Horia sima

18. „UN GRAUNTE DE NOROI”

Ce semnificatie nationala are anularea sentintei de condamnare a Capitanului si reabilitarea memoriei lui prin Decizia Înaltei Curti de Casatie? Cum trebuie valorizata din punct de vedere politic si istoric aceasta Decizie?

Cum se proiecteaza viata de mâine a neamului nostru?

Aceasta întrebare cruciala si-a pus-o si Avocatul Dumitru M. Ranetescu, în ultimul articol publicat în ziarul Buna Vestire, din 5 Decembrie 1940, si a lamurit-o cum nu se poate mai patrunzator. Ranetescu face distinctie între planul spiritual de existenta, unde Capitanul nu poate fi atins de nici o micime omeneasca, de nici o ticalosie a contemporanilor, dominând cu statura lui uriasa viata eterna a neamului nostru, si planul istoric, unde era nevoie de aceasta reparatie, de aceasta decizie a celei mai înalte instante judiciare a tarii, pentru ca „un strop de noroi” se prinsese pe albul imaculat al vesmântului sau.

Încheiem aceasta parte a lucrarii, destinata procesului Capitanului, cu incomparabila exegeza a lui Ranetescu, care a talmacit posteritatii însemnatatea Deciziei Înaltei Curti de Casatie, în termeni de o mare înaltime intelectuala si spirituala, care face inutil sa mai adaugam noi ceva.

”Sfârsind acest memorial, privesc cu adânca melancolie la vraful de hârtii, înnegrite de praful podurilor si de umezeala pamântului, pe unde au stat ascunse în vremea prigoanei.

Le-am scris cu durere, dar nu cu deznadejde, la câteva zile dupa proces. Capitanul traia, undeva pe fata tarii si inima mea îl dorea de departe. Speram ca într-o zi va sosi ceasul biruintei si al rafuielii. Povestea scrisa de mine putea sa slujeasca la ceva...

Azi ma întreb: la ce poate servi rascolirea unei dureri, îngropata în tarâna anilor? S-a pronuntat acum trei zile, de Înalta Curte, anularea unei monstruozitati judiciare si reabilitarea Capitanului.

Era nevoie de anularea unei nulitati, de desfiintarea unei negatii a oricarei idei de justitie? Teoretic, da.

Fiindca pe albul imaculat al vesmântului de jertfa si nevinovatie, cu care Capitanul a intrat în istorie, se prinsese un graunte, de noroi. El trebuia smuls, caci, în scurgerea veacurilor viitoare, s-ar fi putut gasi cineva care sa demonstreze, cu autoritate de lucru judecat, ca a existat un tradator cu numele de Corneliu Codreanu.

Câti jidani n-au pângarit memoria lui Iisus, bagatelizându-i minunile si încercând sa-l coboare din înaltimea sfinteniei la murdaria vulgaritatii, fara alt argument decât exegeza talmudica si cutezatoare a spiritului lor pervers!

Dar când ar fi vorba sa se descopere în arhive o sentinta definitiva, de osândire a Capitanului?

Pentru noi, cei de azi, care am sorbit din cupa amara a nedreptatii, dar am vazut si rasaritul uriasei biruinte, reabilitarea Capitanului este o simpla formalitate a legii.

Am vazut solemna înfatisare a Înaltei Curti, am auzit gravele concluzii ale procurorului general, stralucita cuvântare a lui Vergatti, profunda elocinta – cu rezonante de suspin si de blestem – din pledoaria D-lui Horia Cosmovici, am ascultat glasul emotionat al celui mai înalt magistrat al tarii, prim-presedintde Lupu, si am iesit din încaperea Curtii ca dintr-o imensa Catedrala în care s-a rostit cuvântului lui Dumnezeu.

Nici o soapta, nici un murmur. A fost ceva – pentru noi legionarii ca si pentru cei buni si drepti – putea sa fie, putea sa nu fie. Pe Capitan nici o sentinta nu l-a putut atinge si nici o lege nu l-a putut spala.

Doar formalismul omenesc trebuia îndeplinit pentru tiparnita Istoriei.

Martori si transmitatori catre urmasii nostri a acestei tragice legende umane, noi cei de azi, am împietrit în credinta Capitanului si cu ea ne vom încalzi sufleteste, pâna la sfârsitul vietilor noastre.

Nu ne mai copleseste durerea, caci prin „Capitan” nu mai întelegem o viata de om, ci viata de veci a neamului nostru. Este atât de uriasa jertfa lui, opera întregii lui existente pamântesti si spirituale, încât ne întrebam daca pentru marea evolutie a lumii nu a fost aceasta jertfa, aceasta aparitie fulgeratoare, una din minunile omenirii.

Tot ce a scris, a vorbit si a înfaptuit Capitanul sunt constructiile de baza pe care se va zidi si cladirea lumii noi. Omul nou si lumea noua vor renaste – ca legendara pasare – din cenusa rugului înaltat de Capitan si în jurul caruia au ars toate pacatele trecutului.

Si atunci, când s-a desfasurat sinistra drama de la Malmaison, ca si azi când culegem oseminte si le asezam cu pietate pe altarele verzi ale României Legionare, se desprinde din freamatul întregului nostru istoric, din întinsul câmpiilor, al codrilor, din glasul apelor, din crestele muntilor, acea mama a noastra – tara – si ca o batrâna strabunica consolatoare vine sa ne spuna duioasa: „Nu-l plângeti pe Codreanu, caci a fost unul dintre cei mai buni copii ai mei!”

Ai fost Capitane, ca acele spirite stralucitoare, care si-au trait viata exclusiv pentru neamul si pamântul românesc, cercetând neobosit rosturile acestui neam, cladind din trecutul si legendele lui, din vitejia si întelepciunea voievozilor, din dragostea poporului pentru brazda stramoseasca, un sfânt patrimoniu lasat generatiilor...: ai fost ca un Eminescu, care hoinarea prin tara lui draga, de la Putna lui Stefan, prin toti muntii si prin toate câmpiile Ardealului, Bucovinei, Moldovei si Tarii Românesti, pâna pe ulitele Blajului sau printr-acelea ale Bucurestiului, pentru ca sa se întoarca apoi în cetatea Iasiului, aromând peste tot mireasma pamântului, a sânului tarii lui, a tarii care i-a fost atât de scumpa; sau ca un Sincai, cel care îsi purta povestea neamului în desagi, poveste culeasa cu pretul a mii de suferinte de prin toate bibliotecile lumii, dar pe care el a daruit-o aceluiasi neam ca pe cea mai scumpa comoara. Ca toti marii revolutionari, încremeniti în moarte cu numele tarii pe buze – luptatori si protestatari neînfricati împotriva împilarilor si suferintelor neamului – astazi însiruiti în fresca nemuritoare a istoriei noastre – tot astfel tu, Capitane, ai depasit o simpla glorie omeneasca si te-ai ridicat pe cele mai înalte culmi ale recunostintei si iubirii ce-ti datoreaza o întreaga natiune.

Sa traiesti în nemurire, Capitane!”.