Data şedinţei: 2005-03-14 Titlul şedinţei

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Se încadrează în timpul Grupului parlamentar al UDMR, de aceea am spus 50 de secunde, domnul senator Marko Bela, urmează…

Domnul Mihail Popescu :

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Mi-am intitulat prima mea declaraţie politică în Parlamentul României „Derapaje strategice”.

Pasionat fiind de strategie în general şi de strategia militară în special, domeniu în care am argumente să cred că dispun de suficientă competenţă, urmăresc cu mare atenţie afirmaţiile şi apoi pertractările domnului preşedinte Băsescu care au conotaţii în domeniu şi, cu părere de rău o spun, plasează într-o lumină cel puţin nefavorabilă instituţia prezidenţială.

Am asistat cu stupoare la tendinţa de refacere a anumitor axe în politica externă românească. Am înţeles, după aceea, că, de fapt, s-a vrut să se îmbogăţească limbajul diplomaţiei române moderne cu un alt sens al acestui termen de criminală amintire în plan politic şi militar. Dar străinii, care ştiu şi nu au uitat semnificaţia acestuia şi nu sunt dispuşi să accepte inovaţiile lingvistice ale preşedintelui nostru, ne-au taxat ca atare.

S-a vorbit, mai apoi, despre baze NATO pe teritoriul nostru naţional, uitându-se sau ignorându-se că NATO este o organizaţie politico-militară a cărei putere militară este formată din armate naţionale şi, dacă ar fi vorba de baze militare străine pe teritoriul României, acestea ar fi numai americane, care s-ar apropia, în spaţiu şi timp de reacţie, de unele obiective strategice.

Desigur, pentru noi, existenţa acestora ar fi un lucru bun din punct de vedere politic, economic şi militar, dar confuzia este impardonabilă.

Am fost întrebat de către specialişti, şi din ţară, şi din străinătate, ce înseamnă acest lucru. Ce puteam să răspund, încercând – ca un bun român – să menajez Cotroceni-ul, fără riscul de a mă descalifica eu însumi ?

Un derapaj strategic îl constituie şi ieşirea nervoasă, să-i spunem, a preşedintelui nostru faţă de afirmaţiile unor parlamentari europeni, solicitând ca, citez : „atunci când vorbesc de corupţii din România, să-i şi numească”. Reacţia aţi auzit-o sau aţi citit-o în presă. S-a spus mai voalat sau mai puţin voalat, din teamă probabil că nu pricepeam, că Parlamentul european nu este o agenţie de detectivi care să pună pe tavă, domnului Băsescu, corupţii din România, nume, prenume, adrese etc.

Cum să interpretăm această ieşire din partea preşedintelui Băsescu ? Gafă ? Puţin spus. Eroare ? Uşor de înghiţit. Bravadă naţionalistă ? Poate, deşi alţii o fac mai bine şi cu mai multă eficienţă. Câştig – 0. Pierderi – destule.

Declaraţiile preşedintelui României, făcute după prima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe care a condus-o, susţin necesitatea ca Bucureşti-ul să acţioneze, citez : „preventiv – ofensiv în afara graniţelor ţării, împotriva – iar, un termen – terorismului structurat”. Ce o mai fi şi asta?

În această notă se înscrie comunicatul administraţiei prezidenţiale potrivit căruia, citez : „România va trebui să decidă dacă acţionează preventiv în afara frontierelor ţării sau se limitează la o politică reactivă”, închei citatul. Termen – 30 de zile.

Ce să înţelegem din aceste afirmaţii ? Că România va deveni, după Statele Unite ale Americii şi Rusia, a treia ţară care include în strategia sa de securitate naţională mult controversata acţiune preventivă – ofensivă ?

Am aflat apoi, din intervenţiile explicative în mass-media ale domnului preşedinte, că se vrea, de fapt, justificarea strategică a prezenţei trupelor noastre care au misiuni – subliniez – de reconstrucţie şi menţinere a păcii, alături de aliaţi şi alţi parteneri, în perioada post-conflict, în diferite regiuni ale lumii.

În afara faptului că, pentru specialiştii în domeniu, primele afirmaţii sunt clare, ele definind o strategie cel puţin neadecvată scopurilor şi capabilităţilor militare ale României, explicaţiile ulterioare demonstrează că preşedintele nostru nu stăpâneşte sau ignoră, cu consecinţe imprevizibile pentru securitatea României, problematica strategiilor militare ale superputerilor şi marilor puteri, care-şi pot permite – citez din strategia Statelor Unite ale Americii – „să fie gata să lovească în orice colţ al lumii şi în orice moment”.

Explicaţiile ulterioare, reparatorii, ignoră cu bună ştiinţă că militarii noştri acţionează pe teatrele de operaţii din spaţiul ex-iugoslav, Irak şi Afganistan, alături de alţi aliaţi sau parteneri care nu au, cu excepţia Statelor Unite ale Americii, această strategie.

Acţionează ei ilegal dacă au fost trimişi acolo cu aprobarea celor care, în ţara lor, au dreptul constituţional să-i trimită ?

Nu cred nici că aceste afirmaţii au fost făcute pentru a se câştiga bunăvoinţa Americii. Să fie clar, parteneriatul strategic cu America a fost moştenit şi nu inaugurat de domnul preşedinte Băsescu cu ocazia recentei sale vizite acolo, indiferent ce pretind şi susţin generalul Pacepa şi alţi agarici şi aplaudaci.

De asemenea, cred că este cazul să spunem cinstit şi răspicat aici, în Senatul României, că ajutorul american pentru modernizarea armatei române cu care domnul Băsescu se laudă pe toate căile mass-media, nu se datorează prezenţei domniei sale la Washington, ci prezenţei armatei României în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, acesta fiind perfectat încă de acum 3 ani.

Revenind la subiectul nostru, noi nu suntem împotriva acestui concept strategic, deşi – nota bene – este foarte controversat, îndeosebi în ţări din Uniunea Europeană, unde vrem să aderăm la 1 ianuarie 2007. Şi nu dorim să criticăm nici pe americani, nici pe ruşi. Este treaba lor să-l justifice şi sunt convins că ei ştiu şi au cu ce să facă acest lucru. Dar suntem împotriva lucrului de mântuială, a copierii fără noimă şi discernământ a unor noţiuni, teze şi idei de la alţii, fără o analiză temeinică pentru a vedea dacă ele ne sunt sau nu necesare, funcţie de interesul nostru naţional şi, mai ales, dacă avem cu cine şi cu ce să le facem.

Suntem în NATO, o organizaţie politico-militară în schimbare. Vom asista la schimbări esenţiale, inclusiv în domeniul strategiei politico-militare. De ce să nu parcurgem şi noi, cu înţelepciune, etapele pe care aliaţii noştri, cu care ne putem compara, şi le asumă.

Lăsând la o parte faptul că schimbarea unilaterală a strategiei, atunci când faci parte dintr-o organizaţie politico-militară care-şi are strategia ei, nu este o problemă pe care să o decizi în 30 de zile, chiar dacă te numeşti Băsescu şi uiţi, de cele mai multe ori, că ai şi Parlament, şi Guvern, şi alte instituţii care trebuie nu numai consultate, dar şi ascultate, nu poţi să nu întrebi : ce motive avem noi, acum, să facem notă discordantă cu Europa ?

Dacă pentru Washington şi Moscova, justificarea într-un fel a loviturii preventive poate fi făcută pe baza victimelor terorismului pe propriile teritorii, pentru Bucureşti, adoptarea unei asemenea strategii care ar atrage, în mod sigur, atenţia organizaţiilor teroriste asupra ţării noastre, amplificând până la ameninţare iminentă, riscul de a deveni o ţintă a atacurilor lor, ni se pare o schimbare inutilă de dragul schimbării, aşa cum multe schimbări se întâmplă astăzi, în ţara noastră.

Nu doresc să promovez o imagine catastrofică asupra afirmaţiilor preşedintelui ţării, dar nici nu pot să nu afirm că acestea contravin însuşi spiritului art.1, 2, 4 şi 5 ale Tratatului Atlanticului de Nord, texte care susţin, deocamdată, explicit atitudinea defensivă a statelor membre.

Cred că domnul Băsescu mai ţine minte ce mi-a spus cândva, nu cu mult înainte de intrarea noastră în NATO, la o ceremonie militară. Citez din memorie : „Domnule general, îmi place, aţi făcut o treabă bună la armată”. Apăi, dacă e bună, lăsaţi-o aşa, domnule preşedinte, şi n-o stricaţi şi pe asta de dragul schimbării.

În sfârşit, am să mă refer, în continuare, la un ultim derapaj strategic. Toţi dorim să ne pregătim temeinic temele pentru a realiza un obiectiv strategic crucial : aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Contribuţia Guvernului, şi nu a preşedintelui, este decisivă pentru atingerea acestuia.

Ce atmosferă de lucru şi ce eficienţă poate avea un Guvern când, de la început, deasupra capului său stă permanent, ca o sabie a lui Damocles, spectrul alegerilor anticipate, iar la orizont apare, mai nou, fantoma domnului Stolojan pe post de bau-bau.

Sigur că, în opoziţie fiind, nu se poate spune că mor eu de dragul Guvernului, dar nu pot să nu întreb : se poate avea încredere în acest Guvern şi în această alianţă majoritară, dacă nici artizanul lor, domnul Băsescu, nu are ?

Doamnelor şi domnilor, au trecut trei luni de la alegeri. Este timpul să ne vedem fiecare de atribuţiile noastre constituţionale, să lăsăm pohtele ce am pohtit, să învăţăm regulile coabitării politice şi să ne comportăm ca atare, pentru că de aceea ne-au ales şi ne plătesc cetăţenii României.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea opoziţiei.)

Domnul Corneliu Vadim Tudor (din sală):

(din sală)Era rândul lui Petru Stan.

Domnul Sogor Csaba:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori.

În urmă cu o săptămână, de la acest microfon, s-a făcut vorbire despre retrocedare, dar într-un context care m-a surprins. „M-am săturat să se amaneteze viitorul României cu tot felul de retrocedări!” – spunea un distins coleg al nostru. Este o judecată şocantă, pentru că afirmaţia conţine un veritabil paradox. Viitorul României este contrapus unui act reparatoriu, cel al retrocedării.

Doresc să vă reamintesc faptul că reconstituirea proprietăţii private, în sine, şi, în bună măsură, prin retrocedarea bunurilor confiscate de regimul comunist, nu este nicidecum, pur şi simplu, un act de caritate, un moft, cum spun unii, ci este o condiţie majoră pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

Începând cu primii ani ai regimului comunist, au fost confiscate sau preluate abuziv sute de mii de hectare de pământ şi un uriaş fond forestier, zeci de mii de case de locuit, construite cu efortul propriu. Dar sunt şi alte bunuri de patrimoniu ce au avut aceeaşi soartă – mă gândesc la obiectele de valoare spirituală şi materiale, cu totul deosebite, care au aparţinut bisericilor, la patrimoniul unor instituţii caritative, fundaţii şi asociaţii -, care şi-au întreţinut activităţile de interes public prin valorificarea fructului acestor proprietăţi.

Vreau să citesc doar datele privind bisericile reformate şi catolice din Transilvania şi din Crişana: din totalul de 1.744 de proprietăţi imobiliare, prin Hotărârea Comisiei de specialitate, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 364 de imobile, dar – din diferite motive – au fost date în folosinţă numai 32 de clădiri, adică 1,49% din total.

Îmi face plăcere să cred că şi Guvernul s-a săturat de această stare de fapt şi se va achita de sarcinile asumate în acest sens în Programul de Guvernare.

M-am uitat la declaraţia de avere a distinsului meu coleg, care a făcut acea remarcă regretabilă la care mă refeream în introducerea declaraţiei mele, şi mi-am dat seama că domnia-sa are, totuşi, o scuză: nu face parte din tagma acelora ai căror părinţi au făcut avere, fiind favorizaţi de regimul comunist.

Sper, deci, că remarca sa a fost un moment de rătăcire. De rest, să sperăm că, în privinţa retrocedării, lucrurile vor evolua spre bine.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Stan:

Mie îmi pare foarte rău că nu pot să dau aşa ceva…

Domnul Puiu Haşotti(din sală):

(din sală)Mă confundaţi, domnule preşedinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar România Mare, domnul senator Gheorghe Funar. Urmează, pentru 3 minute, domnul senator Sogor Csaba.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului senator Corneliu Vadim Tudor.

Domnule vicepreşedinte, vă rog, aveţi cuvântul.

Urmează domnul senator Arion Viorel.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator, numai o secundă, poate încheiem şedinţa aici. Domnule senator Puiu Haşotii, vă rog frumos, sunteţi lider de grup, vă rog să luaţi loc…, domnule senator ?!

Domnul Nicolae Văcăroiu :

Stimaţi colegi,

Trecem la primul punct din ordinea de zi „declaraţii politice.

Invit la microfon, din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr PD-PNL pe doamna senator Maria Petre.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog eu, că s-a epuizat timpul, stimate coleg.

Domnul Viorel Arion:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor senatori,

Declaraţia mea politică are titlul „Martie, amintirea unei istorii uitate”.

Luna martie nu este numai sărbătoarea frumuseţii, a primăverii, a femeilor sau amintirea tragică a unor evenimente din istoria apropiată, ci şi un motiv de mândrie locală şi naţională.

La începutul lunii martie, anul 1441, comitele Timişoarei de atunci, Iancu de Hunedoara, care era, în acelaşi timp, şi ban al Severinului, devine voievod al Transilvaniei.

Iancu de Hunedoara a fost, fără nici o îndoială, una dintre cele mai mari personalităţi politice, diplomatice şi militare ale istoriei medievale româneşti, dar şi ale istoriei medievale a Europei, în general.

El a fost ultimul cruciat adevărat, ultimul mare luptător împotriva Semilunei, deşi nu şi-a propus să elibereze locurile sfinte, ci numai acele părţi din Europa care fuseseră ocupate de turcii otomani.

Iancu de Hunedoara, prin activitatea sa de prim rang, s-a impus posterităţi influenţând întreaga istorie a românilor, intervenind pe plan politic cât şi militar, atât în Transilvania, cât şi în Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, în lupta pentru neatârnare şi stăvilirea expansiunii Imperiului Otoman.

Prin calităţile sale de om de stat, aşa cum menţionam, în anul 1441,ajunge voievod al Transilvaniei, iar în 1446, Guvernator al Ungariei.

Papa Calist al III-lea a lăudat „până deasupra stelelor” numele ilustrului voievod român, ca pe al unuia dintre cei mai slăviţi oameni care trăiseră atunci în lume.

Sultanul Mahomed al II-lea a fost impresionat de curajul şi eroismul acestui mare voievod, spunând că „de la începutul veacurilor, niciodată nu a stat un asemenea om în slujba unei cauze”.

Din secolul al XV-lea şi până astăzi, în lumea catolică, în fiecare zi, la ora 12,00, clopotele bat în onoarea şi în amintirea lui Iancu de Hunedoara, considerat salvatorul creştinătăţii. Vă mulţumesc.

(aplauze)

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Au trecut aproape trei luni de când, sub o lozincă portocalie, clamăm instalarea dreptăţii şi a adevărului în România. Ar trebui să fim cu totul rău voitori pentru a nu recunoaşte că acest lucru a început să se simtă, evident, pentru cei care sunt mai sensibili.

Este adevărat că, astăzi, a atâta timp de la numirea Guvernului, nu avem încă un ministru care, până una-alta, ar fi trebuit să controleze ceva corectitudine şi adevăr prin această ţară. Gestul era impur şi s-a cam închis ministerul. Aşteptăm şi nişte secretari de stat, cu puţină răbdare, probabil se va rezolva, pentru că timp mai este.

Dar s-a făcut dreptate, toată lumea plăteşte un impozit pe venit, dar şi pe profit de 16%. Este adevărat că niciodată nu s-a plătit identic, de la vlădică la opincă, 16%, dar tot aşa de adevărat este, însă, că s-a făcut dreptate: unii câştigă 52.000 lei, iar alţii 52 mii, mii lei sau 52 milioane lei, dar acestea sunt amănunte nesemnificative pentru actuala putere.

S-a spus, în sfârşit, adevărul despre corupţie…

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumim foarte mult.

Are cuvântul, din partea Alianţei „D.A.” PNL-PD, domnul senator Mircea Mereuţă. Urmează, ultima luare de cuvânt, domnişoara senator Corina Creţu. Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Aurel Gabriel Simionescu:

Mulţumesc.

Este adevărat că la capitolul justiţie şi administraţie avem cele mai mari probleme. Putem spune că nu s-au luat măsurile necesare ?! Nu, s-au blocat câteva mii de posturi, pentru ca „birocraţii corupţi”, din administraţie, să fie înlocuiţi cu scaune goale care, evident, nu pot fi ele însele corupte, dar nici nu pot rezolva problemele cetăţenilor.

Eventual, în disputa algoritmică pentru ciolanele mai mici sau mai mari, aflate în dreptul acestor scaune, mai pot apărea unele probleme, dar s-a făcut dreptate: s-au multiplicat posturile la cabinetul demnitarului, că fiecare mai are un prieten, un neam, o obligaţie acolo, care, fiind ruda, prietenul unei persoane aflate la putere, evident că este extrem de capabilă şi nu poate fi o persoană coruptă, acum. După aceea, mai vedem, pentru că este adevărat că schimbăm toţi conducătorii direcţiilor deconcentrate, însumând într-un singur cuvânt magic – algoritm – toate calităţile profesionale, morale etc. pe care trebuie să le aibă aceşti oameni şi astfel se va face dreptate. Pentru că este absurd să respecţi o lege, chiar dacă se cheamă Statutul funcţionarilor publici, dacă ea nu serveşte interesele clientelei de partid şi, chiar mai mult, de partide.

Şi, în sfârşit, spun unii că suntem departe de adevăr. Nu, ne apropiem chiar mai repede de el, faţă de termenele propuse. Astfel, accizele nu vor mai creşte în iulie, ci în aprilie. Este adevărat că şi preţurile, dar se va face dreptate: nu mai cumpără fiecare ce vrea şi când vrea, mai ales că vine leul greu, mai greu de obţinut şi mai uşor de cheltuit.

Este adevărat, nu ştim ce se va întâmpla când conducătorii de azi, anticipat sau nu, vor fi luaţi la bani mărunţi. Poate atunci se va face cu adevărat dreptate. Vă mulţumesc.

(aplauze)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Are cuvântul domnul senator Sogor Csaba, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Se pregăteşte, din partea Grupului parlamentar al Alianţei „Dreptate şi Adevăr”, P.N.L.-P.D., domnul senator Cucuian Cristian.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulţumesc.

Invit la microfon, din partea Grupului parlamentar Social-Democrat, pe domnul senator Vasile Ungureanu.

Urmează domnul senator Corneliu Vadim Tudor.

Domnul Vasile Ungureanu:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor colegi.

Cunoaştem, cu toţii, contextul creat de modificarea sistemului financiar fiscal. Consecinţele nefaste ale aşa-zisei reforme mă determină să enunţ următoarea declaraţie politică: „Sacrificarea bugetului nu înseamnă sacrificarea bugetarilor”.

Mass-media anunţă disponibilizarea a 11.640 de bugetari, dispariţia a 4% din angajaţii bugetului de stat şi îngheţarea salariilor profesorilor.

Asistăm, în prezent, la mari bulversări în viaţa economico-socială, cauzate de nesăbuinţa şi graba cu care s-a trecut la instituirea cotei unice de impozitare a venitului şi profitului. 11.640 de bugetari vor fi lăsaţi fără posturi, iar alţi 9.000 de bugetari se pregătesc să părăsească regiile şi societăţile naţionale, ca urmare a reformei în administraţie.

Iată, acesta este preţul real al oportunismului electoral, al pripelii şi al nepriceperii guvernamentale, preţ ce trebuie plătit de populaţie pentru a acoperi deficitul bugetar, cerinţă impusă de organismele financiare internaţionale.

Este greu de înţeles cum actualul Guvern nu găseşte resurse pentru sectorul administrativ şi educativ, după ce fostul Guvern a construit un buget care a suportat chiar şi majorările salariale din 2004. Trebuie să menţionăm că numărul bugetarilor care, în mod principial, a fost îngheţat, a crescut numai sub dorinţa integrării europene. Este scandalos să constatăm, acum, că preţurile şi tarifele la serviciile publice cresc mult peste nivelul stabilit anterior, că ele elimină în întregime, pentru circa 80% din salariaţi, economiile obţinute din cota unică şi că, de fapt, salariul real va fi, din această cauză, în scădere mult mai accentuată decât beneficiul determinat de relaxarea fiscală.

Dacă în 2004 profesorii au avut parte de creşteri salariale, printr-o politică guvernamentală coerentă, acum, ei beneficiază de consecinţele negative ale aşa-zisei reforme concepute cu stângăcie de un Guvern strivit de oportunism electoral şi dirijat din umbră.

Iluzoriul confort al Guvernului Tăriceanu este creat prin sacrificarea bugetarilor, proces însoţit – aşa cum se şi putea prevedea – de umflarea organigramelor Guvernului. Reducerea de 4%, anunţată de Guvern, se va aplica, oare, şi demnitarilor? Mai mult – ne întrebăm -, dacă procentul reformator de sistem nu este, oare, folosit pentru înlăturarea din instituţiile publice, pe criterii politice, a funcţionarilor indezirabili?

Se impune, aşadar, o nouă orientare, înainte ca apogeul din timpul guvernării cederiste să fie atins, până nu este prea târziu. (Aplauze.)

Domnul Cristian Cucuian:

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori.

În cursul săptămânii trecute, domnul Traian Băsescu, preşedintele României, a efectuat o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la invitaţia omologului său, preşedintele George Bush. A fost o vizită scurtă şi extrem de productivă, iar, din punct de vedere politic, obiectivele au fost atinse. Reluarea problemei Mării Negre şi, în mod deosebit, a Moldovei şi Transnistriei, sunt extrem de importante în relaţiile româno-americane. Vizita a consolidat nivelul relaţiilor politice şi militare dintre Statele Unite şi România. Vizita a avut, ca principal obiectiv, ridicarea nivelului de încredere în cele două administraţii, română şi americană, având în vedere că, la Bucureşti, s-a produs, în mod democratic, schimbarea administraţiei anterioare, ca urmare a alegerilor libere din noiembrie 2004.

Din acest punct de vedere, consider că vizita preşedintelui României în Statele Unite ale Americii, prima vizită a unui preşedinte de stat pe tărâm american, după turneul european efectuat de preşedintele George Bush, este o dovadă certă a faptului că, în România, schimbările politice, înregistrate în urma alegerilor generale, nu au dus – aşa cum unii colegi din opoziţie au dat de înţeles – la întreruperea relaţiilor cu Statele Unite, ci, dimpotrivă, la întărirea lor, la consolidarea unei relaţii bazată pe respect reciproc şi prietenie.

Preşedintele american a fost cât se poate de clar, în această privinţă. Citez un fragment din declaraţia preşedintelui Bush: „Sunt recunoscător pentru prietenia dumneavoastră. România a fost un aliat de bază pentru libertate. Şi, domnule preşedinte Băsescu, nu vă pot mulţumi suficient, pentru că aţi venit să discutăm o paletă largă de subiecte. Am discutat despre ţările vecine României şi preşedintele mi-a dat sfaturi foarte bune în legătură cu Moldova. Am discutat despre Marea Neagră. Preşedintele României are o viziune foarte clară asupra modului în care trebuie să ne asigurăm de un climat paşnic în lume. Am discutat despre faptul că libertatea se răspândeşte în Orientul Mijlociu. Am discutat despre relaţiile noastre bilaterale. I-am spus preşedintelui Băsescu că sunt foarte impresionat de campania sa împotriva corupţiei din România. Am constatat, în acest sens, un puternic angajament. El crede în transparenţă şi în supremaţia legii, şi este foarte important pentru companiile americane, care caută oportunităţi pentru investiţii, să audă acest lucru din partea şefului statului. Ceea ce îl caracterizează pe acest preşedinte este că nu doar vorbeşte despre aceste lucruri, el este omul acţiunii.”

Aceste cuvinte nu pot decât să ne bucure, deşi mai avem mulţi paşi de făcut, iar drumul pe care România îl are de parcurs este un lung drum şi dificil.

Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite ale Americii este doar un început, un prim pas spre normalitate. Astăzi ştim doar un singur lucru: administraţia americană priveşte, acum, România ca un aliat special, pentru că România, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, împărtăşeşte aceleaşi valori cu ale poporului american: drepturile omului, demnitatea umană, supremaţia legii, transparenţa Guvernului, lupta anti-corupţie. Nu o spunem noi, o spune poporul american, a afirmat-o răspicat şi preşedintele George Bush.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)