Drept comercial român lector Universitar Doctor: Ioana Nely Militaru



Yüklə 1,78 Mb.
səhifə6/17
tarix04.11.2017
ölçüsü1,78 Mb.
#30308
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17

Comişii pentru negoţ. Potrivit art. 404 Cod com., comişii pentru negoţ sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor. Deşi legea îi denumeşte prepuşi, nu au calitatea de prepuşi în sensul precizat anterior. Calitatea de reprezentant a comişilor pentru negoţ rezultă din împuternicirea expresă sau tacită a comerciantului ori din natura funcţiei îndeplinite. Puterile acestor reprezentanţi sunt limitate. Astfel, sunt salariaţi ai comerciantului, fiind obligaţi să exercite comerţul numai în limita spaţiului (localului) autorizat pentru acesta. Pentru operaţiunile efectuate în afara localului are nevoie de împutrnicire specială din partea comerciantului, altfel operaţiunile sunt încheiate pe riscul lor. Art. 404 Cod com. precizează în acest sens, că ,,Afară de magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără autorizaţie specială,,. În cazul vânzării de bunuri, ei pot cere şi încasa preţul acestora, putând da chitanţă valabilă în numele patronului lor (art. 404 Cod. com. )

Comişii călători pentru negoţ sau comişi voiajori. Spre desebire de comişii pentru negoţ care aşteaptă într-un local autorizat clientela, comişii călători pentru negoţ călătoresc în alte localităţi pentru a găsi această clientelă (localităţile sunt stabilite de obicei de comerciant - patron). Ei sunt salariţi ai comercianţilor, fiind plătiţi prin salariu fix sau cu un comosion pentru fiecare afacere încheiată.

Comercianţii însărcinează pe comişii călători pentru negoţ ,,să trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său (art. 402 Cod. com.).

Aceşti reprezentanţi sunt însărcinaţi să caute şi să găsească clienţi, să adune oferte sau comenzi, iar actele juridice perfectate sunt încheiate în numele şi pe seama comerciantului. Calitatea lor de reprezentanţi, care poate rezulta din circulare scrisori avize sau alte documente ale comerciantului, trebuie adusă la cunoştinţa terţilor în momenul încheierii actelor juridice cu aceştia, în caz contrar sunt obligaţi personal faţă de ei.

Faţă de terţi, comerciantul va fi angajat prin actele juridice ale comişilor pentru negoţ numai în limita puterilor conferite.

Comisul voiajor nu încheie actul juridic cu menţiunea „prin procură” (această menţiune revine exclusiv prepuşilor), trebuie totuşi să arate numele patronului pentru care lucrează (potrivit art 403 C.com.).
6. 4. Auxiliarii independenţi – autonomi

Agenţii comerciali permanenţi.

Activitatea de întermediere comercială s-a realizat şi prin intermediul unei alte categorii de auxiliari denumiţi agenţi de comerţ. Deoarece Codul comercial n-a reglementat această categorie în mod expres, statutul juridic al agenţilor de comerţ a fost definit pe baza pricipiilor generale ale intermedierii comerciale şi dispoziţiilor art. 402 Cod com. referitoare la comişii călători pentru negoţ .

În prezent, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi este cea care reglementează statutul juridic al acestei categorii de comercianţi profesionişti.

Agentul comercial permanent este un comerciant persoană fizică sau persoană juridică, care, în calitate de intermediar independent, este împuternicit în mod statoric să negocieze sau să negocieze şi să încheie afaceri pentru o altă persoană fizică sau juridică, denumită comitent, în schimbul unei remuneraţii. Raporturile dintre agent şi comitent nu sunt raporturi de muncă (prepuşenie) ci se stabilesc prin contractul de agenţie. Dreptul agentului la remuneraţie din partea comitentului este condiţionat nu numai de încheierea prin intermediul său a operaţiunilor cu terţii ci şi de executarea obligaţiilor rezultate din contractele de intermediere.



Mijlocitorul

Deşi activitatea de mijlocire este prevăzută în Codul comercial la art. 3 pct. 12, ca faptă de comerţ nici condiţia juridică a acestuia şi nici contractul de mijlocire nu sunt reglementate de acesta .În dreptul comerţului internaţional, mijlocitorii poartă denumirea de curtieri iar activitatea acestora se realizează prin intermediul contractului de curtaj.

Milocitorul urmăreşte să pună faţă în faţă două persoane care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le determine să încheie contractul avut în vedere, deci, pune în contact cererea cu oferta.

Statutul juridic al mijlocitorului are următoarele caracteristici:

- mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor, el pune în legătură potenţialii contractanţi şi face demersurille pentru a-i determina să încheie operaţiunea ;

-mijlocitorul este un auxiliar independent, el prestează serviciile sale unui număr nelimitat de persoane. Natura juridică a relaţiei dintre mijlocitor şi respectivele persoane este cea a unui contract de locaţiune de servicii.

-mijlocitorul este un comerciant profesionist, pentru că desfăşoară activitate în nume propriu, şi această activitate constă în operaţiuni pe care codul comercial le consideră fapte de comerţ - art. 3 pct. 12. În această calitate, mijlocitorului îi revin toate obligaţiile profesionale ale comercianţilor.

Pentru operaţiunile încheiate prin intermediul lor, mijlocitorii sunt remuneraţi, fie de ambele părţi, fie numai de una din ele, după caz. Dreptul la remunaraţie se naşte din momentul în care părţile puse în legătură au încheiat contractul. Dreptul mijlocitorului la remuneraţie nu este legat de executarea contractului încheiat de părţi.

În mod tradiţional, în categoria mijlocitorilor au fost incluşi agenţii oficiali ai bursei, chiar dacă în materie bursieră există reglementări specifice. Amintim în acest sens, Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital. Mijlocitorii sau agenţii oficiali ai bursei nu lucrează în numele şi pe seama bursei, ci în nume propriu, realizând operaţiuni de mijlocire potrivit insarcinarii primite.
5. 5. Mijlocirea în operaţiunile imobiliare. Activitatea de mijlocire în actele juridice care au ca obiect bunurile imobilea fost reglementată de O.G. nr. 3/2000 privind organizarea activităţii agenţilor imobiliari. O.G. nr. 3/2000 a fost respinsă de Legea nr. 581/2003. Astfel că în prezent, activitatea de mijlocire în operaţiunile îmobiliare este supusă regulilor generale privind mijlocirea în activitatea comercială.
TITLUL II

Capitolul 1.

SOCIETĂŢILE COMERCIALE
1. 1. Reglementare

Deoarece reglementarea privind societăţile comerciale cuprinsă în Codul comercial era în mare parte depăşită, ea a fost înlocuită cu o nouă reglementare, ce face obiectul Legii 31/1990, republicată şi modificată, privind societăţile comerciale

Legea 31/1990, în prezent, este reglementarea generală a societăţilor comerciale. Însă, pentru anumite domenii de activitate au fost adoptate reglementări speciale, cum ar fi spre exemplu O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, în materie bancară, Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, modificată, în domeniul asigurărilor, etc.

Reglementarea generală şi specială se completează cu dispoziţiile codului comercial şi a ale codului civil. Astfel, legea nr. 31/1990, în art. 291, precizează că aceasta se completează cu dispoziţiile codului comercial. 

Legea 31/1990:

- reglementează cinci forme juridice de societăţi comerciale - societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată; şi

-cuprinde atât regulile comune aplicabile acestora cât şi regulile speciale fiecărei forme juridice, indiferent de obiectul de activitate.

Legea 31/1990 reglementează şi societăţile comerciale cu participare străină, cu completările dispoziţiilor O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investiţiilor directe.

Dispoziţiile generale (Legea nr. 31/1990) şi dispoziţiile speciale (O.U.G. nr. 99/2006, 32/2000, modificată etc.) cu privire la societăţile comerciale se completează cu prevederile Codului comercial, ale Codului civil, ale Codului muncii şi ale legislaţiei fiscale.

Există şi societăţi fără personalitate juridică, însă, au reglementări proprii, spre exemplu, societăţile în participaţiune (reglementate de Codul comercial) şi întreprinderile familiale (reglementate de O.U.G. 44/2008).

Societatea comercială este în acelaşi timp contract şi persoană juridică..

Vom analiza în continuare societatea comercială din perspectiva laturii contractuale şi apoi din perspectiva calităţii sale de persoană juridică


1.2. Contractul de societate

Condiţii de fond. Condiţii de formă
1.2.1. Precizări prealabile. La baza societăţii comerciale stă, indiferent de forma juridică a acesteia, contractul de societate şi/sau statutul. Astfel, art. 5 din Legea nr. 31/1990 prevede că, societatea în nume colectiv sau în comandită simplă se constituie prin contract de societate, iar societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată se constiuie prin contract de societate şi statut. Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul.

Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Denumirea act constitutiv, potrivit Legii nr. 31/1990 desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/ sau statutul societăţii.

Pentru că, nici Codul comercial nici Legea nr. 31/1990 nu cuprinde o definiţie a societăţii comerciale apelăm la dispoziţiile Codului civil respectiv la art.1491 care reglementează contractul de societate, adică societatea civilă.

Definiţie. Art.1491 Cod civil dispune: ,,Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva,, În continuare art. 1492 Cod civil reglementează obiectul contractului de societate, referire care întregeşte definiţia de mai sus. Astfel ,,orice societate trebuie să aibă ca obiect un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor . Fiecare membru al societăţii trebuie să pună ceva în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa,,.

Potrivit dispoziţiilor celor două articole (art. 1491 şi 1492) literatura de specialitate a definit societatea ca fiind un contract în temeiul căruia două sau mai multe personae (numite în continuare, în mod ,,generic,, asociaţi indiferent de forma juridică a societăţii) se înţeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfăşura împreună o anumită activitate, în vederea realizării şi împărţirii beneficiilor care vor rezulta . Din această definiţie rezultă că societatea presupune existenţa unor elemente de care depinde validitatea contractului şi delimitatrea lui de alte contracte: aportul (valoarea patrimonială pe care asociaţii o pun în comun), obiectul societăţii (activitatea comună la care se obligă asociaţii şi care constituie), realizarea şi împărţirea beneficiilor la care participă toţi asociaţii.

Caracterele juridice ale contractului de societate sunt următoarele :

- caracterul plurilateral, la încheierea contractului participă două sau mai multe persoane;

- caracterul oneros, presupune urmărirea de către fiecare asociat a unui folos patrimonial;

- caracterul comutativ, asociaţii cunosc din momentul încheierii contractului întinderea obligaţiilor lor;

- caracterul consensual, simplu accord de voinţă al părţilor este sufficient pentru valabilitatea contractului, iar forma scrisă este cerută numai pentru probă (ad probationem).



Societatea civilă şi societatea comercială. Deoarece societatea civilă şi societatea comercială sunt două forme ale societăţii, între ele există asemănări şi deosebiri.

Asemănări:

- sunt grupări de persoane şi de bunuri, cu scop patrimonial (economic sau lucrativ). Din acest motiv art. 1491 Cod civil defineşte atât societatea civilă cât şi societatea comercială.

- iau naştere prin contract de societate, ale cărui elemente de valabilitate referitoare la aport, la obiectul de activitate, la obţinerea şi împărţirea beneficiilor se regăsesc atât în contractul de societate civilă cât şi în contractul de societate comercială.

- urmăresc realizarea şi împărţirea beneficiilor, au prin urmare scop patrimonial (pecuniar).

- se deosebesc de asociaţii sau fundaţii ale căror membri urmăresc un scop ideal, moral, nepatrimonial.

Deosebiri: Deosebirile privesc, obiectul de activitate, personalitatea juridică, constituirea, funcţionarea.

-Obiectul de activitate al societăţii comerciale este comercial fiind format din acte /fapte de comerţ. Din acest motiv în doctrina juridică s-a precizat că obiectul de activitate comercial dă comercialitate societăţii comerciale. Societatea civilă are obiect de acivitate civil cu excluderea actelor / faptelor de comerţ

- Societatea comercială are personalitate juridică în timp ce societatea civilă rămâne un simplu contract, nu devine subiect de drept.

- Constituirea şi funcţionarea celor două forme de societăţi. În timp ce Legea 31/1990 în art. 2 stabileşte pentru societatea comercială anumite forme juridice: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea în comandită pe acţiuni, societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitatată, societatea civilă nu depăşeşte cadrul contractual.

- În plus faţă de societatea civilă, societatea comercială:

• are şi anumite obligaţii profesionale care revin numai comercianţilor: obligaţia de a se înmatricula în registrul comerţului, de a ţine registre de contabilitate, de a desfăşura activitatea comercială în limitele concurenţei licite, etc.

intră sub incidenţa Legii nr. 85/2006 cu privire la procedura insolvenţei. Definiţie. Societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate, care se bucură de personalitate juridică, în care asociaţii pun în comun anumite bunuri, pentru exercitatea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului care rezultă.
1.2.2. Condiţiile de fond ale contractului de societate

Contractul de societate face parte din categoria faptelor de comerţ obiective conexe.

a. Ca orice contract şi contractul de societate trebuie să îndeplinească condiţiile de fond, generale, esenţiale, de valabilitate ale oricărei convenţii, condiţii impuse de dispoziţiile art. 948 Cod civil, referitoare la consimţământul valabil al părţilor care se obligă, la capacitatea de a contracta, la un obiect determinat şi la o cauză licită.

b. Contractul de societate trebuie să îndeplinească şi condiţii ce îl particularizează faţă de celelalte contracte, numite condiţii de fond speciale, referitoare la: aportul asociaţilor, intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea unei activităţi comune (affectio societatis) şi realizarea şi împărţirea beneficiilor


A) Condiţiile de fond, generale şi esenţiale, ale contractului de societate

a. Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voinţă a părţilor în acest sens. Părţile contractului de societate sunt asociaţii, în societăţile de persoane sau acţionarii în societăţile de capitaluri. Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor trebuie: să fie declarată, să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, şi să nu fie alterată de vicii. În cazul contractului de societate consimţământul părţilor are o particularitate ce constă în intenţia de a desfăşura în comun o activitate comercială numită şi affectio societatis.

Persoanele care încheie contractul (semnatarii acestuia), şi persoanele care au rol determinant în constituirea societăţii au calitatea de fondatori. Părţile contractului de societate (asociaţii) pot fi persoane fizice, persoane juridice, române sau străine, comercianţi sau necomercianţi.

De asemenea, persoana fizică-asociat poate avea în aceeaşi societate şi calitatea de salariat.

Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să nu fie alterat de următoarele vicii de consimţîmânt: eroare, dol, sau violenţă.

Eroarea (art. 954 C. civil) reprezintă falsa reprezentare a realităţii la încheierea actului juridic. Dacă falsa reprezentare a realităţii cade asupra persoanei asociatului în cazul unei societăţi de persone, contractul este lovit de nulitate, pentru că la constituirea unei astfel de societăţi se au în vedere calităţile personale ale asociaţilor. În cazul societăţilor de capitaluri, acest tip de eroare –asupra persoanei – nu are relevanţă pentru încheierea contractului, deoarece societatea se constituie în considerarea capitalului şi nu a asociaţilor.

Dolul (art. 960 C. civil) reprezintă inducerea în eroare a unei personae pentru a o determina să încheie un act juridic. În cazul contractului de societate, dolul viciază consimţământu lunui asociat numai dacă provine de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la personae care reprezintă valabil entitatea colectivă şi are o anumită gravitate, de exemplu, folosirea unui bilanţ fals pentru a determina subscrierea acţiunilor unei societăţi.

Violenţa este un viciu care nu se întâlneşte în practica constituirii unei societăţi comerciale. În cazul ivirii unei asemenea situaţii, se vor aplica principiile dreptului comun (art. 955-959 C. civil)

Capacitatea părţilor. Pentru încheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie să aibă capacitatea cerută de lege pentru încheierea actelor juridice, în condiţiile dreptului comun, adică trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu.

Această opinie are ca temei legal art. 6 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 care prevede că nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile.



Obiectul contractului. Obiectul contractului în sensul dreptului comun (art. 962 C civil) este “acela la care părţile se obligă“. În materia societăţilor comerciale noţiunea de obiect al contractului de societate este reprezentată de activitatea societăţii desfăşurată prin intermediul faptelor de comerţ. Mai mult asociaţii, potrivit art. 7 şi 8, punct c din Legea 31/1990 trebiue să prevadă în contractul de societate “obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale”. Obiectul societăţii poate consta în producerea şi comercializarea mărfurilor, executarea de lucrări ori prestarea de servicii.

Cauza contractului. În privinţa cauzei contractului nu există un punct de vedere unitar. Astfel, după unii autori cauza contractului se confundă cu obiectul acestuia, după alţi autori sunt elemente de fond distincte. Opinia pe care o împărtăşim este aceea potrivit căreia “acest element psihologic care determină consimţământul şi explică motivul încheierii actului juridic este “participarea fiecărui asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea beneficiilor“. Cauza contractului, potrivit art. 968 C.civil, trebuie să fie licită şi morală, adică să nu încalce ordinea publică şi bunele moravuri.

Nerespectarea condiţiilor de fond ale contractului de societate atrage după sine nulitatea acestuia.


B) Condiţiile de fond –speciale- ale contractului de societate

1. Aportul asociaţilor. În sens juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială. Operaţiunea este analizată în doctrină ca fiind un contract încheiat între asociaţi şi viitoarea societate comercială, numită şi contract de aport.

În sens etimologic, aportul înseamnă bunul adus în societate de către asociat. Potrivit art.1492 C.civil “fiecare asociat trebuie să pună în comun sau bani, sau alte bunuri, sau industria sa“. Aportul poate orice obiect sau bun cu valoare economică: în numerar, în natură şi în industrie (prestaţii în muncă).

Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani. Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea 31/1990, republicată şi modificată, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea oricărei forme de societate. Aportul asociatului la capitalul social nu este purtător de dobândă (art. 68 din L. nr. 31/1990 rep.).

Aportul în natură are ca obiect:



  • bunuri imobile, prin natură (terenuri, clădiri), prin destinaţie (instalaţii, utilaje),

  • bunuri mobile corporale (materii prime, materiale, mărfuri, etc), bunuri mobile incorporale (creanţe, fond de comerţ, sau anumite elemente din fondul de comerţ care se pot transmite separat de acesta: emblema, brevete de invenţie).

Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială.

Aceste aporturi sunt vărsate prin transferarea drepturilor corespunzătoare oligaţie de a da) şi prin predarea efectivă către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare (obligaţie de face), potrivit art.16 alin. 2 din Legea 31/1990.

Se poate transmite către societate atât dreptul de proprietate asupra bunului cât şi dreptul de folosinţă asupra acestuia. Potrivit art. 65 alin. 1 din Legea 31/1990, “bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerţului, în lipsă de stipulaţie contrară.

Aporturile în natură trebuie să fie evaluabile din punct de vedere economic, în vederea stabilirii părţilor de înteres, a părţilor sociale sau acţiunilor cuvenite asociatului în scimbul aportului (art.16. alin.2). Evaluarea se face fie de către asociaţi –pe cale convenţională, fie de către experţi.

Evaluarea se face în mod obligatoriu de către experţi dacă:

- este vorba de o societate cu răspundere limitată cu unic asociat. Astfel, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de speciaitate (art. 13 alin. 3, Legea nr.31/1990) ;

- în cazul societăţii pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică

. dacă există aporturi în natură,



. avantaje acordate oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii sau la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei,

. operaţiuni încheiate de fondatori pe seama societăţii ce se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa. În aceste cazuri fondatorii vor solicita judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi (art. 26 alin.1) ;

- în cazul societăţii pe acţiuni16, judecătorul delegat va putea dispune, prin încheiere, efectuarea unei expertize în contul părţilor, precum şi administrarea unor dovezi. Judecătorul delegat numeşte în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii acţiunilor acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul delegat (art. 37 alin. 3 şi 38 alin. 1, Legea nr. 31/1990)

- în cazul majorării capitalului social prin aporturi în natură. Astfel, adunarea generală care a hotărât aceasta va propune judecătorului delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi în condiţiile art. 38 şi 39, Legea nr. 31/199017, potrivit art. 215 alin. 1

Actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată trebuie să prevadă printre alte clauze ,,valoarea aportului în natură şi modul evaluării ,,(art. 7 pct. d, Legea nr. 31/1990 ), iar actul constitutiv al socieăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, ,,natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură,, (art. 8 pct.e, Legea nr. 31/1990 ).

Aporturile în creanţe, potrivit legii au regimul juridic al aporturilor în natură. Ele nu sunt admise :

- la societăţile pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică,

- la societăţile în comandită pe acţiuni,



Yüklə 1,78 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin