Dăinuire românească În covasna şi harghita

O carte frumosă despre oamenii şi locurile mirifice ale comunei Bilbor

În anul 2005, la Cluj-Napoca a apărut monografie localităţii Bilbor, judeţul Harghita, redactată de Vasile D. Stan (directorul şcolii din localitate, fiu al satului) şi Angelica Marioara Stan, soţia acestuia.

Volumul, structurat în 9 capitole, are peste 330 de pagini şi cuprinde un medalion dedicat autorului şi semnat de prof. Valeria Pop-Hârlav, de asemenea fiică a localităţii. Această adevărată „carte de identitate” cuprinzând un important număr de fotografii, mai vechi sau mai noi, a apărut cu sprijinul financiar acordat de Primăria şi Consiliului Local al comunei Bilbor şi al unor generoşi sponsori, la rândul lor fii ai satului.

Cartea reprezintă o contribuţie importantă la cunoaşterea istoriei locale, regionale şi prin aceasta a celei naţionale, înscriindu-se într-o adevărată mişcare de scriere a monografiilor loclităţilor ţării, amplificată după evenimentele din Decembrie 1989. Dincolo de bogăţia şi diversiotatea informaţilor referitore la: aşezarea geografică a localităţii, istoria satului, populaţia, viaţa spirituală, tradiţiile şi obiceiurile, ocupaţiile şi meşteşugurile, porturile şi sărbătorile, serviciile, personalităţile născute în Bilbor, lucrarea ne dezvăluie taina, secretul formării şi dăinuirii unor mari comunităţi rurale româneşti, în această parte de ţară, respectiv, pilonii din totdeauna ai neamului românesc: famlia, biserica, şcoala, comunitatea.

În acelaşi timp cartea poate constitui un răspuns la provocările cu care se confruntă satul românesc, punând în evidenţă faptul că cele mai grele momente din viaţa comunităţii: războaiele, consecinţele dictatului de la Viena, vitregiile naturii ş.a. au putut fi depăşite prin activitatea liderilor locali, ataşamentul şi loialitatea faţă de valorile şi instituţiile naţionale.

Totodată cartea transmite un mesaj de speranţă pentru viitorul satului românesc: menţinerea unui spor natural pozitiv este argumentul cel mai sigur al păstrării şi afirmării vitalităţii unei comunităţi rurale. Lectura cărţii prilejuieşte surprinderea şi a altor valenţe ale oamenilor care au trăit şi triesc în Bilbor, precum spiritualitatea specifică plămădită de-a lungul anilor; relaţiile armonioase, echilibrate statornicite, pe deo parte, între comunitatea umană şi mediul geografic înconjurător, iar pe de altă parte între persoană, familie şi comunitate. Volumul pune în evidenţă rolul elitei locale în devenirea localităţii reliefat de activitatea preoţilor, învăţătorilor, profesorilor, primarilor etc., dar şi al „comunităţii tăcute”, al generaţiilor de oameni care s-au înveşnicit în creaţiile culturii populare locale.

Despre trăinicia familiilor din Bilbor, despre statornicia în credinţă a locuitorilor satului şi despre calitatea învăţământului din sat ne vorbesc pilduitor numărul mare de personalităţi născute şi formate în Bilbor, care astăzi îndeplinesc importante rosturi şi demnităţi publice în întreaga ţară şi nu numai.

Indiscutabil că asemena lucrare nu poate aborda exhaustiv istoria localităţii. O cauză principală o constituie greutăţile de documentare, „vămuirea” documentelor în decursul anilor. De aceea o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, va putea elimina unele scăpări, punând mai bine în valoare interferenţele moldo-ardeleneşti al acestui frumos sat aşezat la cumpăna dintre Moldova şi Transilvnia.

O mărturie a iubirii de locurile şi de oamenii Topliţei

Parcurgând paginile volumului „Topliţa Română Vatră de istorie, vatră de ortodoxie”, constatăm cu satisfacţie că ne aflăm în faţa unei cărţi care, potrivit mărturisirii autorului ei, este scrisă „cu trudă şi osârdie multă”, pentru a cinsti „locuri, oameni, care au fost şi sunt, fapte şi lucruri vrednice de laudă”. O lucrare care, nu se vrea a fi o monografie, deşi, are cu prisosinţă valenţele unei asemenea gen, lipsidu-i doar abordarea distinctă a unor capitole precum viaţa economică, culturală, şcolară, cultura populară, personalităţile locale ş.a. Lucrarea are două părţi disticte: capitolul de istorie „laică” şi cel de istorie „bisericeasă”, denumite de autor, istorie şi ortodoxie, completând în mod fericit, tot ceea ce s-a scris până în prezent despre Topliţa.

Autorul, Traian Duşa - un distins fiu al localităţii – este un cercetător avizat, cu numeroase şi valoroase lucrări, apreciate deopotrivă de specialişti, cât şi de publicul larg, un om de cultură, în înţelesul deplin al cuvântului, un excelent memorialist- şi un fin cunoscător al realităţilor topliţene, în istorie şi contemporanietate. Solida pregătire de cultură generală, dar şi cea de specialitate-din domeniul ştiinţelor socio-umane - de istoric, literat, artist plasic şi crtic de artă - au înlesnit o abordare interdisciplinară, şi un mod original de raportare la realitatea investigată, izvorât din dubla ipostază de cercetător şi cea de fiu al comunităţii, pentru care scrierea acestei lucrării nu reprezintă o obligaţie profesională, ci o datorie de conştiinţă faţă memoria înaintaşilor. De evidenţiat frumoasa şi bogata limbă românescă folosită, cât şi stilul original, care îmbină rigoarea documentară cu descrierea laborioasă şi captivantă a temelor abordate.

Scrisă din preaplinul sufletesc al autorului, acesta nu este deloc zgârcit cu aprecierile la adresa localităţii sale natale, denumită, pe rând: „cel mai mare centru al ortodoxiei din Depresiunea Giurgeului”, „cea mai mare comună românească de pe Vale de sus a Mureşului”, „important centru de românitate şi ortodoxie”, „puternic centru industrial, comercial, religios şi de învăţământ” ş.a.

Topliţei şi oamenilor ei, îi sunt închinate pagini întregi, de o rară frumuseţe, adevărate „ode” întru cinstirea înaintaşilor, dar şi „celor de faţă şi viitori”. „… Vatra aceasta, înseamnă, şi trebuie să însemne, trecut, prezent şi viitor. Vatra aceasta nu este numai un spaţiu geografic întins cu lunci, văi, dealuri, plaiuri, munţi înalţi cu păduri de brad, cu oamenii şi ocupaţiile lor, cu modul lor de a gândi, vorbi şi acţiona; ea înseamnă „legi şi datini”, scrise şi nescrise, înseamnă trudă, speranţă, nădejde, tradiţie, transmise de la o generaţie la alta, crezul în ziua de mâine”.

Argumentându-şi motivaţia scrierii lucrării, Traian Duşa, „dă Cezarului ce-I a Cezarului”, subliniind meritul părintelui Ilie Pintea, în lansarea ideii de a scrie împreună o monografie a Parohiei Topliţa I, proiect care, după plecarea părintelui Ilie la cele veşnice, a căpătat conturul şi dimensiunile volumului de faţă.

Încercând să surprindem câteva valenţe ale acestei interesante şi originale lucrări, trebuie să remarcăm bogata bibliografie parcursă, precum şi îmbinarea surselor bibliografice cu metodele de investigare specifice etnologiei şi sociologiei, respectiv redarea unor mărturii ale principalilor lideri religioşi din localitate, sub forma „profesiunilor de credinţă”.

Primul capitol, aduce interesante şi necesare informaţii istorice, despre Topliţa şi împrejurimi, din antichitate şi evul mediu, până în epoca modernă şi contemporană. Principalele „puncte tari” ale acestui capitol sunt: încadrarea istoriei locale, în cea regională, naţională şi internaţională; sublinierea reverberaţiile unor evenimente istorice importante, asupra istoriei locale, cum ar fi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan; redarea participării topiţenilor la momente istorice importante precum: revoluţia de la 1848/1849, mişcarea memorandistă din Transilvania ş.a; reliefarea legăturilor economice, ligvistice, etnografice şi religioase ale zonei cu Moldova; formularea unor clarificări, precizări şi nuanţări ale momentului „Uniaţiei” şi ale relaţiilor interconfesionale dintre credincioşii ortodocşi şi cei greco-catolici, după 1699; prezentarea contribuţiei unor personalităţi născute pe aceste meleaguri, la realizarea marilor idealuri de desăvârşire a unităţii naţionalle: Elie Miron Cristea, Octavian C. Tăslăuanu, Emilian D. Antal ş.a.; rememorarea „zilelor astrale” ale românilor, din preajma şi de după Decembrie 1918, şi modul cum acestea au fost trăite de topliţeni; sublinierea influienţei mediului geografic asupra structurii socio-profesionale a locuitorilor, şi asupra habitatului; evidenţierea rolului liderilor locali, dar şi oamenilor de rând „mândrii şi semeţi ca brazii ce străjuiesc munţii din jur… care şi-au dus şi-şi duc veacul cu cinste şi demnitate”; impactul favorabil al modernizării infrastructurii, asupra evoluţiei structurii ocupaţionale a populaţiei, şi multe altele.

Primul capitol, începe cu descrierea geografică şi geologică, cu prezentarea climei şi a condiţiilor climaterice, a florei şi faunei, din spaţiul geografic istoric al Topliţei. Pe parcursul a peste 100 de pagini, sunt parcurse cronologic, principalele momente ale istoriei locurilor şi oamenilor din această mirifică parte de ţară, de la primele urme de locuire, încă din paleolitic, şi până în zilele noastre. Sunt prezentate punctele de vedere ale unor istorici avizaţi despre ipoteza conform căreia, cetatea dacică Sangidava, s-ar fi aflat pe amplasamentul de astăzi a Topliţei, precum şi cele referitoare la „Ţara Giurgeului”, ca parte a numeroaselor „ţări româneşti”, ce au existat în evul mediu timpuriu, de o parte şi alta a Carpaţilor.

Este redată pe larg, convieţuirea interetnică şi interconfesională cu secuii din Depresiunea Giurgeului şi împrejurimi, cu perioadele paşnice cunoscute, dar şi cu momentele tensionate, hărăzite de istorie, cât şi amplu proces de aculturaţie şi secuizare a românilor, care a avut loc după colonizarea secuilor.

Bun cunoscător al istoriei României, în general, şi al istoriei Transilvaniei, în special, Traian Duşa, prezintă convingător, viaţa politică şi religioasă a românilor ardeleni, până la Marea Unire din 1 Decembrie 1918, desfăşurată „între speranţă, luptă, amăgiri şi dezamăgiri, cu destule urcuşuri şi coborâşuri”, integrând organic istoria locală, în cea regională (Ţara Giurgeului, şi pe un plan mai larg Transilvania) şi cea naţională (legăturile constante cu Moldova şi Ţara Românescă).

După intrarea în graniţele României Mari, Topliţa Română, cum a mai fost numită o vreme- ne spune autorul - cunoaşte în perioada interbelică, „… toate momentele mei importante ale acestei perioade, devenind un centru de interes social, politic, religios şi cultural, înscriindu-se într-un loc fruntaş, în continuare, între localităţile situate pe Mureşul de Sus, fiind şi centru de plasă”. Cartea, prezintă fizionomia politică locală, organizarea muncitorească, efectele crizei economice din anii 1929-1933, emoţionanta Moţiune antirevizionistă, din iunie 1933, drama românilor din Topliţa, în cei patru ani de ocupaţie, ce au urmat Dictatului de la Viena, desfăşurarea luptelor de eliberare a oraşului - în septembrie 1944 - înfăptuirea reformei agrare din 1945, începerea procesului de urbanizare etc.

În partea a doua, dedicată „vetrei de ortodoxiei”, şi-au găsit cuvenita prezentare toate edificiile de cult existente pe vatra de istorie multimilenară a Topliţei Române: bisericile Ortodoxă, Catolică, Greco-Catolică şi Reformată.

Mai întâi, sunt prezentate detaliat mânăstirie, schiturile şi bisericile ortodoxe, după o structură care începe cu istoria fiecărui locaş de cult şi continuă cu prezentarea arhitecturii, iconografiei, tezaurului arhivistic şi bibliofil, a caselor parohiale, cimitirelor, capelelor, monumentelor şi a altor realizări din fiecare parohie.

Ca intelectual, care o viaţă întreagă a slujit cultura şi arta, Traian Duşa, „se mişcă” dezinvolt, dar cu o deosebită competenţă, în arealul monumentelor de spiritualitate creştină, oferind cititorului şansa de a pătrunde şi înţelege universul fabulos al arhitecturii şi artei religioase.

De un spaţiu generos, se bucură Mânăstirea Doamnei din Moglăneşti, „important monument de arhitectură, artă şi cultură religioasă în zona Mureşului Superior” şi Mânăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” „monument istoric de arhitectură, artă şi cultură românescă, care face parte dintr-un sistem important de valori naţionale de patrimoniu cu rezonanţă puternică în întreaga lume ortodoxă din ţară…şi care a adunat în spaţiul ei, unic, de spiritualitate ortodoxă, şi de cultură şi de civilizaţie, tot ceea ce a fost mai înalt, mai preţios şi mai important în vatra istorică a Topliţei, şi în împrejurimi”. Capitolul destinat aşezămintelor monahale, se încheie cu prezentarea Schitului Dumbrăvioara şi a a Schitului Gura Izvorului-Secu.

Aşa cum se cuvine, ţinând cont de vechimea lor, parohiile ortodoxe Topliţa I şi II, cu bisericile şi preoţii care le deservesc, au beneficiat de abordări mai ample. Ca un gest de pioasă recunoştinţă faţă de „moştenirea” primită de la părintele Ilie Pintea, autorul ne cmunică că „am găsit de cuviinţă, cum omul, la dorinţa şi îndemnul căruia am acceptat să scriem împreună această carte, nu mai este printre noi demult, să alătur, istoricului Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, rândurile ce urmează, găsindu-le caracteristice şi reprezentative pentru a-l aduce mereu în memoria credincioşilor ortodocşi din Topliţa pe preotul paroh Ilie Pintea… rânduri care reprezintă un raport general de activitate despre o viaţă trăită şi slujită în faţa altarului, pentru oameni şi printre ei, în Topliţa Română”.

În cazul Parohiei Topliţa II, respectiv a Bisericii „Sf. Nicolae”, având posibilitatea de a investiga mărturiile preotului paroh Filip Gavril, acestea sunt redate sub forma unor „Spicuiri din profesiunea de credinţă” a preotului respectiv, procedeul fiind folosit, pentru toţi ceilaţi slujitori ai sfintelor altare, indiferent de confesiunea acestora.

Autorul are cuvinte de apreciere faţă de Zilele „Miron Cristea” care, „prin genericul lor, demonstrează atât cantitativ cât şi calitativ, o originală şi reuşită îmbinare a spiritului religios ortodox cu cel laic în ceea ce priveşte istoria, cultura şi civilizaţia românescă specifică, din această parte de ţară…încât a devenit o vestită, dorită, frumoasă şi aşterptată manifestare”.

Formulând consideraţii filosofice referitoare la apariţia personalităţilor în istorie care, „nu apar oricând şi nu sunt produsul unui moment, ci rezultatul unor acumulări de energie, de speranţe şi aşteptări”, Traian Duşa, argumentează momentul înfiinţării Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, şi a venirii în fruntea ei a unui om providenţial – P.S. Ioan Selejan, ierarhul care prin truda sa jertfelnică pe altarul Bisericii şi al Neamului, şi-a câştigat un meritat loc de semă în istoria ortodoxiei româneşti, întregind salba de personalităţi bineplăcute oamenilor şi lui Dumnezeu.

Pentru toate cele expuse, şi pentru mult mai multe alte certe calităţi, ale volumului de faţă, autorul merită toate felicitările şi încredinţarea că şi-a îndeplinit cu cinste resbonsabilitatea asumată faţă de localitatea sa natală şi de oamenii ei. Un cuvânt de gratitudine, se cuvine adresat tuturor celor care, într-un fel sau altul, au contribuit la apariţia acestei carţi de referinţă, pentru istoria Topliţei şi a românităţii din Arcul Itracarpatic.