► distincţie între educaţie ca realitate ontologică (fapt existenţial) şi pedagogie ca realitate epistemologică (reflecţie teoretică asupra educaţiei).
pedagogia traversează astăzi, o criză de statut/identitate:
pedagogia este ştiinţă
pedagogia este artă
“Pedagogia este ştiinţa care bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti şi ţinând seama de idealul către care trebuie să tindă omenirea stabileşte un sistem de principii după care se va îndruma influenţa intenţionată a educatorului asupra celui educat”. G.G.Antonescu
dacă acceptăm că pedagogia este o ştiinţă, trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:
pedagogia va oferi o cunoaştere suficientă dar şi eficientă a realităţii educaţionale
pe baza acestei cunoaşteri, pedagogia va oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
profesorii trebuie să-şi asume eşecurile elevilor
pentru a deveni profesor sunt necesare studii academice
din perspectiva pedagogiei ca ştiinţă, elevii sunt percepuţi ca o masă omogenă, având aceleaşi nevoi şi interese
profesorul va utiliza una şi aceeaşi metodă de predare pentru întreaga clasă
“Pedagogia este arta de a instrui şi de a forma individul. Principiul oricărei pedagogii este nu numai de a transmite cunoştinţe, dar şi de a forma oameni.” (Dictionar Larousse)
dacă acceptăm că pedagogia este artă trebuie să acceptăm şi următoarele consecinţe:
pedagogia nu poate oferi o cunoaştere eficientă şi suficientă a realităţii educaţionale
pedagogia nu poate oferi o metodă eficientă de formare a elevilor
teoretic – la nivelul căruia se încearcă utilizarea unor metode, instrumente specifice ştiinţelor mature (exacte)
practic – aplicativ – se regăseşte în modul de a se manifesta al profesorului în sala de clasă; utilizează şi instrumente, metode care ţin de arsenalul artei
► – profesori de vocaţie sau competenţi
este omul o fiinţă educabilă?
1. omul este o fiinţă educabilă la modul absolut (Socrate, Iisus, Erasmus din Rotterdam)
2. omul nu este o fiinţă educabilă (unii teoreticieni din domeniul ingineriei genetice, Schopenhauer etc.)
3. omul este o fiinţă educabilă între anumite limite fixate de zestrea sa genetică
teoriile ereditariste (ineiste) susţin rolul primordial şi
decisiv al eredităţii în evoluţia omului (în plan filogenetic si ontogenetic)
uneori, prin exagerarea rolului eredităţii, s-a ajuns la teoriile despre superioritatea unei rase în raport cu altele
teoriile ambientaliste: - susţin (absolutizează) rolul factorilor socio-educaţionali (mediul social şi educaţia) în dezvoltarea psihoindividuală, negând sau desconsiderând semnificaţia eredităţii