Deschiderea cursului



Yüklə 2,27 Mb.
səhifə15/30
tarix12.01.2019
ölçüsü2,27 Mb.
#95378
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   30

Chibritul


Chibritul este cel mai obişnuit mijloc utilizat pentru a obţine o flacără. Cele mai răspîndite sunt chibriturile de siguranţă alcătuite dintr/un băţ de lemn ( în general de plop ) impregnat cu parafină şi o gămălie ce constă dintr-o pastă pe bază de clorat de potasiu. Suprafaţa de frecare de pe cutie este alcătuită dintr-o pastă pe bază de fosfor roşu ce conţine clei şi material abraziv – praf de sticlă.

Flacăra de chibrit arde timp de circa 20 secunde şi poate atinge o temperatură de pînă la 600 grade C.

Lumînarea

Deşi lumînarea nu mai este utilizată de mult ca factor de iluminat, sunt semnalate totuşi în continuare, unele incendii provocate de această sursă de aprindere. Lumînările pot fi utilizate şi ca mijloc de aprindere întîrzietor la incendii intenţionate.

Bricheta

Bricheta este un dispozitiv producător de flacără, acţionat manual sau electric, fie utilizînd drept combustibil hidrocarburi lichefiate ( n-butan, izobutan, propan ). Brichetele pot fi de unică folosinţă, reglabile, nereglabile sau cu reglare automată, cu sau fără mecanism de autostingere, cu sau fără sistem paravînt.

Brichetele lăsate la îndemîna copiilor chiar şi cele cu mecanism de siguranţă, pot provoca incendii grave.

Focuri în loc deschis

Focurile în loc deschis aprinse voluntar în diferite scopuri ( distructiv, gătit, încălzit ), cum ar fi focul de tabără, focul de mirişte, focul pentru arderea gunoaielor, deşeurilor, lăsate fără supraveghere şi scăpate de sub control în păduri, curţi, şantiere, depozite, cît şi în spaţii interioare : focuri pentru încălzit în hale industriale, clădiri în construcţie pot să se propage la materialele şi elementele de construcţie combustibile din apropiere.

Aparate de tăiere, lipire, sudură oxiacetilenică

Flăcările acestor aparate au un nivel termic foarte ridicat. Flacăra unei lămpi de lipit poate atinge 1 500 grade C lîngă doză, respectiv 200 grade C la 40 cm şi 100 grade C la 70 cm, iar cea a unui arzător cu propan atinge 2700 grade C

Flacăra unui bec de sudură oxiacetilenică are temperatura de 3 100 grade C la doză, iar aceasta scade cu distanţa, la circa 10 cm fiind de 1200 grade C iar la 100-130 cm de circa 200 gradeC

Aceste flăcări prin căldura degajată, provoacă incendii :

- prin acţiunea directă asupra materialelor aflate în apropiere



  • prin conducţie termică – dacă piesa metalică asupra căreia se efectuează lucrări de sudură sau tăiere este în legătură cu un material uşor aprinzibil.


Aparate termice

În această categorie pot fi menţionate, malşini de gătit, sobe, cuptoare, arzătoare, aragaze – toate funcţionînd pe principii similare, fie cu combustibil gazos, fie cu combustibil lichid.

Flacăra ca atare, în funcţionare normală, poate intra în contact cu înbrăcămintea confecţionată din fibre uşor aprinzibile, provocînd incendii şi arsuri grave persoanelor în cauză.


Dispozitive de iluminat cu flacără

Aceste dispozitive pot fi felinare, lămpi cu petrol ( numite şi cu flacără închisă ) sunt, de regulă, incluse în categoria surselor de aprindere cu flacără, deşi modul de iniţiere a unui incendiu diferă : fie prin conducţie tzermică datorită temperaturii pereţilor, fie prin utilizarea necorespunzătoare – răsturnare, spargere, fisurare; cînd lichidul combustibil din rezervorul dispozitivului, se aprinde cu flacără, care intră în contact cu diferite materiale aprinzibile.

Recomandări preventive

Conform Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor :

  • este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vînt ( locuri cu pericol de incendiu, în care se aplică această interdicţie, se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept ).

  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, se face în locuri special amenajate, de tip crematorii, sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicare propagării focului la vecinătăţi, supraveghindu-se atît arderea cît şi stingerea jarului la terminarea activităţii.

  • Persoanele care răspund potrivit legii de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor au obligaţia de a lua măsuri pentru preîntăîmpinarea jocului copiilor cu focul

  • Utilizarea focului deschis pentru prepararea hranei în zone de agrement, incinta unităţilor sau gospodăriilor populaţiei se face numai în locuri amenajate pentru a înpiedica propagarea focului la vecinătăţi.

  • Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sa similare este interzisă în construcţii publice pe timpul programului cu publicul, iar iar în instalaţiile tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanţelor combustibile este permisă numai pe baza permisului de lucru cu foc sau, după caz, a autorizaţiei de lucru, după ce s-au luat măsuri pentru :

  • Evacuarea persoanelor

  • Îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile

  • Golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte sau a utilajelor

  • Aerisirea sau ventilarea spaţiilor

  • Dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare şi stingere a incendiilor.

  • Instruirea personalului de execuţie, control şi supraveghere asupra mijloacelor p.s.i. şi informarea serviciului de pompieri.

Se recomandă aplicarea următoarelor măsuri :

  • intensificarea măsurilor educative cu copiii pentru a fi deprinşi cu folosirea corectă a aragazului şi a altor aparate casnice şi pentru însuşirea şi respectarea regulilor de folosire corectă a chibriturilor şi brichetelor.

  • Acordarea unei atenţii deosebite sudării sau tăierii conductelor care trec prin planşee combustibile sau care ajung în încăperi cu materiale combustibile

  • Zonele din biserici sau alte construcţii de cult care pot intra în contact cu flacăra lumînărilor vor fi protejate corespunzător ( prin îndepărtarea materialelor combustibile, ignifugare sau late procedee )


VI.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ

1.Aprinderea de natură termică

sursele de aprindere de acest tip se caracterizează prin nivelul termic ridicat, acţionînd fie în contact direct cu materialul combustibil ( conducţie termică ), fie la distanţă prin radiaţie şi convecţie, în ambele cazuri ridicînd temperatura materialului la valori superioare temperaturii de aprindere spontană. Este o categorie foarte largă care include obiecte incandeşcente ( ţigară, becuri electrice ) căldura degajată de aparate termice, căldura degajată prin efectul temic al curentului electric.

Radiaţia

Radiaţia termică este o formă particulară a transferului de căldură, în care purtătorul de energie este reprezentat de undele electromagnetice.

Conducţia termică

Reprezintă transportul direct al căldurii în interiorul aceluiaşi corp material, lipsit de mişcări aparente, în masa căruia există diferenţe de temperatură, sau în corpuri diferite, atunci cînd între acestea există un contact minim şi diferenţe de temperatură.

Corpurile incandeşcente – de natură diferită ( ţigară, becuri, topituri metalice ) pot atinge temperaturi ridicate, 700 – 1 500 gradea C, prin acest nivel termic acţionînd ca sursă de aprindere a materialelor combustibile.

Incendiile datorate neglijenţei fumătorilor ( ţigară uitată sau aruncată la întîmplare pe materiale uşor aprinzibile ) reprezintă 7-8 % din total în ultimii ani.

Spre deosebire de lămpile ce furnizează aşa numita lumină rece, becurile incandeşcente se caracterizează prin temperatura ridicată la suprafaţa balonului de sticlă.

Surse de aprindere datorate unor substanţe topite se întîlnesc rar, dar prezintă un nivel termic deosebit de ridicat. Astfel de pericole sunt asociate cu operaţii tehnologice desfăşurate în incinte, de regulă supravegheate de aparatură de măsură şi control, fiind datorate, de regulă unor manevre greşite sau defecţiuni. În cazul în care cantitatea de material topit deversat este mare, propagarea incendiului este rapidă, iar intervenţia dificilă.

Brocurile de sudură şi particulele de metal topit rezultate în urma operaţiunilor de lipire, tăiere, sudare, formează o categorie aparte, ce nu poate fi identificată cu scînteiele mecanice ( rezultate din operaţiuni mecanice care au un potenţial termic mai scăzut ) sau particulele incandeşcente proiectate de gazele arse prin coşuri.

Scînteiele de locomotivă au dispărut de tot din statistici ca sursă de aprindere, odată cu retragerea din circulaţie a mijloacelor ce le generau : locomotive cu abur, putînd fi evidenţiate doar ca posibilitate, în cazul unor trasee secundare, muntoase, izolate în care acestea se mai folosesc.

Scînteiele care ies pe coşurile clădirilor de locuit sau ale unor ateliere industriale au potenţial termic necesar pentru a iniţia aprinderea învelişului combustibil al acoperişului respectiv sau al unei clădiri învecinate, precum şi materialele combustibile de pe terenul înconjurător. Distanţa de acţiune este de circa 10 – 30 m.

Sobele metalice , în deosebi cele cu combustibil lichid, prezintă un pericol mai ridicat de incendiu decît sobele cu acumulare de căldură, cu o construcţie şi o funcţionare mai robuste.

Coşurile se manifestă ca sursă de aprindere îndeosebi prin scînteie şi particule incandeşcente ce ies prin coş şi mai puţin prin temperatura pereţilor care rareori atinge valori importante.

Riscul devine semnificativ în cazul instalaţiilor de încălzire cu abur din unele obiective economice, în condiţiile favorizante ale depunerilor de praf ( mai ales de lemn ), scame, sau a amplasării materialelor combustibile timp îndelungat pre aproape de acest mijloc de încălzire. În acest caz ventilaţia insuficientă şi temperatura ce poate ajunge la 150-170 grade C ( funcţie de agentul termic utilizat ) determină acumularea rapidă de căldură şi atingerea temperaturii de aprindere spontană.

Aparatele de încălzit electrice ( aerotermă, calorifer, reşou, radiator, pernă electrică ), cît şi aparatele electrocasnice ( fier de călcat, televizor ) pot iniţia incendii atît prin producerea unor defecţiuni de natură electrică, cît şi prin căldura transmisă de aparatul respectiv – prin conducţie sau radiaţie – obiectivelor şi materialelor combustibile pe care sunt amplasate sau care sunt în imediata lor apropiere.

Din cauza supraîncărcării conductoarelor are loc şi deteriorarea izolaţiei cu favorizarea unor defecţiuni electrice de tip arc electric sau scurtcircuit, la răndul lor potenţiale surse de aprindere.


  • Măsuri de prevenire

    Este interzis fumatul în locuri cu risc de incendiu, stabilite ca atare prin reglementări specifice sau prin dispoziţii ale persoanelor fizice şi juridice.

  • Locurile unde este permis fumatul se dotează ( ladă cu nisip, vas cu apă, stingător ) şi după caz se marchează conform reglementărilor specifice.

  • Produsele, materialele şi substanţele combustibile se amplasează la distanţă de siguranţă faţă de sursele de căldură sau se protejează astfel încît să nu fie posibilă aprinderea lor.

  • Se interzice folosirea sobelor sau a altor mijloace de încălzire defecte, supraaalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului utilizînd lichide inflamabile

  • Este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.

Se recomandă luarea şi altor măsuri de prevenire a incendiilor cum ar fi :

  • montarea, amplasarea şi funcţionarea sobelor şi coşurilor se vor efectua numai conform instrucţiunilor fabricantului şi standardelor în vigoare ( STAS 6793, STAS 9072, STAS 3607 )

  • repararea şi curăţarea periodică a sobelor şi coşurilor

  • curăţarea instalaţiilorde încălzire periodic de deşeuri, scame, praf.

  • Utilizarea numai a aparatelor casnice şi de încălzit certificate şi verificate

  • Interzicerea improvizaţiilor la instalaţiile de încălzit şi nesupravegherii lor.

  • Interzicerea funcţionării cu defecţiuni a acestora.

  • Depozitarea în gropi speciale a cenuşii, jăratecului, iar pe vreme de vînt, stingerea cu apă.

  • Supravegherea permanentă a operaţiunilor tehnologice cu materiale în stare de incandeşcenţă.

  • Protejarea lămpilor cu incandescenţă cu globuri şi grătare de protecţie.

  • Dimensionarea corectă a cablurilor şi conductoarelor electrice

  • Verificarea permanentă a suspendării radiatoarelor electrice tip eleveuză, utilizarea lanţurilor şi a altor tipuri de legături sigure.


VII.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

Incendiile provocate la instalaţiile electrice, atît în ţară, cît şi în străinătate, au o pondere mai mare în totalul incendiilor cu pierderi materiale importante şi în unele cazuri cu pierderi de vieţi omeneşti.

Regulile anormale de funcţionare care apar la instalaţiile electrice pot pune în pericol fie instalaţia respectivă, fie viaţa personalului de exploatare, fie mediul înconjurător prin distrugerea unor piese electrice şi întreruperea funcţionării instalaţiei sau iniţierea unui incendiu. În toate aceste cazuri trebuie să intervină dispozitivele de protecţie, care la ivirea unui regim anrmal să comande izolarea părţii efecte prin deconectarea ei, sau numai să semanalizeze apariţia regimului anormal.

Cele mai fregvente regimuri anormale care pot apărea în funcţionarea instalaţiilor electrice de joasă tensiune şi care constitue principalele cauze de incendii de natură electrică sunt :



  • supracurenţii

  • supratensiunile

  • scăderea tensiunilor sub anumite limite

  • apariţia tensiunii pe piese care în mod normal nu sunt sub tensiune

  • punerea la pămînt a unei faze

Principalele surse de aprindere de natură electrică rezultate în urma acestor regimuri anormale de funcţionare, în ordinea fregvenţei de manifestare sunt :

  • creşterea temperaturii datorită suprasarcinii în conductoare şi aparate

  • creşterea temperaturii datorită curenţilor de scurtcircuit în conductoare şi aparate

  • producerea anormală de căldură în izolaţie

  • producerea normală şi anormală de căldură în contacte defectuase

  • arcuri amorsate între conductori sau între conductori şi masă

  • arcuri şi scîntei în aparate şi echipamente

  • localizarea anormală a căldurii în aparate de utilizare, datorită şi lipsei posibilităţilor de disipare a căldurii produse.

Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă, între doi electrozi sub tensiune

Arcul electric apare în instalaţiile electrice şi în condiţii normale de funcţionare, în momentul deschiderii unui circuit electric prin intermediul contactelor mobile ale întrerupătoarelor şi separatoarelor. Dacă parametrii acestui arc se încadrează în limitele capacităţii de rupere a întrerupătorului, el se stinge fără consecinţe. Dacă însă apare în alte puncte, unde în mod normal nu este prevăzut a apare, sau dacă depăşeşte capacitatea de rupere a aparatajului, apar efectele sale devastatoare.

Prin scurtcircuit se înţelege contactul accidental, fără rezistenţă sau printr-o rezistenţă de valoare mică a două sau mai multe conductoare aflate sub tensiune. Scurtcircuitul se produce cînd izolaţia dintre două conductoare ale unei instalaţii electrice ale unei reţele sau ale unui aparat se degradează şi cele două conductoare între care există o diferenţă de potenţial ajung în contact unul cu celălalt.
Măsuri p.s.i.


  • proiectarea, execuţia şi montarea oricăror elemente componente ale instalaţiei electrice trebuie efectuată în strictă conformitate cu normele şi normativele în vigoare, orice improvizaţie sau excuţia lucrărilor de montare, întreţinere, reparaţii de către personal necalificat şi neautorizat trebuie exclusă cu desăvîrşire

  • remedierea imediată a oricărei defecţiuni constatate, aparatele şi echipamentele electrice cu defecţiuni trebuie deconectate imediat de la reţea

  • respectarea strictă a condiţiilor termice speciale la echipamentele destinate să funcţioneze în mediu cu pericol permanent de explozie

  • asigurarea corectitudinii alegerii şi a selectivităţii elementelor de protecţie ; evitarea siguranţelor supradimensionate, necalibrate

  • verificarea permanentă a contactelor, întrerupătoarelor, prizelor, dozelor, înlăturarea celor complete şi incomplete.

  • Evitarea supraîncălzirii instalaţiilor electrice prin conectarea de consumatori peste puterea proiectată.

  • Verificarea periodică a lagărelor motoarelor electrice, a temperaturii carcasei, evitarea gripării.

  • Interzicerea folosirii conductelor de gaz drept legătură cu pămîntul

  • Interzicerea montării cablurilor, tablourilor electrice direct pe elemente de construcţie din materiale combustibile

  • Prevederea de carcase de protecţie ( etanşate corespunzător şi menţinute închise ) pentru tablourile de distribuţie, relee, contactoare.

  • Interzicerea agăţării de întrerupătoare, conductoare, lămpi, a hainelor şi diferitelor obiecte

  • Interzicerea lăsării nesupravegheate a aparatului electric în condiţiile impuse tehnologic.

  • Dotarea corespunzătoare a mijloacelor de intervenţie psi adegvate

  • Menţinerea curată a instalaţiilor electrice, prin înlăturarea periodică a prafului, scamelor, corpurilor străine, ce pot duce la contumări de izolaţii şi ulterior la scurtcircuit.


Electricitatea statică

În timpul mişcării prin frecare de alte corpuri, corpurile solide, lichide şi gazoase, îndeosebi cele cu rezistibilitate mare se pot încărca cu electricitate statică ( plus sau minus de electroni )

Electricitatea statică poate provoca accidente urmate de explozie sau incendiu, în cazul în care apar simultan trei condiţii :



  • atmosferă ambiantă explozivă

  • curgerea sarcinilor prin descărcarea disruptivă

  • energia aeliberată prin descărcare, suficientă pentru aprinderea amestecului de gaz sau aer-pulbere.

Materiale capabile să producă descărcări electrice sunt :

  • solide – cauciuc natural şi sintetic, răşini sintetice şi de asemenea părul uman

  • lichide – în ordinea periculozităţii : sulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate, cetone inferioare şi alcooli

  • gate, vapori : dioxid de carbon cînd este descărcat în stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada carbonică, la fel jetul de abur de înaltă presiune.

Măsuri de p.s.i.

a) prevenirea formării sarcinilor electrostatice :


  • adăugarea de aditiv în substanţe pentru mărirea conductivităţii electrice

  • viteze mai mici de curgere a fluidelor prin conducte

  • amplasarea conductelor de umplere a rezervoarelor mai aproape de fundul rezervorului

  • relaxarea prin dispozitive speciale – la intrarea în rezervoare, care menţin lichidul o perioadă de timp suficient de mare, care să asigure scurgerea sarcinilor cumulate în lichid.

  • Transvazarea produselor petroliere prin furtunuri antistatice.

b) legarea la pămînt – pentru dispersarea sarcinilor înainte de a ajunge la un nivel înalt


  • Legarea la pămînt a utilajelor, rezervoarelor, conductelor de metal

  • Puncte colectoare pentru curele de transmisie

  • Planşee şi pardoseli conductoare

  • Încălţăminte şi îmbrăcăminte bune conductoare de electricitate

c) modificarea superficială a mediului :

  • Umiditatea relativă a aerului de peste 60-70% sporeşte conductibilitatea suprafeţei corpurilor izolante prin formarea unui film de apă care produce disiparea sarcinilor electrice

  • Interzicerea utilajelor închise

d) ionizarea atmosferei înconjurătoare :

  • Eliminatori radioactivi

  • Dispozitive de ionizare prin inducţie

  • Aparate de emisie cu raze

Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor prevăd obligativitatea utilizării sistemelor de captare şi scurgere la pămînt a electricităţii statice, precum şi a menţinerii lor în bună stare de funcţionare, conform instrucţiunilor specifice la construcţii, instalaţii, utilaje şi echipamente tehnologice.

Se recomandă ca în cazuri deosebite, măsurile de prevenire să fie stabilite în consultare cu un institut de specialitate.

VIII.SURSE DE APRINDERE SPONTANĂ
Marea majoritate a substanţelor gazoase lichide sau solide nu ard în contact cu aerul la temperatură normală şi presiune atmosferică. Un mare număr dintre acestea suferă doar o oxidare, deseori lentă sau limitată la un strat superficial. Reacţiile de oxidare sunt exoterme, dar cantitatea de căldură degajată este pre mică pentru a aduce întreaga masă de substanţă la temperatura de aprindere.

Aprinderea spontană ( autoaprinderea ) este deci fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanţe combustibile pînă la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără a veni în contact direct cu o sursă exterioară de aprindere. După natura proceselor şi reacţiilor ce produc autoîncălzirea se deosebesc aprinderi spontane de natură chimică, fizico-chimică şi biologică.

Aprinderea spontană de natură chimică se defineşte cafiind aprinderea spontană a unor substanţe în contact cu oxigenul din aer, cu apa sau cu compuşi organici cu care majoritatea substanţelor nu reacţionează în condiţii normale.

Reacţiile chimice exoterme se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează reciproc, atunci cînd vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi : scîntei, lumină solară, căldură, umiditate. Efectul de aprindere, explozie se manifestă fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură sau a flăcării iniţiale.

Aprinderea spontană de natură fizico-chimică se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii atît a unor procese chimice, cît şi a unor factori de natură fizică.

Autoîncălzirea mangalului este datorată oxidării atmosferei, căldura generată la 100 grade C fiind de cca 250 Kg / mol oxigen reactant. Viteza de ardere creşte pentru mangalul preparat la temperaturi relati joase 350-500 grade C şi mai ales pentru cel preparat în recipiente de fier.

În cazul cărbunelui depozitat, intervine în principal tendinţa spre oxidare puternică. Are loc atît o absorţie de oxigen ce ridică temperatura întregii mase cît şi o chemisorbiţie prin saturarea legăturilor chimice ale carbomului, favorizate de creşterea temperaturii. Procesul de oxidare este foarte lent şi poate dura săptămîini sau luni. Acumularea căldurii duce la creşterea temperaturii peste cea de autoaprindere. Îndeosebi după depăşirea temperaturii de 50 grade C focarele de aprindere spontane se înmulţesc. Fenomenul este accentuat de factori cum ar fi :


  • conţinutul de cenuşă, cărbuni cu conţinut ridicat de cenuşă se autoîncălzesc mai greu

  • conţinutul de umuditate; conţinutul ridicat de umiditate împiedică procesul de autoîncălzire; precipitaţiile atmosferice – ploaie, zăpadă- nu influenţează direct creşterea pericolului de incendiu.

  • mărimea haldei; cele cu înălţimea de peste 4 m au o tendinţă mai mare de autoaprindere.

  • Vîntul are un rol favorizant prin afluxul de aer adus

  • Existenţa fisurilor, prin permiterea unui aport suplimentar de aer favorizează aprinderea spontană.

  • Impurităţi de materiale organice( lemn, frunze, paie ) sau chimice în special sulfură de fier. Sulfura de fier favorizează aprinderea spontană a cărbunelui atît prin căldura degajată la oxidare, cît şi prin mărimea suprafeţei active a cărbunelui, dezagregîndu-se uşor sub influenţa intemperiilor.

  • Sorturile de cărbune, antracitul, conţinînd puţine substanţe volatile, nu prezintă tendinţă de aprindere spontană iar grafitul devine periculos numai dacă este supraîncălzit la peste 800 grade C şi în prezenţa oxigenului, huila şi lignitul prezintă însă această proprietate de aprindere spontană.

Aprinderea spontană a lemnului este un proces complex, în care intervine şi fenomenul de acumulare de căldură. Acumularea de căldură are loc datorită expunerii prelungite în timp la acţiunea unei surse de căldură şi este favorizată de existenţa unor straturi exterioare din alte materiale care împiedică disiparea căldurii, precum şi absenţa unor cantităţi suficiente de oxigen , mai ales în spaţii închise. În aceste condiţii are loc creşterea temperaturii în interiorul masei lemnoase şi uscarea intensă a acestuia prin eliminarea apei de constituţie şi din hidraţi. Prin distilarea uscată a lemnului se degajă gaze şi vapori, se formează gudroane şi alţi produşi de piroliză, lemnul se înegreşte se carbonizează, căpătînd un aspect păros. Datorită oxigenului provenit atît din piroliza celulozei, cît şi din aerul exterior, pătruns prin fisurile create are loc aprinderea spontană.

Lacurile şi vopselele sub formă de depuneri în cabinele de vopsire prezintă tendinţă de aprindere spontană la contactul cu aerul, în timp. Utilizarea unor pigmenţi cu reactivitate mare, mai ales în combinaţie cu diluanţi avînd conţinut de toluen, mai mare decît limitele admise duce la iniţiertea unor incendii atît în cabinele de vopsire cît şi la locul de depozitare ( în condiţii favorizante, lipsă ventilaţie, tip recipient.

Aprinderea spontană de natură de natură biologică este caracteristică atît unor produse vegetale, cît şi unor produse de natură animală ( lînă, păr de animale, bălegar ), care sub influenţa acţiunii unor microorganisme produc căldura necesară procesului de autoaprindere.

Se poate aprecia că aprinderea spontană a produselor vegetale este un fenomen relativ fregvent.

Incendii apărute în baloturi sau grămezi de fibre vegetale sunt destul de des atribuite aprinderii spontane, fără o examinare riguroasă, mai ales cînd lipsesc urme existente ale altor surse de aprindere. Uşurinţa cu care aceste fibre pot arde mocnit cînd sunt aprinse de la o sursă accidentală poate produce efecte care să inducă în eruare un examinator superficial.

O tendinţă mai accentuată spre aprinderea spontană o prezintă doar lîna confecţionată prin vechiul procedeu al putrezirii pieilor datorită contaminării cu grasime animală din zona subcutanată. Balotarea în stare umedă a lînii astfel imprefnată cu resturi de grăsime – în proporţie de peste 16% - duce la continuarea autoîncălzirii peste limita încălzirii microbiologice, prin oxidarea rezidurilor, cu apariţia fregventă a aprinderilor spontane.

Autoîncălzirea şi aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri sau oxidabile constitue o cauză importantă de incendii, care nu trebuie neglijată. Un caz des întîlnit îl reprezintă ţesăturile impregnate cu grăsimi, uleiuri sau lacuri. Atunci cînd aceste produse sunt absorbite de materialele poroase, cum sunt ţesăturile, creşte supărafaţa uleiului în contact direct cu aerul, viteza de oxidare se măreşte considerabil la fel debitul de căldură. Materialul poros asigură izolarea termică necesară, pentru autoîncălzire pînă la producerea aprinderii spontane. În cazul în care lavetele impregnate vin în contact cu oxigenul curat, cum este cel stocat în butelii, reacţia de oxidare devine violentă, putînd provoca explozii.

Seminţele oleaginoase, ca şi rezidurile de la extracţia uleiului prezintă un risc semnificativ de încălzire, atunci cînd din motive accidentale, se depăşeşte nivelul admis de umiditate, de regulă 9- 14%. Autoîncălzirea se datorează în principal activităţii ciupercilor şi mucegaiurilor, în prezenţa umidităţii în exces şi mai puţin respiraţiei seminţelor aflate sub nivelul necesar pentru germinaţie.

Autoîncălzirea în grînele depozitate este rezultatul umidităţii în exces sau a infestării cu insecte, dar nu au fost semnalate aprinderi spontane. Grîul şi ovăzul cu umiditate de peste 20 % pot să se autoîncălzească pînă peste limita încălzirii microbiologice, dacă nu se iau măsuri preventive. Procesul de încălzire este mai puţin intens decît la boabele de soia.

La aprinderea spontană a tăiţeilor din sfeclă de zahăr, caracteristic este faptul că pînă la temperatura de 60 grade C autoîncălzirea este determinată de activitatea biologică a microorganismelor, după depăţirea acestei temperaturi producîndu-se reacţii chimice de oxidare specifice ( reacţia Maillard ). Reacţia se extinde în întreaga masă, se crează centre de autoaprindere care se transformă în focare de ardere la cca 250 grade C.


Măsuri p.s.i.

  • Materialele şi substanţele care prtezintă pericol de autoaprindere se păstrează în condiţii adegvate naturii lor, bine ventilate şi luîndu-se măsuri de control şi preîntîmpinare a fenomenului de autoaprindere.

  • Prevenirea fenomenului de autoaprindere se urmăreşte şi la depozitarea furajelor şi plantelor tehnice conform reglementărilor specifice.

  • Amplasarea depozitelor de combustibil, furaje şi plante tehnice se face la distanţe de siguranţă astfel încît eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătăţile, această prevedere constitue o oblligaţie pentru persoanele juridice şi o recomandare pentru persoanele fizice.

  • Pe timpul transportului, depozitării şi manipulării produselor sau substanţelor combustibile se va ţine seama de proprietăţile fizico.chimice şi de compatibilitatea acestora cu substanţele de stingere, astfel încît la contactul dintre ele să nu se producă sau să se propage incendiul

  • Dispunerea materialelor periculoase în depozit se face potrivit planului de depozitare.


Se recomandă luarea şi a următoarelor măsuri :

  • Cunoaşterea şi respectarea strictă a reglementărilor şi regulilor de depozitare, transport, manipulare şi utilizare a substanţelor cu acţiune reciprocă.

  • Evidenţa precisă a materialelor şi substanţelor depozitate şi a proprietăţilor fizico-chimice ale acestora, notificarea cantităţilor periculoase conform prevederilor legale, inclusiv, cele ale Comunităţii europene

  • Depozitarea acizilor în încăperi separate, rezistente la foc, cu rafturi antiseismice pentru evitarea deteriorării ambalajelor şi a deversărilor, fără prezenţa materialelor combustibile, cu ventilarea spaţiului de depozitare, cu protejarea faţă de acţiunea razelor ( în special în aer liber ).

  • Transmiterea şi depozitarea acizilor cu o puternică acţiune oxidantă în recipiente metalice

  • Măsurarea periodică a temperaturii şi gradului de umiditate a produselor cu tendinţă de aprindere spontană din depozite ( cărbuni, produse vegetale, azotat de amoniu ).

  • Ventilarea corectă a spaţiilor de depozitare

  • Înlăturarea diverselor impurităţi ( hîrtie, paie, crengi ) din produsele depozitate în vrac sau sub diverse forme

  • Nepozarea conductelor de abur sau a altor ţevi încălzite în apropierea materialelor depozitate, controlul izolaţiilor termice, îndeosebi la flanşe

  • Menţinerea unei temperaturi scăzute în depozite, produsele nu trebuie introduse în depozite în stare încălzită.

  • Asigurarea unei substanţe suficiente faţă de o sursă de căldură a elementelor de construcţie din lemn

  • Depozitarea în condiţii de siguranţă a cîrpelor îmbibate în ulei, vopsea în atelierele mecanice, vopsitorii, garaje

  • Păstrarea substanţelor cu mare capacitate de aprindere spontană în recipienţi şi medii cu care nu reacţionează.


IX.SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ MECANICĂ

Spre deosebire de scînteile electrice care sunt de tipul descărcări electrice, scînteile mecanice sunt particule materiale, cu dimensiuni mici, provenite din diferite operaţii de prelucrare a metalelor sau din ciocniri mecanice. Deşi ca sursă de aprindere intervin prin potenţialul lor termic, sunt individualizate prin natura activităţilor mecanice care le generează.

Frecarea este un proces de natură moleculară-mecanică-energetică, care are loc între două suprafeţe în contact, în mişcare relativă, supuse la o forţă normală de apăsare.

Scînteile mecanice sunt particule mici, cu diametrul de cîţiva microni, de metal prelucrat, care se încălzesc pînă la incandescenţă în traiectoria pe care o parcurg. Dacă în zona în care se produc aceste scîntei există materiale combustibile sau amestecuri explozive, nu poate fi neglijată posibilitatea unor aprinderi sau explozii.

Măsuri p.s.i.


  • Este interzisă folosirea dispozitivelor, aparatelor, uneltelor şi sculelor neprotejate corespunzător sau care pot produce scîntei prin funcţionare, lovire sau frecare în spaţii sau în locuri cu risc de incendiu.


Se recomandă luarea şi a următoarelor măsuri:

a) În încăperile în care este posibilă formarea amestecurilor explozibile



  • Se vor utiliza numai scule speciale, din metal sau alije care nu produc scîntei capabile să aprindă amestecuri explozibile

  • Protejarea zonelor probabile de impact sau frecare cu diferite materiale care nu produc scîntei, imersate în lichide de răcire

  • Înlocuirea din zonele probabile de impact cu aluminiu, a oţelului, de regulă corodat, cu un alt material sau, chiar cu aluminiu

  • Palletele ventilatoarelor să fie executate din materiale neferoase

  • Pardoselile trebuie să fie de tip antiscîntei

  • Piesele şi elementele în contact trebuie protejate cu carcase nemetalice menţinute curate, lubrifiate fregvent şi supuse unor inspecţii periodice.

b) la maşinile şi aparatele cu piese în mişcare:

  • Se va evita pătrunderea în interior a unor piese metalice, cuie, şuruburi

  • Se va saigura lubrifierea corectă a pieselor, precum şi a lagărelor

  • Se vor înlătura operativ cauzele ce provoacă fenomene sau zgomote neobişnuite în lagăre sau zone de contact

c) operaţiuni mecanice cum ar fi polizarea, rectificarea nu trebuie efectuate în locurile în care scînteile rezultate ar putea intra în contact cu materialele combustibile sau amestecuri explozive

d) se va asigura transportul în condiţii de siguranţă, fără şocuri şi frecări, a materialelor care se descompun uşor.

X. SURSE DE APRINDERE NATURALĂ
Trăsnetul este o descărcare electrică disruptivă aperiodică, de mare intensitate care se produce în timp de furtună, între nori şi pămînt, prin interiorul unor canale de aer izolat

Se pot deosebi:



  • trăsnet cald – descărcare caracterizată prin intensitate moderată, dar cu durată relativ mre, astfel încît sarcina electrică trecută prin canal este considerabilă, produce pagube îndeosebi prin efecte termice

  • trăsnet rece – descărcare caracterizată prin intensitate foarte mare, dar durată mică, sarcina trecută prin canalul de descărcare fiind relativ mică; efectul termic este redus dar produce pagube prin efectele electromagnetice puternice.




  • Măsuri

    respectarea Normativului I-20 la proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie împotriva trăsnetului

  • acordarea unei atenţii prioritare clădirilor mai înalte ( biserici, silozuri, mori etajate ) decît celelalte clădiri din zonă

  • verificarea periodică a instalaţiilor de paratrăsnet; verificarea periodică a prizelor de pămînt

  • executarea îmbinărilor la elementele unui paratrăsnet numai prin sudură şi nu prin nituire sau şuruburi

  • evitarea pozării prizelor de pămînt lîngă reţelele de cabluri

  • legarea la pămînt a oricărui obiect metalic masiv din gospodăriile agricole

  • evitarea coturilor bruşte la conductorii de coborîre, precum şi a deteriorărilor mecanice ale acestora.


XI.ARSON

Incendierea este considerată din cele mai vechi timpuri drept o faptă foarte gravă care provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aliatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.

Termenul de arson, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan internaţional, a fost preluat ca atare în limba romînă, prin standardul SR-ISO 8421/1 în care este definit drept incendiu provocat cu intenţii răuvoitoare. Arson nu are echivalent în terminologia juridică romînească.

Incendierile tip arson pot fi clasificate astfel :



  • pentru obţinerea unui cîştig

  • din răzbunare

  • pentru acoperirea altor infracţiuni

  • din motive social-politice

  • din vanitate

  • din vandalism

  • înfăptuite de persoane cu tulburări mentale

  • autoincendierea


Măsuri

Se recomandă ca orice societate sau instituţie publică să-şi evalueze riscul de arson, existînd în acest sens metodologii care permit încadrarea într-una din categoriile : risc normal, mare, considerabil şi extrem, în funcţie de răspunsul la o serie de întrebări de tipul :

  • au existat incendii în vecinătate sau la firme similare?

  • au fost spargeri la firmă în ultimii ani?

  • există o atmosferă tensionată la muncă?

  • publicul are acces în clădire?

  • modul de asigurare împotriva efracţiei?

  • modul de asigurare împotriva incendiilor?

Se recomandă unele măsuri generale de prevenire cum ar fi :

  • asigurarea securităţii intreprinderii sau clădiri, îndeosebi noaptea şi în zilele de sîmbătă şi duminică- posturi fixe şi mobile de pază, reglementare strictă a accesului

  • asigurarea supravegherii electronoice cu sisteme şi instalaţii certificate, centrale de alertare şi semnalizare automată a incendiilor şi efracţiilor; instalaţii automate de stingere

  • înlăturarea imediată a unei situaţii suspecte, rezervoare cu lichide inflamabile, aglomerări de materiale combustibile, în locuri unde nu se justifică prezenţa lor.

  • Reducerea dimensiunilor unor compartimente antifoc, care ar putea reprezenta interes pentru unii răuvoitori să provoace incendii intenţionate

  • Înlăturarea imediată a unor defecţiuni ce pot favoriza incendii

În cazul autoincendierilor Se recomandă unele măsuri generale de prevenire cum ar fi :

  • asigurarea securităţii intreprinderii sau clădiri, îndeosebi noaptea şi în zilele de sîmbătă şi duminică- posturi fixe şi mobile de pază, reglementare strictă a accesului

  • asigurarea supravegherii electronoice cu sisteme şi instalaţii certificate, centrale de alertare şi semnalizare automată a incendiilor şi efracţiilor; instalaţii automate de stingere

  • înlăturarea imediată a unei situaţii suspecte, rezervoare cu lichide inflamabile, aglomerări de materiale combustibile, în locuri unde nu se justifică prezenţa lor.

  • reducerea dimensiunilor unor compartimente antifoc, care ar putea reprezenta interes pentru unii răuvoitori să provoace incendii intenţionate

  • înlăturarea imediată a unor defecţiuni ce pot favoriza incendii

  • în cazul autoincendierilor ecomandă intervenţia promptă a persoanelor din apropiere, folosind pături, prelate, haine pentru învelirea sau acoperirea victimei.


XII.ALTE SURSE DE APRINDERE

Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe care sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic se descompun brusc şi violent, cu degajare de lumină, căldură şi gaze. Marea majoritate a explozivilor au o structură organicăcomplexă cu particularitatea că au în structură molecule de azot.

Explozivii pot fi clasificaţi în trei tipuri :


  • propulsori – care generează gaze ( de exemplu pulberea neagră formată dintr-un amestec de salpetru-azotat de potasiu-mangal şi sulf )

  • lenţi( primari sau iniţiatori ) care detonează la şoc sau la încălzire

  • brizanţi ( secundari ) care pot fi detonaţi doar prin explozie lentă iniţială ( de exemplu : dinamita, trinitrotoluenul TNT, acid picric, nitroglicerina ).

Artificiile sunt dispozitive compuse dintr-un amestec carburant şi o substanţă care să coloreze flacăra sau să producă ceaţă şi fum pentru obţinerea unui efect vizual sau auditiv, în teatre pentru imitarea focului sau a incendiului, în arta militară – pentru semnalizări luminoase

Pe lîngă substanţele piroforice, fosfor alb, sodiu, ca surse cu potenţial mare de aprindere pot fi menţionate şi substanţele incendiare specialş fabricate în acest scop, utilizate încă din al doilea război mondial pentru bombele incendiare.

Undele electromagnetice se formează ca rezultat al radiaţiei unui corp oarecare, excitat de o sursă de oscilaţie de înaltă frecvenţă.


Yüklə 2,27 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   30




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin