Georges Dumezil

Satyavati se mărită deci cu Săntanu şi-i dăruieşte doi fii, moştenitori: cesivi ai tronului şi fraţi vitregi mai mici – fără să ştie – ai înţeleptului răsa4. Puţin după moartea tatălui său, primul cade într-o luptă fără a fi ut copii. Al doilea se topeşte pe picioare şi moare şi el fără copii: dinastia re osândită să se stingă imediat şi, odată cu ea, cultul strămoşilor, pentru ţinut de prima sa renunţare, Bhlşma nu poate domni. Dar cazul e prezut în cazuistica indiană: e suficient să fie zămisliţi, în numele mortului, te copii care vor fi puşi în seama lui şi care-i vor moşteni drepturile şi; oriile. Să fie zămisliţi, dar de cine? De ruda cea mai apropiată. Şi aici,; orită celei de a doua renunţări, Bhlşma, frate vitreg al mortului, după tata, mpropriu, exclus. Există din fericire ascetul Vyăsa, frate vitreg al mortului pa mamă, pe care nu-l împiedică nici o renunţare şi care i-a promis acesmame comune să apară în faţa ei, la o simplă chemare, pentru a o scoate. Orice necaz. De acord cu Bhlşma, ea îl cheamă pe Vyăsa şi acesta face: ăreia din cele două neveste ale defunctului rege câte un copil, căruia

2 Janamejaya este fiul lui Pariksit, fiul lui Abhimanyu, fiul lui Arjuna.

3 Mit şi epopee, I, p. 125-128.'

4 Tabloul înrudirilor (vezi, mai sus, p. 610): Gangă + Săntanu + SarasvatT +, Parasara

— ' „-i-H '-1-' Bhtşma Vicitravtrya Citraiigada Vyasa fatalitate plină de înţeles îi impune un defect: cum prima regină a încr. Ochii văzând făptura hirsută care-i era destinată ca partener, fiul ei Dhrt râştra se naşte orb; cum a doua regină a pălit în aceeaşi încercare, fiul păndu se naşte palid la faţă. A treia încercare e şi mai tristă; prima regii căreia îi venise din nou rândul nu se poate hotărî la îmbrăţişare şi pune sclavă s-o înlocuiască; în consecinţă, fiul foarte virtuos care se Va nast Vidura, va fi un soi de bastard, cu sânge amestecat. Printre aceşti trei eoni uaul singur, al cărui cusur e minor, e apt de domnie: al doilea, ' faţa palid] Pându. Crescut împreună cu fraţii lui de către unchiul Bhişma, devine înti adevăr rege. Are în mod succesiv drept fii – putativi, dar aceasta e alt poveste – pe cei cinci 'Păndava', eroii pozitivi ai poemului, pe când orbr. Dhrtarăştra zămisleşte dintr-un foc o sută de băieţi, eroii negativi ai poemulu: Astfel, prin Satyavatî, Vasu Uparicara se află a fi strămoşul şi un stră moş apropiat, al fraţilor Păndava şi Dhărtarăşţra*: excitat la gândul fiice (gemene) a unei gârle şi a unui munte, el emite sămânţa pe care o înghite nimfă-peşte; iar fiica (geamănă), cât se poate de omenească, scoasă din pân tecele acesteia, dă naştere, în două stări succesive de virginitate, buniculu real, apoi bunicului putativ al celor două grupuri de veri.

Istoria naturală descrie, pentru anumite organisme inferioare, cicluri d reproducţie şi mai complicate. Pentru fiinţele omeneşti, cel puţin laindo europeni, nu cunosc niciunul mai remarcabil, nici măcar succesiunea de ge meni pe care zoroastrismul erudit al cărţilor pehlevi o situează între omul pri mordial şi primul rege. O amintesc aici pe scurt, după Bundahisn, nu fiindcă cele două tradiţii ar fi genetic înrudite, ci pentru că apropierea lor confirmă impresia că Vasu Uparicara este capul unei genealogii tot atât de fanteziste cât poate fi, altunde, o antropogonie5. O treime din sămânţa omului primordial, Gayomart, ucis de Ahriman, e pusă la păstrare sub pământ; după patruzeci de ani iese din ea o plantă, rivăs, ale cărei tulpini îi produc pe gemenii Masya şi Masyănî, 'Muritor' şi 'Muritoare', un băiat şi o fată care dau la rândul lor naştere altei perechi, de unde se naşte a treia care, tot prin perechi, dă naştere diferitelor soiuri de fiinţe care populează cele şapte părţi ale lumii şi mai cu seamă, prin Hosang şi sora lui, GQzak, Iranienilor.

2. VASU UPARICARA, CARUL DE CRISTAL ŞI SĂRBĂTOAREA GHIRLANDEI LUI EVDRA.

În afara acestei descendenţe pitoreşti şi iscate în mod întâmplător, Vasu Uparicara este eroul mai multor legende coerente, care-l arată sfârşindu-şi o viaţă deosebit de fericită printr-o greşeală urmată de o pedeapsă. O secţiune din cântul întâi din Mahăbhărata descrie pe larg cursul domniei lui6, iar mai multe pasaje din 'cânturile enciclopedice' îi descriu sfârşitul.

Poemul nu dă numele părinţilor acestui prinţ virtuos. Spune numai că, indropadesăt, 'după indicaţiile lui Indra', a cucerit, jagrăha, plăcutul regat Cedi, dar că apoi, renunţând la arme, s-a retras în pădure pentru a se deda la exerciţii ascetice. Faţă de asemenea purtări, zeii sunt totdeauna în alertă: repede îl bănuiesc, pe un mare ascet de ambiţii care le ameninţă supremaţia.

* După cum Păndava, formă derivată de la Păndu, îi denumeşte pe fiii acestuia, Dhărtarăşţra îi indică pe fiii lui Bh'rtarâsţra.

6 Arthur Christensen, L'es Types du premier homme. I, 1917, p. 109-123; Marele Bundahisn, ed. B. T. Anklesaria, p. 126-134.

6 Mai sus, p. 654, n. 1.

— Mit şi epopee 657 n ciuda purităţii intenţiilor lui Vasu, s-au gmdit aşadar ca voia sa-l detroneze e Indra şi să ie devină rege. De această dată nu au trimis nici o ispititoare psaras. Indra a preferat să rezolve problema, dacă se poate spune aşa, ca ître bărbaţi. Însoţit de zei, a venit în faţa lui şi i-a explicat că un rege care referă ascetismul faţă de îndatoririle stării sale nu se conformează dhamiei ire e temelia lumii; că dkarma regelui este să apere dharma lumii şi că mân' lirea lui veşnică are acest preţ. În ciuda diferenţei de rang, 'cerescul' y orbeşte 'pământeanului' ca un sakhă, prieten, coleg şi-l îndeamnă să Se îtoarcă în acest regat Cedi, ale cărui bogăţii în animale şi în grâne, ca şi dnetale şi pietre preţioase, clima şi fertilitatea, le descrie pe larg; locuitorii e acolo, spune el, sunt perfect virtuoşi, nu spun niciodată vreo minciună, nici 1 glumă şi respectă deosebirea dintre caste; unde fiii îşi cinstesc părinţii iar iranii îşi cruţă vacile. La aceste elogii aduse ţării Cedi, Indra adaugă anumite: ntaţii, făcându-i o serie de daruri regelui pustnic: Să nu fie nimic în cele trei lumi, îi spune el, care să-ţi rămână necunoscut. Dăruit de mine 1 car mare de cristal divin, privilegiu al zeilor, în stare să circule prin spaţiu, te va aştepta. Nu. ai tu, dintre toţi muritorii, suit pe acest car minunat, vei umbla prin văzduh, ca un zeu înveş. Intat îu trup.

Îţi dau o ghirlandă de lotus care nu se veştejeşte: ea îţi asigură biruinţa. În luptă te va ce neatins de lance şi de săgeţi. Îţi va fi stindard: norocoasă, neasemuită, bogată, numită, Ghimda lui Indra'.

Pe lingă acestea, zeul care l-a ucis pe Vrtra i-a mai dat şi un băţ de bambus, un dar de: eţ pentru apărarea oamenilor virtuoşi.

Pe acest băţ îl aştepta un viitor frumos: peste un an, celebrând printr-o irbătoare aniversarea primirii unor daruri atât de preţioase, regele din Cedi a înfipt în pământ, pentru a-l cinsti pe Indra şi de atunci toţi regii îl imită', e atârnă de el stofe ţesute cu aur, ghirlande, tot soiul de podoabe şi este învăâit în miresme. Zeul a binevoit să vină în persoană să primească ofrandele rimului celebrant. A declarat că, în viitor, tuturor celor care vor repeta ritul,: vor fi asigurate prosperitate şi victorie, srâr vijayasca şi că această fericire! Va extinde asupra supuşilor lor. Experienţa arată, pare-se, că zeul s-a ţinut a cuvânt. Cât despre carul de cristal, care stârnea admiraţia neamului Gandharas şi a Apsaraselor, regele l-a folosit drept navă spaţială şi de la această Laşinărie i se trage al doilea nume, Upari-cara, î7rsp-7toxoţ' [cel care tnblă pe sus].

A avut cinci fii, excelenţi întru toate, pe care el, satnrăj, 'rege univeril' – aşa apare de acum înainte – i-a instalat în tot atâtea regate particure, nănârăjyesu; numai regatul unuia dintre ei, Brhadratha8, este numit: agadha; dar despre toţi se spune că şi-au dat numele unor ţinuturi şi unor aşe. E remarcabil faptul că unul dintre ei se numeşte Yadu, nume deja ilizat, după cum am văzut9, pentru unul din cei cinci fii ai lui Yayăti.

T Această sărbătoare a prilejuit numeroase studii; în ultima vreme, cu bibliografie (de reni„ ^ t o justă apreciere a lui Johann Jakob Meyer, Trilogie altindischer Măchte und Feste der Vegeia ^ n, 1937), Jan Gonda, 'The Indra Festival according to the Atharvavedin', Journal of the A”e: an Oriental Society, 87, 1967, p. 413 – 429, care insistă asupra caracterului regal al ceremor'1*^

8 El e cel care moşteneşte carul, cf. Mbh., II, 23, 950; i-l va transmite lui Jarasandha (despr re vezi, mai sus, p. 511 – 520).

9 Mai sus, p. 625 – 633.

3. VASU UPARICARA, MINCIUNA ŞI MÂNCAREA DE CARNE.

Nimic nu părea să ameninţe cariera acestui rege prieten al zeilor. Or r informează alte cânturi ale poemului, tocmai din această calitate i-a venit nene rocirea; nu printr-o mişcare de revoltă, ci printr-un exces de complezenţă. G de obicei, se întrevăd mai^ multe variante, dar ele concordă asupra naturii gri şelii şi pedepsei: într-o împrejurare gravă, Uparicara n-a spus adevărul s| prin urmare, a căzut din cer pe pământ, sub pământ. Dar împrejurarea e ieşit din comun: el trebuia să spună dacă este sau nu îngăduită mâncarea de ca'm abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăââşi, în general, sacrificarea de animale.

În cântul al treisprezecelea, al doilea din cânturile enciclopedice, unde s acumulează interminabilele învăţături pe care Bhâsma le dă de pe patul Iu de săgeţi, înainte de a se lăsa să moară, o secţiune întreagă e consacrată meri telor legate de abţinerea de la carne şi păcatului comis de cei care se hrănesc cu ea10. Sunt citate autorităţi considerabile: Mânu, Mărkăndeya. Desigur, ce puţin într-unui din texte, compozit, de altfel, sunt prevăzute excepţii: dup! Unii, interdicţia ar fi valabilă numai pentru carnea provenind de la animale ucise fără nevoie, sau nepurificată în prealabil. Dar cel mai bine, se spune tot acolo, este să accepţi regula în toată rigoarea ei şi să te abţii de la carnea oricărei făpturi. Cuprinşi cândva de îndoială asupra legitimităţii mâncării de carne, ţ-şi-i ceruseră o consultaţie lui Vasu, regele din Cedi, iar Vasu, deşi a ştiut că nu trebuie să se mănânce carne, a spus că se poate mânca.

În aceeaşi clipă, s-a prăbuşit din cer pe pământ. Apoi, repetându-şi răspunsul greşit, s-a scufundat sub pământ.

În cântul al doisprezecelea, povestea e redată cu mult mai multe amănunte iar problema în dezbatere priveşte nu numai mâncarea de carne, ci jertfele de animale în general. În plus, la sfârşit, Vasu e salvat, ca şi Yayăti, de către nepoţii lui şi repus în drepturi prin intervenţia lui Vişnu.

Odinioară, între zei şi ţşi s-a iscat o neînţelegere. Direct interesaţi în problemă, cei dintâi susţineau că materia sacrificiului, aja11, trebuia să rămână, aşa cum era în mod tradiţional, ţapul, al cărui nume este într-adevăr aja; cei din urmă, contestatari şi împinşi fără îndoială la acest aggiomamento* de progresul luminilor, făceau şicane asupra cuvântului aja; analizându-l ca pe un compus, a-ja 'nenăscut', susţineau ca desemnează seminţele vegetale şi că, în consecinţă, zeii trebuiau să se mulţumească cu ofrande de orz. Discuţia s-a încins repede, ca între ritualişti. Deodată cele două tabere, integriştii* şi reformiştii, l-au zărit pe Vasu Uparicara care circula prin văzduh la bordul navei sale de cristal. De comun acord, l-au luat drept arbitru şi toţi fşi-i i-au expus cele două doctrine. Ştiind ce doreau zeii, regele le-a dat dreptate: jertfele, hotărî el, trebuie celebrate cu victime animale. Atunci f. şâ'-i l-au pedepsit.

'Pentru că ai luat partea zeilor, au spus ei, vei cădea din cer. Începând de azi, îţi vei pierde puterea de a umbla prin văzduh I Prin blestemul nostru te vei cufunda adânc sub pământ!

10 Mbh., XIII, 115, 5647-5652. Despre probleme apropiate la pitagoreici, vezi Marcel D^tienne,. La cuisine de Pythagore', Archives de Sociologie Religieuse, nr. 29, 1970, p. 141-162 (bibliografie bogată). 1 ' Mbh., XII, 339, 12818-12858. Asupra speculaţiilor despre aja cosmic, v. ale mele. Notes Sur le bestiaire eosmique de l'Edda et du Rgveda', Melanges Fernand Mosse, 1959, p. 104-112; despre substituirea ofrandelor animale prin ofrande vegetale, Sylvain L6vi, La Doctrine du sacrifice dans Ies Brăhmanas, 1898 [= 1966], p. 136-138.

*, Punere la zi'; aluzie la folosirea contemporană a termenului în cadrul ecleziastic.

* Altă aluzie la utilizarea ecleziastică din ultimii ani a termenului, pentru a-i desemna pe cei care refuză reformele posteonciliare.

'ndata nenorocitul căzu într-adevăr şi se află în fundul unei gropi adânci. Zeii nu l-au părăsit pe cel care păcătuise ca să-i slujească. Desigur, nu u anula blestemul oamenilor sfinţi, dar l-au hrănit în mormântul lui de sub liber având grijă să nu păţească nici un rău şi să nu-şi piardă puterile, îndul' său, inspirându-se din exemplul dat de Trita într-un itihăsa bine; cut Vasu a celebrat în fundul puţului său un cult spiritual, tăcut, care itras simpatia 'supra-zeului', Nărăyatia-Vişnu. Acesta trimise pasărea da în spatele căreia Vasu urcă triumfător prin văzduh, până în lumea lui aproximativ aceeaşi povestire, fără redempţiunea finală, e rezumată foarte urt în cântul al paisprezecelea13. În cursul unui sacrificiu oferit lui Indra, mulţi fşt, cuprinşi de milă în clipa când să ucidă victimele, au propus să nu le mai prezinte decât ofrande de cereale. Carnivor, Indra s-a indigii a refuzat. A urmat o lungă discuţie, pe care cele două părţi au accep- -o încheie prin arbitrajul lui Vasu.

, Om binecuvântat, i-au spus rşi-i, care e învăţătura vedică despre jertfe? E mai bine să irşim cu animale, sau cu grăunţe şi zemuri?'.

Vasu a răspuns prea repede. N-a cântărit lucrurile, n-a examinat argumen-: elor două dosare şi a declarat fără să se gândească13: Jertfele pot fi săvârşite cu ceea ce ai la îndemână'.

Acest răspuns, care era o minciună, i-a atras aruncarea în regiunile subtedin Rasătala*.

4. YIMA, CARUL DE CRISTAL ŞI SĂRBĂTOAREA ANULUI NOU.

Această concentrare de episoade asupra lui Vasu Uparicara constituie un m paralel cu o secvenţă care, în Iran, este legată încă de Yima-J'amsid: care n-o acoperă nici mitul lui Yama, nici romanul lui Yayăti. Sau mai abă Yayăti şi Vasu n-au în comun decât punctul de plecare şi tipul cel şeneral: regi prosperi ai unui regat prosper, au fiecare câte cinci fii, cărora istribuie regate, diferite', ei înşişi fiind, în accepţiuni inegale de altfel, ăj; aceasta e o trăsătură de 'prim rege', fără altă consecinţă pentru noi; că ne asigură că sunt la acelaşi nivel şi, de asemenea, la acelaşi nivel cu anul cu care-i comparăm, anume cu Yima.

Vasu Uparicara primeşte de la zei, mai exact de la Indra, pentru a-l i după voie chiar în timpul vieţii, un car ce-i îngăduie să umble prin iuh. Desigur, carele cereşti sunt un accesoriu banal în feeriile miturilor; ne şi e un lucru frecvent ca zeii, Indra, să-şi trimită trăsura, cu sau fără iu, unui muritor privilegiat pe care doresc să-l cheme în cer, fie pentru sită, fie pentru totdeauna: la sfârşitul uneia din variantele istoriei răscumrii lui Yayăti, cele cinci care ce apar în faţa celor patru nepoţi şi a bunii lor sunt de acest fel14. Carul lui Uparicara e altceva: un cadou făcut de mui om, unui rege care continuă totuşi să domnească normal pe păniânt; adou care-i permite, ca amuzament, să 'vadă multe lucruri'; şi un cadou are destulă importanţă în viaţa lui pentru ca porecla rezultată din el sa mprinsă în numele lui.

12 Mbh., XIV, 91, 2828-2831.

13 yathopanitair yasţavyam, 2830.

* Numele unuia din cele şapte ţinuturi subpământene şi, de aici, al infernului în general.

14 Mai sus, p. 638-640.

În plus, acest dar face parte dintr-un lot de trei daruri, dintre care altul şi anume băţul de bambus, e folosit îndată de rege pentru a stabili marea sărbătoare anuală, fără îndoială, Anul Nou15, în cinstea lui Indra, sărbătoare destinată să promoveze prosperitatea regelui, în acelaşi timp cu aceea a regatului său şi să-i asigure asupra duşmanilor superioritatea pe care i-o garantează direct lui Vasu Uparicara ghirlanda de victorie şi de invulnerabilitate numită Tftdramălă, 'ghirlanda lui Indra'.

Or, aceste două trăsături sunt şi ele şi în mod solidar, caracteristica lui yima, dacă nu în textele zoroastrismului oficial, cel puţin în tradiţia laterală care a produs operele epocii musulmane. Astfel, în TabarI: după ce jamsâd a dat oamenilor tot felul de învăţături de civilizaţie16, după poruncile lui i s-a construit o trăsură de sticlă şi diavolii au intrat în ea şi el s-a suit şi s-a dus prin văzduh cu această trăsură într-o singură zi de la Demavend, ţinutul în care locuia până la Babilon. Era ziua lui Ohrmazd din luna Fravardân şi din cauza acestei minuni la car oamenii erau martori, anume călătoria prin văzduh pe care a făcut-o în felul acesta, au hotărât că acea zi va fi Anul Nou (nawroz) şi el le-a poruncit să ţină ziua aceea şi cele cinci zile următoare ca pe o sărbătoare şi să se bucure şi să se veselească în acele zile. Iar în ziua a şasea, care era ziua Xurdăt, le-a scris oamenilor că a dus printre ei o viaţă plăcută lui Dumnezeu şi că răsplata pe care i-a dat-o Dumnezeu era aceasta: să-i scape de căldură şi de frig, de boli, de bătrâjjeţe şi de invidie. De asemenea, în al Tha'alibl, după enumerarea operelor meritorii şi civilizatoare ale lui jamăâd17: Jim a pus să se construiască un car de fildeş şi de lemn de teck şi să fie acoperit cu brocart; după ce s-a suit, a poruncit demonilor să-l poarte pe umeri în ţinutul care se află între cer şi pământ. A călătorit astfel prin văzduh, de la Demavend la Babilon, într-o singură zi. A fost ziua lui Ohrmazd din luna Fravardân, prima zi de primăvară, care e începutul anului, vremea reînnoirii, când pământul învie din amorţeală. Oamenii au spus: 'E o zi nouă, o sărbătoare fericită, o putere adevărată, un rege nemaipomenit!'. Şi au făcut din ziua aceea, pe care au numit-o nawroz, sărbătoarea lor de căpetenie, apoi au ridicat laude lui Dumnezeu că l-a înălţat pe regele lor la atâta măreţie şi putere şi i-au mulţumit pentru tot ce le dăruise, prin norocul acelui rege şi la umbra cârmuirii lui, bunăstare, veselie, siguranţă şi bogăţie. Au ţinut sărbătoarea norocoasă, cu mâncare şi băutură, cu răsunetul instrumentelor muzicale şi lăsindu-se cu totul în voia jocurilor şi desfătărilor.

Şi în cronologia lui Birunâ18: Când Jamăâd a pus stăpinire pe puterea regească, a reînnoit religia şi această lucrare, care a fost împlinită la nawroz, a fost numită 'ziua cea nouă'; şi această zi a fost hotărâtâ ca zi de sărbătoare, cu toate că şi mai înainte fusese ţinută. Se mai povesteşte, despre pricina din care *ceastă zi a ajuns zi de sărbătoare, că Jamăâd, după ce a pus să se construiască o trăsură, s-a Meat în ea în ziua aceea iar duhurile şi demonii l-au purtat prin văzduh de la Demavend la Babilon într-o zi. Aşadar oamenii au socotit ziua aceea o zi de sărbătoare, datorită minunii pe care f văzuseră şi au statornicit obiceiul să se dea în leagăn ca să se asemene lui Jamăâd.

15 Hopkins, Epic Mythology, § 69 (Indra's dhvaja, hetu), p. 125- 126: If it is impossible to „ring 'Indra's day' into connection with Indra's festival, it is at least clear that the festival oceured after the rains had ceased and when New Year's was celebrated, for în its installation it is *specially said that the feast takes place at the end for the year, gate samvatsare'. [Dacă e imposibilă punerea în legătură a 'zilei lui Indra' cu sărbătoarea lui Indra, e limpede cel puţin că sărbătoarea avea loc după încetarea ploilor şi după celebrarea Anului Nou, pentru că în rânduiala ei 86 spune limpede că sărbătoarea are loc la sfârşit, pentru întregul an scurs, gate samvatsare.] Dar această expresie poate însemna pur şi simplu: 'După ce un an s-a scurs de la eveniment, la ani- *ersarea eve nimentului'.

16 I, p. 179-180; Christensen, Les types du premier homme., II, p. 86.

17 Ediţie şi traducere de H. Zotenberg, p. 13-14; Christensen, op. Cât., II, p. 97.

18 Ediţia Sochau, p. 216, 220; Christensen, op. Cât., II, p. 99.

În sfârşit, în Firdousi19: Tron îşi făuri cu multe nestemate încrustat*; la poruncă-i, dâvi săltară tronul lui de la pământ până-n bolta cea albastră. Şi stătu poruncitor, cum stă cerului la mijloc Soarele pe la nămiezi! Oamenii i-nconjurară tronu.

— Uimiţi de-atât noroc şi pe cap îi presărară giuvaeruri din belşug şi numiră ziua-aceea Ziua-Nouă (Xoo-Ruz): ziua-n care-ncepe Anul Nou, în luna Farvardin*, când de trudă-şi uită trupul, uită şi de duşmănii. Cei suspuşi cu voioşie pregătiră un ospăţ şi cerură vin în cupe şi cerură cântăreţi; şi această strălucită sărbătoare s-a păstrat din vechime până astăzi amiiitindu-ni-l pe şah20.

5. YIMA, MINCIUNA, MÂNCAREA DE CARNE.

Această putere supraomenească, Yima-jamsid a pierdut-o, după cum am: ut ca urmare a unui păcat care, după totalitatea tradiţiei musulmane, e orgoliu: acest rege a ajuns să-l nege pe Dumnezeu, să-şi atribuie meritul racolelor al cărui izvor, prin intermediul lui, era Dumnezeu singur. Dar torul îşi aminteşte că, în unicul text păstrat din Avesta postgăthică ce vorite despre ea, greşeala este definită în alt chip, de altfel fără precizare: r-o zi, a minţit, a început să se gândească la cuvântul mincinos, potrivnic îvărului21'. Ca urmare şi-a pierdut xvaronah-vX împreună cu domnia şi 'a it ascuns' pe pământ, aşteptând fierăstrăul ucigaşului. Minciuna este chiar: atul care, din cer, unde circula în carul lui de cristal, l-a făcut pe Uparicara se prăbuşească pe pământ, apoi dedesubt.

În găthă, Yima nu e citat decât o dată, în mod aluziv şi e calificat drept: ătos, criminal {Yasna, 32, 8)22. Textul a fost interpretat, construit în multe uri, aşa cum se întâmplă îndeobşte cu aproape fiecare rând din găthă, însă ăzi pare să se fi ajuns la un acord asupra sensului celui mai probabil al zei. Iată traducerea lui Jacques Duchesne-Guillemin23: itre aceşti păcătoşi se află cunoscut Yama, fiul lui Vâvanhat, care pentru a linguşi poporul făcut să mănânce bucăţi de carne de vacă (gâtiS bagă). La hotărârea ta, Doamne, voi sta dete de aceştia.

Această specificare a greşelii lui Yima aparţine unei tradiţii în care de fel nu e considerată întotdeauna ca o greşeală. Christensen a pus în valoare24 nentariile pehlevi şi sanscrit la Yasna, 9, 4, care spun că Haoma – zeul Loma, planta sacrificială personificată – era nemuritor prin efectul propriei ivităţi religioase şi nu în felul acelora care 'mâncaserâ carnea dată lor de tna': de unde rezultă, conchide el, că unele cercuri zoroastriene mai admiteau sub acest rege, privilegiul de a nu muri, de care se bucurau oamenii, rez uita „Ediţie şi traducere J. Mohl, I, 1838, p. 52; Christensen, op. Cât., II, p. 103. * Traducere de George Dan, p. 27. * Farvardin, în persană, luna martie.,

80 Asupra variantelor din tradiţia de epocă musulmană, vezi Christensen, op. Cât., II, p-! *” ' şi excursul despre 'Nowroz', p. 138-160.

21 Mai sus, p. 641; Christensen, op. Cât., II, p. 13-14.

22 Christensen, op. Cât., II, p. 11.

23 Zoroastre, 1948, p. 255; cf. p. 42-43. „Op. Cât., II, p. 21, 49.

Din mâncarea de carne25. În orice caz, textul cel mai vechi, Yasna, 32, voi beşte despre introducerea şi deprinderea acestui obicei ca despre o crimă a li Yima, fără să se poată deduce din versul din găthă dacă, în tradiţia la car face aluzie, 'crima' în discuţie provoca în mod mitic căderea lui Yima sa, dacă, aşa cum se întâmplă în atâtea alte privinţe, reformatorul se mulţumea s califice drept crimă un obicei admis înainte, pe care-l condamna şi voia sădesfiinţeze26.

În rezumat, Yima-J'amsid, rege al unei vârste de aur, a primit prin bunăvo inţa divină diferite obiecte27, apoi a avut privilegiul de a circula prin văzdul într-un car (mai puţin perfecţionat decât cel al lui Uparicara: neavând decât 'propulsie demoniacă'); cu această ocazie a instituit sărbătoarea regală anuali nawroz. Fie acesta socotit un lucru bun, fie unul rău, el i-a mai învăţat pi oameni obiceiul de a se hrăni cu carne. Apoi a păcătuit şi una din specificărili păcatului său, cea mai veche, e de a fi minţit cu premeditare. Drept urmări a fost aruncat de pe tron, mort cu suspendare de pedeapsă şi anume, în afan unor texte excepţionale28, fără iertare. Aceste trăsături şi episoade sunt altfe. Articulate decât în povestea lui Uparicara şi impregnate cu o teologie diferită Dar se regăsesc în ea, o constituie chiar în exclusivitate şi în majoritatea Io] sunt prea ieşite din comun pentru ca reunirea lor în două ansambluri, afectarea î Iot în ambele cazuri unui personaj unic, să fie întâmplătoare.