Din perspectiva de gen


Ce trebuie să faci dacă ești victima unei violențe în familie



Yüklə 259,32 Kb.
səhifə8/15
tarix30.01.2018
ölçüsü259,32 Kb.
#41398
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   15

Ce trebuie să faci dacă ești victima unei violențe în familie

Monitorul de Cluj, 01 August 2014


Inspectoratul de Poliție Județeană (IPJ) Cluj le explică clujenilor ce înseamnă violența în familie și ce trebuie să facă persoanele care au fost victime ale unui astfel de comportament, în cadrul unor campanii de prevenire a acestor fapte.

Ce este violența în familie?

Potrivit IPJ Cluj, violenţa domestică este definită, în termenii Legii 217/2003, ca fiind: orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşita de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.

Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. Acest tip de comportament se manifesta sub diferite forme: verbală, fizică, psihologică, sexuală, economica, socială ori spirituală.

Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar daca nu sunt ei victimele directe, este intensă şi are consecinţe profunde asupra modului în care se vor dezvolta aceştia. În cadrul unei familii în care violenţa domestică este prezentă, copilului îi sunt neglijate nevoia de siguranţă, nevoia de dragoste şi nevoia de înţelegere.

La data de 24 martie a.c., a fost modificată Legea 217/2003 pentru combaterea violenţei domestice. Potrivit acestei legi, partenerul care se simte agresat poate solicita instanţei sa emită un ordin de protecţie faţă de agresor.

Astfel, instanţă poate dispune, pentru un termen de maxim 6 luni de la depunerea cererii pentru ordinul de restricţie, măsuri împotriva agresorului. Acesta poate fi obligat sa părăsească domiciliul comun, să plătească anumite costuri legate de cheltuielile cu chiria pentru locuinţa temporară a victimei, care a fost nevoită să se mute în urma agresiunii, etc.

De asemenea, instanţa îl poate obliga pe agresor să urmeze cursuri de consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Ce trebuie să faci dacă ai fost victima unei violența în familie?

Dacă sunteţi victima violenţei în familie anunţaţi cea mai apropiată unitate de Poliţie pentru a găsi atât înţelegere cât şi ajutor, precum şi sfaturi practice. Totodată, vi se poate acorda ajutor pentru a merge la o unitate sanitară sau la un loc de refugiu.

Nu uitaţi însă că pentru ca Poliţia să vă poată apăra de repetarea violenţelor este necesar să sesizaţi faptele de acest gen. De asemenea, dacă violenţa fizică s-a produs, mergeţi la serviciul medico-legal în maximum 48 de ore de la producerea agresiunii pentru constatarea acesteia şi eliberarea unui certificat medico-legal.

Dacă aţi fost victima unei violenţe este bine să ştiţi că există anumite organizaţii care vă pot acorda sprijin.

Refugiile oferă protecţia în caz de urgenţă şi adăpost temporar, sfaturi, informaţii şi o serie de alte servicii pentru femeile şi copii care fug de violenţa domestică. Aceste servicii sunt confidenţiale şi complet gratuite.

De asemenea, IPJ Cluj mai transmite faptul că cei supuși unui astfel de comoprtament trebuie să știe că „violenţa în familie este o infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul penal ! Ea afectează persoanele, indiferent de vârstă sau sex! Violenţele în familie sunt ciclice: după un episod de violenţă urmează o aşa zisă lună de miere, apoi se acumulează tensiune în relaţie, iar în faza a treia episodul de violenţă reapare”



http://www.monitorulcj.ro/social/38844-ce-trebuie-sa-faci-daca-esti-victima-unei-violente-in-familie#sthash.XsPXS36k.dpbs


ANTIP. 896 de români, între care 300 de minori, victimele traficului de persoane, anul trecut. 30 iulie- Ziua Internaţională Împotriva Traficului de Persoane

România Liberă, 30 iulie 2014


De Diana Biţă

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) marchează Ziua Internaţională Împotriva Traficului de Persoane – 30 iulie 2014. Potrivit rapoartelor poliției, anul trecut, din totalul de 896 persoane identificate drept victime ale traficului de persoane, 577 au fost de sex feminin, 300 având sub 18 ani. Din acestea, 439 au fost exploatate sexual, 375 au fost exploatate prin muncă, iar 82 prin cerşetorie, pornografie şi obligare la comiterea de furturi.

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) marchează astăzi, 30 iulie 2014, Ziua Internaţională Împotriva Traficului de Persoane.

În luna decembrie 2013, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis instituirea Zilei Internaţionale Împotriva Traficului de Persoane la data de 30 iulie a fiecărui an.

Marcarea acestei zile, pentru prima dată în anul 2014, reprezintă angajamentul asumat la nivel internaţional al instituţiilor cu atribuţii în domeniu pe linia prevenii şi combaterii traficului de persoane.

ANITP salută lansarea Raportului intitulat „Prima decadă a mandatului Raportorului Special pe problema traficului de persoane, în special femei şi copii (2004 – 2014)”[1] care sintetizează priorităţile în lupta împotriva acestui fenomen.

În egală măsură, ANITP îşi reafirmă angajamentul în lupta antitrafic, în calitate de Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, cu rol de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.

„Lupta împotriva traficului de persoane înseamnă eforturi solidare şi conjugate între instituţiile publice şi private, organizaţiile neguvernamentale şi publicul larg. România, împreună cu partenerii europeni, face demersurile necesare în vederea reducerii fenomenului traficului de persoane, atât prin derularea campaniilor de prevenire şi informare la nivel naţional şi măsuri legislative, cât şi prin articularea unor strategii intersectoriale de diminuare a riscurilor și consecințelor traficului de persoane”, a declarat domnul comisar de poliţie Romulus Nicolae Ungureanu, directorul ANITP.

Potrivit datelor statistice, la nivelul anului 2013, din totalul de 896 victime identificate, 577 au fost de sex feminin, 300 având sub 18 ani. Din acestea, 439 au fost exploatate sexual, 375 au fost exploatate prin muncă, iar 82 prin cerşetorie, pornografie şi obligare la comiterea de furturi.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/antip--896-de-romani--intre-care-300-de-minori--victimele-traficului-de-persoane--anul-trecut--30-iulie--ziua-internationala-impotriva-traficului-de-persoane-344724



Yüklə 259,32 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   15




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin