Ghenadie Vicol, srl „Ţale Agro”, satul Cighirleni, raionul Ialoveni: „Avem unul dintre cele mai mari frigorifere din Republica Moldova”



Yüklə 7,81 Kb.
tarix27.10.2017
ölçüsü7,81 Kb.
#15359

Ghenadie Vicol, SRL „Ţale Agro”, satul Cighirleni, raionul Ialoveni:

Avem unul dintre cele mai mari frigorifere din Republica Moldova”

În 2006, când a fost creată societatea noastră, ne-am propus să creştem culturi agricole, să strângem roada şi să o comercializăm. În acest scop, am luat în arendă de la proprietarii de terenuri din satul Misovca, raionul Ialoveni, circa 400 hectare de pământ. În scurt timp, însă, ne-am dat seama că ar fi mai bine dacă am avea condiţii pentru a putea păstra produsele agricole şi a le comercializa în stare proaspătă nu numai la sezon, dar şi iarna, inclusiv pe piaţa externă. Deci, a apărut necesitatea procurării utilajului necesar.

Tocmai în acea perioadă am aflat din presă că Guvernul Japoniei acordă granturi pentru antreprenori din republica noastră. Altfel spus, acum trei ani de zile am aplicat în cadrul Proiectului moldo-nipon. Concurenţă a fost acerbă, dar până la urmă am fost declaraţi învingători şi în felul acesta am obţinut utilajul şi materialele necesare pentru construcţia unui frigorifer modern. Noua achiziţie are o suprafaţă de 1200 metri pătraţi şi este compusă din 6 camere cu volumul de câte 780 de metri cubi fiecare. Capacitatea de păstrare a diferitor produse agricole este de circa 1000-1400 tone în stare proaspătă. Avem unul dintre cele mai mari frigorifere din Republica Moldova.

Trebuie să recunosc că ne-a fost cam greu. Vorba este că valoarea grantului a fost 157 mii de euro, iar cheltuielile totale pentru construcţia şi utilarea frigoriferului se ridică la circa 700 mii de euro. Pentru a suplini această diferenţă, am fost nevoiţi să luăm credite de la diferite bănci. Din această cauză deseori eram puşi în situaţia să comercializăm producţia cât mai repede şi la preţuri mai puţin avantajoase. Dar, pentru „a proteja” cumva activităţile strategice, în primul rând, cea legată de păstrarea producţiei în frigoriferul obţinut graţie grantului japonez, la creşterea şi comercializarea unor tipuri de produse agricole suntem nevoiţi să lucrăm şi în pierdere.

La târgurile agricole, inclusiv la cele mai recente organizate la Mensc, Moscova, Sankt-Petersburg, mă întâlnesc cu colegi din republică şi din alte ţări, analizăm situaţia de pe pieţele de desfacere a produselor agricole, ne dăm cu părerea, încercăm să facem pronosticuri. Însă piaţa produselor agricole nu întotdeauna este previzibilă şi uneori nu ajungem la careva concluzii viabile comune. Totuşi, produsele noastre ajung în mare parte pe pieţele din Federaţia Rusă şi Belarusi, unde vânzările sunt foarte mari. Deoacamdată, pieţele de desfacere din ţările Uniunii Europene sunt mai puţin accesibile pentru noi, dar am convingerea că foarte curând situaţia se va schimba spre bine pentru noi.



Produsele agricole, când sunt din abundenţă, se vând la preţuri mai puţin avantajoase. Anume din această cauză am mizat şi ne-a prins foarte bine grantul japonez. Or, având condiţii de păstrare a produselor agricole, acum noi le putem comercializa mult mai târziu, când piaţa nu este prea saturată cu ceea ce producem. Sper ca acest lucru să ne aducă careva avantaje faţă de concurenţii noştri, care nu au asemenea posibilităţi. De altfel, în republică avem foarte puţini sfătuitori, ca să zic aşa, care să ne îndrumeze în privinţa dezvoltării afacerilor, dar şi accesul la informaţiile respective este limitat. În această situaţie ne ajută foarte mult INTERNETUL şi, accesându-l, putem intra în „împărăţia” informaţiei. Dar, pentru a „merge mai departe”, trebuie să-ţi pui în mişcare logica analizelor, să studiezi preţurile pe pieţele de desfacere a produselor agricole şi, fireşte, să ai experienţa, dar nu în ultimul rând, intuiţie.

Aducem mulţumiri autorităţilor nipone pentru grantul oferit, chiar dacă el a acoperit doar circa a cincea parte din cheltuielile de construcţie şi punere în funcţiune a frigoriferului. Nutrim speranţe mari, mai ales în ceea ce priveşte perspectivele integrării europeane a Republicii Moldova, iar odară cu aceasta, reorientarea ţării spre valorile unei economii libere. Deocamdată, ar trebui să fructificăm posibilităţile care ni se oferă. Mă refer, în primul rând, la proiectele de vecinătate cu Uniunea Europeană, care sunt foarte atrăgătoare.
Yüklə 7,81 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin