Hannibal în spatele măȘtii

Capitolul 26

Chiyoh se pregătea pentru plecarea ei în Japonia băgându-i în cap lui Hannibal noțiuni elementare de japoneză, cu speranța că el va reuși să converseze cu Lady Murasaki, eliberând-o pe aceasta de efortul de a vorbi în engleză.

Descoperi că este un bun ucenic în tradiția Heian, a comunicării prin poeme, și se angajă cu el în schimbul de poeme, încrezătoare că așa va acoperi lipsurile viitorului partener de discuții. Îl făcu pe Hannibal să transpire căutându-și cuvintele pentru Lady Murasaki, utilizând toate jurămintele pe care le credea a fi sacre pentru un occidental. Recurse și la angajamente luate în fața altarului din mansardă, ca și la un jurământ de sânge care presupunea să-și înțepe degetele cu un ac.

Dar nu puteau să țină timpul în loc prin voința lor. Când Lady Murasaki și Hannibal își făcură bagajele pentru Paris, Chiyoh se pregăti și ea de plecare în Japonia. Serge și Hannibal urcară cufărul lui Chiyoh în vagonul pentru bagaje în gara din Lyon, în timp ce Lady Murasaki stătea lângă ea în tren, ținând-o de mână până în ultima clipă. Cineva din afară, care le-ar fi privit, ar fi putut să se gândească la faptul că sunt lipsite de orice urmă de emoție, ca și cum ar fi fost vorba de o simplă strângere de mână.

Pe drumul spre casă, Hannibal și Lady Murasaki resimțiră dureros absența lui Chiyoh. Acum nu mai erau decât ei doi.

•

Apartamentul din Paris, lăsat liber de tatăl lui Lady Murasaki, înainte de război, avea un aer foarte japonez prin jocul subtil de umbre și suprafețe lăcuite. Dacă dezvelind mobila, piesă cu piesă, Lady Murasaki își adusese aminte de tatăl ei, ea nu lăsă să se vadă.

Ea și Hannibal traseră draperiile grele, lăsând soarele să intre. Hannibal privi jos, la Place des Vosges, toată în lumină, spațioasă și acoperită cu cărămizi roșii, ce dădeau senzația de căldură, una dintre cele mai frumoase piețe din Paris, în ciuda grădinii încă răvășite de război.

Aici, în acest loc, regele Henric al II-lea luase parte la turnir sub culorile Dianei de Poitiers și căzuse ucis de rana la ochi. Nici măcar Vesalius, aflat lângă el, nemaiputând să-l salveze.

Hannibal închise un ochi și încercă să ghicească locul exact în care căzuse Henric – probabil chiar acolo unde stătea acum inspectorul Popil, ținând un ghiveci cu flori și uitând-se la ferestre. Hannibal nu se clinti.

— Cred că ai un vizitator, doamnă, spuse el peste umăr.

Lady Murasaki nu întrebă despre cine este vorba. Când se auzi ciocănitul la ușă, ea așteptă o clipă înainte să deschidă.

•

Popil intră cu ghiveciul cu flori și cu o pungă cu dulciuri de la Fauchon. A urmat un moment hazliu în care încerca să-și scoată pălăria având ambele mâini ocupate. Lady Murasaki îl ajută cu pălăria.

— Bine ați venit la Paris, Lady Murasaki. Florarul mi-a spus că planta asta va da foarte bine pe terasa dumneavoastră.

— Terasă? Oare mă supravegheați, inspectore, știți deja că am o terasă.

— Nu numai asta. M-am convins că aveți un hol la intrare și bănuiesc că există și o bucătărie.

— Trebuie să treceți din cameră în cameră?

— Da, asta este metoda mea, trec dintr-o cameră în alta.

— Până când ajungeți unde?… Și văzu cum el roșește ușor, așa că-l lăsă în pace. Trebuie să o punem la lumină?

Hannibal despacheta armura, când cei doi ajunseră la el. Stătea lângă coș, cu masca de samurai în mâini. Nu-și întoarse corpul către inspectorul Popil, ci numai capul, ca un uliu, și se uită la polițist. Văzând pălăria lui Popil în mâinile lui Lady Murasaki, Hannibal estimă dimensiunea și greutatea capului acestuia la 19,5 cm și șase kilograme.

— Chiar porți masca aceea? întrebă inspectorul Popil.

— Încă nu mi-am câștigat acest drept.

— Sunt uimit.

— Purtați multele dumneavoastră decorații, domnule inspector?

— Atunci când o cere protocolul.

— Ciocolate de la Fauchon. Foarte inteligent, inspectore Popil. Vor îndepărta mirosul adus de la țară.

— Dar nu și parfumul de ulei de cuișoare. Lady Murasaki, trebuie să discutăm problema dreptului la rezidență.

Popil și Lady Murasaki începură să vorbească pe terasă. Hannibal îi privi prin fereastră, revizuindu-și estimarea făcută asupra pălăriei lui Popil la douăzeci de centimetri. Pe parcursul discuției, Popil și Lady Murasaki mutară de mai multe ori ghiveciul pentru a vedea cum stă planta în soare. Păreau să simtă nevoia de a-și ocupa mâinile cu ceva.

Hannibal nu continuă cu despachetatul armurii, ci îngenunche lângă coș și rămase cu mâna pe mânerul din piele al sabiei scurte. Îl privi pe polițist prin găurile măștii.

O putea vedea pe Lady Murasaki cum râde. Probabil că Popil spusese o frivolitate, iar ea râdea din politețe, bănui Hannibal. Când se întoarseră, Lady Murasaki îi lăsă singuri.

— Hannibal, în momentul morții sale, unchiul tău încerca să afle ce s-a întâmplat cu sora ta în Lituania. Pot să încerc și eu asta. Este greu acum în Țările Baltice – uneori sovieticii cooperează, dar de cele mai multe ori nu. Dar pot să încerc să iau urma.

— Mulțumesc.

— Ce-ți amintești?

— Locuiam într-o cabană. A urmat o explozie. Îmi amintesc cum am fost luat de soldați, pe un tanc, și dus în sat. Între aceste două momente nu știu. Încerc să-mi amintesc. Nu pot.

— Am vorbit cu doctorul Rufin. Nicio reacție la asta. Nu a dorit să discute amănuntele întâlnirilor voastre. Din nou nicio reacție. Dar mi-a spus că ești foarte îngrijorat în legătură cu ea, așa cum și este normal. Spune că memoria îți va reveni cu timpul. Dacă vreodată îți amintești ceva, te rog să-mi spui.

Hannibal se uită calm la inspector.

— De ce nu?…

Dori să audă un ceas. Ar fi fost bine să audă un ceas.

— Când vorbeam despre… incidentul cu Paul Momund, ți-am spus că mi-am pierdut rudele în război. Mi-a fost foarte greu să-ți vorbesc despre asta. Știi de ce?

— Spuneți-mi de ce, domnule inspector.

— Pentru că mă gândesc că le-aș fi putut salva, mi-e groază să descopăr lucrurile pe care nu le-am făcut, dar le-aș fi putut face. Dacă trăiești aceeași teamă, nu lăsa ascunse amintirile despre Mischa. Poți să-mi spui orice.

Lady Murasaki intră în cameră. Popil se ridică în picioare și schimbă subiectul.

— Liceul acela este o școală bună și meriți să mergi acolo. Dacă pot, o să te ajut. O să trec din când în când pe la școală ca să te văd.

— Dar ați prefera să veniți aici, spuse Hannibal.

— Unde sunteți binevenit, completă Lady Murasaki.

— La revedere, domnule inspector, rosti Hannibal.

Lady Murasaki îl conduse pe Popil și se întoarse furioasă.

— Inspectorul Popil te place, se vede pe mutra lui, afirmă Hannibal.

— Ce se poate vedea pe a ta? Este periculos să-l ispitești.

— O să descoperi că-i plicticos.

— Ești bădăran. Este exact opusul tău. Dacă vrei să fii nepoliticos cu un musafir, fă-o în casa ta, preciză Lady Murasaki.

— Lady Murasaki, eu aici vreau să stau.

Furia începu să o părăsească.

— Nu. O să ne petrecem sărbătorile împreună, și sfârșiturile de săptămână, dar trebuie să mergi la școală, așa cum se cuvine. Știi că o să stau cu mâna deasupra ta.

Și ea încheie discuția.

•

Deasupra lui. Mâna care ținuse pălăria lui Popil se afla deasupra lui. Mâna care ținuse cuțitul la gâtul fratelui lui Momund. Mâna care apucase capul măcelarului, îl aruncase într-o pungă și-l pusese pe cutia poștală. Mâna ei peste palmele sale. De nepătruns chipul ei.