După douăzeci de ani partea îNTÎIA

Îmbrăţişează-l pe Porthos din partea lui Aramis şi a mea. Pe curînd, sau poate rămîi cu bine pentru totdeauna. "
Şi trimise scrisoarea prin Blaisois.

La ora hotărîtă, Aramis sosi: purta uniforma de cavaler, iar la şold îi atîrna acea veche spadă pe care o trăsese din teacă atît de des şi era gata mai mult ca oricînd să o tragă şi acum.

— Tii! făcu el. Greşim fără îndoială, dacă plecăm aşa, fără să lăsăm măcar un cuvinţel de rămas bun lui Porthos şi lui d'Artag­nan.

— Am avut eu grijă, prietene, îi mărturisi Athos. I-am îm­brăţişat din partea amîndorura.

— Eşti un om minunat, dragul meu conte, zise Aramis. La toa­te te gîndeşti.

— Ei bine, te-ai hotărît în privinţa călătoriei?

— Pe deplin. Şi acum, cînd am chibzuit lucrurile, sînt foarte mulţumit să părăsesc Parisul în clipa de faţă.

— Şi eu la fel, mărturisi Athos. Îmi pare rău numai că nu l-am îmbrăţişat pe d'Artagnan; dar e atît de ager, diavolul, încît ne-ar fi ghicit planurile.

Chiar la sfîrşitul mesei se ivi Blaisois:

— Domnule, iată răspunsul domnului d'Artagnan.

— Ţi-am spus eu să aştepţi un răspuns, nătărăule? se supără Athos.

— Păi am plecat fără să aştept, dar m-a chemat înapoi şi mi-a dat asta.

Şi scoase la iveală o pungă răsunătoare şi pîntecoasă.

Athos o desfăcu şi începu prin a scoate dinăuntru un bileţel pe care stăteau scrise următoarele:

„Iubite conte,

Cînd pleci într-o călătorie şi, mai ales, pentru trei luni, n-ai ni­ciodată bani destui. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsă şi-ţi trimit jumătate din ce am: sînt bani pe care am izbutit să-i storc de la Mazarin. Te implor să nu le dai o prea greşită întrebuinţare.

Cît despre povestea că n-am să te mai revăd, nu cred nici un cuvînt: cine are inima şi spada dumitale învinge orice piedică.

Aşadar, pe curînd, şi nicidecum «cu bine pentru totdeauna».

Se înţelege fără să mai spun că, din ziua cînd l-am văzut, Raoul mi-e drag ca şi copilul meu. Dar, crede-mă, mă rog din suflet lui Dumnezeu să nu ajung să-i fiu tată, deşi m-aş mîndri cu un fiu ca el.

Al tău, D'ARTAGNAN

P. S. Fireşte că cei cincizeci de ludovici pe care ţi-i trimit sînt ai tăi cum sînt şi ai lui Aramis, ai lui Aramis cum sînt şi ai tăi "

Athos surîse şi o lacrimă înroura ochii săi frumoşi. D'Artag­nan, pentru care avusese întotdeauna o dragoste plină de duioşie, îl iubea deci şi acum, oricît era el de partea lui Mazarin.

— Uite, pe cinstea mea, cincizeci de ludovici, zise Aramis, răs­turnînd punga pe masă. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. Spune ce ai de gînd cu banii aceştia, conte, îi păstrezi sau îi trimiţi înapoi?

— Îi păstrez, Aramis, şi chiar dacă n-aş avea nevoie, tot i-aş păstra. Ceea ce ţi se oferă din toată inima, trebuie să primeşti din toată inima. Ia tu douăzeci şi cinci şi dă-mi-i mie pe ceilalţi do­uăzeci şi cinci.

— Slavă Domnului, sînt fericit să văd că eşti de partea mea. Ei, acum plecăm?

— Cînd vrei. Dar tu n-ai un valet?

— Nu, nătîngului de Bazin i-a trăznit să se facă paracliser, pre­cum ştii, şi nu poate să plece de la Notre-Dame.

— Bine, atunci îl iei pe Blaisois, cu care n-aş şti ce să fac, fiindcă eu îl am pe Grimaud.

— Bucuros, se învoi Aramis.

În clipa aceea, Grimaud se ivi în prag.

— Gata, vesti el cu zgîrcenia-i obişnuită la vorbă.

— Să plecăm, zise Athos.

Într-adevăr, caii aşteptau înşeuaţi. Cei doi valeţi încălecară şi ei. În colţul străzii îl întîlniră pe Bazin, care alerga să-şi dea su­fletul.

— Oh, slavă Domnului că ajung la timp! strigă Bazin.

— Ce e?

— Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi, lăsînd asta pen­tru dumneavoastră. Zicea că e ceva grabnic şi că trebuie să vă a­jungă în mînă înainte să porniţi la drum.

— Bun! făcu Aramis, luînd punga pe care i-o întindea Bazin. Ce-i asta?

— Staţi, domnule abate, e o scrisoare.

— Te-am prevenit că dacă îmi spui altfel decît cavaler, îţi frîng oasele. Să vedem scrisoarea.

— Păi cum o s-o citeşti? întrebă Athos. E întuneric beznă.

— O clipă, zise Bazin.

Scapără îndată amnarul şi aprinse o lumînare încolăcită pe care o folosea la sfeşnicele lui. La lumina acestei lumînări Aramis citi:
„Dragul meu d'Herblay,

Aflu prin d'Artagnan, care mă îmbrăţişează din partea ta şi a contelui de La Fère, că plecaţi într-o călătorie de două-trei luni .Cum ştiu că nu-ţi place să ceri de la prieteni, îţi ofer eu însumi: ai aici două sute de pistoli cu care poţi face tot ce pofteşti şi pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. Nu te teme ca asta mă strîm­torează: dacă am nevoie de bani, o să cer să-mi trimită de la unul din castelele mele. Numai la Bracieux am douăzeci de mii de livre în aur. Nu-ţi trimit mai mult de teamă că n-ai primi o sumă mai mare.

Mă adresez ţie, întrucît contele de La Fère, după cum ştii, îmi impune şi azi, chiar fără voia mea, deşi îl iubesc din toata inima: fireşte însă că ceea ce îţi trimit ţie îi trimit deopotrivă şi lui.