HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008
Yüklə 2,95 Mb.
|
|
Can. 288 - Dispoziţiile prevăzute în cann. 284, 285, && 3 şi 4, 286, 287, & 2, nu îi obligă pe diaconii permanenţi, dacă dreptul particular nu stabileşte altfel. Can. 289 - & 1. Deoarece serviciul militar este mai puţin compatibil cu starea clericală, clericii, ca, de altfel, şi candidaţii la hirotoniri, să nu se înroleze voluntar în armată decât cu permisiunea Ordinariului lor. & 2. Clericii să se folosească de scutirile privind exercitarea de funcţii şi oficii publice civile incompatibile cu starea clericală, pe care le acordă lor legile, convenţiile sau cutumele, dacă, în cazuri particulare, Ordinariul propriu nu a stabilit altfel. CAPITOLUL IV Pierderea stării clericale Can. 290 - Hirotonirea, primită în mod valid, nu poate fi niciodată anulată. Totuşi, un cleric pierde starea clericală: 1. printr-o sentinţă judecătorească sau printr-un decret administrativ, prin care este declarată invaliditatea hirotonirii; 2. prin pedeapsa demiterii aplicată în mod legal; 3. prin rescript de la Scaunul Apostolic; dar acest rescript este acordat de Scaunul Apostolic diaconilor numai pentru motive grave, iar preoţilor, pentru motive foarte grave. Can. 291 - Cu excepţia cazurilor prevăzute în can. 290, & 1, pierderea stării clericale nu comportă dispensa de obligaţia celibatului, care este acordată exclusiv de Pontiful Roman. Can. 292 - Clericul care pierde starea clericală, în conformitate cu normele dreptului, pierde odată cu ea şi drepturile specifice acestei stări şi nici nu mai este ţinut la obligaţiile care derivă din ea, rămânând neschimbată dispoziţia can. 291; îi este interzisă exercitarea puterii preoţeşti, cu excepţia cazului prevăzut de can. 976; în acelaşi timp, este privat de toate oficiile, de toate funcţiile şi de orice putere delegată. Can. 293 - Clericul care a pierdut starea clericală nu poate fi înscris din nou în rândul clericilor decât prin rescript al Scaunului Apostolic.
Prelaturile personale Can. 294 - Pentru a promova o bună distribuire a preoţilor sau pentru a îndeplini opere pastorale sau misionare speciale spre binele unor regiuni sau spre binele diferitelor grupuri sociale, Scaunul Apostolic, după ce a ascultat părerea Conferinţelor episcopale interesate, poate să înfiinţeze prelaturi personale constituie din preoţi şi diaconi ai clerului secular. Can. 295 - & 1. Prelatura personală este reglementată de statutele întocmite de Scaunul Apostolic şi are în fruntea ei un Prelat, în calitate de Ordinariu propriu, care are dreptul de a înfiinţa un seminar naţional sau unul internaţional, precum şi de a încardina seminariştii şi de a-i promova la hirotoniri în slujba prelaturii. & 2. Prelatul trebuie să se îngrijească atât de educaţia spirituală a acelora pe care i-a promovat cu scopul menţionat mai sus, cât şi de întreţinerea lor demnă. Can. 296 - Laicii pot să se dedice operelor apostolice ale unei prelaturi personale prin acorduri încheiate cu prelatura, însă modul acestei cooperări organice şi principalele datorii şi drepturi legate de ea să fie stabilite cu precizie în statute. Can. 297 - De asemenea, statutele să stabilească raporturile prelaturii personale cu Ordinariii locului, în ale căror Biserici particulare prelatura îşi desfăşoară sau doreşte să-şi desfăşoare activităţile pastorale sau misionare, cu consensul prealabil al Episcopului diecezan.
Asociaţiile credincioşilor CAPITOLUL I Norme comune Can. 298 - & 1. În Biserică există asociaţii, deosebite de institutele de viaţă consacrată şi de societăţile de viaţă apostolică, în care credincioşii, fie clerici, fie laici, fie clerici şi laici împreună, se străduiesc prin acţiune comună fie pentru a promova desăvârşirea vieţii, cultul divin public sau învăţătura creştină, fie pentru alte opere de apostolat, cum sunt iniţiativele de evanghelizare, faptele de milostenie sau de caritate şi însufleţirea domeniului temporal cu spirit creştin. & 2. Credincioşii să se înscrie mai ales în asociaţiile care sunt fie înfiinţate, fie apreciate sau recomandate de autoritatea ecleziastică competentă. Can. 299 - & 1. Credincioşii au libertatea deplină de a constitui, prin acord personal încheiat între ei, asociaţii în vederea atingerii scopurilor prevăzute de can. 298, & 1, rămânând neatinsă dispoziţia can. 301, & 1. & 2. Aceste asociaţii, chiar dacă sunt apreciate sau recomandate de autoritatea ecleziastică, se numesc asociaţii private. & 3. În Biserică, nici o asociaţie privată de credincioşi nu este recunoscută, dacă statutele ei nu sunt recunoscute de autoritatea competentă. Can. 300 - Nici o asociaţie să nu-şi asume denumirea de "catolică", decât cu consimţământul autorităţii ecleziastice competente, conform dispoziţiilor can. 312. Can. 301 - & 1. Numai autoritatea ecleziastică competentă are dreptul să înfiinţeze asociaţii de credincioşi, care îşi propun să transmită doctrina catolică în numele Bisericii sau să promoveze cultul divin public, sau care îşi propun alte scopuri a căror realizare din natura sa este rezervată aceleiaşi autorităţi ecleziastice. & 2. Dacă apreciază că este oportun, autoritatea ecleziastică competentă poate să înfiinţeze şi asociaţii de credincioşi care să urmărească direct sau indirect alte scopuri spirituale care nu au fost suficient prevăzute de iniţiativele private. & 3. Asociaţiile de credincioşi, care sunt înfiinţate de autoritatea ecleziastică competentă, sunt numite asociaţii publice. Can. 302 - Se numesc clericale acele asociaţii de credincioşi care, fiind conduse de clerici, îşi asumă exercitarea Preoţiei şi sunt recunoscute ca atare de autoritatea competentă. Can. 303 - Se numesc ordine terţiare, care pot avea şi altă denumire potrivită, asociaţiile ai căror membri, participând în lume la spiritul unui institut călugăresc, duc o viaţă apostolică şi tind la desăvârşirea creştină sub conducerea superioară a aceluiaşi institut. Can. 304 - & 1. Toate asociaţiile de credincioşi, fie publice, fie private, oricare ar fi titlul sau denumirea lor, să aibă statute proprii, în care să fie precizate scopul sau motivul social al asociaţiei, sediul, conducerea şi condiţiile necesare pentru a face parte din asociaţie, şi în care să fie stabilite principiile şi normele privind activităţile, ţinându-se seama de necesitatea sau utilitatea de timp şi de loc. & 2. Să-şi aleagă un titlu sau un nume potrivit cu nevoile timpului şi locului, dar cel mai mult cu scopul urmărit. Can. 305 - & 1. Toate asociaţiile de credincioşi sunt sub supravegherea autorităţii ecleziastice competente, căreia îi revine datoria de a se îngriji ca în ele să fie păstrată integritatea credinţei şi a moralei şi de a veghea să nu se introducă abuzuri cu privire la disciplina ecleziastică; aceleaşi autorităţi îi revine obligaţia şi dreptul de a le vizita conform dreptului şi statutelor; de asemenea, ele sunt sub conducerea aceleaşi autorităţi, în conformitate cu canoanele care urmează. & 2. Sunt sub supravegherea Scaunului Apostolic asociaţiile de orice fel; sunt sub supravegherea Ordinariului locului asociaţiile diecezane şi toate acelea care îşi desfăşoară activitatea în dieceză. Can. 306 - Ca cineva să beneficieze de drepturile şi privilegiile unei asociaţii, de indulgenţele şi celelalte favoruri spirituale acordate ei, este necesar şi suficient să fie înscris în mod valid în ea şi să nu fie exclus în mod legitim, conform dispoziţiilor dreptului şi statutelor proprii ale asociaţiei. Can. 307 - & 1. Admiterea membrilor să se facă după normele dreptului şi ale statutelor fiecărei asociaţii. & 2. Aceeaşi persoană poate fi înscrisă în mai multe asociaţii. & 3. Membrii institutelor călugăreşti pot să se înscrie în asociaţii conform dreptului propriu, cu consimţământul Superiorului. Can. 308 - Cine a fost admis în mod legitim într-o asociaţie, să nu fie eliminat din ea decât dintr-un motiv just, în conformitate cu normele dreptului şi ale statutelor. Can. 309 - Asociaţiile înfiinţate în mod legitim au dreptul, conform dreptului şi statutelor, să dea norme speciale referitoare la asociaţia însăşi, să ţină întruniri, să desemneze conducătorii, funcţionarii, deservenţii, precum şi administratorii bunurilor. Can. 310 - O asociaţie privată, care nu a fost recunoscută ca persoană juridică, nu poate, aşa cum este, să fie subiect de obligaţii şi drepturi; totuşi, credincioşii care fac parte din ea pot să stabilească împreună obligaţii, să dobândească şi să posede drepturi şi bunuri în calitate de coproprietari şi de coposesori; aceste drepturi şi obligaţii pot să le exercite printr-un mandatar sau procurant. Can. 311 - Membrii institutelor de viaţă consacrată, care conduc sau asistă asociaţii unite în vreun fel cu institutul lor, să aibă grijă ca ele să sprijine activităţile apostolice existente în dieceză, colaborând, sub direcţiunea Ordinariului locului, mai ales cu asociaţiile care sunt organizate pentru a exercita apostolat în dieceză.
Asociaţiile publice ale credincioşilor Can. 312 - & 1. Autoritatea competentă pentru a înfiinţa asociaţii publice este: 1. Sfântul Scaun pentru asociaţiile universale şi internaţionale; 2. Conferinţa Episcopilor, în propriul teritoriu, pentru asociaţiile naţionale, adică acelea care, în virtutea înfiinţării însăşi, sunt destinate pentru a exercita activitatea în întreaga ţară; 3. Episcopul diecezan, în teritoriul său, pentru asociaţiile diecezane, nu însă Administratorul diecezan; fac totuşi excepţie acele asociaţii al căror drept de a fi înfiinţate este rezervat altora prin privilegiu apostolic. & 2. Pentru înfiinţarea validă într-o dieceză a unei asociaţii sau a unei secţii a asociaţiei, chiar când înfiinţarea se face în virtutea unui privilegiu apostolic, este necesar consimţământul Episcopului diecezan, dat în scris; totuşi, consimţământul Episcopului diecezan dat pentru înfiinţarea unei case a unui institut călugăresc valorează şi pentru înfiinţarea, în aceeaşi casă sau în biserica anexată ei, a unei asociaţii proprii a acelui institut. Can. 313 - O asociaţie publică, precum şi o confederaţie de asociaţii publice, în virtutea decretului însuşi prin care este înfiinţată de autoritatea ecleziastică competentă, conform can. 312, este constituită ca persoană juridică şi primeşte, în măsura în care e nevoie, misiunea pentru scopurile pe care şi le propune să le atingă în numele Bisericii. Can. 314 - Statutele fiecărei asociaţii publice, ca şi revizuirea sau schimbarea lor, necesită aprobarea din partea autorităţii ecleziastice căreia îi aparţine dreptul de a înfiinţa asociaţii, conform dispoziţiilor can. 312, & 1. Can. 315 - Asociaţiile publice pot lua în mod liber iniţiativele care sunt conforme cu natura lor şi, totodată, sunt reglementate de normele statutelor, totuşi, sub direcţiunea superioară a autorităţii ecleziastice despre care vorbeşte can. 312, & 1. Can. 316 - & 1. Cine a părăsit în mod public credinţa catolică sau a renunţat la comuniunea ecleziastică, sau este pedepsit cu excomunicarea impusă ori declarată, nu poate fi admis în mod valid în asociaţiile publice. & 2. Cei care, fiind înscrişi în mod legitim, s-ar afla în situaţia prevăzută de & 1, după ce au primit un avertisment, să fie eliminaţi din asociaţie, respectându-se statutele şi rămânând inviolabil dreptul de recurs la autoritatea ecleziastică despre care vorbeşte can. 312, & 1. Can. 317 - & 1. Dacă nu este prevăzut altfel în statute, autoritatea ecleziastică, despre care vorbeşte can. 312, & 1, are dreptul de a-l confirma pe preşedintele asociaţiei publice, ales de însăşi asociaţia publică, sau de a-l învesti pe cel prezentat, sau de a-l numi ea însăşi; aceeaşi autoritate ecleziastică să numească un capelan sau asistent ecleziastic, audiind în prealabil părerea funcţionarilor superiori ai asociaţiei, dacă acest lucru e oportun. & 2. Norma stabilită în & 1 este valabilă şi pentru asociaţiile înfiinţate de membrii institutelor călugăreşti, în virtutea unui privilegiu apostolic, în afara bisericilor sau a caselor proprii; în schimb, în asociaţiile înfiinţate de membrii institutelor călugăreşti în propria biserică sau casă, numirea sau confirmarea preşedintelui îi aparţine de drept Superiorului institutului, conform normelor statutelor. & 3. În asociaţiile neclericale, laicii pot să îndeplinească funcţia de preşedinte; această funcţie să nu fie încredinţată capelanului sau asistentului ecleziastic, decât dacă în statute este prevăzut altfel. & 4. În asociaţiile publice de credincioşi, care sunt orânduite direct pentru a exercita apostolatul, să nu aibă funcţia de preşedinte cei care îndeplinesc funcţii de conducere în partidele politice. Can. 318 - & 1. În circumstanţe speciale, când motive grave impun aceasta, autoritatea ecleziastică, despre care vorbeşte can. 312, & 1, poate să desemneze un comisar care să conducă asociaţia, temporar, în numele acestei autorităţi. & 2. Preşedintele unei asociaţii publice poate fi înlăturat, dintr-un motiv just, de către autoritatea care l-a numit sau l-a confirmat, după ce totuşi a fost ascultată părerea atât a preşedintelui însuşi, cât şi a funcţionarilor superiori ai asociaţiei, conform normelor statutelor; capelanul poate fi înlăturat, conform cann. 192 - 195, de către autoritatea care l-a numit. Can. 319 - & 1. Dacă nu a fost prevăzut altfel, o asociaţie publică înfiinţată în mod legitim administrează, conform normelor statutelor, bunurile pe care le posedă, sub direcţiunea superioară a autorităţii ecleziastice despre care vorbeşte can. 312, & 1, căreia trebuie să-i dea cont în fiecare an despre administrare. & 2. Aceleiaşi autorităţi trebuie să-i prezinte o dare de seamă despre distribuirea ofertelor şi a pomenilor adunate. Can. 320 - & 1. Asociaţiile înfiinţate de Scaunul Apostolic nu pot fi desfiinţate decât de către acesta. & 2. Din motive grave, pot fi suprimate de către Conferinţa Episcopilor asociaţiile înfiinţate de ea; Episcopul diecezan poate suprima asociaţiile înfiinţate de el însuşi, precum şi pe acelea înfiinţate, în virtutea unui indult apostolic, de membrii unui institut călugăresc cu consimţământul Episcopului diecezan. & 3. O asociaţie publică să nu fie suprimată de autoritatea competentă, fără ca aceasta să fi ascultat mai întâi părerea preşedintelui şi a celorlalţi funcţionari superiori ai asociaţiei.
Asociaţiile private ale credincioşilor Can. 321 - Asociaţiile private sunt conduse şi prezidate de credincioşi, conform dispoziţiilor statutelor. Can. 322 - & 1. O asociaţie privată a credincioşilor poate să dobândească personalitate juridică prin decret formal din partea autorităţii ecleziastice competente despre care vorbeşte can. 312, & 1. & 2. Nici o asociaţie privată a credincioşilor nu poate să dobândească personalitate juridică, decât dacă statutele ei au fost aprobate de autoritatea ecleziastică despre care vorbeşte can. 312, & 1; totuşi, aprobarea statutelor nu modifică natura privată a asociaţiei. Can. 323 - & 1. Deşi asociaţiile private ale credincioşilor se bucură de autonomie conform dispoziţiilor can. 321, totuşi, sunt sub supravegherea autorităţii ecleziastice în conformitate cu can. 305, precum şi sub conducerea aceleiaşi autorităţi. & 2. Tot autorităţii ecleziastice îi revine obligaţia, respectând desigur autonomia proprie a asociaţiilor private, de a veghea şi de a avea grijă să se evite dispersarea forţelor, iar exercitarea apostolatului de către asociaţii să fie dirijată spre binele comun. Can. 324 - & 1. Asociaţia privată a credincioşilor îşi desemnează în mod liber preşedintele şi funcţionarii, conform normelor statutelor. & 2. Dacă o asociaţie privată a credincioşilor doreşte un consilier spiritual, poate să-l aleagă în mod liber din rândul preoţilor care exercită legitim slujirea preoţească în dieceză; cine este ales, are totuşi nevoie de confirmare din partea Ordinariului locului. Can. 325 - & 1. Asociaţia privată a credincioşilor îşi administrează în mod liber bunurile pe care le posedă, conform dispoziţiilor statutelor, rămânând inviolabil dreptul autorităţii ecleziastice competente de a veghea ca bunurile să fie folosite în scopurile asociaţiei. & 2. Asociaţia este supusă autorităţii Ordinariului locului, conform can. 1301, cu privire la administrarea şi distribuirea bunurilor ce i-au fost oferite sau lăsate pentru cauzele pioase. Can. 326 - & 1. Asociaţia privată a credincioşilor se stinge conform normelor statutelor; poate fi şi suprimată de către autoritatea competentă, dacă activitatea ce o desfăşoară produce o daună gravă învăţăturii sau disciplinei ecleziastice, sau constituie un scandal pentru credincioşi. & 2. Destinaţia bunurilor unei asociaţii private desfiinţate trebuie să fie stabilită în conformitate cu prevederile statutelor, rămânând inviolabile drepturile câştigate şi voinţa donatorilor.
Norme speciale pentru asociaţiile laicilor Can. 327 - Credincioşii laici să acorde o mare importanţă asociaţiilor constituie cu scopuri spirituale, despre care vorbeşte can. 298, şi în mod special acelora care îşi propun să însufleţească sfera lucrurilor vremelnice cu spirit creştin şi favorizează astfel o legătură mult mai strânsă între credinţă şi viaţă. Can. 328 - Persoanele care conduc asociaţiile de laici, chiar pe acelea care sunt înfiinţate în virtutea unui privilegiu apostolic, să aibă grijă ca asociaţiile lor să colaboreze, când acest lucru e util, cu alte asociaţii de credincioşi şi să ajute cu dragă inimă diferitele activităţi creştine, mai ales pe acelea care există în acelaşi teritoriu. Can. 329 - Preşedinţii asociaţiilor de laici să aibă grijă ca membrii asociaţiei să fie instruiţi cum trebuie pentru a exercita apostolatul specific laicilor.
Structura ierarhică a Bisericii SECŢIUNEA I Autoritatea supremă a Bisericii CAPITOLUL I Pontiful Roman şi Colegiul Episcopilor Can. 330 - Precum, din voinţa Domnului, sfântul Petru şi ceilalţi Apostoli formează un unic Colegiu, pentru acelaşi motiv şi în egală măsură Pontiful Roman, succesorul lui Petru, şi Episcopii, succesorii Apostolilor, sunt uniţi între ei. ART. 1 Pontiful Roman Can. 331 - Episcopul Bisericii Romei, în care durează necontenit funcţia pe care Domnul a acordat-o numai lui Petru, primul dintre Apostoli, şi care trebuie să fie transmisă succesorilor săi, este capul Colegiului Episcopilor, Vicarul lui Cristos şi Păstorul Bisericii întregi pe acest pământ; de aceea, el, în virtutea funcţiei sale, se bucură în Biserică de puterea ordinară supremă, deplină, nemijlocită şi universală, pe care poate să o exercite întotdeauna în mod liber. Can. 332 - & 1. Pontiful Roman obţine puterea deplină şi supremă în Biserică prin alegerea legitimă, acceptată de el, împreună cu consacrarea episcopală. De aceea, cel ales la pontificatul suprem, care este deja însemnat cu caracterul episcopal, obţine această putere din momentul acceptării. Dacă cel ales este lipsit de caracterul episcopal, să fie imediat consacrat Episcop. & 2. Dacă se întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la funcţia sa, pentru validitate este necesar ca renunţarea să fie făcută în mod liber şi manifestată în mod regulamentar, fără însă să fie acceptată de cineva. Can. 333 - & 1. În virtutea funcţiei sale, Pontiful Roman deţine puterea nu numai asupra Bisericii universale, dar obţine şi primatul puterii ordinare asupra tuturor Bisericilor particulare şi grupărilor lor, prin care, desigur, în acelaşi timp este întărită şi garantată puterea proprie, ordinară şi nemijlocită pe care Episcopii o au asupra Bisericilor particulare încredinţate lor. & 2. Pontiful Roman, în îndeplinirea funcţiei sale de Păstor suprem al Bisericii, este întotdeauna unit prin comuniune cu ceilalţi Episcopi, ba chiar cu Biserica întreagă; totuşi, el are dreptul să stabilească, în funcţie de necesităţile Bisericii, modul fie personal, fie colegial, de a exercita această funcţie. & 3. Împotriva unei sentinţe sau a unui decret al Pontifului Roman nu există apel, nici recurs. Can. 334 - În exercitarea funcţiei sale, Pontiful Roman este sprijinit de Episcopi, care pot să colaboreze cu el în diferite moduri, dintre care unul este Sinodul Episcopilor. În plus, el este ajutat de Părinţii Cardinali, de asemenea, de alte persoane, precum şi de diferite instituţii, după necesităţile timpurilor. Toate aceste persoane şi instituţii îndeplinesc în numele lui şi sub autoritatea lui funcţia ce le-a fost încredinţată spre binele tuturor Bisericilor, în conformitate cu normele stabilite de drept. Can. 335 - Când Scaunul roman este vacant sau absolut împiedicat, să nu se schimbe nimic în conducerea Bisericii universale; să se respecte, în schimb, legile speciale date pentru astfel de circumstanţe. ART. 2 Colegiul Episcopilor Can. 336 - Colegiul Episcopilor, al cărui cap este Suveranul Pontif şi ai cărui membri sunt Episcopii, în virtutea consacrării sacramentale şi a comuniunii ierarhice cu capul şi cu membrii Colegiului, şi în care continuă neîntrerupt corpul apostolic, este şi el, împreună cu capul său, şi niciodată fără acest cap, subiect al puterii supreme şi depline asupra Bisericii întregi. Can. 337 - & 1. Colegiul Episcopilor exercită în mod solemn puterea asupra Bisericii întregi în Conciliul Ecumenic. & 2. Exercită aceeaşi putere prin acţiunea unită a Episcopilor răspândiţi în lume, când ca atare ea este impusă sau acceptată în mod liber de Pontiful Roman, astfel încât să aibă loc un adevărat act colegial. & 3. Este dreptul Pontifului Roman să aleagă şi să impună, în funcţie de nevoile Bisericii, modalităţile în care Colegiul Episcopilor să exercite în mod colegial propriul oficiu cu privire la Biserica universală. Can. 338 - & 1. Numai Pontifului Roman îi revine de drept să convoace Conciliul Ecumenic, să-l prezideze personal sau prin alţii, de asemenea, să-l transfere, să-l întrerupă sau să-l dizolve şi să-i aprobe decretele. & 2. Tot Pontifului Roman îi revine de drept să stabilească problemele ce trebuie tratate şi normele ce trebuie respectate în Conciliu; la problemele propuse de Pontiful Roman, Părinţii Conciliului pot să adauge şi altele, care trebuie să fie aprobate de acelaşi Pontif Roman. Can. 339 - & 1. Toţi Episcopii, şi numai Episcopii, care sunt membri ai Colegiului Episcopilor, au dreptul şi datoria să participe la Conciliul Ecumenic cu vot deliberativ. & 2. La Conciliul Ecumenic pot apoi să fie invitaţi de către autoritatea supremă a Bisericii, căreia îi revine datoria să stabilească rolul pe care îl au în Conciliu, şi alţii care nu au consacrarea episcopală. Can. 340 - În cazul în care Scaunul Apostolic rămâne vacant în timpul celebrării Conciliului, acesta este întrerupt ipso iure, până când noul Suveran Pontif porunceşte ca acelaşi Conciliu să fie continuat sau dizolvat. Can. 341 - & 1. Decretele Conciliului Ecumenic nu au forţa de a obliga, dacă nu au fost aprobate de Pontiful Roman împreună cu Părinţii Conciliului şi dacă nu au fost confirmate de acelaşi Pontif şi promulgate din ordinul său. & 2. Decretele pe care le dă Colegiul Episcopilor printr-un act propriu-zis colegial, dar într-un mod diferit de cel voit sau liber acceptat de Pontiful Roman, pentru a avea putere de lege, trebuie, de asemenea, să fie confirmate şi promulgate de Pontiful Roman.
Sinodul Episcopilor Can. 342 - Sinodul Episcopilor este o adunare de Episcopi care, aleşi din diferitele regiuni ale lumii, se întrunesc la intervale de timp stabilit, ca să favorizeze o unire strânsă între Pontiful Roman şi Episcopi, ca să-l ajute cu sfaturile lor pe Pontiful Roman în menţinerea şi propăşirea credinţei şi a moralei, în respectarea şi consolidarea disciplinei ecleziastice şi ca să examineze problemele privind activitatea Bisericii în lume. Can. 343 - Sinodului Episcopilor îi revine de drept să discute despre problemele ce trebuie tratate şi să-şi exprime dorinţele, dar nu să le rezolve şi să dea decrete cu privire la ele, decât dacă, în cazuri precise, Pontiful Roman i-a acordat puterea deliberativă, căruia, în acest caz, îi revine datoria să ratifice decretele. Yüklə 2,95 Mb. Dostları ilə paylaş:
|