Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune:
Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune:
o politică monetară comună
o strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre
o monedă unică
liberalizarea fluxurilor de capital
un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară
Toate statele membre participă la UEM, însă în mod diferit:
Toate statele membre participă la UEM, însă în mod diferit:
o monedă unică şi o politică monetară comună- pentru cele din zona euro
o strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale- pentru toate statele
rămân la nivel de stat membru:
Politica fiscală (impozite, cheltuieli)
Politicile structurale (legate de forţa de muncă, pensii şi piaţa de capital)
1. implementarea politicii monetare pentru zona euro, având drept obiectiv central stabilitatea preţurilor;
1. implementarea politicii monetare pentru zona euro, având drept obiectiv central stabilitatea preţurilor;
2. coordonarea politicilor economice ale statelor membre;
3. asigurarea funcţionării fără derapaje a Pieţei unice
1. politica monetară- administrată de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale naţionale din zona euro
1. politica monetară- administrată de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale naţionale din zona euro
2. Pactul de creştere şi stabilitate-instrumentul principal de coordonare a politicilor economice şi fiscale, administrate în plan naţional de către guverne şi coordonat de Consiliul UE
3. Cadrul general al politicii economice – adoptat de către Consiliu la propunerea Comisiei , prin care se stabilesc standarde generale legate de stabilitate macroeconomică, reforme structurale, susţinere financiară, etc.
Teoria zonei monetare optime a fost utilizată pentru a defini criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească în momentul adoptării unei monede unice, astfel încât efectele adverse să fie minime
Teoria zonei monetare optime a fost utilizată pentru a defini criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească în momentul adoptării unei monede unice, astfel încât efectele adverse să fie minime
Statutul de zonă monetară optimă presupune:
Statutul de zonă monetară optimă presupune:
un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar
un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de muncă,
o flexibilitate înaltă a preţurilor şi salariilor,
transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone aflate în recesiune.
UE nu reprezinta o zona monetara optima
completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică);
completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică);
creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor de conversie;
reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin eliminarea fluctuaţiilor ratei de schimb;
transparenţa preţurilor;
disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de politică economică;
scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formază zona Euro;
fuziunea pieţelor financiare, care poate conduce la economii la scară;
creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte;
întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internaţional;
facilitează atingerea ţelului creării uniunii politice;
pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare
pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de politică monetară care să permită protejarea economiilor lor de şocurile externe, în detrimentul altor ţări.
diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă între statele membre
pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul şi din afara Uniunii monetare
costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică, crearea instituţională şi modificările de natură legislativă cerute de acest demers.
Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial.
Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial.
Crearea Comunităţii Economice Europene care a condus la liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie.
Summitul de la Haga (1969) în care s-a pus problema creării unei uniuni economice şi monetare;
Planul Werner (1970), care a propus crearea Uniunii Monetare Europene prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a fluxurilor de capital;
Crearea Sistemului Monetar European (1979)
Crearea Sistemului Monetar European (1979)
Sistemul Monetar European, adoptat de către membrii Comunităţii Europene, care au devenit membri de facto ai acestuia a avut ca şi componente:
o unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările financiare;
un fond de cooperare monetară, instituit în 1973;
mecanismul ratei de schimb I;
Institutul Monetar European.
Crearea Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi Monetare (1988), sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea perioada. Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.
Crearea Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi Monetare (1988), sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea perioada. Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare.
Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care în plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplineascăpentru a deveni membru al spaţiului monetar european.
Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale, a cărui funcţionare se bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa instituţională şi financiară, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht.
Introducerea monedei Euro, începând cu ianuarie 1999.
Elementele centrale au fost stabilite înainte de Maastricht şi a reprezentat etapa consolidării pieţei
Elementele centrale au fost stabilite înainte de Maastricht şi a reprezentat etapa consolidării pieţei
Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creşterea convergenţei politicilor economice şi a cooperării între băncile centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor membre în cadrul Sistemului Monetar European.
În cadrul ei s-au realizat o serie de progrese legate de abolirea restricţiilor legate de mişcările de capital, consolidarea mecanismului ratei de schimb şi o întărire a cooperării între băncile centrale ale statelor membre. În cadrul acestei etape, în procesul de consolidare a pieţei Consiliul a stabilit un cadru de convergenţă al performanţelor economice din statele membre şi de monitorizare a progresului realizat, pe baza unor rapoarte periodice.
În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele membre au fost constrânse la a evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre independenţa băncii centrale.
În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele membre au fost constrânse la a evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre independenţa băncii centrale.
În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale, Tratatul le interzice acestora acordarea de facilităţi de creditare guvernamentale sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct de la acestea.
a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de către euro, şi acesta a devenit moneda oficială a statelor membre care participă în totalitate la politica monetară comună.
a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de către euro, şi acesta a devenit moneda oficială a statelor membre care participă în totalitate la politica monetară comună.
Din acel moment, pentru statele care au adoptat moneda unica politicile monetare şi politica cursului de schimb sunt conduse in euro iar emisiunile de titluri de stat sunt făcute în mod obligatoriu în euro, Statele membre participante au o singură monedă (euro) şi o singură politică monetară.
In 1999, când s-a adoptat moneda unică, a fost lansat un al doilea mecanism al ratei de schimb (numit MRS 2), care a înlocuit Sistemul monetar european.
In 1999, când s-a adoptat moneda unică, a fost lansat un al doilea mecanism al ratei de schimb (numit MRS 2), care a înlocuit Sistemul monetar european.
în cadrul MRS2 sistemul de cursuri multiple a fost înlocuit cu unul bilateral, prin care fiecare monedă participantă are definită o paritate centrală comparativ cu euro.
acest mecanism permite intervenţia de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale ale statelor membre, atunci când cursul de schimb depăşeşte marja de +/- 15% faţă de cursul central.
Din MRS 2 fac parte statele membre din zona euro şi Danemarca (aceasta din urmă optând pentru un culoar de fluctuaţie de +/- 2,25%.) precum si un numar de patru state membre nou intrate in spatiul comunitar in 2004.
creşterea stabilităţii mediului financiar prin utilizarea unui sistem de cursuri semi fixe care permit reducerea riscurilor investiţionale şi de afaceri;
creşterea stabilităţii mediului financiar prin utilizarea unui sistem de cursuri semi fixe care permit reducerea riscurilor investiţionale şi de afaceri;
acţiuni colective care le permit statelor membre să se bazeze nu doar pe eforturile proprii de menţinere a valorii monedelor lor
impunerea disciplinei financiare în lupta împotriva inflaţiei prin stabilirea unei marje permise de depreciere a unei monede.
o mai bună alocare a resurselor, ca efect al eliminării incertitudinilor legate de fixarea cursului de schimb şi, prin aceasta, a utilizării mecanismului preţurilor ca instrument de alocare a resurselor;
stimularea sectoarelor manufacturiere prin stabilitatea cursului de schimb; în absenţa acestei stabilităţi, resursele se orientau spre sectoarele economice care nu aveau legătura cu exportul.
stimularea firmelor mici şi mijlocii mai puţin expuse riscului legat de cursul de schimb;
creşterea schimburilor comerciale la nivel intra-unional
faptul că s-a pornit de la presupunerea că valoarea monedelor ar fi putut fi menţinută prin intervenţie guvernamentală, ceea ce înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi piaţa:
faptul că s-a pornit de la presupunerea că valoarea monedelor ar fi putut fi menţinută prin intervenţie guvernamentală, ceea ce înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi piaţa:
a încurajat speculanţii care au găsit un cumpărător garantat pentru monedele slabe din sistem în persoana băncilor centrale ale statelor membre;
a condus la pierderea, de către guvernele statelor membre, a suveranităţii monetare asupra economiilor naţionale cu toate implicaţiile care derivă din acest aspect.
CRITERII DE CONVERGENTA NOMINALA
CRITERII DE CONVERGENTA NOMINALA
o rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1,5% cele mai bune performanţe ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării;
dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante state membre participante în anul dinaintea examinării;
un deficit bugetar care să nu depăşească 3% din PIB
o datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB;
stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor normale de fluctuaţie ale MRS2 pentru cel puţin doi ani înaintea intrării în zona euro (art. 121 din TEC) .
gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe în PIB,
ponderea comerţului bilateral cu ţările membre ale Uniunii Europene în totalul comerţului exterior,
structura economiei pe cele trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii),
PIB-ul pe cap de locuitor, calculat fie în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, fie la cursul nominal
Zona Euro
zonă monetară, zona celor 16 state din UE care au adoptat euro ca monedă unică;
zonă monetară, zona celor 16 state din UE care au adoptat euro ca monedă unică;
Creată in 1999 de 11 state membre: Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Italia, Germania, Irlanda,Spania, Portugalia, Austria, Finlanda)
Andorra, Monaco, San Marino, Vatican, utilizează moneda euro, deşi nu sunt membri oficiali ai zonei euro, iar Muntenegru şi Kosovo au înlocuit marca germană cu euro, fără a face parte din acesta zonă
Monedă in care se emit obligaţiuni de stat şi corporative
Monedă in care se emit obligaţiuni de stat şi corporative
A doua monedă utilizată pe pieţele forex
Monedă de facturare pentru 50% din comerţul exterior al zonei Euro
O monedă de rezervă atractivă pentru alte economii
PIB-ul potenţial se menţine scăzut
PIB-ul potenţial se menţine scăzut
Creşterea productivităţii e mai scăzută decât în USA
Există deiferenţe substanţiale şi persistente între economii din perspectiva inflaţiei şi a creşterii economice.
Reformele structurale au fost mai puţine şi cu obiective mai modeste decât în restul Uniunii.
Pieţele bancare şi financiare sunt organizate şi supervizate predominant în plan naţional …
Structura institutionala
Statele membre:
Statele membre:
Conduc propria politică fiscală- în limitele bugetare acceptate pentru deficit şi datorie publică cumulată (3% respectiv 60%)
Elaborează propriile politici structurale (privind ocuparea, asigurările sociale,piaţa de capital )
Decide asupra propunerilor de politici elaborate de Comisie
Decide daca un stat membru poate adopta moneda Euro
Eurogroup:
Eurogroup:
Grupare informală a ministrilor de finanţe din zona Euro
Discută şi coordonează activităţile legate de zona Euro
Preşedintele este ales pe 2 ani
Comisia Europeană:
Monitorizează şi evaluează politicile economice naţionale (multilateral surveillance)
Propune politici Consiliului
Banca Centrală Europeană:
Stabileşte politica monetară pentru zona Euro
Obiectivul important:stabilitatea preţurilor
este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale ale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
Din acest sistem mai fac parte şi băncile centrale ale statelor membre care nu fac parte din zona Euro, şi care nu participă la luarea deciziilor cu privire la politica monetară unică pentru zona Euro.
Obiectivul declarat al SEBC îl constituie:
menţinerea stabilităţii preţurilor
definirea şi implementarea politicii monetare unice,
crearea şi deţinerea de rezerve valutare ale statelor participante
asigurarea stabilităţii sistemului financiar.
Consiliul Guvernatorilor- 6 membri ai Comitetului Director al BCE si guvernatorii Bancilor Central Nationale din zona euro.
Consiliul Guvernatorilor- 6 membri ai Comitetului Director al BCE si guvernatorii Bancilor Central Nationale din zona euro.
Consiliul General- presedintele si vicepresedintele BCE impreuna cu guvernatorii bancilor central nationale ale celor 27 de state membre.
“Mentinerea stabilitatii preturilor”
“Mentinerea stabilitatii preturilor”
definirea şi aplicarea politicii monetare pentru zona euro;
desfăşurarea operaţiunilor valutare;
deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro
promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi.
Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro.
Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale, fie direct de la agenţii economici, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor.
Supravegherea şi stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile responsabile cu controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi cu stabilitatea sistemului financiar.
Cooperare la nivel internaţional şi european: BCE menţine relaţii de cooperare cu instituţiile, organele şi forurile competente în cadrul UE şi pe plan internaţional cu privire la misiunile încredinţate Eurosistemului.
Cea mai independenta banca din lume (art.107 Tratat) “imuna la interesele si influentele guvernelor”
Cea mai independenta banca din lume (art.107 Tratat) “imuna la interesele si influentele guvernelor”
Modificari ale statutului sau doar prin revizuirea Tratatului de la Maastricht-unanimitate
