Despre carte

Umflarea hainelor.

Pregătirea: înnoadă, încheie sau închide haina scoasă, astfel încât să aibă o singură gaură liberă. De exemplu, la un pantalon: înnoadă crăcii jos, lângă manşetă şi încheie şliţul. Închiderea se poate face prin strângerea şi înnodarea chiar a bucăţii respective de haină, sau legând-o cu cravata, cureaua, ciorapii, jartierele.

Umflarea se face cu o mişcare rapidă a hainei prin aer: deschizătura, sau gura merge mai întâi prin aer şi ajunge sub suprafaţa apei. Haina se umflă ca un balon. Ţine bine gura hainei sub apă, eventual o strângi şi o răsuceşti ca să se închidă.

a) Deschide gura hainei şi arunc-o prin aer, fie vertical din spate - peste cap; fie cu o mişcare orizontală ca la coasă - dintr-o parte în alta - ca şi cum ai vrea să prinzi cu ea fluturi. Apoi scufundă-i gura sub apă şi ţine-o bine (fig. 6.3.).

În continuare, când e nevoie mai completează aerul:

b) Bagă capul sub apă şi suflă aer în gaura hainei, pe care o ţii în jos şi sub suprafaţa apei;

c) Cu palma făcută căuş - în jos - bagă aer sub apă şi lasă-1 să scape din palmă sub haină;

d) Suflă aer cu gura direct în gaura hainei - ca şi cum ai umfla un balon.

Cum foloseşti flotoarele: pot fi mai multe feluri de utilizare a unei haine umflate cu aer.

De exemplu, când te opreşti din înot, umflă haina cu aer ca să te susţină în perioada de odihnă; apoi, reîncepi să înaintezi, leag-o de talie şi remorcheaz-o; când oboseşti o umfli din nou ş.a.m.d. Alte exemple:

• fustă - păstreaz-o îmbrăcată şi fă pluta pe spate. Ridică tivul din faţă, trage-1 spre tine şi apoi aruncă-1 prin aer ca şi când ai vrea să-ţi acoperi genunchii. Trage în jos tivul sub apă, eventual strânge-1 sau îndoaie-1, astfel ca poalele să reţină un volum de aer.

• rochie - dezbrac-o. Înnoadă-i gâtul şi mânecile. Umfl-o. Ţine-o apoi agăţată cu mâinile, sau strânge-o între picioare.

• pantalonii - ţine-i umflaţi cu crăcii în sus (ca pe o crăcăna de praştie), sprijină bărbia pe fundul V-ului, ţine-i cu mâinile agăţate de brăcinar pe care îl strangulezi cu cureaua. Eventual leagă-i de corp;

- Sau, ţine-i la subţioară cu braţul băgat printre crăcii verticali, şi mâna îndoită în jos ca să strângă brăcinarul, în timp ce cu celălalt braţ înoţi sau vâsleşti.

- Sau, suie-te cu pieptul între craci şi înoată bras ori vâsleşte cu mâinile şi împinge cu picioarele;

- Sau, fă pluta pe spate ţinând pantalonii umflaţi între picioare; eventual, fo-loseşte braţele ca să umfli altă haină.

• cămaşa - înnoadă-i mânecile. Apucă gulerul cu o mână şi poalele cu cealaltă, arunc-o în sus ca să prindă aer, strânge-i repede marginile - şi obţii o pernă de aer cu două baloane alungite (mânecile) - fig. 6.4.

• manta, impermeabil - procedează la fel ca şi cu cămaşa: va rezulta o pernă mai mare.
6.8. SALVAREA DINTR-UN NAUFRAGIU
Totul depinde de păstrarea calmului (vezi la #2.5). Iar sângele rece poate fi păstrat chiar şi în cele mai îngrozitoare situaţii (vezi la #4).

6.3. Plutitor din pantaloni sau o rochie umflată

6.4. Plutitor dintr-o cămaşă

Nava se scufundă: respectă instrucţiunile de salvare date de echipajul vasului. Căpitanul va împărţi pasagerii în grupuri şi va fi numai câte un responsabil, şef de grup.

Du-te la locul de adunare indicat de responsabilul grupului tău. Îmbracă vesta şi ajută-i pe cei tineri sau bătrâni, pe cei speriaţi să şi-o pună şi ei. Vorbeşte-le şi calmează-i pe oameni.

Instructajul şi exerciţiile preventive de salvare care se fac de obicei cu pasagerii sunt foarte utile. Cu ocazia acestor instructaje (la care vă recomandăm insistent nu numai să participaţi, ci chiar să le luaţi în serios) trebuie să memoraţi: unde sunt ţinute vestele de salvare; cum se leagă şireturile, cum se încheie capsele lor; unde este locul de adunare pentru grupa de pasageri din care faci parte; drumul de parcurs, marcajele şi semnele de recunoaştere până la locul de adunare (de exemplu săgeţi roşii pictate pe pardoseală); câte şuierături ale sirenei vaporului, sau câte semnale de clopot, reprezintă anunţul unei catastrofe.

Dacă apare o învălmăşeală, iar oamenii sar în apă ţipând de frică, poate vei fi şi tu silit să sari: îndepărtează-te imediat de vas, înotând repede - ca să nu te tragă vârtejul ce apare când nava se duce la fund şi ca să nu-ţi cadă în cap alte persoane care sar în apă după tine. Dar, şi înainte şi după ce sari în apă, fii mereu atent să descoperi resturile plutitoare. Înainte de a sări, aruncă în apă obiectele plutitoare de care ai făcut rost, apoi sari pe lângă ele. Odată ajuns în apă, adună cât mai multe obiecte sau resturi pentru a înjgheba cu ele o plută (vezi la #13).

Sau, te caţări şi eşti tras într-o barcă de salvare.

Avionul coboară pe apă. Când amerizarea forţată este iminentă, pregăteşte-te: desfă-ţi gulerul la cămaşă, nodul la cravată, scoate-ţi ochelarii, proteza dentară, obiectele ascuţite sau fragile, pantofii cu tocuri înalte. Fii gata pentru ciocnire (vezi şi #11.5).

Când echipajul dă comanda, îmbracă vesta de salvare. Dar nu o umfla în interiorul avionului, căci volumul ei mărit te va încurca la mişcări. la poziţia optimă pentru a suporta ciocnirea şi stai aşa până ce avionul se opreşte. Vor fi mai multe zguduituri, nu numai una îngrozitoare. Apoi:

a) Dezleagă centura de siguranţă;

b) Procedează conform indicaţiilor echipajului.

Când ajungi afară din avion, umflă vesta de salvare. În cazul copiilor, dacă vesta se umflă cu cartuşe de CO₂ - umfl-o înainte de a îmbrăca copilul, căci zgomotul produs de gaz la declanşarea cartuşului ar putea să-l sperie.

Căpitanul sau locţiitorul va repartiza pasagerilor şi membrilor echipajului locurile din bărcile de salvare; va lua conducerea bărcilor; va transmite semnale radio pentru a cere ajutoare; tot el verifică dacă toate bărcile de salvare conţin provizii şi truse de prim ajutor - iar la nevoie redistribuie rezervele existente, respectiv pe cele salvate (vezi şi # 13).

Luntrea se răstoarnă: rămâi lângă ea. Este mult mai vizibilă şi pluteşte mult mai bine decât un om. Dacă poţi, recuperează vâsla.

Nu te urca, nu încăleca pe ea, nu încerca să o redresezi în apă. Înoată spre unul din capetele bărcii. Trage-o sau împinge-o la mal, acolo o goleşti de apă şi o redresezi.

Dacă mai la vale apare pericolul unui vârtej, unor praguri sau stânci spre care se îndreaptă luntrea fără a mai putea fi oprită, părăseşte-o din timp şi înoată repede spre mal. Semnele care indică existenţa unui pericol mai la vale: bubuit ca de tunet, picături de apă care plutesc în aer, o linie argintie de-a curmezişul râului (arată coama unui prag).

Dacă te răstorni şi eşti prins într-o zonă de praguri sau într-un curent violent:

a) Agaţă-te de capătul din amonte al luntrei şi înoată în josul râului, încercând să dirijezi barca în aşa fel încât să nu se lovească de stânci. Nu te preocupa de vâslă - o s-o găsească altcineva;

b) Sau: înoată direct, perpendicular către mal, chiar dacă în acest timp curentul te duce la vale.

Barca de salvare se răstoarnă: rămâi lângă barca (pneumatică). Eşti mult mai vizibil împreună cu ea. Agaţă-te, atârnă-te, urcă-te pe ea. Dar îndepărtează-te de ea la timp - dacă valurile sau curentul vă duc spre un pericol şi mai mare: stânci, dig, recife.

Dacă ştii să redresezi o barcă de salvare, o plută, o barcă pneumatică răsturnată - e în ordine. Dacă nu - stai în apă, agaţă-te de ea pur şi simplu, apoi semnalizează şi cere ajutor.

Plutele şi bărcile de salvare cu fundul plat pot fi redresate uşor dacă acţionezi calm: te urci pe fundul bărcii şi te întinzi spre bordul opus, apuci de funia (care merge împrejurul bărcii sau pe marginea ei) şi trăgând de ea te scufunzi din nou în apă peste bordul pe care te-ai căţărat. În felul acesta barca se răstoarnă cu fundul în jos. Adeseori fundul are pe centru un mâner de care poţi trage ca să răstorni barca.

Unele bărci pneumatice au o sfoară, o coardă specială, legată cu un capăt de bord şi celălalt lăsat să atârne liber. În acest caz aruncă sfoara peste fundul bărcii, apoi înoată în jurul bărcii până de cealaltă parte, apucă de capătul sforii, propteşte picioarele pe marginea bărcii şi trage de sfoară: barca se ridică şi apoi cade în poziţia normală (fig. 6.5). O astfel de sfoară de redresare se poate improviza din curele, cravate sau funie.

6.5. Răsturnarea unei bărci pneumatice

Urcarea în barcă se face alunecând cu burta peste capătul sau bordul mai gros. Dacă barca este mare, un om din apă se agaţă de o margine, iar ceilalţi se caţără în barcă peste bordul opus. Dacă eşti singur, te caţări pe la coada bărcii, după ce orientezi barca astfel încât să te urci cu vântul în spate.

Automobilul se scufundă în apă- cu pasageri cu tot - după ce a căzut de pe mal, şosea, chei, pod. Notă: întotdeauna opreşte, parchează vehiculul paralel cu malul. Dacă nu poţi - pune frâna de mână şi schimbătorul de viteze în poziţia de mers înapoi.

Legarea centurii de siguranţă măreşte şansele de salvare în apă.

Autovehiculul va pluti mai mult timp dacă geamurile sunt închise. Este extrem de greu să te salvezi când apa năvăleşte pe ferestre. Iar uşile nu pot fi deschise cât timp cabina nu se umple aproape complet cu apă - din cauza presiunii exterioare.

Dacă poţi să acţionezi înainte ca apa să ajungă la nivelul ferestrei (ceea ce e greu de crezut, datorită şocului, fricii, surprizei), iar maşina pluteşte cu roţile în jos, coboară geamul şi strecoară-te iute afară.

Cel mai adesea maşina se scufundă rapid şi în acest timp nu se poate face nimic. Aşa că aşteaptă să se oprească (pe fundul apei) şi pe urmă fă cât mai multe dintre următoarele acţiuni:

1. Ridică geamurile - deşi în timpul acesta apa năvăleşte pe ele;

2. Aprinde toate luminile - ca semnal SOS de catastrofă;

3. Nu încerca să deschizi uşile;

4. Ţine mâna pe clanţa uşii;

5. Aşteaptă ca apa să umple cabina;

6. Când nivelul apei îţi ajunge la bărbie: ia o gură mare de aer, deschide uşa, ieşi din maşină şi înoată spre suprafaţă.

În timp ce aştepţi ridicarea nivelului apei în maşină (ceea ce nu durează mult), încearcă să te lămureşti asupra poziţiei maşinii, cum se va deschide uşa, cum vei ieşi, încotro este suprafaţa apei. Ridică-ţi capul în punga de aer de deasupra apei. Această rezervă de aer te va ajuta şi în cazul în care trebuie să forţezi ca să deschizi uşa.

După ce nivelul apei ajunge la bărbie, în continuare se va ridica mult mai lent. Dacă uşa nu se deschide, încearcă altă uşă sau coboară geamul şi strecoară-te afară prin fereastră, împingând cu picioarele. Dacă apa e tulbure şi nu mai ştii încotro este suprafaţa, suflă puţin aer şi urmăreşte bulele de aer, ia-te după ele. Când trebuie deschise mai multe uşi (adică 2, 3 sau 4), pasagerii trebuie să deschidă uşile şi să iasă toţi odată. Dacă nu reuşiţi, atunci veţi ieşi toţi pe aceeaşi uşă. Pentru asta apucaţi-vă şi ţineţi-vă unul de altul de mâini, haine, păr, picioare şi formaţi un lanţ - astfel încât să nu se închidă uşa şi să blocheze pe cineva înăuntru.
6.9. CUM SALVEZI PE CINEVA DE LA ÎNEC
În fiecare an o mulţime de indivizi curajoşi, dar nepricepuţi îşi pierd viaţa prin înec, încercând să salveze pe altcineva.

Pentru a salva pe cineva de la înec ai nevoie de o gândire rapidă, multă îndemânare sau pricepere la înot şi cunoştinţe temeinice de tehnica salvării. Iar dacă nu te pricepi să salvezi pe cineva de la înec - e mai bine să NU te bagi, pentru că în loc de o sigură victimă aproape sigur veţi fi două. FRICA este cea mai mare problemă a oamenilor aflaţi la ananghie. Ea le sporeşte mult forţa, pe care o folosesc inconştient ca să se agaţe de orice - şi astfel devin o ameninţare serioasă pentru salvator.

Salvarea de pe mal - victima poate fi ajutată chiar de cineva care nu ştie să înoate:

- Apucă-1: dacă victima este aproape de mal, culcă-te cu faţa în jos pe mal şi întinde-i mâna. Apucă-1 de mână şi fă-1 şi pe el să ţi-o apuce. Sau, dacă e ceva mai departe decât o lungime de braţ, întinde-i un băţ, o prăjină, o scândură sau o creangă - orice găseşti - de care el poate să se apuce şi cu care să-l tragi.

- Aruncă-i ceva: un băţ, o funie sau vreun obiect plutitor pe care să-l apuce şi apoi să se salveze singur: minge, scaun de automobil, roată auto, cauciuc de rezervă (susţine chiar 8 persoane!), scândură, bucată de gard, cutie, un scaun din lemn.

Multe lucruri plutesc. Uită-te şi caută repede ceva primprejur. Dar nu te duce să cauţi prea departe, căci, dacă victima nu te mai vede şi crede că ai părăsit-o, poate să se sperie, să se demobilizeze, atunci renunţă la luptă şi se duce la fund.

Dacă eşti un înotător bun dar neinstruit asupra tehnicii de salvare, ai înţeles riscurile - explicate mai sus - şi totuşi te hotărăşti să intri în apă pentru a salva un om care se îneacă, mai bine foloseşte metoda de salvare cu ajutorul unui băţ sau a unui obiect (vezi mai sus) solid, preferabil plutitor, pe care victima să-l apuce de un capăt. Băţul trebuie să fie suficient de lung pentru ca cel care se îneacă să NU poată pune mâna pe salvator. Stai departe de victimă, oferindu-i numai capătul crengii, al băţului sau prăjinei şi strigându-i acesteia să-l apuce.Trage, remorchează victima la mal prin intermediul obiectului, fără a o atinge, fără a o lăsa să te apuce cu mâna.

Dar iată şi alte moduri în care poţi încerca salvarea victimei din apă - chiar dacă eşti neinstruit:

Mergi pe fundul apei: când adâncimea e mică, ajungi la el mai repede mergând decât înotând. Întinde-i prăjina, sau aruncă-i funia etc. Până ajungi aproape de el, prăjina pe care i-o duci poate să te ajute la înaintarea prin apă (vezi #13.7).

Apropie-te vâslind: într-o barcă, pe o plută, pe un ponton mic - dacă găseşti. În felul acesta poţi ajunge mai repede la o victimă aflată departe de mal.

Faptul că vede apropiindu-se o barcă îi dă victimei curajul necesar să lupte ca să nu se scufunde.

Atenţie: NU te apropia de victimă cu latul bărcii, căci s-ar putea să se agăţe cu disperare de bord şi să răstoarne barca. Apropie-te cu unul din capete, strigă-i să se agăţe de el şi apoi trage-1 spre mal. Nu încerca să-l sui în barca.

Dacă eşti înotător bun şi instruit, poţi încerca să salvezi victima apucând-o în apă. Dezbracă-te de majoritatea hainelor, exceptând cazul în care victima e la mică distanţă - atunci scoţi numai hainele grele sau strâmte. Contează mult iuţeala intervenţiei. la totuşi cu tine şi o prăjină, un obiect plutitor pe care să-l oferi victimei.

Sări în apă cu picioarele înainte, în jos ( vezi la #15). Dacă ştii precis că apa e adâncă şi limpede, atunci poţi plonja şi cu capul înainte.

Atenţie: la victimă trebuie să ajungi având încă multă energie. Înoată economicos, nu te forţa să ajungi la victimă. S-ar putea ca traseul în linie dreaptă să nu fie cel mai rapid.

În cazul unui curs de apă, un râu, e bine să alergi pe mal spre vale, apoi să intri în apă şi să apuci victima, când soseşte dusă de curent. Dacă fundul apei e nisipos, s-ar putea să găseşti pe fund o coamă, o ridicătură pe care să mergi prin apă, pentru a scurta distanţa de parcurs înot.

Dar fii foarte atent când te apropii de victimă şi ia toate măsurile ca să nu te poată ea atinge sau agăţa. Stai la oarecare distanţă şi caută o ocazie bună s-o apuci, dar eliberează-te scurt şi hotărât dacă te apucă ea. Apucă victima pe la spate, de guler sau de păr şi ţine-o bine, cu braţul întins.

Numai un salvator experimentat, bine antrenat poate să se descurce la mică : distanţă, în apă, cu o victimă înnebunită de frica morţii.

Cum te eliberezi dintr-o apucare - vezi la #4.3.

Nu e nevoie să-i ridici faţa deasupra apei când îl remorchezi. Un înotător experimentat ştie sau îşi dă seama ce tehnică de remorcare a victimei ar fi mai convenabilă. În general, înotul pe o parte este suficient de rapid şi economicos pe distanţe mari, iar tehnica e simplă: poţi schimba înclinarea sau braţele, poţi respira în apa agitată, faţa e protejată. Alt stil recomandabil este pe spate, cu un braţ care trage (de prăjină) şi altul care vâsleşte.

Dacă victima are nevoie de respiraţie artificială, poţi să i-o faci imediat ce-l scoţi din zona valurilor mari (vezi la #19).

Salvarea unui prunc: când un copil mic cade în apă, iar mama sau salvatorul nu găseşte nici un obiect cu care să-l agaţe sau pe care să i-1 arunce ori copilul e prea mic, un sugar, atunci:

a) O mamă care nu ştie să înoate va intra în apă şi va face pluta pe o parte, întinzând spre copil braţele şi picioarele;

b) Dacă mama ştie să înoate - îl va apuca pe copil de cap cu câte o mână de fiecare parte a feţei şi va înota pe spate, susţinând copilul pe antebraţe şi piept, cu faţa copilului ţinută deasupra apei.

6.10. TRAVERSAREA UNUI RÂU PRIN VAD

Vezi# 13.7.

7. FRIGUL
7.1. Mişcă-te în continuu

7.2. Îmbracă-te cât mai gros

Foloseşte mai bine ceea ce ai, Nu transpira, Ai grijă de echipament

7.3. Adăposteşte-te

7.4. Fă un foc Amorsele pentru aprinderea focului, Vreascurile, Combustibilul, întărirea focului, Cu ce aprinzi focul: Cu chibrituri, Cu bricheta, Cu o lentilă, Cu cremenea şi amnarul, Prin frecarea lemnelor, Cu acumulatorul, Cu arma de foc, Cum aprinzi focul, Vetre pentru foc

7.5. O sobă

Frigul poate ucide oriunde, nu numai la Pol sau în Siberia. Chiar în ţara noastră, în unele ierni sunt geruri straşnice cu pericole asemănătoare celor pe care le înfruntă exploratorii polari, astronauţii, alpiniştii la 7 - 8000 m înălţime.

Frigul puternic poate omorî pruncul din leagăn, adultul nimerit accidental într-o cameră frigorifică, bătrânul dintr-un dormitor neîncălzit ş.a.m.d. Viscolul poate ucide sau mutila orice om aflat pe teren descoperit: poştaşi, liniori, soldaţi, picheri, turişti, pietoni obişnuiţi.

Cum poţi scăpa într-o astfel de situaţie?

Foarte importantă este sesizarea şi înţelegerea pericolului în care te afli, căci adeseori frigul atacă pe ascuns, insidios: mai întâi amorţeşte sau adoarme vigilenţa simţurilor. Dar dacă eşti atent, chiar fără pregătire sau cunoştinţe speciale de luptă cu frigul, poţi să-ţi dai seama despre ce e vorba - când începi să tremuri sau îţi clănţănesc dinţii.

Acest semnal dat de corp trebuie să te trezească, să te îmboldească să acţionezi pentru a te încălzi, ca să scapi de degeraturi, îngheţ, chiar moarte.

Să nu uităm însă că în viaţa normală frigul aduce şi unele foloase: căleşte organismul, slăbeşte microbii, păstrează alimentele ş.a.m.d.

Protecţia împotriva frigului înseamnă: adăpost, izolaţie, căldură.

Lupta cu frigul constă în creşterea intensităţii activităţii fizice (autoîncălzire), reducerea pierderii de căldură din corp şi împiedicarea frigului exterior să ajungă la corp.

Cum se face asta?

7.1. MIŞCATE ÎN CONTINUU
Pe vreme geroasă NU sta până începi să te zgâlţâi de frig (deşi tremuratul este normal şi inerent). Nu mai aştepta - atâta timp cât poţi şi nu eşti împiedicat, fă ceva să te încălzeşti: mişcă-te mereu, fără oprire.

Tropăie. Ţipă. Trage-te de urechi, de nas, de buze. Strâmbă-te (fig. 7.1). Acoperă-ţi faţa cu mâinile. Sau loveşte-te, bate-te cu mâinile şi cu pumnii pe corp, piept sau spate. Strânge şi desfă pumnii. Suflă în pumni, pe palme. Bagă mâinile sub haine (în pantaloni sau la subţiori). Îndoaie, dezdoaie, mişcă degetele de la mâini şi de la picioare. Dacă te dor degetele de la picioare - de exemplu, când eşti pe o plută - ridică-le în sus şi ţine-le aşa unu - două minute. Îndoaie labele picioarelor. Roteşte gleznele. Roteşte umerii, şoldurile.

7.1. Strâmbă-te - ca să nu-ţi îngheţe faţa

Lărgeşte hainele prea strânse pe corp. Încheie toţi nasturii de la haine. Lipiţi-vă unii de alţii.

Atenţie la vânt şi la ploaie - căci ele măresc mult pericolul de îngheţ.

Căzătura sau scufundarea în apă amestecată cu gheaţă şi zăpadă este un pericol clar, iminent, de îngheţ (vezi #6.3.). În acest caz rostogoleşte-te până ajungi la zăpada „uscată" (afânată). Apoi ridică-te şi scutură-te de zăpadă. Din nou tăvă-leşte-te în zăpadă uscată. Repetă tot aşa - până te încălzeşti peste tot şi umezeala a fost absorbită de zăpada uscată.

Dar NU:

- Stropi sau umezi pielea cu produse petroliere;

- Atinge cu pielea neprotejată, pe ger puternic, un obiect din metal;

- Te aşeza direct pe zăpadă;

- Freca pielea dintr-un loc dureros (îngheţat);

- Băga în buzunar mănuşile pline de zăpadă.

După ce te-ai încălzit, menţine-te în această stare muncind (fizic). Munceşte, mişcă-te cu vioiciune până ajungi la adăpost, la căldură.

Iar după aceea - fii atent în continuare, căci necazurile nu s-au sfârşit încă.

7.2. ÎMBRACĂ-TE CÎT MAI GROS
Recuperează din epavă prosoape, pături, huse de la scaune, perdele, saci -căci orice fel de ţesătură sau material poate fi folosit la confecţionarea hainelor, aşternuturilor, adăpostului.

Termoizolaţia creşte prin înmulţirea numărului de straturi de îmbrăcăminte. Bagă iarbă uscată, muşchi, pene, hârtie, păr de animal între haine, în ciorapi.

Hidroizolaţia creşte dacă freci hainele cu grăsime animală, cu seu. Dar în felul acesta le va scădea capacitatea de termoizolaţie - deci, când frigul este mare, nu folosi această reţetă.

Capul, degetele, încheieturile mâinilor, genunchii şi gleznele sunt extremităţi care pot pierde căldura din corp. (Capul pierde cam 30% din căldura corpului, deşi are numai 6-7% din suprafaţa totală). Acoperă-le, înfăşoară-le: de exemplu genunchii, dacă stai pe ei când sapi, aprinzi focul sau îngrijeşti un bolnav.

Dar nu bloca circulaţia sângelui când legi învelişul. Fii atent ca îmbrăcămintea de orice fel să nu fie prea strânsă pe corp, mâini, picioare sau gât. În gât sunt senzorii pentru temperatura exterioară; pentru buna adaptare a corpului la situaţie trebuie asigurat contactul gâtului cu aerul exterior.

O circulaţie slabă a sângelui = degerătură.

Buna circulaţie a sângelui mai ales la picioare este vitală. Prea mulţi ciorapi îndesaţi în ghetele - devenite astfel strâmte - dau rezultate mai rele decât fără nici un ciorap. Lasă şireturile largi. Verifică des dacă apare vreo amorţeală în picioare sau labe.

Când stai un timp mai lung în umezeală şi frig, caută să-ţi fie totuşi picioarele cât mai uscate. Usucă ciorapii şi încălţămintea în fiecare noapte. Dacă încălţămintea s-a rupt sau nu ai ciorapi uscaţi de schimb pentru noapte, improvizează ceva -vezi #13.2. Confecţionează nişte opinci.

Dacă ai apă în bocanci şi afară este foarte frig, nu te descălţa, ci mergi aşa până ajungi la un adăpost. Cât timp mergi şi în ghete e numai apă (NU gheaţă!), nu e pericol să degeri.

Iată şi o metodă radicală pentru impermeabilizarea încălţămintei: înmoaie pe rând fiecare gheată în apa îngheţată, până ce la exterior se formează un strat subţire de gheaţă (în acest timp mişcă degetele şi arcuieşte laba). În continuare, până nu se topeşte acest strat de gheaţă, în ghete nu mai pătrunde altă apă.

Foloseşte mai bine ceea ce ai: acoperă-ţi corpul cu cât mai multe straturi de îmbrăcăminte şi caută să reţii cât mai mult aer lângă corp.

Ziarele înfăşurate în jurul corpului, stivuite sub sau peste corp, sunt un excelent izolator termic. (învelişul din ziare păstrează mâncarea caldă; iarna fereşte parbrizul de îngheţ).

O pungă mare sau un sac de hârtie tras pe cap, cu două găuri pentru ochi. devine o cagulă care păstrează căldura necesară supravieţuirii. Pentru a opri pierderea de căldură prin pielea capului - locul cel mai expus al corpului - e bun orice fel de înveliş, de exemplu o husă de protecţie a cricului auto ş.a.m.d.

Când te odihneşti, fă-ţi mănuşi din pungile de hârtie. În caz de frig şi umezeală, trage peste ciorapi pungi de plastic.

Schimbă destinaţia diverselor obiecte: un şal decorativ devine un articol utilitar, dacă îl foloseşti ca brâu, fular sau turban. Ciorapii pot fi mănuşi; mănuşile pot

deveni ciorapi; un fes mare devine costumaş de copil; un taior decoltat, îmbrăcat invers - oferă o bună protecţie contra vântului rece din faţă; crăcii pantalonului pot fi legaţi cu sfoară la glezne; puloverul băgat sub cămaşă reţine mai bine căldura.

Bagă puloverul, haina, pardesiul - sub centură. În felul acesta hainele nu te mai încurcă la mişcări, la muncă. Dacă brâul nu e suficient de larg, bagă sub el ce şi cât încape, iar restul hainelor lasă-le deasupra.

O pelerină poate fi improvizată dintr-o foaie sau un sac de plastic ori din bucăţi mari de coajă de mesteacăn. Aruncă stratul exterior al cojii şi pune stratul interior sub haina exterioară.

Taie o gaură în mijlocul unei pături sau covor şi obţii un poncho, o manta. Leag-o la talie sau coase-i marginile.

Leagă fâşii lungi de frunze sau fibre, cu o centură strânsă pe talie sau cap şi vei avea o fustă sau o glugă.

Înnădeşte, coase împreună pieile mici. Blana purtată spre interior oferă o termoizolaţie mai bună; dosul pielii nu reţine zăpada.

În cazul unui ger năpraznic, cele mai bune şi călduroase mănuşi sau ciorapi sunt interiorul unui animal mic sau mare, proaspăt ucis. Spintecă-1 pe piept, pe burtă şi bagă mâna sau piciorul cât mai adânc în el.

Când trebuie să îmbraci haine ude, pune-le deasupra pe cele subţiri: maioul şi chiloţii; ele vor îngheţa şi te vor proteja ca o armură (etanşe). După ce le-ai îmbrăcat, nu sta pe loc.

Mişcă-te mereu!

Nu transpira: deloc, sau cât mai puţin (sudoarea şi umezeala distrug izolaţia termică a hainelor, condensează pe piele, pot îngheţa). Este de importanţă vitală să nu transpiri.

Când lucrezi, nu te îmbrăca cu toate hainele - exceptând cazul în care e viscol şi sapi cu frenezie să faci un adăpost. Slăbeşte cureaua şi şireturile; desfă mânecile şi gulerul. Dă jos stratul superior de haine, chiar şi următorul strat. Câteodată e suficient doar să deschizi gulerul, să descoperi capul şi să desfaci manşetele cămăşii.

Păstrează răcoarea - nu căldura.

Când te opreşti din activitate, pune-ţi la loc toate hainele pe care le-ai scos, ba chiar şi altele - dacă ţi-e frig. Poate că manevrele acestea ţi se par un deranj inutil, dar ele sunt absolut necesare pentru mărirea randamentului organismului şi evitarea degeraturilor, a îngheţului.

Supraveghează-ţi ritmul de lucru. Munceşte încet, dar sigur şi eficient -afară de cazul când sapi contra-cronometru pentru a construi un adăpost. După fiecare repriză de lucru de 30 minute fă o pauză de 5 minute.

Ai grijă de echipament: îmbrăcămintea trebuie ferită şi îngrijită. Chiar dacă frigul nu ţi se pare prea tare sau situaţia prea gravă, nici o bucată de îmbrăcăminte nu trebuie aruncată ori desconsiderată. Oricând i se poate găsi o utilizare, de exemplu: aşternut, obială, semnalizare.

Hainele curate asigură cea mai bună izolare termică. Îmbrăcămintea murdară, găurită, încâlcită lasă căldura să iasă - şi frigul să intre spre corp.

Repară hainele rupte - nu contează cum: capsează sfâşieturile, coase nasturii, pcticeşte găurile - cu un ac şi aţă improvizată (pentru sugestii vezi la # 12.5).

Dacă poţi, scutură hainele sau bate-le cu un băţ, ca să le cureţi de zăpadă, murdărie sau sudoare. Scutură, freacă sau răzuieşte hainele înainte de a intra în adăpost, la căldură. Dacă afară este foarte frig, focul nu mai poate usca bine -deci nu ţine hainele prea aproape de flacără, căci se pârlesc, se scorojesc. Lasă hainele exterioare afară din adăpost pentru că înăuntru gheaţa de pe ele se topeşte şi hainele se vor uda. Iar o haină uscată, chiar îngheţată, este mai bună şi mai folositoare decât una udă.

Usucă îmbrăcămintea oricând ai ocazia. În adăpost, la cabană agaţă hainele cât mai sus - acolo unde se adună aerul cald. Dacă vremea este uscată, întinde-le afară. Lasă transpiraţia să condenseze şi apoi să îngheţe, pe urmă şterge, periază sau curăţă hainele cu crengi, ramuri etc.

Încălţămintea se pune la uscat departe de bătaia flăcării. Umple-o şi îndeasă în ea hârtie de ziar sau igienică, iarbă uscată, haine, rămurele. Aşeaz-o cu talpa în sus.