Drept comercial român lector Universitar Doctor: Ioana Nely Militaru

Se vor înregistra, dacă este cazul, şi următoarele menţiuni referitoare la:

a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extra – judiciare de insolvenţă asupra comerciantului din străinătate;

b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi prenumele lichidatorilor;

c) închiderea sucursalei.

Toate formalităţile corespunzătoare menţiunilor se vor face la sediul Oficiului Registrului Comerţului de la sediul sucursalei. Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţară, documentele de constituire şi alte acte ale aceleiaşi societăţi necesare pentru înmatricularea unei sucursale se depun numai la una dintre sucursale.
C. Radierea înregistrărilor

Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în Registrul Comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia.

Radierea se cere în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în Registrul Comerţului. Cererea de radiere se depune şi se menţionează în Registrul Comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. Oficiul Registrului Comerţului în termen de 3 zile de la data depunerii cererii o înaintează tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ – tribunalului acestui judeţ. Tribunalul se pronunţă asupra cererii. Vor fi citaţi Oficiul Registrului Comerţului şi comerciantul. Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs. Termenul de recurs curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Radierea va fi efectuată de Oficiul Registrului Comerţului care va publica hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. Data înregistrării în Registrul Comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru. Înregistrarea în registru se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării. Comerciantul este obligat să menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ şi numele sau denumirea, sediul comercial, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric personal. De la această cerinţă sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu.

Capitolul 5 Fondul de comerţ
5. 1. Precizări prealabile
În dreptul român, expresia ,,fond de comerţ,, este prevăzută în art. 21 şi art. 42 din Legea 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi modificată, precum şi în Titlul VI al Legii 99/1999 privind unele măsuri de acelerare a reformei economice. În prezent, expresia este utilizată de legiuitor în Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea 298/2001.

Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.

5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte noţiuni

Fondul de comerţ şi patrimoniul. Fondul de comerţ are ca izvor voinţa persoanei, iar patrimoniul are ca izvor legea. Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului ce au valoare economică. Fondul de comerţ a fost denumit în literatura economică drept patrimoniu comercial. Această opinie este eronată deoarece o persoană nu poate avea două patrimonii, unul comercial şi altul civil, ci numai unul singur. Fondul de comerţ şi întreprinderea. Întreprinderea priveşte nu numai bunuri ci şi capital şi muncă. Deci întreprinderea înglobează elemente care nu fac parte din fondul de comerţ, spre exemplu, forţa de muncă.
5. 3. Elementele fondului de comerţ Elementele fondului de comerţ sunt, corporale şi necorporale.

Elemente corporale sunt:

- bunuri imobile, prin natură (cladiri), prin destinaţie (instalaţii, utilaje, maşini). Actele de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri sunt acte de comerţ;

- bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, produse rezultate din activitatea comercială chiar dacă rezultatul are o legătură mai slabă cu fondul de comerţ, fac parte din acesta).

Elemente necorporale sunt: firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevete de invenţii, drepturi de autor, mărci de: fabrică, comerţ, serviciu.

a. Firma este element de individualizare a comerciantului şi constă în numele sau denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art.30 alin 1, Legea nr. 26/1990).

Firma comerciantului persoană fizică se compune din numele comerciantului, scris în întregime, sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia (art. 31 alin. 1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif. ) deci firma acestuia corespunde cu numele său civil.

Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea ,,asociaţie familială,, scrisă în întregime.

Firma comerciantului societate comercială are conţinut diferit în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale .

Firma societăţii în nume colectiv - SNC - se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi plus menţiunea „societate în nume colectiv” scrisă în întregime (art. 32, Legea nr.26/1990).

Firma societăţii în comandită simplă - SCS - se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi (nume şi prenume) plus menţiunea ,,societate în comandită,, scrisă în întregime (art. 33, Legea nr. 26/1990).

În scopul protejării terţilor, dacă numele unei persoane străine de societate figurează în componenţa firmei societăţii în nume colectiv ori a societăţii în comandită simplă aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Aceeaşi regulă se aplică şi asociatului comanditat al cărui nume figurează în firma unei societăţi în comandită (art. 34, Legea nr. 26/1990).

Firma societăţii pe acţiuni - SA – sau a societăţii în comandită pe acţiuni - SCA - se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi, plus menţiunea scrisă în întregime sau prescurtat societate pe acţiuni sau societate în comandită pe acţiuni - după caz (art. 35, Legea nr. 26/1990).

Firma societăţii cu răspundere limitată - SRL – se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, plus menţiunea scrisă în întregime SRL sau prescurtat (art. 36, Legea nr. 26/1990).

Firma sucursalei din România a unei societăţi străine va trebui să cuprindă şi menţiunea sediului principal din străinătate (art. 37, Legea nr. 26/1990).

Firma comerciantului persoană juridică, se scrie în limba română

Firma se caracterizează prin noutate. Astfel, orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente (art. 38 alin. 1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Când o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod. (art. 38 alin. 2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Legea prevede că Oficiul Registrul Comerţului este obligat să refuze înscrierea unei firme care, neintroducând elemente deosebite în raport cu firme deja înregistrate, poate produce confuzie cu acestea (art. 39 alin. 1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.)..

Nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire folosită de comercianţii din sectorul public (art. 40, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.). Prin înregistrare comerciantul dobândeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra firmeii. Firma dobândeşte şi valoare economică. Poate fi înstrăinată numai împreună cu fondul de comerţ.

Dacă se înstrăinează fondul de comerţ, cu orice titlu, dobânditorul acestuia va putea să continue activitatea sub firmă anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoană fizică, sau al unui asociat al unei întreprinderi familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simplă, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor (art. 41 alin. 1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără menţionarea raportului de succesiune (art. 41 alin.1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).
b. Emblema este un plus de de identificare a comerciantului. Dacă firma are caracter obligatoriu, emblema are caracter facultativ.

Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen (art. 30 alin. 2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Emblema se caracterizează prin noutate. Astfel, orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaţi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţide pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea (art. 43 alin. 1, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere avînd mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.- de verif

Emblema va putea fi folosită pe: panouri de reclamă, facturi, scrisori, tarife, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma comerciantului (art. 43 alin. 2, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Se înstrăinează şi separat şi împreună cu fondul de comerţ. Dobânditorul va putea folosi emblema numai cu consimţământul transmiţătorului.

c. Dispoziţii comune cu privire la firmă şi emblemă.

Firmele şi emblemele vor fi scrise în limba română (art. 30 alin. 3, Legea nr. 26/1990, rep. şi modif.).

Prin înscrierea firmei şi emblemei în registrul comerţului titularul dobîndeşte un drept de folosinţă exclusivă asupra acestora.

Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei sau a emblemei.

Firmele şi emblemele radiate din registrul comerţului sunt indisponibile, în principiu, pentru o perioadă de doi ani de la data radierii¹⁵

d. Clientela şi vadul comercial (achalandage-ul) – legea nu cuprinde o reglementare referitoare la acestea. Clientela reprezintă totaliatea. persoaneor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant (la FC al acestuia) pentru procurarea de mărfuri şi servicii. Vadul comercial reprezintă aptitudinea FC de a atrage clienţi (locul unde se află amplasat imobilul, calitatea mărfurilor, serviciile, preţuri practicate, comportarea personalului comerciantului). Se înstrăinează numai împreună cu fondul de comerţ. În timp ce clientela apare ca un factor obiectiv, ca un element material al fondului de comerţ, vadul comercial se prezintă ca un factor subiectiv al acestuia. În concepţia tradiţională sunt considerate ca fiind elemente identice. După o altă opinie - pe care o împărtăşim – şi care este majoritară în doctrina comercială cele două elemente sunt distincte aflându-se într-o strânsă corelaţie. Clientela este consecinţa vadului comercial.

e. Drepturile de proprietate industrială şi intelectuală sunt: mărcile de fabrică de comerţ şi de servicii, brevete de învenţie, desene şi modele ale produselor, know-how (savoir-faire), programe din domeniul informaticii, drepturile de autor (ce rezultă din creaţia ştiinţifică literară şi artistică).

Aceste elemente sunt regelementate fiecare în parte de legi speciale mai puţin know-how-ul. Astfel, mărcile şi îndicaţiile geografice sunt prevăzute de Legea 84/1998, modificată ; brevetele de învenţie de Legea 64/1991; desenele şi modelele îndustriale de legea 129/1992; drepturile de autor de Legea 8/1996, modificată.

f. Mărcile de fabrică sau de comerţ. Sunt semne, desene şi chiar denumiri care individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de ale altui fabricant sau comerciant.

Condiţiile de valabilitate ale mărcilor sunt de fond şi de formă.

Condiţiile de fond sunt:

1. noutatea mărcii. Prin marcă se vor deosebi produsele unui comerciant de ale altora, şi de mărcile legitim dobândite de alţii. Condiţia noutăţii este relativă, spre deosebire de a brevetelor de invenţie a cărei noutate este absolută.

2. specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a distinge mărfurile unui comerciant. Nu este suficient ca o marcă să fie nouă, originală, faţă de toate celelalte înscrise şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, ci trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor unui anumit comerciant.

Condiţii de formă

Marca trebuie înregistrată la O.S.I.M. (Oficiul de stat pentru învenţii şi mărci) înregistrarea avînd efect constitutiv cu privire la dreptul de proprietate asupra ei.Marca pote fi înstrăinată şi împreună şi separat de fondul de comerţ prin acte juridice ca: vînzare – cumpărare, donaţie, testament etc. Marca se bucură de protecţie dacă afost înregistrată la O.S.I.M. Protecţia juridică produce efecte timp de 10 ani .

g. Brevetele de invenţie, fac parte din creaţiile noi (alături de know-how, desene şi modele ale produselor –industriale).Condiţiile de valabilitate ale acestora sunt de fond şi de formă.

Condiţii de fond .Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia să fie originală.

Brevetele se împart în două categorii: principale şi de perfecţionare.

Condiţii de formă.Brevetul trebuie înregistrat la O.S.I.M. Protecţia asupra invenţiei opereză timp de 20 de ani.Acestea se transmit şi împreună şi separat de fondul de comerţ.

h. Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comerţ pentru că, acesta este un ansamblu de elemente corporale şi incorporale, deci nu constituie o universalitate juridică. Acestea nu se transmit împreună cu fondul de comerţ în cazul înstrăinării acestuia.
5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ
Operaţiunile juridice cu privire la fondul de comerţ sunt fapte de comerţ obiective conexe (accesorii). Fiind o universalitate de fapt mobiliară fondul de comerţ se poate transmite pe cale succesorală în condiţiile prevăzute de Codul civil.

Vânzarea –cumpărarea fondului de comerţ presupune vînzarea acestuia în întregime cât şi vânzarea separată a bunurilor mobile şi imobile ce intră în componenţa fondului de comerţ. Referitor la înstrăinarea imobilelor componente ale fondului de comerţ îi sunt aplicabile regulile dreptului comun referitoare la înstrăinarea imobilelor (inclusiv cele de la publicitatea imobiliară). Vânzarea fondului de comerţ este un act care trebuie înregistrat în registrul comerţului (menţiunea devine opozabilă terţilor din momentul înregistrării). Firma, clientela şi vadul comecial se înstrăinează numai împreună cufondul de comerţ. Dreptul de autor şi emblema se înstrăinează separat de acesta.

Transmitera ca aport a fondului de comerţ într-o societate comercială – acest act se deosebeşte de vânzarea fondului de comerţ deoarece nu comportă primirea unui preţ, în schimbul fondului de comerţ. Asociatul va primi părţi sociale şi acţiuni în funcţie de forma juridică a societăţii.

Locaţiunea fondului de comerţ – în schimbul unui preţ, proprietarul fondului (ca locator) transmite locatarului folosinţa asupra fondului de comerţ. Locatarul are dreptul să continue exercitarea comerţului sub firmă proprie, exploatând fondului de comerţ, dar, poate să continue activitatea şi sub firma anterioară cu menţiunea însă a calităţii sale de succesor.

Locatarul este obligat să respecte destinaţia economică şi funcţională a fondului de comerţ. Nu poate aduce schimbări în organizarea şi structura FC decât cu acordul locatorului. Locatorul are obligaţia să nu facă concurenţă locatarului prin desfăşurararea unui comerţ de acelaşi gen.

Despre locaţiune se face menţiune în Registrul Comerţului. O aplicaţie a acestui contract este locaţia de gestiune; gestiunea presupune ansamblul de operaţiuni care asigură administrarea bunurilor unei secţii, uzine, şi punerea lor în valoare.

Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Aceasta poate să aibă ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile, inclusiv fondul de comerţ. Conţinutul şi caracteristicile garanţiei vor fi determinate de părţi. Se constituie pe baza unui contract de garanţie. Se poate constitui cu sau fără deposedarea de bunul care face obiectul garanţiei. Legea cere îndeplinirea unei formalităţi de publicitate, pentru protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor. Această cerinţă se consideră îndeplinită din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Legea 26/1990 prevede obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în Registrul Comerţului a menţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ. Menţiunea devine opozabilă terţilor de la data efectuării ei în Registrul Comerţului.

Capitolul 6 AUXILIARII DE COMERŢ

6. 1. Precizări prealabile

Auxiliari de comerţ sunt de două categorii : dependenţi şi autonomi sau independenţi.

Auxiliarii dependenţi, se află în raporturi de muncă cu comercianţii (depind de comercianţi); în această categorie se includ: prepuşii (392 Cod com.), comişii pentru negoţ (art. 404 Cod com.) şi comişii călători pentru negoţ (art. 402 Cod com.).

Auxiliarii autonomi sunt independenţi faţă de comercianţii cu care cooperează ; din această categorie fac parte: mijlocitorii (art. 3 pct. 12 Cod com.; intermediarii) şi agenţii de comerţ (Legea nr. 509/2002).

6. 2. Reprezentarea

Pentru a înţelege raporturile dintre comercianţi şi auxiliarii lor independenţi este necesar să analizăm instituţia care stă la baza acestor raporturi. Instituţia se numeşte reprezentare, şi pentru dreptul comercial are o importanta covârşitoare.

Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană numită reprezentant încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane numită reprezentat, efectele actului astfel încheiat producându-se direct în persoana celui reprezentat. În funcţie de izvorul său reprezentarea este de 2 feluri:

- legală (împuternicirea de reprezentare izvorăşte din lege) şi

- convenţională (împuternicirea de reprezentare izvorăşte din convenţia părţilor). În funcţie de întinderea puterii de reprezentare, deosebim reprezentarea totală (generală) care conferă reprezentantului puterea de a încheia pentru reprezentat toate actele juridice ale acestuia –cu excepţia celor strict personale şi reprezentarea parţială (specială) care conferă reprezentantului puterea de a încheia fie numai un act juridic fie numai anumite acte juridice.

Pentru a fi valabilă, reprezentarea trebuie să îndeplinească trei condiţii: existenţa împuternicirii de reprezentare, intenţia de a reprezenta, şi voinţa valabilă a reprezentantului.

- împuternicirea dată de reprezentat este un act unilateral; ea pote fi constatată printr-un înscris numit procură. Reprezentantul trebuie să acţioneze numai în limitele împuternicirii primite de la reprezentat.

- reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea. Mai mult reprezentantul trebuie să aducă la cunoştinţa terţului calitatea sa de reprezentant.

- la încheierea actului juridic cu terţul reprezentantul îşi manifestă voinţa sa proprie. Din acest motiv voinţa sa trebuie să fie liberă şi neviciată, pentru ca actul juridic încheiat să fie valabil.

Încetarea reprezentării. Reprezentarea are caracter intuitu personae. Dacă acest caracter este afectat de anumite împrejurări, reprezentarea încetează. Împrejurările avute în vedere sunt: revocarea împuternicirii, renunţarea la însărcinarea primită, moartea, înterdicţia, insolvabilitatea sau aplicarea procedurii insolvenţei.

Reprezentantul nu are voie sa depăşească limitele împuternicirii primite. Dacă actele încheiate de reprezentant depăşesc împuternicirrea primită, folosesc (sunt utile) reprezentatului, se încadrează în categoria reprezantării aparente şi sunt considerate valabile. Aceste acte pot fi ratificate ulterior de reprezentant.

Reprezentarea indirectă. Acest tip de reprezentare, presupune că reprezentatul dă reprezentantului împuternicire ca acesta să încheie actul juridic cu terţul în nume propriu (proprio nomine), dar pe seama reprezentatului. Efectele actului juridic se produc astfel numai faţă de reprezentant pentru că l-a încheiat în nume propriu. Dar adevăratul beneficiar al efectelor actului juridic este reprezentatul, în temeiul raportului de reprezentare dintre reprezentat şi reprezentant, deci efectele actului juridic se produc în patrimonial reprezentatului. Reprezentarea indirectă cu consecinţele arătate, a fost reglementată de lege în material contractului de comision (art. 405 - 412 Cod com.)
6. 3. Auxiliarii dependenţi

Auxiliarii dependenti nu pot dobandi nicioadata calitatea de comercianti, chiar daca săvârşesc acte de comerţ.

Intermedierea realizată de aceştia între patron (reprezentat) şi tert are la bază, nu o imputernicire (procură) ci un contract de muncă. Deci relaţia patron (comerciant) reprezentat este de subordonare.

Din categoria auxiliarilor dependenti fac parte: prepuşii comercianţilor, comişii pentru negoţ (comerţ), comişii călători pentru negoţ sau comisul voiajor.

Prepuşii comercianţilor. Potrivit art. 392 Cod com. ,,Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului său,fie în locul unde acesta îl exerctă, fie în alt loc,,. O persoană are calitatea de prepus dacă:

-este împuternicit să efectueze toate operaţiunile pe care le reclamă exercitarea comerţului patronului său, -activitatea comercială este desfăşurată la locul unde comerciantul îşi exercită comerţul (la sediul comerciantului), sau în alt loc determinat (la sucursală, de exemplu).

Prepusul reprezintă un alt ego al comerciantului. Puterile prepusului sunt generale fiind jalonate de obiectul comerţului pe care este împuternicit să-l exercite şi au caracter permanent, reprezentarea fiind exercitată până la încetarea calităţii sale de prepus.

Puterile prepusului au însă anumite limite, în sensul că acesta nu poate face acte care sunt străine comerţului pentru care a fost însărcinat de comerciant. Cu ocazia încheierii actelor cu terţii, prepusul este obligat să aducă la cunoştinţa acestora calitatea sa de prepus (de reprezentant), iar dacă actul se încheie în formă scrisă este obligat, lîngă numele şi prenumele său, şi numele şi prenumele sau firma comerciantului să scrie pe act menţiunea ,,prin procură,,. În caz contrar actul va fi considerat în nume propriu, şi îl va angaja personal. Deoarece îl înlocuieşte pe comerciant în comerţul său, prepusului îi revin anumite obligaţii profesionale specifice comercianţilor. Astfel, prepusul este obligat să ţină registre comerciale de contabilitate. Iar potrivit art. 397 Cod com.,, prepusul este obligat să nu-l concureze pe comerciant (obligat la clauza de nonconcurenţă),, prepusul nu poate, fără învoirea expresă a comerciantului, să facă operaţiuni în numele său propriu şi nici nu poate să ia parte, pe seama sa ori a altei persoane, la un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Asemenea operaţiuni sunt considerate fapte de concurenţă neloială. Calitatea de prepus încetează prin revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi aplicarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului comerciantului.