Este o pierdere de timp şi de bani, bani care ar fi putut fi acordaţi examinatorilor. Observ că, din ce în ce mai mult, se încearcă «militarizarea» bacalaureatului


Este oficial: Lucrarile de la examenele de Bacalaureat 2015 vor fi corectate in alte judete decat cele in care elevii sustin probele scrise. Primele rezultate de la BAC vor fi afisate cu o zi mai tarz



Yüklə 175,38 Kb.
səhifə2/5
tarix17.01.2019
ölçüsü175,38 Kb.
#98338
1   2   3   4   5

Este oficial: Lucrarile de la examenele de Bacalaureat 2015 vor fi corectate in alte judete decat cele in care elevii sustin probele scrise. Primele rezultate de la BAC vor fi afisate cu o zi mai tarziu


La Bacalaureatul 2015, corectarea si notarea lucrarilor elevilor se realizeaza in alt judet decat cel in care candidatii au sustinut examenele scrise. Modificarea a fost introdusa de ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, printr-un ordin care a fost publicat ieri seara in Monitorul Oficial. Procedura a fost introdusa prima oara in 2011, la titularizare, de ministrul de atunci Daniel Funeriu. Acum, schimbarea procedurii de corectare a lucrarilor duce si la amanarea cu o zi a datei la care elevii vor afla primele rezultate de la BAC.

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a modificat modalitatea de corectare a tezelor elaborate de absolventii claselor a XII-a la examenele scrise din aceasta sesiune a Bacalaureatului. Dupa ce si-a anuntat aceasta intentie duminica, 21 iunie, prin secretarul de stat pe preuniversitar, Vasile Salaru, si dupa ce a reluat ideea intr-o conferinta la Ministerul Educatiei, pe 23 iunie, Cimpeanu a semnat un ordin prin care lucrarile elevilor vor fi evaluate in alte judete decat cele in care au sustinut probele.

Schimbarea a fost realizata prin Ordinul numarul 4.265 din 23 iunie 2015, care a fost publicat miercuri, 24 iunie, in Monitorul Oficial. Ordinul modifica actul care a stabilit din 2014 modalitatea de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat national 2015, semnat de fostul ministru Remus Pricopie.   

Care sunt modificarile aduse - Ce prevede ordinul ministrului educatiei

Art. I. - Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.430/2014 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national - 2015, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 651 si 651 bis din 4 septembrie 2014, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:



  1. La articolul 7, dupa alineatul (3) se introduc doua noi alineate, alineatele (4) si (5), avand urmatorul cuprins:

(4) In sesiunile anului 2015, evaluarea initiala a lucrarilor scrise sustinute de candidatii la examenul de bacalaureat dintr-un judet se realizeaza in alt judet/municipiul Bucuresti, stabilit de Comisia Nationala de Bacalaureat.

(5) In sesiunile anului 2015, evaluarea initiala a lucrarilor scrise sustinute de candidatii la examenul de bacalaureat din Bucuresti se realizeaza in judetele stabilite de Comisia Nationala de Bacalaureat.



2. La articolul 8, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), avand urmatorul cuprins:

(6) Pentru punerea in aplicare a prevederilor art. 7 alin. (4) si (5), transportul lucrarilor dintr-un judet/municipiul Bucuresti in judetul desemnat de Comisia Nationala de Bacalaureat pentru evaluarea initiala a acestora si invers, precum si consemnarea in catalogul electronic a rezultatelor obtinute de candidati la examenul national de bacalaureat, in sesiunile anului 2015, se fac in conformitate cu procedura elaborata de Comisia Nationala de Bacalaureat.



Se modifica si Calendarul examenului de Bacalaureat 2015

Afisarea rezultatelor nu se va mai face pe 6 iulie, ci o zi mai tarziu, pe 7 iulie, cand se vor depune si contestatiile, iar rezolvarea contestatiilor se va realiza in zilele de 8-9 iulie (in loc de 7-9 iulie). Data afisarii rezultatelor finale de la BAC ramane aceeasi: 10 iulie, potrivit ordinului ministrului Cimpeanu.

Noul calendar al examenului de Bacalaureat 2015 - Sesiunea iunie-iulie 2015

8 - 10 iunie 2015     Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A

10 - 12 iunie 2015   Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B

15 - 19 iunie 2015   Evaluarea competentelor digitale - proba D

22 - 26 iunie 2015   Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C

29 iunie 2015          Limba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa

30 iunie 2015          Limba si literatura materna  proba E)b) - proba scrisa

1 iulie 2015             Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa

3 iulie 2015             Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa

7 iulie 2015             Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00)

* Anterior, afisarea primelor rezultate era stabilita pentru data de 6 iulie 2015, pana la ora 12:00



7 iulie 2015             Depunerea contestatiilor (orele 16:00 - 20:00)
* Anterior, depunerea contestatiilor era stabilita pentru 6 iulie 2015, intre orele 12:00 - 16:00

8 - 9 iulie 2015        Rezolvarea contestatiilor

* Anterior, pentru rezolvarea contestatiilor era stabilit intervalul 7 - 9 iulie 2015



10 iulie 2015           Afisarea rezultatelor finale

Modificari similare se aplica si calendarului sesiunii august-septembrie 2015 a examenului de Bacalaureat 2015.


Noul calendar al examenului de Bacalaureat 2015 - Sesiunea august-septembrie 2015

13 - 17 iulie 2015         Inscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen
17 - 18 august 2015     Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A

17 - 18 august 2015     Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B

18 - 19 august 2015     Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C

20 - 21 august 2015     Evaluarea competentelor digitale - proba D

24 august 2015            Limba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa

25 august 2015            Limba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisa

26 august 2015            Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa
28 august 2015            Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa

1 septembrie 2015       Afisarea rezultatelor (pana la ora 16:00) si depunerea contestatiilor (orele 16:00 - 20:00)

* Anterior, afisarea primelor rezultate era stabilita pentru data 31 august 2015, pana la ora 12:00, iar depunerea contestatiilor trebuia sa se realizeze in intervalul orar 12:00 - 16:00



2 - 3 septembrie 2015  Rezolvarea contestatiilor

* Anterior, pentru rezolvarea contestatiilor era stabilit intervalul 1-2 septembrie 2015


4 septembrie 2015       Afisarea rezultatelor finale

* Anterior, afisarea rezultatelor finale era programata pe 3 septembrie 2015  



Sorin Cimpeanu: Decizia este strict organizatorica si nu afecteaza elevii

"Am luat aceasta decizie care este strict organizatorica si nu afecteaza nici elevii, nici profesorii, nici rezultatele", a explicat in urma cu o zi ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, citat de Agerpres.

Oficialul a declarat ca "modul de derulare a examenului de Bacalaureat nu se schimba. Exista o metodologie de organizare a examenului inca din anul 2011 si la nivelul anilor 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, metodologie care prevede posibilitatea corecturii lucrarilor intr-un alt judet. Elevul nu este interesat de locul in care se corecteaza lucrarile. Metodologia prevedea de cinci ani aceasta posibilitate. Am luat aceasta decizie care este strict organizatorica si nu afecteaza nici elevii, nici profesorii, nici rezultatele", relateaza agentia de presa citata.

Ministrul Educatiei a sustinut ca "profesorul nu este si nu poate fi interesat decat de numarul de lucrari pe care poate sa le corecteze si nu de unde provin acestea, ale cui sunt. Sistemul este deja obisnuit pentru ca dintotdeauna contestatiile la lucrarile scrise la Bacalaureat s-au judecat in alte judete. Oricum lucrarile sunt preluate, desi procedura nu este nici publica, lucrarile oricum pleaca din centrele de examen catre centrele de corectura. Pleaca din localitatea A spre localitatea B. Acum, daca vor pleca spre localitatea C dintr-un alt judet, nu vad unde este diferenta. Nu trebuie sa aiba niciun fel de emotii, este doar un plus de activitate pentru comisiile de Bacalaureat pe care ni-l asumam".

Sorin Cimpeanu a declarat ca, pentru aceasta masura, costurile "sunt absolut nesemnificative, deoarece de la cele 520 de centre de examen plecau catre cele 146 de centre de corectura lucrarile tot cu mijloace auto, tot cu paza necesara. Acum, daca aceste distante sunt cu un numar de kilometri mai lungi, sigur ca implica niste costuri acoperite de catre MECS, dar acestea sunt absolut nesemnificative in comparatie cu efectul obtinut de eliminare a oricaror suspiciuni", noteaza Agerpres.

Ministrul a precizat ca "exista nemultumiri normale din perspectiva sindicala - aceea a faptului ca membrii comisiilor de Bacalaureat vor avea intr-adevar mai mult de lucru. Avand mai mult de lucru ar trebui sa se reflecte si intr-o crestere a resurselor financiare pe care le alocam pentru comisiile de Bacalaureat. Am inregistrat cresteri ale resurselor alocate pentru plata acestor comisii si cautam sa identificam solutii pentru a fi multumiti, inclusiv din punct de vedere financiar, colegii nostri care participa la procesul de evaluare a probelor scrise de la Bacalaureat".


http://adevarul.ro/educatie/scoala/subiecte-evaluare-nationala-2015-rezolvarea-subiectelor-matematica-adevarul-live-ora-1100-1_55898e640a48ab1d73000000/index.html#

Evaluare Naţională 2015 la matematică. Subiecte, barem şi rezolvări, pe Adevărul. „Astea sunt subiecte de corijenţă, nu de examen“

Adevărul.ro a publicat subiectele de la proba de Matematică, susţinută de peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu în cadrul Evaluării Naţionale 2015. Subiectele la matematică vor fi rezolvate, în direct, la Adevărul Live, de la ora 11.00, împreună cu Alexandru Constantinescu, profesor de matematică şi director al Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Capitală.



UPDATE. Baremul la Matematică, în acest articol: Evaluare Naţională 2015.

Barem şi subiecte la matematică Evaluare Naţională 2015 Matematică. Cum a fost ultima probă a examenului de Capacitate din acest an: „Astea sunt subiecte de corijenţă, nu de examen“



UPDATE 10.15: Elevii au primit corpurile rotunde şi piramida, iar elevii care au susţinut proba la matematică de la Evaluarea Naţională 2015 spun că subiectele au fost uşoare. De asemenea, ei au mai avut o problemă cu un dreptunghi cu două triunghiuri în el, au avut de calculat aria şi unghiurile, iar la algebră au avut de rezolvat exerciţii cu funcţii.

"A fost de două ori mai uşor decât a fost la simulare, dacă ştiai puţin materia, rezolvai tot", a spus un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 27 din Braşov, la ieşirea din sala de examen, după proba de matematică de la examenul de Evaluare Naţională 2015.



Evaluare Naţională 2015. Reacţiile elevilor la vederea subiectelor la matematică

”Ăstea sunt subiecte de corijenţă, nu de examen. Eu sunt de 6 la matematică, dar aici iau 10”, a spus Marc Negrean de la Şcoala ”Gheorghe Lazăr” din Zalău, care s-a declarat şocat de simplitatea subiectelor”.

„A fost de două ori mai uşor ca la simulare. Dacă acolo am luat 7.00, acum cred că iau 9.00. Se puteau rezolva într-o oră. Au fost subiecte uşoare, nu mă aşteptam, dar mă bucur“, a spus Adrian B din Braşov.

”În general, subiectele nu au fost chiar atât de dificile, mai ales că au fost punctaje peste punctaje care permiteau oricui, chiar dacă nu ştia un subiect să îl rezolve integral, să obţină la final cel puţin nota 5. Eu, unul, le-am rezolvat pe toate, dar acum nu ştiu sigur dacă le-am şi făcut bine pe toate; mai ales la subiectul 3 cu piramida, dar cred că i-am dat de capăt“, a spus o elevă la ieşirea din examen.

“La subiectul III am avut o piramidă patrulateră. A fost un subiect interesant, dar puţin greu. M-am descurcat şi mi-au folosit şi meditaţiile pe care le-am luat”, spune Toni, un alt elev care a susţinut astăzi proba la matematică.

„Am învăţat, dar nu pot să spun c-am rupt cartea. Mi s-a părut dificil. Am noroc să prind repede din clasă, când mi se predă. Vreau să ajung horticultor, e meserie de viitor, mai ales că bunicii mei au pământ. Nu prea sunt oameni să-l lucreze”, spune Mihai Toma din Călăraşi.

„Pentru mine subiectele au fost cât de cât uşoare. Mai greu a fost subiectul de la geometrie, am avut multe desene şi calcule foarte multe. Cred că voi lua o notă peste cinci“, spune Ana Maria Stroe, elevă la Şcoala „Alice Voinescu” din Mehedinţi.

Subiecte matematică Evaluare Naţională 2015.

Noţiuni în plus faţă de anul trecut În 2015, spre deosebire de anii trecuţi, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut mai mult de învăţat pentru Evaluarea Naţională. Asta după ce Ministerul Educaţiei a modificat programa pentru examen, în toamna anului trecut. Astfel, proba de Matematică va conţine noţiuni suplimentare faţă de examenele de anul trecut, cum ar fi ecuaţia de gradul al II-lea, la algebră, sau corpurile rotunde şi trunchiul de piramidă, la geometrie.



Evaluare Naţională 2015. Când se afişează rezultatele provizorii

Pe 26 iunie se afişează rezultatele provizorii ale examenului, urmând ca în aceeaşi zi elevii nemulţumiţi de note să depună contestaţii. Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale vor fi publicate în ultima zi a lunii iunie.

Iar emoţiile absolvenţilor de gimnaziu nu se sfârşesc aici. În perioada 3-7 iulie, ei trebuie să completeze opţiunile pentru liceu, repartizarea urmând să fie făcută în funcţie de media de admitere, compusă din media de la Evaluarea Naţională, în proporţie de 75 la sută şi din mediile anilor de gimnaziu, care cântăresc 25 la sută. În final, elevii vor afla unde îşi continuă studiile în următorii patru ani, pe data de 15 iulie.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/ministerul-educatiei-camera-comert-semnat-protocol-remodelarea-sistemului-invatamant-profesional-1_558ae15ccfbe376e3592b7cf/index.html#

Ministerul Educaţiei şi Camera de Comerţ au semnat un protocol pentru remodelarea sistemului de învăţământ professional

Ministerul Educaţiei şi Camera de Comerţ au semnat, miercuri, un protocol prin care promit să promoveze în rândul elevilor din România sistemul de învăţământ dual.

Protocolul a fost semnat în contextul în care tot mai mulţi angajatori din România susţin că tinerii care ies de pe băncile facultăţilor nu sunt suficient de bine pregătiţi teoretic şi practic, pentru a fi recrutaţi de angajatori.

Baza învăţământului dual este modelul german de educaţie, care se axează mai mult pe practică decât pe acumularea unor cunoştinţe teoretice, tinerii înscrişi la instituţii de învăţământ de profil având stagii obligatorii de practică în companii.

"Este cunoscut faptul că legătura dintre sistemul de educaţie şi piaţa muncii este o prioritate pentru noi. Documentul de astăzi vine să demonstreze că prioritatea începe să fie pusă în practică şi vine pe fondul unui interes tot mai mare pentru învăţământul tehnic şi profesional. În 2012-2013 am avut un număr de 11.000 de elevi înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic, în 2013-2014 au fost înscrişi 24.000 de elevi în instituţii de învăţământ de profil, iar în 2014-2015 au fost aproape 47.000 de elevi care au optat pentru învăţământul profesional şi tehnic", a spus ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu.

În prezent, România are şase ori mai puţini elevi înscrişi la instituţii de învăţământ profesional ca în urmă cu un deceniu.


http://adevarul.ro/educatie/scoala/tinerii-zone-defavorizate-vor-stimulati-financiar-nu-abandona-liceul-facultatea-1_558ae001cfbe376e3592acfe/index.html

Tinerii din zone sărace vor fi stimulaţi financiar pentru a nu abandona şcoala

Tinerii care provin din zone defavorizate vor fi stimulaţi financiar pentru a nu abandona liceul sau facultatea, Guvernul urmând să aloce 200 de milioane euro, bani împrumutaţi de la BIRD, atât ca sprijin material, cât şi pentru consultanţă, meditaţii, consiliere, a anunţat ministrul Educaţiei.

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care aprobă Acordul de împrumut pentru finanţarea Proiectului privind învăţământului secundar, semnat între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). Împrumutul, în valoare de 200 de milioane de euro, este acordat pe o perioadă de 20 de ani şi va fi rambursat într-o singură tranşă, la 1 noiembrie 2034.

La finalul şedinţei Executivului, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost întrebat de jurnalişti dacă sunt prevăzute burse şi alte "stimulente materiale" pentru tinerii care vor să abandoneze şcoala, astfel încât aceştia să poată continua studiile, iar ministrul a răspuns că da. "Sunt prevăzute şi aceste lucruri", a spus Cîmpeanu.

De asemenea, proiectul privind învăţământul secundar, finanţat prin acest împrumut, are scopul de a contribui la îmbunătăţirea tranziţiei de la sistemul educaţional secundar superior, la cel terţiar şi creşterea gradului de absolvire a primului an de învăţământ superior. Beneficiare ale proiectului vor fi toate liceele din învăţământul de stat cu rată scăzută de absolvire a şcolii sau de promovare a examenului de bacalaureat, precum şi universităţi din sistemul de stat.

Consiliere şi meditaţii pentru elevi

Proiectul este structurat pe trei componente: intervenţii sistemice şi la nivelul liceelor, intervenţii sistemice şi la nivelul universităţilor şi monitorizare. Intervenţiile la nivelul liceelor se referă la acordarea unor ore de remediere, meditaţii, consiliere, orientare profesională, activităţi extracurriculare, vizite de documentare, participări la competiţii, reţele intraşcolare, stagii de formare, achiziţii de bunuri.

Intervenţiile sistemice sunt: revizuirea programei şcolare, formarea cadrelor didactice, îmbunătăţirea platformei online pentru evaluări şi examene naţionale, elaborarea de materiale didactice digitale, etc.

Se estimează că de aceste activităţi vor beneficia 1160 de licee din mediul rural şi urban, respectiv toate liceele care nu au înregistrat rezultate bune la examenul de bacalaureat.

În ceea ce priveşte învăţământul superior, intervenţiile sistemice la universităţi şi programele de vară care se au în vedere se referă constau în granturi şi asistenţă tehnică pentru realizarea următoarelor activităţi pentru sprijinirea studenţilor cu risc de abandon şcolar: programe remediale, tutoriat, consiliere, seminarii, programe de vară, dezvoltarea unor centre de învăţământ.

Se estimează că de aceste activităţi vor beneficia circa 300 de facultăţi din întreaga ţară, adică 85% din totalul facultăţilor de stat.

A treia componentă a programului se referă la managementul proiectului, monitorizare şi evaluare, iar în cadrul acesteia se vor finanţa costuri legate de implementarea, monitorizarea şi evaluarea unor studii privind eficienţa diferitelor programe finanţate (cum ar fi Programul Bani de liceu).

Se estimează că implementarea proiectului se va realiza în şapte ani, respectiv din noiembrie 2015 până în decembrie 2022.


http://adevarul.ro/educatie/scoala/evaluare-nationala-2015-subiecte-simple-matematica-1_558ac399cfbe376e3591f0ac/index.html

Evaluare Naţională 2015: Subiecte prea simple la Matematică. Inspectoratul Şcolar Bucureşti: „Este cea mai normală Evaluare Naţională din ultimii 10 ani“

Matematica, ultima probă a Evaluării Naţionale, pe care elevii din clasele a VIII-a au susţinut-o azi, 24 iunie, a fost şi singura de la care au ieşit cu zâmbetul pe buze, în ciuda aversiunii tradiţionale faţă de această materie.

Circa 160.000 de elevi au susţinut, azi, 24 iunie, proba la Matematică, ultima din cadrul Evaluării Naţionale. Deşi este disciplina care aduce cele mai mari emoţii adolescenţilor deoarece la matematică se obţin, de regulă, cele mai mici note din examen, entuziasmul a fost cuvântul care a dominat atmosfera azi. Elevii s-au bucurat de accesibilitata nesperată a subiectelor, iar profesorii au confirmat că varianta extrasă a fost cea mai uşoară din ultimii ani.

Proba a fost structurată în trei subiecte. La primul dintre ele, elevilor li s-au testat abilităţile de calcul, printr-o serie de cerinţe precum „Rezultatul calculului 10x2-20 este...”. Al doilea subiect a testat cunoştinţe de algebră mai aprofundate, precum exerciţiul cu enunţul „Mihai a cheltuit o sumă de bani în două zile. În prima zi a cheltuit 30% din sumă, iar în a doua zi restul de 35 de lei. Calculaţi suma de bani cheltuită de Mihai în prima zi”. Al treilea subiect a fost compus din două probleme de geometrie cu triunghi isoscel şi piramidă dreptunghiulară.

Evaluare Naţională 2015. Elevi şocaţi de accesibilitatea exerciţiilor

Primii care au avut ocazia să constate nivelul redus de dificultate al subiectelor au fost chiar elevii care au ieşit din sala de examen numai un zâmbet.

„Am avut triunghi şi piramidă dreptungiulară, mă aşteptam să ne dea corpuri cilindrice. Am făcut tot!”, a exclamat o tânără al cărei entuziasm a descreţit fruntea tatălui ce aştepta de o oră la porţile Şcolii Gimnaziale Nr. 80 din Capitală.

„A fost mai uşor şi decât la sesiunea specială unde dau toţi olimpicii ăia”, a constatat un alt băiat. Întrebat apoi de mămica altui coleg unde vrea să meargă mai departe, tânărul a umflat bine pieptul şi a răspuns într-un cuvânt: „Sava!”.

„A fost cel mai uşor din toate sesiunile ultimilor ani, am rezolvat variantele acasă şi ştiu că am făcut bine”, a mai intrat în cursa superlativelor o domnişoară foarte sigură pe lucrarea predată comisiei de examen.

Evaluare Naţională 2015, Matematică. Plusurile şi minusurile unui examen uşor

Şi profesorii au confirmat accesibilitatea subiectelor, dar fără satisfacţie. „Mi se par foarte simple. Din nou, continui să spun, prea simple. Avem enunţuri de genul‚ arătaţi că «rezultatul este atât», «demonstraţi că este un triunghi nu ştiu de care». Elevii nu mai au şansa nici măcar să-şi asume rezultatul exerciţiilor pe care le fac”, este de părere Adrian Troie, profesor de matematică şi director adjunct al Colegiului Naţional „Sfântul Sava” din Capitală.

„Nivelul este uşor spre mediu, oricum mai uşoare ca anul trecut. Au existat totuşi câteva capcane micuţe”, a confirmat şi Alexandru Constantinescu, profesor de Matematică şi director al Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Capitală. Profesorul a explicat că ultima cerinţă de la cel de-al treilea subiect ar fi putut impune câteva dificultăţi şi ar putea reprezenta elementul de departajare al probei.

Pe de altă parte, Tincuţa Apăteanu, expert în Educaţie, salută abordarea din acest an a Ministerului Educaţiei. „Subiectele la Matematică sunt rezonabile şi mă bucur. În mod evident, alegerea unor subiecte de dificultate medie avantajează elevii, deşi sunt destul de sigură că unele colegii nu vor fi foarte încântate, mai ales că media obţinută la Evaluarea Naţională reprezintă 75% din nota de admitere la liceu. Însă subiectele mai uşoare vor avea ca efect distribuirea ceva mai echilibrată a elevilor la toate liceele”, consideră expertul în Educaţie.



Puţini elevi eliminaţi din examene

Luni, aproape 160.000 de elevi au susţinut proba la Limba şi Literatura Română, fiind eliminaţi din examen doar cinci candidaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Nici marţi, când aproape 9.000 de candidaţi au susţinut proba la Limba Maternă, disponibilă în şapte limbi ale minorităţilor naţionale, nu au fost raportate incidente semnificative.

„Este cea mai normală Evaluare Naţională din ultimii 10 ani. Lucrurile par să fi intrat în normal, oamenii ştiu ce au de făcut, nu am primit până la această oră nicio reclamaţie”, a declarat şi Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Rezultatele provizorii, afişate vineri

Vineri se afişează rezultatele provizorii ale examenului, urmând ca în aceeaşi zi elevii nemulţumiţi de note să depună contestaţii. Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale vor fi publicate în ultima zi a lunii iunie. Iar emoţiile absolvenţilor de gimnaziu nu se sfârşesc aici. În perioada 3-7 iulie, ei trebuie să completeze opţiunile pentru liceu, repartizarea urmând să fie făcută în funcţie de media de admitere, compusă din media de la Evaluarea Naţională, în proporţie de 75% şi din mediile anilor de gimnaziu, care cântăresc 25%. În final, elevii vor afla unde îşi continuă studiile în următorii patru ani, pe data de 15 iulie.



Capacitatea în Ferentari: „Important e să n-ajungă dealeri“

Am mers la Şcoala 136 să vedem cum trăiesc elevii de aici primele examene importante din viaţa lor. Şcoala 136 se află în sectorul 5 al Bucureştiului, pe Prelungirea Ferentari, la câţiva metri de cel mai respingător ghetou al Capitalei: ghetoul de pe Aleea Livezilor, un loc cunoscut pentru infractorii care-l populează, pentru traficul de droguri, seringile folosite în grup şi mizeria pestriţă care curge de la ferestrele blocurilor. Într-un astfel de mediu educaţia este aproape inexistentă. Totuşi, la Şcoala 136, 25 de elevi au terminat opt clase şi au ajuns la Evaluarea Naţională.



Examenul a fost „oribil“

Dintre cei 25 de elevi care au trecut prin emoţiile Capacităţii la Matematică, doar cinci au ieşit cât de cât optimişti. Ceilalţi erau îngânduraţi şi aşteptau cu teamă ziua de vineri, când se vor afişa primele rezultate.

„Oribil!“, răspunde o fată la avalanşa de întrebări „ce v-a dat? ce-ai făcut? cum a fost?“. Pixul de plastic pe care-l ţinea în mână era numai urme de dinţi, de la emoţie. „S-a dat cubul“. Ea ar fi vrut sfera. O altă elevă iese şi îşi aprinde repede o ţigară. Portarul o ceartă, că o vede presa cu ţigara. Fetei nu-i pasă: „’Ai gata dom’ bodyguard, că am terminat şcoala generală acuma“. „A terminat, bre, are voie!“, încuviinţează o colegă nefumătoare. Bodyguardul îşi dă seama că nu mai are nicio autoritate asupra copiilor. Elevii beau şi cafea. Au chioşcul lor unde ştiu că găsesc cafea bună, la doi lei.

Bătaia

Preventiv, la examenul de la Şcoala 136 au venit un echipaj de la Poliţia Locală şi un altul de la Jandarmerie. N-au fost incidente. Câţiva părinţi şi-au aşteptat liniştiţi copiii. Erau foarte mulţumiţi de nivelul şcolii, dar ar fi vrut mai multă duritate. „Eu le-am dat în scris că pe al meu pot să-l bată. Numai la cap să nu-i dea. În rest, bătaie! Le-am zis: «rupeţi-l cu bătaia!». Că m-am dus, măi, oameni buni, odată să-l întreb ceva pe diriginte şi nu mă puteam înţelege cu omul în clasă. Până n-am ţipat eu la ei «Bă, vă ia mama dracu’!» nu s-au potolit. Trebuie ţinuţi din scurt, că, până la urmă, important e să n-ajungă dealeri de droguri“, spune un părinte care a învăţat şi el tot la 136: „Am avut un profesor, Şerbănescu, de Matematică, să-i dea Dumnezeu sănătate, care ştia să ne bată! Ştia să ne bată! Nu exista să vii cu tema nefăcută. Când te lua Şerbănescu de perciuni nu mai atingeai pământul“.



Ultimii trei

Se face ora 11. Ies ultimii trei elevi. Părinţii care-i aşteaptă la poarta şcolii sunt bucuroşi. Dacă au stat două ore, înseamnă că au ştiut. De fericire, oamenii se îndeamnă unii pe alţii: „Ia uite-i mă cum ies ei, împreună! Hai să le facem poze!“. „Să mă ierte Dumnezeu, ăia buni ies la urmă“. Copiii păşesc pe Prelungirea Ferentari pozaţi ca nişte vedete. Doi se urcă în maşinile părinţilor, unul o ia agale la dreapta, spre ghetou.


http://adevarul.ro/educatie/scoala/evaluare-nationala-2015-subiectele-matematica-baremul-corectare-1_558aaa18cfbe376e359130c7/index.html

Evaluare Naţională 2015. Barem la matematică. Rezolvări de subiecte, pe Adevărul

Elevii din clasele a VIII-a au susţinut miercuri ultima proba a Evaluării Naţionale, la Matematică. edu.ro a publicat subiectele la Matematică şi baremul de corectare.

Circa 160.000 de absolvenţi de gimnaziu au susţinut miercuri proba la Matematică. Luni, elevii au intrat în sala de examen pentru proba la Limba şi Literatura Română, iar marţi aproape 9.000 de elevi au susţinut proba la Limba Maternă.

În 2015, spre deosebire de anii trecuţi, absolvenţii de clasa a VIII-a au avut mai mult de învăţat pentru Evaluarea Naţională. Asta după ce Ministerul Educaţiei a modificat programa pentru examen, în toamna anului trecut. Astfel, proba de Matematică va conţine noţiuni suplimentare faţă de examenele de anul trecut, cum ar fi ecuaţia de gradul al II-lea, la algebră, sau corpurile rotunde şi trunchiul de piramidă, la geometrie.



Rezolvări subiecte matematică Evaluare Naţională 2015

Adevărul oferă rezolvări pentru subiectele de la matematică, propuse la Evaluare Naţională 2015.


http://adevarul.ro/educatie/scoala/primul-manual-oratorie-romania-gimnaziu-liceu-apare-luna-iunie-1_558a880f0a48abb819000006/index.html

Primul manual de oratorie din România pentru gimnaziu şi liceu apare în luna iulie

Elevii de gimnaziu şi de liceu vor putea învăţa arta roatoriei şi cu ajutor unui manual de "Public Speaking", care va fi publicat în luna iulie.

Manualul este realizat de un expert în domeniul oratoriei, Amalia Sterescu. Pe 20 iunie, comitetul de redactare a curriculei opţionalului de public speaking, format din şase cadre didactice şi un psiholog, a finalizat procesul de creare a programei şcolare pentru această materie, pasul următor fiind redactarea primului manual de public speaking pentru gimnaziu şi liceu din România.

În luna ianuarie, Amalia Sterescu a demarat şi o campanie de introducere a oratoriei (public speaking în şcoli) şi lansarea unei petiţii online privind introducerea public speaking în şcoli. În prezent, organizaţia Public Speaking School are mai multe parteneriate încheiate cu Inspectoratul şcolar Bucureşti şi licee de elită din Capitală, pentru educarea elevilor în arta oratoriei.


http://www.evz.ro/parinti-la-examenul-de-evaluare-nationala-2015-mediile-de-intrare-la-liceu-vor-fi-mai-mari-decat-cele-de-anul-trecut.html

Yüklə 175,38 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin