schimbarea se poate situa la un nivel relativ simplu (ex a învăţa cum să legi un şiret) sau mai complex (a executa o muncă artistică)
individul care a parcurs o experienţă de învăţare este o persoană diferită în raport cu situaţia în care nu ar fi parcurs acea experienţă
la nivel social: umanitatea produce atât de multă cunoaştere încât aceasta nu mai poate fi administrată şi organizată
învăţarea = achiziţionarea de proceduri, metodologii, deprinderi necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare
învăţarea este un concept diferit de cel de memorare
orice învăţare modifică; această modificare se referă la structura cognitivă sau, la starea volitiv – afectivă a persoanei
memorarea nu modifică starea celui care învaţă
pentru a controla volumul informaţional uriaş, există două căi:
1. utilizarea unor ipoteze simplificatoare şi a unor concepte suficient de largişi de puternice care să permită unificarea unor domenii diferite ale cunoaşterii. (exemplu: informaţie – sistem – structură – funcţii)
această modalitate prezintă riscul reducţionismului (a explica o realitate complexă prin una mai simplă)
2. Învăţarea - nimeni nu învaţă cu viteza necesară pentru a ţine pasul cu ritmul producerii cunoaşterii
tipurile învăţării:
de menţinere
prin şoc
inovatoare
învăţarea de menţinere
învăţarea de menţinere = achiziţionarea de norme, metode şi reguli fixe ptr a face faţă unor situaţii cunoscute şi recurente (în care viitorul seamănă cu trecutul)
prezentul impune însă, o anumită dinamică: schimbarea profesiei, a locului de muncă etc. Lumea nu se repetă, viitorul nu seamănă cu prezentul
învăţarea de menţinere are drept scop menţinerea prezentului, a status-quo-ului ► este un tip de învăţare conservatoare, care blochează inovaţia ► are ca efect producerea crizelor
Învăţarea prin şoc
primitivă; încrederea în învăţarea de menţinere blochează inovaţia, mărind probabilitatea învăţării prin şoc