Domnule președinte, Subsemnatul, S. I. F., C. N. P. […] cu domiciliul

Către,

Judecătoria Sectorului 5, Bucureşti,

Secția civilă

DOMNULE PREȘEDINTE,

Subsemnatul, S.I.F., C.N.P. […] cu domiciliul în […], în temeiul art. 6, art. 13 şi art. 41 din CEDO, prin raportare la art. 20 din Constituţia României, în termenul legal prevăzut de art. 2517 C.civ., formulez prezenta

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA
în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti pe Strada Apolodor nr. 17, sector 5, solicitându-vă respectuos ca prin hotărârea pe care o veţi pronunţa:

1. 
   să constataţi că, în cadrul unei proceduri judiciare desfăşurate în faţa instanţelor române mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO;
   
2. 
   să obligaţi pârâtul, la plata sumei de 1500 de euro (echivalentul în lei la data data plăţii efective), cu titlu de satisfacţie echitabilă, pentru repararea prejudiciului moral, ca urmare a atingerii aduse demnităţii mele prin discriminrea la care am fost supus în raport cu alţi justiţiabili aflaţi în situaţii identice sau similare;
   
3. 
   să obligaţi pârâtul la plata eventualelor chieltuieli de judecată efectuate cu prezentul demers judiciar.
   

pentru următoarele,

MOTIVE:

În fapt, la data de 15.09.2011, am înregistrat pe rolul Judecătoriei Orşova o plângere contravenţională în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, solicitând anularea procesului-verbal întocmit pe numele subsemnatului prin care s-a dispus sancţionarea mea contravenţională cu amendă în cuantum de 268 lei, respectiv suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Prin sentinţa civilă nr. 638/18.10.2011, Judecătoria Orşova a respins plângerea contravenţională, rămânând în pronunţare la primul termen de judecată, fără a-mi comunica însă înscrisurile probatorii depuse de partea adversă, astfel cu impuneau dispoziţiile legale în vigoare, în considerarea şi respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare garantate de art. 6 din CEDO. [v. ANEXA 1]
Împotriva sentinţei nr. 638/18.10.2011 a Judecătoriei Orşova, în data de 15.11.2011 am formulat recurs, întemeiat pe art. 129 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din CEDO. [v. ANEXA 2]
Prin decizia din 13.12.2011 Tribunalul Mehedinţi a respins recursul meu ca inadmisibil, faţă de dispoziţiile art. 118, alin. (3¹) din O.U.G. nr. 195/2002, astfel cum au fost modificate prin adoptarea Legii nr. 202/2010, care la acea dată aveau următorul conţinut: “Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă.” [v. ANEXA 3]
Ulterior respingerii recursului de către Tribunalul Mehedinţi, Curtea Constituţională a României a pronunţat Deczia nr. 500/2012, prin care a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. 118, alin. (3¹) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinând că acestea intră în flagrantă contradicţie cu art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la aparare, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei,  art. 129, art. 53 alin. (2) teza finala din Constitutie,  precum si art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din CEDO, inclusiv dreptul la un recurs efectiv reglementat de art. 13 din CEDO si dreptul la dublu grad de jurisdictie in materie penala reglementat de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Conventie, golindu-se astfel de continut principiul exercitarii cailor de atac..

Prin urmare, solicit respectuos:

1. 
   Să constataţi că prin pronunţarea sentinţei civile nr. 638/18.10.2011 a Judecătoriei Orşova, mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO, întrucât cauza a fost soluţionată, irevocabil, la primul termen de judecată, fără a-mi fi comunicate înscrisurile probatorii depuse de partea adversă în data de 17.10.2011, cu o zi înainte de termen.
   

După cum lesne se poate observa, în plângerea contravenţională formulată, am solicitat expres instanţei să mi se comunice toate înscrisurile probatorii depuse de intimată la dosarul cauzei. [v. pag. 6 din plângerea contravenţională – ANEXA 4]

Cu toate că din conţinutul sentinţei recurate reiese că intimata nu a depus intampinare, însă a depus la data de 17.10.2011 (cu o zi înainte de termenul de judecată fixat pentru data de 18.10.2011, la care instanţa şi rămâne în pronunţare) prin serviciul registratură raportul agentului constatator din 05.10.2011, buletin de verificare metrologică nr. 0100786/09.02.2011, tabelul nominal cu cadrele de poliţie rutieră atestate să utilizeze aparatele radar, înregistrarea pe suport CD a contravenţiei [v. pag. 2 paragraf. 4 din sentinţa nr. 638/18.10.2011 a Jud. Orşova – ANEXA 1], precizez că nici un duplicat de pe acestea nu mi-au fost comunicate, astfel încât nu pot avea certitudinea că sentinţa recurată se fundamentează pe aceste probe depuse de intimată.
Nu poate fi reţinută nici ipoteza potrivit căreia aş fi putut studia dosarul la arhiva instanţei, pentru că la arhiva Judecătoriei Orşova nu mi-ar fi pus nimeni la dispoziţie un calculator pentru a putea vizualiza înregistrarea de pe CD a presupusei contravenţii, şi cu atât mai puţin să-mi fi facut o copie a înregistrării respective.
Fac precizarea că C.E.D.O. a sancţionat în repetate rânduri astfel de practici ale instanţelor naţionale, condamnând statele pentru încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii garantate de art. 6 din Convenţia Europeană.¹

Astfel, în cauza Waltson c. Norvegia , Curtea a constatat o violarea a art. 6, considerând că reclamanţii din speţa respectivă aveau un interes legitim să primească copii după observaţiile depuse de către cealaltă parte, iar imposibilitatea de a răspunde acelor observaţii, care a fost determinată de omisiunea comunicării, i-a plasat într-o situaţie dezavantajoasă.

În fine, tot sub acest aspect, în cauza Ressegatti c. Elveţia, Curtea de la Strasbourg a subliniat că principiul contradictorialităţii procedurii impune ca orice parte să poată lua la cunoştinţă orice argument şi act provenit de la partea adversă şi să aibă posibilitatea de a răspunde argumentelor avansate de către aceasta.
Prin urmare, având în vedere modul în care a înţeles instanţa de fond să soluţioneze plângerea contravenţională formulată de mine şi să ignore solicitarea mea expresă de a-mi fi comunicate toate probele depuse de intimată (pentru a-mi putea exprima poziţia faţă de ele), se poate reţine încălcarea flagrantă a dreptului meu la apărare şi a principiului contradictorialităţii, garantate de art. 6 din CEDO.

2. 
   Să constataţi că prin respingerea recursului ca inadmisibil de către Tribunalul Mehedinţi mi-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil respectiv dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO şi art. 1 din P. nr. 12 la CEDO.
   

Aşa cum am arătat anterior nu am putut să supun cenzurii instantei de control judiciar, în speţă Tribunalul Mehedinţi, sentinţa instanţei de fond prin care mi s-a încălcat grav dreptul la apărare garantat de art. 6 din CEDO, întrucât instanţa de recurs mi-a respins ca inadmisibil recursul la primul termen de judecată.

Procedând în acest mod, apreciez că Tribunalul Mehedinţi mi-a încălcat dreptul la un proces echitabil, respectiv, dreptul la nediscriminare, garantate de art. 6 din CEDO, interpretat separat sau combinat cu art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, care interzic discriminarea sub orice formă chiar şi între justiţiabili.

La analiza acestui aspect, instanţa este ţinută să aiba în vedere faptul că legiuitorul, prin Legea nr. 202/2010, a ales drept criteriu pentru eliminarea căii de atac a recursului, momentul pronuntarii sentinţei de către judecatorie, stabilind că în cazul sentinţelor ce vor fi pronunţate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, adică până în data de 26.11.2010 va fi deschisă calea recursului, iar în cazul celor ce se vor pronunţa după această dată va fi eliminată calea de atac a recursului.

Apreciem că discriminarile în exercitarea unor drepturi şi libertăţi pot fi primite numai în cazul plasării persoanelor în cadrul unor categorii juridice diferite, plasare care trebuie să fie necesară şi să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi suficient de puternic încât să justifice încadrarea diferită.

Or, criteriul ales de legiuitor, respectiv, data pronunţării sentinţei, în primul rând, nu este  unul obiectiv, deoarece el nu este controlabil în exclusivitate de petent şi nici nu reprezintă un element definitoriu, intrinsec al acestuia sau al acţiunii sale în instanţă, astfel încat el nu poate duce la plasarea şi departajarea petenţilor în categorii juridice diferite. În al doilea rând, acest criteriu nu justifică discriminarea propusă, deoarece  efectele aplicării lui sunt inechitabile.

Astfel, prin aplicarea acestui criteriu s-a ajuns la situaţia în care două persoane care au depus plângeri contravenţionale în aceeaşi zi, dar, din varii motive (e.g. supraaglomerarea unei instanţe etc.), una s-a judecat mai repede, şi anume până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar alta după această data, fiind puse în situaţii diferite, în sensul că una a beneficiat de calea de atac a recursului, având astfel şanse suplimentare de apărare şi deci, de succes, iar cealaltă, cum este şi cazul subsemnatului, nu a putut uza de această cale.

De asemenea practica a relevant şi situaţii în care, acelaşi complet de judecată fiind investit cu două plângeri introduse în aceeaşi zi, a rămas în pronunţare în aceeaşi zi în ambele dosare, în ziua respectivă pronunţă hotărârea cu drept de recurs într-un dosar (înainte de intrarea în vigoare a legii), iar în celălalt dosar amână pronunţarea câteva zile şi după intrarea în vigoare a legii pronunţă o hotărâre irevocabilă.

În fine, chiar daca s-ar aprecia – contrar celor reţinute de C.C.R. – că prin eliminarea căii de atac a recursului nu a fost încălcat art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, apreciem că suntem în prezenţa unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Acest text interzice în mod general discriminarea, atât în privinţa drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie, cât şi în privinţa oricărui drept prevăzut de legea internă, cum ar fi în cazul în speţă, dreptul la recurs.

Pornind de la premisa ca Legea nr. 202/2010 a avut ca efect încălcarea dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO (aşa cum a reţinut Curtea Constituţională), a dreptului la a nu fi supus niciunei discriminări prevăzut de art. 14 din CEDO şi, în orice caz, şi a dreptului prevazut de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie, se impune să admiteţi şi acest capăt de cerere.

3. 
   Să obligaţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1500 de euro (echivalentul în lei, la data plăţii efective), sumă pe care o apreciez rezonabilă în raport şi de jurisprudenţa C.E.D.O.
   

În cele ce urmează vom arăta că sunt îndeplinite şi condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale obiective a Statului Român, conform Codului civil, după cum urmează:

a) condiţia existenţei faptei ilicite, concretizată sub aspect comisiv în două planuri:
- primo, prin adoptarea de către autoritatea legiuitoare a Legii nr. 202/2010 care a modificat disp. art. 118 alin. (3¹) din O.U.G. nr. 195/2002, declarate în final neconstituţionale şi neconvenţionale prin Decizia C.C.R. nr. 500/2012, şi

- secundo, prin aplicarea de către autoritatea judecătorească a unor dispoziţii neconsituţionale şi neconvenţionale, în pofida faptului că în temeiul art. 20 din Constituţia României şi în baza jurisprudenţei C.E.D.O., judecătorii naţionali sunt obligaţi să asigure efectul deplin şi preemineţa normelor Convenţiei faţă de prevederile contrare din legislaţia naţională.

În ceea ce priveşte această condiţie, trebuie reţinut că fapta ilicită a fost deja constatată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500/2012, cu efecte erga omnes.
b) condiţia existenţei unui prejudiciu moral, este de asemenea îndeplinită, întrucât prin modul în care cele două instanţe au înţeles să soluţioneze o cauză, făcând aplicarea unor dispoziţii neconstituţionale şi neconvenţionale, a fost de natură a mă devaloriza ca om şi de a mă induce într-o stare de inferioritate în raport cu alţi justiţiabili, sentimentul de nedreptate încercat fiind remediabil doar prin admiterea prezentei acţiuni.

c) condiţia existenţei raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral, rezultă ex re, întrucât obligaţia generală de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă ilicită, vinovăţia există, în lipsa unor cauze exoneratoare, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral rezultând expres din însăşi săvârşirea faptei².

d) condiţia vinovăţiei, considerăm că nu trebuie dovedită, în speţă fiind vorba de o răspundere obiectivă a Statului român, care este ţinut să “garanteze” că autorităţile publice în desfăşurarea activităţii, depun o diligenţă maximă pentru a nu aduce atingere drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, ceea ce în speţa în cauza nu s-a întâmplat, aspect ce se desprinde din starea de fapt prezentată şi din Decizia C.C.R. nr. 500/2012.

Prin urmare, se impune să admiteţi prezenta acţiune şi să obligaţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 1500 de euro (echivalentul în lei la data plăţii effective), sumă pe care o apreciez rezonabilă, având în vedere şi jurisprudenţa CEDO, din care se desprinde că instanţa de contencios european a acordat reclamanţilor în cele mai multe cauze sume rezonabile cu titlu de satisfacţie echitabilă pentru repararea prejudiciului moral, ori de câte ori a constatat încălcări flagrante din partea autorităţilor statului a drepturilor garantate de Convenţie particularilor.

4. 
   Judecătoria Sectorului 5 - Bucureşti, învestită cu prezenta acţiune este ţinută să o analizeze sub toate aspectele, iar în temeiul art. 20 din Constituţia României şi având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O., este obligată să facă aplicarea cu prioritate a dispoziţiilor Convenţiei şi pe cale de consecinţă să admită prezenta acţiune.
   

Astfel, potrivit art. 20, alin. (2) din Constituţia României, “Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.

Mai mult, potrivit Hotărârii C.E.D.O. în cauza Dumitru Popescu c. României (publicată în Monitorul Oficial nr. 830/05.12.2007), paragraful 104: ”statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture – din oficiu sau la cererea părţilor – prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale”, iar potrivit paragrafului 103 din aceeaşi Hotărîre CEDO: „Acest aspect implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurîndu-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor”.

Din cele de mai sus, se desprinde concluzia că atât în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în faţa Judecătoriei Orşova cât şi celei desfăşurate în faţa Tribunalului Mehedinţi, judecătorii chemaţi să soluţioneze cauza erau obligaţi să asigure efectul deplin şi preemineţa normelor Convenţiei faţă de prevederile contrare din legislaţia naţională.

Considerăm că în aceeaşi măsură, Judecătoria Sectorului 5 – Bucureşti, chemată să soluţioneze prezenta acţiune, este ţinută să dea eficenţă dispoziţiilor din Convenţie invocate, prin raportare la art. 20 din Constituţia României.

Faţă de argumentele anterior expuse, în temeiul art. 6 din CEDO solicit instanţei de judecată să efectueze o analiză temeinică şi să răspundă fiecărui argument invocat în apărare pentru a observa ulterior, din motivarea hotărârii, care dintre aceste argumente au fost luate în considerare de instanţă şi motivul pentru care unele au fost înlăturate.
Cu privire la această obligaţie ce revine unei instanţe, în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene s-a statuat că art. 6 impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, astfel încât justițiabilul să poată observa care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care unele apărări i s-au respins. [a se vedea hotărârea C.E.D.O. din 1 iulie 2003 în cauza Suominen c. Finlandei]
În lumina celor ce preced, vă solicit respectuos – ca în calitatea pe care o aveţi de reprezentant al autorităţii judecătoreşti – în lumina dispoziţiilor art. 6, art. 13, art. 41 din CEDO prin raportare la art. 20 din Constituţia României şi a jurisprudenţei C.E.D.O., să admiteţi prezenta acţiune astfel cum a fost formulată.

În drept: art. 6, art. 13, art. 14, art. 2 (P7), art. 1 (P12) şi art. 41 din CEDO; art. 11, art. 20 din Constituţia României; art. 1357 şi următoarele din Codul civil.
Solicit judecarea cauzei şi în lipsa mea.
Potrivit art. 15 lit. f¹)din Legea nr. 146/1997, prezenta acţiune este scutită de taxa judiciară de timbru.
În probaţiune, depun înscrisuri.
Cu deosebită consideraţie,

S.I.F.

1 A se vedea pentru detalii Andrei PAP, Principiul contradictorialităţii în jurisprudenţa CEDO. Optica doctrinei şi a instanţelor naţionale, articol publicat în RNSJ la data de 31.01.2013. [v. ANEXA 5]

2 A se vedea Andrei PAP, Proba vinovatiei si a prejudiciului moral in cadrul raspunderii civile delictuale. Aspecte doctrinare si jurisprudentiale, articol publicat în RNSJ la data de 30.03.2012. [v. ANEXA 6]