HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 1734 - & 1. Înainte ca cineva să prezinte recurs, trebuie să ceară în scris revocarea sau modificarea decretului din partea autorului acestuia; după prezentarea acestei cereri, se înţelege de la sine că a fost cerută şi suspendarea executării.

& 2. Cererea trebuie făcută în termen peremptoriu de zece zile utile de la intimarea legitimă a decretului.

& 3. Normele prevăzute de && 1 şi 2 nu sunt valabile:

1. pentru recursul ce trebuie prezentat Episcopului împotriva decretelor emise de autorităţile care depind de Episcop;

2. pentru recursul ce trebuie prezentat împotriva unui decret prin care se decide recursul ierarhic, dacă decizia nu a fost luată de Episcop;

3. pentru recursurile ce trebuie prezentate conform cann. 57 şi 1735.

Can. 1735 - Dacă în decurs de treizeci de zile de la data când a ajuns cererea despre care vorbeşte can. 1734, autorul decretului intimează un nou decret prin care îl modifică pe primul sau decide că cererea trebuie respinsă, termenele pentru recurs se scurg de la data intimării noului decret; iar dacă nu decide nimic în decurs de treizeci de zile, termenele se scurg de la a treizecea zi.

Can. 1736 - & 1. În materiile în care recursul ierarhic suspendă executarea decretului, rămâne suspendată şi cererea despre care vorbeşte can. 1734.

& 2. În celelalte cazuri, dacă autorul decretului nu a decis să-i suspende executarea în termen de zece zile de când i-a sosit cererea despre care este vorba în can. 1734, suspendarea poate fi cerută între timp propriului Superior ierarhic, care are facultatea să o acorde numai din motive grave şi având întotdeauna grijă ca mântuirea sufletelor să nu aibă nimic de suferit.

& 3. Dacă este prezentat recurs după ce a fost suspendată executarea decretului conform & 2, cel care trebuie să examineze recursul să decidă, conform can. 1737, & 3, dacă suspendarea trebuie confirmată ori revocată.

& 4. Dacă în termenul stabilit nu este prezentat nici un recurs împotriva decretului, prin aceasta încetează şi suspendarea executării efectuate între timp conform normelor din && 1 sau 2.

Can. 1737 - & 1. Cine susţine că este nedreptăţit de un decret poate recurge, din orice motiv just, la Superiorul ierarhic al aceluia care a dat decretul; recursul poate fi prezentat chiar autorului însuşi al decretului, care trebuie să-l trimită imediat Superiorului ierarhic competent.

& 2. Recursul trebuie prezentat în termen peremptoriu de cincisprezece zile utile care, în cazurile prevăzute de can. 1734, & 3, se scurg din ziua în care decretul a fost intimat; în celelalte cazuri, însă, se scurg conform can. 1735.

& 3. Chiar şi în cazurile în care recursul nu suspendă ipso iure executarea decretului şi nici suspendarea nu a fost decisă conform can. 1736, & 2, Superiorul poate, dintr-un motiv grav, să poruncească suspendarea executării, având totuşi grijă ca mântuirea sufletelor să nu aibă nimic de suferit.

Can. 1738 - Cine face recurs are întotdeauna dreptul să apeleze la ajutorul unui avocat sau al unui procurator, evitând întârzieri inutile; mai mult, în cazul în care autorul recursului nu are un asemenea apărător şi Superiorul consideră că este necesar, să fie numit un apărător din oficiu, dar Superiorul poate întotdeauna ordona ca autorul recursului să compară personal pentru a fi interogat.

Can. 1739 - Superiorul care judecă recursul poate, după cum e cazul, nu numai să confirme decretul sau să-l declare invalid, dar chiar să-l anuleze, să-l revoce sau, dacă i se pare că acest lucru este mai convenabil, să-l rectifice, să-l înlocuiască, să-l abroge.

SECŢIUNEA A II-A

Procedura în înlăturarea sau transferarea parohilor

CAPITOLUL I

Modul de a proceda în înlăturarea parohilor

Can. 1740 - Când slujirea unui paroh, indiferent din ce motiv, chiar fără o vină gravă din partea lui, ajunge să fie dăunătoare sau cel puţin ineficientă, acel paroh poate fi înlăturat din parohia sa de către Episcopul diecezan.

Can. 1741 - Motivele pentru care un paroh poate fi înlăturat în mod legal din parohia sa sunt, mai ales, următoarele:

1. un mod de a acţiona ce pricinuieşte o pagubă gravă sau o tulburare comuniunii ecleziale;

2. incompetenţa ori o permanentă boală mentală sau trupească, ce îl fac pe paroh incapabil să-şi îndeplinească în mod eficient funcţiile proprii;

3. pierderea bunei reputaţii în rândul enoriaşilor cinstiţi şi serioşi sau aversiunea împotriva parohului, şi se prevede că aceste stări de lucruri nu vor înceta în scurtă vreme;

4. neglijarea gravă sau încălcarea îndatoririlor de paroh, care persistă şi după avertisment;

5. proasta administrare a bunurilor materiale, care pricinuieşte o pagubă gravă pentru Biserică, când acestui rău nu i se poate găsi un alt remediu.

Can. 1742 - & 1. Dacă, în urma efectuării investigaţiei, a constatat că există motivul despre care vorbeşte can. 1740, Episcopul să discute problema cu doi parohi, aleşi de el în mod liber din grupul desemnat în mod stabil pentru acest scop de consiliul prezbiteral; dacă apoi consideră că trebuie să se recurgă la înlăturare, indicând pentru validitate motivul şi dovezile, să-l sfătuiască părinteşte pe paroh ca, în termen de cincisprezece zile, să renunţe la oficiu.

& 2. Pentru parohii care sunt membri ai unui institut călugăresc sau ai unei societăţi de viaţă apostolică, să se respecte dispoziţia can. 682, & 2.

Can. 1743 - Renunţarea din partea parohului poate fi făcută nu numai fără nici o rezervă, dar chiar sub condiţie, numai ca aceasta să poată fi acceptată în mod legitim de către Episcop şi, de fapt, să o accepte.

Can. 1744 - & 1. Dacă parohul nu a răspuns în termenul prestabilit, Episcopul să-l invite din nou, prelungind timpul util pentru a răspunde.

& 2. Dacă Episcopul constată că parohul a primit a doua invitaţie şi totuşi nu a răspuns, deşi nu a fost reţinut de nici un impediment, sau dacă parohul refuză să renunţe fără să aducă nici un motiv, Episcopul să dea decretul de înlăturare.

Can. 1745 - Dacă parohul atacă motivul înlăturării şi justificările lui, prezentând motivaţii care Episcopului i se par insuficiente, Episcopul, ca să acţioneze valid:

1. să-l invite pe paroh ca, după ce a examinat actele, să-şi expună în scris replicile proprii, prezentând chiar, dacă are, dovezile contrare;

2. apoi, completând, dacă e necesar, investigaţia, să evalueze situaţia împreună cu aceiaşi parohi despre care este vorba în can. 1742, & 1, dacă nu, trebuie să fie desemnaţi alţii din cauza imposibilităţii participării lor;

3. în sfârşit, să decidă dacă parohul trebuie sau nu să fie înlăturat şi să dea de îndată decretul necesar.

Can. 1746 - După ce parohul a fost înlăturat, Episcopul să prevadă fie atribuirea unui alt oficiu, dacă parohul este capabil, fie pensionarea, dacă e cazul şi o permit circumstanţele.

Can. 1747 - & 1. Parohul înlăturat trebuie să se abţină de a exercita funcţia de paroh, să elibereze cât mai curând casa parohială şi să încredinţeze tot ceea ce aparţine parohiei celui căruia Episcopul i-a încredinţat parohia.

& 2. Dacă este vorba de un bolnav, care nu poate fi mutat din casa parohială în alt loc fără neajunsuri, Episcopul să-i permită folosirea, chiar exclusivă, a casei, câtă vreme durează această necesitate.

& 3. Cât timp recursul împotriva decretului este pendinte, Episcopul nu poate numi un nou paroh, dar între timp să se îngrijească de parohie printr-un administrator parohial.

CAPITOLUL II

Modul de a proceda în transferarea parohilor

Can. 1748 - Dacă binele sufletelor, necesitatea sau utilitatea pentru Biserică cer ca un paroh să fie transferat din parohia sa, pe care o conduce cu folos, într-o altă parohie sau într-un alt oficiu, Episcopul să-i propună în scris transferul şi să-l îndemne să accepte din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de suflete.

Can. 1749 - Dacă parohul nu vrea să asculte de sfatul şi de îndemnurile Episcopului, să-şi expună în scris motivele.

Can. 1750 - Dacă Episcopul, în ciuda motivelor invocate de paroh, consideră că nu trebuie să renunţe la decizia sa, să evalueze, împreună cu doi parohi aleşi în conformitate cu can. 1742, & 2, motivele favorabile sau contrare transferării; dacă apoi consideră că transferarea trebuie să aibă loc, să îi adreseze din nou parohului îndemnuri părinteşti.

Can. 1751 - & 1. După ce s-au efectuat toate acestea, dacă parohul continuă să refuze, iar Episcopul consideră că transferarea trebuie făcută, Episcopul să dea decretul de transferare, stabilind că, după trecerea timpului fixat, parohia este vacantă.

& 2. Trecând în mod inutil acest timp, să declare parohia vacantă.

Can. 1752 - În cauzele de transferare să se aplice dispoziţiile can. 1747, respectându-se echitatea canonică şi ţinându-se seama de mântuirea sufletelor, care în Biserică întotdeauna trebuie să fie legea supremă.

CODUL CANOANELOR BISERICILOR ORIENTALE
CANOANE PRELIMINARE
Can. 1 - (cf 1) Canoanele acestui Cod privesc toate şi numai Bisericile orientale catolice, exceptând cazul în care, în ceea ce priveşte relaţiile cu Biserica latină, este stabilit în mod expres altfel.

Can. 2 - (cf 6 & 2) Canoanele Codului, în care, în cea mai mare parte este preluat sau adaptat dreptul vechi al Bisericilor orientale, trebuie să fie luate în considerare în primul rând plecând de la acel drept.

Can. 3 - (cf 2) Codul, deşi se referă adesea la prescrierile cărţilor liturgice, de obicei nu decide în materie liturgică; de aceea, aceste prescrieri trebuie să fie respectate în mod conştiincios, exceptând cazul în care sunt contrare canoanelor Codului.

Can. 4 - (= 3) Canoanele Codului nu abrogă convenţiile stipulate sau aprobate de Scaunul Apostolic cu naţiuni sau cu alte societăţi politice şi nici nu derogă de la acestea; de aceea, aceste convenţii continuă să fie în vigoare ca şi până în prezent, fără a se opune prevederilor contrare Codului.

Can. 5 - (= 4) Drepturile câştigate, precum şi privilegiile acordate până în prezent unor persoane fizice sau juridice de către Scaunul Apostolic, care sunt în uz şi nu sunt revocate, rămân integre, exceptând cazul în care sunt revocate în mod expres de canoanele Codului.

Can. 6 - (cf 6) Prin intrarea în vigoare a Codului:

1. sunt abrogate toate legile dreptului comun sau ale dreptului particular care sunt contrare canoanelor Codului, sau care privesc o materie ce este reglementată integral în Cod;

2. sunt revocate toate obiceiurile respinse de canoanele Codului sau contrare acestuia, însă nu cele centenare sau imemorabile.

TITLUL I

DESPRE CREDINCIOŞII CREŞTINI ŞI TOATE DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE LOR

Can. 7 - & 1. (= 204) Credincioşii creştini sunt aceia care, fiind încorporaţi lui Hristos prin botez, sunt constituiţi ca popor al lui Dumnezeu şi de aceea, participând în modul specific lor la funcţia sacerdotală, profetică şi regală a lui Hristos, sunt chemaţi să exercite fiecare misiunea pe care Dumnezeu a încredinţat-o Bisericii spre a o îndeplini în lume, conform condiţiei proprii.

& 2. Această Biserică, constituită şi orânduită în această lume ca societate, subzistă în Biserica catolică cârmuită de urmaşul lui Petru şi de Episcopii în comuniune cu el.

Can. 8 - (= 205) Sunt în deplină comuniune cu Biserica catolică aici pe pământ acei botezaţi care, în alcătuirea ei vizibilă, sunt uniţi cu Hristos prin legăturile mărturisirii credinţei, prin sacramente şi prin conducerea bisericii.

Can. 9 - & 1. (= 206) Sunt legaţi Bisericii dintr-un motiv special catehumenii care, mişcaţi de Spiritul Sfânt, cer cu voinţă explicită să fie încorporaţi în ea şi de aceea, prin însăşi această voinţă şi prin viaţa lor de credinţă, de speranţă şi de iubire pe care o practică, sunt uniţi cu Biserica ce îi ocroteşte ca şi cum ar fi deja ai săi.

& 2. Biserica are o grijă specială faţă de catehumeni şi, în timp ce îi cheamă să ducă o viaţă evanghelică şi îi introduce la participarea la Sfânta Liturghie, la Sacramente şi la laudele dumnezeieşti, le acordă deja cu generozitate diferite prerogative care sunt proprii creştinilor.

Can. 10 - Profund legaţi de cuvântul lui Dumnezeu şi, în plus, aderând la învăţătura vie şi autentică a Bisericii, credincioşii creştini au obligaţia să păstreze integră credinţa păzită şi transmisă cu foarte mare preţ de către înaintaşii lor, să o mărturisească deschis precum şi să o înţeleagă din ce în ce mai mult prin exerciţiu şi să o fructifice în opere de caritate.

Can. 11 - (= 208) Între toţi credincioşii creştini, tocmai în virtutea renaşterii lor în Hristos, subzistă o adevărată egalitate în demnitate şi activitate; în virtutea acesteia, absolut toţi, fiecare după starea şi funcţia sa, cooperează la edificarea Corpului lui Hristos.

Can. 12 - & 1. (= 209) Credincioşii creştini sunt obligaţi să păstreze întotdeauna, în modul lor de a acţiona, comuniunea cu Biserica.

& 2. Aceştia trebuie să-şi îndeplinească cu sârguinţă îndatoririle la care sunt obligaţi faţă de Biserica universală şi faţă de propria Biserică sui iuris.

Can. 13 - (= 210) Toţi credincioşii trebuie să-şi consacre propriile energii, fiecare după starea sa, pentru a duce o viaţă sfântă şi, în plus, pentru a promova dezvoltarea Bisericii şi continua ei sfinţire.

Can. 14 - (= 211) Toţi credincioşii au dreptul şi obligaţia de a se strădui pentru ca mesajul divin al mântuirii să ajungă cât mai mult la toţi oamenii din toate timpurile şi din toată lumea.

Can. 15 - & 1. (= 212) Credincioşii creştini, conştienţi de propria responsabilitate, sunt obligaţi să-şi însuşească cu ascultare creştină ceea ce Păstorii Bisericii, care îl reprezintă pe Hristos, ca învăţători ai credinţei, proclamă sau stabilesc în calitate de conducători ai Bisericii.

& 2. Credincioşii creştini au dreptul integru de a-şi prezenta Păstorilor Bisericii nevoile proprii, mai ales cele spirituale, precum şi propriile doleanţe.

& 3. În temeiul ştiinţei, al competenţei şi al prestigiului de care se bucură, aceştia au dreptul, ba chiar obligaţia uneori, de a face cunoscute Păstorilor Bisericii părerea lor despre binele Bisericii şi de a o aduce la cunoştinţa celorlalţi credincioşi creştini, rămânând intactă integritatea credinţei şi a moralei, precum şi respectul faţă de aceiaşi Păstori, şi ţinând seama de binele comun şi de demnitatea persoanelor.

Can. 16 - (= 213) Credincioşii creştini au dreptul de a primi de la Păstorii Bisericii ajutoarele care provin din bunurile spirituale ale Bisericii, mai ales din cuvântul lui Dumnezeu şi din sacramente.

Can. 17 - (= 214) Credincioşii creştini au dreptul de a practica cultul divin conform prescrierilor propriei Biserici sui iuris şi de a urma o formă de viaţă spirituală proprie, care să fie însă în concordanţă cu doctrina Bisericii.

Can. 18 - (= 215) Credincioşii creştini au dreptul integru de a fonda şi conduce în mod liber asociaţii, având ca scopuri caritatea, evlavia sau cultivarea vocaţiei creştine în lume şi de a ţine reuniuni pentru a urmări împreună atingerea scopurilor menţionate.

Can. 19 - (= 216) Absolut toţi credincioşii creştini, deoarece participă la misiunea Bisericii, au dreptul să facă să progreseze sau să susţină activitatea apostolică cu iniţiative proprii, în funcţie de starea şi condiţia fiecăruia; cu toate acestea, nici o iniţiativă să nu îşi atribuie numele de catolică dacă nu a obţinut consimţământul autorităţii bisericeşti competente.

Can. 20 - (= 217) Credincioşii creştini, deoarece sunt chemaţi prin botez să ducă o viaţă corespunzătoare doctrinei evanghelice, au dreptul la educaţie creştină prin care să fie formaţi corect pentru a dobândi maturitatea persoanei umane şi totodată pentru a cunoaşte şi trăi misterul mântuirii.

Can. 21 - (= 218) Cei care se îndeletnicesc cu ştiinţele sacre se bucură de justa libertate de a cerceta şi de a-şi manifesta cu prudenţă gândirea cu privire la chestiunile în care sunt experţi, păstrând supunerea datorată învăţăturii Bisericii.

Can. 22 - (= 219) Toţi credincioşii creştini au dreptul să fie liberi de orice constrângere în alegerea stării lor de viaţă.

Can. 23 - (= 220) Nimănui nu-i este permis să lezeze în mod ilegitim reputaţia bună de care se bucură cineva, nici să violeze dreptul oricărei persoane de a-şi apăra propria intimitate.

Can. 24 - & 1. (= 221) Credincioşii creştini pot să-şi revendice şi să-şi apere în mod legitim drepturile pe care le au în Biserică, pe lângă forul bisericesc competent, conform normelor dreptului.

& 2. Credincioşii creştini au de asemenea dreptul, dacă sunt chemaţi la judecată de către autoritatea competentă, să fie judecaţi respectând prescrierile dreptului, care va fi aplicat cu nepărtinire.

& 3. Credincioşii creştini au dreptul să nu fie pedepsiţi cu pedepse canonice decât conform normei legilor.

Can. 25 - & 1. (= 222) Credincioşii creştini au obligaţia de a veni în ajutorul necesităţilor Bisericii, pentru ca aceasta să poată dispune de cele ce îi sunt necesare pentru scopurile proprii, mai ales pentru cultul divin, pentru operele de apostolat şi de caritate şi pentru o întreţinere corespunzătoare a miniştrilor.

& 2. Aceştia au de asemenea obligaţia de a face să progreseze dreptatea socială şi totodată, amintindu-şi de porunca Domnului, să vină în ajutorul celor săraci cu contribuţii din veniturile proprii.

Can. 26 - & 1. (= 223) În exercitarea propriilor drepturi, credincioşii creştini, atât individual cât şi reuniţi în asociaţii, trebuie să ţină seama de binele comun al Bisericii şi de asemenea de drepturile altora şi, în plus, de propriile obligaţii faţă de alţii.

& 2. Este de competenţa autorităţii bisericeşti, în vederea binelui comun, să reglementeze exercitarea drepturilor care sunt specifice credincioşilor creştini.
TITLUL II

DESPRE BISERICILE SUI IURIS ŞI DESPRE RITURI

Can. 27 - În acest Cod, se numeşte Biserică sui iuris o grupare de credincioşi creştini legată de ierarhie conform normelor de drept, pe care autoritatea supremă a Bisericii o recunoaşte în mod expres sau tacit sui iuris.

Can. 28 - & 1. Ritul este patrimoniul liturgic, teologic, spiritual şi disciplinar, diferenţiat prin cultura şi împrejurările istorice ale popoarelor, care se exprimă printr-un mod de trăire a credinţei ce este specific fiecărei Biserici sui iuris.

& 2. Riturile despre care este vorba în Cod sunt, dacă nu cumva rezultă altfel, acelea care îşi au originea în tradiţiile Alexandrină, Antiohiană, Armeană, Caldeeană şi Constantinopolitană.
CAPITOLUL I

DESPRE ÎNSCRIEREA ÎNTR-O BISERICĂ SUI IURIS

Can. 29 - & 1. (cf 112) Fiul, care încă nu a împlinit vârsta de paisprezece ani, prin botez este înscris în Biserica sui iuris în care este înscris tatăl catolic; dacă însă numai mama este catolică, sau dacă ambii părinţi o cer de comun acord, atunci este înscris în Biserica sui iuris de care aparţine mama, exceptând cazul în care dreptul particular stabilit de Scaunul Apostolic prevede altfel.

& 2. Dacă însă fiul care încă nu a împlinit vârsta de paisprezece ani este:

1. născut dintr-o mamă necăsătorită, este înscris în Biserica sui iuris de care aparţine mama;

2. din părinţi necunoscuţi, este înscris în Biserica sui iuris în care sunt înscrişi cei în grija cărora este încredinţat în mod legitim; dacă însă este vorba de tată şi mamă adoptivi, atunci să se aplice & 1;

3. din părinţi nebotezaţi, este înscris în Biserica sui iuris de care aparţine acela care şi-a asumat educarea sa în credinţa catolică.

Can. 30 - (= 111 & 2) Orice nebotezat care a împlinit vârsta de paisprezece ani poate alege în mod liber oricare Biserică sui iuris în care să fie înscris primind în ea botezul, exceptând cazul în care dreptul particular stabilit de Scaunul Apostolic prevede altfel.

Can. 31 - Nimeni să nu îndrăznească, într-un fel sau altul, să determine vreun credincios creştin să treacă la o altă Biserică sui iuris.

Can. 32 - & 1. (cf 112 & 1, 1.) Nimeni nu poate trece în mod valid la o altă Biserică sui iuris fără consimţământul Scaunului Apostolic.

& 2. Dacă însă este vorba de un credincios creştin din eparhia vreunei Biserici sui iuris care cere să treacă la o altă Biserică sui iuris care are în acelaşi teritoriu propria eparhie, consimţământul Scaunului Apostolic se presupune dat, cu condiţia ca Episcopii eparhiali ai ambelor eparhii să consimtă în scris trecerea.

Can. 33 - (# 112 & 1, 2.) Femeia are dreptul integru de a trece la Biserica sui iuris a soţului în momentul celebrării căsătoriei sau pe durata acesteia; însă, odată desfăcută căsătoria, ea poate să revină în mod liber la Biserica sui iuris precedentă.

Can. 34 - (cf 112) Dacă părinţii sau soţul catolic în căsătoria mixtă trec la altă Biserică sui iuris, fiii, care nu au împlinit vârsta de paisprezece ani, sunt înscrişi prin dreptul însuşi în aceeaşi Biserică; dacă însă într-o căsătorie dintre catolici numai unul dintre părinţi trece la altă Biserică sui iuris, fiii trec numai dacă ambii părinţi consimt; după ce au împlinit însă vârsta de paisprezece ani, fiii pot reveni la Biserica sui iuris anterioară.

Can. 35 - Botezaţii necatolici care intră în deplina comuniune cu Biserica catolică trebuie să îşi păstreze ritul propriu, să îl onoreze şi, în măsura în care le stă în putinţă, să-l respecte pretutindeni; de aceea trebuie să fie înscrişi în Biserica sui iuris de acelaşi rit, rămânând intact dreptul de a se recurge la Scaunul Apostolic în cazuri speciale privind persoane, comunităţi sau regiuni.

Can. 36 - Orice trecere la o altă Biserică sui iuris are valoare din momentul declaraţiei făcute în faţa Ierarhului locului acelei Biserici, parohului propriu sau sacerdotului delegat de unul sau de celălalt şi a doi martori, exceptând cazul în care rescriptul Scaunului Apostolic dispune altfel.

Can. 37 - (cf 535 & 2) Orice înscriere într-o Biserică sui iuris sau trecere la o altă Biserică sui iuris trebuie să fie însemnată în registrul parohial al botezaţilor, chiar şi în cazul Bisericii latine, unde a fost celebrat botezul; dacă însă aceasta nu se poate face, să se însemneze într-un alt document care va fi păstrat în arhiva parohială a parohului propriei Biserici sui iuris în care s-a făcut înscrierea.

Can. 38 - Credincioşii creştini ai Bisericilor orientale, chiar dacă sunt încredinţaţi grijii Ierarhului sau parohului unei alte Biserici sui iuris, rămân totuşi înscrişi în propria Biserică sui iuris.
CAPITOLUL II

DESPRE PĂSTRAREA RITURILOR

Can. 39 - Riturile Bisericilor orientale, ca patrimoniu al Bisericii universale a lui Hristos în care străluceşte tradiţia care derivă de la Apostoli, prin intermediul Părinţilor şi care afirmă divina unitate în varietate a credinţei catolice, trebuie să fie respectate şi promovate cu religiozitate.

Can. 40 - & 1. Ierarhii care prezidează Bisericile sui iuris şi toţi ceilalţi Ierarhi trebuie să se îngrijească cu maxima sârguinţă de păstrarea fidelă şi de respectarea exactă a ritului propriu şi să nu admită schimbări în acesta decât din motive de progres organic al acestuia, ţinând seama de bunăvoinţa reciprocă şi de unitatea creştinilor.

& 2. Toţi ceilalţi clerici şi membri ai institutelor de viaţă consacrată sunt obligaţi să respecte cu fidelitate ritul propriu şi să dobândească o mai bună cunoaştere şi o respectare tot mai perfectă a acestuia.

& 3. Chiar şi ceilalţi credincioşi creştini trebuie să se îngrijească de cunoaşterea şi preţuirea propriului rit şi sunt obligaţi să îl respecte oriunde, cu excepţia cazul în care ceva este exclus de drept.

Can. 41 - Credincioşii creştini ai oricărei Biserici sui iuris, chiar şi cei ai Bisericii latine, care prin funcţie, minister sau însărcinare au relaţii frecvente cu credincioşii creştini ai unei alte Biserici sui iuris, trebuie să fie pregătiţi cu grijă în ceea ce priveşte cunoaşterea şi cultivarea ritului acelei Biserici, în raport cu importanţa funcţiei, a ministerului sau a însărcinării de îndeplinit.
TITLUL III

DESPRE AUTORITATEA SUPREMĂ A BISERICII

Can. 42 - (= 330) Aşa cum prin hotărârea Domnului sfântul Petru şi ceilalţi Apostoli constituie un Colegiu unic, aşa şi Pontiful Roman, succesorul lui Petru, şi Episcopii, succesorii Apostolilor, sunt uniţi între ei.