Germania, Industrie Ecologica, Energie Regenerabilă, Suedia, Romania, Politica De Mediu, Eco-Economie, Poluare. Abstract

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 92.37 Kb.
tarix16.11.2017
ölçüsü92.37 Kb.

Politicilie Uniunii Europene


Industrializare vs. Mediu

Epure Mihai

Gheba Andreea

Gugu Madalina

Hincu Andra

Grupa 2 Stiinte Politice
Cuvinte Cheie: Germania, Industrie Ecologica, Energie Regenerabilă, Suedia, Romania, Politica De Mediu, Eco-Economie, Poluare.
Abstract:
Creşterea populaţiei, nevoia pentru creşterea economică precum şi presiunile sociale pentru o mai buna infracstructură, cuplate nevoii omului pentru sănătate, nevoii de protecţie ecologică precum şi de securitate de mediu, au făcut ca domeniul sistematic şi transparent de decizie să fie mai complex şi mai greu de abordat. Aceasta lucrare incearca sa arate nevoia instituirii unor politici de mediu, incercarea de a ameliora efectele politicilor de industrializare , ce anume reprezinta mediul si cum poate influenta acesta actiunile la nivel european intre state si care este rolul acestora dar si al Uniunii Europene in apararea mediului. Observam de asemenea ce tari sunt pro- mediu sau pro-industrializare si care sunt efectele acestor viziuni.

Experienţa a demonstat că transpunerea directă de evaluare a riscurilor şi a cadrelor de gestionare a riscurilor se poate să nu funcţioneze în regiunile cu situaţiile sociale, legale, istorie, politice şi economice nu atat de dezvoltate şi pregătite pentru implementarea anumitor politici. În scopul de a supravieţui şi a prospera, oamenii modifică şi altereză mediul şi să foloseasc de resursele acestuia. Asa cum societăţile moderne cresc în populaţiei, trebuie să sporească utilizarea de resurse regenerabile şi non-regenerabile pentru a le oferi cetăţenilor bunuri esenţiale, servicii şi securitate economică. Creşterea populaţiei, construirea de ferme, case, fabrici şi formarea unor reţele de transporturi care utilizează substanţe chimice şi mai mult se debaraşează de acestea în mod intenţionat afectând mediul. Domeniul de evaluare al riscului este în curs de dezvoltare şi prezintă un risc gigantic.1

Este important de menţionat faptul că problema mediului nu este una relative recentă cum s-ar crede. Pentru a se ajunge la nivelul politicilor de azi, problema mediului a trecut prin trei etape în dezvoltarea sa. Prima etapă, desfăşurată între anii 1972 şi 1987, s-au stabilit câteva politici de bază în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Au mai fost necesare stabilirea unor norme şi instituţii pentru acest domeniu care se dezvolta destul de rapid. La acel moment, politica de mediu se referea la piaţa unică, mai exact la standarde comune pentru produse, dar şi reglarea procesului de producţie în vederea protejării aerului, apei şi solului2. A două fază este reprezentată de Actul Unic Europen, din 1986 până în 1992, prin intermediul căruia se realizează o bază legală pentru legislaţia despre mediul înconjurător şi introduc regula de vot majoritară în Consiliu pentru câteva domenii ale mediului înconjurător, dar în acelaşi timp, creşte puterea Parlamentului European în luarea deciziilor din acest domeniu. S-a realizat un program special pentru mediu în care erau stipulate obiectivele şi strategiile generale ale politicilor de mediu care presupuneau o protecţie sporită, creşterea prevenirii, dar şi introducerea problemei mediului în alte arii. Trataul de la Maastricht este cel de care se porneşte a treia fază, din 1993 până în prezent. În această etapă se consolidează baza legală care s-a construit în etapa antrioară, dar s-a dorit implementarea unei „noi guvernanţe”, care ar avea rolul de a stimula participarea la luarea decizilor în ceea ce priveşte realizarea de politici şi implementarea lor, dar şi pentru instrumentele sale mai flexibile şi care se pliază pe context. În această etapă se doreşte o colaborare mai strânsă cu cetăţenii europeni, dar şi cu industria. 3

În Uniunea Europeană, jurisdicţia asupra problemelor de mediu la nivel supranaţional este împartită între Comisia Europeană şi Agenţia Europeană de Mediu a Uniunii Europene. Comisia Europeana are autoritate asupra politicii de reglementare şi asupra celorlalte eforturi de control ale poluării, în timp ce Agenţia Europeană de Mediu a Uniunii Europene are un mandat pentru a dezvolta şi furniza informaţii Comisiei, statelor member şi a cetăţenilor. Statele member îşi păstrează autoritatea asupra tuturor problemelor de control ale poluarii, obiectul unor cerinţe de bază stabilite la nivel european.

Agenţia Europeană de Mediu a Uniunii Europene este o agenţie mică, tânără, formată pe baza regulamentului Uniunii Europene şi functionează de cinci ani. Gama instrumentelor politice disponibile pentru aceasta este limitată, concentrându-se, pe baza regulamentului Comisiei Europene. Agenţia are o misiune clara: una bazată pe regulamentul fondator. Acest regulement sugerează că obiectivul acestei agentii este să ofere comunităţii şi statelor membre informaţii obiective, de încredere, la nivel European, care să adopte măsurile necesare protecţiei mediului, pentru a evalua rezultatele aplicării unor astfel de măsuri şi să se asigure că publicul este informat în mod corespunzator despre situaţia mediului din stat. Un alt obiectiv este acordarea ajutorului tehnic şi ştiinţific necesar.4

,,Protecția mediului înseamnă orice acțiune destinată să remedieze sau să prevină prejudiciile aduse mediului fizic sau resurselor naturale de către activitățile unui beneficiar, să reducă riscul unor asemenea prejudicii sau să conducă la o utilizare mai eficientă a resurselor naturale, inclusiv măsurile de economisire a energiei si utilizarea surselor de energie regenerabile.’’

Activitatile economice pot avea efecte negative asupra mediului, nu în ultimul rând prin poluare. În anumite cazuri, în lipsa unei intervenţii guvernamentale, intreprinderile pot evita să suporte costul integral al daunelor ecologice provocate de activitatea pe care o desfăşoară. În consecinţă, piaţa nu alocă în mod eficient resursele, întrucât producatorul nu ţine seama de efectele externe (negative) ale producţiei, care sunt suportate de societate în ansamblu.

Consiliul European s-a angajat în mod ferm si independent ca Uniunea Europeană să reducă cu cel puțin 20 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020, față de 1990. Acesta a subliniat, de asemenea, necesitatea cresterii eficienței energetice în Uniunea Europeană astfel încât să se atingă obiectivul de economisire a 20 % din consumul de energie al Uniunii Europene în comparație cu estimările pentru 2020 si a susținut un obiectiv obligatoriu constând într-un segment de 20 % de energii regenerabile din consumul energetic global al Uniunii Europene până în 2020, precum si un obiectiv minim obligatoriu de 10 % care trebuie realizat de toate statele membre pentru segmentul de biocombustibili din consumul global de benzină si motorină pentru transport în Uniunea Europeană până în 2020.

Comisia a remarcat faptul că măsurile privind ajutorul de stat pot fi uneori instrumente eficiente pentru îndeplinirea obiectivelor de interes comun. În anumite condiții, ajutorul de stat poate corecta disfuncționalitățile de piață, ameliorând astfel funcționarea piețelor si mărind concurența. Acesta poate servi, de asemenea, la promovarea dezvoltării durabile, independent de corectarea disfuncționalităților de piață. Planul de acțiune privind ajutorul de stat subliniază, de asemenea, că protecția mediului poate să ofere oportunități inovării, să creeze noi piețe si să mărească competitivitatea prin utilizarea eficientă a resurselor si prin recurgerea la noi posibilități de investiții. În anumite condiții, ajutorul de stat poate conduce la realizarea acestor obiective, contribuind astfel la obiectivele fundamentale ale Strategiei de la Lisabona, si anume cresterea economică si ocuparea forței de muncă mai durabile.

Obiectivul principal al controlului ajutorului de stat în domeniul protecției mediului este de a asigura că prin măsurile privind ajutorul de stat se obține un nivel mai ridicat al protecției mediului decât cel care s-ar obține în absența ajutorului în cauză, şi că efectele pozitive ale ajutorului cântăresc mai greu decât efectele sale negative în ceea ce priveste denaturările concurenței, luând în considerare principiul „poluatorul plăteste” .

Pentru a spori nivelul de protecție a mediului, statele membre pot opta să utilizeze ajutorul de stat pentru a crea stimulente la nivel individual (la nivelul întreprinderii) în vederea atingerii unui nivel mai ridicat de protecție a mediului decât cel cerut de standardele comunitare sau în vederea sporirii protecției mediului în absența unor standarde comunitare. De asemenea, acestea pot să stabilească standarde naționale sau taxe de mediu la un nivel mai ridicat decât cel cerut de legislația comunitară sau să utilizeze taxele de mediu pentru punerea în aplicare unilaterală a PPP în absența legislației comunitare. Comisia consideră necesar să se țină seama de evoluțiile din domeniul politicii de mediu si al tehnologiilor de mediu si să adapteze normele în lumina experienței acumulate.

Pe lângă reglementare, statele membre pot utiliza ajutorul de stat ca măsură pozitivă de stimulare pentru a se obține niveluri mai ridicate de protecție a mediului. Statele membre pot realiza aceasta în două moduri:

1.,, măsuri pozitive individuale de stimulare pentru reducerea poluării si a altor impacturi negative asupra mediului: ’’

În primul rând, statele membre pot crea stimulente pozitive la nivel individual (la nivelul întreprinderii) pentru a depăsi standardele comunitare. În acest caz, beneficiarul ajutorului reduce poluarea deoarece primeste ajutor pentru a-si schimba comportamentul, si nu pentru că trebuie să suporte costurile acestei poluări. În acest caz, obiectivul ajutorului de stat este de a rezolva în mod direct disfuncționalitatea de piață determinată de efectele negative ale poluării.

2.,, măsuri pozitive de stimulare pentru introducerea unei reglementări naționale în materie de mediu care să depăsească standardele comunitare’’: În al doilea rând, statele membre pot impune reglementări naționale care să depăsească standardele comunitare.Totusi, aceasta ar putea duce la costuri suplimentare pentru anumite întreprinderi, afectând astfel condițiile competitive ale acestora. În plus, este posibil ca astfel de costuri să nu reprezinte o sarcină egală pentru toate întreprinderile, având în vedere mărimea, poziția pe piață, tehnologia si alte aspecte specifice acestora. În acest caz, ajutorul de stat poate fi necesar, pentru a usura sarcina celor mai afectate întreprinderi si, prin aceasta, ar putea permite statelor membre să adopte reglementări naționale de mediu mai stricte decât standardele comunitare.

Unul din rolurile intervenției guvernamentale este acela de a asigura o protecție adecvată a mediului. Reglementarea si instrumentele de piață sunt cele mai importante instrumente pentru realizarea obiectivelor de mediu. Instrumentele flexibile, precum aplicarea din proprie inițiativă a ecoetichetelor si răspândirea tehnologiilor ecologice pot, de asemenea, să joace un rol important. Cu toate acestea, chiar dacă găsirea combinației optime de instrumente de politici poate fi complicată, existența unor disfuncționalități de

piață sau a unor obiective politice nu justifică în mod automat utilizarea ajutorului de stat.

,,În conformitate cu PPP, poluatorul ar trebui să plătească toate costurile poluării sale, inclusiv costurile indirecte suportate de societate. În acest scop, reglementarea de

mediu poate fi un instrument util pentru a spori sarcinile poluatorului. Respectarea PPP asigură, teoretic, faptul că se va rectifica disfuncționalitatea de piață determinată de

externalitățile negative. În consecință, în cazul în care PPP ar fi pus în aplicare integral, nu ar fi necesară o intervenție guvernamentală suplimentară pentru a asigura un rezultat

eficient pe piață. PPP rămâne principala normă, iar ajutorul de stat reprezintă, de fapt, o a doua opțiune.’’ Utilizarea ajutorului de stat în contextul PPP ar scuti poluatorul de sarcina

de a plăti costul poluării sale. Prin urmare, este posibil ca ajutorul de stat să nu fie un instrument potrivit în asemenea cazuri.5

În ceea ce priveşte industria, la nivel european, aceasta se confruntă cu unele provocări din ce în ce mai mari pentru a-şi asigura accesul la materiile prime care sunt esenţiale în procesul de producţie. Ca urmare a creşterii la nivel global al cererii, preţul pentru mai multe metale a ajuns la un nivel record, iar capacitatea Europei de a produce materii prime este limitată. Multe minerale metalice nu sunt disponibile în Uniunea Europeană din punct de vedere geologic şi dacă sunt disponibile, sunt disponibile în cantităţi relativ mici în comparaţie cu producţia globală cum ar fi cuprul (5%), minereul de fier (2%), nichelul (1,7%), zincul (8,5%). Industria este afectată astfel de cererea fără precedent pentru minerale, datorată în special industrializării rapide a ţărilor emergente, ţări precum Brazilia, China şi India. O idee propusă pentru soluţionarea acestei probleme îi aparţine vice-preşedintelui comisiei Gunter Verheugen care susţine că pentru a rămâne competitive, industriile europene au nevoie ,,previzibilitate cu privire la fluxul de materii prim şi de preţuri stabile’’. Este nevoie de o îmbunătăţire a condiţiilor de acces la materiile prime provenite fie din Europa, fie din afara ei prin formarea unui cadru de reglementare corect. În ceea ce priveşte industria extractivă non-energetică, aceasta asigura o gama largă de minerale, inclusiv minereuri metalice, argile şi agregate care sunt extrase cu scopul de a se construi drumuri, şcoli şi spitale precum şi alte bunuri : calculatoare personale, maşini, aparate casnice, bunuri considerate indispensabile într-o economie modernă.

Din motive geologice, distribuţia la nivel mondial a resurselor non-energetice este foarte inegală. Europa, ca şi Statele Unite, China şi Japonia, duc lipsă de materiale, în special de minereuri. Europa este nevoită astfel din această cauză să intre în competiţie pe pieţele lumii pentru a le obţine. În ceea ce priveşte minereurile metalice, capacitatea Europei de a-şi asigura aportul din exploatarile miniere domestice este foarte limitat. 177 de milioane de tone de minereuri metalice au fost importate de Uniunea Europeana în 2004 cu o valoare totală de 10,4 miliarde de Euro, comparat cu producţia de minereuri metalice a Uniunii Europene de aproximativ 30 de milioane de tone. Atunci cand vorbim de mineralele utilizate în construcţii, Europa este autosuficientă, iar în cazul anumitor minerale industriale precum caolin, magnezită, ghips şi potaşă, Uniunea Europeana continuă sa fie încă primul sau al doilea mare producator in lume.

Industria extractivă non-energetica din Uniunea Europeana are o cifra anuală de aproximativ 40 de miliarde de Euro şi asigură în mod direct în anul 2004, aproximativ 250.000 de locuri de munca. Acest sector, cu aproximativ 16.500 de întreprinderi, este dominat de IMM-uri care au mai putin de 10 angajaţi. Aceste companii joacă un rol important ca furnizori ai principalelor sectoare industriale cum ar fi cel al construcţiilor, siderurgic şi chimic.6

Pe perioada anulului 2010, Uniunea Europeana a jucat un rol de pioner în asigurarea securităţii aprovizionarii cu energie în Europa, combaterea schimbărilor climatice la nivel mondial şi protejarea mediului pentru generaţiile viitoare. Politica energetică a Uniunii Europene urmăreşte formarea unei pieţe interne competitive pentru energie care oferă servicii de calitate la preţuri mici. Se urmaresc trei priorităţi : dezvoltarea surselor regenerabile de energie, reducerea dependenţei de importul de combustibil şi eficienţa energetică – înţeleasă prin capacitatea de a face mai mult cu un consum mai mic de energie. UE este liderul mondial în combaterea schimbarilor climatice. UE a iniţiat în premieră acţiuni practice în vederea plafonării emisiilor proprii şi a introdus prima schemă majora din lume de comercializare a certificatelor de emisii. Şi-a mentinut obiectivele pentru 2020 si ulterior de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în negocierile internaţionale. A promovat formarea de legături cu alte scheme de comercializare a emisiilor cu scopul final de a crea o piaţă internaţională de comercializare a acestora. Aceste obiective de reducere a emisiilor de gaze vor stimula modernizarea economiei europene, conducând la o combatere a schimbărilor climatice. UE şi-a demonstrat dorinţa de a transforma economia europeană într-o economie ecologică. Acest lucru este executat prin presiuni politice şi inovare în domeniul tehnologiilor cu un nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon. Avantajele ulterioare vor avea un impact şi asupra cetăţenilor din statele membre, de exemplu prin crearea de motoare cu ardere internă performante, cu consum redus de carburant, sau prin metode agricole care permit obţinerea unei hrane de calitate, conservând în acelaşi timp mediul rural.

,,Pentru a-şi menţine standardele de viaţă, Europa trebuie să asigure furnizarea de energie la preţuri abordabile. Politica energetică a UE urmăreşte crearea unei pieţe interne competitive pentru energie care oferă servicii la preţuri mici.’’ Ca obiective, amintim dezvoltarea de surse energetice cu nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon şi reducerea dependenţei de importul de combustibil. Se urmăreşte astfel o creştere a activităţii economice cu scopul de a scădea în acelaşi timp consumul de energie.

UE urmăreşte să realizeze în domeniul energiei acordarea unei posibilităţi reale consumatorilor de alege produsele şi serviciile de care au nevoie pe o piaţă europeană unică. Se urmăreşte realizarea unei comunităţi energetice autentice, unde frontierele nu prezintă nicio importanţă pentru conductele de transport al energiei sau pentru cablurile electrice şi unde există o infrastructură pentru energia eoliană şi cea solară. Astfel, încărcarea bateriilor autovehiculelor electrice trebuie să devină la fel de naturală ca umplerea rezervorului cu benzină.

,,Prin stabilirea unor obiective naţionale conforme cu obiectivul european general de creştere cu 20% a eficienţei energetice, importanţa acesteia a fost readusă în prim –plan. Etichetarea energetică s-a extins de la aparatele de uz caznic la toate produsele cu impact energetic. Au fost astfel adoptate primele regulamente delegate care stabilesc cerinţele de etichetare energetică pentru patru aparate de uz caznic cu impact energetic.’’ Comisia a adoptat cerinţe pentru produsele prioritare care afectează consumul de energie, cum ar fi ventilatoarele industriale şi maşinile de spălat de uz casnic.

În luna ianuarie, Uniunea Europeană s-a asociat formal Acordului de la Copenhaga care a fost negociat la sfârşitul Conferinţei ONU privind schimbările climatice din decembrie 2009. Conform inţelegerii din acord, UE a notificat obiectivul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020- o reducere unilaterală cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de nivelul din 1990 şi oferta de a reduce aceste emisii cu până la 30% în cazul în care şi alte economii mondiale se angajează să contribuie într-o proporţie echitabilă la efortul global.

Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii a continuat să evolueze. Au fost stabilite astfel noi norme tehnice, inclusiv plafonarea cotelor de emisie pentru 2013 şi norme de licitare a certificatelor, care va deveni principala metodă de alocare începând cu 2013. Comisia a prezentat propuneri referitoare la criteriile de performanţă pentru alocarea cu titlu gratuit a cotelor pentru anumite sectoare industriale şi la interzicerea utilizării creditelor internaţionale rezultate din anumite proiecte referitoare la gazele industriale, începand cu anul 2013. Au scăzut emisiile celor aproximativ 11 000 de instalaţii. Comisia a aprobat, de asemenea, un instrument de estimare a consumului de carburant de către operatorii mici de aeronave care permite operatorilor cu zboruri puţine sau emisii reduse să utilizeze proceduri simplificate de motorizare.

S-au întreprins acţiuni şi pentru limitarea emisiilor de CO2 provenind de la camioane. Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au ajuns la un acord formal asupra legislaţiei.

Reflecţiile referitoare la viitoarele reduceri ale emisiilor merg dincolo de anul 2020. Obiectivul pe termen lung al UE îl reprezintă reducerea emisiilor, până în 2050 , cu 80 până la 95% faţă de nivelurile din 1990. S-a organizat o consultare publică în vederea pregătirii unei foi de parcurs care va fi publicată la începutul anului 2011 ca parte a iniţiativei ,,Utilizarea eficientă a resurselor’’ din cadrul Strategiei Europene 2020, pentru realizarea tranziţiei la o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon până în 2050.

,,O altă consultare publică a analizat oportunitatea introducerii în obiectivul UE de reducere a gazelor cu efect de seră a emiterii şi indepărtării din atmosferă a dioxidului de carbon şi a altor gaze cu efect de seră provenind din exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultura.’’

UE a depus eforturi pe parcursul întregului an pentru ca Conferinţa de la Cancun privind schimbările climatice, din noiembrie-decembrie 2010, să reprezinte un mare pas înainte spre incheierea la nivel internaţional a unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

Acordurile de la Cancún se bazează pe hotărârile luate la Copenhaga şi definesc proceduri pentru a progresa pe direcţiile stabilite. Printre elementele-cheie amintim:

1.recunoaşterea, pentru prima dată într-un document al ONU, a necesităţii ca încălzirea globală să fie menţinută sub pragul de 2 °C faţă de temperatura perioadei preindustriale, precum şi definirea unei proceduri de stabilire a unei date la care emisiile globale să ajungă la un punct maxim şi a unui obiectiv de reducere a emisiilor globale până in 2050;

2.integrarea angajamentelor în materie de emisii ale ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare în procesul ONU şi sprijinirea clarificării lor; textul recunoaşte, de asemenea, că eforturile globale de atenuare a efectelor schimbărilor climatice trebuie intensificate pentru a nu se depăşi plafonul de 2 °C;

3.un acord cu privire la lansarea procesului de ameliorare a transparenţei acţiunilor întreprinse în vederea reducerii sau limitării emisiilor prin imbunătăţirea monitorizrii, a raportării şi a verificării, astfel încât progresele globale să poată fi urmărite mai eficient;

4.confirmarea obiectivului ţărilor dezvoltate de a aloca, până în 2020, 100 miliarde USD pe an pentru finanţarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice în ţările în curs de dezvoltare, precum şi instituirea unui fond „verde” pentru climă prin care va fi canalizată o parte importantă a finanţării;

5.un acord privind cadrul de adaptare de la Cancun în vederea intăririi acţiunii pentru adaptarea la schimbările climatice;

6.lansarea mecanismului „REDD+”, care permite luarea unor măsuri de reducere a emisiilor provenind din defrişări şi din degradarea pădurilor in tările in curs de dezvoltare;

7.instituirea unui mecanism tehnologic pentru imbunătăţirea cooperării în domeniul dezvoltării de noi tehnologii şi al transferului acestora.


Mediu

Potrivit Raportului privind Activitatea UE, sustenabilitatea a ocupat un loc important în agenda UE pe parcursul întregului an, ca element central al Strategiei Europa 2020. Amintim un element prezent în toate aspectele vietii şi, prin urmare, şi acţiunile UE s-au extins. Una dintre priorităţi a fost protejarea mediului de pagubele cauzate de deseuri şi materiale sau emisii periculoase. Au înaintat lucrările la reformarea directivei privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice şi a directivei privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase, cum ar fi plumbul, mercurul sau cadmiul, în astfel de echipamente. S-a extins domeniul de aplicare al normelor pentru a elimina, pe cât posibil, utilizarea substanţelor periculoase şi pentru a reduce cantitatea crescătoare de astfel de deşeuri, care au consecinţe nefaste asupra mediului şi a sănătăţii dacă nu sunt tratate şi eliminate în mod corespunzător. Directiva privind emisiile industriale, aprobată în luna noiembrie, urmăreşte stabilirea unor norme mai clare pentru a beneficia de un aer mai curat. Se vor aplica norme mai stricte privind poluarea aerului, păstrându-se totuşi o anumită flexibilitate în privinţa termenelor de aplicare pentru centralele nucleare sau în cazuri speciale. Directiva actualizează şi fuzionează şapte acte legislative existente, inclusiv directivele privind instalaţiile de ardere de dimensiuni mari şi prevenirea şi controlul integrat al poluării, şi acoperă aproximativ 52 000 de instalaţii industriale şi agricole cu potenţial ridicat de poluare, de la rafinării la crescătoriile de porci. Unele acţiuni s-au concentrat asupra prezervării mediului natural. Activităţile ilegale de tăiere dăunează grav mediului şi subminează eforturile celor care încearcă să gestioneze pădurile în mod responsabil. În acelaşi timp, legislaţia ajută la combaterea schimbărilor climatice.

Conform Raportului General privind acitivitatea Uniunii Europene, se incearcă permanent să se menţină un echilibru între prezervarea mediului natural şi asigurarea creşterii şi prosperităţii, Comisia propunând noi modalităţi de conciliere a punctelor de vedere din ce în ce mai diverse din Europa cu privire la controlul cultivării de organisme modificate genetic.

Au fost definite politici şi în cadrul strategiei de transport maritim a UE până în 2018 pentru a impulsiona eforturile de multiplicare a transporturilor maritime care respectă mediul prin prevenirea accidentelor, reducerea emisiilor atmosferice, controlul tratării apei de balast şi reciclarea navelor. Obiectivul pe termen lung este un transport maritim „fără deşeuri şi fără emisii”. Stocurile de peşti sunt una dintre cele mai bogate resurse naturale ale mărilor, motiv pentru care, în luna ianuarie, a intrat în vigoare un nou sistem mai eficient de control al pescuitului şi de luptă împotriva pescuitului ilegal. Acest sistem oferă UE şi statelor membre noi instrumente de luptă împotriva operatorilor lipsiţi de scrupule şi de protejare a mijloacelor de subzistenţă ale pescarilor oneşti, care altfel ar fi expuşi unei concurenţe neloiale. Se promovează astfel o cultură a respectării legii în întregul sector al pescuitulul, dat fiind faptul că persoanele care încalcă legea nu se mai pot ascunde şi nu mai pot evita sancţiunile. Conceptul de dezvoltare durabilă nu implică doar dezvoltarea economică, socială și culturală, ci și protecția ecosistemului și reducerea riscului dezastrelor ecologice. Principiul integrării în domeniul ecologic a fost implementat prin intermediul dispozițiilor clare în fiecare politică sectorială. Uniunea Europeană a transformat dezvoltarea durabilă, în special a mediului, într-un obiectiv principal în toate zonele politicilor.7 În luna iunie a intrat în vigoare un regulament privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în Marea Mediterană.

Ca studiu de caz, ni s-au părut relevante două ţări, pe lângă România, Suedia şi Germania, pentru că acestea, prin politicile lor, încureajează protejarea mediului.
România

Tranziția economică din Europa Centrală și de Est a avut un impact foarte dur asupra orașelor și regiunilor industriale. După colapsul economic de care au avut parte, majoritatea acestor regiuni se confruntă cu probleme precum rata de șomaj foarte mare și daunele ecologice majore.8

Odată cu aderarea la UE, România și-a însușit obiectivele fixate de Comunitatea Europeană și s-a alăturat campaniei de protejare a mediului. Aceast domeniu este important pentru România, și nu numai, deoarece progresul industrial este strâns legat de rezolvarea cât mai rapidă a problemei mediului.

Una din principalele cauze ale poluării aerului este sectorul energetic. Deși, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, s-a început restructurarea acestui sector, o mare parte din centralele de termoficare continuă să utilizeze combustibili ineficienți și dăunători pentru mediu.9 O altă sursă de poluare prezentă în România este cărbunele de calitate inferioară folosit de instalațiile de încălzire.

Problema autovehiculelor învechite care continuă să circule pe șoselele țării a fost puternic dezbătută în ultimii ani. În acest sens, Guvernul României a înființat programul "Rabla", a cărui principală menire este de a elimina automobilele poluante de pe străzi. Deși acest program a avut un oarecare succes, mașinile vechi sunt, în continuare, un pericol pentru mediu. Transportul în comun este văzut ca fiind o variantă mai agreabilă, dar datorită greutății cu care flotele de autobuze sunt înnoite, efectele negative ale poluării nu sunt eliminate, ci sunt oarecum minimizate.

Programul Operațional Regional a realizat o clasificare a zonelor poluate din România10:

- zone urbane cu poluare redusă cum sunt Slobozia, Alexandria, Brăila, Buzău, Tulcea, Focșani, unde valorile medii anuale se situează în jurul valorii normei sanitare sau sub această valoare;

- zone urbane cu poluare medie cum sunt: București, Galați, Reșița, Târgu Jiu, Turnu Măgurele, Timișoara, Brașov, Craiova, unde valoarea concentrațiilor medii anuale depășesc limita numai la unii poluanți;

- zone urbane puternic poluate cum sunt: Zlatna, Baia Mare, Copșa Mică, Râmnicu Vâlcea, Hunedoara și Călan unde concentrațiile medii anuale depășesc norma sanitară la majoritatea indicatorilor.



Acestea sunt zonele critice sub aspectul poluării atmosferice11:

- Copșa Mică, Zlatna, Baia Mare, zone poluate în special cu metale grele (cupru, plumb, cadmiu), dioxid de sulf și pulberi în suspensie provenite din industria metalurgică neferoasă;

- Hunedoara, Călan, Galați zone poluate în special cu oxizi de fier, metale feroase și pulberi sedimentabile provenie din siderurgie;

- Râmnicu Vâlcea, Onești, Săvinești, Stolnicei, Ploiești, zone poluate în special cu acid clorhidric, clor și compusi organici volatili proveniți din industria chimică și petrochimică;

- Târgu Mureș, zona poluată în special cu amoniac și oxizi de azot proveniți din industria de îngrășăminte chimice;

- Brăila, Suceava, Dej, Săvinești, Borzești, zone poluate în special cu dioxid de sulf, sulfură de carbon, hidrogen sulfurat, mercaptani provenite din industria de celuloză, hârtie și fibre sintetice.

Ca și în cazul afectării aerului, România este în topul țărilor membre UE cu un grade de poluare ridicat al apei. De fapt, România ocupă prima poziție în topul deversărilor de deșeuri în râuri din Uniunea Europeană12. Sectorul industrial este principalul poluator al apelor din România. Deși există 1310 stații de tratare a apelor uzate, cele 37,6 % care funcționează în mod corespuzător nu pot face față poluării venite din partea operatorilor de canalizare din țară, industriei chimice, metalurgiei și activităților de minerit13. Totuși, datorită reducerii fermelor și închiderii unor industrii poluante, în ultima perioadă s-a înregistrat o îmbunătățire a calității apei.

La categoria protejarea mediului, România are planuri mărețe. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică are în plan ca până în 2015-2020, electricitatea să fie asigurată din resurse regenerabile14. În prezent, forma de energie care nu dăunează mediului în care se investește foarte mult în România este cea eoliană. În 2010, puterea cumulată a turbinelor eoliene din țară a ajuns la 662 MW. Astfel, România s-a clasat pe poziția a șaptea în UE după creșterea de volum. De asemenea, se preconizează că, în 2013, capacitatea de producția a turbinelor eoliene va ajunga la un total de 4013 MW15

Centrala Nucleară de la Cernavodă este argumentul cel mai puternic în favoarea politicii de mediu a României. Aproximativ 18% din necesarul de energie electrică al țării este produs de cele două reactoare. Odată cu finalizarea construcție reactoarelor trei și patru, aproape jumătate din necesarul de electricitate al României va fi produs de o tehnologie curată și care nu dăunează mediului.
Germania
Cazul Germaniei este interesant pentru că aceasta a arătat că este posibil să „rupă corelaţie pozitivă între creşterea economică şi producţia de CO2 prin utilizarea energie din resurse regenerabile şi emisii de gaze mai puţine.”16.Germania a ajuns să fie lider mondial în ceea ce priveşte folosirea de energie regenerabilă şi este posibil să ajungă primul stat din G20 care elimină complet folosirea de combustibil fosil. Scopul Germaniei este să producă toată energia sa din surse regenerabile până în 205017, motiv pentru care am ales ca studiu de caz Germania şi mai exact politica pe care au dus-o în ceea ce priveşte energia sustenabilă, un factor important în vederea protejării mediului.

„Discursul german despre energia sustenabilă a apărut în timpul crizei de petrol din 1973 criză care demostra dependenţa Germaniei de importurile energetice. În 1974, controversa legata de energia nucleară a atins punctul culminant când societatea civilă a organizat campanii agresive împotriva unui plan de energie nucleară (Bilharz şi Wustenhagen 2004 1682). Ceea ce este interesant, este că percepţia publică legată de energia regenerabilă s-a modificat simţitor din 1980 până în 2003. În timp ce energia sustenabilă creşte în popularitate, energia nucleara îşi pierde din susţinători, cea mai atractivă sursă de energie, în opinia publică, fiind energia solară. Germanii consideră că energia eoliană, spre exemplu, va avea o contribuţie semnificativă în producţia de energie în următorii 20-30 de ani, (Bilharz şi Wustenhagen 2004 1628) Un alt aspect legat de populaţia Germaniei este faptul că de energia sustenabilă este interesat segmenul de populaţie tânăr, sub 30 de ani mai exact 57%, şi doar de 36% din populaţia peste 60 de ani. (Bilharz şi Wustenhagen 1628). Germania a oferit „programe locale care au fost disponibile pentru a susţine investiţia în energia din surse alternative prin subvenţii, stimulente fiscale sau împrumuturi cu dobândă” (Bilharz şi Wustenhagen 2004 1684) În anul 2010, dintr-un studiul pentru Ministerul Federeal al Mediului, reieşea faptul că energia eoliană rămane un pilon important în energia regeneralbilă, reprezentând aproximativ 6% din alimentarea cu energie electrică, iar energia solară îşi dublează cererea, reprezentând 2% din totalul de energie. 18.

Planurile Germaniei pentru urmatorii 10 ani sunt ca energia sustenabilă să acopere peste 40% din totalul de energie. Creşterea cu 12 terawatt ore (TWh) pe an este considerat realistic. (1 terawatt ora = 1 billion kWh).19

Politicile pentru mediu s-au transformat în timp în politici economice, energetice şi de securitate (2010 8). Germanii au realizat faptul că nu poate să existe o dezvoltare economică pe termen lung fără ecologie, acestea fiind interdependente. Industria ecologică la care fac referire va duce la o nouă evoluţie, o nouă piaţă şi noi locuri de muncă (2010, 8). Aceasta este necesară în contextul în care există state precum China sau Brazilia, puternic industrializate, care înghit foarte multe resurse, ducând la dispariţia lor. O astfel de industrie se bazează pe surse infinite de materiale regenerabile, dezvoltând un model care poate avea aplicabilitate globală. (2010, 9).

Ceea ce încerc să susţin este că în cazul Germaniei se încearcă o cooperare între industrie şi mediu, aceştia realizând efectele care vor aparea în viitorul apropiat din cauza lipsei de responsabilitate a unor state, şi încearcă să descopere noi industrii blânde cu mediul, nu doar pentru salvarea planetei, dar şi pentru o oarecare independenţă economică, folosindu-se de resurse care se găsesc pe teritoriul ţării şi care se dovedesc a fi mult mai convenabile din punct de vedere economic.
Suedia
Suedia, ţară membră a Uniunii Europene înca din 1995, a deţinut preşedinţia acesteia începând cu 1 iulie 2009 timp de 6 luni, având ca priorităţi relansarea economică şi combaterea schimbărilor climatice. Astfel că la summitul COP15, prim-ministrul Fredrik Reinfeldt a reprezentat UE ca fiind un actor global important în problemele de mediu.20

Cele patru mari probleme pe care s-a axat presedinţia suedeză au fost: schimabrile climatice, o economie eficienta din punct de vedere ecologic, biodiversitatea si flora maritima, cu precădere în Marea Baltică.21 În ceea ce priveşte rezultatele obiţinute în timpul mandatului cu privire la aceste probleme, preşedinţia suedeză a reuşit să stabilească un obiectiv pe termen lung în ceea ce priveşte reducerea emisiei a gazelor cu efect de seră, astfel că trebuie ca până in 2050 UE aceste emisii să scadă cu 80-95% în comparaţie cu 1990, însă şi un obiectiv pe termen mai scurt ce constă în reducerea emisiilor cu cel puţin 20% până in 2020. De altfel, un alt obiectiv foarte important este stoparea tăierii pădurilor până în 2030 şi încurajarea reîmpăduririlor pentru a avea un aer mai curat. Un punct important pe agendă a fost şi eficienţa energetică, dorindu-se astfel să se eticheteze produsele cu impact energetic, etichetarea din punct de vedere energetic a pneurilor şi revizuirea legislaţiei privind performanţa energetică a clădirilor.22

Însă interesul Suediei pentru combaterea problemelor mediului înconjurător cu mult înainte. Încă din 1960 populaţia suedeză este „ameninţată” de poluarea aerului cu sulf, astfel că s-a interzis prin lege utilizarea petrolului ce conţinea un nivel ridicat de sulf, fapt care a dus la o îmbunătăţire a calităţii aerului. Însă nivelul de aciditate al aerului era încă ridicat din cauza curenţilor de aer ce veneau dinspre Germania şi Marea Britanie, astfel că în 1972, la Stockholm s-a ţinut prima conferinţa internaţională pe probleme de mediu.23 Suedia este o ţară care influenţează destul de mult deciziile luate la nivelul Uniunii Europene prin exemplul personal pe care îl oferă. Astfel, prin standardele care le impune şi prin efectele pozitive pe care le obţine, această ţară oferă un model de creare şi implementare a politicilor de mediu. De altfel, Comisia obişnuieşte să urmărească şi să studieze programele naţionale înainte de a reglementa o politică. De multe ori, programele suedeze au fost folosite drept model în crearea politicilor de mediu din cadrul UE.24

La 1 Mai 2008 Suedia interzice prezenţa fosfaţilor in detergenţi şi a făcut presiuni asupra UE pentru a se implementa această politică la nivelul întregii Uniuni. Strategia pentru Marea Baltică prezintă acest obiectiv de eliminare treptată a fosfaţilor din detergenţi, Suedia fiind cea însărcinată cu producerea acestei schimbări, astfel că odată cu deţinerea preşedinţiei, Suedia a făcut în aşa fel încât schimbările să se petreacă mai repede iar Comisia Europeană să propună în cel mai scurt timp o noua legislaţie privind aceasta problemă.25

Asa cum reiese din Eurobarometrul 74 din toamna anului 2010, Suedia este una din ţările cele mai preocupate in ceea ce priveşte ultilizarea energiilor regenerabile şi promovarea „economiei verzi” în ceea ce priveşte industrializarea, alături de Germania, Austria sau Olanda.26 Această tendinţă o regăsim în deosebi în rândul ţărilor cu un grad foarte ridicat de dezvoltare, deoarece au înteles că industrializarea masivă a provocat un dezastru în ceea ce priveşte mediul înconjurător şi doresc o diminuare a efectelor negative, promovând astfel politici pro-mediu.


Bibliografie:


  • Environmental Security , critical infrastructure and risk assessment, , pp: 4-5

  • John Hoornbeek, Information and Environmental Policy: A Tale of Two Agencies, pp: 161-162

  • Informari provenind de la Institutiile si Organele Uniunii europene,Orientari Comunitare privind ajutorul de stat pentru Protectia Mediului, accesate in data de 16.04.2011 la adresa http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/schimbari_climatice.htm

  • Foaia de informare a Vice Presedintelui Comisiei Europene, dl .Gunter Verheugen, 5 iunie, 2007, Bruxelles

  • Raport General privind activitatea Uniunii Europene, pp: 76-89, Bruxelles, 16 februarie 2010

Memorandum for a “New Deal” for the economy, environment and employment. Published by: Federal Ministry for the Environment, Nature Conservation and Nuclear Safety (BMU), Octombrie 2006

Green energy market development in Germany: effective public policy and emerging customer demand Wüstenhagen, Rolf. Michael Bilharz Institute for Economy and the Environment (IWO¨-HSG), University of St. Gallen, Tigerbergstrasse 2, 21 November 2004

http://www.ecomagazin.ro/germania-va-produce-energie-doar-din-surse-regenerabile/

http://www.erneuerbare-energien.de/inhalt/47124/3860/

http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

http://www.ecomagazin.ro/romania-isi-propune-ca-pana-in-2010-sa-isi-poata-asigura-33-din-consumul-intern-de-energie-din-surse-regenerabile/

http://www.wall-street.ro/articol/Companii/98830/Ce-potential-au-turbinele-eoliene.html

http://www.sweden.se/eng/Home/Society/Sustainability/Reading/Can-Sweden-help-seal-the-climate-deal/

http://www.se2009.eu/en/meetings_news/2009/12/16/outcomes_of_the_swedish_eu_presidency.html

Kronsell, Annica, Can small states influence EU Norms? Lund University 2002

Andrea Lenschow, Contending Dynamics of Policy Change, Environmental Policy

Ioan Ovidiu Muntean, Natalia Cuglesan, Environment and sustainable development indicators for the European Union and Romania, Revista Minelor, nr 10, 2009.



Gerd Lintz, Bernhard Müller, Karl Schmude, The future of industrial cities and regions in central and eastern Europe, Geoforum, 2007.

1 Environmental Security , critical infrastructure and risk assessment, , pp: 4-5


2

3 Andrea Lenschow, Contending Dynamics of Policy Change, Environmental Policy. Pag : 309-311

4 John Hoornbeek, Information and Environmental Policy: A Tale of Two Agencies, pp: 161-162


5 Informari provenind de la Institutiile si Organele Uniunii europene,Orientari Comunitare privind ajutorul de stat pentru Protectia Mediului, accesate in data de 16.04.2011 la adresa http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/schimbari_climatice.htm


6 Foaia de informare a Vice Presedintelui Comisiei Europene, dl .Gunter Verheugen, 5 iunie, 2007, Bruxelles


7 Ioan Ovidiu Muntean, Natalia Cuglesan, Environment and sustainable development indicators for the European Union and Romania, Revista Minelor, nr 10, 2009.

8 Gerd Lintz, Bernhard Müller, Karl Schmude, The future of industrial cities and regions in central and eastern Europe, Geoforum, 2007.

9 http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

10 http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

11 http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

12 http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

13 http://www.fonduri-structurale-europene.ro/por/mediu.html

14http://www.ecomagazin.ro/romania-isi-propune-ca-pana-in-2010-sa-isi-poata-asigura-33-din-consumul-intern-de-energie-din-surse-regenerabile/

15 http://www.wall-street.ro/articol/Companii/98830/Ce-potential-au-turbinele-eoliene.html

16 Memorandum for a “New Deal” for the economy, environment and employment. Published by: Federal Ministry for the Environment, Nature Conservation and Nuclear Safety (BMU), Octombrie 2006

17 http://www.ecomagazin.ro/germania-va-produce-energie-doar-din-surse-regenerabile

18 http://www.erneuerbare-energien.de/inhalt/47124/3860/

19 Ibid.

20 http://www.sweden.se/eng/Home/Society/Sustainability/Reading/Can-Sweden-help-seal-the-climate-deal/

21 http://www.se2009.eu/en/meetings_news/2009/12/16/outcomes_of_the_swedish_eu_presidency.html

22 http://www.se2009.eu/en/meetings_news/2009/12/16/outcomes_of_the_swedish_eu_presidency.html

23 Kronsell, Annica, Can small states influence EU Norms? Lund University 2002, pag. 3.

24 Kronsell, Annica, Can small states influence EU Norms? Lund University 2002, 13

25 http://www.se2009.eu/en/meetings_news/2009/12/16/outcomes_of_the_swedish_eu_presidency.html

26 Eurobarometru 74 2010



Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə