Drept comercial român lector Universitar Doctor: Ioana Nely Militaru
Yüklə 1,78 Mb.
|
|
DREPT COMERCIAL ROMÂN Lector Universitar Doctor: Ioana Nely Militaru 110 pagini, fără cap. ,,Auxiliarii de comerţ,, CUPRINS Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL ………………………………………………….......………...1-5 1.1. Precizări prealabile ……………………………………….......….........….1-1 1.2. Obiectul dreptului comercial ……………………………....…….……....1-1 1.3. Definiţia dreptului comercial ………………………………...…...……...1-2 1.4. Izvoarele dreptului comercial ………………….......................................2-3 1.5. Principiile dreptului comercial …………………………..…....…….……3-4
2.2. Clasificarea faptelor de comerţ…………………………………....…...6-15 2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii.... ………15- 15
3.2.Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 ……………………………………………………...................18-19 3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 …………..……..19-21 3.4. Întreprinderea familială …………………………………………....…21-23 3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002……..…23-23 3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizica ……………..….....23-31 Capitolul 4 OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR ………………………………………………..............................................31-37 4.1. Precizări prealabile ……………………………………………..…31 – 32 4.2. Organizarea Registrului Comerţului …………………………..…..32 - 33 4.3. Efectuarea înregistrărilor ……………………………………..……33 - 37 Capitolul 5 FONDUL DE COMERŢ …………………………...……37- 43 5.1. Precizări prealabile ……………………………………………..…...37 - 38 5.2. Delimitarea noţiunii fondului de comerţ de alte noţiuni ………......38 - 38 5.3. Elementele fondului de comerţ ………………………………....… 38 - 42 5.4. Actele juridice privind fondul de comerţ .........................................42 - 43 Capitolul 6 AUXILIARII DE COMERŢ………........................................43 - 48 6.1. Precizări prealabile …………………………………………......…..….43 - 43 6.2.Reprezentarea ....................................................................................43 - 44 6.3. Auxiliarii dependenţi…………………………………....………….....45 - 46 6.4. Auxiliarii independenţi – autonomi ………………...…………...…...46 - 48
1.2. Contractul de societate. Condiţii de fond. Condiţii de formă ……....49 – 61 1.3. Statutul Societăţii ……………………………………………………. 61 - 62 1.4. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale …….…... 62 – 69 1.5 Condiţiile de formă ale contractului de societate - Formalităţile specifice pentru constituirea societăţii pe acţiuni ................................................ ..............69 - 77 1.6. Înmatricularea societăţii ....................................................................77 - 80 1.7. Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii…...…80 - 80 1.8. Condiţiile necesare constituirii sucursalelor şi filialelor societăţilor comerciale …………………………………………………………........................…80 – 82 1.9.Formele juridice ale societăţilor comerciale …………………….... ...82 - 91 1.10. Funcţionarea societăţilor comerciale …………………………........91-147 1.11Fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale…………………......147-148
Capitolul 1 Noţiuni introductive privind dreptul comercial 1. 1. Precizări prealabile Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori. Juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg, deoarece, pe lângă operaţiunile de interpunere în schimb şi circulaţie a mărfurilor, cuprinde producţia de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activităţile comerciale: de producere, de circulaţie şi de prestări servicii. 1. 2. Obiectul dreptului comercial Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de specialitate s-au conturat două teorii, ce oferă criteriile de comercialitate prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice comerciale, respectiv, se delimitează sfera dreptului comercial de cea a dreptului civil. . Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de persoana care le săvârşeşte. Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct de vedere, dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant. Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com. stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte, indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii rezultă că dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ cât şi comercianţilor. 1.3. Definiţia dreptului comercial Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor juridice şi operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi. 1.4. Izvoarele dreptului comercial Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil. În funcţie de natura lor deosebim : izvoare normative şi izvoare interpretative. ► Izvoarele normative sunt: Constituţia-legea fundamentală a ţării - care reglementează principiile de organizare ale activităţii economice, Codul Comercial care cuprinde reglementarea de bază a activităţilor comerciale şi reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale; legile comerciale speciale şi Codul civil. Pentru că nu tot dreptul comercial se află în Codul Comercial, art. 1 Cod Com. face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul comercial îl reprezintă codul comercial şi legile comerciale speciale, care se completează cu dispoziţiile Codului civil, respectiv, legile civile speciale. Astfel, ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,. Dintre legile comerciale - legi, decrete-legi, hotărâri şi ordonanţe de guvern, şi norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente - amintim cu titlu exemplificativ:
- Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, - Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, republicată şi modificată; - Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale, modificată; cea mai importantă modificare fiind prin Legea nr. 298/2003..................... - Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei; - Decretul- lege 54/1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, în prezent abrogat; - Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, - Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; - Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată (ultima modificare este O.U.G. 39/20081). - Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată (ultima mofidicare este O.U.G. nr. 38/20082). -Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie; - Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Ordonanţa nr. 70/1990 privind impozitul pe profit; - Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca Naţională a României; Dintre legile civile amintim: - Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, - Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,
► izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile comerciale. În această categorie includem: - uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită născută din practica socială. În dreptul comercial român uzurile comerciale nu sunt izvoare normative dar doctrina şi practica juridică recunosc uzurile interpretative (convenţionale) ca rezultând din voinţa prezumată a părţilor cu rolul de a lămuri sensul şi limitele acestei voinţe.
- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor de drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale fără să aibă puterea precedentului judecătoresc. Un rol important în interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 1.5. Principiile dreptului comercial 1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală (în interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor tip, etc. 2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul comercial necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de valoare3 unde legea impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea titlurilor. 2. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită de normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea publică ca limită a libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. 3. Doctrina4 recunoaşte ca principii ale dreptului comercial : - în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros; - în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc dobânzi; - în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care favorizează circulaţia; - contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate obişnuită în materie comercială. Capitolul 2 FAPTELE DE COMERŢ 2.1. Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică. Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea producându-se în virtutea legii, independent de voinţa autorilor. Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne fără consecinţe juridice, deoarece considerăm că termenul ca atare are un înteles mai larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare, noţiunea de fapte de comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice, stricto sensu, de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a supune legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi obligaţiile născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte de concurenţă neloială). Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de comerţ permite: - stabilirea domeniului dreptului comercial, adică faptele sau actele de comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia subiectivă), şi - definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obisnuită şi, societătile comerciale. Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4, 6 şi 56 din Codul Comercial. ►Art. 3 C. com. prevede: “Legea consideră ca fapte de comerţ...” şi enumera 20 dintre acestea, fără să le definească, ca atare. În opinia pe care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ, exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com., acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau necomerciant. Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ obiective. ► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi operaţiunile comerciantului, cu unele execepţii. Şi cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială şi actului savarşit de acesta. Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că – aşa cum s-a afirmat şi în doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de comercialitate in privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”. ►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului comercial numai pentru una dintre părţi, stabilind legea aplicabilă acestuia. Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă. Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale. Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt. Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate, acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit. 2. 2. Clasificarea faptelor de comerţ. Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de comerţ se împart în trei categorii: obiective, subiective şi mixte. ►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura comercială, funcţia economică şi forma lor: 1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ); 2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ) – prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică- întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor. 3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de comerţ prin natura lui . 1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2). Potrivit art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”: - cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ; - vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere. Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din părţi – numită vânzator – se obligă să transmită, în principal, celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ. Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la consumator”. Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu cea nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale: trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în exterior de cumpărător, deci, cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echivoc din imprejurarile actului; sa poarte, în principal, asupra obiectului cumparat. Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format numai din bunuri mobile (producte, mărfuri, obligaţiuni ale Statului sau titluri de credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form produsului finit – prajituri, de exemplu). b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de vânzare. Contractul de consignaţie este acel contract în temeiul căruia o parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte părti, numită consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului. c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă. Potrivit art. 3 pct. 3 Cod com., sunt fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art. 74-76 Cod com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt considerate fapte de comerţ alături de contractele de report. d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor comerciale (art. 3 pct. 4 Cod. com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu răspundere limitată, iar acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale sau acţiuni intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau acţiuni, cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile de cumpărare sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte calitatea de asociat. Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale conduce la pierderea calitaţii de asociat a vânzătorului (dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de acţiuni sau părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie comercială, sunt fapte de comerţ. e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct. 11 Cod com.). Banii şi creditul pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile comerciale, ce au ca obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi principii ca şi cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor. Aceste operaţiuni însă, nefiind definite de Codul Comercial, urmează a fi precizate conform O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Activitatea bancară este realizată de Banca Naţională a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar. Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar: schimbul de monede, de bilete de bancă naţionale sau străine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/ 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare. f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri (art. 3 pct. 14 Cod com.) Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura lor, indiferent dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934, modificată. În doctrină s-a precizat că ordinul în producte sau mărfuri, este tot o cambie care prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o sumă de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri. g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie. În concepţia Codului comercial român, vânzarea-cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca legiuitorul român a înlăturat operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art. 3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decât cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat într-o altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele sunt incluse în fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai justifică. 2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra muncii organizate – intreprinderile. Noţiunea de întreprindere, nefiind definită de Codul comercial, care doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte de comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii5. Astfel, potrivit art. 2 din lege prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv, societăti comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activitaţi economice în mod independent (PFA) şi întreprinderi familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3 Cod com. întreprinderile se împart în două categorii: de producţie şi de prestări servicii. ►Întreprinderile de producţie. a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 Cod com.). Întreprinderea de construcţii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea, transformarea, reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca, pe care o speculează în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client (beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul în care materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele şi faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza încheiate cu clienţii etc. b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9 Cod com.) Acest tip de întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite. Procurarea materiilor prime şi materialelor poate fi făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a arătat că, sunt comerciale şi acele întreprinderi care transformă (lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă activitatea lor nu este de “producţie” ci de prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera. ►Întreprinderi de prestări servicii Yüklə 1,78 Mb. Dostları ilə paylaş:
|