anul 1990, această activitate s-a redus aproape până la desfiinţare, proces care a contribuit, în mare măsură, la declinul agriculturii româneşti.

În anul 1996, au fost înfiinţate - în cadrul direcţiilor generale pentru agricultură, la recomandarea Comisiei Europene pentru Agricultură - servicii de consultanţă şi formare profesională, iar în anul 1998, prin Hotărârea de Guvern nr.676, s-a înfiinţat Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, creându-se, astfel, cadrul legislativ şi organizatoric pentru realizarea unei activităţi eficiente de consultanţă agricolă atât de necesară, în prezent, pentru agricultura românească.

Cererea fermierilor pentru serviciile de consultanţă şi extensie variază, însă, de la un tip de fermier la altul. În funcţie de cererea lor potenţială pentru serviciile de consultanţă agricolă, se poate face distincţie între fermierii de subzistenţă, care, în judeţul pe care îl reprezint, respectiv, judeţul Vaslui, înseamnă circa 90%, micii fermieri, cei cu o mică producţie comercializabilă, care reprezintă, în judeţul Vaslui, 46%, şi marii fermieri, adică cei cu producţii comercializabile medii şi mari. Plătind o taxă fixă sau negociabilă pentru serviciile de consultanţă, marii fermieri pot să înmulţească efectele, costul pe unitatea de producţie a serviciilor de consultanţă devenind, astfel, mai scăzut şi accesibil. Pe măsură ce activităţile fermelor devin tot mai comerciale şi fermierii au nevoie de tehnologii agricole tot mai avansate din punct de vedere tehnic, serviciile de extensie sunt obligate să asigure informaţii specifice necesare pentru sprijinirea acestor activităţi. O asemenea specializare îi va duce la exclusivitatea informaţiilor şi, în consecinţă, a activităţilor de extensie. De exemplu, rezultatele unei analize de sold sau conceperea unui program informatic care să optimizeze activităţile fermelor sunt specifice situaţiei sau clientului respectiv.

Asemenea informaţii nu sunt neapărat folositoare altor fermieri şi, chiar dacă ar fi, clienţii pot să-şi rezerve dreptul la exclusivitatea informaţiilor şi să nu le transmită gratuit altor potenţiali utilizatori, încetinind, astfel, procesul de difuzare. Aceste caracteristici fac din informaţiile specifice bunuri taxabile şi constituie un stimulent adecvat pentru ca sectorul privat să le furnizeze la un nivel optim. În cazul micilor fermieri, însă, producţia lor comercializabilă mai mică duce la un cost pe unitatea de producţie mai ridicat, fiind pentru ei mai puţin profitabil sau chiar neprofitabil să plătească pentru serviciile de consultanţă.

Fermierii care se limitează să producă doar pentru nevoi proprii, dacă nu doresc sau, de fapt, nu au capacitatea să treacă la producţia comercializabilă, sunt tentaţi prea puţin sau deloc să plătească pentru serviciile de extensie.

Resursele şi finanţările din sectorul public rămân, însă, esenţiale pentru fermieri, indiferent de mărimea fermei, dacă informaţia respectivă priveşte domenii de interes public, cum ar fi: pregătirea pentru integrarea în Uniunea Europeană a populaţiei rurale, care desfăşoară activităţi agricole, piscicole, silvice şi de diversificare a activităţilor în mediul rural, diseminarea prevederilor legislative armonizate cu cele ale Uniunii Europene, promovarea în rândul populaţiei a programelor de dezvoltare rurală, pregătirea şi perfecţionarea profesională în domeniul agricol, silvic şi piscicol a populaţiei din mediul rural.

Din experienţa altor ţări, precum: Marea Britanie, Germania, Olanda, Franţa, trecerea de la o consultanţă gratuită la un sistem mixt public privat, pe bază de taxe percepute de la beneficiari şi subvenţii de la stat, s-a realizat în momentul în care au apărut organizaţii ale fermierilor sau marii fermieri, care au dorit să se conecteze direct la fluxul informaţional şi la o bază de date utilă.

Astfel, în Marea Britanie, activitatea de extensie se desfăşoară încă din anul 1920 şi - după mai bine de 60 de ani, şi după aderarea la Comunitatea Europeană - s-a pus problema introducerii taxelor pentru serviciile de consultanţă, după care, în anul 1997, serviciul de extensie şi consultanţă a fost privatizat în totalitate.

În Germania, structura federativă a impus servicii de extensie şi consultanţă pentru agricultură, care diferă de la un land la altul. În landurile în care structura agricolă, la scară mică, este dominantă, serviciile de consultanţă sunt gratuite. În landurile în care predomină fermele mari, există servicii mixte sau total private pe bază de taxe. În prezent, Bavaria este singurul land, în Germania, unde aceste servicii sunt, în continuare, gratuite. Motivul – aşa cum a fost prezentat de Guvernul Bavariei – este structura la scară mică şi situaţia agro-ecologică specifică ce situează agricultura Bavariei pe o poziţie dezavantajată în comparaţie cu alte regiuni ale Germaniei.

Având în vedere cele câteva aspecte prezentate în acest material, atragem atenţia că nu este momentul oportun, ca în România, să fie introduse tarife directe în munca de consultanţă, dacă vrem ca aceasta să-şi atingă scopul pentru care a fost creată, din următoarele motive: fermierii cu venituri mici nu-şi pot permite taxele pentru consultanţă, existând riscul pierderii influenţei consultantului asupra acestor grupuri, care reprezintă majoritatea din numărul total al fermierilor din România.

Activitatea de consultanţă nu va mai fi în beneficiul tuturor agricultorilor, consultanţii se vor reorienta spre fermierii dispuşi să plătească. Acest lucru nu ar fi atât de grav dacă micii fermieri ar avea acces la informaţii din surse, altele decât consultanţii agricoli.

Taxarea serviciilor de consultanţă destinate micilor fermieri şi fermierilor de subzistenţă va fi posibilă doar în momentul în care aceştia se vor asocia, creând asociaţii puternice de fermieri, capabile să-şi permită o consultanţă contra cost.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da, mulţumesc. Din partea parlamentar al Partidului Social Democrat, invit la microfon pe domnul senator Cristian Diaconescu.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog să faceţi linişte, stimaţi colegi!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Invit la microfon pe domnul senator Puskas, din partea Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).

Domnul Eugen Mihăescu :

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Câteva evenimente recente m-au determinat să fac această declaraţie, în acest moment.

Primul se referă la participarea colegilor noştri, doamna senator Norica Nicolai şi domnul senator Mircea Geoană, la Dejunul de rugăciune de la Washington. Aşteptam ca, la prima întâlnire a Comisiei pentru politică externă a Senatului, din 8 februarie, să aflăm cum a decurs dejunul. Dintr-un întârziat reflex de ministru al afacerilor externe, colegul Geoană nu ne-a prezentat nici un raport.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori,

Accept fără rezerve şi plec de la premisa că opoziţia, ca instituţie “sine qua non” a sistemului politic democratic, trebuie să fie mereu în gardă şi să taxeze, ori de câte ori are prilejul, intenţiile şi acţiunile puterii.

Aşa e de când lumea, repet, lumea democratică, şi nu altfel am procedat noi înşine, cei care, în urma scrutinului electoral din noiembrie trecut, am trecut, graţie votului de încredere pe care ni l-au dat alegătorii României, din opoziţie, la putere.

Ceea ce nu pot accepta însă sunt criticile, ca să nu spun atacurile lipsite de moralitate politică, care, uneori, se revarsă, pe diferite canale, asupra actualei coaliţii aflate la putere, din partea oponenţilor noştri, până mai ieri, aflaţi în postura de guvernanţi. Guvernanţi cu rezultatele ştiute, în plan economic şi social, drastic taxate la examenul votului din toamna anului trecut. Şi atunci, de unde atâta vehemenţă, de unde atâta pretinsă îndreptăţire a băncilor opoziţiei, cu precădere din partea celor ocupate de către PSD, partidul-stat aflat la cârma ţării în perioada 2000 – 2004, de a se repezi cu parul asupra primelor măsuri legislative şi guvernamentale ale coaliţiei aflate acum la putere? Ce mână opoziţia de azi la luptă şi, mai ales, ce o îndreptăţeşte să dea lecţii de moralitate şi de conduită politică?

Răspunsul este, pentru a prelua titlul unei arhicunoscute piese a unui celebru muzician şi poet american: vânare de vânt.

Vântul schimbării a spulberat însă, în 2004, moralitatea politică a PSD-ului… (proteste din rândurile senatorilor PSD)

Domnule preşedinte, vă rog să aveţi amabilitatea să menţineţi ordinea în sală.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Vă mulţumesc foarte mult.

Grupul parlamentar România Mare şi-a epuizat timpul alocat, chiar dacă mai sunt 3 colegi care doreau să ia cuvântul. Deci, pe data viitoare.

Invit la microfon pe domnul senator Mihai Dumitrescu, din partea Alianţei “Dreptate şi Adevăr PNL-PD”.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi, vă rugăm foarte mult să ascultăm pe fiecare coleg. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Programul de lucru, îl cunoaşteţi, până la ora 19.30.

Supun la vot şi programul de lucru. Vă rog să votaţi.

S-a aprobat cu 94 de voturi pentru, nici un vot împotrivă, 4 abţineri.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Este de acord grupul parlamentar, da?

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

(din sală)E Sfântul Valentin…

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Invit la microfon pe domnul senator Corneliu Vadim Tudor, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare (PRM).

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Trecem la primul punct, stimaţi colegi: declaraţii politice.

Vă reamintesc, Grupul parlamentar al Alianţei “Dreptate şi Adevăr PNL-PD” are la dispoziţie 32 de minute, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat – 30 de minute, Grupul parlamentar al Partidului România Mare – 14 minute, Grupul parlamentar al Partidului Umanist din România – Social Liberal – 7 minute, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România – 7 minute.

Vă rog să-mi permiteţi să-l invit la cuvânt pe domnul senator Puiu Haşotti, din partea Alianţei “Dreptate şi Adevăr PNL-PD”.

Domnule senator, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Diaconescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

După cum ştiţi, ,,Capitolul de justiţie şi afaceri interne” reprezintă un element încă sensibil în ceea ce priveşte procesul de integrare europeană a României. Avem semnale, din păcate confuze, uşor contradictorii, din partea Bruxelles-ului în ceea ce priveşte în continuare, în anul 2005, situaţia României faţă de acest capitol. Există o clauză de salvgardare care odată activată ar putea bloca integrarea României în Uniunea Europeană.

În contextul acestor chestiuni, daţi-mi voie, foarte succint , să mă refer la o serie de obligaţii îndeplinite total sau parţial în 2004 şi modul în care acestea ar trebui abordate în anul 2005 pentru a rezolva odată pentru totdeauna problema reformei sistemului judiciar.

După cum ştiţi, în ultima perioadă noi, cel puţin, am observat cu îngrijorare şi preocupare crescândă existenţa unor tensiuni din ce în ce mai puternice între Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii. A fost înlocuit discursul promovat în urmă cu câteva săptămâni de actuala echipă de guvernare, atunci în opoziţie, prin care se susţinea asigurarea independenţei totale a sistemului justiţiar, cu o critică repetată a tuturor deciziilor, precum şi a componenţei Consiliului Superior al Magistraturii.

După cum cunoaşteţi, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, alcătuit din 19 membri – 9 judecători, 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile . Aceştia au fost aleşi în decembrie 2004 prin votul deschis a 6.000 de magistraţi, iar componenţa sa a fost validată de către Senat în unanimitate. La aceşti membri ai CSM-ului se mai adaugă, de drept, conform Constituţiei, ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preluarea de către CSM a competenţelor Executivului privind cariera şi eventuala sancţionare a magistraţilor găsiţi vinovaţi de săvârşirea unor fapte, au reprezentat obiective clare de integrare a României, convenite cu Uniunea Europeană. Dar nu numai cu Uniunea Europeană, ci şi cu magistraţii, cu clasa politică, dar şi cu societatea civilă. Ideea de a reveni asupra acestei măsuri pune în pericol real mersul reformei sistemului judiciar.

Aş vrea să vă spun că încă din 2002, prin scoaterea mecanismului de alegere a CSM de sub autoritatea politică, s-a realizat filozofia necesară asigurării independenţei reale a acestei instituţii. Această filozofie a fost preluată în Constituţia din 2003 şi stabilită prin cele trei legi de organizare din 2004. Sigur că se implică o schimbare structurală majoră. Ministrul justiţiei a renunţat la acele atribuţii care puneau problema unei eventuale imixtiuni a politicului în justiţie, acum soarta magistraţilor este în puterea CSM, organ colegial independent format din magistraţi aleşi prin vot secret de adunările generale ale magistraţilor. Există o dublă întrebare: putem alege varianta, chiar anevoioasă, de a crea o maiotică specială pentru acest CSM şi de a-i da posibilitatea să se afirme într-adevăr ca un organism independent al justiţiei, deci că funcţionăm ca un stat civilizat sau există posibilitatea să ne reîntoarcem – ambele variante sunt egal valabile tehnic – la diverse forme de ingerinţă a Executivului şi să reluăm aceeaşi situaţie din anii anteriori pe care toţi o criticăm în funcţie de cum suntem - la putere sau în opoziţie - şi atunci să dăm dovada faptului că nu suntem în stare, sub aspectul criteriilor politice, să ne încadrăm în calitatea de stat civilizat?

Vreau să mai spun, totodată, legat de CSM, un singur element. La sfârşitul anului 2004 au fost elaborate planurile de implementare pentru legile care consfinţesc reforma justiţiei în România. Cele trei planuri au fost aprobate printr-un protocol încheiat între CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public şi Ministerul Justiţiei. Aceste planuri detaliază obiectivele cuprinse în Strategia de reformă. Considerăm util să ştim ce se întâmplă cu aceste planuri acum, dacă au fost preluate în logica anului 2005 privind reforma justiţiei, iar dacă nu, ce se va pune în loc? Vreau să menţionez o singură subliniere: aceste planuri sunt făcute cu avizul şi cu sprijinul experţilor europeni din cap în coadă.

Câteva chestiuni foarte rapide aş vrea să-mi permiteţi să parcurg. Pentru a aplica Legea falimentului, deci pentru a asigura criteriile necesare statutului de economie de piaţă funcţională în România, precum şi pentru a crea un regim de protecţie al minorilor, conform standardelor europene, am trecut la înfiinţarea tribunalelor comerciale şi a tribunalelor pentru minori. Nu ştim ce se întâmplă cu acest proces şi am fi foarte interesaţi să cunoaştem dacă se mai doreşte ca aceste instituţii specializate să funcţioneze în România?

În anul 2004 am realizat 60 % din informatizarea sistemului judiciar . Pentru 2005 informatizarea a reprezentat o prioritate şi bugetară, este bugetată special, vrem să ştim dacă aceşti bani în continuare vor fi utilizaţi pentru finalizarea procesului de informatizare?

Repartizarea aleatorie a dosarelor am înţeles că reprezintă în continuare o prioritate. Este foarte bine.

Noi am alocat, din bugetul de stat, 13 miliarde. Practic, în două luni din 2005, acest proces, conform fondurilor care există, ar fi trebuit să fie finalizat. Această informatizare a distribuţiei aleatorie a dosarelor este un proces foarte necesar, atât pentru funcţionarea mecanismului justiţiei, cât şi ca instrument anticorupţie.

Şi pentru că vorbeam de instrumentul de luptă anticorupţie, sigur se fac foarte multe discuţii, extrem de multe politizate. Daţi-mi voie să am şi eu o simplă şi scurtă abordare tehnică, din acest punct de vedere. Lăsând la o parte elementele deja complinite, vreau să fac două precizări. În primul rând, sunt incertitudini, cel puţin din câte am înţeles din declaraţiile publice, în ceea ce priveşte statutul Parchetului Naţional Anticorupţie. Vreau să fac aici două menţiuni, sigur, decizia politică poate fi a oricui şi şi-o asumă cel care o ia. În primul rând, Parchetul Naţional Anticorupţie este instituţie fixată deja în EUCP – mă rog – în European Union Common Position, adică documentul de poziţie Uniunea Europeană – România care este instrumentul juridic prin care noi am finalizat negocierea pe Capitolul 24. Iar a doua menţiune pe care aş dori să o fac este că există 6 proiecte de lege pe care Ministerul Justiţiei, în anul 2004, le-a elaborat împreună cu Transparence International, cu referire directă la întărirea elementelor concrete privind lupta anticorupţie. Sunt legi privind creşterea eficienţei prevederilor legale privind conflictul de interese şi incompatibilităţi, asigurarea protecţiei persoanelor care notifică încălcările legii, acţionând cu bună credinţă, stabilirea unor reguli stricte şi clare de conduită a personalului, deci Codul de conduită a personalului contractual din autorităţi şi instituţii, este vorba de asigurarea transparenţei urmăririi penale, obligativitatea pentru procurori de a comunica deciziile pe care le iau, extinderea sferei infracţiunilor de corupţie, precum şi, în sfârşit, Consiliul Naţional al Integrităţii. Toate aceste legi se află aici, în Parlament.

Din păcate, nu am găsit nici o menţiune în ceea ce priveşte interesul actualei puteri de a se reactiva discuţiile pe aceste legi, dacă, într-adevăr, dorim să avem o percepţie clară în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

Un singur element, domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, şi voi încheia, vă mulţumesc, este vorba de raportul de ţară al Uniunii Europene. Vreau să vă spun că, înainte de prefigurata şi dorita de noi toţi semnare a tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, va fi un raport al parlamentarului european Moscovici care se va referi, în mod direct şi clar la elementele faţă de care încă există obligaţii din partea României. Totodată, în luna iunie a acestui an, va exista o delegaţie de experţi de evaluare în ceea ce priveşte exact reforma sistemului judiciar care va fi reluată în luna septembrie a acestui an. Pe baza concluziilor acestor misiuni şi acestor evaluări, se va stabili dacă România îndeplineşte criteriile necesare şi nu este necesară aplicarea clauzei de salvgardare.

Vreau să vă asigurăm, în numele Partidului Social-Democrat şi al grupului nostru parlamentar, că asigurăm tot sprijinul, de bună credinţă, pentru a ieşi bine din aceste evaluări. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Puskas Valentin Zoltan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distins Senat,

În legislatura trecută am vorbit de la acest microfon de mai multe ori despre boala sistemului de sănătate.

Guvernele pleacă, guvernele vin, dar boala rămâne.

(hohote de râs în sală, replici de genul : şi UDMR-ul rămâne...)

Chiar dacă este vorba de UDMR...

( hohote de râs şi aplauze )

Chiar dacă este vorba de UDMR, să ştiţi că problema este mult mai serioasă decât la primul contact, perceput de dumneavoastră.

În legislatura trecută am propus – şi Comisia pentru sănătate, ecologie şi sport a acceptat – să facă o anumită verificare a problemelor ivite şi să întocmească un plan de măsuri pentru eliminarea problemelor care sunt în sistemul de sănătate de foarte mulţi ani. Nu s-a întâmplat nimic deosebit, s-au mai schimbat listele pentru medicamentele compensate, s-au mai dat anumite aparate medicale şi aşa mai departe, dar problema principală care mistuie sistemul de sănătate rămâne şi în prezent.

De aceea, la începutul acestui mandat, nu vreau să mă adresez Guvernului, vreau să mă adresez dumneavoastră, distinşi senatori, pentru că cu toţii am fost votaţi de nişte oameni care sunt şi sănătoşi, dar mai vine şi boala şi atunci când vine boala au probleme deosebite. Şi nu numai bolnavii, ci şi medicii de familie - cei care au fost în legislatura trecută îşi amintesc că am prezentat un grafic, o situaţie - în proporţie de 70 % din judeţul Covasna, de unde sunt eu, rămân cu numai 3.000.000 – 3.500.000 lei după ce îşi achită toate cheltuielile din banii primiţi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Şi această problemă a rămas. Mai mult, de la începutul anului, anumite prestaţii medicale au fost încadrate la alte tarife, bineînţeles mai mici, şi, astfel, un medic care merge la o familie pentru consultaţie, face injecţii şi aşa mai departe, acum nu mai primeşte 6.000.000 lei, primeşte numai 4.000.000 lei, iar contractele întocmite de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sunt în aşa fel concepute încât îi ajută pe cei care au înscrişi pe listele lor mai multe persoane, fie bolnavi, fie sănătoşi, dar cei care prestează mai multe servicii primesc acum mai puţini bani. Bineînţeles trebuie făcut ceva. Şi oamenii, cel puţin din circumscripţia mea electorală, aşteaptă ajutorul de la Parlament. (Replică neinteligibilă din sală) Domnu’ senator Cozmâncă, ajutor şi de la dumneavoastră şi de la mine aşteaptă oamenii…

Domnul Ion Mihai Dumitrescu :

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Intervenţia mea de astăzi este foarte scurtă şi îmi doresc foarte mult să fie cât se poate de eficientă.

Aş vrea să amintesc, în trecere, despre frumoasele legitimaţii de senator pe care le purtăm în buzunare. Aceste minunate carnete roşii lăsate parcă, cu limbă de moarte, de cei care îl preaslăveau pe mult iubitul şi stimatul conducător. Toată era tehnologiei este astăzi îngenuncheată şi umilită de impunătorul carnet roşu, lipsit de însemnele naţionale. Dar poate că unii oameni se simt bine cu astfel de legitimaţii de membri şi nu vor să dea uitării vechile obiceiuri.

De altfel, vechiul şi poate cel mai prost obicei al omului politic de la noi este acela de a-l călca în picioare pe cel care-l contestă. A se vedea repetatele scandaluri în care vechea putere a agresat, dacă nu chiar a reprimat libertatea de exprimare a ziariştilor.

N-aş fi crezut ca, la peste 10 ani de la revoluţie, un ziarist poate fi ameninţat că o să fie călcat pe gât. La fel însă cum n-aş fi crezut că, în 2004, partidul de la putere face liste cu “aplaudici”, cu ghilimelele de rigoare, şi forţe de mobilizare de la instituţiile publice.

Respectul faţă de alegători pleacă, dacă vreţi, de la asumarea greşelilor şi de la acceptarea criticii.

Vreau ca, în acest mandat, să fim criticaţi şi să reparăm unde s-a greşit.

Ce au lăsat colegii de la PSD în urmă ? Creştere economică şi stabilitate. La momentul alegerilor, electoratul i-a sancţionat cu trecerea în opoziţie. Probabil, pentru creştere economică şi stabilitate sau poate pentru scandaluri şi afaceri dubioase, pentru aroganţă, pentru baroniadă sau chiar pentru concurenţă neloială în viaţa social-politică şi economică. Păi, unde sunt şansele egale când partidul şi prietenii lui filtrează tot, chiar şi publicitatea pentru presă. Se le mulţumim deci românilor care au răbdat creşterea economică a PSD-ului şi a acţionat inteligent. Dar, atenţie !, nici să nu-i dezamăgim.

În final, o ultimă recomandare pe care am preluat-o la sugestia ziariştilor. Am rugămintea ca măcar noi, parlamentarii, să ţinem la imaginea noastră şi să avem grijă ca informaţiile despre activitatea noastră să fie prezentate corect şi cât mai repede cu putinţă pe Internet. Dacă tot ne propunem să respectăm presa, trebuie să înţelegem că ziariştii au nevoie de noutăţi şi de informaţii corecte, iar paginile de Internet ale Senatului şi Camerei Deputaţilor trebuie să fie surse credibile. Vă mulţumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu este aici.

(Din sală): A venit acum.

Domnul Cristian Diaconescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Permiteţi-mi, foarte succint, să mă refer la o chestiune care poate face mai puţin obiectul unei declaraţii cu nuanţă politică, cât un mesaj către dumneavoastră, toţi membrii Parlamentului României, în ceea ce priveşte procesul de reformă a sistemului judiciar, în contextul obligaţiilor asumate de România în procesul de integrare europeană. (rumoare în sală)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să deschid şedinţa noastră de astăzi. Lucrările vor fi conduse de subsemnatul, ajutat de către cei doi secretari, doamna senator Paula Ivănescu şi domnul senator Zoltan Valentin Puskas.

Vă anunţ că, din totalul de 137 de senatori, şi-au anunţat prezenţa un număr de 102 senatori. Avem 18 colegi absenţi motivat.

Legat de ordinea de zi, stimaţi colegi, dacă aveţi observaţii?

Da, domnule senator Stroe. Vă rog.

Domnul Corneliu Vadim Tudor:

Domnule preşedinte,

Onoraţi colegi,

Nu eram pregătit să vorbesc, dar un coleg liberal pe care, de altfel, îl stimez foarte mult, mi-a reproşat pe un ton amical că nu ar fi trebuit să dau un comunicat de presă atât de violent împotriva domnului Traian Băsescu, publicat într-un cotidian central. Analizând, acum, la rece, cred că el are dreptate. Într-adevăr, excesele de limbaj, chiar pentru un pamfletar de meserie, nu sunt bune, cu atât mai puţin în politică.

Deci, am cavalerismul să spun că regret sincer că am putut să folosesc unele sintagme mai policrome decât de obicei şi nu un asemenea limbaj ar trebui să guverneze relaţiile dintre oamenii politici. Însă, puneţi-vă în situaţia mea care sunt hăituit ca un criminal de război, de dimineaţă până seara, pentru nişte aberaţii care nu pot fi dovedite nici într-o mie de ani. Dar, hai să zicem că problema mea contează mai puţin. Ce ne facem cu instituţiile statului care ar trebui să nu fie subordonate politic în cea mai mare parte a lor, în primul rând justiţia. Astăzi, a venit pe fluxurile informative un comunicat al Agenţiei Rompres din care reiese, poate nu ştiţi, sunt convins că 90% dintre colegii senatori nu ştiu despre ce este vorba. Eu fiind şi ziarist la origine, sunt mai sensibil la asemenea comunicate pentru că reprezintă seismografe vii a ceea ce se întâmplă în societatea românească.

În procesul de calomnie intentat de Traian Băsescu împotriva purtătorului de cuvânt al Acţiunii Populare, Mugur Ciuvică, instanţa Tribunalului Bucureşti l-a obligat, luni, pe acuzat să achite părţii reclamante, care s-a constituit în parte civilă, suma de 500 milioane lei.

De asemenea, potrivit aceleiaşi decizii, Ciuvică trebuie să achite şi 15 milioane lei, reprezentând onorariul avocatului care l-a reprezentat în cauză pe Traian Băsescu, precum şi cheltuielile judiciare care se ridică la aproximativ 2 milioane lei.

Decizia este definitivă şi irevocabilă. Semnat Rompres.

Nu am cele mai bune relaţii cu domnul Ciuvică. În numeroase rânduri, deşi nu-l cunoaştem, nu i-am făcut nimic, domnia sa ne-a atacat. Şi pe noi, şi pe alţii. Are o natură conflictuală. E treaba lui. Dar eu ţin minte că, la instanţele precedente, domnul Ciuvică fusese achitat. Şi deodată, de când justiţia e condusă, de cine e condusă şi cum e condusă, de fapt de Fundaţia Soros, haideţi să spunem lucrurilor pe nume, şi peste 2-3 zile voi publica un material din care vor reieşi câte milioane de dolari pompează Fundaţia Soros în paralizarea centrilor nervoşi ai societăţii româneşti, deodată omul este condamnat la nişte sume exorbitante. Sunt convins că nu are banii ăştia. Dar nu e normal ca şeful statului să se judece cu un anonim, anonimul Ciuvică, şi să fie condamnat acesta din urmă la despăgubiri de mai mult de o jumătate de miliard lei.

Revenind la situaţia care mi-a provocat mie excesul de limbaj, pe care acum îl regret şi sper să nu se mai repete, dar, cum zicea cancelarul de fier al Germaniei, Bismarck, „lovesc şi eu atunci când sunt lovit, nu rămân nimănui dator”, vreau să vă spun că adversarii mei cred că, dacă vor spune minciuni despre mine, mă vor împiedica pe mine să spun adevărul despre ei. Aşa ceva nu se va putea întâmpla.

Am aici un document pe care am să vi-l prezint, să vi-l supun atenţiei, şi acele ziare care au primit bani grei ca să mă împroaşte cu noroi ar putea să aibă decenţa să dea şi comunicatul ăsta de presă.

În cadrul unei emisiuni de televiziune transmisă în direct de către postul OTV, în seara zilei de duminică, 13 februarie, a.c., generalul în rezervă Aron Bordea, şeful Direcţiei I de Securitate Internă, Unitatea Militară 0610, care supraveghea practic tot ceea ce se întâmplă în România, inclusiv urmărirea operativă a tuturor personalităţilor incomode pentru acel regim, a dezminţit categoric, în auzul a peste 3 milioane de oameni, acuzaţiile stupide care mi se aduc atât mie, cât şi lui Eugen Barbu.

Iată, în sinteză, declaraţia venerabilului general, aflat în vârstă de 75 de ani, care va constitui o probă cheie în procesele penale intentate de mine împotriva preşedintelui CNSAS, Gheorghe Onişoru, şi Academiei „Caţavencu”, cărora le-am cerut, fiecăruia în parte, daune morale de 10 miliarde lei.

Citez: „Din datele pe care le cunosc, din materialele studiate, reieşite din mijloacele muncii informative operative care erau folosite în acea perioadă, nu a rezultat din nici un document că Corneliu Vadim Tudor ar avea nişte acţiuni şi nişte fapte din cele care au fost scrise în presă”.

Vreau să vă spun că Vadim Tudor era un băiat frumos – aici mă pufneşte şi râsul, vă daţi seama ce ruine face scurgerea vremii de fiecare dintre noi, asta ca să nu ne pierdem umorul, că e şi de râs, la urma-urmei, dar pierzi timp, pierzi timpul cu explicaţii de genul ăsta – era un băiat frumos în perioada aceea. Nu avea el, cum să zic, nevoie de fete de 14-15 ani, iar în ceea ce-l priveşte pe marele cărturar Eugen Barbu, eu cred că este o blasfemie să defăimezi şi să profanezi ceea ce este considerat sfânt, un om în mormânt. Să-l lăsăm acolo să se odihnească. Să-l aibă în pace Dumnezeu, nu să-l ponegrim acum, fiindcă a fost unul dintre cei mai cărturari ai ţării noastre.

În ceea ce-l priveşte pe senatorul Vadim Tudor, nu rezultă din nici un document că el a făcut aşa ceva.

La întrebarea mea, aflat în studio, dacă în eventualitatea unor asemenea aberaţii, cum este pedofilia, nu se efectua o anchetă la miliţie sau la partid, generalul Aron Bordea a răspuns: „Ştiţi ce să făcea? Imediat se dădeau materialele la poliţie şi cred că în câteva zile eraţi trimis în judecată şi eraţi condamnat. Au fost cazuri de genul acesta, de homosexualitate sau pedofilie, care s-au finalizat cu anchete şi puşcărie. Nu s-a trecut nimic cu vederea, dar nu există probe”.

Întrebat dacă, după decembrie 1989, s-au introdus ori s-au sustras documente din arhiva securităţii, şi asta ne priveşte pe toţi, pentru că mai devreme sau târziu, probabil, vor ieşi făcături de genul ăsta împotriva unor oameni incomozi, generalul a afirmat: „Noi am avut informaţii că s-au luat şi dosare din arhivă. S-au vândut pe bani. Am avut date că au ajuns şi prin străinătate anumite dosare. Eu zic că era posibil orişice în condiţiile în care nu a mai fost o siguranţă a documentelor, a materialelor, ca să fie păstrate în condiţii secrete. Au fost chestiuni mult mai vechi, aberaţii comportamentale de acest gen, în perioada 1972-1990. Nu am avut chestiuni din acestea. Nu reţin din dosarul „Arte şi cultură”. Am încheiat citatul.

În ceea ce mă priveşte, am o echipă de 12 avocaţi, dintre cei mai buni din ţară şi-i voi da în judecată pe toţi acei iresponsabili care vor mai colporta asemenea mârşăvii împotriva mea.

Am nervii tari. Adevărul este sută la sută de partea mea şi voi câştiga lejer toate procesele.

Vă mulţumesc.

( aplauze )

Domnul Mircea Mereuţă:

Alianţa PNL-PD, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

De câteva timp, preşedintele – director general al Societăţii Române de Televiziune, domnul Valentin Nicolau, practică jocul de-a demisia, dar nu oricum. Domnia sa şi-a înaintat demisia preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, condiţionând acest act de promulgarea noii Legi de organizare şi funcţionare a Societăţii Române de Radio şi Televiziune, care să fie conformă cu modelul european.

Cu alte cuvinte, domnul Nicolau nu numai că nu-şi asumă responsabilitatea pentru slaba calitate a jurnalelor de ştiri ale TVR, dar îşi permite chiar să şantajeze Parlamentul.

Îi reamintim domnului Nicolau că Televiziunea publică are, în primul rând, rolul de a informa corect. Din păcate, am constatat în ultimii ani că tocmai acest rol n u a fost respectat ci, dimpotrivă, deontologia profesională a fost înlocuită cu cenzurarea jurnalelor de ştiri sau cu manipularea acestora.

Ca urmare, cetăţenii României, plătitori de taxe, nu au avut altă variantă de informare decât posturile private de televiziune. Concret, populaţia a fost dezinformată, pe de o parte, prin prezentarea într-o lumină favorabilă a PSD-ului şi a Guvernului Năstase şi, pe de altă parte, prin difuzarea de ştiri exclusiv negative la adresa partidelor de opoziţie. Mai mult decât atât, când liderii opoziţiei făceau declaraţii publice aceştia fie nu erau prezentaţi în direct, fie informaţiile respective erau pur şi simplu omise.

Ceea ce ne uimeşte este însă faptul că în mod cu totul inexplicabil după alegeri domnul Nicolau şi-a descoperit o nouă virtute: echidistanţa. Şi, pentru a-şi proba această calitate, domnia sa, în loc să facă o analiză riguroasă a politicii editoriale a TVR-ului din ultimii ani, se decide să şantajeze Parlamentul României, depunând o demisie condiţionată, de modificare a Legii de funcţionare a TVR-ului, ca şi cum Parlamentul trebuie să-şi organizeze programul legislativ după bunul plac al domnului Nicolau.

În realitate, problema este extrem de simplă, dar nu înţelegem de ce preşedintele – director general al TVR ne consideră atât de naivi. Îi reamintim că, potrivit legii, dacă plenul celor două Camere va respinge rapoartele de activitate ale Societăţii de Radio şi TV, Consiliul de Administraţie al acestei instituţii va fi demis şi, deci, implicit şi domnul Nicolau care este preşedinte-director general.

Atragem atenţia, totodată, că, până la 15 aprilie 2005 domnul Valentin Nicolau este obligat să depună raportul de activitate al instituţiei pe anul precedent. Cu alte cuvinte, Parlamentul este cel căruia îi revine atribuţia de demitere sau nu a preşedintelui TVR, pe baza analizării raportului. Pe de altă parte, Raportul de activitate al Societăţii de Televiziune pe anul 2003 a primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare de specialitate.

Trebuie, de asemenea, să ne reamintim şi faptul că a fost propusă înfiinţarea unei Comisii de anchetă asupra activităţii TVR. Sperăm că rezultatele evaluării acestei comisii ne vor fi utile pentru a discuta în cunoştinţă de cauză şi a ne putea da votul asupra raportului de activitate. Evident, Legea de funcţionare a Societăţii Române de Televiziune este perfectibilă, dar pentru a fi îmbunătăţită trebuie să dispunem de o evaluare exactă. Până se va lua o decizie însă îi recomandăm domnului Valentin Nicolau, devenit peste noapte echidistant, să-şi desfăşoare activitatea în mod serios, să vegheze la calitatea jurnalelor de ştiri, astfel încât românii să nu mai fie dezinformaţi în favoarea unuia sau altuia dintre partidele politice.

Credem că a sosit, în sfârşit, timpul ca Televiziunea publică să devină cel mai important canal de actualitate românească şi nu un oficiu de propagandă.

(Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ştiu că e o zi specială astăzi, dar, vă rog eu să ascultaţi…

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Vă mulţumesc.

Invit la microfon pe doamna senator Doina Silistru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

… moralitatea politică a PSD-ului, cum spuneam, şi sper că aceeaşi soartă vor avea şi criticile de dragul criticii, pe care distinşii noştri adversari politici de astăzi le formulează, inclusiv de la înalta tribună a Senatului României, la adresa noastră. Şi din bănci, după cum se vede.

Nu înseamnă, Doamne fereşte, că noi suntem infailibili, că suntem mai presus de eroare, că vom avea succes în tot ceea ce vom întreprinde, în calitatea noastră onorantă şi obligantă, de gestionari efemeri ai vieţii sociale, economice şi politice din România. Avem, în schimb, un proiect coerent de guvernare, avem credinţa în dreptate şi adevăr, dorim să punem ţara pe roate, să lucrăm pentru a avea o Românie prosperă şi dinamică, modernă şi europeană, o Românie în care toţi cetăţenii să se simtă responsabili pentru bunăstarea tuturor şi a fiecăruia în parte, dar şi în care oamenii politici să fie, întâi de toate, primii slujitori, în sensul responsabilităţilor şi al obligaţiilor, ai comunităţii.

Altfel spus, un model de moralitate politică şi civică, deşi nu a rămas în istoria noastră modernă drept un liberal, îmi permit aici să-l citez pe P.P. Carp, care, în 1911, rostea următoarele cuvinte, ce ar trebui, după cum bine sublinia, recent, un istoric de mare autoritate, înscrise pe pereţii Parlamentului nostru de astăzi - citez - : “Autoritatea morală a unui om politic nu se judecă decât după două lucruri şi nu se câştigă decât printr-un singur mijloc: în viaţa ta privată să fii întotdeauna corect, în viaţa publică să fii întotdeauna dezinteresat”.

Stimaţi colegi,

Cine are urechi de auzit să audă. Pe băncile noastre parlamentare sau ministeriale, dar, mai cu seamă, pe cele ale opozanţilor noştri, care, să o spun răspicat, la capătul intervenţiei mele, nu au dat încă, vorba cronicarului, seama de guvernarea exercitată până în 2004.

Vă mulţumesc. (aplauze)

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule preşedinţe,

Onorat Senat,

Declaraţia mea politică ar putea fi intitulată “Lupta împotriva corupţiei, prin simbolul la vârf, între formal şi real”. (intervenţie din sală, neinteligibilă) Atunci, să-i spunem mai scurt: “Corsarul moralist”.

În urmă cu mai mulţi ani, nu foarte mulţi ani, unul dintre deputaţii din Parlamentul României, cu foarte multă agitaţie şi cu foarte multă mediatizare, fiind acuzat de multe în ale fărădelegilor, îşi dă demisia din Parlamentul României şi se pune – spune domnia sa – “la dispoziţia autorităţilor competente”. Şi de aici o anumită imagine a respectivului personaj în viaţa publică şi politică, mai ales, a României.

Despre ceea ce n-a spus nici un cuvânt şi nu s-a mediatizat, şi s-a trecut cu tăcerea, ca şi cum n-ar fi existat, au fost aspectele legate de nişte conturi dintr-o bancă din Anglia, probleme care au fost anchetate de Procuratura României, a României – şi Procuratura este o instituţie, prevăzută ca Minister Public, în Constituţie, iar România pretinde, prin Constituţie, că este stat de drept - dar acea bancă nu a dat informaţiile respective. Aşa a gândit ea la momentul respectiv şi, când personajul în chestiune a avut certitudinea că autorităţile care îi anchetează faptele pe care le-a săvârşit nu au probe, s-a pus la dispoziţie: “Verificaţi-mă, să văd de unde aduceţi probe”.

În sfârşit, acel dosar s-a mişcat şi, când el a intrat pe rolul instanţelor, cu denumirea cunoscută, respectivul personaj, de data asta, a trecut în postură de victimă. Deci, “sunt lovit sub aspect politic, dosarul este o manevră”… Şi exemplele pot continua. A păcălit opinia publică şi a ajuns unde a ajuns.

Recent – şi este pe rolul presei – opinia publică află cu uimire, ca şi când în legătură cu acest personaj, care are fărădelegea în modul lui de a fi, pentru care nu există Constituţie, nu există lege şi se vede, cum am să demonstrez foarte rapid, că nu există nici Cod penal, nu s-au scris atâtea, află opinia publică că a făcut nişte matrapazlâcuri, spun unii, nişte găinării, spun alţii, mă rog, oarecum, tratându-l cu îngăduinţă, inclusiv reputaţi profesionişti ai mass-media.

Există o vorbă la noi, cu ulciorul, şi mai există alta, cu lupul. Spune românul, în înţelepciunea sa, că “Lupul îşi schimbă părul, dar năravul niciodată”.

Că se poate spune, din punct de vedere gazetăresc, că este o găinărie, că se poate spune că este o şmecherie, o inginerie imobiliară – şi metaforele aparţin oamenilor din presă – sigur, aparţin presei, dar o spune un profesionist, atât cât este el, al dreptului şi un om politic format pe un fond de profesionist al dreptului, că ceea ce a săvârşit cetăţeanul Traian Băsescu înseamnă concurs real de infracţiuni.

Codul penal în vigoare - când acest Cod încetează să producă efecte, intră altul în vigoare, care nu dezincriminează aceste fapte – vorbeşte despre abuz în serviciu, vorbeşte despre infracţiunea de fals în declaraţii şi despre infracţiunea de uz de fals.

Să lămurim lucrurile, să nu rămână cineva cu impresia că este o declaraţie politică fără acoperire. Nu, stimaţi senatori, onorat Senat. Este vorba de încadrarea pe care o dăm, sub aspect penal, faptei de a fi minţit şi, prin această declaraţie mincinoasă, ţi-ai creat avantaje juridice. Pentru că Legea nr.10, care a intrat în vigoare în 2001, spune că “imobilele destinate ca locuinţe şi care nu au fost restituite în natură persoanelor îndreptăţite pot fi vândute, potrivit legislaţiei în vigoare”. Sintagma “potrivit legislaţiei în vigoare” din Legea nr.10/2001 trimite la legislaţia în materie, iar legislaţia în materie este Legea nr.112/1995, pe care, de altfel, nici măcar documentul oficial de la Cotroceni nu a putut să o conteste. Au invocat-o, numai că au invocat-o într-o manieră şmecherească, pentru că în art.9 alin.6 din Legea nr.112 se spune: “Chiriaşii titulari ai contractelor de închiriere sau membrii familiilor care au dobândit sau înstrăinat o locuinţă proprietate personală după 1.01.1990 în localitatea de domiciliu – şi citez – “nu pot să cumpere apartamente în temeiul Legii nr.112/1995”.

„Nu pot să cumpere” este valabil pentru toţi cetăţenii României, inclusiv pentru cel care, într-o anumită perioadă, era primar general al Capitalei.

Faptul că a avut o locuinţă proprietate personală, pe care a înstrăinat-o, ca să-şi creeze situaţia de persoană fără locuinţă proprietate personală, nu înseamnă exonerare de răspundere penală şi nu înseamnă, de fapt, înlăturarea laturii obiective a înfracţiunii de fals în declaraţii.

Şi cum această declaraţie, care este falsă, şi nu cred că este cazul să insist asupra conceptului noţiunii de fals din Codul penal, pentru că oricine poate să deschidă Codul penal - şi să mă urmărească la 292 din Codul penal - mai departe s-a făcut uz de ea, s-a uzat de fals, ceea ce înseamnă o altă infracţiune, cea prevăzută la art.291 din Cod penal. Şi cum toată această combinaţie, zisă juridică, în optica cetăţeanului Traian Băsescu şi a altora care l-au sprijinit, care devin complici în această afacere penală, s-a realizat de către un funcţionar public în exerciţiul funcţiunii sale, în dauna intereselor altor persoane şi a interesului serviciului public, s-a ajuns la altă infracţiune. Aici are organul de urmărire penală de a aprecia dacă sunt întrunite elementele atât ale infracţiunii de la 246, care înseamnă „abuzul contra intereselor persoanelor”, pentru că acel apartament nu trebuia să ajungă la cetăţeanul Traian Băsescu, el trebuia scos, în final, la licitaţie, şi din banii respectivi trebuia să fie despăgubite persoanele îndreptăţite care nu au putut să primească locuinţele în natură, cât şi ale infracţiunii prevăzută de art.248.

Aceste aspecte, apreciem noi că îndreptăţesc Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se sesizeze.

Şi-mi îngădui să fac o scurtă precizare, pentru că este pentru prima dată în istoria post-revoluţionară a României, când se solicită, pentru fapte săvârşite înaintea ocupării funcţiei de preşedinte, să se sesizeze Parchetul.

Potrivit art.84 alin.2 din Constituţie, republicată, preşedintele României se bucură de imunitate.

Imunitatea este o soluţie de protecţie pe care nu o prevede numai Constituţia României, o prevăd multe constituţii. Legiuitorul constituant s-a înscris într-un curent de idei, dar imunitatea preşedintelui nu înseamnă exonerarea de răspundere a cetăţeanului României Traian Băsescu. Parchetul general are obligaţia, iar partidul pe care am cinstea să-l reprezint îşi rezervă dreptul de a formula un denunţ penal redactat în termeni tehnici, juridici, să instrumenteze în faza care se cheamă faza actelor premergătoare, urmând ca, în funcţie de probatoriul administrat, împotriva cetăţeanului Traian Băsescu, să se pună în mişcare acţiunea penală, atunci când nu va mai exista această interdicţie constituţională.

Iese în evidenţă din ceea ce am evocat mai sus că, de fapt, suntem departe de a fi în prezenţa unui cruciat al luptei împotriva corupţiei, dimpotrivă suntem în prezenţa unui personaj care a promovat prin funcţia pe care a avut-o şi a săvârşit acte de corupţie, a săvârşit fapte care intră sub incidenţa acestei legi.

Vă mulţumesc.

( aplauze )

Domnul Eugen Mihăescu :

Nu, l-aţi prezentat astăzi, colega dragă, astăzi. Au trecut două săptămâni. Să ne informeze… Azi a venit la comisie.

Însă nu a uitat să informeze, în amănunt, presa despre contactele şi discuţiile pe care le-a angajat cu acest prilej.

Un alt eveniment este vizita care a început astăzi, cu o mare discreţie, a preşedintelui României la Moscova. După declaraţiile sale de politică externă în care angajat direct ţara pe axa Washington – Londra – Bucureşti, iniţiativa sa poate fi salutară, dar cred că şi noi parlamentarii ar fi trebuit să fim la curent cu ea.

Aceste două exemple, ca şi faptul că, mai bine de o săptămână, nu reuşesc să fixez o întrevedere cu proaspătul numit ministru al afacerilor externe m-au pus pe gânduri.

Stimaţi colegi, în lume există câteva state care-şi proiectează interesele strategice pe intervale lungi de timp. Rusia, China, Turcia îşi gândesc viitorul pe perioade cuprinse între zeci şi sute de ani, iar Israelul îl gândeşte în termenii eternităţii. Timpul acestor state se măsoară altfel decât îl înţeleg statele mici, altfel decât îl percepem noi, românii. De aceea, istoria lor a cunoscut şi faze imperiale, şi multinaţionale.

Astăzi, conducătorii români nu ştiu ce vor face peste un an, iar românul de rând nu ştie cum se va descurca a doua zi.

De la Marea Unire şi până astăzi, politicienii au înţeles să folosească, să se folosească de politica externă pentru a acumula capital politic sau economic, nu o dată în detrimentul interesului naţional.

Cred că am ajuns în ceasul al doisprezecelea şi că trebuie să ne gândim ce se va întâmpla cu ţara noastră, chiar dacă se va integra în Uniunea Europeană şi, mai ales, să evaluăm situaţia României în eventualitatea că proiectul european în sine ar eşua. Lipsa unei strategii unitare pe termen lung în politica externă, a căror obiective să depăşească interesele personale sau partinice stă la baza nereuşitelor României, pe toate planurile, în procesul tranziţiei de la comunism la economia de piaţă. Faptul că, în structurile Ministerului Afacerilor Externe, se cuibăresc în continuare funcţionari din timpul lui Ceauşescu sau chiar rudele celor care au servit pe vremea lui Dej este explicaţia încetinelii cu care se schimbă imaginea României în lume. Fiecare ezitare, fiecare bâlbă din centrală, fiecare gafă a celor care conduc sau, pur şi simplu, lucrează în misiunile din străinătate costă România.

Nici unul dintre cei care s-au perindat la conducerea acestui minister, în ultimii 15 ani, nu a dorit, sau nu a vrut, sau nu a avut curajul să-l restructureze din temelii. Cu diplomaţi care au servit socialismul multilateral dezvoltat şi Tratatul de la Varşovia, este greu să înţelegem că NATO ne-a primit în structurile sale nu pentru a ne arăta muşchii vecinilor mai mari sau mai mici, ci pentru ca să cerem ajutor… nici să cerem ajutor pentru reglări de conturi pe plan local. NATO şi, din 2007, Uniunea Europeană doresc o Românie puternică la frontiere, capabilă de o diplomaţie constructivă şi dacă nu vom reuşi să ne asumăm această misiune, atunci vecinii şi marile puteri se vor înţelege, ca de atâtea ori, peste capul nostru.

Restructurarea Ministerului Afacerilor de Externe pe criterii de profesionalism şi competenţă, şi nu pe grad de rudenie, este esenţială şi a devenit imperioasă. Între timp, Parlamentul şi Preşedintele ţării trebuie să monitorizeze îndeaproape diplomaţia. Numai Parlamentul, în structurile căruia nu există subordonare propriu-zisă, căci este compus din aleşii poporului, împreună cu preşedintele, pot monitoriza împlinirea obiectivelor strategiei de politică externă care transcend intereselor partinice.

Strategia pe termen lung serveşte interesele ţării, indiferent de doctrina celor care, vremelnic, se află la conducerea ei. Parlamentul României a fost deturnat de la adevărata sa misiune şi transformat într-o maşină de vot.

Pe timpul mandatului meu, însă, voi veghea să nu se irosească idealul pentru care s-au sacrificat eroii Marii Uniri. De asemenea, mă voi opune ca România să mai fie reprezentată de turnători ai Securităţii, asemeni lui Andrei Magheru de la UNESCO sau de obosiţi gen Oliviu Gherman, trimis la odihnă la Agenţia Naţiunilor Unite pentru Energie Atomică.

Cea mai mare mulţumire pentru mine ar fi să-l putem contrazice pe istoricul Nicolae Iorga care spunea, citez : “România nu mai face ce vrea, ci numai ce poate.”

Vă mulţumesc din suflet.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc. Invit la microfon pe domnul senator Mircea Mereuţă, din partea Alianţei PD – PNL.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înţeles. Supun la vot această propunere de scoatere a punctului de pe ordinea de zi, retrimiterea la comisie, pentru ca şi comisia să-şi formuleze un punct de vedere. Este vorba de Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Vă rog să votaţi.

S-a aprobat cu 86 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere.

Vă rog, dacă mai sunt intervenţii legate de ordinea de zi? Nu mai sunt.

Supun la vot ordinea de zi. Vă rog să votaţi.

S-a aprobat cu 97 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă şi o abţinere.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi, îl invit la microfon pe domnul senator Cristian Diaconescu.

(Din sală): Primul este domnul senator Iorgovan.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Mulţumesc.

Invit la cuvânt pe domnul senator Eugen Mihăescu din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Vă rog, aveţi cuvântul !

Domnul Radu Stroe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă rog ca pct.8, respectiv Legea privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, reexaminare, să fie scos de pe ordinea de zi şi trimis la noua Comisie pentru apărare, pentru a trece în revistă toate elementele acestei reexaminări.

Domnul Radu Stroe:

Da, este în numele Grupului parlamentar al Alianţei “Dreptate şi Adevăr PNL-PD”, bineînţeles.

Domnul Valentin Zoltan Puskas:

De aceea, da. (se amuză)(sala se amuză)

De aceea, pentru a veni în ajutorul tuturor cetăţenilor, pentru că boala nu are culoare politică, eu propun ca în această lună Comisia pentru sănătate, ecologie şi sport să-şi gândească o strategie prin care am putea rezolva cel puţin problemele cele mai arzătoare din sănătate. Astea ar fi, bineînţeles, pe lângă medicamentele compensate, pe lângă plăţile efectuate cu întârziere de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar fi şi revederea contractelor pentru medicii de familie ca şi aceşti medici să aibă posibilitatea de a realiza un venit cât de cât decent. Cunosc pe colegii mei medici din Senat, sunt medici eminenţi, profesionişti şi cred că prin aportul dânşilor şi prin aportul nostru, în acest an vom putea cel puţin ajuta cu ceva şi poate, poate vom putea contribui la vindecarea sănătăţii. Vă mulţumesc.

(Aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

A venit? Scuzaţi-mă, atunci. S-a înscris primul… Domnule senator Antonie Iorgovan, aveţi cuvântul. Aţi venit bine.