Ghidul esc pentru Diagnosticul şi Tratamentul Bolilor Arterelor Periferice

Leziunile femuro-popliteale

Tipul leziunii		Descrierea
Tipul A		Stenoza unică ≤ 10 cm lungime Ocluzie unică ≤ 5 cm lungime
Tipul B		Leziuni multiple (stenoze sau ocluzii), fiecare ≤ 5 cm lungime Stenoza unică sau ocluzie ≤ 15 cm, care nu implică artera poplitee Leziuni unice sau multiple, în absenţa vaselor tibiale în continuitate, care să amelioreze influxul pentru un bypass distal Ocluzie sever calcificată ≤ 5 cm lungime Stenoza unică de artera poplitee
Tipul C		Stenoze multiple sau ocluzii, care totalizează > 15 cm, cu sau fără calcificări severe Stenoze recurente sau ocluzii, care necesită tratament, după 2 intervenţii endovasculare
Tipul D		Ocluzie cronică totală de AFC sau AFS (> 20 cm, care implică artera poplitee) Ocluzie cronică totală de artera poplitee şi trifurcaţia vasculară proximală

AAA= anevrism de aortă abdominală; AFC= artera femurală comună; AIC= artera iliacă comună; AIE= artera iliacă externă; AFS= artera femurală superficială. Prezentat cu permisiunea lui Norgren et al.⁶

În general, intervenţiile endovasculare nu sunt indicate ca şi tratament profilactic la pacienţii asimptomatici. Pacienţii care vor efectua revascularizare endovasculară pentru claudicaţie sau ICM vor fi incluşi într-un program de supraveghere clinică.

Principalele obiective ale stentării sunt: (1) îmbunătăţirea unui rezultat primar suboptimal – stenoza reziduală, recoil extensiv al vasului, disecţia care limitează fluxul; şi (2) ameliorarea patenţei vasului pe termen lung. Implantarea unui stent trebuie evitată în general, în zonele anatomice care permit mişcările de îndoire (articulaţia şoldului sau genunchiului), cu toate că, recent au fost dezvoltate stenturi speciale pentru astfel de situaţii. Stentarea trebuie evitată de asemenea, la nivelul segmentelor arteriale, care pot constitui locuri de implantare a unui potenţial bypass.

4.5.3.2.1 Segmentul aortoiliac

Afectarea obstructivă aterosclerotică a aortei distale şi a arterelor iliace este tratată de preferinţă, prin tehnici endovasculare, iar o strategie primară endovasculară poate fi recomandată pentru leziunile tip A-C, conform clasificării TASC (TransAtlantic Inter-Society Consensus). Rata mică a morbidităţii şi mortalităţii, ca şi rata > 90% a succesului procedural, susţin o abordare endovasculară ca primă linie de tratament. În centrele cu experienţă, leziunile tip D din clasificarea TASC sunt tratate de asemenea, percutan. Principala limită de a recomanda strategia endovasculară ca primă linie de tratament, pentru aproape toate leziunile aortoiliace, este absenţa unor date publicate din studii clinice randomizate.

Un singur studiu clinic randomizat a comparat strategia de stentare primară de rutină cu cea de stentare în caz de necesitate, în cazul persistenţei unui gradient presional după angioplastie şi nu a demonstrat nici un beneficiu al stentării primare, de rutină.²⁸⁰ Pe baza unei meta-analize mai vechi, stentarea poate fi recomandată ca terapie primară pentru stenozele şi ocluziile de artere iliace comune şi de artere iliace externe.²⁸¹ Rata patenţei după stentarea arterelor iliace este comparabilă cu cea observată după revascularizarea chirurgicală.²⁸²

Alegerea între un stent autoexpandabil vs. un stent expandabil pe balon depinde în principal, de preferinţa operatorului. Avantajele principale ale stenturilor expandabile pe balon sunt rigiditatea radială mai mare şi poziţionarea lor mai exactă, care este importantă, în mod deosebit, pentru leziunile la bifurcaţie.²⁸³ La nivelul arterelor iliace externe, este preferată în principal, strategia de stentare per primam utilizând stenturi auto-expandabile, datorită riscului mai mic de disecţie şi de recoil elastic al vasului.

În cazul incertitudinii asupra semnificaţiei hemodinamice a unor leziuni iliace cu severitate morfologică la limită, se vor determina gradienţii de presiune la nivelul leziunii, în repaus şi după hiperemia indusă.²⁸⁴