Hannibal în spatele măȘtii

Capitolul 46

Râul Essonne, domol și întunecat, curgea pe lângă depozit și pe lângă pontonul plutitor ancorat de un chei din apropiere de Vert le Petit. Hublourile cabinelor erau acoperite. Pontonul era legat la telefon și la curent. Frunzele din grădina de pe punte erau umede și strălucitoare.

Gurile ventilatoarelor erau deschise pe punte. Un țipăt se auzi venind dinspre ele. Fața unei femei agonizând apăru la un hublou, cu obrazul lipit de sticlă, apoi o mână păroasă o îndepărtă și trase perdeaua. Nimeni nu văzu nimic.

Luminile de pe chei făceau halouri în ceață, dar chiar deasupra se vedeau câteva stele pe cer. Lumina lor era mult prea slabă ca să-ți dai seama care erau.

Pe drum, un gardian de la poartă lumină cu lanterna duba pe care era scris Café de l’Este și, recunoscându-l pe Petras Kolnas, îl lăsă să intre în parcarea înconjurată cu gard de sârmă.

Kolnas intră repede în depozitul unde un muncitor scria etichetele de pe cutiile marcate U.S. POST EXCHANGE, NEUILLY. Depozitul era ticsit cu cutii, iar Kolnas își croi drum printre ele ca să iasă pe chei.

Un paznic stătea lângă pasarela vasului, la o masă făcută din resturile unor cutii din lemn. Tăia cu briceagul și mânca un cârnat în timp ce fuma. Își șterse mâinile pe un ștergar, gata să se repeadă, apoi îl recunoscu pe Kolnas și îl lăsă să treacă făcându-i semn cu capul.

Kolnas nu se întâlnea foarte des cu ceilalți, având viața lui. Stătea toată ziua în bucătăria restaurantului său, cu strachina în mână, și gusta din toate, drept care luase în greutate după război.

Zigmas Milko, zvelt ca întotdeauna, îl primi în cabină.

Vladis Grutas stătea pe o banchetă de piele și o femeie cu o vânătaie pe obraz îi făcea pedichiura. Era îndobitocită și prea bătrână să mai facă trotuarul. Grutas avea o privire deschisă, plăcută, adeseori un semn al furtunii la el. Căpitanul vasului juca o carte la masa de joc cu un individ butucănos, Mueller, din fosta Brigadă SS Dirlewanger, ale cărui ceafă și mâini erau acoperite cu tatuaje din închisoare până sub mâneci, unde nu se mai vedeau. Când Grutas își întoarse ochii spălăciți către jucători, aceștia aruncară cărțile pe masă și părăsiră cabina.

Kolnas nu pierdu vremea cu formule de politețe.

— Tăblița de identificare a lui Dortlich a fost găsită între dinții lui. Oțel german, bun, nu ruginește, nu se topește. Băiatul probabil că o are și pe a ta, și pe a mea, și pe a lui Grentz.

— I-ai spus acu’ patru ani lui Dortlich să cotrobăie prin cabană, spuse Milko.

— S-a învârtit degeaba pe acolo, un nemernic leneș, replică Grutas.

O împinse pe femeie cu piciorul, fără să se uite la ea, iar aceasta fugi din cabină.

— Unde-i otrava asta mică de l-a ucis pe Dortlich? întrebă Milko.

Kolnas ridică din umeri.

— Student în Paris. Nu știu cum de a primit viza. Dar așa a intrat. Nu mai am nicio informație despre el. Nimeni de acolo nu știe unde se află.

— Dacă se duce la poliție?

— Cu ce? întrebă Grutas. Cu amintirile din copilărie, cu coșmarele, cu tăblițele de identificare vechi?

— Poate că Dortlich i-a spus cum îmi telefonează ca să ia legătura cu tine, spuse Kolnas.

— Băiatul o să încerce să ne facă neplăceri.

— Neplăceri? hohoti Milko. Cred că i-a făcut destule neplăceri lui Dortlich. Nu cred că a fost ușor să-l omoare pe Dortlich, probabil că l-a împușcat pe la spate.

— Ivanov îmi este dator, interveni Grutas. Securitatea de la Ambasada Sovietică îl va descoperi pe micul Hannibal, iar noi o să ne ocupăm de restul. Kolnas, nu-ți face griji.

Țipete înăbușite se auziră din celălalt capăt al vasului. Cei doi nu dădură atenție.

— Svenka ar putea să preia sarcinile lui Dortlich, afirmă Kolnas, ca să demonstreze că nu este îngrijorat.

— Îl vrem noi pe el? întrebă Milko.

Kolnas ridică din umeri.

— Trebuie să-l luăm pe el. Svenka lucra de doi ani cu Dortlich. Are lucrurile noastre. Este singura legătură pe care o mai avem cu tablourile. Are contact și cu deportații, poate să-i aleagă pe cei potriviți să meargă la Bremerhaven. De acolo le putem lua noi.

Speriat de potențialul Planului Pleven de reînarmare a Germaniei, Iosif Stalin curăța Europa de Est prin deportări în masă. Trenuri pline porneau în fiecare săptămână, către moarte în lagărele de muncă din Siberia, sau către o viață de mizerie în taberele pentru refugiați din Vest. Deportații disperați erau o sursă importantă de femei și tineri pentru Grutas. El se ocupa de marfa asta. Iar morfina lui era de producție germană. El furniza marfă pentru piața neagră a aparaturii casnice și făcea toate schimbările necesare în psihologia mărfii umane pentru a putea fi exploatată.

Grutas căzu pe gânduri.

— A fost pe front acest Svenka?

Nu considerau a fi de încredere o persoană care rămăsese neprihănită pe Frontul de Est.

Kolnas ridică din umeri.

— Părea tânăr la telefon. Dortlich aranjase lucrurile.

— Scoatem totul de acolo, acum. Este prea devreme să vindem, dar trebuie să le scoatem. Când sună iar?

— Vineri.

— Spune-i să o facă acum.

— Vrea să iasă și el de acolo. Vrea acte.

— Putem să-l aducem la Roma. Nu știu dacă îl vrem aici. Promite-i orice, înțelegi?

— Tablourile alea frig, avertiză Kolnas.

— Du-te înapoi la restaurant, Kolnas. Continuă să-i hrănești pe gratis pe curcani, iar ei îți vor acoperi spatele. Și adu niște profiterol când mai vii pe aici să te plângi.

— E în regulă cu el, îl asigură Grutas pe Milko, după ce Kolnas plecă.

— Sper să fie așa, spuse Milko. Nu vreau să conduc un restaurant.

•

— Dieter! Unde este Dieter?

Ca să o deschidă, Grutas dădu de perete ușa cabinei de pe puntea de jos.

Două tinere femei speriate stăteau pe priciurile lor, fiecare legată cu cătușe de marginea priciului. Dieter, de douăzeci și cinci de ani, o ținea de păr pe una din ele.

— Dacă le umpli mutra de vânătăi și le spargi buzele, rămânem fără bani, spuse Grutas. Iar aceea este a mea acum.

Dieter dădu drumul la părul femeii și căută cheia prin talmeș-balmeșul din buzunarele lui.

— Eva!

Femeia mai în vârstă intră în cabină și se lipi de perete.

— Îngrijește-te de ea, iar Mueller să o ducă mai târziu acasă, spuse Dieter.

•

Grutas și Milko traversară depozitul în drum spre mașină. Mai ales în zona separată printr-o frânghie se aflau colete inscripționate APARATURĂ CASNICĂ. Grutas zări printre aparate un frigider englezesc.

— Milko, știi de ce beau englezii berea caldă? Pentru că au frigidere Lucas. Astea să nu le văd în casa mea. Vreau Kelvinator, Frigidaire, Magnavox, Curtis-Mathis. Vreau numai lucruri din America. Grutas ridică capacul unei pianine verticale și cântă câteva note. Este un pian de doi bani. Nu-l vreau. Kolnas, găsește-mi un Bösendorfer. Cel mai bun. Ia-l de la Paris, Milko… când te ocupi de celelalte lucruri.