Elemente de istorie, doctrină şi practică misionară

“Reconfigurarea mişcării ecumenice” sau “ecumenism pentru secolul al XXI-lea”

Se vorbeşte mult astăzi despre reconfigurarea mişcării ecumenice despre un ecumenism al secolului al XXI- lea. Mişcarea ecumenică este mai largă decât relaţia dintre biserici, de aceea viitorul mişcării nu le poate aparţine exclusiv bisericilor. Prin urmare CEB va trebui să rămână şi va rămâne în primul rând “o asociaţie frăţească – fellowship de biserici” în căutarea aprofundării relaţiilor dintre ele, spre o deplină comuniune în credinţă şi viaţă, mărturie şi slujire. În acelaşi timp CEB va oferi posibilitatea participării diferiţilor parteneri, dincolo de bisericile instituţionale, la realizarea obiectivelor ecumenice.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor, în actuala sa structură, se confruntă cu probleme asemănătoare celor ale Organizaţiei Naţiunilor Unite: diminuarea fondurilor, creşterea bilateralismului, competiţia dintre agenţiile ONU şi organizaţiile non-guvernamentale, atitudinea defensivă a guvernelor în faţa influenţei organizaţiilor internaţionale şi ale societăţii civile în modelarea unei noi ordini mondiale. Se încearcă oferirea unui răspuns, în general prin schimbări organizaţionale şi structurale pragmatice, sperându-se să se ajungă la mai multă relevanţă prin adoptarea unor structuri mai uşoare şi mai flexibile.. În timp ce Forumul Social Mondial propagă sloganul “o altă lume este posibilă”, până acum nu avem nici o viziune clară dincolo de critica adresată ideologiei neo-liberale care a dat avânt procesului globalizării. Documentul Common Understanding and Vision (CUV) a prilejuit iniţierea unei schimbări instituţionale în CEB, a oferit înţelegerea CEB ca o “asociaţie frăţească de biserici” în drum spre comuniune în credinţă şi viaţă, mărturie şi slujire. Mai recent, Comisia specială privind participarea Bisericilor Ortodoxe la mişcarea ecumenică şi-a articulat viziunea sa despre “un Consiliu care să ţină împreună bisericile într-un spaţiu ecumenic:

• 
  unde se poate construi încrederea
  
• 
  unde bisericile pot experia şi dezvolta viziunea lor despre lume, practica lor socială, tradiţiile lor liturgice şi doctrinare, în acelaşi timp adâncind relaţiile dintre ele
  
• 
  unde Bisericile vor crea în mod liber reţele de sprijin pentru diverse categorii defavorizate şi servicii diaconice, făcându-şi resursele materiale disponibile reciproc
  
• 
  unde, prin dialog, bisericile vor continua să desfiinţeze barierele care nu le permit să se recunoască reciproc în calitate de biserici care mărturisesc credinţa cea una, celebrează un singur Botez şi administrează unica Euharistie, pentru ca să progreseze spre comuniunea în credinţă, viaţă sacramentală şi mărturisire”.¹²
  

Este important să amintim şi de Consultaţia internaţională pe tema reconfigurării mişcării ecumenice desfăşurată la Beirut, Liban, 16-21 noiembrie 2003.¹³ Consultaţia a avut loc la invitaţia CEB, lucrările desfăşurându-se la reşedinţa din Antelias, Beirut, a Î.P.S. Catolicosul Aram I al Ciliciei, care a fost, pentru două mandate consecutiv, şi moderatorul CEB (1991-2006). Un grup de 40 de persoane format din teologi, conducători de biserici, sociologi şi personal al CEB, inclusiv pe atunci încă secretarul general Rev.Dr.Konrad Raiser şi secretarul general ales, Rev.Dr.Samuel Kobia, am reflectat asupra necesităţii unui proces prin care să se ajungă la reconfigurarea mişcării ecumenice. Deşi participanţii nu au reprezentat oficial bisericile sau organizaţiile lor, totuşi au fost selectaţi din toate regiunile lumii.

Participanţi au fost invitaţi:

• 
  să analizeze principalele schimbări survenite pe plan mondial de la înfiinţarea CEB, şi implicaţiile acestora pentru mişcarea ecumenică
  
• 
  să identifice punctele cheie pentru schimbare şi înnoire necesare reconfigurării
  
• 
  să proiecteze un proces de consultare şi studiu care să conducă la întocmirea unui raport despre reconfigurarea mişcării ecumenice care să fie prezentat Comitetului central al CEB, în anul 2005 şi apoi Adunării generale a CEB în anul 2006.
  

Grupului de lucru nu i s-a cerut – nici nu ar fi avut autoritatea necesară- să propună o nouă configurare a mişcării ecumenice. Vor fi necesare discuţii în diferite foruri, de-a lungul unei perioade mai lungi. Participanţii au fost mai degrabă stimulaţi să înceapă un proces de reflecţie asupra realităţilor din lumea de astăzi şi asupra viziunii şi valorilor mişcării ecumenice. Lumea s-a schimbat mult în ultimii 50 de ani, de când a luat fiinţă CEB. Participanţii au evaluat unele dintre efectele fenomenului globalizării, exploziei mijloacelor de comunicare, importanţei crescândă a societăţii civile, rolului religiei în viaţa publică, schimbărilor profunde din viaţa bisericilor. Va fi nevoie de o analiză mai profundă, pentru a ajuta bisericile să-şi întărească mărturia şi slujirea.

De la început, mişcarea ecumenică a fost dedicată în primul rând scopului realizării unităţii văzute şi mărturiei şi slujirii comune a lumii. Aceste idealuri sunt cel puţin la fel de relevante astăzi. S-a vorbit mult şi despre valorile comune care au stat la temelia mişcării ecumenice: integritatea Bisericii ca unicul Trup al lui Hristos, mărturisirea de credinţă (baza) a CEB şi angajamentul comun pentru reconciliere. Cei prezenţi au fost de acord că valorile comune care au fost relevante în trecut sunt de asemenea foarte importante în prezentul proces: participare, comunitate, dreptate, diaconie, egalitate, responsabilitate, respect reciproc, sprijinirea celor vulnerabili, suficienţa resurselor pentru toţi, solidaritate.

O pondere deosebită în discuţii a avut analizarea spectrului larg al mişcării ecumenice. Acesta include: biserici, organisme conciliare ( ex. CEB, organizaţii ecumenice regionale şi consilii bisericeşti naţionale), comunităţi şi parteneriate regionale şi sub-regionale, agenţii ecumenice, organizaţii ecumenice internaţionale, comuniuni confesionale mondiale ( ex.LWF, Lutheran World Federation, Federaţia Luterană Mondială), comunităţi ecumenice, agenţii misionare, colegii şi asociaţii teologice, academii ecumenice şi centre de pregătire pentru laici, şi multe alte organisme ecumenice. Bisericile ajung să facă parte din mai multe organisme conciliare şi din propriile lor comuniuni confesionale mondiale şi, în acelaşi timp, să participe activ la organizaţiile ecumenice internaţionale. Agenţiile ecumenice (care au şi responsabilitate financiară) pot avea relaţii strânse cu organismele conciliare, organizaţiile ecumenice internaţionale şi cu unele comunităţi confesionale mondiale şi mai puţine relaţii directe cu bisericile.

Dar ce ar însemna re-configurarea mişcării ecumenice? Pe parcursul discuţiilor a devenit evident faptul că acest concept poate fi explicat în cel puţin trei moduri. Primul se referă la “extinderea mişcării ecumenice” spre a implica şi Biserica Romano-Catolică, bisericile penticostale şi evangheliste , şi a găsi căi pentru a întări colaborarea cu acestea. Credem că ar fi singura soluţie de a contracara prozelitismul¹⁴, deoarece numai astfel ar fi nevoite să semneze anumite acorduri şi astfel să se ajungă la respect reciproc şi responsabilitate reciprocă. Totodată li s-a amintit participanţilor că Forumul Creştin Mondial (Global Christian Forum) , înfiinţat după cea de a VIII-a Adunarea generală ( Harare, 1998), reprezintă un proces în derulare, prin care se doreşte strângerea la un loc a reprezentanţilor tuturor tradiţiilor creştine importante, extinzând cercul în special spre cei care nu au dialogat până acum. Participanţii au confirmat acest proces de extindere a cercului, dar au şi recunoscut că acest obiectiv este urmărit şi în alte foruri.

Reconfigurare ar însemna şi “adâncirea comuniunii” dintre biserici. Accentul pe relaţiile dintre biserici şi diversele organizaţii ecumenice este foarte important pentru mişcarea ecumenică. Dialogurile bilaterale existente sunt deosebit de semnificative în acest sens.

În sfârşit, se pune întrebarea cum se pot întări relaţiile dintre diferite organisme ecumenice, pentru a asigura o mai mare coerenţă şi eficacitate. Deşi s-a vorbit despre un model policentric, care nu implica lipsa totală de cooperare între organismele ecumenice, şi se pusese întrebarea dacă CEB este dispus să renunţe la rolul său central, raportul final nu a menţionat aceste discuţii; cu toate că în referatul său Î.P.S. Aram I prin trimiterea la documentul CUV (Common Understanding and Vision) vorbise despre regionalizare şi policentrism care ar putea fi pivotul procesului de reconfigurare, deoarece ar asigura o participare mai extinsă şi o comuniune mai profundă.

Participanţii au sugerat mai multe motive pentru care ar fi acum necesară reconfigurarea, şi anume, pentru: a se asigura faptul că structurile existente sunt în măsură să răspundă rapid la schimbările din lume; a se elabora noi metodologii în vederea confruntării cu globalizarea şi hegemonia; a se dezvolta oportunităţi pentru toate bisericile de a conlucra eficient, inclusiv pentru cele care nu participă activ la organismele conciliare; a se garanta faptul că structurile ecumenice reflectă realităţile din lume şi din cadrul bisericilor, prin diminuarea caracterului lor euro-centric şi, implicit, prin accentul pe situaţia bisericile din Sud, unde se mută centrul de gravitate al creştinătăţii; a se răspunde nelămuririlor bisericilor, care sunt chemate să participe la multe structuri ecumenice la diferite nivele; a se întări coerenţa programelor şi a se evita duplicarea; a se conştientiza influenţa spiritului economiei de piaţă: competiţie pentru bani, media, distribuirea ajutoarelor umanitare; a se afirma rolul agenţiilor ecumenice ca părţi integrante ale familiei ecumenice; a se întări fundamentele mişcării ecumenice prin implicarea celor mulţi; a se mări coerenţa activităţii comune, prin recunoaşterea vulnerabilităţii şi prin creşterea responsabilităţii reciproce. CEB a invitat bisericile şi partenerii ecumenici să abordeze tema reconfigurării mişcării ecumenice. În funcţie de răspunsurile primite, CEB avea să organizeze o întâlnire a reprezentanţilor membrilor şi partenerilor săi. Au avut loc consultaţii şi cu bisericile şi organizaţiile care nu au acest statut pentru ca efectul să fie cât mai mare.

Misiunea şi mişcarea ecumenică nu trebuie să fie “paralizate de instituţionalism”; în criză pot fi instituţiile misionare şi ecumenice, nu misiunea şi mişcarea ecumenică în sine, care sunt susţinute de nenumăraţi credincioşi care se roagă neîncetat pentru “pacea a toată lumea, pentru bună-starea sfintelor lui Dumnezeu biserici, şi pentru unirea tuturor”.