Despre carte

9.1. LUMINA A DISPĂRUT PE NEAŞTEPTATE
După un accident - vezi #2.5.

Du-te spre un loc sigur: dar dacă eşti în siguranţă - stai pe loc. Dacă nu eşti, târăşte-te, trage-te pipăind drumul spre cel mai apropiat loc în care vei fi în siguranţă. Foloseşte-ţi memoria ca să alegi un traseu ce va evita prăbuşirea dărâmăturilor instabile şi va ocoli cablurile electrice, apa adâncă, substanţele chimice vărsate, pardoselile slăbite - sau alte pericole care nu pot fi recunoscute şi verificate pe întuneric.

Dacă întunericul sau orbirea apare când conduci maşina, rămâi calm şi opreşte-o, evitând derapajul. În mod normal, instinctul şi reflexele te vor ajuta să eviţi ciocnirea directă, frontală cu vehiculele care vin din sens contrar. Atenţie: ieşirea în afara drumului, trasul pe dreapta (pe stânga în Anglia), nu e lipsit de riscuri. Poţi provoca un accident din cauza situaţiei sau a obstacolelor de la marginea drumului (copac, şanţ, vehicul staţionat) pe care nu le mai vezi. Nu frâna brusc dacă drumul era liber în faţă (ultima imagine văzută este păstrată în memorie încă 1/20 sec).

Dacă există pericolul unei ciocniri, pregăteşte-te de şoc (vezi la #11).

Judecă situaţia: verifică buzunarele sau poşeta, împrejurimile - poate găseşti vreo sursă de lumină. Rememorează împrejurimile. Ascultă. Miroase. În caz că trebuie să treci prin foc sau prin apă, nu te deplasa dacă nu eşti silit de împrejurări. Când ai şanse mari să fii salvat, sau să reapară lumina, stai pe loc şi aranjează-te confortabil.

Dacă nu sunt şanse să vină ajutoare, fă-ţi un plan de acţiune. Încearcă să găseşti o metodă bună pentru a semnaliza nevoia de ajutor. Gândeşte-te la cea mai bună cale de salvare: prin ieşirea de urgenţă, prin geamlâc, pe fereastră, printr-o crăpătură din zid sau stâncă.

Nu vă împrăştiaţi. Păstraţi mereu o distanţă care să permită atingerea vecinului. Dacă cineva din grup trebuie să plece singur, păstraţi contactul cu el cu ajutorul unei funii fabricate din orice material la îndemână: curele, cravate, bretele, prosoape.

Nu-ţi pierde cumpătul (vezi şi la #3). Nu te îngrozi - chiar dacă tocmai asta îţi vine să faci. Fă orice pentru a-ţi păstra luciditatea.

Deşi vor fi multe motive de spaimă: apariţia unor obiecte fosforescente (de exemplu, putregaiul din buştenii căzuţi în junglă sau în pădure), ochii păianjenilor care lucesc la lumina lanternei, picăturile de apă care cad, liliecii care zboară, vântul care geme, umbre mişcătoare, apa care gâlgâie (într-o peşteră apa care cade sau curge poate suna la fel ca o voce), ţipetele păsărilor şi animalelor, mormăitul animalelor, foşnetul ierbii, rezervorul (de WC) care se umple, pustietatea deşer-tului sau a câmpului de gheaţă.

Efectul psihologic al zgomotului e mai puternic decât al întunericului. De aceea, dacă întunericul durează mai mult, luptă cu spaima prin vorbe sau strigăte, ascultă radio ori roagă-te cu voce tare lui Dumnezeu.

9.2. PENTRU ORIENTARE FOLOSEŞTE TOATE SIMŢURILE
Ca să te descurci în întuneric, ajută-te cu toate simţurile. Ordinea aproximativă de preferinţă este: 1 - vederea (când se poate); 2 - pipăitul; 3 -memoria; 4 - auzul; 5 - mirosul.

Această ordine poate fi schimbată de situaţia concretă: dacă ai de-a face cu un fum gros, vederea nu mai foloseşte la nimic; în schimb pipăitul devine prioritar. Alteori auzul te poate ajuta mai mult; de exemplu, când nu poţi vedea, cercetează terenul aruncând înainte beţe, pietre sau monede, ascultă şi interpretează sunetele produse de căderea sau ciocnirea lor.

Vederea: poate fi folosită dacă aprinzi un foc oricât de mic (vezi la #7.4). Fă scântei prin lovirea pietrei cu blacheurile ghetelor. Declanşează bliţul aparatului de fotografiat. Foloseşte orice sursă de lumină alimentată cu baterii: proiectorul pentru diapozitive, jucăria sau robotul care scânteiază. ORICE luminiţă, cât de slabă, îţi dă curaj - chiar şi cadranul fosforescent al unui ceas.

Dar nu consuma multă lumină, foloseşte numai strictul necesar. De exemplu, când mergi pe un drum sau pe teren cunoscut şi sigur, e suficientă lumina dată de lună sau de cerul înstelat. Lumina lanternei consumă bateriile şi beculeţul, în plus slăbeşte sau chiar distruge capacitatea de vedere pe timp de noapte.

Antrenează-ţi ochii să vadă noaptea cu pupilele dilatate. Cu acest prilej ţi se vor ascuţi şi celelalte simţuri.

Păstrează lumina artificială, foloseşte-o rar, ca stimulent pentru întărirea îora-lului. Economiseşte lumina chiar şi atunci când o aprinzi. Nu aprinde [îhibrit de la chibrit, nu consuma lanterna sau torţa lăsând-o să ardă continuu. Fă :onomie cu orice preţ, de exemplu procedând în felul următor:

Ca să nu consumi chibrituri, aprinde fâşii sau fitile de hârtie. Un fitil se obţine )rin răsucirea unei fâşii de hârtie lată de 2-3 degete. Cu puţină practică o astfel de fâşie poate fi transformată prin răsucire într-o sârmă rigidă. Începe şi freacă înainte ji înapoi colţul unei fâşii, cu degetul gros şi arătătorul mâinii stângi, umezite. )acă faci ce trebuie, ea va începe deodată să se rostogolească în diagonală, sub forma unui sul subţire şi foarte strâns. Amână aprinderea fitilului până când flacăra phibritului începe să se stingă.

Aprinde chibritul, lanterna sau torţa pentru perioade scurte şi foloseşte capaci-itea de memorizare a ochilor, astfel:

1 - Aprinde lumina (chibritul sau lanterna);

2 - Priveşte împrejur şi memorează;

3 - Imediat ce lumina se stinge înaintează, fă câţiva paşi bazându-te pe memorie. După câteva repetiţii o să-ţi reuşească mult mai bine.

Bateria durează mai mult dacă este folosită intermitent, pe perioade scurte. Tând nu foloseşti bateriile ţine-le lipite de corp, căci căldura regenerează o )aterie chiar uzată.

Un ceas de mână cu cadran luminiscent sau iluminat poate da uneori lumină suficientă ca să poţi citi un text scurt (un număr de telefon, o adresă de pe un plic, câteva cuvinte când scrii un mesaj). Sau poate fi folosit ca punct de reper, întru marcarea unui loc important dintr-o încăpere întunecoasă - fereastra, ventilatorul, soba.

Dar să nu ai niciodată încredere în ceea ce-ţi văd ochii când lumina e slabă. Poţi avea nişte surprize îngrozitoare: o groapă ce pare de vreo 3 m e de fapt o prăpastie adâncă de 100 m; un puţ adânc pare doar o băltoacă; din cauza reflexelor, uşa de ieşire din vagonul de tren pare uşa de la toaletă ş.a.m.d.

Pipăitul: foloseşte mâinile şi braţele ca şi cum ar fi nişte antene. Nu înainta braţele larg desfăcute, ci numai cu ele întinse şi încrucişate în faţa pieptului, mătură cu ele un spaţiu cât mai mare, în plan vertical şi orizontal. Ridică mâinile ca să pipăi obstacolele.

Dar nu apuca cu degetele, nu pipăi cu faţa palmelor - căci rişti să agăţi sârme sxi cabluri electrice periculoase; în schimb:

- Pipăie cu dosul mâinii;

- Strânge pumnul şi pipăie cu montul, cu rădăcina unui deget. Pumnul să descrie cercuri, astfel ca doar să „şteargă" vreun fir electric neizolat, salvându-ţi viaţa.

Când nu există altă soluţie, coboară şi mergi în 4 labe (dacă poţi). Totuşi, mai )ine stai în picioare şi pipăie pereţii de jur împrejur. Este mai rapid, mai sigur, mai )uţin obositor. Dar când încăperea este plină de fum, coboară, căci jos aerul este mai curat şi mai rece. Coboară şi când suprafaţa terenului sau a pardoselii este foarte neregulată, accidentată.

Păstrează mereu contactul cu toţi ceilalţi din grup. Ţineţi-vă de mâini, de talie, de călcâie (dacă vă târâţi), cu o mână. Cealaltă mână va pipăi peretele sau drumul.

Pentru a sonda înainte, în întuneric, foloseşte un băţ, un tac de biliard sau o creangă. Dar cu mare atenţie când sunt şanse să dai peste fire electrice neizolate.

Într-o cameră întunecoasă nu te repezi dintr-un loc în altul. Pipăie pereţii până dai de o uşă sau de o fereastră. Deplasează-te metodic (fig. 9.1). Fixează punctele sau locurile importante prin marcaje - de ex. cu cadranul luminiscent al unui ceas.

9.1. Traseul pentru cercetarea unei camere fără lumină

Memoria: în general, nu te baza pe ea. Sunt însă şi situaţii când poate fi de folos. Principala utilitate a memoriei este să-ţi aminteşti (chiar aproximativ) punctele de reper, pentru a te deplasa de la unul la celălalt.

Dar atenţie... În întuneric, ceaţă sau fum, reperele pe care le cunoşti bine, ca pe buzunarul tău - o iau razna. Este aproape imposibil să apreciezi corect o distanţă în întuneric, cel mai adesea ea pare mai mare decât este în realitate.

Auzul: zgomotul este totodată şi înşelător şi folositor. Auzul nu este selectiv, nu distinge - cum fac ochii. Adică, un obiect mişcător: automobil, tren, piatră care cade poate fi urmat aproape simultan de încă unul (ce se deplasează în acelaşi sens sau într-o altă direcţie), însă zgomotele lor par a veni de la o singură sursă. Cu cât locul este mai zgomotos, cu atât va fi mai greu să te deplasezi dacă încerci să te orientezi după sunete. Urechea nu distinge bine.

Dar unele sunete sunt de mare ajutor. Sunetul produs de valuri, de un vârtej sau stăvilar anunţă de departe pericolul. Ţipetele continui ale păsărilor pot indica locul de cuibărit, pământul. Şi aşa mai departe.

In întuneric deplasează-te fără să faci zgomot. Când te mişti nu ţipa, nu cânta pentru a da sau prinde curaj (de fapt nici nu face!), ci fii cât mai silenţios, spre a putea auzi tu orice zgomot, care te-ar putea ajuta la orientare sau avertizare. Sau ţipetele unora care cer ajutor.

Foloseşte ecoul ca să te orientezi - el îţi dă o imagine aproximativă despre împrejurimi. Orbii dobândesc un al 6-lea simţ, care se pare că foloseşte reflexia sunetelor pe obiectele apropiate - sau pe spaţiul gol (ca liliecii). Dar atenţie -această metodă nu poate fi folosită la înălţime mică - adică nu se pot detecta cu ea scările, ori uşile, gropile sau canalele din sol.

Verifică senzaţiile tale despre acest al 6-lea simţ, aruncând pietre, monezi sau gunoaie în direcţia necesară. Nu încerca să maasori adâncimea unui puţ prin numărarea secundelor până ce piatra pe care ai lăsat-o să cadă atinge fundul. La ce ţi-ar folosi? Chiar şi fără să numeri îţi dai seama dacă e periculos, adică mai adânc de câţiva metri.

După ce ai găsit un traseu sau o ieşire de salvare - de exemplu uşa unei camere plină cu fum - stai lângă ea şi aşteaptă să treacă toate persoanele mai depărtate, strigând sau fluierând pentru a le ghida spre tine.

Mirosul: oferă doar informaţii foarte generale. Anumite pericole ar putea fi identificate prin miros: lucruri arse, gaze sau canalizarea. Unele mirosuri - de exemplu cel de ars - se pot simţi la distanţe de kilometri.

Câteodată mirosul umed al noroiului, mlaştinii, vegetaţiei putrede sau ozonului poate să te ajute şi să te ghideze.
9.3. CE FACI ÎN ÎNTUNERIC
Cercetează încăperea: când bănuieşti că cineva este blocat sau a leşinat într-o cameră necunoscută, întunecoasă sau plină cu fum, mai întâi trebuie să afli planul, conţinutul şi înfăţişarea încăperii.

Schema de acţiune: pentru început fă un circuit complet de-a lungul pereţilor, pornind de la uşă, pipăind mai ales pe sau sub paturi, mese, dulapuri, unde s-ar fi putut adăposti, ascunde ori bloca oameni (fig. 9.1). Apoi mergi în diagonala de la uşă către centrul camerei, pentru a verifica dacă nu zace cineva pe acolo. Dar atenţie: într-o clădire cuprinsă de flăcări centrul pardoselii este zona cea mai slăbită şi s-ar putea prăbuşi.

Rachete de semnalizare: înainte de a le folosi este obligatorie citirea instrucţiunile de utilizare, la orice lumină disponibilă - căci manevrarea lor greşită prezintă pericol de moarte. Nu te apleca peste ele când le aprinzi. Ţine-le departe de corp şi fereşte-ţi faţa. Materialele pirotehnice trebuie ţinute într-o cutie (nu în buzunare) şi scoase pe rând, doar câte o bucată. De abia după ce ai aprins sau ai terminat-o pe una, o scoţi pe următoarea.

Pe apă: dacă e beznă şi nu eşti silit să debarci de pe plută sau barcă, pe un ţărm necunoscut, nu o face. Aşteaptă dimineaţa, să apară lumina.

În largul mării, pământul se poate oglindi pe nori: nişte umbre negre - gri pot însemna că sub nori este fie apă, fie pământ; albeaţa poate însemna că jos este gheaţă sau zăpadă. Ascultă, dacă se aud ţipete de păsări dintr-o anumită direcţie -s-ar putea ca acolo să fie ţărmul şi cuiburile lor. Sau, ascultă eventualele zgomote îndepărtate produse de izbitura valurilor pe stânci, recif sau plajă (vezi #6.3).

Pe munte: dacă nu cunoşti terenul sau dacă zona e periculoasă, aşteaptă şi nu te mişca până dimineaţa. Adăposteşte-te (vezi #7). Nu încerca să cobori noaptea de-a lungul unui râu, este foarte periculos - pot fi cascade. Nu judeca starea solului după umbre. Nu coborî pereţii stâncoşi, căci nu poţi fi sigur de adevărata lor înălţime (vezi #13.6).

Pe zăpadă: noaptea, cerul înnorat produce o imagine lipsită de contraste a terenului acoperit cu zăpadă. Relieful nu mai poate fi desluşit deloc. În astfel de cazuri, nu te mişca. Poţi cădea foarte uşor într-o prăpastie, sau poţi ajunge pe o cornişă care se surpă cu tine. Nu ai nici un reper ca să stai vertical. Nu există deloc orizont, adâncime, dimensiuni sau proporţii. O cutie goală de conserve pare a fi un butoi şi invers.

Aşteaptă calm până ce împrejurimile îşi recapătă formele şi structurile normale (vezi #7 şi #13.6).

În pădure: noaptea orice pădure pare uriaşă. Iar o pădure uriaşă este înfricoşătoare. Frunzişul coroanei copacilor reţine întunericul. Tijele, crengile, viţele par şerpi. La mişcările copacilor se adaugă şi zgomotele lor: scârţâituri, gemete. Zgomotele animalelor sunt amplificate.

Dacă se poate, aprinde un foc (dar ia măsuri să nu se aprindă pădurea). Construcţia unui gard în jurul taberei poate ajuta la senzaţia de siguranţă.

În beci, mină sau tunel - vezi la #14.5. Orientarea în teren - vezi la #13. 4.

9.4. CIRCULAŢIA RUTIERĂ PE TIMP DE NOAPTE
Noaptea, numărul accidentelor de circulaţie este mai mare decât ziua. Frecvenţa lor creşte şi mai mult pe timp de ceaţă, ninsoare sau ploaie. Pericolele se dublează când este întuneric beznă. Întunericul combinat cu umezeala produce situaţia cea mai rea. Bezna este atât de periculoasă încât orice urmă de lumină pare salvatoare: când e lună plină numărul pietonilor accidentaţi scade la jumătate faţă de alte nopţi.

Ca pieton: dacă nu există trotuar, mergi pe partea drumului pe care poţi vedea vehiculele care vin din faţă, adică pe stânga drumului în cazul circulaţiei vehiculelor pe dreapta - la noi în ţară şi în toată Europa (cu excepţia Angliei). Poartă ceva alb, chiar şi numai o batistă, legată la gât sau de centură. Aprinde o lanternă când se apropie un vehicul, din oricare parte ar veni.

Deosebit de periculoasă este situaţia când eşti surprins în mijlocul drumului de farurile unor maşini care vin din direcţii opuse. Aruncă-te la marginea drumului şi stai acolo până trec. Nu uita că noaptea nu poţi aprecia corect viteza unei maşini.

Pentru traversarea unui drum pe timp de noapte în zonele locuite foloseşte refugiile, tunelele sau pasarelele disponibile. Nu te avânta pe trecerea de pietoni dacă maşina care vine nu s-a oprit. Ascultă înainte de a traversa. Traversează strada perpendicular.

La volan: verifică dacă ai capacitatea de a vedea bine în orice direcţie. Caută-ţi astfel zonele oarbe ale ochilor: lipeşte-te cu spatele de un zid şi întinde braţele lateral. Priveşte drept înainte. Ţine degetele groase ridicate vertical şi roteşte braţele spre înainte, în plan orizontal. Privind mereu înainte - eşti în stare să-ţi vezi tot timpul ambele degete? Mai ales degetul drept? Dacă nu, ai grijă cum priveşti când intri cu maşina în trafic, mai ales în intersecţie. Dacă zona ta moartă (unghiul de invizibilitate) este mare, ar fi bine să consulţi un medic de ochi.

Verifică şi eventual remediază zonele de invizibilitate ale autovehiculului: curăţă geamurile etc. Ramele groase de ochelari produc şi ele zone de invizibilitate. Ar fi bine să ştergi lentilele ochelarilor când se întunecă.

Şterge cât mai des toate farurile, lămpile, geamurile, mai ales parbrizul şi ferestrele laterale - ca să cureţi depunerile de la fumul de ţigară sau de la eşapamentele celorlalte maşini. Foloseşte o cârpă umedă, dar merge şi cu un ghemotoc de hârtie.

Gheaţa şi zăpada se curăţă cu un răzuitor de plastic sau cu un dos de pieptene. Curăţă şi ştergătoarele de parbriz. la măsuri să nu îngheţe lichidul pentru ştergătoare, de exemplu, pune puţin spirt sau detergent în apă. Dacă pe vreme rea se strică motoraşul ştergătoarelor, decuplează ştergătoarele de la motor şi leagă-le cu o sfoară ale cărei capete le treci prin geamurile laterale. Până ajungi la un atelier, pune pasagerul de pe bancheta din faţă să mişte ştergătoarele la dreapta şi la stânga trăgând alternativ de capetele sforii.

Dacă s-au rupt ştergătoarele, freacă parbrizul cu un cartof sau o ceapă tăiată.

Când parbrizul este lovit de o piatră şi se transformă instantaneu într-un ecran opac, dă-i un pumn zdravăn pe deasupra volanului, scoate-1 din locaşul lui şi aruncă-1.

Dacă se sparge lampa de semnalizare din spate, vopseşte becul cu ruj de buze.

Dacă maşina nu are lămpi pentru mersul înapoi şi terenul este dubios, ajută-te cu o lanternă sau cu luminile de frână. În cazul unui accident: cauciuc spart, roata intrată într-o gaură, sau şanţ - locul respectiv poate fi luminat reflectând raza farului cu un capac de roată, curăţat şi lustruit.

În cazul că este foarte întuneric sau ceaţă, iată trei situaţii deosebit de periculoase pe şosea:

1 - Un utilaj agricol sau un camion mare manevrează perpendicular pe drum ca să intre cu spatele într-o curte, iar lămpile de poziţie ascunse de gard sau de poartă nu se văd din drum. Este un zid invizibil din oţel, de-a curmezişul drumului.

Ce trebuie să facă şoferul: să aprindă toate luminile şi farurile, să claxoneze mereu, să pună triunghiuri de semnalizare pe drum la cca 50 m în ambele sensuri. Un om să fie pus la curba drumului, la începutul zonei de invizibilitate, pentru a semnaliza vehiculelor care se apropie existenţa pericolului.

2 - Orice vehicul care coteşte la stânga pentru a părăsi drumul principal. Ce trebuie să faci când execuţi manevra: aprinde farurile - faza mare, luminile de poziţie şi de semnalizare; claxonează; dar mai înainte opreşte motorul şi ascultă dacă se aud vehicule care se apropie.

3 - Ceaţa deasă te dezorientează şi vehiculul pătrunde pe sensul invers de circulaţie. Ce trebuie să faci: dacă nu poţi opri în afara drumului, circulă cu viteză redusă şi cu toate lămpile aprinse; claxonează.

Conducerea maşinii în ceaţă: apleacă-te peste volan (din cauza vitezei oricum reduse, în caz că vei frâna brusc nu eşti ameninţat cu ieşirea prin parbriz). Ţine mereu aprinsă faza mică a farurilor, fie ziua, fie noaptea (nu sunt suficiente lămpile de poziţie singure, iar faza mare a farurilor produce o perdea de lumină orbitoare în faţă vehiculului).

Atenţie: pentru astfel de situaţii cea mai bună soluţie este montarea unor faruri speciale de ceaţă, orientate spre mijlocul şoselei, astfel încât şoferul să privească prin raza lor, nu în lungul lor. Ele se vor monta cât mai jos posibil, chiar sub înălţimea minimă legală pentru farurile normale.

Circulă pe drumurile cu trafic mai intens. Mergi în spatele unui camion mare, dar la oarecare distanţă de el, astfel încât să-i zăreşti lămpile de semnalizare. Din cauza înălţimii, şoferul unui camion are o vizibilitate mai bună asupra drumului. Gabaritul mai mare al camionului împrăştie ceaţa. Nu încerca să-l depăşeşti când ajungeţi la o porţiune de drum drept şi gol: există pericolul să intri într-un perete de ceaţă densa tocmai când îl întreci. Numeroase accidente s-au produs din cauza asta.

Când conduci nu sta degeaba: fii atent la orice detaliu al drumului şi împrejurimilor, care te poate ajuta la orientare; curăţă, şterge, spală mereu parbrizul şi ochelarii.

Conducerea pe timp de noapte: când ieşi dintr-o clădire iluminată şi te aşezi la volan, stai câtva timp cu ochii închişi, lasă-i să se adapteze şi de-abia după aceea porneşte motorul. Chiar dacă noaptea este senină şi nu se vede apropiindu-se cineva, nu depăşi viteza de 80 km/h dacă ai farurile aprinse cu faza mare. Sau, în cazul aceloraşi condiţii optime de vizibilitate, nu depăşi 50 km/h cu faza mică aprinsă. Acestea sunt limitele maxime de viteză pentru mersul în siguranţă pe drumurile obişnuite (nu pe autostradă). Dar, în cazul apropierii unor vehicule cu faza marc aprinsă, sau pe timp de ploaie, sau în zone cu ceaţă, limita de viteza maximă e chiar şi mai puţin de jumătate din aceste valori. În cazul unor condiţii dificile, circulă cu viteză foarte mică!

Ca să nu adormi la volan: schmbă poziţia scaunului, roagă-1 pe vecin să-ţi vorbească (dar nu lua în acest scop un autostopist - vezi la # 4); porneşte radioul sau casetofonul; parchează maşina în afara drumului şi dormi câteva minute sau fă o scurtă plimbare; bea o cafea; deschide geamul, porneşte ventilaţia pentru a te răcori.

După max. 2 ore de conducere neîntreruptă fă o scurtă pauză, opreşte maşina.

Iată care sunt semnele că eşti gata să aţipeşti la volan (cauza multor accidente mortale!):

- Contracţii musculare;

- Smucituri sau tremur involuntar;

- Nevoia de'a întinde picioarele;

- Te trezeşti vorbind tare;

- Smuceşti volanul;

- Loveşti pedala de frână;

- Dai din cap;

- Începi să caşti;

- Clipeşti des;

- Accelerezi maşina fără motiv;

- Bătăi nervoase cu degetele pe volan, pe coloana volanului sau pe bord. Pasagerul trebuie să fie vigilent şi dacă va constata astfel de semne la şofer, trebuie să-l atenţioneze şi să-l oprească. Şoferul singur în maşină trebuie să fie atent pentru a sesiza el însuşi apariţia acestor semne. Chiar şi pe autostradă trage obligatoriu pe margine şi fă o scurtă pauză.

Cum alungi somnul pentru a putea conduce în siguranţă până la prima parcare?

Îndoaie gâtul şi roteşte încet capul de trei ori spre stânga, apoi de trei ori spre dreapta. Respiră adânc de 5-7 ori. Expiră scurt şi violent printre dinţii strânşi şi buzele lipite. Aceste manevre te trezesc - dar numai pentru un timp.

10. ORBITOR
10.1. Cum te aperi de o lumină orbitoare neaşteptată: De scurtă durată, îndelungată, Intermitentă

10.2. Ce faci dacă ştii că vei fi orbit: Fulger, Faruri pe drumul public, O explozie

Orbirea (temporară) poate fi provocată de lumină foarte puternică apărută pe neaşteptate: de o explozie, de farurile unui vehicul, de soare, de un fulger sau un incendiu, de zăpadă sau de arcul electric.

Lumina orbitoare poate veni din orice direcţie. Senzaţia în ochi este de: arsură, cortină roşie, stele galbene, durere roşie, minge portocalie, lumină mare şi verde, usturime lacrimogenă. Dacă nu închizi complet sau parţial ochii la timp, pentru a micşora intensitatea luminii, poţi fi orbit (vezi şi la #9).

Deşi lumina sau strălucirea orbitoare este neaşteptată şi brutală ca o măciucă, câteodată ea îşi anunţă apariţia din timp - de exemplu prin norii de furtună care prevestesc fulgerele; sau prin titlurile ziarelor şi ştirile radio-TV care vestesc o situaţie specială (război etc); sau prin scurtele, dar repetatele străluciri ce anunţă apariţia farurilor unui automobil; sau prin reflecţia soarelui pe zăpada albă.

În astfel de cazuri ţine-te bine pentru ce urmează!

10.1. CUM TE APERI DE O LUMINĂ ORBITOARE NEAŞTEPTATĂ
De scurtă durată: de obicei aceasta anunţă o explozie şi aproape imediat urmează o izbitură puternică, produsă de suflu.

Aruncă-te imediat la pământ. Trânteşte-i şi pe copii, bătrâni sau alţi însoţitori. Dacă în apropiere există o umbră, aruncă-te sau rostogoleşte-te până în bătaia ei -de exemplu, în casă - sub pervazul ferestrei; afară - într-un şanţ sau după un copac. Strigă-le şi celorlalţi să facă la fel.

Reflexul de clipire o să te ajute: ochii se închid, capul se dă pe spate, mâinile acoperă ochii. Ţine ochii strâns închişi. Pregăteşte-te, urmează un tunet neaşteptat de puternic, asurzitor. Apucă-te cu degetele împletite de ceafă, la baza craniului, acoperă şi apasă urechile cu încheieturile mâinilor. Îngroapă sau înfige coatele în sol sau pardoseală. Ţine ochii închişi. Încleştează degetele împreunate. Apasă capul în jos.

Dacă e vorba de o explozie atomică, numără încet până la 100, doar apoi poţi să deschizi încet ochii şi cu ei mijiţi să priveşti printre degetele puţin depărtate ale unei mâini (fulgerul exploziei unei bombe cu hidrogen durează cam 20 sec. şi se stinge de-abia după încă 60 sec, când soseşte suflul şi izbitura), în timp ce cu cealaltă mână îţi apeşi ceafa.

În cazul că tocmai mergeai cu maşina, acţiunile aproape instinctive trebuie să fie: apasă pedala frânei, închide ochii, du-ţi mâna la faţă.

După ce trece şocul provocat de iluminarea orbitoare, dacă nu te-ai ciocnit de nimic şi mai eşti întreg, ţine capul plecat, ochii întredeschişi, trage maşina spre marginea drumului şi opreşte-o astfel încât să nu poată aluneca sub izbitura suflului. Ghemuieşte-te sub nivelul geamurilor şi aşteaptă BUUM - ul.

S-ar putea ca orbirea provocată de o iluminare puternică bruscă să nu fie definitivă şi după câteva secunde sau după câteva zile să poţi vedea din nou. Dacă însă fulgerul apare în întuneric, durata orbirii temporare creşte.

Îndelungată: apără ochii aşa cum se arată în fig. 10.1, pentru a-i feri de razele soarelui reflectate pe zăpadă, pe apă sau nisip. Chiar dacă cerul e înnorat, razele soarelui se pot strecura şi îţi vor răni ochii aşa că e mai bine să iei măsuri de protecţie preventivă.

Oamenii reacţionează în mod diferit la o lumină puternică. E recomandabil să protejezi ochii în zonele şi în zilele cu iluminare puternică, chiar dacă ai impresia că nu te deranjează. Dacă nu ai grijă, vei suferi consecinţele: nu mai vezi departe, nu mai distingi bine detaliile, nu mai vezi noaptea.

Pentru protejarea ochilor se pot folosi cu succes următoarele metode improvizate: pentru siguranţă maximă, încearcă să foloseşti mai multe soluţii deodată, adică „a" şi „b" împreună cu oricare dintre celelalte:

a) Trage mult în jos cozorocul şepcii, borul pălăriei, muchia căştii de protecţie, apărătoarea de soare etc. - şi priveşte pe sub el;

b) Pentru a reduce reflecţia razelor solare, înnegreşte zona de piele din apropierea ochilor şi partea superioară a obrajilor cu cremă de ghete, noroi, funingine, unsoare, dop ars, orice;

c) Fă ochelari de soare din: hârtie, carton, film fotografic, piele, lemn sau plastic, tăind în material fante (găuri) sub forma de „-" sau „+". Ochelarii se leagă pe cap cu sfoară, şireturi, bandă adezivă, chiar elastic scos de la chiloţi;

d) Din păr, frunze, iarbă, alge sau muşchi, încropeşte peste ochi un ecran transparent ţinut deasupra sprâncenelor cu o legătură în jurul capului, făcută cu o sfoară, o bandă lată sau alt material;

e) O mască, confecţionată dintr-un material subţire (de exemplu batistă) pusă pe faţă, poate fi de mare folos;

f) Ochelarii fumurii sau de culoare închisă sunt buni, dar au şi dezavantaje: permit pătrunderea luminii puternice prin părţi sau pe jos, se pot sparge, se pot aburi (acest fenomen se evită prin ungerea lor cu săpun), pot îngheţa.

Orice apărătoare de soare care flutură trebuie lipită de cap cu leucoplast, sfoară sau faşă. În acest fel ochii sunt apăraţi de pătrunderea laterală a razelor ultraviolete (reflectate de zăpadă, nisip şi apă), care reprezintă pericolul cel mai mare.

Protejarea ochilor trebuie continuată chiar şi după ce şi-au revenit dintr-o orbire temporară. Ochii odată lezaţi, rămân sensibili chiar la o lumină normală, aşa că în perioada următoare vor trebui acoperiţi şi protejaţi mereu, inclusiv în zilele noroase când soarele nu se vede.

Trebuie amintit de asemenea că razele ultraviolete atacă şi pielea dacă expunerea este bruscă sau radiaţia foarte puternică. Pentru a proteja corpul nu trebuie să-l dezgoleşti, ci dimpotrivă: