Evelyn anthony

Bruhl începuse să muncească de la 14 ani ca ucenic întro farmacie, măturând pe jos. alergând peste tot cu comisioane, curăţând tejgheaua şi sticluţele pentru câteva mărci pe săptămâna. Seara învăţa. Nu fusese un tip agresiv sau atletic, avea vederea foarte slabă şi era înclinat spre singurătate. Stătea tot timpul cu nasul în cărţi, spre dezamăgirea tatălui său, un bărbat plin de viaţa şi robust, unul dintre primele elemente recrutate de Partidul Naţional Socialist. Crescuse în atmosfera de violentă a ariilor '20 din Miinchen şi îl văzuse deseori pe tatăl îui întorcânduse acasă în' uniforma brună de Sturmabteilung nazist, pătată de sângele comuniştilor sau evreilor cu care se batea pe străzi. Ascultase expunerea noii filozofii şi recunoscuse superioritatea bărbaţilor fanatici şi duri 'care deveniseră pentru el prototipul germanului de tip nou. El nu putea fi ca ei; natura şi subnutritia îl feriseră de aşa ceva, dar îi adora şii admira pe ceilalţi. Cel care a 'auzit pentru prima oară de interesul îui pentru chimie şi ştiinţă şi care ia plătit taxele de studii a fost un înstărit fabricant de mobilă, membru al partidului. Briihl şia descoperit vocaţia abia la universitate. S-a dovedit a fi un student eminent şi şia oferit serviciile Partidului care la sprijinit să înveţe, depistând elemente comuniste în rândul studenţilor. 'A fost numit trezorier al organizaţiei naziste studenţeşti şi a fost apreciat pentru talentul 'său de administrator' al fondurilor. I se dăduse porecla „Bufniţa". A obţinut calificative maxime la fizică şi chimie şî sa înscris la doctorat. Când Hitler a devenit Reichsc'hancellor, i sa dat o catedră, după ce titularul iniţial al acesteia, un evreu mai în vârstă, fusese forţat săşi dea demisia. Friedrich Bruhl, fiul unui măcelar', a intrat astfel în noua elită a societăţii; un organizator fanatic al partidului, un intelectual ale cărei realizări înfrumuseţau imaginea nazismului în ochii unui popor care se pleca cu veneraţie în faţa titlurilor academice. Tot acum a făcut cunoştinţă şi s-'a împrietenit cu un alt miop blajin, Hei'nric'h Himmler. Această prietenie avea sal aducă în scurtă vreme în fata Fiihrerului însuşi, ocazie care pentru Bruhl nu pute£ fi asemuită decât'cu scena biblică a Bunei Vestiri. Întâlnirea cu Hitler îl lăsase mut de admiraţie şi astfel convingerea politicjă, raţională deveni o credinţa obsesivă. Din clipa aceea Briihl se hotărâse să nu refuze nici un serviciu pe care i lar fi solicitat conducătorul sau patria. La izbucnirea războiului i sa încredinţat imediat funcţia supremă în domeniul cercetării chimice, ofe- rindui,-se toate condiţiile şi facilităţile uzinelor chimice I.G.Farben din Dresdâ.

Una din contribuţiile sale minore a fost producerea gazului ZK-I care în curând avea să fie utilizat în camerele.de -gazare de la Auschwitz. Acesta avea un efect mult mai rapid şi nu mai dădea cadavrelor mirosul îngrozitor al monoxilului. Expunerea la gazul inventat de Briihl ucidea în mai puţin de patru minule.

Insă perfecţiunea în domeniul războiului chimic avea să o atingă abia acum. După doi ani de studii intense, cercetări şi experimente efectuate în cel mai deplin secret, inclusiv în lagăre de concentrare, Briihl era pregătit să ofere vechiului său prieten Himmler un mijloc de a respinge invazia aliaţilor, de a întoarce din drum tăvălugul rusesc şi de a reduce toate celelalte ţări la supunere. Victoria, îl anunţase el pe reprezentantul personal al lui Hitler, ar putea fi la îndemâna Germaniei în mai puţin de un an. Pe duşmani îi aştepta isteria, convulsiile,' panica şi moartea.

Armate şi populaţii întregi vor fi distruse. I se pusese la dispoziţie tot ce solicitase. Respinsese facilităţile de la I.G.Farben. Pentru munca lui nu avea nevoie de laboratoare spaţioase, ci de o deplină conspirativitate şi imunitate faţa de bombardamentele aliaţilor. S-a stabilit ca centrul cercetărilor sale să fie stabilit în centrul Franţei, întrun district rural liniştit, suficient de aproape de Paris pentru a fi uşor accesibil aviaţiei defensive, o zonă în care nu se înregistraseră acţiunj a'le Rezistenţei şi a cărei populaţie nu era prea indiscretă. Briihl îşi alesese drept cartier general Castelul Diane, selecţionase un personal redus" dar cu o înaltă calificare şişi luase gradul de general în Wehrmacht. Şi colaboratorii săi primiseră grade militare, iar castelul a'fost conspirat drept cartierul general al armatei din zona Dreux. Houdan şi St. Blaize t'n Yvelines. Măsurile de securitate au fost atât de eficiente încât cei din cartierul general al districtului C'hartres nu aveau nici o idee despre funcţia reală a lui Bruhl sau despre existenţa laboratoarelor instalate în pivniţele castelului. Savurase fiecare clipă petrecută la castel. Se cufundase întro reverie cu ochii deschişi a vremurilor demult apuse şi se dedicase cu pasiune memoriei unei femei care trăise în urmă cu patru sute de ani. Se simţea ca un rege, dormind în patul în care un valonez făcuse amor cu amanta lui, mâncând la aceeaşi masă, făcânduşi plimbarea de dimineaţă în parcul î'n care cei doi hoinăriseră cândva. În laborator munca se apropia de sfârşit.

Făcu semnul cunoscut şi ceilalţi bărbaţi se ridicară pentru a părăsi sufrageria.

În seara aceasta nui invitase să servească şi cafeaua cu el. Nu era adeptul răsfăţării subordonaţilor. Se despărţi de ei în splendidul hol de marmură,' apoi se îndrepta spre salonul roşu, unde obişnuia să servească de unul singur coniacul special şi cafea'u. Ospătarii erau cu toţii ofiţeri SS, îmbrăcaţi în uniforme ale armatei. Până şi bucătarul şef, special adus din Germania, era cadru âl fanaticei poliţii naziste. În şemineu ardea focul. Cafeau şi deliciosul coniac Champagne îl aşteptau. Bruhl se relaxa în fotoliul său, gustă din coniac ş'i privi portretul Dianei de Poitiers.

Păr roşcat, cu cârlionţi delicaţi, un chip de o paloare ariană şi uri trup ca mătasea albă, realizat foarte eroticpe un fundal închis. Pentru o clipă închise ochii şi se gândi" ea. Niciodată nu dorise o femeie în carne'şi oase, iar instinctele sale sexuale fuseseră slabe chiar şi în timpul tinereţii. Acum ajunsese să copuleze folosiriduşi imaginaţia.

Când îşi termină coniacul, gândurile sale se întoarseră la cercetările ştiinţifice. Un singur factoi rămăsese fără rezolvare; 'gazul era afectat afe căderea ploii. La contactul cu solul sau cu o zonă de vegetaţie, acesta devenea nociv şi pătrundea peste tot cu repeziciune. Apa sau mediile îmbibate cu apă împiedicau extinderea gazului. Şi cum efectul acestuia era hmitat la expunerea atmosferică, căderea ploii rămânea încă o serioasă problemă. Vremea rea putea anula efectul ofensiv timp de mai multe ore, după care conţinutul nociv şi otrăvitor se disipa. Briihl era un perfecţionist. I 'l trebuia să prezinte şefilor săi o arma invulnerabilă. Importanţa strategică a acestei arme depindea tocmai de anihilarea rapidă" a inamicului. Strategia fusese deja t

stabilită; Fuhrerul intenţiona să mimeze în faţa invadatorilor o minimă rezistenţă. Încurajândui pe aceştia să pătrundă masiv pe întregul front. Se estima că fn mai puţin de o săptămână se vor afla în Franţa un sfert de milion de oameni. În momentul în care ţinta ar fi devenit suficient de mare, escadroanele Luftwaffe ar fi saturat întreaga zonă cu bombe cu gaz, acţionând de la insula din faţa coastei şi pătrunzând întro profunzime de două sute de mile. Rezultatul acestei acţiuni: zădărnicirea invaziei. Masivul raid cu gaz ucigător întreprins asupra unor oraşe dinainte alese va duce, la rân dul său, la capitularea Angliei. Elementele vitale rămâneau însă acţionarea prin surprindere şi programarea cât mai judicioasă. Dacă inamicul nu va fi complet distrus la o distanţă suficient de mare de graniţele Germaniei, gazul nu vâ mai putea fi utilizat. Briihl se încruntă. Avea în persoana lui Heinz Minden un asistent deosebit de capabil care venise cu mai multe soluţii la problema reacţiei gazului cu apa, dar din nefericire nici una din ele nu era vtabilă. Fără să dea dovadă de lipsă de modestie, Bruhl recunoştea că nici unul din membrii echipei nu poseda geniul ştiinţific prin care se distingea munca sa. Numai el va reuşi să afle răspunsul.

Căscă şi privi cu coada ochiului la ceasul de abanos sculptat de pe suportul de lângă şemineu. Se făcuse unsprezece şi jumatate. Sună şi imediat îşi făcu apariţia un ospătar. Scrumiera fu înlocuită, iar generalul urcă scara de marmură ce ducea spre dormitorul regal de la etaj. Acolo fu dezbrăcat de aghiotantul său care îi puse apoi pe măsuţa de lângă pat un pahar cu lapte fierbinte şi un mar, salutâ şi ieşi. La zece minute după miezul nopţii, Bruhl adormi.

* * *

Savage se încuie în camera lui Minden. Servieta era acum deschisă şi el scosese documentele, păstrândule cu multă grijă în aceeaşi ordine şi examinândule cu atenţie. Se aflau acolo toate' actele de identitate ale lui Minden; permisul special de acces în Castelul Diane era un carton falben, avand în interior fotografia posesorului. Era total diferit de celelalte acte de identitate folosite de cadrele armatei germane. Instructorul său de la OSS bănuise că membrii echipei lui Briihl primiseră un permis special, dar nu reuşise să obţină nici un exemplar. Savage nu avea altă soluţie decât 'aceea de a se folosi de original, înlocuind doar fotografia. Avea la el fotografia unui maior al Wehrmachtului. În uniformă. O păstrase până acum în buzunarul de la piept. Acum se afla pe masa, în faţa lui. Dimensiunea era corespunzătoare. Se va potrivi perfect peste poza maiorului Minden. Cum fotografia originala fusese foarte bine lipită, nu mai avea timp so înlocuiască fără riscul de a o deteriora. Acum însă îl preocupau îndeosebi documentele din servietă. Aruncase o privire rapidă asupra lor. Majoritatea conţineau date ştiinţifice pe care nu le înţelegea, dar mai 'găsise acolo'şi o'copie a unui memoriu de'dată recentă care. fără nici o îndoială, circulase şi pe la membrii echipei şi purta semnătura lui Bruhl'. „Domnilor, am primit instrucţiuni din partea autorităţii supreme să produc un eşantion al formulei XV pentru testarea ce va avea loc înainte de sfârşitul lunii mai. Nu pot îndeplini acest ordin până nu vom'putea depăşi problema reacţiei acestui produs cu apa de ploaie. Vă adresez tuturor îndemnul de a vă implica cu şi mai multă sârguinţă în rezolvarea acestei probleme atât de urgente. Am dat asigurări autorităţii supreme că eforturile"noastre vor fi încununate de succes. În această dupăamiază, la ora 16, sunteţi cu toţii convocaţi în sala de conferinţe. Bruhl."

Savage se uită la dată. Raportul fusese înregistrat în urmă cu tJouă zile. Reacţia produsului cu apa de ploaie. Asta putea însemna orice în terminologia lui Briihl. Concret, însemna că indiferent de această reacţie, ea împiedica testarea gazului în vederea omologării finale. Mai însemna, de asemenea, că dacă oamenii fui Bruhl nu au reuşit să găsească o soluţie în ultimele două zile, intervenţia luT era încă oportună. Printre hârtii se mai afla şi un caiet în coperte din piele de culoare verde, conţinând un.amalgam de formule chimice şi adnotările făcute de Briihl în subsol. Din nou, limbajul era prea tehnic pentru Savage pentru ai permite înţelegerea în detaliu, dar sensul general era suficient de clar.

Apa avea un efect neutralizant asupra gazului.

Ultimul comentariu, scris de mână şi subliniat spunea pur şi simplu: „Trebuie să găsim o soluţie".

Savage închise caietul şi începu sa aşeze lucrurile în servietă în aceeaşi ordine în care le găsise. Cu ajutorul unor şuviţe subţiri de bandă adezivă prinse fotografia sa peste'cea'a lui Minden. Apoi se duse la şifonier şi începu să îmbrace uniforma de maior. Vestonul era cam strâmt, mânecile cu vreo doi centimetri mai scurte, dar mantaua acoperea perfect aceste neajunsuri, iar cascheta i se potrivea de minune. Rămase nemişcat preţ de o clipă, privinduse în oglindă. Apoi ieşi din cameră şi cobori scara. Maşina maiorului se afla 'în garajul situat la unul din capetele grajdului, suficient de "departe pentru a nu putea fi auzita de cei din castel. Ordonanţa Fritz dormea în apartamentul şoferului, de deasupra.

Savage se strecură în spatele volanului şi porni motorul. Îşi dorea din toată inima ca ordonanţa să nu se trezească şi să se uite pe fereastră. Câteva minute mai târziu ieşea pe poarta din spatele castelului şi se angaja pe drumul spre Anet şi spre Castelul Diane.

CAPITOLUL 5

Cele două santinele de la poarta principală a castelului intraseră în serviciu la miezul nopţii. Atât pe timpul zilei, cât şi al nopţii garda se schimba din patru în patru ore. Era două şi jumătate şi cei doi bărbaţi păreau somnoroşi şi lipsiţi de vigilenţă." De când jşi preluaseră postul în' castel intraseră două maşini. În ambele se aflaseră ofiţeri care se întorceau din escapadele lor din Dreux, unde se afla un mic şi discret bordel a cărui patroană era o respectabilă văduvă. Farurile unei noi maşini care oprise în faţa porţii îi orbiră pentru o clipă pe cei doi. Soldatul din stânga se apropie şi în timpul acesta geamul de pe partea şoferului tu coborât. Dinăuntru ieşi o mână ce ţinea inconfundabila legitimaţie galbenă pe care santinela o recunoscu deîndata. Pentru "a îndeplini întreaga formalitate, soldatul german îşi aprinse lanterna,"examină fotografia şi se uită în interiorul maşinii unde văzu în semiîntuneric'un ofiţer german.

Mâinile lui Savage asudaseră'pe volan.

– Grăbeştete! Deschide o dată porţile!

Furiosul' comandant îl trezi imediat pe militar din reverie. Acesta salută, îi înapoie permisul şi alergă sa execute ordinul pe care îl primise. Savage ridică piciorul de pe ambreiaj şi se strădui să conducă cât mai încet. Curteaprincipalâ era pustie, dar latura stângă era foarte umbrita, aflânduse chiar în spatele clădirii. Luna plină din noaptea sosirii lui Savage în St. Blaize era acum în descreştere, dar lumina er^ suficient de puternică pentru ai permite să vadă totul. Întoarse maşina, apoi opri în conul de umbră, cu botul maşinii îndreptat spre poartă. Când răsuci cheia în contact" se gândi dacă va mai ieşi vreodată viu de aici, dar alungă imediat acest gând. Nu mai avea timp pentru speculaţii sau premoniţih Pătrunsese în incinta castelului, depăşind astfel primul obstacol. Cel deal doilea, la fel de periculos, era intrarea propriuzisă în castel. Traversând curtea, avu impresia că este gol şi că toţi ochii sunt aţintiţi asupra lui în noapte. Intrarea se afla'chiar la nivelul curţii. Ca ofiţer de stat major, ar fi fost poate normal să aibă o cheie proprie. Trase cu multă prudenţă inelul soneriei. Acesta nu se mişca. Nui mai rămânea decât să apese pe comutatorul modern instalat pe tocul uşii. I seApăruse că aşteptase o veşnicie, expus tuturor privirilor. În fine, uşa se deschise fără nici un zgomot şi Savage, complet scăldat în lumina fasciculului galben dinăuntru, făcu un pas rapid înainte, în spatele uşji de la intrare se aflau doi soldaţi, ambii înarmaţi cu revolvere. Unul dintre ei desfăcuse siguranţa tocului şişi ţinea mâna încordată pe armă. Nici nu putea fi vorba' să fe fluture permisul galben prin faţa ochilor. Dacă aceştia sar uita totuşi pe documentul'de acces, numele şi 'chipul nu sar potrivi oricum. Instinctul izbucni în el ca o' explozie. Pătrunse cu paşi hotărâţi în hol şi urlă:

– Idioţilor! Unde dracu aţi fost? De ce'nu eraţi lângă uşă?

Cei doi soldaţi împietriră pe loc. Cel care fusese pe ~ punctul de a scoate revolverul luase acum poziţia de drepţi. Savage le dădu târcoale, aruncândule priviri ameninţătoare.

– Vreau imediat numele voastre. Am să vă fac raport.

– Vogel, caporal SS, Herr Major!

– Schumann, SS Mann, Herr Major!

Nici unul dintre ei nu se uita la el, privirea le era aţintită înainte. Savage se opri pe loc pentru a face o impresie şi mai puternică. Inima 11 bătea cu putere.

– O să vedeţi voi mâine dimineaţi, mârâi el arătânduşi colţii.

Cei doi militari salutară energic ridicânduşi braţele şi rămaseră împietriţi. Uniforma'de ofiţer îl salvase' pe Savage. Teama şi rutina îi derutau pe aceşti soldaţi când erau "dojeniţi de superiorii lor. Eii erau obişnuiţi să se strige la ei,'să fie jigniţi şi chiar loviţi de către ofiţeri.

Paralizaţi de acuzaţia de neglijenţă în timpul serviciului, cei doi nîci nu se mâi gândeau să controleze actele noului venit. Poate că şi disciplina militară germană avea nişte carenţe, dar în nici un caz printre acestea nu se număra lipsa de respect faţă de superiori. AJtfel Savage ar fi fost acum un om mort.'Se afla în imensul hol de la iptrare, cu un tavan impunător şi cu pereţi de marmură. În lumina slabă a becurilor străluceau totuşi picturi şi tapiserii impresionante. Chiar în faţa lui se afla un pupitru de comandă masiv, din lemn sculptat şi ornamentat cu aur. pe care se putea vedea un ceas cu carcasa confecţionată din carapacea unei broaşte ţestoase. Limbile acestuia indicau ora două şi jumătate. La stânga era o scară masivă din marmură, iar la dreapta două uşi duble. Savage rămase o clipă pe loc, neştiind încotro so ia. Planul pe care îl găsise în cartea recomandată de Jean de Bernard refuza să se focalizeze în mintea sa* Auzi în spatele său paşii unuia dintre soldaţii de gardă. Îşi scoase cascheta, şio vârî sub braţ şi se îndreptă „spre' uşa din dreapta pe care o deschise', apoi intră. Înăuntru era întuneric. Căută comutatorul, îl găsi şi imediat totul fu scăldat de lumina orbitoare a unui c'andelabru. Era o încăpeţe spaţioasă, folosită mai mult ca sigur ca sală de mese. În afara câtorva piese superbe de mobilier de epocă, se mai aflau acolo mai multe scaune şi canapele tapiţate în piele, ziare şi reviste puse în ordine pe măsuţe şi nori la ferestre. Savage rămase pe loc uitânduse înjur. Se trase un pic de guler; vestonul lui Minden era prea scurt şi strâmt pentru el.

– t)a' tu cine dracu' mai eşti?

Savage se răsuci pe călcâie. De după una din canapele se ridicase cmeva. Avea vestonul descheiat, fata 11 era roşie, iar ochii îl examinau suspicios pe Savage. Bărbatul avea gradul de colonel. Probabil că stătuse până atunci pe unul din scaune. Savage luă poziţia de drepţi şi saluta.- ^cuzaţimă, domnule, îmi pare rău că vam deranjat.

„Ai făcut o mare prostie. Peste ăsta nu mai ai cum sa treci..."

Se întoarse cu spatele spre uşă. Germanul era un tip masiv, cu ceafa groasă şi chel. Savage observase că nu era prea sigur pe picioare. Probabil că băuse prea mult şi adormise.

– Rămâi pe loc!

4 Savage se opri privindul pe colonelul care se apropia. Acesta îşi desfăcuse tocul pistolului şişi scosese arma. Nu mai era nimic de făcut. Dacă ar încerca să iasă din încăpere, colonelul ar da alarma sau chiar ar trage după el. Germanul nu se trezise complet şi continua sal privească suspicios şi turbat de furie. Se apropie cu revolverul în mâna dreaptă de Savage, ţintuinuul cu privirea.

– Ce.cauţi aici? Nu team mai văzut până acum. Cine dracu' eşti?

– Sunt maiorul Friedmann, domnule.

Savage rostise primul nume carei venise în minte. Antrenorul echipei sale de fotbal de la colegiu se numea Friedmann, prescurtat Freddy.

– Friedmann, repetă el. Adineauri am. sosit de la Paris.

– La ora asta?! Ce naiba cauţi aici la miezul nopţii? Friedmann, vreau săţi văd imediat documentele.

lij Se îndreptă spre Savage. Colonelul von Gehlen era:i|apum treaz dea binelea. -,!-.

[jh -Desigur, domnule.

Nu mai exista nici o scăpare. Avea permisul lui Minden în buzunar. Deîndată ce colonelul va citi numele Savage va fi descoperit.

Scoase permisul din buzunar, făcu un pas spre colonel şi il dădu. Nu exista nici o şansă de a încerca săi smulgă arma pentru că aceasta sâr fi putut descărca în timpul încăierării. Iar el nuşi putea permite împuşcături sau zgomote prea mari.

Colonelul îi smulse permisul din mână şi il examină cu atenţie, nu suficient de mult pentru aî permite lui Savage să facă vreo mişcare. Americanul simţea că Se sufoca.

– Mâinile sus şi faţa la perete! îi ordonă colonelul. Eşti arestat.

Savage îşi ridică braţele şi se întoarse cu spatele. De îndată ce'Vor ajunge la uşă va fi un om mort.

– Uşurel. Îl avertiză colonelul. Iao spre uşă. La prima mişcare necugetată te împuşc pe la spate.

– Am înţeles, spuse Savage. Mă predau. N-am să încerc nimic.

Ajunseră la uşă. Acum! îi mai,rămăsese o şansă, una singură. Când usâ se va deschide vor fi văzuţi de gărzile de "la intrare. Dacă neamţul ştie întradevăr cum să procedeze în astfel de situaţii, ar trebui să rămână exact în spatele lui. la o distanţă suficientă pentru al pune în siguranţă. Dar mintea colonelului nu era' tocmai limpede. El făcuse doi paşi în plus, atunci când Savage se oprise în faţa uşii. Americanul îi auzi respiraţia grea şi reuşi săl localizeze. Izbi violent în spate şil lovi pe neamţ cu călcâiul în fluierul" piciorului. Observase înainte câ acesta nu purta bocanci. Colonelul scoase un strigăt de durere şi în clipa aceea Savage se întoarse spre "el, cu braţul drept îndoit din cot, cu mâna încordată şi cu degetele rigide. Lovitura fu atât de fulgerătoare încât neamţul nu reuşise să vadă nimic. Revolverul îi scăpase din mană şi apoi fuse împins de Savage cu piciorul şi alunecă mâi departe, pe covor. Americanul mai aplică o lovitură, de data aceasta de graţie. Ţinti pometele obrazului. Colonelul scoase un geamăt înăbuşit şi genunchii i se înmuiară. Savage îl prinse în braţe înain- te de a se prăbuşi. Pe faţa neamţului se vedea o rană deschisă din care sângele curgea abundent. Rămăsese cu ochii deschisi, dar orbitele îi erau albe.

Savagejl târî, căutând cu privirea un scaun în colţul încăperiiT îl propti acolo şi rămase o clipă aplecat deasupra lui pentru a se încredinţa că neamţul nu mai avea puls şi nu mai respira. Colonelul era mort. Savage îi întoarse capul, ascunzand astfel oribila rană de pe cnip. Recuperă apoi permisul lui Minden şi găsi şi revolverul pe care îf aruncă pe scaunul în 'care zăcea acum colonelul. Îşi aminti de strigătul de durere pe care îl scosese germanul când primise prima lovitură. Se aflaseră foarte aproape de uşă, aşa ca nu era exclus ca cei de afară să fi auzit ceva. Dar'daca gărzile ar fi simţit cev ar fi dat deja buzna în încăpere. Savage îşi freca mâna dreaptă. Şio întărise în timpul antrenamentelor undi era pus să'lovească cu putere bucăţi groase de lemn. Mai aruncă o privire mortului. Dădea impresia că adormise în scaun. Savage străbătu încăperea, deschise uşa şi închise lumina. Cei doi doldaţi se aflau tot la uşa. 11 zăriseră şi săriseră imediat în picioare, salutândul.