Hannibal în spatele măȘtii

Capitolul 16

Hannibal se sculă devreme și se spălă în lavoar. O pană plutea în apă. Își amintea foarte vag cele întâmplate peste noapte.

În spatele lui auzi fâșâitul unei hârtii pe podeaua din piatră, un plic împins pe sub ușă. De bilet era legată o crenguță de salcie. Hannibal ținu biletul în mâini, la înălțimea ochilor, înainte de a-l citi.

Hannibal,
Aș fi deosebit de bucuroasă dacă m-ai vizita în salon la Ora Șarpelui. (Adică 10 dimineața, în Franța.)
Murasaki Shikibu
Hannibal Lecter, în vârstă de treisprezece ani, cu părul lucind de la apă, stă în fața ușii închise de la salon. Aude lăuta. Nu-i același cântec pe care îl auzise venind din baie. Bate la ușă.

— Intră.

Și intră într-o combinație de cameră de lucru și salon, cu o masă de lucru lângă fereastră și un șevalet pentru caligrafie.

Lady Murasaki era așezată la măsuța joasă pentru ceai. Părul era ridicat, susținut de agrafe din abanos. Cutele chimonoului șuierau în timp ce aranja florile.

Bunele maniere din orice cultură se suprapun, având un scop comun. Lady Murasaki îl întâmpină cu o ușoară și grațioasă înclinare a capului.

Hannibal se înclină din talie, așa cum îl învățase tatăl lui. Văzu un firicel de fum albăstrui ieșind pe fereastră precum zborul îndepărtat al unei păsări și vena albăstruie de pe antebrațul lui Lady Murasaki, așa cum ținea o floare, cu soarele luminându-i urechea. Lăuta lui Chiyoh se auzea încetișor din spatele unui paravan.

Lady Murasaki îl invită să stea în fața ei. Vocea ei era de un alto plăcut, cu câteva note răzlețe care nu se găseau în gama occidentală. Lui Hannibal, graiul ei i se părea o melodie adusă de vânt.

— Dacă nu vrei să vorbim în franceză, engleză sau italiană, putem folosi cuvinte din japoneză, cum ar fi kieuseru. Înseamnă „a dispărea”. Aranjă o tulpină, își ridică privirea de la flori și se uită la el. Lumea mea din Hiroshima a dispărut într-o clipă. Și lumea ta a fost făcută praf. Acum, tu și cu mine avem lumea pe care ne-o facem împreună. În acest moment. În această încăpere.

Ridică florile de pe preșul de lângă ea și le puse pe masă, lângă vază. Hannibal auzi foșnetul frunzelor și al faldurilor mânecii ei atunci când îi întinse câteva flori.

— Hannibal, unde le-ai pune ca să aibă cel mai bun efect? Unde vrei tu.

Hannibal se uită la flori.

— Pe când erai mic, tatăl tău ne-a trimis din desenele tale. Aveai un ochi promițător. Dacă preferi să desenezi aranjamentul, folosește foile de lângă tine.

Hannibal chibzui. Luă două flori și cuțitul. Văzu arcadele ferestrelor, curbura șemineului unde ceaiul atârna deasupra focului. Tăie tulpinile florilor și le puse în vază, dând o direcție armonioasă aranjamentului floral și încăperii. Puse tulpinile tăiate pe masă.

Lady Murasaki păru încântată.

— Ah, putem numi asta moribana, stilul direct. Ridică un bujor mătăsos. Pe unde l-ai pune? De fapt, l-ai folosi și pe el?

În șemineu, apa din ceainic începu să clocotească. Hannibal o auzi, auzi apa clocotind, privi suprafața apei și se schimbă la față, iar camera din jurul lui dispăru.

•

Cazanul de baie al lui Mischa pe plita din cabana de vânătoare, țeasta căprioarei rostogolindu-se în apa clocotindă ca și cum ar fi vrut să iasă afară. Oasele în apa clocotită.

•

Își reveni, înapoi în camera lui Lady Murasaki, iar bujorul, însângerat acum, era căzut pe tăblia mesei, cu cuțitul zăngănind lângă el. Hannibal se stăpâni, se sculă în picioare ascunzând la spate mâna însângerată. Se înclină către Lady Murasaki și dădu să plece din cameră.

— Hannibal.

El deschise ușa.

— Hannibal.

Într-o clipă, ea era în picioare, lângă el. Îl ținea de mână, îi susținea privirea cu privirea ei și nu-l atingea decât cu vârfurile degetelor. Îi atingea mâna însângerată și atingerea ei produse o tresărire, o schimbare a deschiderii pupilelor lui.

— Trebuie cusută rana. Serge ne poate duce până în oraș.

Hannibal clatină din cap și indică cu vârful bărbiei masa de lucru. Lady Murasaki îl privi drept în ochi, ca să se asigure.

— Chiyoh, fierbe acul și ața.

La fereastră, la lumină, Chiyoh îi aduse lui Lady Murasaki un ac și ața înfășurată pe o agrafă din abanos, încă fierbinți de la fiert. Lady Murasaki îi prinse cu fermitate mâna și cusu în șase puncte degetul. Picături de sânge ajunseră pe chimonoul ei alb. Hannibal o privi liniștit în timp ce-l îngrijea. Nu dădu niciun semn că l-ar durea. Părea să se gândească la altceva.

Se uită cum se desfășoară ața de pe agrafă. Curbura acului depinde de diametrul agrafei, se gândi. Paginile din Huyghens risipite pe zăpadă, împreună cu creierul.

Chiyoh mai puse o frunză de aloe și Lady Murasaki îi bandajă mâna. Când i-o eliberă, Hannibal se duse la masa de ceai, ridică un bujor și îi tăie tija. Puse bujorul în vază, întregind aranjamentul elegant. Se întoarse către Lady Murasaki și Chiyoh.

Pe chipul lui trecu un tremur ușor, ca pe suprafața apei, și încercă să spună: „Mulțumesc”. Ea îi răsplăti efortul cu cel mai delicat și mai bun zâmbet, dar nu-l lăsă să-și prelungească efortul.

— Vrei să vii cu mine, Hannibal? Mă ajuți să duc florile?

Urcară împreună scările către mansardă.

Ușa mansardei fusese cândva montată în altă parte a casei; un chip era sculptat pe ea, o mască grecească, de teatru. Lady Murasaki, ținând o lampă, deschise drumul prin mansarda enormă, printre lucrurile adunate acolo timp de trei secole, cufere, ornamente de pom, mobilier de grădină, din nuiele, costume de teatru Kabuki și Nô și un șir de marionete atârnate de o stinghie.

O lumină slabă venea de la o lucarnă mai îndepărtată de ușă. Lampa ei lumină un mic altar aflat în partea opusă a ferestrei. Pe altar se aflau imagini ale rudelor lui Hannibal. Deasupra imaginilor erau cocori din hârtie, tip origami, mulți cocori. Era acolo și o fotografie din ziua nunții părinților lui Hannibal. Hannibal se uită de aproape la mama și tatăl lui în lumina lumânării. Mama lui arăta foarte fericită. Singura flacără era aceea a lumânării – hainele ei nu erau în flăcări.

Hannibal simți o prezență nedeslușită lângă el, apoi deasupra lui, care dispăru în întuneric. Când Lady Murasaki ridică oblonul lucarnei, lumina dimineții căzu asupra lui Hannibal și a prezenței întunecate de lângă el, străluci pe apărătorile de picioare, pe stindardul ținut în mănușile armurii, pe platoșa pentru piept, apoi pe masca de metal și coiful unui comandant de samurai. Armura se afla pe o platformă. Armele samuraiului, katana lungă și aceea scurtă, pumnalul și securea de luptă erau așezate pe un suport în fața armurii.

— Să punem florile aici, Hannibal, spuse Lady Murasaki curățând locul în fața altarului unde se aflau fotografiile părinților săi. Aici m-am rugat pentru tine și te sfătuiesc din tot sufletul să te rogi pentru tine, să consulți spiritele celor din familie pentru a căpăta înțelepciune și putere.

Fără prea multă politețe, el își înclină pentru o clipă capul către altar, dar îl furnica prezența armurii pe care o simțea lângă el. Merse la suportul pe care erau puse armele. Lady Murasaki îl opri să le atingă.

— Armura asta a stat în ambasada din Paris pe când tatăl meu era ambasador în Franța, înainte de război. Am ascuns-o de germani. O ating o singură dată pe an. De ziua stră-stră-străbunicului meu mă simt onorată să-i curăț armura și armele și să le ung cu ulei de camelii și ulei de cuișoare, care dau aroma asta încântătoare.

Ridică dopul unei sticluțe și-i dădu să miroasă.

Pe podium, înaintea armurii, se afla un pergament. Era derulat cât să se vadă prima lui parte, samuraiul purtând armura în fruntea alaiului său. Cum Lady Murasaki aranja lucrurile pe altar, Hannibal desfășură pergamentul până la următoarea imagine, în care samuraiul prezenta capetele învinșilor, fiecare inamic având prins numele de par, sau de ureche, atunci când era chel.

Lady Murasaki îi luă cu blândețe pergamentul din mâna și-l rulă atât cât să se vadă numai imaginea strămoșului în armură.

— Este după bătălia pentru castelul Osaka, spuse ea. Există și alte pergamente care te-ar putea interesa. Hannibal, pe unchiul tău, ca și pe mine, ne-ar bucura dacă ai deveni un om așa cum a fost tatăl tău. Așa cum este unchiul tău.

Hannibal se uită întrebător la armură. Ea îi citi întrebarea pe chip.

— Și ca el? În unele lucruri, dar cu mai multă compasiune. Se uită la armură, apoi îi șopti lui Hannibal, zâmbind: Dar nu aș spune asta în fața lui, în japoneză. Se apropie de el cu lampa în mână. Hannibal, poți să ieși de pe tărâmul coșmarului. Poți să fii orice îți dorești. Vino pe tărâmul viselor. Vrei să vii împreună cu mine?

Era cu totul diferită de mama lui. Nu era mama lui, dar simțea în piept ceva pentru ea. Privirea lui pătrunzătoare o neliniști; alese să rupă vraja.

— Puntea către lumea viselor se află peste tot, dar trece mai întâi prin cabinetul doctorului, apoi prin sala de clasă, spuse ea. Vrei să vii?

Hannibal o urmă, dar caută mai întâi bujorul însângerat, pierdut printre celelalte flori, și îl puse pe podiumul din fața armurii.