BAC 2013. Elevii de la liceul Bolintineanu, terorizaţi la cea de-a doua probă de la BACALAUREAT 2013. „Ne-au căutat şi în chiloţi”
A doua probă scrisă de la BACALAUREAT 2013, la matematică sau istorie, s-a desfăşurat în condiţii speciale la Liceul Dimtrie Bolintineanu din Capitală, unde luni elevii au fost prinşi că au dat şpagă pentru a primi subiectele.
La proba de miercuri de la BAC 2013, sălile au fost împânzite de profesori supraveghetori gata să dea afară elevii la orice mişcare, iar afară paznicii se asigurau că elevii nu pot ieşi cu subiectele. În plus, liceul a fost supravegheat şi de camerele televiziunilor.
Unul dintre elevii de la Bolintineanu a povestit că, la finalul celei de-a doua probe scrise de la BAC 2013, a fost percheziţionat efectiv până la piele, iar fetele au fost căutate în sutiene. „Ne-au căutat de bani şi copiuţe în chiloţi, sutiene, pantofi. A fost oribil, nu înţeleg de ce ne-au pus pe toţi în aceeaşi oală”, a declarat unul dintre elevi la ieşirea din sală.
La ieşire, paznicii nu i-au lăsat pe elevi nici măcar să le arate părinţilor subiectele de la BAC 2013, punându-i să-şi întoarcă buzunarele pentru a dovedi că nu au nimic în ele. Elevii sunt convinşi că de vină pentru această situaţie este directoarea liceului, Costica Vărzaru, demisă şi arestată preventiv luni, după ce s-a dovedit că primea şpăgi pentru a da elevilor rezolvările la examene.
http://www.gandul.info/stiri/bac-2013-frauda-la-bac-cum-functiona-reateaua-costica-nuti-mimoza-de-la-bolintineanu-stenograme-11073593
BAC 2013. Fraudă la BAC. Cum funcţiona reaţeaua Costica-Nuţi-Mimoza de la Bolintineanu. Stenograme
Noi detalii în scandalul şpăgilor de la BAC 2013. În referatul prin care procurorii au cerut areastarea preventivă a fostei directoare a liceului Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti, anchetatorii spun că în unitatea de învâţământ funcţiona o adevărată reţea de fraudare a exmenului. Mai mult, profesorul de religie era cel care strângea banii de la elevi. Directoarea liceului şi secretara ei erau cele care alcătuiau comisia de examinare care urma să fie mituită. Secretara directoarei a fost cea care rezolva subiectele iar vicepreşedinta comisiei era cea care urma să distribuie rezolvările.
Fosta directoare a liceului Dimitrie Bolintineanu, Costica Vărzaru, a fost arestată preventin de magistraţii Tribunaului Bucureşti. Judecătorii au admis cererea procurorilor care o acuză pe Costica Vărzaru de trafic de influenţă şi de faptul că a condus reţeaua de fraudare a examenului de Bacalaureat de la Dimitrie Bolintineanu.
Potrivit referatului cu propunerea de arestare a directoarei Costica Vărzaru, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-au autosesizat pe 12 iunie că la liceul Dimitrie Bolintineanu, examenul de Bacalaureat va fi fraudat. Potrivit procurorilor, Costica Vărzaru s-ar face vinovată de trafic de influenţă pentru că a cerut bani de la elevii înscrişi la BAC, iar în schimbul acestor sume directoarea şi-a folosit influenţa asupra comisiei de examinare. Mai exact, cei care au dat mită urmau să treacă examenul fără o examinare reală.
”Din interceptări rezultă că modalitatea de desemnare a cadrelor didactice în comisiile din centrul de examen al Liceului Teoretic Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti se realizează în altă modalitate decât aleatoriu, Vărzaru Costica având posibilitatea de alegere a acestor persoane”, se arată în referatul procurorilor
Procurorii spun că directoarea liceului şi secretara ei erau cele care alegeau membrii comisiei. În acest sens la dosar a fost ataşată şi o stenogramă care, potrivit procurorilor, dovedeşte că directoarea şi secretara ei decideau cine intră în comisia de examinare.
”Faptul că membrii comisiei nu sunt aleşi potrivit dispoziţiilor legale rezultă din convorbirea din data de 29.06.2013 la ora 17:53 Vărzaru Costica şi Nuţi”
Nuţi: Da.
Vărzaru: Nuţi, Angelica s-o sune să-i spună unde, ce şi cum, pentru că cine a sunat-o de acolo nu a înţeles nimic.
Nuţi: La Energetic trebuie.
Vărzaru: Deci, sunaţi-o dumneavoastrp.
Nuţi: O sun eu. Amândouă sunt la Energetic.
Vărzaru: Anca... zice că m-a anunţat, acum poate că m-a anunţat, dar cu atâta treabă oi fi uitat eu, ei pe 2 sunt plecaţi din ţară.
Nuţi: Da.
Vărzaru: Deci, asa stau lucrurile. Deci se duce Angelica...
Nuţi: Am înţeles, o sun pe Angelica şi-i spun că trebuie să meargă la Energetic.
Vărzaru: Anunţaţi şi inspectoaratul, vă rog eu frumos. Da?
Nuţi: Da, sigur.
Vărzaru: Mulţumesc, la revedere, o zi bună!”
Spaga din sutien
Potrivit procurorilor, în cadrul percheziţiilor de luni de la liceul Dimitrie Bolintineanu au fost găsite diverse sume de bani asupra profesorilor şi în sălile de examinare. Conform referatului, sumele de bani au fost ascunse inclusiv în lenjeria intimă. ”Astfel, în sala 1 de examen s-a găsit asupra numitei Berbec Macasoi Elena suma de 820 lei în sutien, în sala 2 de examen s-a găsit în sertarul catedrei între şerveţele suma de 410 lei, în sala 6 de examen s-a găsit într-un pachet de şerveţele aflat asupra asistentului care supraveghea suma de 440 lei, în sala 12 s-au găsit în sertarul catedrei 410 lei. Tot în sala 12 s-a găsit suma de 200 euro şi 1950 lei”, se arată în referatul procurorilor.
Comisie de examinare selectată ilegal
Duminică. 30 iunie, Costica Vărzaru a luat legătura cu vicepreşedinta comisiei de examinare care urma să activeze la licerul Dimitrie Bolintineanu. Potrivit legislaţiei comisiile de examinarea sunt alese aleatoriu şi nu pot avea în componenţă profesori de la liceul unde urmează să supravegheze BAC-ul.
Directoarea Vărzaru i-a transmis vicepreşedintei comisiei de examinare Vulcu Mimoza o listă cu 16 elevi care urmau să fie ajutaţi cu rezolvarea subiectelor. ”Asupra numitei Vulcu Mimoza Maria au fost găsite în xerocopie, în mai multe exemplare, răspunsurile la subiectele acestei probe de examen. Vărzaru Costica a rugat-o să ajute mai mulţi elevi, dându-i în acest sens două bilete cu numele a 16 candidaţi cărora urma să le distribuie rezolvarea subiectelor”, se precizează în referatul procurorilor .
Secretara Nuţi, ”rezolvatoarea” de subiecte
De rezolvarea subiectelor se ocupa Dumitru Elena zisă Nuţi, secretara directoarei Vărzaru.
În ziua examenului la limba română, Nuţi a fost găsită într-o încăpere a liceului unde rezolva subiectele la examenul de limba română.
Nuţi urma să predea aceste subiecte către Vulcu Mimoza Maria, care le distribuia mai departe în sălile de examen. ”Subiectele rezolvate urma să le găsească în sala de la etajul 2 pe a cărei usă scria <>, unde trebuia să se afle numita Dumitru Elena zisă Nuţi, ce nu făcea parte din comisia de bacalaureat şi care nu avea voie să se afle în şcoală. Această persoană a şi fost găsită în biroul anterior menţionat şi a recunoscut că acolo au fost xeroxate răspunsurile la subiecte”.
Fondul de sensibiliare al examinatorilor de la BAC
În apărarea ei. directoarea de la Bolintineanu a declarat că în perioada mai-iunie 2013. diriginţii şi părinţii elevilor au strâns un fond pentru comisia de examen. Directoarea a declarat că au fost strănşi 12.900 lei. Din această sum[, preşedintele comisiei urma să primească 5.000 de lei, vicepreşedintele - 3.000 lei, iar restul membrilor, câte 1.000 de lei. Directoarea a declarat că acesta a fost un fond de sensibilizare a membrilor comisiei.
Profesorul de religie, coletorul şpăgii
Potrivit referatului procurorilor, banii erau colectaţi de profesorul de religie Petre Leonard. El ar fi fost cel care colecta banii de la părinţi şi apoi urma să îi remită profesorilor din comisia de examinare.
”Sumele de bani, în cuantum de 500 de euro/elev, reprezentând costurile pentru petrecerea de absolvire şi «cheltuieli» pentru examenul de bacalaureat, au fost colectate prin intermediul cadrelor didactice, diriginţi ai claselor terminale, directorii liceului susţinând că, la rândul lor, le vor remite cadrelor didactice asistenţi, membri ai comisiei de bacalaureat, cu atribuţii de supraveghere în sălile de examen ale centrului menţionat", se menţionează în referatul procurorilor .
http://jurnalul.ro/stiri/observator/112-elevi-eliminati-la-proba-de-bacalaureat-desfasurata-miercuri-646944.html
112 elevi eliminaţi la proba de bacalaureat desfăşurată miercuri
160.499 de absolvenţi de clasa a XII-a au participat miercuri la proba obligatorie a profilului din cadrul bacalaureatului. 112 au fost eliminaţi pentru că au copiat sau deţineau asupra lor instrumente ori materiale ajutătoare nepermise.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 30 de centre de examinare s-au utilizat subiectele de rezervă, întrucât elevii au întârziat la examen din motive obiective, independente de voinţa lor. Pentru aceştia, proba a început la ora 13,30.
Totodată, MEN a precizat că subiectele la proba obligatorie a profilului au fost transmise în cele 583 de centre de examinare în condiţii de maximă securitate şi că nu a existat nici un fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de STS.
Bacalaureatul se încheie vineri, 5 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării, la care sunt aşteptaţi să participe 165.373 de candidaţi.
http://www.puterea.ro/politica/traian-basescu-insistata-asupra-renuntarii-la-mercantilismul-din-educatie-pentru-a-nu-mai-avea-generatii-sacrificate-74227.html
Dostları ilə paylaş: |