Îmbrăţişează-l pe Porthos din partea lui Aramis şi a mea. Pe curînd, sau poate rămîi cu bine pentru totdeauna. "
Şi trimise scrisoarea prin Blaisois.
La ora hotărîtă, Aramis sosi: purta uniforma de cavaler, iar la şold îi atîrna acea veche spadă pe care o trăsese din teacă atît de des şi era gata mai mult ca oricînd să o tragă şi acum.
— Tii! făcu el. Greşim fără îndoială, dacă plecăm aşa, fără să lăsăm măcar un cuvinţel de rămas bun lui Porthos şi lui d'Artagnan.
— Am avut eu grijă, prietene, îi mărturisi Athos. I-am îmbrăţişat din partea amîndorura.
— Eşti un om minunat, dragul meu conte, zise Aramis. La toate te gîndeşti.
— Ei bine, te-ai hotărît în privinţa călătoriei?
— Pe deplin. Şi acum, cînd am chibzuit lucrurile, sînt foarte mulţumit să părăsesc Parisul în clipa de faţă.
— Şi eu la fel, mărturisi Athos. Îmi pare rău numai că nu l-am îmbrăţişat pe d'Artagnan; dar e atît de ager, diavolul, încît ne-ar fi ghicit planurile.
Chiar la sfîrşitul mesei se ivi Blaisois:
— Domnule, iată răspunsul domnului d'Artagnan.
— Ţi-am spus eu să aştepţi un răspuns, nătărăule? se supără Athos.
— Păi am plecat fără să aştept, dar m-a chemat înapoi şi mi-a dat asta.
Şi scoase la iveală o pungă răsunătoare şi pîntecoasă.
Athos o desfăcu şi începu prin a scoate dinăuntru un bileţel pe care stăteau scrise următoarele:
„Iubite conte,
Cînd pleci într-o călătorie şi, mai ales, pentru trei luni, n-ai niciodată bani destui. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsă şi-ţi trimit jumătate din ce am: sînt bani pe care am izbutit să-i storc de la Mazarin. Te implor să nu le dai o prea greşită întrebuinţare.
Cît despre povestea că n-am să te mai revăd, nu cred nici un cuvînt: cine are inima şi spada dumitale învinge orice piedică.
Aşadar, pe curînd, şi nicidecum «cu bine pentru totdeauna».
Se înţelege fără să mai spun că, din ziua cînd l-am văzut, Raoul mi-e drag ca şi copilul meu. Dar, crede-mă, mă rog din suflet lui Dumnezeu să nu ajung să-i fiu tată, deşi m-aş mîndri cu un fiu ca el.
Al tău, D'ARTAGNAN
P. S. Fireşte că cei cincizeci de ludovici pe care ţi-i trimit sînt ai tăi cum sînt şi ai lui Aramis, ai lui Aramis cum sînt şi ai tăi "
Athos surîse şi o lacrimă înroura ochii săi frumoşi. D'Artagnan, pentru care avusese întotdeauna o dragoste plină de duioşie, îl iubea deci şi acum, oricît era el de partea lui Mazarin.
— Uite, pe cinstea mea, cincizeci de ludovici, zise Aramis, răsturnînd punga pe masă. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. Spune ce ai de gînd cu banii aceştia, conte, îi păstrezi sau îi trimiţi înapoi?
— Îi păstrez, Aramis, şi chiar dacă n-aş avea nevoie, tot i-aş păstra. Ceea ce ţi se oferă din toată inima, trebuie să primeşti din toată inima. Ia tu douăzeci şi cinci şi dă-mi-i mie pe ceilalţi douăzeci şi cinci.
— Slavă Domnului, sînt fericit să văd că eşti de partea mea. Ei, acum plecăm?
— Cînd vrei. Dar tu n-ai un valet?
— Nu, nătîngului de Bazin i-a trăznit să se facă paracliser, precum ştii, şi nu poate să plece de la Notre-Dame.
— Bine, atunci îl iei pe Blaisois, cu care n-aş şti ce să fac, fiindcă eu îl am pe Grimaud.
— Bucuros, se învoi Aramis.
În clipa aceea, Grimaud se ivi în prag.
— Gata, vesti el cu zgîrcenia-i obişnuită la vorbă.
— Să plecăm, zise Athos.
Într-adevăr, caii aşteptau înşeuaţi. Cei doi valeţi încălecară şi ei. În colţul străzii îl întîlniră pe Bazin, care alerga să-şi dea sufletul.
— Oh, slavă Domnului că ajung la timp! strigă Bazin.
— Ce e?
— Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi, lăsînd asta pentru dumneavoastră. Zicea că e ceva grabnic şi că trebuie să vă ajungă în mînă înainte să porniţi la drum.
— Bun! făcu Aramis, luînd punga pe care i-o întindea Bazin. Ce-i asta?
— Staţi, domnule abate, e o scrisoare.
— Te-am prevenit că dacă îmi spui altfel decît cavaler, îţi frîng oasele. Să vedem scrisoarea.
— Păi cum o s-o citeşti? întrebă Athos. E întuneric beznă.
— O clipă, zise Bazin.
Scapără îndată amnarul şi aprinse o lumînare încolăcită pe care o folosea la sfeşnicele lui. La lumina acestei lumînări Aramis citi:
„Dragul meu d'Herblay,
Aflu prin d'Artagnan, care mă îmbrăţişează din partea ta şi a contelui de La Fère, că plecaţi într-o călătorie de două-trei luni .Cum ştiu că nu-ţi place să ceri de la prieteni, îţi ofer eu însumi: ai aici două sute de pistoli cu care poţi face tot ce pofteşti şi pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. Nu te teme ca asta mă strîmtorează: dacă am nevoie de bani, o să cer să-mi trimită de la unul din castelele mele. Numai la Bracieux am douăzeci de mii de livre în aur. Nu-ţi trimit mai mult de teamă că n-ai primi o sumă mai mare.
Mă adresez ţie, întrucît contele de La Fère, după cum ştii, îmi impune şi azi, chiar fără voia mea, deşi îl iubesc din toata inima: fireşte însă că ceea ce îţi trimit ţie îi trimit deopotrivă şi lui.
Dostları ilə paylaş: |