Era libertatii statul national-legionar

14. Cad si ultimele împotriviri

Ziua de 13 Septembrie 1940 n-a fost numai un martor glorios al renasterii unei miscari din propria ei cenusa, ci a adus cu sine si dezlegarea necunoscutei în care oscilau pâna atunci tratativele cu Antonescu. În aceasta zi binecuvântata, ca si cum ar fi rasturnat trompeta în fata zidurilor Ierihonului, s-au topit si ultimele rezistente ale Generalului la instituirea Statului national-legionar si la formarea noului guvern.

Nu stiu cum vor judeca altii, dar e plin de mister faptul ca la o saptamâna dupa 6 Septembrie, când s-a prabusit Regele Carol II, într-o alta Vineri, 13 Septembrie, ziua de nastere a Capitanului, în care Biserica îl proslaveste pe cel dintâi crestin convertit dintre neamuri, Sf. Corneliu Sutasul, am câstigat si o mare victorie politica contra tuturor acelora, români si straini, care ar fi vrut sa ne tina si acum la poarta cetatii, împiedicându-ne sa facem dreptate poporului.

În dupa amiaza aceleiasi zile, sunt chemat de Generalul Antonescu, care, pe un ton îngrijorat si aproape mânios, îmi spune:

– Domnule Sima, trebuie sa facem guvernul. Nu mai putem astepta. Ce va zice lumea? Sunt de o saptamâna la cârma Statului si nu avem înca guvern. Duminica vine si Regina-Mama Elena. Cum ne vom prezenta sa o primim?

– Domnule General, i-am raspuns contrariat de iesirea lui, nu înteleg de ce sunteti suparat. Raspunsul e la D-voastra. Conditiile noastre pentru colaborare le cunoasteti si în mare parte le-ati aprobat. Mai ramâne sa va pronuntati asupra formei de Stat. Noi cerem sa se proclame Statul Român, Stat Legionar.

– Accept aceasta schimbare, dar ne-am expune la critici daca l-am numi direct Stat Legionar. Propun sa folosim expresia „Stat National-Legionar”.

– Perfect, Domnule General. În definitiv, cele doua atribute se completeaza, caci Legiunea s-a ridicat din national, iar Capitanul a numit miscarea legionara o miscare nationala. În modul acesta evitam sa se spuna ca am fi rupt continuitatea Statului Român.

Era de fata si Mihai Antonescu. Adresându-se amândurora, ne spune:

– Treceti într-o alta odaie si redactati textul constitutional, în termeni clari si concisi. Sa fie cât mai scurt. Apoi veniti din nou la mine ca sa-l examinam împreuna.

Scena s-a petrecut la Palatul Cantacuzino. Am trecut într-o alta încapere si ne-am apucat de treaba. Mihai Antonescu scria, iar eu dictam sau completam ideile lui. Operatia de redactare a noului act constitutional n-a durat mai mult de un sfert de ceas.

Articolul 1. „Statul Român devine Stat National-Legionar”, n-a ridicat nici o problema.

Articolul 2. „Miscarea Legionara este singura miscare recunoscuta în noul Stat, având ca tel ridicarea morala si materiala a poporului român si dezvoltarea puterilor creatoare”, a fost conceput aproape în întregime de Mihai Antonescu, eu adaugând numai sfârsitul si dezvoltarea puterilor lui creatoare”.

Articolul 3. „Domnul General Ion Antonescu este Conducatorul Statului National-Legionar si Seful Regimului Legionar”. Mihai Antonescu se multumi sa-l proclame pe General Conducatorul Statului National-Legionar. Eu am completat „si Seful Regimului Legionar”, pentru a-l lega pe General mai strâns de miscare. În calitate de „Sef al Regimului Legionar”, Generalul Antonescu îsi asuma raspunderea fata de miscare de a înfaptui noul Stat în spiritul Legiunii si cu personalul politic recrutat precumpanitor din sânul ei.

Articolul 4. „Domnul Horia Sima este Comandantul Miscarii Legionare”, a fost opera exclusiva a lui Mihai Antonescu, fara nici o interventie din partea mea. Eu credeam ca articolul 3 încheie actul constitutional, când Mihai Antonescu pune pe hârtie si articolul 4, în forma de mai sus. Bineînteles ca mi-a convenit sa figureze ca Sef al Legiunii în Noua Constitutie, deoarece îmi întarea pozitia mea în Stat si, în acelasi timp, limita puterile depline ale Generalului Antonescu. Fusesem ridicat, fara sa cer, la rangul de factor constitutional, alaturi de Rege si General.

Ne-am dus apoi amândoi cu ciorna Noii Constitutii la General, care a aprobat-o cu vadita satisfactie. Fata i se luminase. N-a schimbat nici o virgula. A adaugat în schimb un nou articol, Articolul 5. „Cu începere de la data acestui Înalt Decret, orice lupta între frati înceteaza”, pentru a indica, spunea el, climatul de armonie si fratietate care va domina de acum înainte în toate straturile poporului nostru.

– Draga Ica si Domnule Sima, e bun. Acuma trebuie batut la masina si ma duc imediat la Majestatea Sa Regele sa-l semneze. Mâine va aparea în Monitorul Oficial.

– Domnule General, adaug eu cu oarecare îndoiala, credeti ca Maiestatea Sa Regele va semna actul? Nu va ridica anumite obiectii?

– N-ai nici o grija, Domnule Sima, îmi spune Generalul pe un ton ironic si zâmbind. Va semna.

Mi-a comunicat apoi ca mâine, 14 Septembrie, sa convoc toti ministrii legionari la Palatul Cantacuzino, pentru a depune juramântul.

Seara a fost receptie la Von Ritgen. Am fost invitat si eu. Nu-l vazusem din seara de 31 August, când ne-a recomandat sa nu întreprindem nimic contra Regelui Carol, deoarece Germania are nevoie de liniste în sud-estul european. Lume multa. Functionari ai Axei si oameni politici, chiar militari în uniforma. „Tout Bucarest”, cum s-ar zice. Dintre legionari nu mai era decât Greceanu.

Von Ritgen m-a iscodit sa afle cum stau tratativele. Nu stia nimic de aranjamentele de dupa amiaza. Aveam lista guvernului în buzunar, dar m-am ferit sa fac vreo indiscretie. În definitiv era o chestiune care nu putea fi divulgata, caci apartinea Conducatorului Statului si apoi ministrul Germaniei, Fabricius, nu ne era prieten.

I-am raspuns ca tratativele continua si par sa fie pe drumul cel bun.

La receptie a venit si George Bratianu. S-a apropiat de mine si m-a întrebat nelinistit:

– Domnule Sima, în ce stadiu se afla tratativele D-voastra cu Generalul?

As vrea sa stiu si eu ca sa ma pot orienta.

– Domnule George Bratianu, n-am ajuns la un rezultat definitiv. Sunt înca greutati. Poate poimâine...

Mi-am dat seama ca cei doi Antonescu l-au tinut în ignoranta, abandonând planul de a-l avea în guvern.

Înaltul Decret, prin care Statul Român devine Statul National-Legionar, a fost semnat si a intrat în vigoare în 14 Septembrie 1940, data la care a aparut în Monitorul Oficial. Schimbarea constitutionala a fost anuntata si printr-un comunicat al Presedintiei Consiliului, din 16 Septembrie, cu urmatorul continut:

Comunicat

16 Septembrie 1940

Presedintia Consiliului de Ministri comunica:

I. Domnul General Antonescu, Conducatorul Statului Român si Presedintele Consiliului de Ministri, a adresat Tarii si Miscarii Legionare o chemare la unire si actiune pentru întarirea Statului.

II. Miscarea Legionara a raspuns la acest apel prin urmatoarea declaratie:

”Miscarea Legionara raspunde cu toata însufletirea si toata bucuria la chemarea Generalului Antonescu, fiind gata sa-l urmeze în orice împrejurare si sa se identifice cu fiinta noului Stat”.

III. Urmator acestui legamânt, si tinând seama de nevoia schimbarii asezamintelor românesti, si a însusi temeliilor Statului, pentru a asigura viitorul Neamului nostru, unitatea în libertatea si autoritatea cu consimtamântul tuturor, s-a dat urmatorul Înalt Decret:

”Mihai I,

Prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationala, Rege al României, la toti de fata si viitori sanatate.

Am decretat si decretam:

1. Statul Român devine Stat National-Legionar.

2. Miscarea Legionara este singura miscare recunoscuta în noul Stat, având ce tel ridicarea morala si materiala a poporului român si dezvoltarea puterilor lui creatoare.

3. Domnul General Ion Antonescu este Conducatorul Statului National-Legionar si Seful Regimului Legionar.

4. Domnul Horia Sima este Comandantul Miscarii Legionare.

5. Cu începere de la data acestui Înalt Decret, orice lupta între frati înceteaza.

Dat în Bucuresti, la 14 Septembrie 1940”.

Mihai I

Conducatorul Statului Român si

Presedintele Consiliului de Ministri

General Ion Antonescu

15. Depunerea juramântului

Sâmbata, 14 Septembrie, s-a desfasurat la Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei solemnitatea depunerii juramântului.

Ceremonia a fost simpla. Ministrii legionari, împreuna cu ceilalti care au venit îmbracati în haine obisnuite. Dupa ce, în ordinea importantei, au jurat credinta Conducatorului Statului si s-au îndeplinit celelalte formalitati, Generalul Antonescu a tinut o scurta cuvântare în care a înfatisat situatia grea a tarii dupa o guvernare nefasta, cu hotarele sparte si cu economia ravasita si a amintit de îndatoririle noilor ministri.

A lipsit de la solemnitate Constantin Papanace, care nu sosise înca din Germania, dar al carui nume era trecut pe lista ministrilor.

În continuare , noii ministri s-au raspândit pentru a lua în primire departamentele lor.

Decretele de institutie ale Statului National-Legionar si de formare ale noului guvern fusesera difuzate prin Radio si aparusera si în ziarele din Bucuresti.

Capitala era în sarbatoare. Entuziasmul are la culme în populatie. Mii de legionari, în camasi verzi, se vedeau pe strazi comentând cu aprindere evenimentele sau, în formatiuni, intonând cântecele noastre. Pâna noaptea târziu au rasunat strigatele lor de bucurie.

Noul guvern avea urmatoarea componenta:

Presedintia Consiliului de Ministri – General Ion Antonescu.

Vice-Presedinte al Consiliului de Ministri – Horia Sima.

Apararea Nationala – General Ion Antonescu.

Ministru de Externe – Mihail R. Sturdza.

Ministru de Interne – General Constantin Petrovicescu.

Ministru de Justitie – Mihai Antonescu.

Ministrul Economiei Nationale – Gheorghe Leon.

Ministru de Finante – George Cretianu.

Ministrul Coordonarii Economice – Colonel Nicolae Dragomir.

Ministrul Agriculturii si Domeniilor – Nicolae Mares.

Ministrul Lucrarilor Publice si Comunicatiilor – Pompiliu Nicolau.

Ministrul Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor – Traian Braileanu.

Ministrul Sanatatii, Muncii si Ocrotirii Sociale – Vasile Iasinschi.

Subsecretar de Stat la Ministerul Finantelor pentru Inventarul Avutiilor Publice – Ion Protopopescu.

Subsecretar de Stat la Apararea Nationala – General Constantin Pantazi.

Subsecretar de Stat la Aer si Marina – Comandor Gheorghe Jienescu.

Subsecretar de Stat la Înzestrarea Armatei – General Gheorghe Dobre.

Subsecretar de Stat la Economie, pentru Colonizari si Populatia Evacuata – Corneliu Georgescu.

Subsecretar de Stat la Presa si Propaganda – Alexandru Constant.

Subsecretar de Stat la Finante – Constantin Papanace.

Subsecretar la Presedintie pentru Probleme Doctrinare – Horia Cosmovici.

Subsecretar de Stat la Interne – Colonel Alexandru Rioseanu.

Subsecretar de Stat la Economie, pentru Petrol si Exploatari Miniere – V. Dimitriuc. Subsecretar de Stat la Agricultura – Petre Nemoianu.

16. Întoarcerea din exil a Reginei – Mama Elena

Duminica 15 Septembrie, a fost o zi memorabila din aceasta perioada de schimbari profunde din istoria neamului nostru. Regina-Mama Elena a revenit în patrie de la Florenta, unde traia surghiunita de fostul ei sot, Regele Carol al II-lea, pentru a nu-i tulbura intimitatea cu Elena Lupescu.

Generalul Antonescu, în telegrama ce i-a trimis-o, prin care o invita sa se întoarca în tara, publicata în ziare, a avut indelicatetea sa o jigneasca din primul moment al relatiilor lor. Regina era rechemata în tara „pentru a completa educatia fiului sau”. Dupa umilintele ce le-a îndurat din partea Regelui Carol, Antonescu n-a scapat nici un prilej ca sa-i puna în vedere ca statului ei nu va fi acela al unei Regine influente, ci va juca mai mult rolul unei guvernante pentru a îndruma educatia fiului sau. În aceeasi telegrama, îi amintea si Regelui Mihai pozitia lui subordonata fata de Conducatorul Statului. Mihai este nepregatit pentru afacerile Statului si are nevoie de o lunga ucenicie sub supravegherea mamei lui si a Generalului. Telegrama a stârnit comentarii defavorabile la adresa lui Antonescu în marele public si mai ales în cercurile legionare ale Capitalei, care cunosteau atitudinea binevoitoare a Reginei Elena fata de miscare. Din strainatate a trimis ajutoare si cuvinte de încurajare, laudând munca creatoare a legionarilor în tabere.

Pentru a arata ca noi avem o alta consideratie pentru Regina – Mama Elena, vazând în ea un simbol al suferintelor neamului întreg, ostracizata nu numai pentru scandaloasa viata a fostului rege, dar si pentru atasamentul ei profund pentru tara ei adoptiva, am dat o circulara, prin care mobilizam legionarii din Capitala sa participe la primirea ei:

LEGIONARI,

”Mâine, 15 Septembrie 1940, Majestatea Sa Regina – Mama Elena, dupa un lung exil, se întoarce în capitala, în aclamatiile de bucurie ale întregului popor.

O veti întâmpina cu toata dragostea si veti lua parte la solemnitatile de mâine ale primirii.

La ora 10 dimineata, legionarii vor fi înconjurati, sub aceeasi comanda si aceeasi ordine, între Biserica Alba si Piata Victoriei.

Nu vor fi încadrati decât legionarii în camasi verzi. Ceilalti pot asista, dar nu vor intra în rânduri.

Cer tuturor o noua dovada de tinuta, corectitudine si disciplina”.

Horia Sima

Bucuresti, 14 Septembrie 1940.

La sosirea trenului în Gara Mogosoaia, pe peron se aflau, în afara de Rege, Generalul Antonescu si Doamna Maresal Prezan, care a oferit flori Reginei.

În aceeasi dimineata, a avut loc la Patriarhie un Te-Deum, la care au asistat Majestatile Lor si întreg guvernul, în frunte cu Generalul Antonescu. Ministrii legionari s-au prezentat în camasi verzi. A servit Patriarhul Nicodem, înconjurat de un sobor de preoti. Acelasi Patriarh care ma denuntase cu doua luni înaintea Regelui Carol ca o mare primejdie pentru el. A fost un moment de neuitat. Mitropolia, în care nu intrase pâna atunci pentru a participa la atare ceremonii decât tristele figuri ale politicianismului român, acum îi primea în sânul ei pe adevaratii fii ai poporului. Regele, în uniforma militara, era înalt si chipes. Regina, înalta si ea, era de o rara distinctie, care atragea atentia tuturor.

În continuare, la Palatul Regal a avut loc o alta solemnitate, în prezenta întregului guvern si a corpului diplomatic. Antonescu vroia sa inaugureze noul regim cu un act impunator, care sa demonstreze solidaritatea conducerii lui, bazata atât pe consimtamântul Coroanei cât si pe adeziunea poporului. În sala mare a Tronului, au fost asezati, fata în fata, pe o singura linie, guvernul si corpul diplomatic. Mai întâi au trecut Regele si Regina, însotiti de Generalul Antonescu, pe la membrii guvernului pentru a se face prezentarile. Apoi Suveranii i-au salutat pe membrii corpului diplomatic. Dupa împlinirea protocolului, grupurile s-au amestecat si ministrii au conversat cu diplomatii.

Festivitatea de la Palat s-a încheiat cu iesirea în balcon a Regelui si Reginei, pentru a primi omagiul poporului. O mare multime de oameni se adunase în Piata Palatului, aclamând pe Majestatile Lor. Strigatele de „Traiasca Regele”, „Traiasca Regina” umpleau vazduhul, rostogolindu-se ca valurile unei mari. Prin aceasta explozie de bucurie, poporul vroia sa arate ca alungarea Regelui Carol de pe Tron n-a alterat sentimentele lui de dragoste si devotament pentru Dinastie.

Regele si Regina au raspuns entuziasmului multimii extrem de emotionati si fericiti. La scurt interval, am aparut si eu si Generalul alaturi de Majestatile Lor, caci ne vroia poporul. Aclamatiile s-au întetit si mai mult pâna la apoteoza.

Regele, Generalul si cu mine, reprezentau noua ordine constitutionala si poporul saluta în noi, garantii unui viitor mai bun dupa atâtea calamitati care s-au abatut asupra tarii.

17. Întoarcerea grupului legionar din Germania

În aceeasi zi, Duminica, 15 Septembrie, s-a întors si grupul legionar din Germania, de sub conducerea lui Papanace.

În dimineata de 6 Septembrie, când a aflat de rasturnarea Regelui Carol, Papanace n-a mai avut încotro si s-a predat evidentei. Nu stiu ce s-a petrecut în sufletul lui în acel moment, dar presupun ca i-a fost greu sa admita în fata prietenilor sai ca s-a înselat si ca doctrina lui a fost infirmata de evenimente. Revolutia legionara, ale carei origini se trageau din pregatirile noastre de la Berlin, a triumfat contra tuturor obstacolelor interne si externe, calauzita de puterea nevazuta a Arhistrategului ostilor ceresti.

Ca sa repare macar în ceasul al 11-lea neînteleapta lui atitudine, în 8 Septembrie 1940, mi-a trimis o telegrama de felicitare cu urmatorul continut:

Camaradului Horia Sima

”În numele camarazilor mei de aici, te îmbratisez pentru victoria legionara pe care ai înfaptuit-o cu tenacitatea ta si cu sângele martirilor nostri”.

În aceeasi zi a expediat o telegrama si Profesorului Codreanu, în care spunea:

Domnului Profesor Ion Zelea Codreanu

”În ziua biruintei legionare gândul nostru se îndrepta catre D-voastra, tatal Capitanului, care prin dârzenia si patimirea voastra chezasuiti înfaptuirea integrala a crezului legionar pentru care au murit martirii nostri”.

În sfârsit Papanace, dupa tot raul facut, rostea si un mare adevar: „prin tenacitatea ta”. Iata ce aveam eu si ce lipsea multora, inclusiv lui Papanace, tenacitatea în lupta. În ceasurile cele mai grele, când parea ca se pierde însasi speranta în viitorul Legiunii, nu mi-am pierdut încrederea în victorie.

În cercul legionarilor din grupa 17, care nu s-au alipit lui Papanace, bucuria a fost uriasa. Statornicia lor în credinta si loialitate a fost rasplatita din belsug când au ascultat la radio informatiile din tara, care, într-un ritm vertiginos anuntau schimbarile spectaculoase din România. Biris si Smultea s-au înapoiat îndata în tara. Tot din primul moment si independent de grupul lui Papanace, au revenit si Comandantii Legionari Victor Silaghi, Victor Vojen si Alexandru Constant.

Octavian Rosu astepta un semnal de la Bucuresti pentru a se întoarce si cum nu venea nici o stire, pâna la urma a ramas.

Împreuna cu Ponta, Gavagina, Vasiu, Tolcea si Popa Ion, au fost ultimii care au parasit Berlinul.

Papanace a sovait sa paraseasca Berlinul la primul semnal al biruintei din tara, de teama ca evenimentele sa nu sufere vreo întorsatura, dar si pentru ca nu cunostea atitudinea mea fata de el, dupa ciocnirile ce le-am avut în vara. Prin 11 Septembrie, sunt chemat la telefon de Stanicel, de la Berlin, întrebându-ma din partea lui Papanace, daca e oportun sa se întoarca întreg grupul în tara sau sa mai întârzie. I-am raspuns ca situatia interna nu e clarificata si este prudent sa mai ramâna câteva zile. I-am transmis acest sfat fara alta intentie decât de a pastra o rezerva peste hotare, în eventualitatea ca tratativele cu Antonescu n-ar duce la rezultatul dorit.

N-au zabovit nici ei mult la Berlin. Peste doua zile au plecat si ei spre tara, ajungând la Bucuresti la 15 Septembrie. Tocmai ieseam de la sediul din Str. Gutenberg, în dupa amiaza acestei zile si coboram scarile, când intra pe poarta Papanace cu legionarii din grupul sau: Virgil Mihailescu, Seitan, Dragomir – Jilava, Stanicel, Trifa, Horodniceanu, Smarandescu si ceilalti. Cum ma vede Papanace, ordona pozitie de „drepti, pentru onor înainte” si îmi da raportul:

”Domnule Comandant, grupul legionar din Germania, în numar de... este gata si asteapta ordinul D-voastra”.

Ne-am îmbratisat cu efuziune si apoi am strâns mâna tuturor. Eram stapânit de emotia revederii unor vechi camarazi intr-o Românie eliberata de sub jugul tiraniei carliste. M-am retras apoi cu Papanace si într-o conversatie particulara i-am explicat ce s-a întâmplat cu Ministerul Finantelor, cum s-a facut ca n-am putut sa-l obtin pentru miscare, trebuind sa ma multumesc cu un Subsecretariat de Stat la acelasi Minister. Stingherit i-am spus ca nu pot sa-i ofer un post de ministru plin. Papanace a fost miscat de cuvintele mele si mi-a raspuns ca întelege situatia si accepta sa intre în guvern.

Starea mea sufleteasca fata de Papanace si grupul lui nu avea nimic din aerul triumfal al unui învingator, dimpotriva m-am apropiat de ei cu umilinta, aratându-le aceeasi dragoste, pentru a le risipi orice urma de suspiciune ca ar putea suferi vreo discriminare în raport cu legionarii din tara. Si ei erau chemati, cu aceleasi drepturi si datorii, sa participe la faurirea Noii Românii. Nu numai ca nu le purtam nici o umbra de suparare, dar m-as fi considerat nedemn de comanda miscarii daca i-as fi jignit cu cea mai usoara aluzie la trecut. Am tras cortina peste ce-a fost între mine si Papanace si am privit numai spre viitor, spre marile sarcini ce ne asteapta. Trebuie sa punem umarul cu totii pentru a urni neamul din nenorocirea în care se afla de pe urma nefastei domnii carliste.

În definitiv, victoria era a tuturor. Atât Papanace cât si Vojen sau Constant sau Preotul Borsa au contribuit ca sa ajungem la acest rezultat splendid. Toti acesti fruntasi ai Legiunii au reprezentat anumite momente din istoria ei, anumite etape, fara de strabaterea carora n-am fi ajuns acolo unde suntem. Deosebirea dintre mine si ei era de perspectiva si tenacitate. În cursul luptei contra regimului carlist, ei s-au tulburat la un moment dat, n-au vazut nici o iesire din înfrângerile suferite si au apucat alte cai, care se îndepartau de linia legionara. Eu m-am împotrivit acestor tendinte de resemnare sau capitulare, sustinând ca batalia nu este pierduta, ca sansele victoriei au ramas intacte, cu toate pierderile îndurate. Dar acum, când punctul meu de vedere biruise, nu-i puteam trata de sus, cu aroganta, ca si cum meritele ar fi ale mele, uitând luptele si jertfele lor, uitând ca eu însumi am trecut prin momente de îndoiala si slabiciune. Ei erau fratii mei de încercari si suferinta si le-am deschis larg portile noului Stat, ca sa intre si ei încununati de laurii victoriei. M-am straduit sa reconstitui atmosfera legionara din timpul Capitanului, pentru ca nimeni sa nu se simta strain în casa unde nu mai este întemeietorul, dar unde guverneaza aceleasi norme si acelasi spirit.

Era o chestiune de etica legionara dar si de întelepciune politica de a-i aduna pe toti fii Legiunii, risipiti în cursul luptelor, la sânul ei. Oamenii cu care m-am îmbratisat aveau un mare trecut legionar, au fost promovati si si-au pus viata pentru Legiune. Ei trebuiau considerati prin prisma întregii lor personalitati, de la primele lor palpitatii spirituale, si nu judecati exclusiv prin atitudinea lor de ultima ora, determinata si de complicata panorama politica din tara când fronturile s-au întrepatruns. Ajuns în vârful piramidei legionare, gândul meu se îndrepta acum la coeficientul lor de prestigiu si competenta, cu care puteau contribui la reusita guvernarii noastre.