Fîntînile Paradisului

III

Clopotul

22

Apostază
"Adus la disperare de încercările nereuşite de a înţe­lege Universul, înţeleptul Devadasa anunţă exasperat într-un tîrziu:

«Toate declaraţiile care conţin cuvîntul Dumnezeu sînt false.»

Numaidecît, discipolul său cel mai puţin preferat, Somasiri, replică:

«Propoziţia pe care o rostesc acum conţine cuvîntul Dumnezeu. Nu reuşesc să văd, o Nobile Maestre, cum de este falsă această simplă afirmaţie.»

Devadasa medită vreme de cîteva Poyas. Apoi răspun­se, de această dată cu satisfacţie vizibilă:

«Doar afirmaţiile care nu conţin cuvîntul Dumnezeu pot fi adevărate.»

După o pauză în care o mangustă flămîndă abia dacă ar fi avut timpul să înghită o sămînţă de mei, Somasiri spuse iarăşi:

«Dacă această afirmaţie este aplicată ei însăşi, ah, Venerabile, nu poate fi adevărată, deoarece conţine cu­vîntul Dumnezeu. Dar dacă nu este adevărată―»

Ajuns în acest punct, Devadasa îşi sparse bolul de cerşetor de capul discipolului, prin urmare trebuind să fie onorat ca adevăratul fondator al doctrinei Zen."

Fragment din Culavamsa, încă nedescoperit

După-amiază tîrziu, cînd treptele nu mai erau lovite de întreaga furie a soarelui, Venerabilul Parakarma îşi începu Coborîşul. La căderea serii avea să atingă cel mai de sus popas al pelerinilor, iar ziua următoare să se întoarcă în lumea oamenilor.

Mahanayake Thero nu oferise nici sfat şi nici nu îl descura­jase, iar dacă plecarea confratelui său îl întrista, nu lăsă să se observe. Intonase doar "Nimic nu ţine o veşnicie", îşi încru­cişase mîinile şi-i dăduse binecuvîntarea.

Venerabilul Parakarma, cel care fusese odată dr. Choam Goldberg, existînd posibilitatea să devină iarăşi, ar fi întîmpinat mari dificultăţi să-şi explice motivele. "Să faci ce trebuie" era uşor de spus; nu la fel de uşor era să le descoperi.

La Sri Kanda Maha Vihara găsise pacea ― dar asta nu era destul. Cu formaţia sa ştiinţifică, atitudinea ambiguă a Ordi­nului în privinţa lui Dumnezeu nu-l mai mulţumea. O astfel de indiferenţă ajunsese pînă la urmă să-i pară mai rea decît o negare hotărîtă.

Dacă cumva existenţa unei gene rabinice era posibilă, atunci dr. Goldberg o avea. Ca mulţi înaintea lui, Goldberg-Parakar­ma îl căutase pe Dumnezeu în matematică, nedescurajat de bomba pe care Kurt Godel, descoperitorul propoziţiilor incer­te, o aruncase la începutul secolului douăzeci. Nu înţelegea cum de putea cineva să contemple asimetria dinamică a pro­fundei şi totuşi minunatei ecuaţii a lui Euler, e^πi + 1 = 0 fără să se întrebe dacă Universul nu reprezenta creaţia unei inteli­genţe vaste.

Făcîndu-şi renumele cu o nouă teorie cosmologică ce reuşi­se să supravieţuiască aproape zece ani înainte să fie infirmată, Goldberg fusese larg aclamat ca un alt Einstein sau N'goya. Într-o epocă de ultraspecializare, el izbutise totodată să facă notabile progrese în aero şi hidrodinamică, multă vreme con­siderate domenii moarte, incapabile de a mai oferi surprize.

Apoi, în culmea gloriei, trăise o experienţă religioasă nu foarte deosebită de a lui Pascal, deşi nu cu tot atîtea nuanţe morbide. Următorul deceniu se mulţumise să se piardă într-un anonimat portocaliu, concentrîndu-şi mintea asupra întrebări­lor de doctrină şi filozofie. Nu regreta interludiul, şi nici nu era sigur că părăsise Ordinul; poate într-o bună zi, lunga scară avea să-i simtă iarăşi tălpile. Însă talentul dăruit de Creator trebuia lăsat să se manifeste. Era multă muncă de făcut şi avea nevoie de unelte pe care nu le putea găsi pe Sri Kanda ― de fapt, nicăieri pe Pămînt.

În prezent simţea mai puţină ostilitate împotriva lui Vannevar Morgan. Totuşi, fără să-şi dea seama, inginerul aprinsese scînteia; în bîjbîiala lui, şi el se dovedise un agent al Domnului. Templul trebuia protejat cu orice preţ. Fie că roata sorţii urma sau nu să-i readucă liniştea în suflet, Parakarma se hotărîse implacabil asupra acestui punct.

Iar acum, asemeni unui nou Moise aducînd de pe munte legile ce schimbaseră destinul omenirii, Venerabilul Parakar­ma coborî în lumea la care altădată renunţase. Era orb la frumuseţile Pămîntului şi ale cerului din jur. Ele erau complet neînsemnate, comparate cu cele pe care el singur le vedea în armatele de ecuaţii mărşăluind în mintea lui.