Timp de peste zece secole toti participantii la Sfânta Liturghie, atât clericii cât si credinciosii, îsi dadeau sarutul pacii. Dupa secolul al X-lea acest ritual s-a restrâns la clericii din altar, dar restrângerea nu a fost urmarea unei hotarâri a autoritatii bisericesti. În articolul precedent si în cel de fata am încercat sa surprindem importanta deosebita a acestui gest al pacii care face parte din structura originara a Sfintei Liturghii. El nu poate fi redus la o stare sufleteasca ci implica un act concret prin care iubirea si pacea dumnezeiasca este primita si transmisa fratelui din biserica, unindu-ne cu totii în iubirea lui Hristos si marturisirea Sfintei Treimi, structura supremei iubiri.
Un gest al pacii este prezent în toate riturile liturgice crestine, forma lui concreta de împlinire fiind diferita de la un rit la altul si de la o epoca la alta, în functie de contextul cultural si traditiile locale. Esential în ceea ce priveste sarutarea pacii nu este însa forma concreta de împlinire ci faptul de a fi un gest trupesc care sa exprime dragostea curata fata de aproapele.
Din fericire, daruirea sarutarii pacii între credinciosi nu a disparut cu totul nici în Ortodoxie. În cazul tarii noastre, Parintele Dumitru Staniloae da marturie despre practicarea sarutului pacii în unele biserici din Transilvania într-o forma specifica: sarutarea mâinilor credinciosilor mai în vârsta de catre cei mai tineri urmata de îmbratisarea lor, barbati cu barbati si femei cu femei. (8) Aceeasi practica se întâlneste si la sud de Carpati. (9) Pastrarea pe alocuri în Ortodoxie a acestui gest al pacii între credinciosi precum si lipsa unei hotarâri a autoritatii bisericesti care sa-l interzica dovedeste ca nu exista nici un impediment canonic pentru savârsirea lui. Din contra, importanta sa deosebita în angajarea participarii efective a credinciosilor la slujba dovedeste importanta reintroducerii lui, în ultimul timp întâlnind tot mai multe initiative în acest sens. (10) Multi credinciosi au pierdut constiinta împreunei slujiri la Sfânta Liturghie si tind sa devina simpli spectatori pasivi: nu aduc darul de pâine si vin la altar, nu cânta, nu se împartasesc decât rareori, nu-si dau sarutul pacii. Sigur, reintroducerea sarutului pacii nu rezolva toate problemele, dar este un pas înainte spre o participare deplina la slujba. Cei care l-au practicat pot da marturie ca, atunci când e facut cu sinceritate, sparge efectiv „zidurile” care ne despart de multe ori de cei ce se întâmpla sa fie lânga noi în biserica, facându-ne sa ne simtim frati. Si sa nu uitam ca multi din cei ce parasesc Ortodoxia pentru a merge la secte acuza faptul ca nu au simtit comuniunea si iubirea în Biserica si nu au înteles slujbele.