Drept maritim intenational

3.4.1.EXECUTAREA CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ

După încheierea şi intrarea lor în vigoare, contractele colective de muncă urmează a se executa, ele având putere de lege între părţile contractante.

Executarea presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale, respectarea drepturilor şi obligaţiilor asumate de cele două părţi.

Articolul 30 din Legea nr. 130/1996 (republicată) prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie şi că neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovaţi.

Folosirea generică a termenului de răspundere conduce la concluzia că, în raport de fapta ilicită, răspunderea poate îmbrăca oricare din formele prevăzute de lege.

Astfel, poate fi penală, dacă fapta ilicită întruneşte elementele constitutive ale unei anumite infracţiuni, civilă sau materială în ipoteza producerii unui prejudiciu etc. Astfel, pentru daunele pricinuite sindicatului, răspunderea unităţii este civilă, ca de altfel, şi răspunderea sindicatelor pentru daunele produse unităţii. Nerespectarea clauzelor contractului colectiv de către unul sau mai mulţi salariaţi atrage răspunderea materială a acestora (art. 102 şi următoarele din Codul muncii) ori, excepţional, civilă (în situaţia reglementată de art. 103. alin. 2 din acelaşi cod).

Unitatea are o răspundere de drept al muncii (art. 111 din Codul muncii, în ceea ce priveşte pagubele cauzate fiecărui salariat).
3.4.2. EFECTELE CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ.

In privinţa persoanelor asupra cărora se răsfrâng efectele contractelor colective de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 (republicată), clauzele acestor contracte îşi produc efectele:

a) pentru toţi salariaţii din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;

b) pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile care fac parte din grupul de unităţi pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;

c) pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;

d) pentru toţi salariaţii încadraţi în toate unităţile din ţară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel naţional.

3.4.3 ÎNCETAREA CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ

Contractul colectiv de muncă încetează:

a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu convin prelungirea aplicării acestuia;

b) la data comasării, divizării, dizolvării sau constatării falimentului unităţii;

c) prin acordul părţilor.
3.5. TIMPUL DE MUNCA SI ODIHNA

Contractul colectiv de munca nivelul ramurii transporturilor - 2002- 2004

(1) prin timp de munca se înţelege orice perioada pe durata căreia cel angajat se afla la dispoziţia celui care angajează, pentru exercitarea activităţii sau a atribuţiilor sale în conformitate cu fisa postului şi/sau sarcinile de serviciu;

(2) prin perioada de repaus se înţelege orice perioada care nu este inclusa în timpul de munca;

(3) prin repaus zilnic se înţelege ca orice angajat sa beneficieze. în decursul fiecărei perioade de 24 de ore, de o perioada de repaus de cel puţin 12 ore consecutiv;

(4) prin repaus săptămânal se înţelege obligaţia ca orice angajat sa beneficieze, în cursul fiecărei perioade de 7 zile, de o perioada de repaus neîntrerupta, de minimum 36 de ore, cărora li se adăuga cele 12 ore de repaus zilnic, prevăzute la pct. 3 al prezentului articol;

(5) prin munca în ture se înţelege orice mod de organizare a muncii în echipa şi/sau individual, stabilit prin acordul părţilor semnatare ale contractului colectiv de munca, potrivit căruia cei angajaţi sunt utilizaţi succesiv la aceleaşi posturi de munca, conform ritmului stabilit care antrenează pe lucrători la necesitatea de a presta munca la ore diferite pe perioada unei zile şi/sau săptămâni ori luni de activitate.

Durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi sau de 40 de ore pe săptămână.

Prin negocieri la nivel de unitate, pentru a pune de acord programul cu cerinţele producţiei, se poate stabili un program săptămânal de 36 pana la 44 de ore, cu condiţia ca media lunara sa fie de 40 de ore pe săptămâna, iar programul stabilit sa fie anunţat cu o săptămâna înainte.

In cazurile în care durata normala a timpului de munca se stabileşte potrivit prevederilor de mai sus, durata timpului de munca zilnic nu poate depăşi 10 ore.

La locurile de munca unde, datorita specificului activităţii, nu exista posibilitatea încadrării în durata normala a timpului zilnic de lucru se pot stabili forme specifice de organizare a timpului de lucru, după caz, în tură, tură continuă, turnus, program fracţionat; locurile de munca la care se aplica aceste forme specifice de organizare, precum şi modalităţile concrete de organizare şi de evidenţă a muncii prestate se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de grupuri de unităţi sau unităţi, în sectoarele de munca unde regimul de lucru este influenţat de sezoane, durata timpului de lucru se stabileşte prin negocieri cu sindicatele, cu condiţia ca media săptămânală sa fie de 40 de ore, iar durata programului zilnic sa nu depăşească 12 ore.

Durata medie a muncii pentm fiecare perioada de 7 zile şi lucrător sa nu depăşească 48 de ore, inclusiv orele suplimentare, pentru o perioada de referinţă de maximum 4 luni (Directiva Consiliului Uniunii Europene nr. 93/104/C.E./23.11.1993 privind organizarea timpului de munca, art. 6, pct. 2, şi art. 16, pct. 2).

Pentru unele activităţi, locuri de munca şi categorii de personal, prevăzute în contractele colective de munca de la unităţi, se pot stabili programe de lucru parţiale, corespunzătoare unor fracţiuni de norma, cu o durata a timpului de munca de 6, 4 sau 2 ore pe zi. Drepturile salariaţilor care lucrează în aslfel de situaţii se acorda proporţional cu timpul lucrat.

La cerere, salariaţii cu program parţial de lucru vor fi încadraţi în program normal, daca exista posturi vacante şi daca întrunesc condiţiile ocupării acestor posturi.

Salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în locuri de munca cu condiţii deosebite şi/sau speciale beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de munca sub 8 ore pe zi, în condiţiile prevăzute de lege, şi nu pot efectua ore suplimentare.

Durata reducerii timpului normal de munca şi categoriile de personal care beneficiază de acest program se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de grupuri de unităţi şi unităţi.

Orele de începere şi de terminare a programului vor fi stabilite prin regulamentul de ordine interioara negociat de către părţi.

In toate cazurile în care se dovedeşte ca este posibil, cei care angajează şi sindicatele vor purta negocieri pentru a fixa orare flexibile de lucru şi modalităţi de aplicare a acestora.

Stabilirea orarelor flexibile de lucru nu afectează drepturile prevăzute în contractul colectiv de munca.

Orele prestate, la solicitarea patronului, peste programul normal de lucru stabilit în unitate sunt ore suplimentare.

Salariaţii pot fi chemaţi sa presteze ore suplimentare numai cu consimţământul lor. Ceea ce depăşeşte 120 de ore/an de persoana necesită şi acordul sindicatelor din unitate.

Pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale ori ale altor cazuri de forţa majora, salariaţii au obligaţia de a presta munca suplimentara ceruta de cel care angajează.

Orele suplimentare se compensează cu timp liber corespunzător.

Orele care nu au putut fi compensate pana la sfârşitul lunii se plătesc sub forma de spor.

Munca prestata în intervalul dintre orele 22 şi 6, cu posibilitatea abaterii cu o ora în plus sau în minus fata de aceste limite, este lucru în timpul nopţii.

Pentru persoanele al căror program de lucru se desfăşoară pe timpul nopţii, durata timpului de munca este mai mica cu o ora decât durata timpului de munca prestata în timpul zilei, fără diminuarea salariului de baza şi a vechimii în munca.

Prevederile reducerii nu se aplica salariaţilor care lucrează în locuri de munca cu condiţii deosebite şi/sau speciale, unde durata timpului de munca este mai mica de 8 ore.

La unităţile unde procesul muncii este neîntrerupt sau condiţiile specifice ale muncii o impun, programul de lucru din timpul nopţii poate fi egal cu cel al zilei. Munca prestata în timpul nopţii în cadrul unui asemenea program se plăteşte sub forma de spor, daca timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul de lucru; de acest spor beneficiază şi salariaţii care lucrează în condiţii deosebite şi/sau speciale, unde durata timpului de muncă este mai mică de 8 ore/zi.

In durata normala a timpului de lucru nu intra timpii consumaţi cu echiparea-dezechiparea la începutul şi sfârşitul programului.

CAPITOLUL 4. SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA. REVENIREA ȘI STINGEREA INCENDIILOR

4.1. SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA .

4.1.1. Normele specifice de securitate şi sănătate în muncă pentru transporturile navale

Dreptul la securitate şi sănătate în muncă se află într-o strânsă legătură cu dreptul la muncă. Această legătură rezultă în primul rând din prevederile Constituţiei, care, în art. 38, alin. 1 se referă la dreptul la muncă, iar în alin. 2 al aceluiaşi articol se referă la protecţia socială a muncii inclusiv la securitatea şi igiena muncii. în acelaşi sens, Codul muncii prevede că securitatea şi sănătatea în muncă face parte integrantă din procesul de muncă.

Obligaţia şi răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de securitate şi sănătate în muncă o au - potrivit atribuţiilor ce le revin - cei ce organizează, controlează şi conduc procesul de muncă. Respectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă este o îndatorire generală a salariaţilor a cărei încălcări atrage răspunderea juridică-disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală.

Obligaţiile angajatorului (persoană juridică sau fizică privind organizarea protecţiei muncii sunt detaliate în capitolul 3 sectiunea 1, Art 13 din Legea nr. 319/2006. ).

Acest text dispune că în in vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:

a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;

b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;

c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;

d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;

e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;

f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;

g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;

h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;

i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică;

j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;

k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific;

l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;

m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;

n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;

o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;

p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor persoane;

q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;

r) să asigure echipamente individuale de protecţie;

s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.

4.1.2 Obligaţiile salariaţilor cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă

Normele de protecţie şi igienă a muncii, măsurile organizatorice întreprinse de angajator şi de alte organe sunt ineficiente dacă cei ce participă direct la procesul muncii - salariaţii şi celălalt personal - nu respectă aceste norme şi măsuri. De aceea, în art. 22 si urmatoarele din Legea nr. 319/2006 prevede ca fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.

În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor, lucrătorii au următoarele obligaţii:

a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;

b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;

c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;

g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

4.1.3 Măsuri de securitate şi sănătate în muncă

Având ca obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, măsurile de protecţie a muncii se grupează, în funcţie de natura lor, în mai multe categorii:

a) Măsuri tehnico-organizatorice care vizează:

- construirea obiectivelor economice şi reamenajarea (retehnologizarea) celor existente în concordanţă cu cerinţele privind protecţia şi igiena muncii;

- organizarea locului de muncă, asigurarea condiţiilor de mediu, de iluminat, diminuarea emisiunilor poluante.

- instructajul salariaţilor. Salariaţii sunt obligaţi să cunoască şi să respecte integral normele de securitate şi sănătate în muncă la locurile unde îşi desfăşoară activitatea. Răspunderea pentru realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă o au, potrivit atribuţiilor ce le revin, cei care organizează, conduc, coordonează şi controlează procesele de muncă, în consecinţă acestora le revine obligaţia realizării instructajului de securitate şi sănătate în muncă cu personalul salariat.

Instructajul este obligatoriu şi se realizează în răspunderea patronului (unităţii) şi pe cheltuiala sa:

- instructajul introductiv general - se asigură noilor salariaţi, celor transferaţi, detaşaţi, precum şi ucenicilor, elevilor şi studenţilor prezenţi în unitate în scop de instruire profesională;

- instructajul la locul de muncă - aplicabil noilor salariaţi şi celor care şi-au schimbat locul de muncă sau felul muncii, se realizează spre a fi puşi la curent cu specificul tehnologiei, utilajelor, riscurilor de accidentare, modul de utilizare a echipamentului de protecţie şi de lucru etc;

- instructajul parţial se asigură periodic, în funcţie de specificul locului de muncă, urmărindu-se readucerea în atenţia salariaţilor a normelor şi regulilor de protecţie a muncii şi prezentarea elementelor noi apărute, a schimbărilor determinate de retehnologizarea sau, dimpotrivă, de uzura instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor pe care lucrează.

b) Măsuri pentru asigurarea echipamentului de protecţie şi a echipamentului de lucru. Normativul-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, aprobat prin Ordinul nr. 225/1995 privind aprobarea Normativului-cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie al emis de ministerul muncii şi protecţiei sociale, prevede că mijlocul individual de protecţie este cel destinat protecţiei unui singur muncitor şi care este purtat de acesta (pct. 2).

- echipamentul de protecţie - se acordă gratuit în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; salariatul suportă contravaloarea lui numai dacă uzura prematură se datorează culpei sale;

- echipamentul de lucru - beneficiază salariaţii care lucrează în locuri de muncă de natură să producă degradarea sau uzura prematură a îmbrăcămintei şi încălţămintei proprii. Dacă nu s-a stipulat altfel în contractul colectiv (respectiv în sens mai favorabil), salariaţii suportă 50% din costul echipamentului de lucru.

Normativul-cadru care se aplică în întreaga economie naţională stabileşte criteriile de acordare a echipamentului individual de protecţie în funcţie de:

- factorii de risc (periculoşi sau nocivi);

- pericolul de accidentare în muncă său îmbolnăvire profesională;

- sortimentul şi calităţile mijloacelor individuale de protecţie care se acordă salariaţilor şi tuturor categoriilor de persoane care desfăşoară activităţi în cadrul unităţii respective (personal de control, personal detaşat, ucenici, elevi sau studenţi care efectuează stagii de practică, vizitatori etc).

Reglementarea concretă a acordării echipamentului individual de protecţie se face de către consiliul de administraţie al fiecărui agent economic, la propunerea unei comisii mixte formată din reprezentanţi ai angajatorului şi un reprezentant al organizaţiilor sindicale.

Executanţii unei sarcini de muncă (salariat, ucenic, elev, student etc.) are dreptul de a refuza executarea acesteia dacă nu i se asigură mijloacele individuale de protecţie necesare prevăzute în normativ, fără ca refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.

c) Măsuri pentru asigurarea alimentaţiei speciale. în scopul creşterii rezistenţei organismului salariaţilor care lucrează în condiţii vătămătoare sau periculoase li se acordă, în timpul lucrului, o alimentaţie specială. Finalitatea acestei alimentaţii exclude posibilitatea de a se renunţa sau de a se pretinde echivalentul ei bănesc.

d) Măsuri pentru asigurarea examinării medicale. Se realizează atât la încadrarea în muncă dar şi ulterior, de regulă anual. De altfel, prin art. 182-186 din Codul muncii precum si prin contractele colective s-au stabilit şi obligaţii pentru unităţi (patroni) de a se asigura şi materialele igienico-sanitare necesare la locurile de muncă prin infiintarea in unitate al serviciului medical de medicina muncii .
4.1.4 . Accidentul de muncă

A. Noţiuni privind accidentul de muncă.

Potrivit art. 5 lit. G din Legea nr. 319/2006, prin accident de muncă se înţelege vătămarea violentă a organismului, precum şi intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;

Potrivit art. 30 din Legea nr. 319/2006 este, de asemenea, accident de muncă:

a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;

b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţară sau în afara graniţelor ţării, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;

c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;

d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru salvarea de vieţi omeneşti;

e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;

f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;

g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;

h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;

i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;

j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;

k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;

l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara graniţelor ţării, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;

m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;

n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practică;

o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia;

q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.

În situaţiile menţionate la lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul să se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în vigoare.