Georges Dumezil

Urmează de îndată definiţia celor trei clase de oameni şi mitul metaler: aur a fost pus de zeul creator în cei care sunt apţi să comande, îxavot Xeiv, argint în apărătorii statului, e7uxoupoi, fier şi aramă în plugari şi sseriaşi, ev toT; yewpyotf; xal roâţ axxotţ Svjuioupyoâţ.

Visul lui Platon se întemeiază pe aceeaşi ideologie care supravieţuieşte în lclorul oset pentru căutarea celui mai bun. Încă de la Pitagora şi fără îndoiaânaintea lui, filosofii greci speculaseră mult asupra 'tripartiţiei sociale', a trei concepţie o moşteneau fără îndoială de la trecutul indo-european, tocmai timpul când ea era eliminată din practică. Dar atenianul Platon găsea Şi patria sa câteva supravieţuiri ale ei: în afară de legenda fiilor lui Ion, a irui posteritate o formează patru clase definite prin feluri aparte de viaţa, iot, mai era apoi şi cea mai veche organizare a celor trei arhonţi principali

12 Vezi, Triades de calamitLs et triades de delits î valeur trifonctionnelle chez divers peupl do-europeens', Latomus, XIV, 1955, p. 183-185.'

13 Mai mulţi savanţi explorează urmele tripartiţiei funcţionale în Grecia: Lucien Gerschel, meu Jupiter Marş Quirinus, IV, 1948, p. 176; L. R. Palmer, Achaeans and Indo-Europeans, J'3, î rancis Vian, La Guerre des Geants, le mythe avânt t'epopee heâlenistique, 1952, p. 257-258, Ş|_'-^ iade des rois d'Orchomene', Collection Latomus, XLV (= Hommage a G. Dumezil), 1960, p- 'o; 24; Michel Lejeune, 'Pretres et prâtresses dans Ies documents myceniens', ibid., p. ^ 129-l tsuhiko Yoshida, Survivances de la tripartition fonctionnelle en Grece', Revue de l histoire ligions, CLXVI, 1964, p. 21-38; 'La structure de l'illustration du bouclier d'Achille, Re arliontele propriu-zis, preocupat de tot ceea ce priveşte afacerile băneşti; arhontele rege, competent în numeroase materii sacre; arhontele polemarh, a cărui denumire indică îndeajuns vechea funcţiune de 'căpetenie militară', chiar dacă, foarte curând înlocuit de către strategi, el şi-a văzut jurisdicţia redusă la treburile străinilor domiciliaţi [pe teritoriul atenian]14.

4. VARIANTE CERKEZE.

Ce s-a întâmplat cu această legendă la popoarele care au împrumutat epopeea nartă de la oseţi? Ea putea supravieţui peste tot, chiar atunci când tradiţia celor trei familii dispărea: cele trei încercări formau fiecare un mic apolog pitoresc şi, reunite sau nu, puteau să se păstreze, chiar dacă valoarea lor funcţională era estompată. Totuşi, până în prezent, nu s-au semnalat variante decât la cerkezii occidentali şi, depinzând de ei, la ubykhii emigraţi în Anatolia: nici abhazii, nici cerkezii orientali, nici cecenii-inguşii nu par a fi reţinut această Soxi [xacita, 'punere la încercare'. Chiar şi acolo unde s-a păstrat, modificările pe care le-a suferit sunt interesante. I^a cerkezi, ea este atestată cu diverse grade de fidelitate. Cele trei variante pe care le cunosc se repartizează în această privinţă în două grupe.

Prima cuprinde două variante, foarte alterate. În chip diferit în cele două cazuri, alterările au avut drept efect anularea completă a structurii trifuncţionale a povestirii.

Una singură a fost publicată până în prezent. Este o povestire ubykhă, evident de origine cerkeză, pe care am notat-o la Istanbul în 1963 şi care provine din satul Hagi Osman (kaza Manyas, vilâyet-ul Balâkesir*). Iată-i traducerea16: Odinioară, cum principele unei anumite ţări ajunsese prea bătrin, bătrimi se adunară ca să aleagă un altul. Pe când se sfătuiau, unul din ei zise: 'Fiul meu este omul pe care-l căutaţi Ei riseră, dar bătrânul principe zise: Să-l chemăm pe fiul lui, să vorbim cu el şi să vedem cum stau lucrurile'. Îl chemară pe tânăr şi îi ziseră: 'Dacă eşti în stare să faci ceea ce îţi vom cere, vei fi principele acestei ţări.

— Dacă pot fi folositor ţării, răspunse el, mă voi strădui să îndeplinesc poruncile voastre.

— Bine', ziseră ei şi-l lăsară să plece.

'Pentru a-l pune la încercare, hotărâră ei, să-i dăm o scrisoare de dus într-un ţinut depărtat Şi, în noaptea în care se va întoarce, să-l punem pe tânărul lui vecin să se culce cu soţia lui şi să vedem cum se va purta'. Ei făcură astfel, tânărul luă scrisoarea şi plecă. După ce plecă, bătrânii o chemară pe soţia lui: în noaptea când soţul tău se va întoarce, îi ziseră ei, tânărul tău vecin

* va culca în patul tău.

— Aşa ceva e ruşinos! Zise ea.

— Vrem să vedem cum se va purta; te altfel, bărbatul care se va culca lingă tine este tânărul tău vecin şi el se va purta ca un frate.

I Pentru a-mi sluji ţara nu mi-aş cruţa nici viaţa', zise ea.

— Şi primi. Tânărul se întoarse în lt spre miezul nopţii. El intră în bătătura lui, descăleca, îşi legă calul în grajd şi deschise uşa jsei. Văzând un bărbat în pat cu soţia lui, ieşi afară de îndată, închise uşa şi rămase afară până Şiineaţa. Cei care îl pândeau ziseră: 'Este un fricos: a văzut un bărbat în patul soţiei sale şi a leşit din casă fără să facă nimic'.

A doua zi dimineaţa ei se adunară şi tânărul le înmână răspunsul la scrisoare. Ei îşi băteau le_el, dar bătrânul principe zise: Să-l mai punem o dată la încercare'. Îl chemară din nou

& tânăr şi-i încredinţară o scrisoare de dus în altă ţară. Iată care le era planul: la întoarcere, ei 'Mau să pună cincizeci de călăreţi să-i întindă o cursă în care să-l surprindă; voiau să vadă cum

?„ de Philologie et d'Histoire, XUI, 1964, p. 5 – 15; 'Sur quelques coupes de la fable grecque', btl'^ des itudes anciemies, I/XVII, 1965, p. 31 – 36; 'Le fronton occidental du temple d'Apollon de 'Phes et Ies trois fonctions', Revue Belge de Philologie et d'Histoire, XMV, 1966, 5-11. 'oI „Aristotel, Constituţia Atenei, 56 (arhontele), 57 (regele), 58 (polemarhul); ibid., 3, 1 – 3, cro- 'gie legendară, înaintea lui Dracon, a creării celor trei arhonţi. *^Kaza = 'plasă', vilâyet = 'district'.

Iiocuments anatoliens sur Ies langues et Ies traditions du Caucase, III, 1965, p. 84-94.

Ji din încurcătură. Aşa şi făcură. Când cei cincizeci de călăreţi se repeziră asupra tânărului.

— U calea-ntoarsă şi fugi. Ei îi urmăriră. La o vreme, el se întoarse în şa şi văzu că şirul ritorilor se lungea. Când nu mai avu pe urmele sale decât cinci călăreţi, el se înturnă, le făcu şi îi dădu peste cap, pe ei şi caii lor, cu pieptul calului. El se năpusti atunci asupra celor 'are, văzând ce făcuse, se întoarseră şi o luară la sănătoasa. Tânărul ajunse în sat în urma lor' za ei să-l hărţuiască. 0 Când el dădu adunării bătrinilor răspunsul la răvaşul pe care-l dusese, ei îi ziseră: 'Noi te-am; ut în adevăr principe al acestei ţări, dar eşti un fricos: când l-ai surprins pe tânărul vecia' soţia ta, ai ieşit fără să spui nimic. Dacă ai fi fost un bărbat adevărat l-ai fi ucis.

— Atun ă vă spun de ce am făcut aşa. Îmi iubeam mult soţia şi la fel pe vecinul meu şi aveam mar* dere în ei. Ei m-au trădat. Dar, dacă i-aş fi omorât în noaptea aceea, n-ar fi fost un act de e. Mai mult, ar fi trebuit să iau calea surghiunului ca să nu fiu omorât la rândul meu fjj.

— Pentru această ţară. Am gândit că este mai bine să-mi alung soţia şi s-o las în voia remuşcât ei'. Ascultându-l, bătrânii înţeleseră că avea dreptate., Eie, ziseră ei, dar apoi, cum ai putut i celor cincizeci de călăreţi care-ţi tăiaseră drumul?

— Am să vă lămuresc, răspunse el. Într-o im la vânătoare în pădure. Câinele meu se depărta şi, luându-se după sălbăticiuni, urcă pe un; unde putui să-l văd bine. Şi iată o întreagă haită de dulăi ciobăneşti repezindu-se la el ca sfâşie. Pe loc el se întumă şi fugi spre mine. Ei se avântară în urmărirea lui, dar şirul lor nu sie să se lungească. Deodată câinele meu se întoarse, se năpusti asupra celui dintâi şi-l suguşă id aceasta, ceilalţi o luară la fugă şi câinele meu veni la mine teafăr şi*nevătămat. Am folosit ită tactică spre a scăpa celor cincizeci de călăreţi.

Bătrânii fură cuprinşi de uimire. 'Aţi văzut? Zise bătrânul principe. Nimeni altul decât acest n-ar fi fost în stare să facă ceea ce a făcut el. El este cel mai potrivit să ajungă principele u'. Bătrânii încuviinţară şi-l făcură principe. El îi cârmui, ba chiar şi pe vecinii lor, până la te.

Vedem în ce sens au fost făcute schimbările. Povestea nu mai este nartă, i sunt anonimi. Încercarea de la ospăţul de sărbătoare a fost înlăturată, ordinea celor două încercări rămase, inversată. Cadrul original al povestiţii atribuirea celor trei odoare – a fost înlocuit printr-un cadru frecvent în eşti, desemnarea unui nou principe. În sfârşit, în încercarea privind femeia ăm două alterări considerabile: pe de o parte, motivarea purtării tânărunu mai este îngăduinţa faţă de sexul slab, ci grija de a se păstra pentru servi ţara şi sentimentul că o pedeapsă morală durabilă va fi mai severă ît o moarte imediată; pe de altă parte, femeia are un rol nobil: ea refuză. Întâi să se preteze la o punere în scenă 'ruşinoasă' pentru soţul ei, apoi nu acceptă decât pentru a fi 'folositoare ţării'.

O a doua variantă, notată în tribul Hat3yq0eye, constituie numărul 44 cele o sută de povestiri cerkeze occidentale a căror copie dactilografiată a fost comunicată. Ea este intitulată Cum a atribuit Sawssr9q°e cele trei e. Iată traducerea ei: Vechii narţi năzuiau la vitejie şi aveau o mare încredere unii în alţii.

Odată Sawsaraq'e hotărî să dea un ospăţ celor trei familii ale narţilor, Yan9m? Q°e-ii, C'n* iq°e-ii şi X? Mas'aq°e-ii. El pregăti tot ce trebuia şi puse să se vestească:

— Ei, Y3U9maq°e, fraţii mei! Ei, vitejii C.antamsq°e 1 ei, groaznici X„mss;? Ql) e! Să trăiţi feriţi de griji! Aduceţi orbul de mină, aduceţi, şchiopul în cârcă, veniţi la mine ca oaspeţi, veniţi toţi împreună 1 Cei buni şi cei răi, şchiopii, orbii şi ciungii, toţi narţii, se adunară până la cel din ^ cară, băură, făcură să umble veştile, povestiră multe fapte de faimă. Werzemej', în acel _^ i mare dar la vorbă. Închinând îndelung, bătrânii veniţi la ospăţ urară ca Sawsaraq°e şi f3(r) -gi să fie fericiţi, ca vitejia lor să nu înceteze să crească şi ca tinerii narţi să le arate respect. ^ tiră că se cădea ca Sawsaraq°e să închine la rândul său paharul şi îi dădură cuvântul. A^j rsaraq0e vâri mâna în buzunar şi scoase trei cornuri (&L-”} -S') neasemuit de frumoase. El PoS^? Le primul cu vin (sane):

_ Cel care are un fiu viteaz, de care nu are a roşi, care ştie să intre şi să iasă, acela să c” ridice şi s-o spună!

Privindu-i pe cei de faţă, Werzemej se ridică:

_ Bu am un astfel de fiu, zise el, el a plecat şi se găseşte acum acolo de unde nu te întorci!

— Dumnezeu să-l aducă înapoi cu fericire! Zise SawS3raq°e. Îţi dau acest corn, bea conţinutul „i ia, conţinătorul' 1 Astfel fu atribuit primul corn al lui Saws^raq°e. Bl îl luă pe al doilea, care nu era nici mai ult nici mai puţin frumos decât cel dinţii şi-l umplu cu vin.

— Iată cui vrerr să dam acest corn: cel care are în casa lui o femeie de care nu ai a roşi,.5 se ridice şi s-o spună!

Pentru a doua oară Werzemej se ridică:

— Voi toţi, zise el, fiul meu s-a dus s-o ia de soţie pe sora Adayaf-ei16. Dacă ea îi dă cuvântul j se mărita cu el, nu va fi cu putinţă de găsit o femeie ca ea în casa nici unui nart.

— Dacă este aşa, zise Saws;? Rxi0e şi al doilea corn ţi se cuvine. Bea-i cuprinsul şi frumosul corn să fie al tău!

Astfel dădu Saws? Wq°e sdoilea corn. Apoi îl umplu şi pe al treilea spumegând până la buză.

— Cel care are în fa-nilia lui o asemenea femeie încât nu-i găseşti perechea la sare şi la terci r= ospitalitate], acela să se ridice şi să primească de la mine acest corn I Să-i bea cuprinsul şi cât despre cuprinzător, Dumnezeu să-l întoarcă spre binele lui!

După ce Saws? Rsq°e vorbi astfel, bătrânul Werzemej' se ridică din nou:

— Dacă fiul meu s-ar însura cu sora 'Aday”f-ei, nu s-ar găsi, prin tot reamul părţilor, o femeie ttât de bună pentru sare şi terci!

— Dumnezeu să-ţi facă binefacerea unei asemenea nurori! Zise Sawsaraq'e. Conţinutul acestui corn să-ţi fie plin de fericire, cornul însuşi să vă fie cu noroc 1 Astfel atribui nartul Sawsaraq°e cel de al treilea corn.

După toate acestea, ceea ce bătrânul zisese şi făcuse fu adus la cunoştinţa surorii 'Adsygf-ei, care nu era încă hotărâtă să se mărite cu fiul lui Werzemej'. Această fată vezi bine că nu era deloc fără minte. Ea cugetă: 'Zău, un bătrân care spune despre mine lucruri atât de frumoase, care îmi arată atâta încredere, dacă voi fi dusă în casa lui ca noră, se va purta cu mine cu bunătate şi cu multă consideraţie'. Ba se mărită cu fiul lui Werzemej'.

Iată ce am auzit povestindu-se. Ei făcură, de bună seamă, nuntă mare pentru fată, insă eu n-am fost acolo, n-am avut prilejul să joc la ea. Aşa cum zisese bătrânul nart, nora era bună la sare şi terci şi primea bine cetele de călăreţi care veneau; ea era grozavă şi la treaba croitului şi cusutului: cosea şi punea pe ea şapte veşminte 1 Era cu adevărat o noră pe cinste.

Deformările originalului oset sunt foarte mari şi spulberă odată cu structura intenţia textului. Rămân desigur trei cornuri şi trei condiţii, dacă nu trei încercări (nu există nici verificare nici justificare a spuselor lui Werzemej'), dar beneficiarul cornurilor nu mai este tânărul, ci tatăl său; şi dacă prima condiţie rămâne într-adevăr, parţial, în zona vitejiei războinice (q°e-blane, un fiu viteaz'), celelalte două n-o privesc decât pe noră, întâi pentru virtutea ei, apoi pentru calităţile ei ospitaliere. În sfârşit, povestea este dezechilibrată, sau mai curând reechilibrată potrivit unei concluzii noi: atribuirea cornurilor, cuvintele pe care Werzemej' le rosteşte cu acest prilej şi pe care zvonul le raspândeşte nu sunt decât un mijloc de a asigura căsătoria fiului lui Werzemej'. Din punctul nostru de vedere, această variantă este interesantă îndeosebi prin „enţinerea, la început, a noţiunii celor 'trei familii narte': singura urmă, e cât ştiu, a aertae Narty osete în ţinut cerkez; însă, cum vedem, este o formulă golită de sens; cele trei familii poartă nume luate la întâmplare, ba chiar, Q afară de X3m.9s'sq°e (Xgmgs' este osetul Xaemyc, tatăl lui Batraz), celeste sunt vizibil fabricate pentru această ocazie; ele nu se definesc unele faţă e altele prin nici un caracter specific, nu amintesc prin nimic tripartiţia funeţioal doilea tip, dimpotrivă foarte apropiat de originalul oset, nu este rerezentat până acum decât printr-un singur text, pe care folcloriştii de la May- °P mi-l comunicaseră chiar de la înregistrarea lui şi pe care A. M. Gadagatl' ' AdnyB-f, 'Braţ alb', eroină cerkeză al cărei braţ este luminos şi care joacă un rol în legene despre nartul Saws; raq, e.

* Mit şi epopee 353

— Mit publicat recent17. El a fost notat la Damasc, la 9 ianuarie 1966, din gura ui emigrat cerkez. Voi cita din el pasajele principale.

— Noi avem trei pietre de ascuţit (md&ewf'c'e-V-şy-s'), zise Werzemej”r Iată însuşirile; are le au: una este mai tăioasă decât o sabie bună (se-Xayem zar nah-l' an); a doua îţi aduce hrana e-ţi trebuie ($imew wgzjayer adrem qehg); a treia te ajută să-ţi dobindeşti femeia cea mai buns 3a-nahg-s' gr rgbX'etgnew ya$' enerer ist). O vom da pe una aceluia dintre narţi care; cel mai tare în vitejie (X 3yek'e a-nahg-s'o'gm); a doua este a aceluia dintre narţi care este mai cumpătpt la mâncare (textual: 'cel mai bun în privinţa pântecelui', ngbek' e a-nahs-s0'sm) Ima este a aceluia dintre narţi care se poartă cel mai bine cu femeile (textual: 'care este cel tnai 1 în privinţa femeii, sogzgft'e a-nahg-s gtn). Dacă un singur bărbat va primi cele trei pietre va. fi, fireşte, primul; dacă nu va fi aşa şi dacă un bărbat va primi numai două pietre, acesta fi primul; dacă cele trei pietre se vor împărţi între trei bărbaţi, va fi socotit primul acela care se isebeşte prin vitejie (x'gye).

Themate-ii, sau bătrânii, încuviinţează aceste condiţii şi convoacă adunarea totul se petrece apoi ca în originalul oset. Modest, „tânărul, Xsmss' aqoe terez, este de faţă, dar nu spune nimic şi tatăl său adoptiv Hsirws'e (acest me este cu siguranţă o variantă a lui Xsmaă') este cel care, precum Xaerayc ntru Batraz, în original, formulează cele trei pretenţii. În plus, nu există: ercări: H^mss'e este cel care, în cele trei rânduri, ilustrează calităţile tânăruprin povestirea unei isprăvi; pentru cea dintâi:

— Fiul meu Peterez este cel care merită să primească această piatră căci, singur fiind, a izbân asupra a o sută de călăreţi duşmani. Nu se află mai viteaz decât el între narţi.

Pentru a doua:

— Nu veţi găsi om mai cumpătat decât fiul meu Peterez în privinţa mâncării şi băuturii. I s-a mplat să stea aşezat şapte zile şi şapte nopţi înaintea unor mese pline. Nepunând nimic în gură.

— Era totuşi cel mai sprinten dintre toţi narţii de faţă şi cel mai vesel. Nu arăta nici o amărăciune. Îi ăştia eram obosiţi tot mâncând. Când ne ridicarăm de la masă, abia atunci se atinse de mâncare, ia gustând-o. Apoi se sculă şi plecă.

Şi pentru a treia:

— Nici această piatră nu o voi lăsa vreunui alt nart. Nimeri nu se poartă mai bine cu femeile; ît fiul meu Peterez. Înapoindu-se din călătorie, fiul meu se întorcea acasă. El îşi găsi soţia culcată un păstor. Îşi luă mantia, ieşi din casă şi petrecu întreaga noapte rece în curte. Când se făcu lă, îl conduse pe cioban ca pe un oaspete de vază. Apoi se întoarse spre soţia lui spunând glume îşi sili inima să uite jignirea.

O altă deosebire stă în faptul că tânărul e invitat să explice fiecare din raportările sale după declaraţia corespunzătoare a tatălui său adoptiv şi nu ate împreună după atribuirea obiectelor; dar cele trei explicaţii sunt în întreme conforme celor din original; în special disputa dintre mamă şi fiică- (penii două grupuri, de nouă şi zece bărbaţi) se desfăşoară aproape în aceiaşi rmeni.

Particularitatea cea mai interesantă a acestei versiuni este că cele 'trei mori', deşi la fel pe dinafară (trei pietre de ascuţit), au fiecare o propnete specială care este în raport cu condiţia ce va fi pusă atribuirii ei şi care se să determine această condiţie. Dat fiind că nu se găseşte nimic asenra' itor în nici o variantă osetă, este probabil că aceasta nu este o trăsătura: che, ci mai curând o noutate, analogică motivului de basm bine cunoscut a lor trei (sau patru) 'obiecte miraculoase': două dintre pietre au virtuţi car regăsesc de obicei în două din obiecte (obiect-armă; obiect producător o.

' Cartea citată mai sus, p. 323, n. 29 d, nr. 4, p. 278-281 (text), 281-284 (traducere rusa)- tirană). Însă acest motiv despre care vom avea de vorbit din nou, într-un capitol următor18, pare să fi fost el însuşi mai întâi, dar nu sub forma pe care o are aici, o utilizare folclorică a structurii celor trei funcţiuni.

Situaţia este limpede: legenda despre cele trei comori pe care au păstrat-o oseţii din nord nu s-a bucurat de succes la popoarele vecine. Singurii care au împrumutat-o, cerkezii occidentali, dacă lăsăm la o parte ultima varianta (a cărei autenticitate nu avem, de altfel, motive să o suspectăm), au rolit-o de filosofia ei trifuncţională.

Vezi, mai jos, p. 379-381.

— Capitolul IV RĂZBOIUL DINTRE AEXSAERTAEGKATAE ŞI BORATAE

1. TEXT DE REFERINŢĂ (PAMJATNIKI, II) Iunior-ul cel mai reprezentativ dintre AExsaertaegkatae, Batraz cel cu) ul de oţel, are conflicte personale, ba chiar vmele foarte violente, cu Boratae,: osebi cu cel mai reprezentativ, cu foarte bogatul Buraefaemyg. Le-am lărit, de la năzbâtiile de temut ale copilăriei până la teribila vendetă în! Buraefaemyg şi fiii săi îşi pierd viaţa. Dar conflictul nu se reduce la vizi. Bl este între cele două familii. 'Războiul dintre AExsartaegkatae şi atae' formează materia unei povestiri importante, din care au fost tipărite i variante1. Arhivele folclorice din Ordjonikidze conţin altele două, mânuse, pe care bunăvoinţa lui K. E. Gagkaev mi-a permis să le cunosc.

Divergenţele sunt destul de considerabile. În plus, contrar oricărei tradiţii, în ă variante tipărite şi unul din cele două manuscrise fac din marii narţi, Soslan.

— Zmaeg, Xaemyc etc, nişte Boratae şi, prin urmare, inversează rolurile şi icterele celor două familii. Cu condiţia de a corecta această alertare, ele totuşi utilizabile şi instructive. Varianta din Pamjatniki, II, datorată unuia cei mai buni povestitori din Osetia, publicată abia în 1927, dar înregisă în 1903, va servi drept text de referinţă. Iată-i traducerea: Cele două familii Boratae şi AExsaertaegkatae erau de totdeauna în raporturi duşmănoase, nezeu li făcea să tot pornească la război unii coatra altora şi spălau sângele prin sânge (1 e mugkagej Xucau kaeraedzemae faeggegae kaenun kodta ma togaej tog aexsnaengae cudaencae). Î împăcau, schimbau copii de crescut, încheiau căsătorii. Dar apoi se porneau iarăşi să se mă-: între ei şi nici unii nu îngăduiau celorlalţi să. Sporească.,.

Boratae erau mai numeroşi în oameni, dar AExsaertaegkatae, deşi mai prejos ca număr, i” ceau prin vitejie şi îi făceau pe Boratae să aibă parte de zile grele (Boriatae adaemaej fuldaer

1 Versiunile tipărite sunt, în ordine cronologică: ' a) VsevolodF. Miller, Osetinskie Etjudy, I, Moscova, 1882, nr. 14 ('Soslan aemae TJryzmaeg). 2-76 (text oset), 73-77 (traducere rusă), 127-128 (n. 111 – 120). Numele familiilor sunt notate iatae (cf. mai sus, p. 326, n. 5) şi AExsnaertaekkatae (ci. Mai sus, p. 333, n. 39).

B) Pamjatniki narodnogo tvorcestva Oseiin, I: Nartovskie narodnye skazanija, Vladikavkaz, (numai în rusă), nr. 15 ('O bor'be nartovskix familij Axsartakkata i Borata', 'AExsaertaegkaemae Boratae'), p. 81 – 86 (text rus), p. 86-87 (note).

C) Pamjatniki narodnogo tvorlestva Osetin, II: Digorskoe narodnoe tvorcestvo v zapisi Mixa anti, Vladikavkaz, 1927, nr. 13 ('Boriatae aemae AExsaertaegkatae'), fasc. 1, p. 42-46 (*ex n. 121 – 123); fasc. 2, p. 38-42 (traducere rusă de G. A. Dzagurov).

Ă) Narty kadjytae (vezi, mai sus, p. 322, n. 29 o), 1946 ('AExsaertaegkatae aemae BoraetJ t'), p. 298-303, tradus în LH, p. 254-259.

P e) V. I. Abaev, Iron adaemy sfaeldystad, I (vezi, mai sus, p. 322, n. 29 o), 1961, nr. 93 ('Bori„j 'ma AExsaertaegkatae'), p. 307-311. Uniformizez ortografia numelor în AExsaertaegkatae „ itae.

Adtaencae; AExsaertaegkatae bae, kaed saeraej uoj baercaebael ivuld na adtaencae, uaeddaer aexsaraej] ha vajaegdaer vna sân fud baendtae unâun kodtoncae).

Odată, unul din iuniores Boratae, Kurdalaegon2, avea în atalykat3 pe fiullui TJryzmaeg, Ajsana. Clnd micuţul se făcu mare, el începu să pricinuiască necazuri Boratae-lor (Boriataen aez'nagkadae %oenun raidaedta) şi ei se înţeleseră să-l omoare. Dar nu găseau o ocazie prielnică: Kurdalaegon nu ij-l dădea pe mână. Atunci Boratae îşi scoaseră spre Kurdalaegon limba de şarpe şi îl înşelară (uaed Boriatae Kurd-Alaeugonmae sae kaelmon aevzag islatoncae ma 'j basajdtoncae). Ajsana îl iubea atât de nrutt Pe tatăl său adoptiv iacât, când se scula dimineaţa, nu se putea opri să nu alerge până la făurărie pentru a-l ajuta să călească fierul. Boratae ştiau aceasta şi ei săpară, la locul unde se aşeza el în făurărie după ce lucra, o groapă de doisprezece coţi într-o parte şi de cinci braţe în cealaltă şi, pe deasupra, puseră o pătură. Într-o dimineaţă deci, Ajsana veni la făurărie să-i dea bună ziua lui Kurdalaegon şi merse să se aşeze la locul său obişnuit. El nu luă In seamă pătura. Pupă ce l-au făcut astfel să cadă în groapă, Boratae aruncară peste el tot felul de murdării şi-l înăbuşiră. Se răspândi v^ste că pupilul lui Kurdalaegon dispăruse şi AExsaertaegkatae porniră în căutarea lui.

Uryzmaeg, Xaemyc şi Soslan scotociră până la marginile cerului fără să afle nimic despre soarta lui. În cele din urmă se duseră la o vrăjitoare care le zise: 'I^egaţi o frânghie de gâtul căţelei lui Syrdon şi urmaţi-o; ea o să vi-l găsească'. Ei legară o frânghie de gâtul căţelei şi o urmară. Căţeaua, flămândă, alerga încolo şi încoace; la urmă intră în făurăria lui Kurdalaegon şi începu să rlcâie la locul unde se aşeza Ajsana. Neîncrezători, AExsaertaegkatae săpară totuşi şi găsiră cadavrul, îl îngropară şi vestiră Boratae-lor răzbunarea lor.

Nişte împăciuitori mijlociră şi-î rugară pe AExsaertaegkatae să primească o învoială. Mai mult decât toţi, interveni propria lor soră, Uadaexez, care era măritată la Boratae. Când AExsaertaegkatae pricepură că aceasta era dorinţa obştească şi că nu vor fi lăsaţi în pace până ce nu se vor învoi la împăcare, plecară în galop spre a se duce la Kaenti Saer Xuaendon, având grijă să dea bice cailor când trecură prin faţa Boratae-lor. Când Uadaexez află aceasta, ea îi blestemă: