HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

Can. 243 - În plus, fiecare seminar să aibă un regulament propriu, aprobat de Episcopul diecezan sau, dacă este vorba de un seminar interdiecezan, de Episcopii interesaţi, în care normele Regulamentului de formare sacerdotală să fie adaptate circumstanţelor particulare şi să fie stabilite cu mai mare precizie punctele care privesc viaţa cotidiană a seminariştilor şi ordinea întregului seminar.

Can. 244 - Formarea spirituală şi instruirea doctrinală a seminariştilor în seminar să fie coordonate în mod armonios şi reglementate în aşa fel încât ei, fiecare după propriul caracter, să dobândească, împreună cu necesara maturitate umană, spiritul Evangheliei şi unirea profundă cu Cristos.

Can. 245 - & 1. Prin formarea spirituală, seminariştii să devină capabili să desfăşoare în mod rodnic slujirea pastorală şi să dobândească spiritul misionar, ştiind că slujirea îndeplinită cu credinţă vie şi iubire contribuie la sfinţirea lor; de asemenea, să înveţe să cultive acele virtuţi care sunt mai apreciate în societatea umană, astfel încât să poată ajunge la o armonie adecvată între valorile umane şi cele supranaturale.

& 2. Seminariştii să fie educaţi astfel încât, pătrunşi de iubire faţă de Biserică, să fie supuşi cu dragoste umilă şi filială Pontifului Roman, urmaşul lui Petru, să se ataşeze propriului Episcop ca nişte colaboratori fideli şi să coopereze cu confraţii; prin viaţa în comun în seminar şi prin legăturile de prietenie şi bună înţelegere cu colegii, să fie pregătiţi la unirea frăţească cu preoţimea diecezană din rândul căreia vor face parte în slujba Bisericii.

Can. 246 - & 1. Celebrarea Euharistiei să fie centrul întregii vieţi a seminarului, astfel încât zilnic seminariştii, participând la însăşi iubirea lui Cristos, să tragă mai ales din acest preabogat izvor tăria sufletească pentru munca apostolică şi pentru viaţa lor spirituală.

& 2. Să fie instruiţi în celebrarea liturgiei orelor, prin care slujitorii lui Dumnezeu se roagă lui în numele Bisericii pentru tot poporul încredinţat lor, ba chiar pentru lumea întreagă.

& 3. Să fie menţinute vii cultul Preasfintei Fecioare Maria, chiar prin rozariul marian, meditaţia şi celelalte practici de evlavie, prin care seminariştii dobândesc spiritul de rugăciune şi îşi întăresc propria vocaţie.

& 4. Seminariştii să se obişnuiască a se apropia des de Sacramentul Pocăinţei şi este recomandat ca fiecare să aibă directorul său spiritual, ales, desigur, în mod liber, în faţa căruia să-şi poată deschide cu încredere conştiinţa.

& 5. Seminariştii să facă în fiecare an exerciţii spirituale.

Can. 247 - & 1. Să fie pregătiţi, printr-o educaţie adecvată, să respecte starea celibatului şi să înveţe să aprecieze această stare ca pe un dar deosebit al lui Dumnezeu.

& 2. Seminariştii să fie conştientizaţi cum se cuvine cu privire la îndatoririle şi sarcinile specifice ale slujitorilor sacri ai Bisericii, nefiind trecută sub tăcere nici una dintre dificultăţile vieţii sacerdotale.

Can. 248 - Instruirea doctrinală ce trebuie făcută are drept scop ca seminariştii, alături de cultura generală conformă cu necesităţile locurilor şi timpurilor, să dobândească o cunoaştere amplă şi solidă a ştiinţelor sacre, astfel încât, prin credinţa lor bazată pe această cunoaştere şi hrănită de ea, să poată vesti cum se cuvine învăţătura Evangheliei oamenilor timpului lor, adaptată puterii de pricepere a acestora.

Can. 249 - În Regulamentul de formare sacerdotală să fie prevăzut ca seminariştii să înveţe cu grijă nu numai limba propriei lor ţări, ci să cunoască bine şi limba latină şi, în plus, să posede o cunoaştere adecvată a limbilor străine ce sunt necesare sau utile pentru instruirea lor sau pentru îndeplinirea slujirii pastorale.

Can. 250 - Studiile filozofice şi teologice prevăzute în seminar pot fi făcute separat sau împreună, aşa cum este stabilit în Regulamentul de formare sacerdotală, şi trebuie să dureze şase ani, în aşa fel încât timpul ce trebuie dedicat disciplinelor filozofice să fie de doi ani întregi, iar cel dedicat studiilor teologice, de patru ani întregi.

Can. 251 - Instruirea filozofică, ce trebuie să fie bazată pe patrimoniul filozofic permanent valabil şi să ţină seama şi de cercetarea filozofică ce a avut loc de-a lungul timpului, să fie făcută în aşa fel încât să desăvârşească formarea umană a seminariştilor, să dezvolte agerimea minţii şi să-i facă mai capabili pentru studiile teologice.

Can. 252 - & 1. Instruirea teologică, luminată de credinţă şi călăuzită de Magisteriu, să fie astfel dată încât seminariştii să cunoască întreaga învăţătură catolică, bazată pe Revelaţia divină, să-şi alimenteze cu ea propria viaţă spirituală şi să poată să o vestească şi să o apere corect în exercitarea slujirii lor.

& 2. Seminariştii să fie instruiţi cu atenţie deosebită în Sfânta Scriptură, astfel încât să dobândească o viziune completă despre ea.

& 3. Să fie ţinute lecţii de teologie dogmatică, bazate mereu pe Cuvântul lui Dumnezeu scris şi, totodată, pe Sfânta Tradiţie, cu ajutorul cărora seminariştii să înveţe să pătrundă mai adânc misterele mântuirii, avându-l ca maestru mai ales pe sfântul Toma; de asemenea, lecţii de teologie morală şi pastorală, de drept canonic, de liturgică, de istorie ecleziastică şi alte discipline auxiliare şi speciale, după dispoziţiile Regulamentului de formare sacerdotală.

Can. 253 - & 1. Numai aceia să fie numiţi de Episcop sau de Episcopii interesaţi în funcţia de profesor pentru disciplinele filozofice, teologice şi juridice care, distingându-se prin virtuţi, au obţinut doctoratul sau licenţa într-o universitate sau facultate recunoscută de Sfântul Scaun.

& 2. Să se aibă grijă să fie numiţi profesori aparte pentru Sfânta Scriptură, teologia dogmatică, teologia morală, liturgică, filozofie, dreptul canonic, istoria ecleziastică şi pentru alte ştiinţe care trebuie predate cu metodă proprie.

& 3. Profesorul care îşi neglijează în mod grav funcţia să fie înlăturat de autoritatea despre care vorbeşte & 1.

Can. 254 - & 1. În predarea disciplinelor, profesorii să fie preocupaţi continuu de unitatea internă şi de armonia întregii învăţături de credinţă, astfel încât seminariştii să simtă că învaţă o unică ştiinţă; pentru a se realiza mai bine acest lucru, să existe în seminar o persoană care să coordoneze întregul plan de studii.

& 2. Seminariştii să fie astfel instruiţi încât să fie şi ei capabili să examineze problemele prin cercetări personale adecvate, făcute cu metodă ştiinţifică. Aşadar, să se efectueze lucrări scrise prin care seminariştii, sub conducerea profesorilor, să înveţe să facă anumite studii muncind personal.

Can. 255 - Deşi întreaga formare a seminariştilor urmăreşte un scop pastoral, să fie programată în seminar şi o instruire strict pastorală prin care seminariştii să înveţe, ţinându-se seama de necesităţile locului şi timpului, principiile şi metodele cu privire la exercitarea funcţiilor de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce poporul lui Dumnezeu.

Can. 256 - & 1. Seminariştii să fie instruiţi cu grijă în tot ceea ce priveşte în mod special slujirea sacră, mai ales în practica de a catehiza şi de a ţine omilia, în exercitarea cultului divin şi, îndeosebi, în celebrarea sacramentelor, în modul de a trata cu oamenii, chiar cu cei necatolici sau cu cei necredincioşi, în modul de a administra parohia şi de a îndeplini şi celelalte îndatoriri.

& 2. Seminariştii să fie astfel instruiţi cu privire la nevoile Bisericii universale încât să fie profund preocupaţi de promovarea vocaţiilor, de problemele misionare şi ecumenice şi de toate celelalte probleme, inclusiv cele sociale, care sunt mai presante.

Can. 257 - & 1. Seminariştii să fie educaţi în aşa fel încât să aibă o grijă deosebită nu numai faţă de Biserica particulară în slujba căreia vor fi încardinaţi, ci şi faţă de Biserica universală, şi să dea dovadă că sunt pregătiţi să se dedice slujirii Bisericilor particulare care au mai mare nevoie de preoţi.

& 2. Episcopul diecezan să aibă grijă ca acei clerici care intenţionează să se transfere din propria Biserică particulară la o altă Biserică particulară dintr-o altă regiune să fie pregătiţi cum se cuvine pentru a desfăşura acolo slujirea sacră, adică să înveţe limba acelei regiuni şi să cunoască instituţiile, condiţiile sociale, uzanţele şi obiceiurile locale.

Can. 258 - Ca să deprindă şi practic modul de a face apostolat, în perioada studiilor, dar mai ales în timpul vacanţelor, seminariştii să fie iniţiaţi, întotdeauna sub conducerea unui preot priceput, în practica pastorală prin exerciţii potrivite, stabilite de Ordinariu şi adecvate vârstei lor şi situaţiilor locale.

Can. 259 - & 1. Este dreptul Episcopului diecezan sau, în cazul unui seminar interdiecezan, al Episcopilor interesaţi să decidă cu privire la conducerea superioară şi la administrarea seminarului.

& 2. Episcopul diecezan sau, în cazul unui seminar interdiecezan, Episcopii interesaţi să viziteze deseori personal seminarul, să vegheze asupra formării seminariştilor, precum şi asupra instruirii filozofice şi teologice care are loc aici şi să se informeze despre vocaţia, caracterul, evlavia şi progresul seminariştilor, mai ales în vederea conferirii hirotonirilor sacre.

Can. 260 - În îndeplinirea propriilor funcţii, toţi trebuie să se supună rectorului, care are datoria de a se îngriji de conducerea zilnică a seminarului, în conformitate cu normele Regulamentului de formare sacerdotală şi ale regulamentului seminarului.

Can. 261 - & 1. Rectorul seminarului, precum şi, sub autoritatea lui, superiorii şi profesorii, fiecare pe măsura rolului său, să aibă grijă ca seminariştii să respecte cu fidelitate normele stabilite de Regulamentul de formare sacerdotală şi de regulamentul seminarului.

& 2. Rectorul seminarului şi coordonatorul de studii să vegheze cu sârguinţă ca profesorii să-şi îndeplinească misiunea în mod corect, conform Regulamentului de formare sacerdotală şi regulamentului seminarului.

Can. 262 - Seminarul să fie scos de sub jurisdicţia parohială; pentru toţi cei care sunt în seminar, rectorul sau un delegat al său îndeplineşte oficiul de paroh, cu excepţia materiei matrimoniale şi rămânând neschimbată dispoziţia can. 985.

Can. 263 - Episcopul diecezan sau, în cazul unui seminar interdiecezan, Episcopii interesaţi, fiecare după propria cotă stabilită de ei de comun acord, să se îngrijească de organizarea şi menţinerea seminarului, de întreţinerea seminariştilor şi de salarizarea profesorilor, precum şi de celelalte trebuinţe ale seminarului.

Can. 264 - & 1. Ca să facă faţă nevoilor seminarului, pe lângă oferta prevăzută de can. 1266, Episcopul poate să impună în dieceză şi o taxă.

& 2. Sunt supuse la taxa pentru seminar toate persoanele juridice ecleziastice, chiar şi cele private, care îşi au sediul în dieceză, cu excepţia acelora care trăiesc numai din pomeni sau a acelora care deţin în funcţiune un colegiu de studenţi sau de docenţi care are ca scop promovarea binelui comun în Biserică. Această taxă trebuie să fie generală, proporţională cu veniturile persoanei juridice şi stabilită în funcţie de necesităţile seminarului.

CAPITOLUL II

Înscrierea sau încardinarea clericilor

Can. 265 - Fiecare cleric trebuie să fie încardinat fie într-o Biserică particulară sau într-o prelatură personală, fie într-un institut de viaţă consacrată sau într-o societate de viaţă apostolică, ce au această facultate, astfel încât să nu existe deloc clerici acefali sau pribegi (vagi).

Can. 266 - & 1. Cineva devine cleric prin primirea diaconatului şi este încardinat în Biserica particulară sau în prelatura personală pentru a cărei slujire este promovat.

& 2. Cine a făcut profesiunea prin voturi perpetue într-un institut călugăresc sau a fost încorporat definitiv într-o societate de viaţă apostolică este încardinat drept cleric în acel institut sau în acea societate odată cu primirea diaconatului, în afară de cazul când constituţiile societăţilor de viaţă apostolică stabilesc altfel.

& 3. Membrul unui institut secular este încardinat prin primirea diaconatului în Biserica particulară pentru slujirea căreia a fost promovat, în afară de cazul când, în virtutea unei concesiuni din partea Scaunului Apostolic, este încardinat în institutul însuşi.

Can. 267 - & 1. Pentru ca un cleric deja încardinat să fie încardinat în mod valid într-o altă Biserică particulară, trebuie să obţină de la Episcopul diecezan un document de excardinare, semnat de acelaşi Episcop; de asemenea, trebuie să obţină, de la Episcopul diecezan al Bisericii particulare în care doreşte să fie încardinat, un document de încardinare, semnat de acest Episcop.

& 2. Excardinarea acordată astfel are efect juridic numai după ce a fost obţinută încardinarea într-o altă Biserică particulară.

Can. 268 - & 1. Clericul care s-a transferat în mod legal din propria Biserică particulară într-o altă Biserică particulară, după cinci ani, este încardinat ipso iure în această Biserică particulară, dacă şi-a manifestat în scris această voinţă atât Episcopului diecezan al Bisericii care l-a primit, cât şi Episcopului diecezan propriu, şi dacă nici unul dintre cei doi nu i-a comunicat în scris părerea contrară timp de patru luni de la data primirii cererii.

& 2. Prin admiterea perpetuă sau definitivă într-un institut de viaţă consacrată ori într-o societate de viaţă apostolică, clericul care este încardinat în acest institut sau în această societate, conform can. 266 & 2, este excardinat din propria Biserică particulară.

Can. 269 - Episcopul diecezan să nu recurgă la încardinarea unui cleric decât dacă:

1. acest lucru este cerut de necesitatea sau utilitatea Bisericii particulare şi respectându-se prevederile dreptului cu privire la întreţinerea decentă a clericilor;

2. pe baza unui document legitim, constată că a fost acordată excardinarea şi, în plus, a primit informaţiile adecvate, dacă este necesar sub secret, de la Episcopul diecezan care a făcut excardinarea, cu privire la viaţa, conduita morală şi studiile clericului;

3. clericul a declarat în scris aceluiaşi Episcop diecezan că vrea să se dedice slujirii noii Biserici particulare, conform dreptului.

Can. 270 - Excardinarea poate fi acordată în mod licit numai din motive juste, adică utilitatea pentru Biserică sau binele clericului însuşi; nu poate fi negată decât din motive grave; totuşi, clericului, care se consideră lezat şi a găsit un Episcop care îl primeşte, îi este permis să facă recurs împotriva deciziei.

Can. 271 - & 1. În afară de cazul când există o adevărată necesitate în Biserica sa particulară, Episcopul diecezan nu trebuie să refuze permisiunea de a se transfera acelor clerici pe care îi consideră pregătiţi şi capabili şi care cer să meargă în acele regiuni care suferă de o lipsă gravă de cler, pentru a exercita acolo slujirea sacră; să aibă totuşi grijă ca, printr-un acord scris făcut împreună cu Episcopul diecezan al locului unde doresc să se ducă, să fie stabilite drepturile şi îndatoririle acestor clerici.

& 2. Episcopul diecezan poate să acorde clericilor săi permisiunea de a se transfera într-o altă Biserică particulară, pentru un timp determinat care poate fi reînnoit chiar de mai multe ori, totuşi, astfel încât aceşti clerici să rămână încardinaţi în Biserica particulară proprie şi, întorcându-se în ea, să se bucure de toate drepturile pe care le-ar fi avut dacă ar fi desfăşurat aici slujirea sacră.

& 3. Clericul care s-a transferat în mod legal într-o altă Biserică particulară, rămânând încardinat în propria Biserică, poate, dintr-un motiv just, să fie chemat înapoi de către Episcopul diecezan propriu, respectându-se totuşi acordurile încheiate cu celălalt Episcop, precum şi echitatea naturală; tot astfel, respectându-se aceleaşi condiţii, Episcopul diecezan al celeilalte Biserici particulare poate, dintr-un motiv just, să refuze aceluiaşi cleric permisiunea unei ulterioare rămâneri în teritoriul său.

Can. 272 - Administratorul diecezan nu poate să acorde excardinarea şi încardinarea, de asemenea, nici permisiunea de transferare într-o altă Biserică particulară, decât după un an de la vacanţa scaunului episcopal şi cu consimţământul colegiului consultanţilor.
CAPITOLUL III

Obligaţiile şi drepturile clericilor

Can. 273 - Clericii au obligaţia specială de a dovedi respect şi ascultare Suveranului Pontif şi Ordinariului propriu.

Can. 274 - & 1. Numai clericii pot să obţină oficii pentru exercitarea cărora este necesară puterea preoţească sau puterea de conducere ecleziastică.

& 2. Dacă nu sunt scutiţi ca urmare a unui impediment legitim, clericii au obligaţia de a accepta şi de a îndeplini cu fidelitate funcţia ce le-a fost încredinţată de Ordinariul lor.

Can. 275 - & 1. Deoarece contribuie cu toţii la o unică lucrare, adică la zidirea Trupului lui Cristos, clericii să fie uniţi între ei prin legătura frăţietăţii şi a rugăciunii şi să colaboreze între ei, conform dispoziţiile dreptului particular.

& 2. Clericii să recunoască şi să promoveze misiunea pe care laicii, fiecare conform rolului propriu, o exercită în Biserică şi în lume.

Can. 276 - & 1. În modul lor de viaţă, clericii au obligaţia cu totul specială de a tinde la sfinţenie, deoarece, fiind consacraţi lui Dumnezeu cu un titlu nou prin hirotonire, sunt împărţitorii tainelor lui Dumnezeu în slujba poporului său.

& 2. Pentru ca să poată dobândi această perfecţiune:

1. în primul rând, să îndeplinească în mod fidel şi neobosit îndatoririle slujirii pastorale;

2. să-şi alimenteze propria viaţă spirituală la masa Sfintei Scripturi şi a sfintei Euharistii; prin urmare, preoţii sunt invitaţi din toate puterile să ofere zilnic Jertfa euharistică, iar diaconii să participe la ea, de asemenea, zilnic;

3. preoţii, precum şi diaconii care aspiră la presbiterat, au obligaţia de a celebra zilnic liturgia orelor în conformitate cu propriile cărţi liturgice aprobate; diaconii permanenţi să celebreze partea stabilită pentru ei de Conferinţa Episcopilor;

4. de asemenea, sunt ţinuţi să facă retrageri spirituale, după dispoziţiile dreptului particular;

5. sunt îndemnaţi să se dedice cu regularitate meditaţiei, să se apropie des de sacramentul Pocăinţei, să aibă o evlavie deosebită faţă de Preasfânta Fecioară, Maica lui Dumnezeu, şi să se folosească şi de celelalte mijloace de sfinţire comune şi particulare.

Can. 277 - & 1. Clericii sunt obligaţi să păstreze castitatea perfectă şi perpetuă pentru împărăţia cerurilor şi de aceea sunt ţinuţi la celibat, care este un dar deosebit al lui Dumnezeu şi prin care slujitorii sacri pot să se ataşeze mai uşor cu toată inima lui Cristos şi să se dedice mai liber slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.

& 2. Clericii să se comporte cu prudenţa cuvenită în relaţiile cu persoanele a căror frecventare ar putea pune în pericol obligaţia lor de a păstra castitatea sau ar putea să constituie scandal pentru credincioşi.

& 3. Îi revine Episcopului diecezan să stabilească norme mai precise despre acest lucru şi să judece respectarea acestei obligaţii în cazuri particulare.

Can. 278 - & 1. Clericii seculari au dreptul de a se asocia cu alţii pentru a urmări finalităţi care sunt conforme cu starea clericală.

& 2. Clericii seculari să acorde o importanţă mare mai ales acelor asociaţii care, având statute recunoscute de autoritatea competentă, printr-o regulă de viaţă adecvată şi aprobată cum se cuvine şi prin ajutorul frăţesc, promovează sfinţenia lor în exercitarea slujirii şi favorizează unirea între ei şi unirea dintre ei şi Episcopul propriu.

& 3. Clericii să se abţină de a întemeia asociaţii sau de a participa la asociaţii a căror finalitate sau ale căror activităţi sunt incompatibile cu obligaţiile specifice stării clericale sau care pot să împiedice îndeplinirea conştiincioasă a misiunii încredinţate lor de autoritatea ecleziastică competentă.

Can. 279 - & 1. Clericii să continue studiile sacre chiar şi după primirea Preoţiei şi să urmeze învăţătura solidă bazată pe sfânta Scriptură, transmisă de înaintaşi şi acceptată în general de Biserică, aşa cum este ea stabilită mai ales de documentele Conciliilor şi ale Pontifilor Romani, evitând noutăţile terminologice profane şi falsa ştiinţă.

& 2. Preoţii să participe, conform dispoziţiilor dreptului particular, la cursurile pastorale, care trebuie programate după hirotonirea sacerdotală; de asemenea, în timpurile fixate de acelaşi drept, să participe şi la alte cursuri, consfătuiri teologice sau conferinţe, care le oferă ocazia să dobândească o cunoaştere mai completă a ştiinţelor sacre şi a metodelor pastorale.

& 3. Să continue studierea şi a altor ştiinţe, mai ales a acelora care sunt legate cu ştiinţele sacre, în măsura în care sunt folositoare îndeosebi pentru exercitarea slujirii pastorale.

Can. 280 - Se recomandă foarte mult clericilor să practice o anumită viaţă comună; unde aceasta deja există, pe cât e posibil, trebuie menţinută.

Can. 281 - & 1. Deoarece se dedică slujirii ecleziastice, clericii merită o remuneraţie conformă condiţiei lor, ţinându-se seama atât de natura oficiului, cât şi de circumstanţele locurilor şi timpurilor, cu care să poată face faţă necesităţilor vieţii personale şi unei retribuiri drepte a acelor persoane de al căror serviciu au nevoie.

& 2. De asemenea, trebuie să se aibă grijă ca ei să beneficieze de asistenţă socială, prin care să se facă faţă cum se cuvine necesităţilor lor în caz de boală, de invaliditate sau de bătrâneţe.

& 3. Diaconii căsătoriţi, care se dedică exclusiv slujirii ecleziastice, au dreptul la o remuneraţie cu care să poată face faţă întreţinerii personale şi a familiei lor; în schimb, cei care primesc o retribuţie pentru că îndeplinesc sau au îndeplinit o funcţie civilă să se îngrijească de trebuinţele proprii şi ale familiei lor cu veniturile câştigate din acea retribuţie.

Can. 282 - & 1. Clericii să ducă o viaţă simplă şi să se abţină de la tot ceea ce constituie vanitate.

& 2. Bunurile ce le revin cu ocazia exercitării unui oficiu ecleziastic şi care prisosesc, după ce s-au îngrijit cu ajutorul lor de întreţinerea decentă şi de îndeplinirea tuturor obligaţiilor stării proprii, să binevoiască a le folosi pentru binele Bisericii şi pentru faptele de caritate.

Can. 283 - & 1. Chiar dacă nu au un oficiu care să-i oblige la reşedinţă, clericii să nu plece din dieceză pentru un timp mai îndelungat, care trebuie stabilit de dreptul particular, fără permisiunea cel puţin presupusă a Ordinariului propriu.

& 2. Ei au dreptul să beneficieze anual de o perioadă necesară şi suficientă de concediu, stabilită de dreptul universal sau de cel particular.

Can. 284 - Clericii să poarte o haină ecleziastică decentă, după normele emise de Conferinţele Episcopilor şi după cutumele legitime ale locurilor.

Can. 285 - & 1. Clericii să se abţină complet de la tot ceea ce nu se potriveşte cu starea proprie, conform dispoziţiilor dreptului particular.

& 2. Clericii să evite tot ceea ce, deşi nu este nedemn, este incompatibil cu starea clericală.

& 3. Le este interzis clericilor să-şi asume oficii publice, care comportă o participare la exercitarea puterii civile.

& 4. Fără permisiunea Ordinariului lor, să nu administreze bunuri ce aparţin laicilor şi să nu desfăşoare funcţii lumeşti, care comportă obligaţia dării de seamă; li se interzice de a se face garanţi, chiar cu bunurile personale, fără consultarea Ordinariului propriu; de asemenea, să se abţină de a semna poliţe prin care este asumată obligaţia de a plăti bani fără un motiv bine precizat.

Can. 286 - Le este interzis clericilor să exercite, personal sau prin alţii, negustoria sau comerţul, fie în avantajul propriu, fie în avantajul altora, fără permisiunea autorităţii ecleziastice competente.

Can. 287 - & 1. Clericii să promoveze întotdeauna şi în cel mai înalt grad pacea şi înţelegerea între oameni, bazate pe dreptate.

& 2. Să nu participe activ în partidele politice şi în conducerea de asociaţii sindicale, în afară de cazul când, după aprecierea autorităţii ecleziastice competente, acest lucru este necesar pentru apărarea drepturilor Bisericii sau pentru promovarea binelui comun.