HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 437 - & 1. În termen de trei luni de la consacrarea episcopală sau, dacă a fost deja consacrat, de la atribuirea canonică, Mitropolitul este obligat să ceară de la Pontiful Roman, personal sau printr-un procurant, paliul, care este semnul puterii cu care Mitropolitul, în comuniune cu Biserica Romană, este învestit de drept în provincia sa.

& 2. Mitropolitul poate să poarte paliul, conform legilor liturgice, în orice biserică din provincia sa ecleziastică, nu însă în afara ei, nici chiar cu consimţământul Episcopului diecezan.

& 3. Dacă este transferat într-un alt scaun mitropolitan, Mitropolitul are nevoie de un nou paliu.

Can. 438 - În Biserica Latină, titlul de Patriarh şi cel de Primat, în afară de o prerogativă de onoare, nu comportă nici o putere de conducere, dacă nu se constată că unii Patriarhi sau Primaţi au o anumită putere în virtutea unui privilegiu apostolic sau a unei cutume aprobate.
CAPITOLUL III

Conciliile particulare

Can. 439 - & 1. Conciliul plenar, adică pentru toate Bisericile particulare ale aceleiaşi Conferinţe Episcopale, să se celebreze ori de câte ori Conferinţa Episcopilor consideră că acest lucru este necesar sau util, cu aprobarea Scaunului Apostolic.

& 2. Norma stabilită de & 1 este valabilă şi pentru celebrarea conciliului provincial în provincia ecleziastică ale cărei hotare coincid cu teritoriul unei ţări.

Can. 440 - & 1. Conciliul provincial, adică pentru Bisericile particulare ale aceleiaşi provincii ecleziastice, să se celebreze ori de câte ori, după aprecierea majorităţii Episcopilor diecezani ai provinciei, acest lucru este considerat oportun, rămânând neschimbată dispoziţia can. 439, & 2.

& 2. Când scaunul mitropolitan este vacant, să nu se convoace conciliul provincial.

Can. 441 - Îi revine de drept Conferinţei Episcopilor:

1. să convoace conciliul plenar;

2. să aleagă locul pentru a celebra conciliul, în cadrul teritoriului Conferinţei Episcopilor;

3. să aleagă din rândul Episcopilor diecezani un preşedinte al conciliului plenar, care trebuie să fie aprobat de Scaunul Apostolic;

4. să hotărască ordinea lucrărilor şi problemele ce trebuie tratate, să stabilească începutul şi durata conciliul plenar, să transfere conciliul, să-l prelungească şi să-l dizolve.

Can. 442 - & 1. Mitropolitul, cu consimţământul majorităţii Episcopilor sufragani, are dreptul:

1. să convoace conciliul provincial;

2. să aleagă locul celebrării conciliului provincial în cadrul teritoriului provinciei;

3. să hotărască ordinea lucrărilor şi problemele ce trebuie tratate, să stabilească începutul şi durata conciliului, să transfere conciliul, să-l prelungească şi să-l dizolve.

& 2. Mitropolitul, iar când el este împiedicat în mod legitim, Episcopul sufragan ales de ceilalţi Episcopi sufragani, are datoria să prezideze conciliul provincial.

Can. 443 - & 1. La conciliile particulare trebuie să fie convocaţi şi, în cadrul lor, au drept de vot deliberativ:

1. Episcopii diecezani;

2. Episcopii coadiutori şi auxiliari;

3. ceilalţi Episcopi titulari care exercită în teritoriul respectiv o funcţie specială încredinţată lor de Scaunul Apostolic sau de Conferinţa Episcopilor.

& 2. La conciliile particulare pot fi invitaţi şi alţi Episcopi titulari, chiar cei emeriţi, care trăiesc în teritoriul respectiv; şi ei au drept de vot deliberativ.

& 3. La conciliile particulare trebuie să fie convocaţi, dar numai cu vot consultativ:

1. Vicarii generali şi Vicarii episcopali ai tuturor Bisericilor particulare din teritoriul respectiv;

2. Superiorii majori ai institutelor călugăreşti şi ai societăţilor de viaţă apostolică, al căror număr, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, trebuie să fie stabilit de Conferinţa Episcopilor sau de Episcopii provinciei, şi care sunt aleşi de toţi Superiorii majori ai institutelor şi ai societăţilor care îşi au sediul în teritoriul respectiv;

3. rectorii universităţilor ecleziastice şi catolice, precum şi decanii facultăţilor de teologie şi de drept canonic, care îşi au sediul în teritoriu;

4. unii rectori de seminarii mari, al căror număr trebuie stabilit aşa cum este indicat la nr. 2, aleşi de rectorii seminariilor care se află în teritoriu.

& 4. La conciliile particulare pot fi invitaţi, dar numai cu vot consultativ, preoţi şi alţi credincioşi; totuşi, numărul lor să nu depăşească jumătate din numărul celor care sunt indicaţi în && 1 - 3.

& 5. În plus, la conciliile provinciale să fie invitate capitlurile catedralelor, de asemenea consiliul prezbiteral şi consiliul pastoral ale fiecărei Biserici particulare, astfel încât fiecare dintre ele să trimită doi membri proprii, desemnaţi de ele în mod colegial; aceştia au numai vot consultativ.

& 6. La conciliile particulare pot fi invitaţi şi alţii, ca oaspeţi, dacă, după aprecierea Conferinţei Episcopilor, în cazul conciliului plenar, sau a Mitropolitului împreună cu a Episcopilor sufragani, în cazul conciliului provincial, acest lucru este oportun.

Can. 444 - & 1. Toţi cei care sunt convocaţi la conciliile particulare trebuie să ia parte, dacă nu sunt împiedicaţi dintr-un motiv just, pe care trebuie să-l aducă la cunoştinţa preşedintelui conciliului.

& 2. Cei care sunt convocaţi la conciliile particulare şi au în ele vot deliberativ, când sunt reţinuţi de un impediment just, pot să trimită un procurant, care are însă numai vot consultativ.

Can. 445 - Conciliul particular se îngrijeşte, pentru teritoriul său, de necesităţile pastorale ale poporului lui Dumnezeu şi are putere de conducere, mai cu seamă legislativă, astfel încât, rămânând mereu inviolabil dreptul universal, să poată decide tot ceea ce se consideră că este oportun pentru creşterea credinţei, organizarea activităţii pastorale comune, apărarea moravurilor, respectarea, promovarea şi apărarea disciplinei ecleziastice.

Can. 446 - După ce conciliul particular s-a încheiat, preşedintele să aibă grijă ca toate actele conciliului să fie transmise Scaunului Apostolic; decretele date de Conciliu să nu fie promulgate decât după ce au fost recunoscute de Scaunul Apostolic; este de datoria conciliului însuşi să stabilească modul de promulgare a decretelor şi data intrării lor în vigoare.
CAPITOLUL IV

Conferinţele Episcopilor

Can. 447 - Conferinţa Episcopilor, instituţie cu caracter permanent, este adunarea Episcopilor unei ţări sau a unui anumit teritoriu, care exercită împreună anumite funcţii pastorale în slujba credincioşilor din teritoriul lor, cu scopul de a promova cât mai mult posibil binele pe care Biserica îl oferă oamenilor, mai ales prin forme şi modalităţi de apostolat, adaptate cum se cuvine circumstanţelor de timp şi de loc, conform dreptului.

Can. 448 - & 1. Ca regulă generală, Conferinţa Episcopilor cuprinde capii tuturor Bisericilor particulare din aceeaşi ţară, conform can. 450.

& 2. Dacă, după aprecierea Scaunului Apostolic, fiind audiată părerea Episcopilor diecezani interesaţi, circumstanţele persoanelor sau lucrurilor recomandă aceasta, se poate înfiinţa o Conferinţă a Episcopilor pentru un teritoriu de o întindere mai mică sau mai mare, astfel încât ea să-i cuprindă fie numai pe Episcopii unor Biserici particulare constituite într-un anumit teritoriu, fie pe capii Bisericilor particulare din diferite ţări; este de datoria Scaunului Apostolic să stabilească norme speciale pentru fiecare dintre ele.

Can. 449 - & 1. Exclusiv autorităţii supreme a Bisericii îi aparţine de drept, ascultând părerea Episcopilor interesaţi, să înfiinţeze, să desfiinţeze sau să modifice Conferinţele Episcopilor.

& 2. Conferinţa Episcopilor, înfiinţată în mod legitim, se bucură ipso iure de personalitate juridică.

Can. 450 - & 1. Fac parte ipso iure din Conferinţa Episcopilor toţi Episcopii diecezani din teritoriul respectiv şi cei echivalaţi lor de către drept; de asemenea, Episcopii coadiutori, Episcopii auxiliari şi toţi ceilalţi Episcopi titulari care îndeplinesc în acel teritoriu o funcţie specială încredinţată lor de Scaunul Apostolic sau de Conferinţa Episcopilor; pot fi invitaţi chiar şi Ordinarii de un alt rit, dar numai cu vot consultativ, în afară de cazul când statutele Conferinţei Episcopilor stabilesc altfel.

& 2. Ceilalţi Episcopi titulari şi Legatul Pontifului Roman nu sunt membri de drept ai Conferinţei Episcopilor.

Can. 451 - Fiecare Conferinţă a Episcopilor să-şi facă statute proprii, care trebuie să fie recunoscute de Scaunul Apostolic, în care, printre altele, să fie reglementate adunările plenare ale Conferinţei, care trebuie să aibă loc, şi să fie prevăzute Consiliul permanent al Episcopilor şi secretariatul general al Conferinţei, precum şi alte oficii şi comisii care, după aprecierea Conferinţei, contribuie într-un mod mai eficace la atingerea scopului.

Can. 452 - & 1. Fiecare Conferinţă a Episcopilor să-şi aleagă un preşedinte, să stabilească cine îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte, când preşedintele este împiedicat în mod legitim, şi să desemneze un secretar general, conform statutelor.

& 2. Preşedintele Conferinţei, iar când el este împiedicat în mod legitim, vicepreşedintele, prezidează nu numai adunările generale ale Conferinţei Episcopilor, ci şi consiliul permanent.

Can. 453 - Adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor să aibă loc cel puţin o dată pe an; în afară de aceasta, de fiecare dată când o cer circumstanţele speciale, conform dispoziţiilor statutelor.

Can. 454 - & 1. În adunările plenare ale Conferinţei Episcopilor au drept de vot ipso iure Episcopii diecezani şi cei care sunt echivalaţi lor de către drept, precum şi Episcopii coadiutori.

& 2. Episcopii auxiliari şi ceilalţi Episcopi titulari, care fac parte din Conferinţa Episcopilor, au drept de vot fie deliberativ, fie consultativ, în funcţie de dispoziţiile statutelor Conferinţei; totuşi, să rămână inviolabil principiul că, atunci când este vorba de elaborarea sau de modificarea statutelor, au drept de vot deliberativ numai cei despre care vorbeşte & 1.

Can. 455 - & 1. Conferinţa Episcopilor poate să dea decrete generale numai în cazurile în care acest lucru este prescris de dreptul universal sau este stabilit de Scaunul Apostolic printr-un mandat special, fie din iniţiativă proprie, fie la cererea Conferinţei însăşi.

& 2. Pentru ca decretele, despre care vorbeşte & 1, să fie emise în mod valid în adunarea generală, trebuie să fi obţinut cel puţin două treimi din voturile Prelaţilor care fac parte din Conferinţă cu vot deliberativ, şi nu dobândesc putere de lege decât dacă, după ce au fost recunoscute de Scaunul Apostolic, au fost promulgate în mod legitim.

& 3. Modul de promulgare şi data intrării în vigoare a decretelor sunt stabilite de însăşi Conferinţa Episcopilor.

& 4. În cazurile în care nici dreptul universal, nici mandatul special al Scaunului Apostolic nu a acordat Conferinţei Episcopilor puterea despre care vorbeşte & 1, rămâne inviolabilă competenţa fiecărui Episcop diecezan; nici Conferinţa şi nici preşedintele ei nu pot acţiona în numele tuturor Episcopilor, decât dacă toţi Episcopii şi fiecare în parte şi-au dat consimţământul.

Can. 456 - După ce s-a încheiat adunarea plenară a Conferinţei Episcopilor, preşedintele să trimită Scaunului Apostolic o relatare despre lucrările Conferinţei, precum şi decretele ei, dacă sunt, pentru ca Scaunul Apostolic să cunoască lucrările ce au avut loc şi să aprobe eventualele decrete.

Can. 457 - Consiliul permanent al Episcopilor are datoria să se îngrijească de pregătirea problemelor ce trebuie dezbătute în adunarea plenară a Conferinţei şi de punerea în aplicare a deciziilor luate în adunarea plenară; tot lui îi revine obligaţia de a îndeplini celelalte activităţi ce îi sunt încredinţate conform statutelor.

Can. 458 - Secretariatul general are datoria:

1. să pregătească relatarea cu privire la lucrările şi decretele adunării plenare a Conferinţei, precum şi cu privire la lucrările consiliului permanent a Episcopilor şi să o trimită în acelaşi timp tuturor membrilor Conferinţei; de asemenea, să redacteze celelalte acte pe care le solicită preşedintele Conferinţei sau consiliul permanent;

2. să comunice Conferinţelor episcopale limitrofe actele şi documentele pe care Conferinţa în adunarea plenară sau consiliul permanent al Episcopilor a stabilit să le fie trimise.

Can. 459 - & 1. Să fie favorizate relaţiile între Conferinţele Episcopilor, mai ales între cele mai apropiate, pentru a promova şi a asigura un bine mai mare.

& 2. De fiecare dată când Conferinţele întreprind activităţi şi legături ce au un caracter internaţional, trebuie să fie ascultată părerea Scaunului Apostolic.

TITLUL III

Organizarea internă a bisericilor particulare

CAPITOLUL I

Sinodul diecezan

Can. 460 - Sinodul diecezan este întrunirea delegaţilor preoţilor şi ai altor credincioşi ai unei Biserici particulare, care îl ajută pe Episcop spre binele întregii comunităţi diecezane, conform cu canoanele care urmează.

Can. 461 - & 1. Sinodul diecezan să se celebreze în fiecare Biserică particulară când, după aprecierea Episcopului diecezan, audiind părerea consiliului prezbiteral, acest lucru este cerut de împrejurări.

& 2. Dacă Episcopul are grija mai multor dieceze sau dacă păstoreşte una în calitate de Episcop propriu, iar o alta în calitate de Administrator, poate să convoace un singur sinod diecezan pentru toate diecezele ce îi sunt încredinţate.

Can. 462 - & 1. Numai Episcopul diecezan convoacă sinodul; cine conduce dieceza în mod interimar nu are acest drept.

& 2. Sinodul diecezan este prezidat de Episcopul diecezan; totuşi, Episcopul îl poate delega pe Vicarul general sau episcopal să exercite această funcţie, pentru fiecare sesiune a sinodului.

Can. 463 - & 1. La sinodul diecezan trebuie să fie chemaţi în calitate de membri sinodali şi au obligaţia de a participa la el:

1. Episcopul coadiutor şi Episcopii auxiliari;

2. Vicarii generali şi Vicarii episcopali, precum şi Vicarul judecătoresc;

3. canonicii bisericii catedrale;

4. membrii consiliului prezbiteral;

5. credincioşii laici, precum şi membri ai institutelor de viaţă consacrată, care trebuie aleşi de consiliul pastoral; modul de alegere şi numărul celor aleşi trebuie stabilite de Episcopul diecezan, iar când acest consiliu lipseşte, conform criteriului stabilit de Episcopul diecezan;

6. rectorul seminarului mare diecezan;

7. decanii;

8. cel puţin un preot din fiecare decanat care trebuie ales de către toţi cei care au grija sufletelor; în plus, trebuie să fie ales un alt preot care, în caz de împiedicare a celui dintâi, să îl substituie;

9. unii superiori ai institutelor călugăreşti şi ai societăţilor de viaţă apostolică, care au o casă în dieceză; numărul lor şi modalităţile de alegere sunt stabilite de Episcopul diecezan.

& 2. Episcopul diecezan poate să invite la sinodul diecezan, în calitate de membri ai sinodului, şi alte persoane, fie clerici, fie membri ai institutelor de viaţă consacrată, fie credincioşi laici.

& 3. Când consideră că acest lucru este oportun, Episcopul diecezan poate să invite, în calitate de observatori, pe unii slujitori sau membri ai Bisericilor sau ai comunităţilor ecleziale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică.

Can. 464 - Dacă un membru al sinodului este împiedicat în mod legitim, el nu poate să trimită un procurant care să participe în numele lui; să-l informeze, însă, pe Episcopul diecezan despre acest impediment.

Can. 465 - În sesiunile sinodului să fie supuse discuţiei libere a membrilor toate problemele propuse.

Can. 466 - În sinodul diecezan, singurul legislator este Episcopul diecezan, în timp ce ceilalţi membri ai sinodului au numai vot consultativ; numai el semnează declaraţiile şi decretele sinodale, care pot fi făcute publice tot numai sub autoritatea lui.

Can. 467 - Episcopul diecezan să comunice textul declaraţiilor şi al decretelor sinodale Mitropolitului şi Conferinţei Episcopilor.

Can. 468 - & 1. Episcopul diecezan are dreptul, după aprecierea sa prudentă, să întrerupă şi să dizolve sinodul diecezan.

& 2. Când scaunul episcopal devine vacant sau împiedicat, sinodul diecezan este întrerupt ipso iure, până când noul Episcop diecezan decide continuarea lui sau îl declară închis.
CAPITOLUL II

Curia diecezană

Can. 469 - Curia diecezană constă din acele organisme şi persoane care îl ajută pe Episcop în conducerea întregii dieceze, mai ales în conducerea activităţii pastorale, în administrarea diecezei şi în exercitarea puterii judecătoreşti.

Can. 470 - Numirea acelora care exercită oficii în curia diecezană aparţine de drept Episcopului diecezan.

Can. 471 - Toţi cei care sunt admişi să îndeplinească oficii în curia diecezană trebuie:

1. să promită că îşi vor îndeplini funcţia cu fidelitate, după regulile stabilite de drept sau de Episcop;

2. să păstreze secretul în limitele şi conform modalităţilor stabilite de drept sau de Episcop.

Can. 472 - Cât priveşte cauzele şi persoanele care în curie ţin de exercitarea puterii judecătoreşti, să se respecte dispoziţiile Cărţii a VII-a, Procesele; în schimb, cât priveşte administrarea diecezei (adică exercitarea puterii executive în dieceză), să se respecte dispoziţiile canoanelor care urmează.

Can. 473 - & 1. Episcopul diecezan trebuie să aibă grijă ca toate chestiunile referitoare la administrarea întregii dieceze (exercitarea puterii executive) să fie coordonate cum trebuie şi organizate în aşa fel încât să se asigure într-un mod mai eficace binele porţiunii poporului lui Dumnezeu încredinţate lui.

& 2. Episcopului diecezan îi revine personal datoria să coordoneze activitatea pastorală a Vicarilor generali şi episcopali; când se consideră că este util, poate fi numit un responsabil al curiei, care trebuie să fie preot, şi care are misiunea de a coordona, sub autoritatea Episcopului, chestiunile de natură executivă ce trebuie tratate, precum şi de a avea grijă ca ceilalţi angajaţi ai curiei să-şi îndeplinească în mod corect oficiul încredinţat lor.

& 3. Dacă, după aprecierea Episcopului, circumstanţele locale nu sugerează altfel, să fie numit ca responsabil al curiei însuşi Vicarul general sau, dacă sunt mai mulţi, unul dintre Vicarii generali.

& 4. Când se consideră că este oportun, Episcopul, pentru a favoriza în chip mai potrivit activitatea pastorală, poate să înfiinţeze un consiliu episcopal, format din Vicarii generali şi Vicarii episcopali.

Can. 474 - Actele curiei, care din natura lor sunt destinate să aibă efect juridic, trebuie să fie semnate de Ordinariul de la care provin, şi aceasta pentru validitate, precum şi de cancelarul sau notarul curiei; cancelarul este ţinut să-l informeze pe responsabilul curiei despre aceste acte.
ART. 1

Vicarii generali şi episcopali

Can. 475 - & 1. În fiecare dieceză trebuie să fie numit de către Episcopul diecezan un Vicar general care, înzestrat cu putere ordinară în conformitate cu canoanele care urmează, să-l ajute pe Episcop în conducerea întregii dieceze.

& 2. Ca regulă generală, să existe un singur Vicar general, în afară de cazul când extinderea diecezei, numărul locuitorilor sau alte motive pastorale cer contrarul.

Can. 476 - Când acest lucru este necesar pentru buna conducere a diecezei, Episcopul diecezan poate să numească unul sau mai mulţi Vicari episcopali care au, fie într-o anumită parte a diecezei, fie într-un anumit fel de probleme, fie faţă de credincioşii unui rit determinat sau faţă de un anumit grup de persoane, aceeaşi putere ordinară pe care o are, în virtutea dreptului universal, Vicarul general, conform canoanelor care urmează.

Can. 477 - & 1. Vicarul general şi Vicarul episcopal sunt numiţi în mod liber de Episcopul diecezan şi tot de către el pot fi înlăturaţi în mod liber, rămânând neatinsă dispoziţia can. 406; Vicarul episcopal care nu este Episcop auxiliar să fie numit numai pentru un anumit timp, care trebuie stabilit în însuşi actul de numire.

& 2. Când Vicarul general este absent sau împiedicat în mod legitim, Episcopul diecezan poate să numească un altul care să-l înlocuiască; aceeaşi normă se aplică şi în cazul Vicarului episcopal.

Can. 478 - & 1. Vicarul general şi Vicarul episcopal să fie preoţi, în vârstă de cel puţin treizeci de ani împliniţi, doctori sau licenţiaţi în dreptul canonic sau în teologie sau cel puţin cu adevărat experţi în aceste discipline, vrednici de stimă pentru doctrina lor sănătoasă, pentru cinstea şi prudenţa lor, precum şi pentru experienţa lor în conducere.

& 2. Funcţia de Vicar general şi episcopal este incompatibilă cu funcţia da canonic penitenţiar şi nici nu poate fi încredinţată consangvinilor Episcopului până în al patrulea grad.

Can. 479 - & 1. Vicarul general are, în virtutea oficiului, în întreaga dieceză puterea executivă ce o are prin drept Episcopul diecezan, adică aceea de a îndeplini toate actele executive, cu excepţia acelora pe care Episcopul şi le-a rezervat sieşi sau care, conform dreptului, necesită un mandat special din partea Episcopului.

& 2. Vicarul episcopal are ipso iure aceeaşi putere prevăzută în & 1, dar fie numai pentru o parte determinată a teritoriului, fie numai pentru un anumit gen de probleme, fie numai pentru credincioşii unui anumit rit sau grup, pentru care a fost numit, cu excepţia acelor chestiuni pe care Episcopul şi le-a rezervat sieşi sau le-a rezervat Vicarului general, sau care, conform dreptului, necesită un mandat special din partea Episcopului.

& 3. Vicarul general şi Vicarul episcopal au, în cadrul competenţei lor, şi facultăţile habituale acordate Episcopului de către Scaunul apostolic, precum şi posibilitatea de executare a rescriptelor, în afară de cazul când dreptul stabileşte în mod expres altfel sau când a fost preferată intervenţia personală a Episcopului diecezan.

Can. 480 - Vicarul general şi Vicarul episcopal trebuie să raporteze Episcopului diecezan despre activităţile mai importante ce trebuie îndeplinite şi despre acelea care au fost îndeplinite şi să nu acţioneze niciodată împotriva voinţei şi intenţiei Episcopului diecezan.

Can. 481 - & 1. Puterea Vicarului general şi a Vicarului episcopal încetează prin expirarea timpului mandatului, prin renunţare, de asemenea, rămânând neschimbate canoanele 406 şi 409, prin înlăturare, intimată lor de Episcopul diecezan, precum şi prin vacanţa scaunului episcopal.

& 2. Când oficiul Episcopului diecezan este suspendat, este suspendată şi puterea Vicarului general şi a Vicarului episcopal, în afară de cazul când au demnitate episcopală.
ART. 2

Cancelarul, ceilalţi notari şi arhivele

Can. 482 - & 1. În fiecare curie să fie numit un cancelar, a cărui principală funcţie constă, dacă nu este stabilit altfel de dreptul particular, în a avea grijă ca actele curiei să fie redactate şi duse la bun sfârşit, iar copiile lor să fie păstrate în arhiva curiei.

& 2. Dacă se consideră că este necesar, cancelarului i se poate da un adjunct, care poartă denumirea de vicecancelar.

& 3. Cancelarul şi vicecancelarul sunt totodată notari şi secretari ai curiei.

Can. 483 - & 1. În afară de cancelar, pot fi numiţi şi alţi notari, al căror scris sau semnătură constituie o atestare oficială fie cu privire la toate actele, fie numai cu privire la actele procesuale, fie numai cu privire la actele unei anumite cauze sau probleme.

& 2. Cancelarul şi notarii trebuie să fie persoane cu reputaţie neştirbită şi în afara oricărei suspiciuni; în cazurile în care poate fi pusă în pericol onoarea unui preot, notarul trebuie să fie preot.

Can. 484 - Notarii au datoria:

1. să redacteze actele şi documentele privind decretele, dispoziţiile, obligaţiile sau celelalte practici care necesită intervenţia lor;

2. să noteze în scris cu fidelitate tot ceea ce se face sau se spune, iar la urmă să semneze şi să indice locul, ziua, luna şi anul;

3. să arate, respectând necesarele precauţii şi formalităţi, actele şi documentele înregistrate persoanelor care le cer în mod legitim, şi să autentifice copiile, declarându-le conforme cu originalul.