Ghid practic cu privire la admisibilitate

C. Cererea anonimă

Art. 35 § 2 lit. a) – Condiţii de admisibilitate

„2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă:

a) ea este anonimă; [...]”¹
125. Reclamantul trebuie să fie identificat corespunzător în formularul său de cerere [art. 47 § 1 lit. a) din Regulamentul Curţii]. Curtea poate decide ca identitatea acestuia poate să nu fie dezvăluită publicului (art. 47 § 4 din Regulament); în aceste condiţii, reclamantul va fi desemnat public prin iniţialele sale sau printr-o simplă literă.

126. Numai Curtea are competenţa de a tranşa problema caracterului anonim sau nu, în sensul art. 35 § 2 lit. a) din Convenţie [Sindicatul Păstorul cel Bun împotriva României (MC), pct. 69]. În cazul în care guvernul pârât are îndoieli cu privire la autenticitatea unei cereri, trebuie să anunţe Curtea în timp util [ibidem].

1. Caracterul anonim al unei cereri

127. O cerere în faţa Curţii este considerată anonimă atunci când nu se menţionează în dosarul cauzei niciun element care să permită Curţii să îl identifice pe reclamant [„Blondje” împotriva Ţărilor de Jos (dec.)]. Nici formularul şi nici documentele prezentate nu conţin vreo menţiune a numelui, ci numai o referinţă şi nume false, iar procura reprezentantului este semnată „X”: identitatea reclamantului nu este divulgată.

128. A fost considerată anonimă o cerere introdusă de o asociaţie în numele unor persoane neidentificate, întrucât asociaţia respectivă nu a pretins calitatea de victimă, ci s-a plâns de o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private în numele acestor persoane particulare neidentificate, devenite, astfel, reclamanţii pe care asociaţia a declarat că îi reprezenta (Confédération des syndicats médicaux français şi Fédération nationale des infirmiers împotriva Franţei, decizia Comisiei).

2. Caracterul neanonim al unei cereri

129. Art. 35 § 2 lit. a) din Convenţie nu este aplicabil în cazul în care reclamantul a oferit elemente de fapt şi juridice care îi permit Curţii să îl identifice şi să stabilească legături cu faptele de care se plânge şi capătul de cerere invocat [Sindicatul Păstorul cel Bun împotriva României (MC), pct. 71].

130. Cereri introduse cu nume fictive: cazul unor persoane folosind pseudonime, explicând Curţii că erau obligate de contextul unui conflict armat să nu îşi dezvăluie numele adevărate pentru a-şi proteja familiile şi rudele. Constatând că „dincolo de tacticile de disimulare a identităţilor reale din motive uşor de înţeles, se află persoane reale, concrete şi care pot fi identificate printr-un număr suficient de indicii, altele decât propriile nume [...]” şi „existenţa unei legături suficient de strânse între reclamanţi şi evenimentele în cauză”, Curtea nu a considerat că cererea era anonimă [Chamaïev şi alţii împotriva Georgiei şi a Rusiei (dec.); a se vedea şi hotărârea Chamaïev şi alţii, pct. 275].

131. O cerere introdusă de un organ ecleziastic sau de o asociaţie religioasă şi filozofică, în care identitatea membrilor nu este divulgată, nu a fost respinsă ca fiind anonimă (art. 9, art. 10 şi art. 11 din Convenţie): a se vedea Omkarananda şi Divine Light Zentrum împotriva Elveţiei, decizia Comisiei.

D. Cererea în mod esenţial aceeaşi

Art. 35 § 2 lit. b) – Condiţii de admisibilitate

„2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă:

[...]

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă nu conţine fapte noi.”

132. Curtea respinge, în temeiul art. 35 § 2 lit. b) din Convenţie, orice cerere care este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de Curte sau care a fost deja supusă spre examinare unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de soluţionare şi dacă nu conţine fapte noi.

1. În mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte

133. Prima teză a art. 35 § 2 lit. b) vizează garantarea caracterului definitiv al deciziilor Curţii şi împiedicarea reclamanţilor de a se raporta la decizii sau hotărâri precedente ale Curţii, depunând o nouă cerere [Kafkaris împotriva Ciprului (dec.), pct. 67; Lowe împotriva Regatului Unit (dec.)].

134. O cerere sau o plângere este declarată inadmisibilă dacă „este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte […] şi dacă nu conţine fapte noi.” Aceasta cuprinde cauzele în care Curtea a şters de pe rol cererea anterioară în baza unei soluţionări amiabile [Kezer şi alţii împotriva Turciei (dec.)]. Cu toate acestea, dacă cererea precedentă nu a făcut niciodată obiectul unei decizii formale, acest lucru nu poate împiedica examinarea de către Curte a cererii recente [Sürmeli împotriva Germaniei (dec.)].

135. Curtea verifică dacă cele două cereri prin care a fost sesizată se referă la aceeaşi persoană, la aceleaşi fapte şi la aceleaşi capete de cerere [Vojnović împotriva Croaţiei (dec.), pct. 28; Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) împotriva Elveţiei (nr. 2) (MC), pct. 63].

136. O cerere interstatală nu privează o persoană particulară de posibilitatea de a introduce sau de a-şi susţine propriile capete de cerere [Varnava şi alţii împotriva Turciei (MC), pct. 118.]

137. O cerere nu răspunde, în general, cerinţelor art. 35, atunci când are aceeaşi bază factuală ca o altă cerere precedentă. Nu se poate spune că un reclamant prezintă fapte noi, atunci când se limitează la a invoca vechile capete de cerere prin argumente juridice noi [I.J.L. împotriva Regatului Unit (dec.), Mann împotriva Regatului Unit şi Portugaliei (dec.)] sau la a oferi informaţii complementare cu privire la dreptul intern, care nu sunt de natură să modifice motivele respingerii cererii sale anterioare (X. împotriva Regatului Unit, decizia Comisiei din 10 iulie 1981). Pentru examinarea unei cereri care se raportează la fapte identice cu cele care sunt la originea unei cereri anterioare, reclamantul trebuie să prezinte într-adevăr un nou capăt de cerere sau noi informaţii care nu au fost încă analizate de Curte [Kafkaris împotriva Ciprului (dec.), pct. 68].

138. Curtea a considerat că o cerere sau o plângere nu este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior în cauzele următoare: Massuero împotriva Italiei (dec.); Riener împotriva Bulgariei, pct. 103; Chappex împotriva Elveţiei (dec.); Yurttas împotriva Turciei, pct. 36-37; Sadak împotriva Turciei, pct. 32-33; Patera împotriva Republicii Cehe (dec.) (capetele de cerere cu privire la faptele pretinse în faţa unui alt organ internaţional sunt inadmisibile, dar informaţiile noi cu privire la fapte care au avut loc ulterior sunt admisibile). În schimb, Curtea a considerat că o cerere sau o plângere este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior în cauzele următoare: Moldovan şi alţii împotriva României (dec.), Hokkanen împotriva Finlandei (dec.), Adesina împotriva Franţei (dec.), Bernardet împotriva Franţei (dec.), Gennari împotriva Italiei (dec.) şi Manuel împotriva Portugaliei (dec.).

2. În mod esenţial aceeaşi cu o cerere care a fost deja adresată unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare

139. Scopul celei de-a doua teze a art. 35 § 2 lit. b) este de a evita ca mai multe organe internaţionale să se pronunţe simultan cu privire la cereri în mod esenţial aceleaşi, ceea ce ar fi incompatibil cu spiritul şi scopul Convenţiei, care caută să evite multitudinea de proceduri internaţionale referitoare la aceleaşi cauze (OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos împotriva Rusiei, pct. 520; Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası împotriva Turciei, pct. 37). Din acest motiv, este uneori necesar ca Curtea să se pronunţe din oficiu asupra acestui aspect [POA şi alţii împotriva Regatului Unit (dec.), pct. 27].

140. Pentru a stabili dacă are competenţa de a se pronunţa cu privire la această prevedere din Convenţie, Curtea trebuie să decidă dacă acea cauză care i-a fost adusă în atenţie este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere depusă deja în paralel pe rolul altei instanţe şi, în caz afirmativ, dacă poate fi considerată „o altă instanţă internaţională de anchetă sau de reglementare” în sensul art. 35 § 2 lit. b) din Convenţie (OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos împotriva Rusiei, pct. 520).

141. Curtea a subliniat faptul că nu data introducerii cererii la o altă instanţă este hotărâtoare, ci trebuie luată în considerare existenţa prealabilă a unei hotărâri pe fond, în momentul în care Curtea examinează cauza [Peraldi împotriva Franţei (dec.)].

a) Aprecierea similitudinii cauzelor

142. Pentru a verifica dacă două cauze sunt în mod esenţial aceleaşi, Curtea compară în general părţile la diferitele proceduri, prevederile de drept invocate de acestea, întinderea capetelor de cerere şi tipul de reparaţie solicitat [OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos împotriva Rusiei, pct. 521; Federaţia elenă a Sindicatelor Funcţionarilor din Sectorul Bancar împotriva Greciei (dec.), pct. 39].

143. Curtea trebuie deci să cerceteze, aşa cum o face cu privire la prima teză a art. 35 § 2 lit. b) sus-menţionată, dacă cererile care au fost adresate altor instanţe internaţionale privesc fapte, persoane şi plângeri identice în substanţă (Karoussiotis împotriva Portugaliei, pct. 63; Pauger împotriva Austriei, decizia Comisiei).

144. De exemplu, în cazul în care reclamanţii înaintea a două instanţe nu sunt identici, „cererea” adresată Curţii nu poate fi considerată „în mod esenţial aceeaşi cu o cerere deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare” [Folgerø şi alţii împotriva Norvegiei (dec.)]. Astfel, Curtea a considerat că nu o împiedica nimic să examineze cererea prin care a fost sesizată, atunci când cealaltă procedură internaţională fusese declanşată de o organizaţie neguvernamentală [Celniku împotriva Greciei, pct. 39-41; Illiu şi alţii împotriva Belgiei (dec.)] sau de confederaţia de sindicate din care făcea parte reclamantul (Eğitim ve Bilim Emekçileri Sendikası împotriva Turciei, pct. 38), şi nu de către reclamanţi.

145. Cu toate acestea, Curtea a declarat recent că o cerere introdusă pe rolul ei şi aproape identică cu o cerere adresată anterior unei alte instanţe internaţionale (OIM), dar prezentată de persoane care nu erau şi nu puteau fi parte din procedura anterioară, de natură colectivă şi rezervată sindicatelor şi organizaţiilor patronale, era în mod esenţial aceeaşi cu cea adresată celeilalte instanţe. Acest lucru ţine de faptul că reclamanţii trebuiau consideraţi ca fiind strâns asociaţi procedurii şi capetelor de cerere invocate înaintea instanţei, pentru că erau delegaţi ai sindicatului în cauză. Prin urmare, menţinerea cererii înaintea Curţii ar fi echivalat cu nerespectarea art. 35 § 2 lit. b) din Convenţie [POA şi alţii împotriva Regatului Unit (dec.), pct. 30].

b) Noţiunea de „altă instanţă internaţională de anchetă sau de reglementare”

146. În cadrul examinării pe care o realizează din perspectiva art. 35 § 2 lit. b), Curtea trebuie să stabilească dacă instanţa înaintea căreia procedura este realizată în paralel, reprezintă o altă instanţă internaţională în sensul acestei condiţii de admisibilitate [ibidem (dec.), pct. 28].

147. În această privinţă, examinarea realizată de Curte nu se limitează la o simplă verificare formală, ci vizează, la nevoie, să stabilească dacă natura organului de control, procedura urmată de acestea şi efectele deciziei sale sunt de excludere a competenţei Curţii, în conformitate cu art. 35 § 2 lit. b) [OAO Neftyanaya Kompaniya Yukos împotriva Rusiei, pct. 522; Karoussiotis împotriva Portugaliei, pct. 62; Federaţia elenă a Sindicatelor Funcţionarilor din Sectorul Bancar împotriva Greciei (dec.), pct. 33].