Era libertatii statul national-legionar

HORIA SIMA

ERA LIBERTATII

STATUL NATIONAL-LEGIONAR

VOLUMUL I

CUPRINS

I. CREAREA STATULUI NATIONAL-LEGIONAR

1. Tara în picioare

2. La „Casa Verde”

3. Sfânta Tinerete Legionara la Radio

4. Reaparitia ziarului Buna Vestire

5. Înmormântarea eroilor

6. Lichidarea structurilor carliste

7. Stramutarea Generalului Coroama

8. Tratativele pentru formarea guvernului

9. Noua Constitutie

10. Împartirea Ministerelor

11. Formula tripartita

12. Numirile

13. Ziua Capitanului. Pelerinaj la „Casa Verde”

14. Cad si ultimele împotriviri

15. Depunerea juramântului

16. Întoarcerea din exil a Reginei-Mama Elena

17. Întoarcerea grupului legionar din Germania

18. Apel catre legionari

19. Nicolae Petrascu la Secretariatul General al Miscarii

20. Declaratiile Profesorului Codreanu

21. Privind în urma

22. Pentru Neam si Legiune

II. PRIMII PASI ÎN VIATA DE STAT

1. Dificultatile guvernarii legionare

2. Graba de a ocupa locurile

3. Originile politiei legionare

4. Bunurile de la „Straja Tarii” trec în patrimoniul Legiunii

5. Ziua eroilor si martirilor Legiunii

6. Demnitari legionari în ministere

7. Numirea Prefectilor

8. Refacerea organizatiei legionare

9. Încadrarea legionarilor întorsi din Germania

10. Ajutorul Legionar

11. Reorganizarea studentimii

12. Marea manifestatie de la 6 Octombrie

III. CRIMELE REGIMULUI CARLIST SI PROBLEMA SANCTIUNILOR

1. Conceptia de baza a sanctiunilor

2. Arestari sporadice

3. Un articol al lui Grigore Manoilescu

4. Justitia intra în actiune

5. Colonelul Zavoianu la Prefectura de Politie

6. Doua sinucideri

7. „Nu vreau sa vars sânge”

8. Cum a lucrat Comisia de Ancheta

IV. BATALIA ECONOMICA

1. Refacerea tarii

2. Ofensiva agricola

3. Evreimea în panica. Ordinul de la Sinagoga

4. Cazul Galeries LaFayette

5. Legea comisarilor de românizare

6. Cum s-a aplicat legea

7. Exorbitantele pretentii germane

8. Magazinele evreilor

9. Un schimb de scrisori cu Generalul

10. Al doilea schimb de scrisori

11. Cum rezolva Antonescu problemele economice

12. O întâlnire cu Clodius

13. Doua legi contra evreilor

14. Consiliul de Administratie legionar la Malaxa

15. Imprimeria din Sarindar

16. Cancicov, Ministru al Economiei. Petra, Subsecretar de Stat

17. Chestiunea petrolului

18. Cursul marcii germane

19. Conflictul de la Medias

20. Apoteoza muncitorimii

21. Cinci miliarde sapte sute saptezeci si patru de milioane de lei

22. Cresterea depunerilor bancare

23. Protestul lui Neubacher

24. Desfiintarea comisarilor de românizare

25. Perfidia Generalului Antonescu

26. ... Si perfidia lamentatiilor evreiesti

27. Evreii si comertul legionar

V. POLITICA EXTERNA

1. Umbre în relatiile cu Axa

2. Audienta lui Fabricius

3. Reteaua de sabotori englezi de pe Valea Prahovei

4. Atrocitatile maghiare din Ardealul cedat. Discursul de la Brasov

5. Manifestatia tineretului european de la Padua. Un detasament legionar defileaza în fata Ducelui

6. Sosirea misiunii militare germane la Bucuresti

7. Reactia lui Mussolini

8. O intriga în trei acte

9. Doamna Himmler la Bucuresti

10. Tineretul fascist si tineretul national-socialist la serbarile de la Iasi

11. Personalul diplomatic legionar

12. Calvarul Ministerului de Externe

13. Calatoria Generalului Antonescu la Roma

14. Statutul Grupului Etnic German din România

15. Vizita la Berlin. Semnarea Pactului Tripartit

16, Funeraliile Capitanului. Baldur von Schirach si von Bohle la Bucuresti

17. O scrisoare a lui Himmler

18. Acordul economic germano-român

19. O lovitura de la Berlin. Rechemarea lui Fabricius

20. Caderea lui Sturdza. O noua criza în relatiile cu Antonescu

21. Greceanu, Ministru de Externe

VI. ÎN CENTRUL GUVERNARII

1. Realizarile regimului legionar si întâmplari memorabile

2. 13 Octombrie. Reaparitia „Libertatii”

3. „Cuvântul” ziar al Miscarii Legionare

4. Batalia fierului vechi. Comandamentul materiilor prime

5. Un dispensar al iubirii de oameni

6. Asociatia „Prietenii Legionarilor” se încadreaza în Miscare

7, Legionarii ucisi la Vaslui sunt reînhumati la Predeal

8. Iasiul, proclamat oras al Miscarii legionare. Marea manifestatie de la 8 noiembrie

9. Deschiderea Universitatii Transilvane la Sibiu

10. Cutremurul

11. Organizatia „Munca Legionara”

12. Emisiunile de timbre legionare

13. Ofensiva „Ajutorului Legionar”. Semnificatia spirituala si nationala a acestei opere

14. O manifestatie comunista

15. „Axa”

16. Reînvierea cartii legionare

17. Conferinte la Radio

18. Garzile legionare motorizate

19. Moartea Parintelui Mota. Funeralii nationale

20. 10 Decembrie

VII. CONSIDERATII ASUPRA REGIMULUI. DIFICULTATI, INCIDENTE SI TULBURARI

1. Paradoxul guvernarii

2. Ministere fara probleme

3. Ministerul Educatiei Nationale

4. Ministerul Cultelor si Artelor

5. Ministerul Sanatatii, Muncii si al Ocrotirilor Sociale

6. Ministerul de Interne

7. Directiunea Generala a Sigurantei si a Politiilor

8. Prefectura Politiei Capitalei

9. Tactica lui Antonescu

10. Corpurile Auxiliare

11. Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale

12. Tulburari în Miscare

13. Primejdioasa evolutie a Profesorului Codreanu

14. Atacul de la sediu

15. Conflict cu Ion Mihalache

16. O misterioasa politie legionara

17. Stâlpul infamiei

18. Raporturile cu Armata. Originea unei circulari

19. Socoteala finala

I. CREAREA STATULUI NATIONAL-LEGIONAR

Statul National-Legionar nu s-a format ca o implicatie naturala a biruintei de la 6 Septembrie. Nu ne-a cazut în mâini ca un fruct copt. A trebuit sa luptam pas cu pas pentru constituirea lui, înlaturând ultimele obstacole din calea realizarii lui.

1. Tara în picioare

Rar s-a trait în istoria neamului nostru un moment de exaltare colectiva atât de impunator ca acea manifestare de entuziasm a maselor populare dupa alungarea Regelui Carol din tara. Nu se poate compara ca intensitate de sentiment national decât cu iuresul de bucurie din provinciile alipite, când s-a savârsit Unirea din 1918.

Tara întreaga s-a ridicat în picioare, de la un capat la altul al ei, ca sa-si exprime usurarea ce-o schimbase de la Palat, ca o binecuvântare a Cerului.

Cortegiile populare, cu mii si mii de oameni, defilau în toate orasele mari si mici ale tarii, repetându-se zi de zi. În afara de Bucuresti, la Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Radauti, Timisoara, Arad, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Brasov, Turnu Severin, Ploiesti, acelasi spectacol de neuitat a unor coloane nesfârsite de popor din toate straturile sociale, care sarbatoreau victoria contra unui regim odios, cu cântece si drapele. Ritmul eroic al melodiilor legionare, interzise de doi ani, strabatea întreaga tara, topind si ultimele rezistente. A fost mai mult decât un act de adeziune al poporului la revolutia legionara: o iruptie a energiei nationale. Sufletul neamului, încatusat pâna atunci de fortele de opresiune, s-a dezlantuit ca un uragan. Lumea cânta, striga, se îmbratisa cu privirile iluminate de o mare credinta. Acea mistica nationala, de care vorbeste Capitanul, acum se pusese în mars, pentru a afirma drepturile poporului nostru. Evident, au existat si rauvoitori, din tagma celor înfrânti, care au dat un alt tâlc acestor manifestatii. „Dar de ce se bucura legionarii si scot atâta lume pe strazi? Oare nu e mai degraba motiv sa plângem pentru pierderea Ardealului si sa ne razvratim contra puterilor care ne-au impus dictatul de la Viena?”

– Nu, domnilor, legionarii sunt si ei îndurerati de pierderea Ardealului si au facut tot ce le-a stat în putinta ca sa apere pamântul tarii. Legionarii, si cu ei întreg poporul, îsi striga bucuria pe strazi pentru ca au scapat de regimul responsabil de aceste pierderi teritoriale. În timp ce D-voastra, care acuma azvârliti aceste comentarii viclene, ce-ati facut în timp ce noi muream pe baricade în lupta cu tiranul? Unde ati fost? Fie împartasindu-va din banchetul oferit de camarila fie tacând chitic si asteptând deznodamântul dramei. În timp ce Capitanul era strangulat si sute de legionari ucisi si azvârliti în pietele publice, s-a auzit un protest din gura voastra, fara sa va dati seama ca aceste crime erau preludiul dezmembrarii României Mari. Nu va grabiti sa acuzati Puterile Axei de dictatul de la Viena, când voi ati facut tot ce v-a stat în putinta ca sa provocati aceste puteri, pâna ce ati împins România în tabara dusmanilor lor. Cum vroiati sa trateze Roma si Berlinul o tara amestecata în nenumarate încercari si comploturi contra securitatii lor si în serviciul Moscovei?

O alta caracteristica impresionanta a marilor manifestatii populare care s-au desfasurat în toata tara dupa 6 Septembrie a fost ordinea perfecta. Nu s-a tras nici o palma unui evreu, nu li s-au spart geamurile, nu li s-au jefuit pravaliile si n-a fost ucis nimeni dintre ei. Si aceasta, fara ca legionarii sa fi avut ordine anume de la mine sau alte capetenii. Legionarii mari si mici, au dat un stralucit examen de maturitate civica si politica.

De obicei, când o revolutie triumfa, se produc tulburari grave, în primele zile, în primele saptamâni. Se revarsa sânge. Partida biruitoare se razbuna pe vechii conducatori, pentru suferintele îndurate. Noi am fi avut mii de motive ca sa procedam tot atât de drastic contra asupritorilor nostri. Nu numai Capitanul, dar aproape toata elita legionara a fost masacrata sub dictatura evreo-carlista. Dar nu s-a atins nimeni de nici un fir din capul conducerii evreiesti si nici ale demnitarilor slugarnici, care au executat ordinele Palatului.

Ce exemplu de noblete morala! Si nu a câtorva, ci a sute de mii de oameni, care se abtin in corpore de la orice act de violenta contra fiorosilor calai ai erei carliste. Ce superba declaratie de respect a drepturilor omului si de încredere în justitie, care îi va trage la raspundere pe cei vinovati si îi va pedepsi! Calea legala, care noua ne-a fost refuzata permanent sub toate regimurile, acum o tineam deschisa si ofeream ocrotirea ei celor mai mari încalcatori ai legii.

Generalul Antonescu s-a bucurat chiar de la început de marele avantaj de a avea în spatele lui un popor disciplinat, hotarât sa-l urmeze în sarcina grea ce si-a asumat-o, de a crea un nou Stat. El n-a avut nevoie sa recurga la forta pentru a obliga valurile revolutionare sa revina în matca ordonata a Statului. Sudura dintre natiunea biruitoare si noua conducere a Statului s-a realizat spontan si imediat, prin mijlocirea miscarii legionare, care a înteles ca suprema ei datorie în acel moment era normalizarea situatiei.

S-au mai întrebat multi, la 6 Septembrie, de unde au rasarit acele mii si mii de camasi verzi, dupa teroarea regimului Carol-Calinescu, când miscarea parea distrusa si doar câtiva incorigibili se mai agitau în clandestinitate. Cine erau acesti tineri care defilau în pas martial, ca si cum coasa mortii nu i-ar fi secerat pe cei mai buni camarazi ai lor?

Erau vechii legionari care scapasera cu viata din masacrele erei carliste, dar erau sutele de mii votanti din 1937 ai partidului „Totul pentru Tara”, care au disparut de la suprafata vietii publice, înfricosati de teroare. Pe urmele vitejilor de la 3 Septembrie, au prins din nou curaj si au venit sa îngroase rândurile micilor detasamente cu care am început revolutia. Dar fenomenul legionar depasise si acest cadru, al fostilor prieteni si votanti ai miscarii, pentru a cuprinde straturi si mai largi din popor. Legionari anonimi, necunoscuti, iesiti din tainele neamului, ca un fel de generatie politica spontanee, s-au alaturat celor mai vechi, formând împreuna cu ei o masa legionara impunatoare. În acesti doi ani de prigoana, Legiunea se refugiase în adâncurile constiintei nationale si luase proportii de mit, o forta imponderabila, pe care nici o arma nu mai putea sa o învinga. Când s-au rupt zagazurile, s-a produs o explozie a mitului, antrenând dupa sine zeci de mii si sute de mii de oameni pe drumul Legiunii.

2. La Casa Verde

Primul lucru ce l-am facut, a doua zi de dimineata, în 7 Septembrie, a fost sa ma reped la „Casa Verde”, pentru a cerceta daca s-a retras paza militara si de aici. Într-adevar, nu mai erau soldati. Una din primele masuri luate de Generalul Coroama, dupa renuntarea la Tron a Regelui, a fost sa ridice secvestrul de la sediile noastre din Capitala.

Mai întâi m-am îndreptat spre mausoleul Mota-Marin. Sicriele erau intacte si la locul lor. Am rostit o scurta rugaciune, multumindu-i lui Dumnezeu ca zbirii regimului nu s-au atins de sfintele lor oseminte. Apoi m-am urcat pe trepte, la primul etaj, unde se aflau biroul Capitanului si sala de reuniuni. În birou descopar un om maruntel, stând la masa pe un scaunel. Îl întreb ce cauta aici.

– M-a trimis Profesorul Codreanu sa iau în primire Casa Verde.

L-am poftit sa plece acasa si am dat cladirea în paza unor legionari care ma însoteau.

Întorcându-ma în oras, aflu cu surprindere si amaraciune ca Profesorul Codreanu, fara sa mai astepte întâlnirea cu mine, începuse sa faca numiri în diverse functii legionare. La muncitori îl numise pe un oarecare inginer Chelaru, care n-avea nici o legatura cu Corpul Muncitorilor Legionari si nici cel putin nu se stia despre el ca ar fi legionar. Era o figura necunoscuta în organizatia din Capitala. În acelasi mod arbitrar, fara sa se consulte cu nimeni, delegase sefi la conducerea studentimii si a altor unitati legionare.

Nici nu a fost nevoie sa anulez macar aceste numiri. Au cazut de la sine, caci erau inoperante. Elementele ce vroia sa le impuna Profesorul Codreanu la comandamentele legionare erau straine de realitatea de baza. Nu era destul sa faci o numire, cum credea Profesorul Codreanu, pentru ca o unitate sa se puna în mars si sa execute ordinele. Se mai cere ca persoanele alese sa conduca un corp legionar sa se bucure de un anumit prestigiu în sânul lui sau pe suprafata întregii miscari. Sa fie expresia acelora a caror comanda i s-a încredintat.

Ma durea sufletul gândindu-ma la actele Domnului Profesorului în acele clipe când, dupa rasturnarea Regelui, trebuia sa ne concentram toate puterile pentru a câstiga batalia politica, valorizând la maximum momentul revolutionar pe care-l traia tara. Profesorul Codreanu era în afara de problema. Nu cunostea nici structura miscarii si nici nu întelegea etapa istorica în care am intrat.

Pretentia Profesorului Codreanu de a conduce miscarea era absurda. Daca nu eram eu, putea sa o conduca oricare alt legionar, în afara de Profesorul Codreanu. În primul rând, pentru ca Profesorul Codreanu nu cunostea ordinea interna a miscarii. Nu ocupase niciodata vreo functie în cadrul ei, nu i-a încredintat Capitanul niciodata vreun sector sa-l organizeze, nu avea experienta omului de teren, care e mereu pus în actiune si reclama însusiri speciale. În al doilea rând, Capitanul exclusese atât principiul electiunii cât si principiul ereditatii din procesul de formare al elitei legionare. El a optat pentru principiul selectiei, adica cel mai vrednic trece înainte. Profesorul Codreanu cerea sa fie recunoscut Sef al Legiunii în virtutea faptului ca este tatal Capitanului, adica vroia sa puna în aplicare principiul ereditatii, pe care tocmai fiul sau îl declarase nepotrivit pentru a servi de criteriu la alegerea cadrelor de conducere la toate nivelele. S-a mai întâmplat apoi si lucrul neplacut ca biruinta miscarii s-a realizat peste capul Profesorului, care era pe punctul sa torpileze întreaga actiune de la 3 Septembrie prin proiectata lui audienta la Rege, de la care l-am oprit în ultimul moment si cu mare greutate.

Profesorul nu si-a înteles chemarea dupa 6 Septembrie. Misiunea lui nu era în miscare, facându-mi mie greutati la reorganizarea ei, ci în afara miscarii, în câmpul politic, în dezbaterile care s-au deschis între noi si Generalul Antonescu pentru proiectarea Legiunii în noul Stat. Aici, cu experienta lui de parlamentar, cu autoritatea lui, cu prestigiul ce i-l dadea jertfa fiului sau, ar fi fost de mare folos. Trebuia sa revina numai la relatiile de intima colaborare cu mine, care au fost atât de binefacatoare pentru miscare, pentru a se închide acest incident si a pasi cu forte unite în viitor. Revolutia legionara trebuia dusa la bun sfârsit. Care ar fi fost rolul Profesorului Codreanu în noua perspectiva? Nu m-am gândit niciodata sa-i fixez rangul în miscare sau în Stat. Orice i s-ar fi oferit era prea putin pentru Profesorul Codreanu. El trebuia sa ramâna ceea ce a fost întotdeauna: Profesorul Codreanu. Si în aceasta calitate sa vegheze la împlinirea testamentului Capitanului. Fiecare cu rolul lui si în perfecta armonie, asa cum am avut fericirea sa lucrez cu el în vara anului 1940. Fara aceasta colaborare, nu am fi putut ajunge la rezultatul de la 6 Septembrie. Profesorul Codreanu a fost un factor decisiv al victoriei. Acum el îsi renega tocmai întelepciunea cu ocrotise care ocrotise destinele Legiunii în perioada premergatoare, pentru a se azvârli cu toata vehementa temperamentului sau într-o directie daunatoare miscarii, pretinzând o sefie care depasea posibilitatile lui si care si asa nu ar fi putut-o exercita niciodata, chiar daca nu as fi fost eu.

3. Sfânta tinerete legionara la radio

Dupa cum se stie, orice emisiune radiofonica din lume are un semnal sau un indicativ, constituit din anumite sunete sau note dintr-o arie, destinat sa serveasca la identificarea acelui post. În România, chiar în dimineata de 6 Septembrie, indicativul a fost schimbat, fiind substituit cu primele note din Sfânta Tinerete Legionara.

Acest lucru, neînsemnat în aparenta, a avut efecte incalculabile asupra starii de spirit a populatiei. Auzind Sfânta Tinerete Legionara, de câte ori se deschidea aparatul de radio, lumea credea ca Legiunea este la putere, ca este stapâna în Stat, ceea ce nu era adevarat pentru ca guvernul în care am intrat si noi s-a constituit mai târziu. În zilele care au precedat formarea Statului National-Legionar, de la 6 la 14 Septembrie, postul nostru de radio, adoptând indicativul legionar, a dat o amploare si mai mare victoriei legionare si a marit certitudinea noastra în triumful Legiunii contra tuturor încercarilor de a-i restrânge rolul ei în noul Stat.

Aceasta initiativa îndrazneata si oportuna a fost luata de compozitorul Nelu Manzatti, creatorul celor mai frumoase melodii legionare, ca Sfânta Tinerete Legionara, Imnul Mota Marin, Imnul Muncitorilor Legionari si altele.

Ministru al Propagendei era pe atunci Nichifor Crainic, ramas de la vechiul guvern Gigurtu, iar acesta nu s-a opus, fiind prea bucuros sa faca un serviciu miscarii, dupa ce înainte era unul din „supusii servitori ai Majestatii Sale”. Cât îl priveste pe Generalul Antonescu, el avea alte probleme pe cap în acele momente, fiind ocupat cu lichidarea mostenirii carliste, pentru a-si putea da seama ce importanta avea pentru opinia publica faptul ca postul de radio difuza programele sub patronajul Legiunii.

În strainatate, la Berlin si Roma, schimbarea semnalului de la Radio Bucuresti a fost interpretata tot atât de favorabil pentru miscare. De vreme ce acest post emite sub semnul Garzii de Fier, înseamna ca constituirea unui guvern legionar este apropiata.

Iata cum se creaza istoria. Un om inspirat de valul evenimentelor prefigureaza noul Stat, aflat înca în durerile facerii, cu propagarea pe undele eterului a acelei melodii nemuritoare.

O actiune asemanatoare a întreprins si Comandantul Legionar Boldeanu, care în primele ore dupa ce a aflat de abdicarea Regelui, a scos un manifest contra tiranului alungat din tara si a lasat sa fie raspândit în Capitala. Spre deosebire de manifestul meu de la 1 Septembrie, care se limita la aspectul politic al revolutiei, Parintele Boldeanu a denuntat viata de scandal a fostului Rege, cu toate pacatele si viciile lui, demoralizând natiunea si amenintând însasi existenta Statului Român. Manifestul s-a bucurat de un mare succes în opinia publica. A fost citit cu placere si satisfactie mai ales de masele populare, care se simteau razbunate pentru anii de suferinta ce i-a îndurat sub stapânirea perechii nelegiuite. Desi nesemnat, manifestul Parintelui Boldeanu a contribuit la justificarea razvratirii poporului contra regimului carlist si la întarirea curentului legionar în tara.