La Mulți Ani 2018!

Buletinul Clubului Român din Chattanooga

Numărul 75 (șaptezeci și cinci) Ianuarie 2018

www.romclub.wordpress.com

La Mulți Ani 2018!

_________ ___________

Cuprins

Pag:

No, hai! - Gabriel Liiceanu 3-4

Tema lunii: Politicianismul -texte și citate de

Martin S. Martin, Constantin Rădulescu-

Motru, Doina Cornea, Părintele Gheorghe

Calciu-Dumitreasa, Max Weber, Vladimir

Tismăneanu, Părinții Fondatori, Sever

Voinescu 5 - 23

Poezii de Mihai Eminescu 24 - 29

Din istoria limbii române: Servus 30 - 32

Umor: Tradiții ale învățământului autohton -

de Andrei Pleșu 33 - 35

Repere: Liceul Lazăr 35 - 37

Opinii: Din decembrie în decembrie -

de Mădălin Hodor 38 - 44

Regele a murit demult - de Dragoș Paul Aligică 44 - 45

Drinkology 45 - 46

Bine că s-a dus - de Florin Negruțiu 47 - 49

Sărbătorirea Anului Nou 49 - 51

Iarna în pictura română 52 - 57

De râs: Accentele limbii engleze 58 - 60

Gânduri înalte: Trei Crai de la Răsărit -

de Andrei Pleșu 60 - 62

Țara în primejdie!

„No, hai!”

Gabriel Liiceanu 

www.contributors.ro; decembrie 18, 2017 

Nu mai e timp de vorbe multe. Nu mai e timp de piruete literare. Când există conștiința comună a primejdiei, când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține.

În 1848, când s-a așezat în fruntea moților săi în Munții Apuseni și a pornit spre Blaj, Avram Iancu a ținut cel mai scurt discurs din câte au existat vreodată. A ieșit în tinda casei (din Câmpeni?), și-a scutura șuba de pe umeri și a spus: „No, hai!” Știau toți ce vor, știau toți care e primejdia de care aveau să se apere.

„No, hai!” trebuie să spunem și noi azi. Nu mai e nimic de dezbătut, nimic de lămurit. Infractorii noștri din Parlament au trecut la next level. Felul în care au mutilat Codul Penal al țării nu mai e menit doar să-i scape pe ei de pușcărie. E menit să ne distrugă pe toți. Vor să ne distrugă pe toți. E născut din indiferență și ură la adresa propriului popor. No, hai!
Ce fac ei în Parlament frizează demența. Citiți amendamendele! E ca și cum ar vrea să ne pedepsească pe toți pentru că i-am împiedicat din prima clipă să-și facă mendrele cu noi. Schimonosind legile, au dat drumul la toate nelegiuirile de care e capabilă ființa banditească a unei societăți. Vom putea fi omorâți pe stradă, copii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot. Au făcut legi pentru apărarea criminalilor, borfașilor, șuților. Au legat mâinile justiției. No, hai!
Având reprezentanți la vârf între legiuitorii din Parlament și fiind atât de mulți, infractorii vor crea în curând o uniune: UPR („Uniunea Pușcăriașilor din România”) care, cu vremea, se va transforma în partid și va câștiga alegerile, după ce va fi absorbit PSD-ul. No, hai!
Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă. Acum ne-a cotropit pegra societății noastre, românași de-ai noștri, care fură în timp ce agită tricolorul arătând cu degetul spre UE și spre Departamentul de Stat al Americii. Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara. No, hai!
„No, hai!” e un îndemn care scoate poporul român la lumină. Acum avem prilejul să arătăm că nu suntem o adunătură de oameni așezați între granițe de borfași. Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi. Așa cum am arătat-o și în decembrie ᾽89, așa cum am arătat-o și în acest început de an. O vom arăta din nou acum, în prejma unui nou Crăciun. Dacă nu o vom face în acest ceas de primejdie extremă, vom dispărea ca nație. Până la urmă trebuie să le fim recunoscător borfașilor noștri din Parlament. Ne-au pus în fața temeiului nostru, ne-au arătat – sfidându-ne, zădărându-ne și primejduindu-ne – că suntem. No, hai!
Se golește țara, oameni buni, ca bântuită de ciumă. No, hai!

Tema lunii:

Politicianismul
Politicianismul - o capcană a democrațiilor contemporane - de Martin S. Martin

Prin politicianism se înțelege folosirea activităților politice pentru satisfacerea unor interese personale, de grup sau de partid ale politicienilor aleși prin mecanismul votului democratic.

Carierismul politic, prin care se înlocuiește o vocație cu o profesiune, este legat de abuzul de putere, de corupție și fraudă, de călcarea principiilor morale și etice ale constituției și statului democrate și de constituirea unei aristocrații politice privilegiate.

Și crează acel climat care permite controlul progresiv al puterii, până la instaurarea tiraniei politice.

Fenomenul nu este unul izolat și a afectat și afectează, în proporții diferite, majoritatea democrațiilor, cu distorsionarea legilor în așa fel ca să slujească scopurilor celor care abuzează de puterea politică.

Corupția politică a fost semnalată în Babilon, în Grecia antică și în Roma republicană și imperială.

Corupția este cel mai infailibil simptom al libertății constituționale - Edward Gibbon.

Formele principale ale politicianismului contemporan sunt cramponarea de poziția politică oficială pentru durate lungi sau chiar pe durata vieții, folosirea influenței și banilor pentru realegerea perpetuă, constituirea de grupuri în interiorul instituțiilor politice care urmăresc controlul și satisfacerea propriilor interese, mințirea electoratului, anihilarea intervențiilor justiției care îi vizează pe politicienii corupți, nepotismul, moștenirea în familie a pozițiilor de demnitari aleși, fraudarea statului, asocierea cu afaceriști care sunt favorizați de stat, combaterea sau anihilarea opoziției corecte, controlul mediei, etc.

Numai în statele de tip democratic se poate dezvolta politicianismul. El este o capcană a sistemului democratic și crește insidios, multiplicându-se, extinzând controlul politic în cele mai multe domenii ale vieții sociale.

Proliferarea politicianismului corupt pune în pericol însăși existența statului democratic.

Democrația...câtă vreme ține, este mai sângeroasă decât aristocrațiile și monarhiile. Amintiți-vă, democrația nu a rezistat niciodată mult: ea obosește curând, se epuizează și sfârșește prin a se omorî. Niciodată nu a existat o democrație care să nu se sinucidă. (John Adams, al doilea președinte american)
Înlocuirea parlamentarismului inițial, cu sistemul politic profesionalizat (sunt profesionalizate atât carierele individuale ale politicienilor, cât și instituțiile politice) diminuează reprezentarea și accesul la viața politică. Aceasta se întâmplă când politicienii se realeg în mod repetat, abuzând de influența lor asupra mediei, de suportul structurilor politice (partide, organizații, asociații), de sprijinul celor mai importanți actori economici locali și al colegilor de partid.

După Thomas Cronin (Direct Democracy Harvard University Press 1989) între reprezentarea alegătorilor și politicianul profesionist există o incompatibilitate de fond. El arată că un profesionist, care oferă servicii specializate clienților, se situează la distanță de clienți, fie el constructor, medic, profesor sau politician de carieră. Ideea guvernului reprezentativ, așa cum a fost el conceput în fazele de început ale democrațiilor, este să reducă permanent distanța între delegat și alegători. Delegații trebuie să fie vocile care nu gândesc și nu interpretează, ci doar transmit autorităților guvernamentale cererile și interesele publicului care i-a ales.

Politicianismul duce la statism, abuz de putere, crearea aristocrației politice oligarhice, hipertrofia guvernului, birocrație, lobyy-ing, alterarea democrației și dictatură.
Democrația este calea spre socialism (Karl Marx).
În teorie, democrația este frumoasă, în practică este doar o înșelătorie (Benito Mussolini).
Statismul: este ideologia care absolutizează rolul statului (guvernului) în toate domeniile sociale. A apărut după anii 1850 și a fost extinsă mult în sistemele democratice de tip socialist, iar în comunism a devenit regula universală. Are mai multe forme, după gradul de control al gvernului asupra populației și societății și după întiderea puterilor alocate guvernului: autoritarism, totalitarism (opus minarhismului - stat cu puteri guvernamentale limitate), state asistențiale (statul distribuie mijloacele de existență unei mari părți a populației), state cu economie controlată de guvern, state cu economie mixtă, capitalism controlat de stat (opus capitalismului clasic și pieții libere, opuse statelor cu piață liberă adevărată -laissez faire), socialism, comunism, dictatura, etc.
Abuzul de putere al politicianismului: prin prelungirea ocupării pozițiilor cheie de putere și decizie, grupările politicianiste au posibilitatea să schimbe legile, constituția, acumulează putere tot mai mare și se sustrag investigațiilor.



Puterea are tendința să corupă. iar puterea absolută corupe în mod absolut. (Lord John Dalberg-Acton).
Oligarhia politică: termenul de oligarhie este derivat din combinația a două cuvinte grecești, oligos (puțini) și archo (stăpân, cel ce are puterea).

Mai mulți politologi cred că Statele Unite de azi sunt mai mult o oligarhie, decât o democrație. Îndepărtarea de modelul de stat republică democrată, așa cum a fost el conceput de Părinții Fondatori, ca un stat fără privilegii, s-a făcut prin apariția elitelor (de avere, de celebritate, politice, academice, de media, etc) și creșterea progresivă a influenței lor politice.

După Francis Fukuyama, patologia democrației americane începe cu succesul elitelor de a transfera întreaga sarcină a întreținerii statului pe umerii populației, în timp ce ele au acumulat continuu privilegii și averi.

Apariția oligarhiilor este legată de trei condiții principale:

- o asociere a liderilor care cad de acord că trebuie să introducă legi și reglementări care îi favorizează, indiferent de consecințele asupra națiunii;

- un lider slab (dictator, monarh) care are nevoie de un cerc de putere pe care să se poată baza;

- o democrație slabă, în care poporul nu este informat despre actele politice și în care nu există un control eficace al celor în funcții oficiale (cheks and balances, societățile civile, ombudsman - avocatul poporului, opoziție politică organizată, presă independentă).


Hipertrofia guvernului: Un rezultat al politicianismului este creșterea permanentă a efectivului de personal guvernamental.

Guvernul federal al Statelor Unite, cu toate ministerele, departamentele și agențiile lui, avea în anul 1980 2,8 de milioane de salariați civili. În anul 1990 numărul lor a crescut la 3,1 milioane, în 2000 a scăzut la 2,7, iar în 2010 a atins cifra de 2,8 milioane. Dacă sunt incluși și militarii, guvernul federal avea în anul 2000 un personal de 4,1 de milioane, care a crescut în anul 2010 la 4,4 milioane.

Fiecare stat are personal civil (congresul statului, tribunalele, departamentele economice, poșta, școlile și colegiile de stat, penitenciarele și cei din serviciile de asistență socială) la care se adaugă salariații în uniformă (gărzile naționale, poliția, agenții de circulație, pompierii, etc). În total, personalul din sectorul public al statelor americane însuma în anul 2014 16,2 milioane (în medie 250 de salariați publici la 10.000 de locuitori).

Combinat, personalul public (federall și al statelor) este de 20,6 de milioane, adică 7 % din populația americană (320 de milioane) și 13 % din forța de muncă (153 de milioane salariați în vârstă de peste16 ani).

În anul 2013 salariații din aparatul de stat din România numărau 1,35 milioane (30% din forța de muncă) și ei se grupau în trei mari categorii: administrația publică, companii deținute de stat și autorități de stat.

"Bugetarii" (cei din educația publică, administrație și sistemul de sănătate) se cifrau în același an la 1,2 milioane și salariile lor reprezentau 7-8% din PIB. (Ziarul Financiar din 17 februarie 2017)

Lobbying-ul: "Oamenii din hol" își au numele de la cuvântul lobby (hall, anticameră), la rândul lui derivat din latinul lobia (lobium), care desemna în Europa medievală spațiile acoperite din mânăstiri (cloisters, loggia). Lobiștii sunt intermediari plătiți pentru a obține de la politicienii legislatori sau executivi avantaje pentru interesele pe care le reprezintă: țări, corporații, firme, indivizi, organizații.

Prezenți de la începuturile republicii americane, lobiștii au devenit o forță redutabilă din anii '70. Ei influențează politicienii să modifice legi, să introducă sau să anuleze legi și reglementări, să dea aprobări pentru contracte de mare valoare, să promoveze anumite corporații, sau să ajute la elimnarea competiției. De la influența personală, la contribuții financiare masive pentru fondurile electorale, sau comitetele de acțiune ale politicienilor, de la oferirea de avantaje personale (călătorii, excursii, vacanțe, cadouri, înlesnirea de avioane personale, etc) până la facilitarea contactelor cu media și donatori de mare calibru, lobiștii folosesc toate căile pentru realizarea scopurilor lor.

James Madison, unul dintre autorii constituției americane, a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă "facțiunile" pentru interese speciale. Dar lobby-urile au supraviețuit și s-au dezvoltat la umbra amendamentului constituțional nr. 1, care garantează dreptul de a face cerere pentru ceva, ca și dreptul de exprimare liberă.

Creșterea activităților de lobby politic în Washington D.C. a fost explozivă. În anul 1970, venitul însumat al lobbiștilor din capitala americană a fost sub 100 de milioane de dolari, dar în anul 2006 a depășit 2,5 de miliarde.

Printre cei mai mari lobbiști americani este Henry Kissinger, care - după o strălucită carieră de ministru de externe - a fondat Kissinger Associates, firmă de lobby care are clienți ca Volvo, Coca Cola, Chase Manhattan, Fiat, etc.

În România există asociația de lobbiști legali (Romanian Lobby Registry Association) care este activă la toate nivelele guvernului.

În condițiile proliferării politicianismului activitățile de lobby sunt stimulate și facilitate.

Pentru exemplificare putem aminti numeroasele declarații, comentarii, zvonuri și dezmințiri făcute de părțile interesate în acțiunea legată de exploatarea Roșia Montana.

Frauda: Din poziția de politician la putere, sunt posibile multiple aranjamente secrete care rezultă în mari venituri financiare.

Mai mulți politicieni români s-au făcut cunoscuți pentru delicte penale, unii au procese în curs, alții au fost condamnați și nu puțini au executat pedepse cu închisoarea.

Recentele tulburări din România, în care manifestațiile de stradă încearcă să blocheze schimbările codului penal și ale sistemului juridic, au fost declanșate și sunt întreținute de poiticienii din guvern și din parlament care urmăresc anularea acuzațiilor și investigațiilor adresate lor.

Fostul ministru de externe și prim ministru Adrian Năstase a fost condamnat și arestat pentru șantaj și luare de mită.

Fostul prim ministru, șeful formației politice ALDE și președintele Senatului, Călin Tăriceanu a fost condamnat la 4 ani detenție cu suspendare pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului într-un proces de retrocedare de proprietate.

Președintele partidului social democrat, Liviu Dragnea, care este de fapt cel care manevrează guvernul și majoritatea parlamentară, a fost condamnat la 2 ani de detenție cu suspendare pentru fraudarea referendumului și are proces deschis pentru organizare de grup infracțional organizat, obținerea de foloase personale nejustificate prin compania TelDrum și deturnarea de fonduri europene.

În Statele Unite, "fundația de caritate" a familiei Clinton, înființată cu ani în urmă, a beneficiat de donații foarte mari obținute de secretara departamentului de stat (echivalent al ministrului de externe) Hillary Clinton de la donatori din Arabia Saudită și Rusia, de la companii și donatori politici.

În declarația pentru taxe din anul 2014, fundația a declarat donații de 177 de milioane de dolari, dintre care a folosit 5 milioane pentru acțiuni caritabile, a cheltuit 85 de milioane pentru salarii și călătorii, dar a păstrat în depozite alte 86 de milioane. O investigație a fundației de către departamentul de justiție este în curs.

Guvernul a fost conceput pentru binele public: pentru protecția, siguranța, prosperitatea și fericirea poporului; nu pentru profitul, gloria sau interesul vreunui om, a unei familii sau a unei clase. (John Adams)


Schimbarea filozofiei politice: Politicienii realeși pentru termene multiple, care devin factori puternici de decizie în viața societății, sunt tentați să creadă că ei au drepturi superioare lumii obișnuite. Imperativul de a câștiga alegerile următoare începe să ghideze comportamentul și felul de a gândi al politicianului.

Utilizarea puterii pe durată prelungită poate duce la anestezierea simțului civic, la scăderea sensibilității etice.

Corupția politică începe cu modificarea principiilor etice, din care rezultă schimbarea atitudinii funcționarului față de rolul instituției publice în care lucrează: interesele particulare sunt treptat introduse și încep să înlocuiască scopurile și interesele cominității. După Doron Navot, corupția unui sistem politic dintr-o democrație începe prin corupția instituțiilor.

Treptat, un partid aflat la putere pentru multă vreme, populează instituțiile (politice, financiare, economice, educative) cu oameni devotați lui și aceștia crează în interiorul instituției un climat de toleranță față de corupție, de pasivitate sau dezinteres pentru corectarea lucrurilor.

Politicienii "de carieră" câștigă progresiv un dezinteres față de cauzele comunității și o crescută atracție pentru avantajele personale. Veniți la putere prin mecanismele statului de drept, ei devin partizani ai unor convingeri iliberale.
Greșelile în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi pentru zeci de ani înainte, viitorulei. (Mihai Eminescu)
Înșelarea electoratului: Electoratul poate fi înșelat prin mai multe metode: ascunderea adevărului, propagandă, perpetuarea dezinformării, mituire (daruri, promisiuni) și intimidare. În cazul în care alegerea se bazează pe majoritatea simplă, alegătorii pot fi păcăliți și un candidat care nu merită poate fi ales.

O cale de a evita votul obținut prin influențarea directă a alegătorilor este votul indirect, de tipul colegiului electoral din Statele Unite (nu votul direct, așa numitul vot popular, contează, ci majoritatea electorilor).

Manipularea mediei: Media poate deveni aliata credincioasă a unui grup de politicieni în mai multe feluri, dar cel mai adesea este vorba de interese materiale, dorința de succes și promovare sau intimidare. Ziariștii și oamenii de televiziune pot fi deasemenea conduși de o ideologie care contrazice adevărul și contravine principiilor jurnalismului corect.

În modul de susținere a unui politician sau a unui grup politic, argumentarea poate fi înlocuită cu selectarea materialului publicat cu excluderea materialelor critice, interpretarea tendențioasă a știrilor astfel ca să slujească scopului sau chiar introducerea deliberată a știrilor false (fake news).

Când media opusă unei formații politice devine organizată, ea se transformă într-o forță de opoziție, la care nu are dreptul fiindcă nu este un partid politic declarat și pentru că alege o poziție lipsită de obiectivitate, uitând obligațiile ei față de public.
Subordonara justiției: Nu se poate găsi un exemplu mai bun decât cel al evenimentelor din România din anul 2017. Deținând o majoritate parlamentară comfortabilă, alianța PSD (Partidul Social Democrat) și ALDE (Asociația pentru Libertate și Democrație), controlată de politicienii corupți, mulți din ei cu procese sau condamnări penale, continuă atacul împotriva justiției, pe care o vor modificată astfel ca să fie controlată politic și să permită protecția celor care comit abuzuri și ilegalități.
Cu cât un stat este mai corupt, cu atât mai mult se legitimează prin legi - Tacitus.

Dictatura de grup: Într-o formă extremă, politicianismul duce la regim totalitar.

Nu toate democrațiile sunt egale în ce privește vulnerabilitatea lor la politicianismul exagerat sau la corupția politică. Cele mai expuse pericolului sunt cele de tip democrații imperfecte, în care votul este universal și egal, dar campaniile electorale sunt inflențate masiv de politicienii la putere și drepturile civile nu sunt respectate. Legile enunță drepturile cetățenilor, dar aparatul judiciar este subordonat conducerii politice și limitat în ce privește independența. Multe democrații imperfecte nu au un sistem eficace de checks and balances și în constituțiile lor sunt lacune de care profită politicienii versați în chichițele parlamentarismului.

Un bun exemplu de regim totalitar, grefat pe democrația care a votat liber, un partid populist iresponsabil și care a dus țara la ruină economică, este Venezuela.
Corupția pe timp de pace distruge mai mult decât un război - John Milton.
După opinia Sabinei Fati (Revista 22 din 19 decembrie 2017), PSD are șansa de a pune mâna pe toate pârghiile de putere din stat.

România ar putea ajunge o dictatură fiindcă social-democrații au o strategie serioasă de acaparare a țării, în vreme ce partidele din opoziție nu au nicio strategie de a bloca PSD, iar președintele își conservă energia, preferând să tacă și să facă atunci când poate, știind deja că el e favoritul pentru alegerile din 2019. De aceea, adevărata opoziție o face Strada.
Iliberalismul: Un nou termen a pătruns în vocabularul politic al ultimilor ani, acela al iliberalismului, care se referă la deformarea ssistemului liberal chiar de către oamenii lui. La alegerile democrate sunt aleși politicieni care se prezintă ca adepții liberalismului politic și economic. După ocuparea poziției pentru care au fost aleși, acțiunile acestor politicieni contravin cu liberalismul, comit fraude, încalcă legislația și periclitează liberalismul în numele căruia au fost aleși. Liberalismul generează iliberalismul, arma care îl va ucide, copilul care va comite paricidul.

Este o dovadă că democrația și liberalismul nu sunt imune la atacuri, au o vulnerabilitate care vine din interior și generează forțele ostile care îi pot aduce pieirea.

Nu putem uita că mulți dintre marii dictatori ai istoriei au ajuns la putere prin revoluții sau prin vot popular: Maximilien Robespierre, Adolf Hitler, Benito Mussolini, Fidel Castro, Hafez el Assad, Sadam Hussein, Rafael Trujillo, Ferdinand Marcos, Pinochet și în zilele noastre Mikheil Saakashvili, Nursultan Nazarbaiev, Viktor Ianucovici, Vladimir Putin, Hugo Chavez, etc.
Extrase din Cultura română și politicianismul de Constantin Rădulescu Motru (Librăria Socec București. 1904)

Prin "politicianism" înţelegem un gen de activitate politică- sau, mai bine zis, o practicare meşteşugită a drepturilor politice- prin care câţiva dintre cetăţenii unui stat tânăr tind şi uneori reuşesc să transforme instituţiunile şi serviciile publice din mijloace pentru realizarea binelui public, cum ele ar trebuie să fie, în mijloace pentru realizarea intereselor personale. Mecanismele (prin care operează politicianismul n.n.) se substituie adevăratei vieţi politice; el pierde rolul de a fi un mijloc pentru realizarea binelui public şi se identifică cu interesele personale ale acelora care se dau drept apărătorii lui.

Aceea ce era înainte un mijloc pentru înălţarea totalităţii devine în urmă un scop care ascunde interesul individual. 
În această practică meşteşugită, însă, nu se recurge la influenţa tradiţiunior sau la violenţă; ci ceea ce este caracteristic în practica politicianismului este că transformarea amintită mai sus se operează cu însăşi consimţământul acelora cărora ea este menită să le aducă o pagubă. Cetăţenii nepoliticieni consideră de multe ori pe politicieni ca pe o plagă , dar niciodată ca pe nişte despoţi.
Politicianismul nu evoluează decât în statele cu regim constituţional reprezentativ, fiindcă numai aici găsim în fiinţă mecanismul care să înlesnească îndeplinirii acestei de-a doua condiţiuni, anume ca spoliatul să consimtă în mod legal la faptul de spoliaţiune comis în contra sa însuşi.
Aci (i1n asigurarea veniturilor mari ale industriașilor - n.a.) intervine însă rolul politicianismului.

Ceea ce nu se poate dobîndi prin constrîngerea forţată se dobîndeşte uşor prin mijlocirea politicianismului. Ajutorul acestuia este mai preţios decît orice putere armată. Capitaliştii şi industrialii o ştiu ei, de altfel, prea bine.

Din momentul ce politicianismul se iveşte în viaţa politică a unui popor tînăr, din acel moment rezistenţa acestuia este sfîrşită. 

Fortăreaţa statului tînăr se predă de bunăvoie. Politicianul care o apără îi deschide el singur porţile intrării. Căci politicianul este duşmanul născut al zidurilor chinezeşti. El este gata, pentru a asigura interesul său personal, să facă concesii de orice natură în domeniul afacerilor publice. El este tipul omului care cîştigă fără muncă şi care îndeamnă şi pe alţii să urască munca cinstită. Politicianul este purtătorul spoielii de civilizaţiune, şi prin aceasta dizolvantul cel mai puternic pentru unitatea vieţii naţionale a popoarelor tinere.


Politicianisme nocive in politica romaneasca - de DOINA CORNEA
Revista 22; 2005-06-10

Pentru a deosebi un om politic de un “politicianist”, trebuie avut în vedere faptul că primul, omul politic, în tot ce întreprinde - ca aplicări concrete ale programului său - o face în funcție de principiile care stau la baza doctrinei sale. De aici decurge o impresie de coerență, statornicie și consecvență, chiar și atunci când acele măsuri punctuale cer sacrificii. Totuși, numai acest tip de om politic inspiră încredere. In schimb, cel de-al doilea, “politicianistul”, își încalcă principiile doctrinare la tot pasul, în funcție de oportunitățile de moment, dând mereu impresia de incoerență, inconsecvență, de inautenticitate și labilitate politica. Politicianismul românesc, atât de des practicat în prezent, cred că descinde mai ales din fostul oportunism comunist, exercitat ca politică de mase, timp de câteva decenii.

Părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa (1925 - 2006)

Ceea ce se întâmplă în America, Europa și în România, nu este politică, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetățeanului în treburile cetății. O datorie nobilă. Politicianismul este implicarea cetățeanului în jefuirea cetății și a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sărac, alunga pe speculanți din templu, îl numea pe Irod vulpe și pe farisei morminte spoite, făcea politică nobilă.

Max Weber: Politica, o vocație (fragmente selectate și traduse).

(Eseul are la bază conferința ținută de Weber la Asociația Studenților din Munchen, la 28 ianuarie 1919, în timpul revoluției germane care constituise Republica Socialistă Bavaria)

Orice stat este o relație între oameni, dintre care unii îi domină pe ceilalți, folosind forța legitimă (considerată legitimă). Autoritatea celor care domină și sunt ascultați se sprijină pe legitimitatea, care - la rândul ei - are trei componente: tradiția, calitățile și meritele conducătorilor (curaj, eroism, devotament, inspirație, talent, etc) și legea.

Liderul politic s-a născut din demagogia anticelor state-oraș, care au evoluat spre statele constituționale, tipice culturii occidentale.

Controlul societăților de azi de către politicienii din epoca modernă a luat forma dominației organizate, care se sprijină pe un aparat executiv complicat și pe regulamentele lui de funcționare.

Cei care se dedică politicii o pot face în varianta onorifică (dacă au mijloace de trai care îi fac independenți financiar) sau cea salariată (pentru cei lipsiți de proprietăți sau venituri).

O carieră politică se poate face în două feluri: fie ca a trăi pentru politică, sau a trăi din politică.

Dezvoltarea politicii a dus la formarea unui sistem de control al puterii, care sunt partidele politice.

Funcționarii publici sunt de două categorii: administrativi și politici.

Primii politicieni profesioniști au fost cei care au servit interesele prinților și regilor. Ei s-au recrutat, la început, dintre clerici, cei cu educație academică, nobilime, juriști și mai târziu din oameni educați cu origine în clasa mijlocie, ziariști din jurnalismul plitic, activiști, etc.

Primele organizații politice au fost asociații ale nobililor și proprietarilor de pământuri, apoi de notabilități; ele au evoluat la grupuri de orășeni, meseriași, studenți. Dintr-un sistem "plutocratic" al politicii, în epoca modernă s-a ajuns la un sistem "popular", accesibil oricărui membru al societății.

În Statele Unite, politica a accentuat elementul nou al caracterului plebiscitarian.

Dar înlocuirea partidului politic format din notabilități, în majoritate independente economic, cu partidul alcătuit din oameni de condiție medie, a dus la apariția unei clase politice motivate și dăunătoare. Membrii ei au devenit salariații politici profesioniști, care au urmărit și obținut avantaje și răsplată de la munca politică.

În adunările naționale sau parlamente, politicienii s-au grupat și cei care au fost desemnați lideri ai grupărilor au ajuns lideri politici naționali.

Politicienii voluntari se puneau în sprijinul unor scopuri ale comunității, scopuri care pot fi umanitare, sociale, etice, culturale, religioase, de viață sau naționale. Din combinațiile de scopuri politice s-au format ideile, credințele și programele politice. Politicienii profesioniști devin cei care urmăresc scopuri personale; prin ei, vocația politică a fost înlocuită cu meseria politică.

Formațiunile politice au nevoie de legitimitate, încredere și suport.

Protestantismul de tip Martin Luther a introdus statul ca o entitate divină și a legitimizat autoritarianismul.