Date comuna draganesti judetul bihor
Yüklə 0,5 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Cap. 1. AŞEZAREA GEOGRAFICĂ. LIMITELE. PREZENTAREA COMUNEI
- CAP. 5. POTENŢIAL BIOGEOGRAFIC
- CAP. 6. POTENŢIAL PEDOGEOGRAFIC
- Cap.7 . RESURSE NATURALE
- Cap. 9. INFRASTRUCTURA TEHNICA A TERITORIULUI
|
DATE COMUNA DRAGANESTI JUDETUL BIHOR -Primăria Comunei Drăgăneşti-
Limita vestică a judeţului este dată de frontiera de stat dintre ţara noastră şi Ungaria. Aproximativ din dreptul localităţii Boianu Mare şi până în vârful Piatra Aradului (1428 m ), din Munţii Bihorului, se desfăşoară limita estică, limită ce îl separă de judeţele Sălaj, Cluj şi Alba. De la Piatra Aradului până în apropiere de localitatea Ant se întinde limita sudică prin care se desparte de judeţul Arad. Între aceste limite, teritoriul judeţului se situează în cadrul a trei mari unităţi geografice majore: Câmpia de Vest, Dealurile Vestice şi Munţii Apuseni. Comuna Drăgăneşti se încadrează în Depresiunea Beiuşului, fiind mărginită în SE, E şi NE de Munţii Bihor şi Munţii Vlădeasa, în S, SV şi V de Munţii Codru Moma, iar în NV şi N de restul Depresiunii Beiuş. În cadrul descris mai sus, comuna Drăgăneşti se află situată în partea de SE a judeţului Bihor, după cum numele judeţului înseamnă (flăcău frumos), la 6 km SE de oraşul Beiuş, pe şoseaua naţională E 79. Comuna Drăgăneşti se învecinează în partea de NV cu oraşul Beiuş la 5 km, în partea de V cu Comuna Tărcaia (la 3 km), în S cu Comuna Lazuri de Beiuş(la 10 km) şi cu Comuna Rieni(la 10 km), în SE cu Comuna Bunteşti (la 8 km), în NE cu Comuna Budureasa(la 21 km), iar în N cu Comuna Curăţele. Faţă de oraşul Vaşcău comuna se află la o distanţă de 22 km. Comuna este legată de DN 76 Oradea-Deva. Locuitorii din comună călătoresc spre Beiuş sau Stei-Vaşcău cu căruţa sau maşina. Mai pot călători şi cu trenul din Halta Tărcaia a liniei ferate Oradea-Vaşcău care se află la marginea comunei. Azi această cale ferată nu mai ajunge la Oradea fiind dezafectată în zona Drăgeşti din cauza multor alunecări de teren.
În arhiva primăriei se găsesc acte civile începând cu anul 1895 şi ele au înregistrate ca sate componente ale comunei Drăgăneşti următoarele sate: Drăgăneşti, Ţigăneşti, Păcăleşti, Păntăşeşti, Belejeni, Sebiş, Negru (azi Grădinari), Mizieş, Talpe şi Râturi ( azi Livada Beiuşului ), Sudrigiu şi Leleşti. Sursa - Arhiva Primăriei Comunei Drăgăneşti şi actele de stare civilă. În anul 1930 s-a înfiinţat comuna Mizieş, formată din satele: Mizieş, Râturi, Talpe, Sălişte de Beiuş, Saca şi Teleac. Tot acum satul Sudrigiu a trecut la comuna Rieni, iar satul Leleşti a trecut la comuna Bunteşti. Aşa se face că în perioada 1930-1968 comuna Drăgăneşti (inclusă în regiunea Crişana) a avut în componenţă satele : Drăgăneşti, Ţigăneşti, Păntăşeşti, Belejeni, Sebiş şi Negru. Prin Legea nr. 2/1968 de reorganizare administrativă a teritoriului ţării, s-au desfiinţat “ regiunile “, s-au înfiinţat “ judeţele “, s-au schimbat multe denumiri de localităţi şi s-au comasat o serie de comune. Atunci, comunele Mizieş şi Drăgăneşti au format comuna Drăgăneşti, satele Saca, Sălişte de Beiuş şi Teleac au trecut la comuna Budureasa, numele localităţii Negru se schimbă în Grădinari (deoarece majoritatea locuitorilor de aici au avut şi au şi azi grădini de legume şi solarii renumite în întreaga zonă), iar numele localităţii Râturi a devenit Livada Beiuşului. Din 1968 şi până în prezent, comuna Drăgăneşti are în componenţa ei satele : Drăgăneşti, Ţigăneştii de Beiuş (Ţigăneşti-cătun şi Păcăleşti), Păntăşeşti, Belejeni, Sebiş, Grădinari, Mizieş, Livada Beiuşului şi Talpe. Dintre cele 9 sate ale comunei, 8 sunt aşezate pe valea Crişului Pietros (care se varsă în Crişul Negru pe teritoriul satului Grădinari). Aceste 8 sate sunt : Drăgăneşti, Păntăşeşti, Sebiş, Belejeni, Ţigăneştii de Beiuş, Grădinari, Livada Beiuşului şi Talpe. Al nouălea sat, Mizieş, se află pe Dealul Mizieşului. Distanţele între reşedinţa comunei (Drăgăneşti) şi satele aparţinătoare sunt de 1 km (Ţigăneştii de Beiuş şi Belejeni), 2 km (Grădinari şi Păntăşeşti), 4 km (Sebiş şi Mizieş), 11 km (Livada Beiuşului) şi 14 km (Talpe). 2.2 SCURT ISTORIC AL COMUNEIDeşi în documente apare la o dată mai târzie decât alte localităţi din Transilvania, există certitudinea că existenţa localităţii se pierde în negura istoriei, ea având viaţă proprie şi activitate încă din vremea stăpânirii romane în Dacia, în perioada convieţuirii dacilor cu romanii.Comuna Drăgăneşti este atestată documentar din anul 1552, sub denumirea de Draghanfalva care tradus în româneşte înseamnă Satul lui Drăgan, datele fiind cunoscute de la manifestarea atestării documentare a 425 de ani, comemorată la data de 11 decembrie 1977. Unii susţin că numele de Drăgăneşti şi l-ar fi luat de la un individ cu numele Drăgan, care ar fi fost pe vremuri locuitor în comună, al cărui nume azi nu mai există în comună. Alţii spun că în Munţii Bihorului există Valea Drăganului care a fost pe vremuri porţiune de munte, păşune a comunei, şi locuitorii din comună s-au numit Drăgăneştii. Arhivele Naţionale-Direcţia Judeţeană Bihor, fond Consilieratul Agricol al Judetului Bihor. În documentele de arhivă se păstrează nume proprii ale primilor locuitori ai satului Drăgăneşti din care în 1850 este menţionat un oarecare Dragu urmat apoi de alte nume ca Groza, Kurth, Gabra, Abrudan, Sala. La Arhivele Statului există un registru de dijmă a porcilor din anul 1580 scris în ortografie maghiară. În crainicatul lui Ion Uscat apare localitatea Păntăşeşti, arsă în întregime de tătari şi reapărută mai apoi. In cadrul comunei satul cu cea mai veche atestare documentară este Grădinari (fost Negru). Acesta apare într-o conscriere din anul 1442, sub denumirea de posesia hungaricali Negerfalva. In anul 1704 sunt semnalaţi la Negru 57 % unguri, 43 % români, acest fapt fiind explicat prin scăderea drastică a populaţiei în urma campaniilor militare turceşti derulate pe întreg teritoriul Bihorului. Alături de Drăgăneşti apare menţionate pentru prima dată şi satele Belejeni (sub denumirea Belezseny) şi Şebiş (Nagesebes) în anul 1592. În registrele de dijme ale anului 1580 sunt menţionate satele Păntăşeşti (sub denumirea de Panthasfalva), Talpe (Talpfalva) şi Mizieş (Mezess). În conscrierea anului 1588 Mizieşul apare sub formă de Alomizes sau Felsomizes pentru ca mai târziu la 1800 să apară sub denumirea de Mezes. Atestarea satului Râturi nu intră în discuţie deoarece acesta a fost un cătun al Mizieşului până în anul 1956, când a devenit sat independent iar în anul 1968 a devenit Livada Beiuşului. In anul 1692 a fost atestat satul Ţigăneşti, iar în 1721 Păcăleşti - aşezări care împreună formează localitatea Tigăneştii de Beius, denumire care apare ăn actele oficiale. V. Mihăilescu - Toponomia satelor româneşti 1963 C.Suciu - Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol.I, II Ed. Academiei R.P. Române, Bucureşti 1967 N. Drăgan - Toponimie şi istorie (Cluj-Napoca 1928). Cap. 2. RELIEFUL Comuna Drăgăneşti este situată în Depresiunea Beiuşului, la o altitudine ce variază între 126 m (la Grădinari) şi 419 m (pe Dealul Buduresii, în estul comunei). Depresiunea Beiuşului se încadrează geomorfologic, în Munţii Apuseni, unde întâlnim văi largi şi terase etajate, terase aluvionale şi piemontane, o serie de conuri de dejecţie întinse, cu o mare bogăţie de ape, precum şi zone colinare. Relieful comunei este, de fapt, o luncă mărginită la nord şi la nord-est de dealuri cultivate cu viţă-de-vie şi pomi fructiferi. Mai proeminente sunt dealurile din apropierea satului Talpe: Muncelul, Glemeiul, Dumbrava, Strimina, Bondorul, Dealul Viilor, Bistra, Dealul Lupşii şi Faţa Teleacului.
Pe seama substratului litologic, care a fost depus în etapa de bazin şi în funcţie de procesele care au loc datorită evenimentelor paleogeografice ce au urmat paroxismului orogenetic rhodanic se realizează actualele aspecte ale reliefului din Ţara Beiuşului. În acest sens, s-au format piemonturile de acumulare pe seama cărora a fost modelat relieful deluros al regiunii. Materialul erodat în timpul modelării dealurilor s-a acumulat în prelungirea vestică a lor, către zona de subsidenţă a Crişurilor, sub forma unei câmpii piemontane, care însă nu intră în cadrul comunei Drăgăneşti. S-au conturat astfel următoarele faze morfogenetice: faza piemonturilor, faza de formare a teraselor fluviatile şi faza antropică. La sfârşitul dacianului şi începutul levantinului, paroxismul mişcărilor orogenetice rhodanice a determinat o puternică acţiune de eroziune asupra regiunilor muntoase învecinate şi acumularea materialului erodat în Ţara Beiuşului sub forma unor piemonturi de acumulare. Deşi azi, datorită evoluţiei ulterioare a piemonturilor apar numai unele resturi, există date suficient de evidente pentru reconstituirea aspectelor paleogeografice ale acestei faze. Sub toate aspectele problema piemonturilor din Ţara Beiuşului a constituit subiectul celor mai multe discuţii în paginile literaturii de specialitate. Cel mai reprezentativ sector este cel de piemont. Plecând de la forma şi extensiunea piemonturilor, de la direcţia divergentă a văilor, panta suprafeţei reliefului, etc., s-a ajuns la ideea genezei subacvatice a reliefului, acesta fiind o formă deltaică. Într-o primă fază, materialul abundent provenit din cadrul muntos era depus în depresiune, de-a lungul văilor. După ce acestea au fost umplute cu aluviuni, râurile principale au clădit conuri mari de împrăştiere din contopirea cărora a rezultat un relief piemontan suprapus câmpiei litoralo-piemontane daciene, care a suferit un proces de fragmentare la finele etapei precedente. Pietrişurile piemontane care au fost depuse cu această ocazie fosilizează un relief preexistent fragmentat, datorită cărui fapt, ele urmează marnelor ponţiene şi nu nisipurilor daciene. Elementele depozitului piemontan erau variate ca mărime, compoziţie şi stratificare, aşa cum se poate observa în puţinele deschideri care s-au mai păstrat pe unele interfluvii. La rândul său, depozitul piemontan este acoperit cu un orizont de argilă cu bobovine. Se poate observa un proces dublu: de eroziune în munţi şi de acumulare în Ţara Beiuşului. Relieful se prezintă ca o asociere de dealuri cu interfluvii, fie sub forma unor suprafeţe, fie a unor culmi înguste. Ele se prezintă într-un nivel uşor înclinat în sensul actual de drenaj, ceea ce indică direcţia de formare şi sensul de evoluţie a reliefului. 2.1.1. STRATIGRAFIA REGIUNII Dealurile sunt sculptate în formaţiunile ponţianului (reprezentate mai ales prin marne) şi ale dacianului (reprezentate prin nisipuri gălbui). Aceste formaţiuni sunt acoperite de pietrişuri piemontane peste care s-a depus o argilă gălbuie cuaternară. Între 300-400m se desfăşoară piemontul propriu-zis. Se poate observa că acolo unde există pietrişuri piemontane lipsesc nisipurile daciene, ele fiind dispuse direct peste marnele ponţiene. Acest lucru este o dovadă că anterior depunerii pietrişurilor a existat un proces de eroziune fluviatilă, care a îndepărtat nisipurile daciene, rezultând suprafeţe de eroziune cu un anumit grad de fragmentare pe care au fost depuse pietrişuri piemontane. După depunerea materialului piemontan, afluenţii Crişului Negru au fragmentat piemontul şi au înlăturat o parte din pietrişuri, formându-se suprafeţele de nivelare. 2.1.2. MODELAREA FLUVIALĂ A RELIEFULUI În condiţiile unei reţele hidrografice cu caracter divagant şi ale unei clime mediteraneene, eroziunea atacă toată suprafaţa piemontului de acumulare. Procesul devine şi mai caracteristic după epuizarea paroxismului, când în condiţiile calmului tectonic dintre cele două faze de ridicare valahice, nivelarea piemontului prin eroziune laterală şi retragerea versanţilor devine şi mai accentuată. Ca urmare, pe seama depozitelor piemontane, s-a format o suprafaţă de nivelare inferioară suprafeţei iniţiale a piemontului de acumulare, dar păstrând, în general, tiparele acestuia. Deoarece această suprafaţă reprezintă o etapă înaintată din evoluţia piemontului de acumulare şi întrucât ea păstrează în linii generale tiparele iniţiale piemontane, ba mai mult, pe alocuri ea este sculptată în depozite piemontane, putem să o considerăm ca o suprafaţă de eroziune piemontană. Râurile s-au adâncit în suprafaţa de nivelare, fragmentând-o într-o serie de dealuri despărţite de văi largi care se termină în pâlnie spre valea colectoare. Această adâncire epigenetică a dus la formarea mai multor nivele de terasă (4 nivele în regiunea studiată, după alte păreri existând şi o a cincea, dar care se pierde în a patra, nedefinindu-se foarte clar). Există însă şi păreri conform cărora ar exista 7 nivele de terasă (t1-2-4m; t2-7-15m; t3-20-25m; t4-55-60m; t5-75-90m; t6-85-95m; t7-90-110m). Cea din urmă terasă se prezintă sub forma unor poduri relativ înguste şi prelungi, în timp ce terasele 5, 6 se prezintă sub forma unor poduri extinse. Într-o a doua fază, condiţiile tectonice şi climatice au determinat formarea teraselor. Declanşarea noului sens morfogenetic a coincis cu cel de-al doilea paroxism al ridicărilor valahice, cu mult mai însemnat decât precedentul. Formarea, evoluţia şi aspectele actuale ale teraselor din acestă zonă sunt rezultatul conlucrării mai multor factori, dintre cei mai semnificativi fiind: oscilaţiile climatice, mişcările de ridicare pe verticală a Munţilor Apuseni, mişcările din zona de subsidenţă a Crişurilor, prezenţa formaţiunilor pliocene uşor de erodat şi înclinate în sensul actual de drenaj, debitul mai însemnat al afluenţilor Crişului Negru precum şi remanierile hidrografice. În fazele de trecere de la glaciar la interglaciar se formau luncile şi se supraîncărca zona de subsidenţă, care, apoi, manifesta o mişcare de scufundare. Aceste aspecte erau posibile deoarece în această fază debitul lichid al râurilor era însemnat, deci ele aveau forţa necesară să transporte aluviunile ce proveneau din materialul detritic periglaciar prezent din abundenţă pe povârnişurile munţilor, încă neacoperite de vegetaţia forestieră. Un alt element cu un rol destul de important în formarea teraselor îl reprezintă componenţa litologică. De exemplu, existenţa rocilor friabile (marnele şi nisipurile pliocene) a permis eroziunii fluviatile să acţioneze cu uşurinţă şi să formeze terasele extinse atât de-a lungul Crişului Negru, cât şi de-a lungul afluenţilor săi. De asemenea, un rol însemnat l-a avut şi inegalitatea în debitul lichid şi solid al afluenţilor Crişului Negru. Râurile din Munţii Bihorului, cu debit mai însemnat au împins Crişul Negru înspre stânga. Ca urmare, terasele s-au dezvoltat mai ales pe versantul drept (unde se află şi comuna Drăgăneşti), în detrimentul celui stâng, unde se întâlnesc mai mult umeri de terase. Înclinarea uşoară a structurii de suprafaţă, în general în sensul actual al drenajului, a imprimat şi ea reţelelor hidrografice abateri de direcţie, cu urmări în aspectul teraselor. Astfel, abaterea afluenţilor Crişului Pietros (care curg în regiunea comunei Drăgăneşti) spre dreapta a determinat o dezvoltare mai accentuată a teraselor în partea stângă a acestora, în timp ce în partea dreaptă ele sunt slab dezvoltate sau chiar lipsesc în unele cazuri. O ultimă fază ar fi cea antropică. Analiza evoluţiei reliefului până în faza actuală ne-a dat posibilitatea să descifrăm etapele istoriei sale, determinate de lupta contradictorie între factorii endogeni şi cei exogeni. Spaţiul deluros piemontan situat la poalele Munţilor Bihor-Vlădeasa, ca unitate racord între unitatea montană şi unitatea depresionară adiacentă, Depresiunea Beiuş, este cunoscută în literatura gografică sub denumirea de Dealurile Bihorului (I.Berindei 1997, Geografia României, vol. IV, 1992) şi este integrată unităţii majore a Dealurilor Pericarpatice Vestice. Caracterul geografic dominant al acestei unităţi este cel de unitate geografică de contact, rezultat din întrepătrunderea la nivelul ei a caracterelor major specifice spaţiilor adiacente. Acestă dominanţă, care marchează fiecare componentă a învelişului geografic şi dă personalitate geografică unităţii, îşi are resorturile în poziţia sa geografică. Depresiunea Beiuşului este un fragment din vechiul golf de natură tectonică, ce mărginea rama vestică a Apusenilor, transformat ulterior în bazin sedimentar. În cadrul său, cea mai bine evidenţiată este bordura estică ce tiveşte poalele Munţilor Vlădeasa-Bihor, cu relief deluros de culmi prelungi şi largi, sau poduri de 200-250 m altitudine, până la 419 m, uşor înclinate spre axul depresionar dar şi de la nord la sud. Morfologic, contactul dintre piemont şi spaţiul montan se face printr-un abrupt bine evidenţiat. Prezenţa acestui abrupt se datorează fie acţiunii eroziunii diferenţiate asupra contactului între cele două complexe petrografice diferite, fie existenţei unui complex tectonic de falii paralele între ele (de-a lungul cărora s-a scufundat golful Beiuşului), cu orientare nord-sud, pornind din dreptul localităţii Meziad. Mai complexă şi mai greu de identificat este limita inferioară a piemontului spre sistemul de terase al Crişului Negru, dificultate ce rezidă din caracterele morfologice comune ale celor două unităţi. Piemontul se termină deasupra umerilor sau podurilor teraselor superioare printr-o inflexiune evidentă de relief. Datorită acestor particularităţi, spre terasele Crişului Negru limita nu este o linie, ci o fâşie în care se sting caracterele piemontului şi se nasc cele ale teraselor. Această fâşie este dată de reducerea grosimii depozitelor piemontane şi apariţia unor linii de izvoare, iar legate de acestea şi o vegetaţie hidrofilă. 2.2. MODELAREA VERSANŢILOR Necesitatea cunoaşterii tendinţelor de dezvoltare ale reliefului impun acordarea unei atenţii deosebite în cunoaşterea proceselor morfogenetice actuale ale regiunii, mai ales că în perioada actuală modul de desfăşurare al proceselor de versant depăşeşte gradul normal de dezvoltare. Cauza trebuie căutată nu atât în modificarea proceselor unor condiţii naturale, cât mai ales în intervenţia omului, care (conştient sau nu) a contribuit la accentuarea acestor procese, procese care pun amprenta pe întreg sistemul morfogenetic. Din multitudinea proceselor actuale, cele mai importante în zona comunei Drăgăneşti sunt cele legate de acţiunea apelor curgătoare şi de porniturile de teren. Modelarea apelor curgătoare este amplificată de precipitaţii, înclinarea povârnişurilor, lungimea lor, existenţa unor depozite friabile şi prezenţa unei infiltraţii accentuate. Valoarea fragmentării verticale condiţionează mărimea energiei potenţiale a eroziunii apelor curgătoare. În luncă şi în terasele inferioare energia potenţială este mică, dar în regiunile mai înalte forţa potenţială este medie, dată de o fragmentare diferenţiată (21-80 m.), fiind condiţonată de suspendarea în cadrul văilor a teraselor medii şi superioare. Procesele dominante de-a lungul râurilor sunt: eroziune prin pluviodenudaţie, eroziune de suprafaţă, prin şiroire şi ravinare, acumulări coluviale sau de conuri de dejecţie la baza lor. În cadrul suprafeţelor plane se întâlneşte o infiltrare maximă, levigare precum şi dezvoltarea depozitelor de cuvertură. Eroziunea prin şiroire apare la topirea zăpezilor precum şi în sezonul cald, în locurile unde covorul vegetal lipseşte. Eroziunea prin ravinare este de fapt o intensificare a proceselor de şiroire. Se poate observa în teren o ravenă aflată într-un stadiu înaintat de dezvoltare la nord de satul Belejeni, ravenă ce atinge de la 2 la 9-10m.. Se poate observa cu uşurinţă cum ravena a depăşit pătura de sol şi s-a încrustat în roca de bază. Fundul ravenei prezintă neregularităţi exprimate printr-o serie de căderi în trepte care au dus la formarea unor îngrămădiri da material transportat. Porniturile de teren reprezintă deranjări ale stării de echilibru în masa rocilor care alcătuiesc terenurile regiunii. Ca şi cauze pe lângă acţiunea gravitaţiei sunt şi alte procese declanşatoare, putându-le grupa astfel:
a) terenurile din această zone prezintă în constituţie pietrişuri care sunt lipsite de coeziune, cu un unghi de frecare internă mare, fiind macrogranulare şi permeabile. Ele favorizează declanşarea rostogolirilor şi surpărilor. Existenţa de nisipuri argiloase (dacice), care intră în alcătuirea părţii superioare a dealurilor piemontane, duce la fenomene de surpări sau scurgeri de nisipuri. b) umezeala ridicată se datorează precipitaţiilor abundente din această regiune, regiune expusă maselor de aer vestice, extrem de umede. Apa se infiltrază în nisipuri, până la marne, pe care le saturează. Se formează o pânză freatică la nivelul acestora, condiţii la care se adaugă şi greutatea terenurilor, determinând în acest fel ruperea echilibrului static al rocilor. c) înclinarea terenurilor şi distrugerea stabilităţii lor naturale duce la fenomene de rostogoliri şi surpări. I.Berindei - Contribuţii la stabilirea genezei teraselor din depresiunile-golf al Munţilor Apuseni (Bucureşti 1969) I..Berindei - Câmpia Crişurilor. Crişul Repede. Ţara Beiuşului (Bucureşti 1977) I. Berindei - Depresiunea Crişului Negru - Studiu geomorfologic (Cluj-Napoca 1969).
În zona comunei Drăgăneşti nu există corpuri solide sau noxe chimice care să constituie un factor poluant pentru atmosferă şi deci pentru oamenii care trăiesc în această zonă. Sunt însă şi situaţii în care se resimt vapori de alcool în regiune, vapori care provin de la Fabica European Drinks situată în cadrul comunei Rieni şi care se resimt în funcţie de circulaţia atmosferică. Acest lucru nu pune însă în pericol sănătatea cetăţenilor din această zonă şi nu constituie un factor poluant pentru regiune.
Clima comunei este cea specifică depresiunilor, fără vânturi intense, cu ierni mai blânde decât la câmpie, dar cu veri ceva mai reci şi cu toamne mai plăcute şi lungi. Repartiţia teritorială a valorilor medii ale temperaturii aerului prezintă particularităţi determinate de neomogenitatea reliefului. În zona Ştei-Beiuş, temperatura medie multianuală este în jurul valorii de 9-10 C. De-a lungul anilor s-a constatat că în zonă luna cea mai rece din an este luna ianuarie, cu valori medii multianuale între –1 C şi –2 C, iar cea mai caldă lună este luna iulie, cu temperaturi multianuale între 18 C şi 20 C. Frecvenţa anuală a zilelor de îngheţ este în jur de 90 de zile, dar au fost şi 124 de zile de îngheţ (în 1973), respectiv 120 de zile (în 1976). Temperaturi maxime (peste 25 C) s-au înregistrat în 39 de zile în 1980 şi în 38 de zile în 1963. Temperaturile medii lunare măsurate la staţia meteorologică din Ştei în anul 1997 au fost:
Analizând variaţia de la an la an a resurselor termice cu temperaturi mai mari de 10 C, sectorul Beiuş-Ştei se încadrează în zona a IV-a, cu un cumul termic cuprins între 1200-1300 C. În perioadele 1969-1973 şi 1977-1980 cumulul termic a fost sub 1200 C. Cei mai reci ani au fost anul 1978 (cu un cumul termic de 893 C), anul 1980 (cu un cumul termic de 906 C) şi anul 1973 (cu un cumul termic de 1029 C), iar cei mai calzi au fost anul 1961 (cu un cumul termic de 1509 C), anul 1963 (cu un cumul termic de 1437 C) şi anul 1967 (cu un cumul termic de 1377 C). 3.3. PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE Regimul pluviometric al comunei se caracterizează printr-o medie multianuală de precipitaţii cuprinsă între 650 şi 750 l/m.p. Staţia hidrologică din Beiuş a înregistrat 852 l/m.p. în anii 1964-1966, 1968-1970, 1974, 1977-1978, 1980. Repartiţia precipitaţiilor pe lunile anului 1999, înregistrată la Beiuş, a fost neuniformă:
(valorile sunt exprimate în l/m.p.) Cele mai mari cantităţi de apă cad în localităţile comunei în lunile mai-iunie, iar cele mai mici în lunile februarie-martie. Datele au fost culese de la Staţiile meteorologice din Beiuş, Ştei şi Stâna de Vale. 3.4. VÂNT În cadrul comunei Drăgăneşti se poate observa o predominanţă a circulaţiei atmosferice pe direcţie vest-est, cu viteze ale vântului care se încadrează în limite medii. Se înregistrează viteze mai accentuate ale vântului pe timpul primăverii, corelate cu pătrunderea unor mase de aer mai reci dinspre vest. Cap. 4. HIDROGRAFIA Comuna Drăgăneşti aparţine bazinului hidrografic al Crişului Negru, râu caracterizat printr-un debit foarte variabil în timpul anului. Principalul său afluent în zonă este Crişul Pietros, care străbate teritoriul comunei de la est la vest, pe o lungime de 5 km. Lăţimea medie a lui este de 6 m, iar adâncimea medie este de 0,5 m. Crişul Pietros (numit de localnici Valea Pietroşii) are o cădere destul de mare şi o viteză de scurgere mult peste cea a râurilor din zonă, fapt pentru care, în timpul ploilor de primăvară şi a topirii zăpezilor, iese uneori din matcă, provoacă grote adânci, inundă suprafeţe agricole şi pune în pericol satele Sebiş, Belejeni, Ţigăneşti-cătun, Drăgăneşti şi cătunul Păcăleşti. Există un dig vechi de protecţie, din piatră, lung de 500 de m, distrus parţial de viiturile mari de apă din 1981. În 1998 s-au făcut o serie de lucrări de întreţinere şi regularizare a Crişului Pietros: decolmatare, aşezarea albiei pe vechiul curs, diguri din gabioane (coşuri din nuiele sau sârmă, umplute cu pământ sau pietriş) etc. Valea Pietroşii nu a curs întotdeauna prin albia actuală. La început a curs prin nord-vestul comunei şi apoi s-a deplasat, treptat, spre est. În 1941 mai trăiau în sat bătrâni care ştiau că odinioară erau urme de mori în vestul satului, sau chiar în sud. În deplasarea ei de la nord-vest către sud-est (spre albia actuală), Valea Pietroşii a lăsat mult pietriş peste tot în comună. Crişul Pietros este traversat de DN 76 printr-un pod de beton armat, reparat în perioada 2000-2001, şi de calea ferată Ciumeghiu-Vaşcău printr-un pod metalic lung (din care 30 de metri se află pe teritoriul comunei Drăgăneşti). Un alt pod de beton peste Crişul Pietros s-a finalizat în 1997, între satele Belejeni şi Sebiş. Pe hotarul satului Grădinari, Crişul Pietros se varsă în Crişul Negru. Crişul Negru străbate satele Păntăşeşti şi Grădinari şi constituie hotarul natural cu comunele Lazuri de Beiuş şi Tărcaia. Pe teritoriul comunei, Crişul Negru are doi afluenţi, de dreapta: Pârâul Mizieşul care trece prin satele Mizieş şi Livada Beiuşului şi Pârâul Talpe care trece prin sudul satului Talpe, adunând apele unor văi locale: Gătaşul, Gura Văii şi Valea Roşiei. Pentru a scoate de sub pericolul inundaţiilor satul Grădinari, în 1983 Oficiul de Gospodărire a Apelor Bihor a construit pe malul drept al Crişului Pietros (continuat pe malul drept al Crişului Negru) un dig de pământ, lung de 10 km şi înalt de 8 m. Pe Crişul Pietros există un dig mai vechi, de piatră, lung de 500 m şi înalt de 6 m, dig ce apără de inundaţii satul Drăgăneşti. Crişul Negru poate însă inunda satul Păntăşeşti. Deşi cetăţenii au construit pe malurile celor două Crişuri pinteni de dirijare a apei, mai sunt necesare lucrări de regularizare a cursului Crişului Pietros şi de construire de diguri pentru apărarea satelor de inundaţii. Apa freatică se află la o adâncime medie de 150 m, cu excepţia satului Mizieş, unde aceasta este la o adâncime mult mai mare. Nivelul ridicat al apelor subterane face ca la Belejeni să existe un teren mlăştinos de circa 5 ha. Aici solul fiind impermeabil, se impune construirea unor canale deschise, de evacuare a apelor de suprafaţă. Alimentarea cu apă potabilă a localităţilor comunei se face, de obicei, prin fântâni adânci de 4m. În satele Drăgăneşti, Grădinari, Ţigăneştii de Beiuş, Belejeni, Sebiş şi Păntăşeşti, există forate şi fântâni arteziene adânci de 150 de m care asigură un debit de circa 80l/min. şi care se folosesc şi la irigatul suprafeţelor cultivate cu legume. Pentru reşedinţa de comună şi pentru satul Mizieş, Consiliul Local Drăgăneşti dispune de proiecte pentru lucrările tehnico-edilitare de alimentare cu apă potabilă, cu finanţări din fondurile Phare. Lucrările de alimentare cu apă în satul Mizieş au început în luna iulie, anul 2002 şi s-au finalizat în anul 2003 cu 16 cişmele stradale iar în anul 2004 un număr de 95 familii s-au racordat în gospodăriile proprii.
Acum, din vechile păduri au mai rămas doar petece izolate, în zonă întâlnindu-se culturi cerealiere, de cartofi şi de legume (în bazinele celor două Crişuri). Pe dealuri cresc, printre altele; ghiocelul, breabănul, căluşarul, vioreaua, dumbravnicul, neghina, macrişul. Prin fâneţe cresc: coada calului, coada şoricelului, albăstreaua, macul sălbatic, rapiţa sălbatică, trifoiul sălbatic, loboda, feriga, etc. Fauna zonei este una obişnuită: sunt întâlnite frecvent aici: veveriţa (Sciurus vulgaris fuscoater), căprioara (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europeus), viezurele, şoarecele de câmp, mai rar lupul (Canis lupus). Dintre păsările răspândite în comună putem aminti: piţigoiul, ciocănitoarea, mierla (Turdus merula), graurul (Sturnus vulgaris) şi fazanul (Phasianus colchicus), iar dintre peştii din apele Crişurilor, amintim: cleanul (Leuciscus cephalus) şi mreana (Barbus barbus). Datele au fost furnizate de Ocolul Silvic Beius şi Centrul Agricol Drăgăneşti. CAP. 6. POTENŢIAL PEDOGEOGRAFIC În condiţiile geo-fito-climatice ale comunei, pe terasele piemontane s-au format: -soluuri podzolice, din clasa spadasolurilor, luvisoluri albice şi haplice (soluri întâlnite în zona piemontană, la altitudini mai ridicate. Aceste soluri au o fertilitate naturală foarte slabă, care se folosesc doar în silvicultură, ca păşuni sau fâneţe. Ele au o structură grăunţoasă şi o reacţie foarte acidă, cu Ph-ul cuprins între 3,5 şi 4,5. Aceste soluri necesită fertilizarea cu îngrăşăminte organice (mai ales prin târlire) sau cu îngrăşăminte minerale (pe baza de natriu, potasiu sau fosfor), ori cu amendamente. -gleisoluri (din clasa solurilor dispersate pe suprafeţe mai mari sau mai mici în arealul solurilor hidromorfe), caracteristice zonelor depresionare şi de podiş, de pădure. Acestea au o reacţie slab acidă, cu Ph-ul cuprins între 6 şi 6,5 şi o fertilitate naturală slabă (din cauza regimului aerohidric defectuos şi conţinutului redus de humus: 2-3%). Ele au totuşi unele elemente nutritive şi dau producţii satisfăcătoare ca păduri, păşuni şi fâneţe, fiind satisfăcătoare şi pentru culturile de porumb şi grâu, dar numai dacă sunt drenate, arate profund şi bogat îngrăşate cu minerale şi organice. -soluri aluviale, fluvisoluri (din clasa solurilor neevoluate), situate în luncă, foarte variabile din punct de vedere al conţinutului în humus şi al acidităţii. Se folosesc mai ales în cultura legumelor, în condiţii de îndiguire, irigare şi drenare la suprafaţă. O lucrare a Oficiului Judeţean pentru studii pedologice şi agrochimice din Oradea, a stabilit că solurile comunei Drăgăneşti au următoarele caracteristici: -Ph-ul între 4,65 şi 7,85, cu maximum de frecvenţă între 5,01 şi 5,20, -conţinutul în humus între 1,25 şi 3,65%, cu maximum de frecvenţă între 2 şi 2,5%, -conţinutul în fosfor între 3 şi 210 părţi pe milion, cu un maximum între 24 şi 32 părţi pe milion, -conţinutul în potasiu între 40 şi 420 părţi pe milion, cu frecvenţă maximă între 66 şi 99 părţi pe milion. Datele au fost preluate de la Ocolul Silvic Beiuş si Centrul Agricol Drăgăneşti. Cap.7 . RESURSE NATURALE Din resursele naturale ale comunei amintim: balastul, pietrişul şi nisipul din albiile Crişurilor, argila pentru cărămizi, lemnul pădurilor din zonă, ciupercile şi fructele de pădure. Cap. 8. POTENŢIAL DEMOGRAFIC 8.1. EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI La recensământul din 1977 comuna avea un număr de 3456 locuitori şi 997 gospodării şi cuprindea un număr de 9 localităţi (şi două cătune) după cum urmează: - Drăgăneşti – 140 gospodării , 418 locuitori
Populaţia comunei, după sex şi naţionalităţi era:
În anul 1980 reşedinţă de comună, Drăgăneşti, avea tot 418 locuitori, din care 192 erau inactivi şi 226 erau activi (104 lucrau în agricultură, 103 în unităţile industriale din Ştei şi Beiuş, iar 19 lucrau în administraţia locală, poliţie, cultură, învăţământ, sănătate şi comerţ). În anul 1992 comuna avea un număr de 3064 locuitori: Drăgăneşti-411 locuitori, Belejeni-334 locuitori, Grădinari-476 locuitori, Livada Beiuşului (cu cătunul Belejeşti)-151 locuitori, Mizieş-452 locuitori, Păntăşeşti-185 locuitori, Sebiş-374 locuitori, Talpe-305 locuitori, Ţigăneştii de Beiuş (cu cătunul Păcăleşti)-376 locuitori. În anul 1998 cei 3401 locuitori ai comunei erau repartizaţi pe grupe de vârstă şi sexe astfel: sub 14 ani-386 bărbaţi şi 385 femei, între 14-19 ani-98 barbaţi şi 102 femei, între 20-24 ani 147 bărbaţi şi 148 bărbaţi, între 25-29 ani 150 bărbaţi şi 145 femei, între 30-39 ani-92 bărbaţi şi 105 femei, între 40-49 ani-99 bărbaţi şi 114 femei, între 50-59 ani-157 bărbaţi şi 157 femei, între 60-69 ani-231 bărbaţi şi 232 femei, între 70-79 ani-315 bărbaţi şi 309 femei, peste 80 ani-15 bărbaţi şi 14 femei. Remarcăm faptul că în 1998 peste 50% din populaţie avea vârsta sub 40 de ani, că existau peste 500 de persoane de vârsta a treia şi că numărul bărbaţilor era sensibil egal cu cel al femeilor, în toate grupele de vârstă, fapt pentru care se poate uşor constata şi pentru naşterile din perioada 1994-1998.
Din cei 3401 locuitori ai comunei, 3143 (adica 93%) erau români, restul de 258 erau maghiari (7%). Ca religie 2929 (87%) erau ortodocşi, 258 reformaţi (7%) si 214 de alte religii sau culte (6%) penticostali. Registrele de stare civilă din ultimii ani reliefează o scădere bruscă a natalităţii după 1997, an în care mortalitatea a depăşit natalitatea cu aproape 50% (la 28 născuţi vii se înregistrează 42 morţi). Cele 1566 de persoane active în 1998 reprezentau 46% din populaţia totală a comunei şi erau repartizate pe grupe de vârstă şi sexe astfel: între 14-19 ani-25 de bărbaţi şi 27 de femei; între 20-24 de ani-111 bărbaţi şi 117 femei; între 25-29 de ani-145 de bărbaţi şi 143 de femei; între 30-39 de ani-98 de barbaţi şi 98 de femei; între 40-49 de ani-117 de bărbaţi şi 122 de femei; între 50-59 de ani-117 de bărbaţi şi 96 de femei; peste 60 de ani-198 de bărbaţi şi 152 de femei. Se poate observa că tinerii între 20-30 de ani reprezentau 32,95% din populaţia activă şi că persoanele active la peste 60 de ani reprezentau 22,35% din totalul populaţiei active. Populaţia ocupată era aproximativ egală cu cea activă, numărul şomerilor fiind relativ scăzut: 108 (din care 80 bărbaţi şi 20 femei). Aproape 70% din populaţia ocupată lucra în agricultură (în gospodăriile proprii), 10% în industrie, 6% în construcţii, 14% în alte ramuri. Din totalul şomerilor 28 erau sub 20 de ani (proaspeţi absolvenţi de licee şi şcoli profesionale), 19 aveau între 20 şi 30 de ani, iar 22 aveau peste 60 de ani. Populaţia inactivă (1835 persoane) reprezenta 54% din totalul populaţiei comunei şi era formată din 629 de pensionari (346 bărbaţi şi 283 femei); 588 de persoane casnice (116 bărbaţi şi 472 femei); 586 de copii, elevi şi studenţi (289 băieţi şi 297 fete); 32 se încadrau în alte situaţii. După recensământul populaţiei şi a locuinţelor din martie 2002 se constată că din 1997 până în 2002 populaţia comunei a scăzut cu 529 de locuitori (16%) În martie 2002 comuna avea 2927 locuitori (1414 bărbaţi şi 1513 femei). Piramida vârstelor
 Dintre aceştia 2627 erau români (90%), 225 erau maghiari (8%) şi 75 erau ţigani (2%).
Din cei 2927 de locuitori ai comunei 1799 sunt apţi de muncă. În comună mai sunt numai 79 de şomeri (rata şomajului scăzând de la 7% în 1998 la 4% în 2002). Odată cu populaţia totală a comunei a scăzut şi populaţia inactivă: de la 1835 de locuitori în 1998 la 1128 de locuitori în 2002 (dintre care 732 sunt pensionari). 8.2. STRUCTURA POPULAŢIEI În cadrul comunei, în anul 2002, structura populaţiei era după cum urmează: pe sexe
Fig.1 pe naţionalităţi:
Fig.2 pe confesiuni:
Fig.3 8.3. MOBILITATEA POPULAŢIEI În ce priveşte mobilitatea populaţiei, în cadrul comunei se observă predominanţa deplasărilor zilnice la locul de muncă, cu revenirea în localitatea de reşedinţă, deplasări cunoscute sub denumirea de navetism. Navetele se efectuează pe distanţe relative reduse, în localităţile din jurul comunei. Navetismul este prezent în toate satele comunei Drăgăneşti spre localităţile: Stei la Hiperion, European Drinks, Intreprinderea Minieră; iar spre Beius la Elmoberom, Infrăţirea, Coperativa Muncitorul si în comerţ. 8.4. STRUCTURA IMOBILELOR COMUNEI Tot în urma recensământului din martie 2002 în comună s-a constatat existenţa a 1073 de clădiri şi a 2861 de camere de locuit, cu o suprafaţă totală de 44 854 mp. Acestea erau grupate după cum urmează:
Din totalul clădirilor comunei 117 (11%) sunt nelocuite. Cele mai multe clădiri locuite sunt în Mizieş şi Grădinari, iar cea mai mare suprafaţă locuibilă o au satele Sebiş, Grădinari şi Drăgăneşti. În Sebiş, Mizieş şi Grădinari sunt cele mai multe clădiri nelocuibile. 8.5. STRUCTURA GOSPODĂRIILOR COMUNEI Analizând rezultatele recensământului din 2002 se constată că din 1997 până în prezent numărul gospodăriilor din comună a scăzut cu 158 (16%). Dintre cele 839 de gospodării ale comunei, 3% nu deţin deloc pământ; 16% din gospodării au sub 1 ha; 15% din gospodării au între 1 şi 2 ha; 28% din gospodării au între 2 şi 5 ha, iar 36% din gospodării au între 5 şi 10 ha. Pe sate, numărul de gospodării şi suprafeţe de teren deţinute de ele sunt după cum urmează:
Recensământul din 1800, în Studia Censulia Transilvania , Cluj Napoca 1999 Recensământul din 1900, în Studia Censulia Transilvania , Cluj Napoca 2001 Recensământul 1992, 2002, arhiva Primăriei Comunei Drăgăneşti şi Oficiul de Stare Civilă St.Pascu - Studii de demografie istorică (1972) Caietele statistice ale Comunei 1990-2002 - Directia Judeteană de Statistică Bihor Cap. 9. INFRASTRUCTURA TEHNICA A TERITORIULUI Comuna Drăgăneşti este alcătuită din nouă sate dintre care satul Drăgăneşti este situată pe şoseaua naţională Oradea-Deva. Comuna este străbătută de căi rutiere (drum naţional, drum judeţean şi drumuri comunale) şi căi ferate care îi asigură comunicarea cu regiunile vecine şi nu numai. Circulaţia este asigurată de: - calea ferată Ciumeghiu- Tinca- Holod- Beiuş- Ştei- Vaşcău, care traversează Crişul Pietros pe un pod lung de 60 m şi cu cota şinei de 4 m faţă de luciul apei. Staţia de cale ferată care deserveşte localitatea este situată între Grădinari şi Drăgăneşti dar poartă denumirea unei comune vecine: Tărcaia. - drumul naţional DN 76 Oradea- Deva (E79) care străbate comuna pe o distanţă de 10 km şi are lăţimea carosabilului de 6 m, are 2 acostamente de câte 1,5 m şi 2 şanţuri laterale. DN 76 traversează şi el Crişul Pietros pe un pod de beton lung de 20 de m, recent reparat şi lărgit. - drumul judeţean DJ 764/A Beiuş- Stâna de Vale, care străbate comuna pe o lungime de 5 km, fiind un drum modernizat şi asfaltat. - drumuri comunale de legătură între drumul naţional, drumul judeţean şi satele comunei. Aceste drumuri au o lungime de 1 km (între Drăgăneşti- Ţigăneşti- Belejeni) de 2 km (între Drăgăneşti- Grădinari- Păntăşeşti), de 4 km (între Drăgăneşti- Şebiş- Mizieş, de 11 km (între Drăgăneşti- Livada Beiuşului) şi de 14 km (între Drăgăneşti- Talpe). Aceste drumuri sunt pietruite şi se află într-o stare bună. P.U.G. recomandă măsurile care se impun în privinţa asigurării circulaţiei pentru calea ferată si pentru DN 76, creerea unei zone de protecţie (pe o anumită porţiune, comună ambelor căi de circulaţie). - continuarea construirii de diguri de regularizare a cursurilor de ape, diguri care să împiedice erodarea malurilor Ca lucrări edilitare mai importante PUG-ul propune: - realizarea lucrărilor de canalizare în Drăgăneşti si amplasarea optimă a unei staţii de epurare din fonduri Phare - pentru resedinţa de comună (unde există un puţ forat, care va constitui o primă sursă de alimentare cu apă a satului), se vor intreprinde măsurile necesare în vederea alimentării cu apă a localităţii. Comuna Drăgăneşti este alimentată cu apă de la fântânile proprii. Modul de alimentare cu apă potabilă în anul 2002 se prezintă astfel :
Yüklə 0,5 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
Ing.Gheorghe Bogdan – primar Jr.Vasile Horge - secretar
(valorile sunt exprimate în grade C)
