Frank herbert



Yüklə 3.38 Mb.
səhifə10/26
tarix13.08.2018
ölçüsü3.38 Mb.
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   26

Istoria Orală


ÎN PERIOADA AUDIENŢELOR PARTICULARE dinain­tea Festivităţilor propriu-zise, multă lume remarcă faptul că Împăratul-Zeu petrecea mai mult timp decât era prevăzut cu noua ambasadoare ixiană, tânăra Hwi Noree.

Aceasta fusese escortată, pe la mijlocul dimineţii, de două Păstrăvărese aflate încă sub influenţa emoţiilor din prima zi. Sala pentru audienţe private, situată sub piaţa centrală, era scăldată într-o lumină strălucitoare. Încăperea avea vreo cincizeci de metri lungime şi cam treizeci şi cinci lăţime. Pereţii erau decoraţi cu vechi tapiserii fremene, a căror urzeală din inestimabila fibră de mirodenie era pusă în valoare de motivele ornamentale realizate cu pietre preţioase şi metale rare. Nuanţele de roşu închis, atât de dragi vechilor fremeni, predominau. Pardoseala, în cea mai mare parte transparentă, era alcătuită din plăci de cristal iradiant, sub care înotau peşti exotici. Pânza de apă limpede şi albastră de dedesubt era perfect izolată, nelăsând să pătrundă nici un pic de umiditate în interiorul sălii, dar apropierea ei rămânea destul de tulburătoare pentru Leto, care trona pe o estradă capitonată, la extremitatea opusă intrării.

Primul lucru pe care îl remarcă Leto văzând-o pe Hwi Noree fu asemănarea izbitoare cu unchiul ei, Malky. Dar mişcările cumpătate şi mersul cu paşi măsuraţi constituiau o deosebire la fel de izbitoare. Ca şi Malky, Hwi Noree avea pielea smeadă şi o faţă ovală, cu trăsături regulate. Susţinea, cu ochi căprui, calmi, privirea lui Leto. Iar părul ei, în loc să fie cărunt, ca al lui Malky, era de un castaniu luminos.

Hwi Noree iradia o pace interioară, căreia Leto îi simţi influenţa răspândindu-se pe măsură ce tânăra femeie se apropia. Se opri la şase paşi de estradă, într-o atitudine de echilibru perfect, care nu se datora câtuşi de puţin întâmplării.

Din ce în ce mai tulburat, Leto percepu la noua ambasadoare semnele subtile ale unei maşinaţii ixiene. Era clar că ixienii avansaseră spectaculos cu programul lor de selecţie genetică a indivizilor destinaţi unor funcţii specifice. Funcţia lui Hwi Noree era, din păcate, cât se poate de evidentă: fusese trimisă pentru a-l fermeca pe Împăratul-Zeu, pentru a descoperi o fisură în cuirasa lui.

Cu toate acestea, încă din primele minute ale întrevederii, Leto constată că prezenţa ei îi făcea realmente plăcere. Hwi Noree stătea într-un căuş de lumină solară, pe care o dirija în sală un sistem de prisme ixiene. Toată partea dinspre estradă a încăperii era scăldată în această lumină aurie, centrată pe ambasadoare, în timp ce în spatele Împăratului-Zeu domnea o penumbră în care vegheau, nemişcate, douăsprezece Păstră­vărese surdo-mute.

Hwi Noree purta o robă simplă din ambiel violet, având drept unică podoabă un pandantiv de argint pe care era gravat simbolul Ix. De sub tivul de jos al robei se iveau vârfurile unor sandale uşoare de aceeaşi culoare cu veşmântul.

― Ştii, o întrebă Leto, că l-am ucis pe unul dintre strămoşii dumitale?

Ea schiţă un zâmbet.

― Unchiul meu, Malky, a avut grijă să includă această informaţie încă din prima etapă a pregătirii mele, Doamne.

În timp ce vorbea, Leto îşi dădu seama că o partea educaţiei ei fusese coordonată de Bene Gesserit. Se vedea din felul în care ştia să-şi controleze reacţiile, să sesizeze nuanţele din subtextul unei conversaţii. Era însă evident că influenţa Bene Gesserit se exercitase cu deosebită delicateţe, fără a aduce vreo atingere sensibilităţii naturale a caracterului ei.

― Ai fost prevenită că voi aduce în discuţie subiectul acesta, zise el.

― Da, Doamne. Ştiu că acel strămoş al meu a avut îndrăzneala să vină aici cu o armă pentru a o folosi împo­triva Ta.

― La fel ca şi predecesorul dumitale. Ţi s-a spus şi asta?

― N-am aflat decât după sosirea mea pe Arrakls, Doamne.

Inconştienţi, amândoi! Dar cum de l-ai cruţat pe predecesorul meu?

― În vreme ce pe strămoşul dumitale nu l-am cruţat?

― Da, Doamne.

― Kobat, predecesorul dumitale, mi-a fost mai util în calitate de mesager.

― Înseamnă că mi s-a spus adevărul, rosti ea. Apoi, surâzând iarăşi, adăugă: Nu întotdeauna te poţi aştepta la adevăr de la apropiaţi sau de la superiori.

Remarca fusese atât de sinceră, încât Leto nu-şi putu reţine un hohot de râs. Dar chiar în timp ce râdea, îşi dădu seama că Hwi Noree poseda încă Spiritul Primei Deşteptări, acea conştiinţă elementară care însoţea şocul naşterii perceptive. Era vie!

― Aşadar nu-mi porţi pică fiindcă ţi-am omorât strămoşul? întrebă el.

― A încercat să te asasineze! Mi s-a spus, Doamne, că l-ai zdrobit cu propriul Tău trup.

― Exact.

― Şi că, mai apoi, ai întors arma asupra Augustei Tale Persoane pentru a-i demonstra ineficacitatea... deşi era cel mai perfecţionat laser care se fabrica pe Ix la vremea aceea.

― Martorii au relatat corect întâmplarea, zise Leto.

Şi gândi: Ceea ce demonstrează câtă încredere se poate avea în martori! Realitatea istorică era că descărcase în­tr-adevăr laserul, dar ţintind numai corpul său segmentat, nicidecum apendicii palmaţi sau faţa care, ca şi mâinile, erau vulnerabile. Trupul prevermiform poseda o remarcabilă capacitate de absorbţie a căldurii, pe care metabolismul său o transforma în oxigen.

― Nu m-am îndoit niciodată de veridicitatea acestei relatări, spuse Hwi Noree.

― De ce-au găsit cu cale ixienii să reitereze această încercare stupidă?

Nu mi s-a spus, Doamne. Poate că ambasadorul Kobat a acţionat din proprie iniţiativă.

― Nu cred. Dar m-am gândit că, poate, tot ce-au dorit conducătorii voştri a fost moartea celui pe care-l desemnaseră drept asasin.

― Moartea lui Kobat?

― Nu, moartea celui pe care îl aleseseră pentru a folosi arma.

― Despre cine e vorba, Doamne? Nu ştiu nimic.

― N-are importanţă. Cunoşti declaraţia mea în urma gestului necugetat al strămoşului dumitale?

― Ai ameninţat poporul meu cu represalii cumplite în cazul în care un asemenea act de violenţă ar mai fi pus vreodată la cale.

Hwi Noree lăsă ochii în jos, dar nu înainte ca Leto să întrevadă o licărire de hotărâre nestrămutată în privirea ei. Era decisă să facă tot ce-i stătea în puteri pentru a-i domoli mânia.

― Am promis că nici unul din voi nu va scăpa urgiei mele, spuse el.

Ea ridică brusc capul, privindu-l în ochi.

― Da, Doamne.

De data aceasta, atitudinea ei dezvăluia teama, pentru propria-i persoană.

― Nimeni nu poate să-mi scape, nici măcar cei din colonia pe care degeaba aţi înfiinţat-o recent în sectorul...

Şi Leto numi coordonatele cosmice standard ale unei noi colonii pe care ixienii o întemeiaseră în secret într-o zonă în care o credeau situată cu mult dincolo de hotarele Imperiu­lui său.

Hwi Noree nu păru câtuşi de puţin surprinsă.

― Doamne, rosti ea, cred că tocmai deoarece am avertizat că nu se poate să nu cunoşti lucrul acesta am fost numită ambasadoare.

Leto o studie cu şi mâi multă atenţie. Cu ce sunt, de fapt, confruntat? se întreba. Observaţia lui Hwi Noree fusese subtilă şi pătrunzătoare. Ixienii, era sigură de asta, îşi spuseseră că distanţa şi costurile de transport extraordinar de mari erau suficiente pentru a izola noua lor colonie. Hwi Noree îşi exprimase părerea contrarie. Avea însă convingerea că tocmai această luare de poziţie fusese motivul pentru care stăpânii ei o desemnaseră în postul de ambasadoare. Un asemenea raţiona­ment spunea multe despre prudenţa ixienilor. Se gândiseră că, astfel, vor avea o prietenă la Curte, care însă va fi considerată a-i fi prietenă şi Împăratului-Zeu. Da, schema începea să se contureze. Încă de la începutul domniei sale, le dezvăluise ixienilor că ştia cu exactitate locul în care se afla faimosul Nucleu Ixian centrul în principiu absolut secret al federaţiei tehnologice pe care o guvernau. Ixienii nu se îndoiseră niciodată de păstrarea acestui secret pentru care plăteau sume fabuloase Ghildei Spaţiale. Leto însă îl descoperise graţie observaţiilor şi deducţiilor preştiente... precum şi consultării memoriilor sale lăuntrice, printre care se numărau destule aparţinând unor ixieni.

La vremea respectivă, Leto îi avertizase pe ixieni că-i va pedepsi cu asprime în cazul în care vor întreprinde ceva împotriva lui. Ei se arătaseră consternaţi şi învinuiseră de trădare Ghilda. Dar Leto răspunsese cu un enorm hohot de râs, care-i lăsase descumpăniţi. Apoi îi informase, pe un ton glacial şi acuzator, că el nu avea nevoie nici de spioni, nici de turnători, nici de oricare dintre celelalte artificii obişnuite ale guvernării.



Nu credeau că era cu adevărat Zeu?

Câtăva vreme, după aceea, ixienii se arătaseră extrem de serviabili la toate solicitările lui. Leto însă nu abuzase de această relaţie. Cererile sale erau modeste: o maşină pentru cutare lucru, un aparat pentru cutare altul. Era suficient să descrie serviciul de care avea nevoie şi ixienii îi livrau în scurt timp jucăria tehnologică necesară. O singură dată încercaseră să strecoare un instrument al morţii, ascuns într-una dintre ma­şinile furnizate. Leto masacrase întreaga delegaţie ixiană înainte chiar de-a apuca să dezambaleze obiectul.

Hwi Noree aştepta răbdătoare în timp ce Leto medita la toate acestea. Nu lăsa să transpară nici cel mai mic semn de nervozitate.

Minunat, gândi el.

Din perspectiva îndelungatei sale legături cu ixienii, Leto simţea că această nouă situaţie era de natură să-i revigoreze fluidele vitale. De obicei, necesităţile, pasiunile şi paroxismele care-l animau ardeau mocnit. Adesea, avea sentimentul că-şi trăise traiul. Dar iată că prezenţa acestei Hwi Noree arăta că era nevoie de el. Faptul nu-i displăcea. Se gândea chiar că n-ar fi fost exclus ca ixienii să fi obţinut un succes parţial cu maşina lor menită să amplifice preştiinţa liniară a Navigatorilor Ghildei. Un infim bip în şuvoiul unor evenimente mai importante ar fi putut foarte bine să-i scape. Oare chiar s-ar putea construi o asemenea maşină? Ce minune ar fi! Refuza cu tot dinadinsul să-şi folosească propriile puteri pentru a investiga până şi cel mai mărunt indiciu al unei asemenea posibilităţi.



Vreau să am parte de o surpriză!

Îi adresă lui Hwi un surâs blajin.

― Cum ai fost pregătită pentru a-mi face curte? o întrebă.

Ea nici nu clipi.

― Sunt înzestrată cu o gamă de reacţii memorizate pentru circumstanţe dintre cele mai felurite, răspunse. Le-am învăţat, după cum mi s-a cerut, dar n-am de gând să le folosesc.

Adică tocmai ce vor ei, gândi Leto.

― Să le comunici stăpânilor dumitale, spuse, că eşti exact genul de momeală care trebuia să mi se vâre sub nas.

Ea înclină capul.

― Dacă aşa-i place Domnului...

Tu îi placi.

Şi Leto îşi îngădui, atunci, un scurt sondaj temporal pentru a examina viitorul imediat al lui Hwi, urmărind astfel şi câteva fire din trecutul ei. Hwi apărea într-un viitor fluid, un curent ce putea fi supus multor devieri. Avea s-o cunoască pe Siona numai întâmplător, dar dacă nu... Semnele de întrebare se perindară prin mintea lui Leto. Un Navigator al Ghildei îi povăţuia pe ixieni şi nu încăpea îndoială că detectase anomalia pe care-o cauza Siona în ţesătura timpului. Credea într-adevăr acel Navigator că era în stare să-i protejeze de detecţia Împăratului-Zeu?

Sondajul temporal dură câteva minute, dar Hwi nu se foi nici măcar o singură dată. Leto o examină cu atenţie. Părea insensibilă la durată, situată în afara timpului şi cufundată într-un calm desăvârşit. Niciodată până atunci Leto nu avusese prilejul să întâlnească un muritor obişnuit capabil să aştepte astfel înaintea lui, fără a da semne de nervozitate.

― Unde te-ai născut, Hwi? întrebă el.

― Chiar pe Ix, Doamne.

― Mă interesează datele exacte: oraşul, strada, clădirea, din ce părinţi, care-au fost oamenii din jurul tău, prietenii, colegii de şcoală... toate astea.

― Nu mi-am cunoscut părinţii, Doamne. Mi s-a spus că au murit când mai eram încă în leagăn.

― Şi ai crezut?

― La început... da. Mai târziu, am plăsmuit fantasme. La un moment dat, mi-am închipuit chiar că Malky era tatăl meu... dar...

Clătină din cap.

― Nu-ţi plăcea unchiul tău, Malky?

― Nu, deloc. Dar, ce-i drept, îl admiram.

― Exact reacţia mea, zise Leto. Şi prietenii? Studiile?

― Învăţătorii şi profesorii mei au fost, cu toţii, specialişti, inclusiv câteva Surori Bene Gesserit anume aduse pentru a-mi antrena controlul emoţiilor şi simţul observaţiei. Malky zicea tot timpul că eram hărăzită sa îndeplinesc lucruri măreţe.

― Prietenii?

― Nu cred c-am avut vreodată prieteni adevăraţi... ci doar persoane care au fost introduse în anturajul meu pentru desăvârşirea anumitor particularităţi ale educaţiei mele.

― Dar acele lucruri măreţe pentru care erai hărăzită... ţi-a vorbit vreodată cineva despre ele?

― Malky mi-a mărturisit că eram pregătită cu scopul de a te fermeca, Doamne.

― Câţi ani ai, Hwi?

― Nu-mi cunosc vârsta exactă. Vreo douăzeci şi şase de ani, cred. Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua de naştere. Nici n-am ştiut că există aşa ceva, până în ziua în care una dintre profesoarele mele şi-a motivat astfel o absenţă. N-am mai văzut-o niciodată pe acea profesoară.

Lui Leto, aceste explicaţii i se păreau fascinante. Tot ce observase îl încredinţa că nu existase nici cea mai mică intervenţie tleilaxu asupra acestei cărni ixiene. Era clar că Hwi Noree nu provenea dintr-o cuvă axlotl tleilaxu. Pentru ce atâtea ascunzişuri, atunci?

― Unchiul tău, Malky, ştie ce vârstă ai?

― Tot ce se poate. Dar nu l-am mai văzut de câţiva ani buni.

― Nu ţi-a spus nimeni, niciodată, câţi ani ai?

― Nu.

― Cum îţi explici asta?



― Poate s-a crezut că nu mă interesează, fiindcă n-am întrebat niciodată.

― Şi nu te interesa?

― Ba da.

― Atunci de ce n-ai întrebat?

― La început, m-am gândit că trebuie să existe pe undeva vreun document în legătură cu asta. Am căutat. N-am găsit nimic. Atunci am tras concluzia că, şi dacă aş fi întrebat, n-aş fi primit nici un răspuns.

― Pentru ceea ce-mi spune despre tine, Hwi, răspunsul acesta îmi place foarte mult. Nici eu nu-ţi cunosc obârşia, dar pot să emit o ipoteză lămuritoare în legătură cu locul naşterii tale.

Ochii ei îl fixară cu o intensitate în care nu exista nici cea mai mică urmă de prefăcătorie.

― Te-ai născut în interiorul acelei maşini pe care stăpânii tăi încearcă s-o pună la punct în folosul Ghildei, zise Leto. Tot acolo ai fost şi concepută. S-ar putea foarte bine ca Malky să fi fost tatăl tău. Asta nu are nici o importanţă. Eşti la curent cu existenţa acestei maşini, Hwi?

― Pe Ix se crede că nu, Doamne, dar...

― O altă indiscreţie a vreuneia dintre profesoarele tale?

― Chiar a unchiului meu.

Leto dădu drumul unui hohot de râs.

― Ce potlogar! exclamă el. Mare potlogar!

― Doamne?

― Aşa a-nţeles să se răzbune pe stăpânii voştri. Nu i-a plăcut când l-au rechemat de la curtea mea. Mi-a şi spus, la vremea respectivă, că înlocuitorul lui era mai mult decât imbecil.

Hwi Noree ridică din umeri.

― Unchiul meu era un tip complicat.

― Ascultă-mă cu atenţie, Hwi. Unele dintre legăturile tale, aici, pe Arrakis, s-ar putea să te pună în pericol. Te voi apăra atât cât îmi va sta în putinţă. Pricepi?

― Cred că da, Doamne.

Îl privi cu un aer grav.

― Şi acum, un mesaj pentru stăpânii tăi. Mi-e cât se poate de limpede că au ascultat poveţele unui Navigator al Ghildei şi că au încheiat o alianţă periculoasă cu Tleilaxul. Spune-le, din partea mea, că obiectivele lor îmi sunt perfect transparente.

― Doamne, nu am ştiinţă de nici o...

― Ştiu foarte bine în ce fel se servesc de tine, Hwi. În privinţa asta, poţi să le spui că te accept ca ambasadoare permanentă la curtea mea. Nu voi accepta nici un alt ixian în acest post. Şi dacă îmi vor ignora avertismentele, încercând încă o singură dată să se împotrivească voinţei mele, îi voi nimici.

Lacrimi izvorâră din ochii lui Hwi Noree şi i se rostogoliră pe obraji, dar Leto îi fu recunoscător că nu mersese mai departe, căzând în genunchi, de pildă.

― I-am avertizat deja, Doamne, rosti ea. Îţi jur că-i aşa. Le-am spus că trebuie să-ţi dea ascultare.

Leto nu se îndoi că spunea adevărul.



Ce creatură extraordinară este această Hwi Noree! gândi el. Părea a fi o chintesenţă a bunătăţii, fără îndoială anume concepută şi condiţionată de conducătorii ixieni în vederea efectelor precis calculate pe care această calitate avea să le producă asupra Împăratului-Zeu.

Prin prisma nenumăratelor sale amintiri ancestrale, Leto o vedea ca pe o călugăriţă idealizată, plină de bunătate, de sinceritate şi de abnegaţie. Aceasta era esenţa naturii ei, sensul vieţii ei. Îi venea mai uşor să fie sinceră şi spontană, şi n-ar fi fost în stare să fie altfel, decât pentru a nu le pricinui altora suferinţă. Leto recunoştea, în această ultimă trăsătură, schimbarea cea mai profundă pe care Bene Gesseritul fusese capabil s-o producă asupra ei. Adevărata natură a lui Hwi rămânea afabilă, simţitoare şi de o încântătoare blândeţe. Lui Leto îi era imposibil s-o vadă aptă de vreun gest calculat în scopul unei manipulări. Dădea impresia unei deschideri şi a unei spontaneităţi totale, pe lângă faptul că ştia să asculte (o altă însuşire Bene Gesserit). Nu avea absolut nimic în mod făţiş seducător şi tocmai de aceea lui Leto i se părea nespus de seducătoare.

Aşa cum îi mărturisise unuia dintre primii Duncani, cu un prilej asemănător:

― Trebuie să înţelegi bine un lucru, pe care sunt sigur că unii îl bănuiesc: există momente în care nu pot evita anumite senzaţii iluzorii, îndeosebi impresia că, undeva, înlăuntrul acestei forme tranzitorii în care sălăşluiesc, se află un trup uman matur, înzestrat cu toate funcţiile necesare.

Toate, Domnia-Ta? întrebase Duncanul.

― Toate! Simt fiecare parte dispărută din mine. Îmi simt picioarele, aproape inexistente, dar atât de reale percepţiei mele. Simt pulsaţiile glandelor mele umane, dintre care unele nu mai există de mult. Îmi simt până şi organele genitale, despre care ştiu ― în abstract ― că au dispărut cu secole în urmă.

― Dar, de vreme ce ştii...

― Faptul că ştiu nu-mi suprimă senzaţiile. Părţile dispărute ale fiinţei mele continuă să existe în amintirea mea personală şi în identitatea colectivă a strămoşilor mei.

Şi, în timp ce-o privea pe Hwi, care stătea în faţa lui, pe Leto nu-l ajuta cu absolut nimic cunoaşterea faptului că el nu mai avea cutie craniană iar ceea ce fusese cândva creierul său era, în prezent, o reţea complexă de ganglioni, răspândită în tot corpul lui prevermiform. Nimic n-avea cum să-l ajute. Putea încă să simtă dureri în creier, acolo unde acesta se aflase odinioară; putea încă să simtă că-i vâjâie capul.

Prin simpla ei prezenţă în faţa ochilor săi, Hwi striga după umanitatea lui pierdută. Era prea mult pentru Leto. Cu un geamăt de deznădejde, rosti:

― De ce oare mă chinuie stăpânii tăi?

― Doamne?

― Trimiţându-mi-te!

― N-aş putea să te fac să suferi, Doamne.

― Mă faci să sufăr prin simplul fapt că exişti!

― N-am ştiut. (Din nou, lacrimile inundară ochii lui Hwi Noree.) Nu mi-au spus niciodată ce urmăreau.

Leto îşi regăsi calmul şi spuse cu voce blândă:

― Du-te, acum, Hwi. Du-te să-ţi vezi de treburile tale, dar revino degrabă dacă am să te chem!

Hwi Noree se retrase fără o vorbă, însă Leto îşi dădu seama că şi ea se chinuia, ca şi el. Nu încăpea nici cea mai mică îndoială asupra mâhnirii adânci pe care-o resimţea pentru sacrificiul umanităţii lui. Ştia exact ce ştia şi el: că ar fi putut să fie prieteni, iubiţi, părtaşi la suprema comuniune dintre sexe. Stăpânii ei făcuseră în aşa fel, încât să ştie.

Ixienii sunt cruzi! gândi el. Ştiau cat vom suferi amândoi.

Plecarea lui Hwi resuscită amintiri legate de unchiul ei, Malky. Malky fusese, şi el, un om crud, însă lui Leto nu-i displăcuse niciodată tovărăşia lui. Malky poseda toate calităţile şi ingeniozitatea conaţionalilor lui, dar şi destule dintre defectele lor pentru a face din ei o fiinţă cu desăvârşire umană. Pasiunea lui fuseseră Păstrăvăresele lui Leto. "Huriile tale" le botezase el şi, de atunci, Leto nu se putuse împiedica să se gândească la Păstrăvărese fără a-şi aminti eticheta aplicată de Malky.



De ce mă gândesc la Malky în clipa asta? se întrebă. Nu-i doar din cauza lui Hwi. Trebuia s-o întreb ce sarcină i-au încredinţat stăpânii ei când au trimis-o aici.

Şovăi, pe punctul de a trimite după ea.



O să-mi spună, oricând am s-o întreb.

Misiunea dintotdeauna a ambasadorilor ixieni fusese de a afla pentru ce tolera Împăratul-Zeu existenţa Confederaţiei Ixiene. Ixienii ştiau că nu puteau să-i ascundă nimic. Încercarea asta ridicolă de a implanta o colonie, undeva, în afara viziunii lui! Voiau să-i testeze limitele? Ixienii bănuiau că Leto se putea dispensa foarte bine de tehnologia lor.



Nu le-am ascuns niciodată părerea mea despre ei. I-am spus-o şi lui Malky:

― Inovatori ştiinţifici? Nu! În Imperiul meu, voi sunteţi criminalii ştiinţei!

Malky izbucnise în râs.

Iritat, Leto se răstise:

― Pentru ce încercaţi mereu să ascundeţi laboratoare şi ateliere secrete dincolo de marginile Imperiului? N-aveţi cum să-mi scăpaţi.

― Aşa-i, Doamne, încuviinţase Malky fără să se oprească din râs.

― Ştiu care vă sunt intenţiile: să strecuraţi câte-o informaţie aici, câte-un zvon dincolo, care să pătrundă apoi spre domeniile mele imperiale. Destabilizarea! Provocarea de îndoieli şi semne de întrebare!

― Doamne, chiar Tu eşti unul dintre cei mai buni clienţi ai noştri!

― Nu despre asta-i vorba şi-o ştii foarte bine, om de nimic!

― Mă agreezi fiindcă sunt un om de nimic. Îţi povestesc o sumedenie de lucruri despre ceea ce facem.

― N-am nevoie de poveştile tale ca să ştiu ce faceţi!

― Dar unele poveşti sunt crezute, iar altele sunt puse la îndoială. Îţi risipesc dubiile.

― Eu nu am dubii!

Replica îl făcuse pe Malky să izbucnească într-un nou hohot de râs.



Şi sunt nevoit să-i tolerez în continuare! gândi Leto. Ixienii operau în terra incognita a invenţiei creatoare, care fusese scoasă în afara legii de Jihadul Butlerian. Construiau maşini după asemănarea minţii umane ― exact lucrul ce dusese la declanşarea masacrelor şi distrugerilor Jihadului. Asta era ceea ce făceau pe Ix şi Leto nu putea decât să-i lase să-şi vadă de treabă.

Cumpăr maşini de la ei! N-aş putea nici măcar să-mi redactez jurnalele, fără dictatelurile lor pentru a-mi transcrie gândurile nerostite. Fără Ix, n-aş avea cum să-mi ascund caietele şi imprimantele.

Dar trebuie să li se reamintească şi pericolele la care se expun făcând ceea ce fac!

Nici Ghildei nu trebuia să i se îngăduie să uite. Dar asta era mai uşor. Chiar dacă erau dispuşi să coopereze cu Ix, ghildarii nu aveau nici un fel de încredere în ixieni.



În cazul în care această nouă maşină ixiană ar deveni funcţională, Ghilda şi-ar pierde monopolul transporturilor spaţiale!

Din vălmăşagul amintirilor pe care le pot capta în voie, se ivesc anumite configuraţii. Sunt ca un limbaj diferit, pe care mi-e lesne să-l înţeleg. Semnalele de alarmă socială care împing societăţile în poziţii de apărare sau de atac sunt, pentru mine, asemenea unor cuvinte strigate. Ca grup, reacţionaţi contra ameninţărilor care pun în pericol pe cei inocenţi şi pe copiii lipsiţi de apărare. Sunete, imagini şi mirosuri nelămurite vă trezesc spaime a căror existenţă aţi uitat-o. Alarmaţi, vă acroşaţi de limba maternă pentru că toate celelalte configuraţii de sunete vi se par străine. Cereţi veşminte convenţionale deoarece un costum străin vă apare ca o ameninţare. Aceasta este o retroacţiune de sistem, la nivelul ei cel mai primitiv. Este memoria celulelor voastre.


Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   26


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə