Evelyn anthony

– Dute la toaletă şi spalăte pe faţă, îi spuse el. Să nu aud că ai spus cuiva că'team atins. Hai, mai repede!

Ajunsă în mica încăpere, Louise se sprijini de lavoar şi se privi în oglindă. Era palidă şi buzele Jncă îi mai tremurau. Se stropi cu puţină apă'pe faţă. În creştetul capului şimţi o durere usturătoare. Fu cuprinsa de frisoane.'Fusese atât de aproape de o nenorocire. Dacă bărbatul acela ar fi atinso şi ar fi dezbrăcato... Pentru o clipă, toaleta începu să se rotească cu ea. Apoi îşi reveni. Totul se terminase. Reuşise. Pe suportyl de sub oglindă - se atlau o perie şi un pieptene de sidef. Îşi aranjă parul şi îşi puse în ordine ţinuta. Apoi se întoarse în cameră şi aşteptă. Vierken stătea sprijinit de marginea biroului. Ii facu un semn cu mâna în care ţinea ţigara.

– Puteti_pleca, Madame de Bernard. Kramm, dute şi stai de vorba şi cu servitorii. Treci un pic şi pe la bătrân.'

– O, vă rog, îl imploră Louise, vă rog, nu. O săl tulbure foarte mult. E senil şi nu va înţelege despre ce e vorba...

– Gura! strigă la ea Kramm.

Avea un glas neaşteptat de puternic şi de aspru. Era pentru prima oară cana spunea ceva. Kramm făcu un semn cu capul spre uşă.

– N-ai auzit ce ţi'-a spus domnul Standartenfiihrer? Afară!

LoAuise îşi târî paşii printre ei până la uşă şi apoi spre salon. Intre timp, aici' fusese instalat un SS-îst'care îi facu semn să se duca în sufragerie.

– Treci acolo şi să nu scoţi o vorbă!

Când intră în sufragerie, Jean şi Savage săriră în picioare. Un alt SS-ist îşi roti carabina şi o îndreptă spre ei.

– Nici o mişcare! Rămâneţi pe locurile voastre!

Louise se uită instinctiv şpre Savage, care nu dăduse înapoi la auzul ameninţării. În schimb tot trupul său era încordat, gata de atac.'Fără săşi dea seama, Louise îi strigă:

– Nu, nu face aşa ceva! Pentru numele lui Dumnezeu! Totul e în regulă. Nu am păţit nimic.

Pentru o clipă Savage şi neamţul se confruntară din priviri. Înainte ca unul dintre ei să poată face o mişcare, Jean de Bernard venise direct la Louise şi o luase în braţe.

Aşeazăte, îi şopti el. Vino aici.

Imediat soldatul se îndreptă spre ei, ameninţândui cu carabina.

– Să naud o vorbă! strigă el. Întoarceţivă la locurile voastre.

Jean de Bernard îşi ridică privirea spre el.

– Voi sta lângă sot'ia mea, spuse el.

Germanul se holbă la el o clipă, apoi se întoarse la postul pe care îl ocupa lângă uşă.

Louise îsi simţi mâna strânsă protector de cea a soţului său. Era o senzaţie pe care şio reaminti brusc.

În salon, Adolph Vierken se opri săşi toarne un pahar de vin intrun decantor aflat pe una din mesele laterale. Nu descoperise nimic nou. Alibiul lui Minden se dovedise real; în ciuda dorinţei lui de a descoperi ceva discrepant în documentele lui Roger Savage, eforturile sale se dovediseră „inutile. Nu mai avea ce căuta la Castelul St. Blaize. Îşi bău vinul, admirând încrustaţiile fine de pe paharul de'cristal. Era un blazon cu multe arabescuri. Aceştia erau oamenii cărora Regine nu în^răznise să îl prezinte; francezul lipsit de verticalitate cu serviciul lui de pahare de cristal cu blazoane şi cu servilismul său în faţa cuceritorilor şi soţia lui americancă, plină de bani' şi gata oricând să izbucnească în plâns din cauza fricii. ' '

Vierken se felicită. Îi pusese la respect pe aceşti oameni superiori. Avea şi un sentiment de regret pentru faptul că în timpul interogatoriilor nu rezultase nimic suspect. Regine era altfel;, ea nu le semăna deloc, aparţinea lumii lui, era a lui. Întrun acces de furie aruncă paharul gol în şemineu, prefăcândul în mii de cioburi, îesi în hol şi îl strigă pe Kramm care îi raportă că nu a afiat nimic nou de la bătrânii servitori şi nici de la contele invalid. Vierken scoase o bucată de hârtie şi io întinse căpitanului.

– Dăi-o elveţianului. Spunei că dacă nu pleacă din St. Blaize până mâine, permisul acesta nu va mai fi valabil. Nu am chef să avem nici un neutru pe cap. Cu cât vor fi mai puţini martori, cu atât mai bine. Dui-l chiar

I acum şi ai grijă să înţeleagă că este valabil numai 1 douăzeci şi patru de ore.'

Kramm salută şi ieşi. Când se întoarse, Vierken îşi trăgea deja mănuşile.

– A înţeles, spuse Kramm. L-am lămurit cât am putut ' de bine.

– Bine. Aici nu prea mai avem ce face.

– Păcat de americancă, spuse Kramm.

– Vor mai fi şi altele. Vino.

Câteva minute mai târziu cele două maşini făceau drumul întors pe alee, străpungând întunericul cu lumina farurilor.

– Ce sa întâmplat? o întrebă Savage care venise imediat lângă ea. Ai plâns. Ce ţiau făcut?

Părea ca nici nul bagă în seamă pe Jean de Bernard. Louise simţea încă braţul soţului ei strâns în jurul mijlocului. Se ridică, elibe'rânduse.

– Nu sa-ntâmplat nimic, răspunse ea. Slavă Domnului. Ai avut dreptate, îi spuse lui Savage. Dacă sar fi purtat violent dli mine, nu cred că aş fi rezistat. Acum îmi dau seama de asta.

– Nu e adevărat, spuse Jean de Bernard. Tu eşti curajoasă din naştere.

Uitânduse când la unul, când la altul, Louise simţi nevoia să scape de amândoi şi să se retragă cu sufletul ei încă zdruncinat întrun loc mâi liniştit.

– Vreau să mă duc la copil. N-aş vrea săi ştiu îngrijoraţi. Mă simt foarte bine. Important este că'au plecat.

Iesi şi urcă spre camera copiilor. Savage se întoarse către Jean de Bernard.

– Au plecat, dar eu sunt cât se poate de sigur că se vor mai întoarce. Vreau să vorbesc cu tine între patru ochi.

– Da, răspunse Jean de Bernard. Cred că a sosii timpul şi pentru aşa ceva. Neamţul ţia dat permis de plecare.'De ce?

– Am o presimţire urâtă că vrea neapărat să plec din St. Louise, spuse Savage. Eu sau altcineva care ar putea duce vestea celgr întâmplate aici. Despre asta aş vrea sa stăm de vorbă. În seara asta sau luat şi de Louise şi asta numi place. Şi ar mai fi ceva ce trebuie să ştii. Neamţul ăsta e foarte bun prieten cu sora ta!

– Cu Regine!? Nu pot să cred...

– El mia spus, continuă Savage. O cunoaşte bine. Ea ia vorbit despre noi toti; despre mine, despre Louise. despre întreaga familie. Va trebui să te fereşti de ea.

– Dumnezeule! exclamă Jean de Bernard. Cu un om ca ăsta...

„Am cunoscut un bărbat. E german". Îşi aminii cuvintele lui Regine şi expresia de dispreţ de pe chipul ei Un şef al SS-uluî. Era de neimaginat. La'fel ue incredibil ca şi afirmaţia lui Savage potrivit căreia Regine la informat pe Vierken despre ei. Se uită la âmerican şi ciţi în ochii acestuia dispreţul faţă de el şi de sora lui. Îi întoarse spatele.

– Pentru tine lucrurile au luat o întorsătură foarte favorabilă, spuse el. Mâine poţi să pleci; cu binecuvântarea celor de la SS

– Vreau so iau şi pe Louise cu mine. Dar cum nu poate ieşi de aici cu acelaşi permis, am să le solicit celor de la Londra să trimită uri avion după noi. Nu vreau so las aici. Indiferent de ce spune sora ta despre ea, ticălosul ăla a pus ochii pe ea. Trebuie să plece neapărat la Londra.

– Înţeleg, spuse Jean de Bernard. Pe ea ai întrebato dacă e de acord?

– Da şi mia spus că nu. Nu vrea să vă lase pe tine şi pe copii aici. Sper că tu o so convingi.

I- Să înţeleg că nu ai de gând să te foloseşti de permisul de trecere?

– Dacă pot să o iau şi pe Louise cu mine, nu. Şiţi repet, ar fi bine să vină cu mine. Cu tine nu or să âiba nimic. Dacă vor luă ostatici, părerea mea este că nu vei fi printre cei vizaţi. Tu faci parte dintre suporterii germaInilor din comunitatea voastră, iar sora ta şia făcut un prieten foarte influent. Cu Louise lucrurile stau altfel. E americancă şi se ştie că e ostilă nazismului. Pe ea sar putea so ridice. Tu teai putea descurca şi fără ea. Î - S-o conving să plece cu tine... spuse încet Jean.

(Ţiar plăcea, nui aşa? Ţiai dorito din prima clipă. Ţiar • conveni de minune'să o duci cu tine în Anglia unde inio poţi răpi definitiv. Cred că mă consideri unTmbecil!

' Savage simţi un val de furie atât de violentă încât se, transformă în ură.

– Ticălos idiot ce eşti! Ai prefera să rămână aici ca să i îşi bată joc Vierken de'ea? Am să o iau cu mine şi nai să iriăpotiopri!

– La prima încercare de a o atinge pe soţia mea, te [ omor. Ţiam mai spuso.

. - N-o să mă omori, îl tachină Savage. N-ai să îndrăzneşti asa ceva, continuă el. Dar o sa te duci la prietenii tăi de la Gestapo şi o să le spui cine sunt cu adevărat, nui aşa că ai faceo? Ar fi mult mai potrivit cu caracterul tău.

– M-am gândit deja la aşa ceva. spuse Jean de Bernard. Crezi că teaş mai proteja daca mi sar oferi ocazia să salvez vieţile unor francezi sau să împiedic o acţiune de pedepsire a sătenilor. Numai că ai amestecato şi pe Louise în treaba asta şi dacă te vor prinde pe tine, va'fi şi ea în pericol. Te crezi'chiar aşa de curajos şi de dur, Monsieur Savage? Marele britanieamerica'n care ştie toate trucurile. După o oră sau două petrecute în beciurile lor teai smiorcăi ca un bebeluş. Ai trădao pe Louise şi ai fi chiar bucuros că ai făcuto.

Savage făcu un pas spre el.

– Tacăţi gura, spuse el, că dacă nu, ţio închid eu.

– Tu nu poţi răspunde decât prin violenţă, îi răspunse Jean rămânând nemişcat. Nu ştii decât să'distrugi şi să ucizi. Ai mai multe lucruri în c'omun cu nemţii dAecât îţi închipui. Nu am să te denunţ datorită soţiei mele. În plus. am sa fac tot ce consider necesar pentru a o proteja. Când pleci, să stingi lumina.

Jean de Bernard ieşi lăsândul singur pe Savage.

Louise auzi uşa dormitorului deschizânduse şi se ridică în picioare.

– Aş dori să stăm de vorbă, îi spuse Jean. Pot să intru?

Contele se aşeză pe marginea patului.

– Am avut o discuţie cu Savage, continuă el. Mia spus că vrea să te ia cu el în Anglia."Şi eu sunt de aceeaşi părere.

Mâna ei zăcea alături de a lui pe cuvertură. Pe inelar îi strălucea verigheta. Jean şiar fi dorit să întindă mâna şi să io atingă.

– Nu plec nicăieri, spuse ea pe un ton calm. Nu vreau săi părăsesc pe copii. Şi nici pe tine. I-am spuso şi lui.

– Ţiar păsa dacă mai părăsi?

Acesta era băbatul pe care cândva lam iubit, îşi aminti ea. acesta era bărbatul pentru care miam părăsit ţara şi familia, bărbatul cu care am făcut cei doi copii. Acum e mai bătrân şi mai obosit şi mă imploră în genunchi. Dacă izbucnesc în lacrimi, mă fac de ras.

– Da. Jean. Miar păsa foarte mult.

– Mă bucur, spuse ei. Mă bucur că nu mă urăşti. Am fost atât de fericiţi împreună până când a început acest război blestemat. Te iubesc. Nu voi înceta niciodată să te iubesc. Numai că acum eşti în pericol şi aş prefera să te pierd, chiar dacă pleci cu'el, decât să te las să rişti. Poţi pleca cu el.

Louise îşi scutură capul.

– Nu. Sunt foarte înspăimântată. Am o presimţire că se va întâmpla ceva îngrozitor cu noi toţi. Trebuie să rămânem uniţi, tu, eu. Papa şi copiii, aici, lâSt. Blaize.

Mâna lui nesigură o apucă pe a ei.

– Nu vorbi aşa, o imploră. Nu e adevărat. Aceste presimţiri nu au nici un sens. Ele sunt doar o reacţie la cele întâmplate noaptea trecută. Am auzit ceva, 'ceva atât de dezonorant... nici nu ştiu cum săţi spun...

– Încearcă totuşi.

Îl apucase şi ea de mână. Cunoştea bine strânsoare lui, aşa cum recunoscuse îmbăţişare'a lui Jean din seara aceea când se repezise asupra' ei. Fuseseră doar atâta vreme foarte apropiaţi.

– Regine lea vorbit celor de la Gestapo despre noi.

Jean vorbea încet, fără să se uite în ochii ei.

A 7

– II cunoaşte pe Vierken ăsta. El ia spus lui Savage. Se pare că Regine îl cunoaşte foarte bine, din momenCce neamţul ştia fotul despre 'Savage din clipa sosirii lui la noi.

– Nu pot să cred, spuse Louise. Cu un comandant SS-ist! Cum a putut să facă aşa ceva?!

– Numi dau nici eu seama, răspunse Jean de Bernard. Dar nu pot nega propriul meu exemplu. Eu am dat tonul, ea ma urmat. O sămi spui că astami este pedeapsa, nui aşa?

– Acum nu, spuse Louise cu blândeţe. Altădată poate, dar acum nu. Pentru mine a fost uşor să adopt o astfel de atitudine. Aş fi dorit să fii un erou, să sfidezi duşmanul, de pe creneluri. N-am fost însă realistă. Acum insa sunt. Miam dat seama de asta în camera în care sa desfăşurat interogatoriul. Am văzut realitatea brodată pe caschetele lorrsimbolul morţii. Tu nai vrut decât să ne păzeşti pe toţi de această nenorocire. Nu ai reuşit. De acum înainte nu te voi mai judeca. Sper ca nici tu să nu mă judeci pe mine pentru ce am făcut.

Jean îi sărută degetele.

– Te admir, îi spuse el. Eşti curajoasă şi ai ua suflet nobil. Tia fost ruşine cu mine'şi te înţeleg. Întro bună zi am săfi cer iertare pentru asta'

– Dacă mă vei putea ierta tu pe mine, spuse aproape şoptit Louise. Până acum am foşt duşmani, nui aşa? Acum numai Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă. Jean, trebuie săţi fac o mărturisire. Vreau ca între noi să nu mai existe nimic neclar. Eu am luat cheia de la Minden şi apoi iam dato lui Savage.

– Ce lar fi determinat să tio dea?

I 5

– Nici nu mia dato. I-am luato când dormea şi iam puso la loc înainte de a pleca de la mine.

Louise îl văzu întorcânduse cu spatele la ea. Jean se scotoci prin buzunare după ţigări şi aprinse una, protejând flacăra în căuşul palmelor.

– Teai culcat cu el?

– Da. A fost singura soluţie. Vreau să ştii că a fost cel mai oribil lucru din viaţa mea'. Mi sa făcut'greaţă. Acesta este şi motivul pentru care mau ţinut atât de mult la interogatoriu. Minden lea spus despre mine pentru aşi crea un alibi. Neamţul acela nu credea că am petrecut noaptea cu el. A insis'tat îngrozitor de mult în speranţa că mă va prinde cu o minciuna. Ştia că sunt antinazistă! îmi spunea tot timpul că aflase 'despre mine că îi urăsc pe germani.

– Înţeleg, spjuse Jean de Bernard, neluânduşi ochii de la ţigara sa. Înţeleg. Probabil că Regine ia povestit totul despre tine.

Jean vorbea pe un ton calm, dar nu se uita la ea.

– N-aş fi vrut să te mint, continuă ea. Ai venit la mint de bună credinţă şi cu dorinţa de a ne împăca. Acum no să mai vrei acest lucru, dar cel puţin vei şti că nu teani minţit. Am făcuto pentru că Savage avea nevoie dr cheia aceea. M-am gândit la copii, la copii ca ai noştri care.ar putea muri gazaţi şi înAclipa aceea nu mia mai păsat dacă mă culc cu Minden. Îmi pare rău, Jean. Ştiu ca nu eşti de aceeaşi părere cu mine.

– Dar Savage...? o întrebă e12 ridicânduşi pentru prima dată privirea spre Louise. A fost ceva între voi?

– Nu, îi răspunse ea. Cu Savage nu. Iti jur.

Jean suflă fumul deasupra capului şi, brusc, îi întinse ţigara şi ei.

– fi ultima, spuse el. O so fumăm împreună.

Cu chiştocul pe jumătate fumat între buze, Louise începu să plângă.

A doua zi cerul se acoperise de nori negri. În zori căzuse o rafală de ploaie, de scurtă durată dar puternică. Paul şi Sophie de Bernard plecaseră ca de obicei la scoală' cu maşina lui Minden, înfofoliţi în impermeabilele lor. Maiorul rămăsese în holul boltit,' indispus şi iritat, în timp. ce Louise îşi săruta copiii la plecare, prefâcânduse că nici nul observă.

Ar fi dorit să vorbească cu ea, să facă încă o încercare de a o convinge că nu avea nici o vină pentru venirea celor de Ia SS sau pentru cele întâmplate în noaptea trecută. Avusese un somn agitat, luptânduse cu dorinţa dureroasă de a mai face încă o data dragoste cu ea. Se simţea neajutorat şi considera că fusese judecat greşit. Aşa'rămase în hol până la ieşirea copiilor.

– Bună dimineaţa, o salută el, aşezândui-se în cale. Sper că te simţi mai bine.

– Da. Mă simt mult mai bine acum, mulţumesc.

Louise făcu o mişcare pentru a trece de el, dar

Minden se postă în cadrul uşii.

– Nu mai fi supărată pe mine. Azi noapte nu am închis un ochi. Am fost foarte îngrijorat pentru tine.

– Astai foarte frumos.

Jean de Bernard îşi făcu brusc apariţia lângă Minden şi îşi luă nevasta de braţ.

– Soţia mea şia revenit după şocul de ieri.

De faţă cu Minden, o sărută pe Louise pe obraz. În şase luni de zile, maiorul nui văzuse niciodată atin- uânduse. Minden salută, înroşinduse ca racul, şi ieşi din noi. Zece minute mai târziu se afla în maşina'lui.'care între timp îi lăsase pe copii la şcoală, îndrept'ânduse spre

Castelul Diane. Sărutul pe care Jean il dăduse contesei nui jeşea din minte.

În' St. Blaize ziua se scurgea repede. Louise îşi petrecu dimineaţa cu socrul ei. Bătrânul stătea în pat, plângânduse că se simţea prea obosit pentru a se da jos şi a se îmbrăca; vremea'urată îi strica întotdeauna buna- clispoziţie. Nu vroia să citească sau să asculte muzică la patefon, aşa că Louise se oferi săi citească ea. Bătrânul o urmărea cu privirea, îngropat între pernele uriaşe, iar pupilele lui se concentrau cu greu asupra obiectelor pe care ochii îi alunecau. Louise avea o voce de catifea care îi dădea contelui un sentiment de linişte. Acesta din urmă simţise că în casă se întâmpla ceva, dar nu putea înţelege ce anume şi nici nul deranja cu nimic. Copiii îi spuseseră cu sufletul la gură despre germanii sosiţi la castel, iar el însuşi primise vizita SS-iştilor şi cu toate'acestea nu avea nici cea mai mică idee despre ce se întâmplă în jurul său. Bătrâna •Marie-Anne, care nu fusese niciodată servitoarea lui preferată, insistase săl convingă să rămână în camera lui, cu toate că el dorise să iasă un pic. În dimineaţa aceea trecuse pe la el şi Jean, şi el schimbat, îngrijorat şi mult mai grijuliu faţa de bătrân decât de obicei. Bănuind că el însuşi trebuie să fi fost motivul acestei atmosfere, bătrânul'se cufundase întro stare de disperare răutăcioasă. Se hotărâse să se prefacă bolnav pe moarte şi în consecinţă să nu se mai ridice din pat.

După o scurtă vreme în compania Louisei se simţea deja ceva mai bine. Avea din nou sentimentul siguranţei şi se simţea din nou răsfăţat detoată lumea. Întinse'o mână osoasă.şi subţire şi' o strânse pe a ei, cu gura curbată întrun zâmbet.'Când Louise.lăsă cartea jos observă că bătrânul păstjase acelaşi zâmbet pe chip, deşi între timp adormise. În camera se lăsase o linişte perfectă; în atmosferă se simţea un amestec de aei închis, specific încăperilor bătrâneşti, cu mirosul de săpun şi colonie ramas după toaleta de dimineaţa Marie-Anne îl îngrijea ca pe un copil, părând că nu observă faptul că'batrânul nu o plăcea deloc, fiind toi timpul îmbufnat şi pornit pe ceartă. Părea foarte bătrân, cu părul său atât de alb şi de subţire încât abia se mai distingea de aşternutul în care zăcea şi cu vinele albăstrui care„îi pulsau sub pielea aproape transparentă.

În curând îi va veni sfârşitul; Louise aşeză cartea jos şi rămase o clipă nemişcată.' Va avea o moarte demnă şi îinişită şi va părăsi această lume ca un adevărat nobil, înconjurat de dragostea tuturor din jurul său. St. Blaize va fi msă ameninţat de un alt fel de moarte. Un stacato sinistru al gloanţelor ce vor pătrunde prin carne, un tir îngrozitor ce va răsuna peste şirul de cadavre doborâte la pământ...

În încăperea liniştită avu viziunea unui adevărat coşmar şi se luptă cu 'înverşunare să refuze acest gând. Când vor aresta oare prima persoană? Să fi ridicat deja pe cineva din St. Blaize? Pentru numele lui Dumnezeu, rosti ea cu voce tare, de ce na plecat Savage chiar în ziua aceea şi a mai aşteptat încă o zi şi o noapte...?

Când se ridică de pe pat îl trezi pe bătrân. Acesta se forţă să se întoarcă, iar în ochii lui deschişi se putea citi bătrâneţea şi se mai desluşea încă umbra somnului.

– Louise? Louise...

– Sunt aici, Papa. Ai aţipit un pic.

Femeia îi aranjă pătura, urmărită cu privirea de conte.