HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008
Yüklə 2,95 Mb.
|
|
CODUL DE DREPT CANONIC Textul oficial şi traducerea în limba română CARTEA I NORME GENERALE Can. 1 - Canoanele acestui Cod privesc doar Biserica Latină. Can. 2 - În general, Codul nu stabileşte riturile ce trebuie respectate în celebrarea acţiunilor liturgice. De aceea, legile liturgice, care sunt în vigoare până în prezent, îşi păstrează obligativitatea, în afară de cazul când vreuna dintre ele este contrară canoanelor Codului. Can. 3 - Canoanele Codului nu abrogă convenţiile încheiate de Scaunul Apostolic cu statele sau cu alte societăţi politice şi nici nu modifică ceva din conţinutul lor. De aceea, ele continuă să fie în vigoare ca şi până în prezent şi nu se opun nicidecum dispoziţiilor contrare acestui Cod. Can. 4 - Drepturile câştigate şi, de asemenea, privilegiile acordate până în prezent persoanelor atât fizice, cât şi juridice de către Scaunul apostolic, care sunt în uz şi nu sunt revocate, rămân neatinse, în afară de cazul în care sunt revocate în mod expres de canoanele acestui Cod. Can. 5 - & 1. Cutumele, atât cele universale cât şi cele particulare, în vigoare în prezent, dar contrare acestor canoane, care sunt dezaprobate de către canoanele acestui Cod, sunt complet suprimate şi este interzisă reapariţia lor în viitor. Şi celelalte să fie considerate suprimate, în afară de cazul când este prevăzut în mod expres altfel de către Cod, ori dacă sunt centenare sau imemoriale; totuşi, acestea din urmă pot fi tolerate dacă, potrivit aprecierii Ordinariului, nu pot fi abolite datorită circumstanţelor locurilor şi persoanelor. & 2. Cutumele din afara dreptului, fie universale, fie particulare, care sunt în vigoare în prezent, sunt păstrate. Can. 6 - & 1. Prin intrarea în vigoare a acestui Cod, se abrogă: 1. Codul de Drept Canonic promulgat în anul 1917; 2. celelalte legi, atât universale cât şi particulare, contrare dispoziţiilor acestui Cod, în afară de cazul când este prevăzut în mod expres altfel cu privire la legile particulare; 3. toate legile penale, atât universale, cât şi particulare, promulgate de Scaunul apostolic, în afară de cazul când sunt reluate de acest Cod; 4. celelalte legi disciplinare universale care se referă la o materie ce este rânduită în întregime de către acest Cod. & 2. În măsura în care reiau dreptul vechi, canoanele acestui Cod trebuie interpretate ţinându-se seama şi de tradiţia canonică. TITLUL I Legile ecleziastice Can. 7 - Legea ia fiinţă când este promulgată. Can. 8 - & 1. Legile ecleziastice universale sunt promulgate prin publicarea lor în Monitorul oficial Acta Apostolicae Sedis, cu excepţia unor cazuri particulare când este prescris un alt mod de promulgare, şi intră în vigoare numai după trecerea a trei luni de la data când au fost publicate în Acta, în afară de cazul când din însăşi natura lucrurilor obligă imediat, sau chiar în lege a fost stabilită în mod special şi expres o vacanţă mai scurtă sau mai lungă. & 2. Legile particulare sunt promulgate în modul stabilit de legislator şi încep să oblige după o lună de zile de la data promulgării, în afară de cazul când chiar în lege este stabilit un alt termen. Can. 9 - Legile privesc viitorul, nu trecutul, în afară de cazul când în ele este specificat în mod nominal trecutul. Can. 10 - Trebuie să fie considerate anulante ori incapacitante numai acele legi în care este stabilit în mod expres că un act este nul sau că o persoană este incapabilă. Can. 11 - Legile exclusiv ecleziastice îi obligă numai pe cei botezaţi în Biserica Catolică sau primiţi ulterior în sânul ei, care se bucură de uzul suficient al raţiunii şi, dacă nu este prevăzut în mod expres altfel de către drept, au împlinit vârsta de şapte ani. Can. 12 - & 1. Legile universale îi obligă pretutindeni pe toţi cei pentru care au fost date. & 2. Sunt scutiţi de la legile universale, care nu sunt în vigoare într-un anumit teritoriu, toţi cei ce se află de fapt în acel teritoriu. & 3. Sunt supuşi legilor create pentru un anumit teritoriu cei pentru care ele au fost date şi care îşi au acolo domiciliul sau cvasidomiciliul şi, totodată, locuiesc de fapt în acel teritoriu, rămânând neschimbat can. 13. Can 13 - & 1. Legile particulare nu sunt presupuse a fi personale, ci teritoriale, în afară de cazul când se constată altfel. & 2. Călătorii nu sunt obligaţi: 1. la legile particulare din propriul teritoriu cât timp ei absentează de acolo, în afară de cazul în care nerespectarea acestor legi este dăunătoare în teritoriul propriu sau când legile sunt personale; 2. nici la legile din teritoriul în care se află, cu excepţia acelor legi care au în vedere ordinea publică sau stabilesc formalităţile actelor sau privesc bunurile imobile ce se află pe acel teritoriu. & 3. Pribegii sunt obligaţi să respecte legile, atât cele universale, cât şi cele particulare, care sunt în vigoare în locul unde ei se află. Can. 14 - Legile, chiar cele anulante şi incapacitante, în dubiul de drept nu obligă; în dubiul de fapt, Ordinariii pot să dispenseze de la ele, cu condiţia ca, atunci când este vorba de o dispensă rezervată, autoritatea căreia îi este rezervată să obişnuiască să o acorde. Can 15 - & 1. Ignoranţa sau eroarea cu privire la legile anulante şi incapacitante nu împiedică efectul acestora, în afară de cazul când este stabilit în mod expres altfel. & 2. Ignoranţa sau eroarea cu privire la o lege sau la o pedeapsă sau la un fapt personal sau la un fapt străin notoriu, nu se presupune; cu privire la un fapt străin nenotoriu, se presupune, până se dovedeşte contrarul. Can. 16 - & 1. Legile sunt interpretate în mod autentic de către legislator şi de către cel căruia legislatorul i-a acordat puterea de a le interpreta în mod autentic. & 2. Interpretarea autentică prezentată în formă de lege are aceeaşi putere ca şi legea însăşi şi trebuie să fie promulgată; dacă declară numai cuvintele legii, în sine clare, are valoare retroactivă; dacă restrânge sau extinde legea sau o explică pe cea nesigură, nu este retroactivă. & 3. Interpretarea în formă de sentinţă judecătorească sau în formă de act administrativ, într-un caz particular, nu are putere de lege şi obligă numai persoanele şi afectează numai lucrurile pentru care a fost dată. Can. 17 - Legile ecleziastice trebuie înţelese conform semnificaţiei proprii a cuvintelor, considerate în text şi în context; dacă aceasta rămâne nesigură şi neclară, trebuie să se recurgă la locurile paralele, dacă există, la scopul şi circumstanţele legii şi la intenţia legislatorului. Can. 18 - Legile care stabilesc o pedeapsă sau cele care limitează libera exercitare a drepturilor sau cele care conţin o excepţie de la lege trebuie interpretate în sens strict. Can. 19 - Dacă, referitor la o anumită materie, nu există o dispoziţie expresă a legii universale sau a legii particulare sau o cutumă, cauza, dacă nu este penală, trebuie soluţionată ţinându-se seama de legile date pentru cazuri similare, de principiile generale ale dreptului, aplicate cu echitate canonică, de jurisprudenţa şi practica Curiei Romane şi de părerea comună şi constantă a experţilor în drept. Can. 20 - Legea nouă abrogă legea precedentă sau derogă de la ea, dacă menţionează acest lucru în mod expres sau dacă este direct contrară legii precedente sau dacă reglementează din nou şi în întregime materia legii precedente; totuşi, legea universală nu derogă câtuşi de puţin de la dreptul particular sau special, în afară de cazul când este prescris în mod expres altfel în drept. Can. 21 - În dubiu, revocarea unei legi preexistente nu se presupune, dar legile posterioare trebuie să fie apropiate de cele anterioare şi, pe cât e posibil, trebuie să fie puse de acord cu ele. Can. 22 - Legile civile, la care face trimitere dreptul Bisericii, trebuie să fie respectate în dreptul canonic cu aceleaşi efecte, numai să nu fie contrare dreptului divin şi dreptul canonic să nu prescrie altfel. TITLUL II Cutuma
Can. 24 - & 1. Nici o cutumă contrară dreptului divin nu poate dobândi putere de lege. & 2. Nu poate dobândi putere de lege nici cutuma contrară dreptului canonic sau în afara lui, decât dacă este raţională; însă cutuma dezaprobată în mod expres de către drept nu este raţională. Can. 25 - Nici o cutumă nu dobândeşte putere de lege dacă nu a fost respectată de către o comunitate capabilă cel puţin să primească o lege şi cu intenţia de a introduce un drept. Can. 26 - Dacă nu a fost aprobată în mod special de către legislator, o cutumă contrară dreptului canonic în vigoare sau una în afara legii canonice dobândeşte putere de lege numai dacă a fost respectată în mod legitim timp de treizeci de ani continui şi compleţi; în schimb, o cutumă contrară legii canonice, care conţine clauza interzicerii cutumelor viitoare, poate fi valabilă numai dacă este centenară sau imemorială. Can. 27 - Cutuma este cea mai bună interpretă a legii. Can. 28 - Rămânând neschimbată dispoziţia can. 5, cutuma contra legii sau cea în afara legii este revocată printr-o cutumă contrară sau printr-o lege; dacă nu le menţionează în mod expres, legea nu revocă cutumele centenare sau imemoriale, şi nici legea universală nu revocă cutumele particulare. TITLUL III Decretele generale şi instrucţiunile Can. 29 - Decretele generale, prin care legislatorul competent dă dispoziţii comune pentru o comunitate capabilă să primească o lege, sunt legi propriu-zise şi sunt reglementate de canoanele despre legi. Can. 30 - Cine deţine numai puterea executivă nu poate să dea un decret general, despre care vorbeşte can. 29, decât dacă, în cazuri particulare, legislatorul competent i-a acordat în mod expres acest lucru conform dreptului şi respectându-se condiţiile stabilite în actul de concesiune. Can. 31 - & 1. Cei care deţin puterea executivă pot să dea, în limitele competenţei lor, decrete generale executive prin care sunt stabilite cu mai mare precizie modalităţile ce trebuie respectate în aplicarea legii sau prin care se solicită cu insistenţă respectarea legilor. & 2. Cât priveşte promulgarea şi vacanţa decretelor despre care este vorba în & 1, să se respecte prevederile can. 8. Can. 32 - Decretele generale executive îi obligă pe cei care sunt ţinuţi la respectarea legilor cărora aceleaşi decrete le stabilesc modalităţile de aplicare sau le solicită respectarea. Can. 33 - & 1. Decretele generale executive, chiar dacă sunt publicate în "îndreptare" sau în documente care poartă alte denumiri, nu derogă de la legi, iar eventualele lor prevederi contrare legilor sunt lipsite de orice valoare. & 2. Decretele generale executive îşi pierd valabilitatea prin revocarea explicită sau implicită, efectuată de către autoritatea competentă, precum şi prin încetarea legii pentru executarea căreia au fost date; nu încetează, însă, prin încetarea dreptului celui care le-a dat, în afară de cazul când este prevăzut în mod expres contrarul. Can. 34 - & 1. Instrucţiunile, care exprimă prevederile legilor şi clarifică şi stabilesc modalităţile ce trebuie respectate în aplicarea acestora, sunt adresate celor cărora le revine obligaţia de a se îngriji ca legile să fie aplicate şi îi obligă la executarea lor. Cei ce deţin puterea executivă le publică în mod legitim în cadrul propriei competenţe. & 2. Dispoziţiile instrucţiunilor nu derogă de la legi, iar dacă unele sunt în contradicţie cu prevederile legilor, sunt lipsite de orice valoare. & 3. Instrucţiunile îşi pierd valabilitatea nu numai prin revocarea lor explicită sau implicită de către autoritatea competentă care le-a dat sau de către superiorul acesteia, dar şi prin încetarea legii pentru a cărei clarificare sau executare au fost date. TITLUL IV Actele administrative particulare CAPITOLUL I Norme comune Can. 35 - Actul administrativ particular, fie că este un decret sau un precept, fie că este un rescript, poate fi emis de către cel care deţine puterea executivă, în cadrul propriei competenţe, rămânând neschimbată dispoziţia can. 76 & 1. Can. 36 - & 1. Actul administrativ trebuie înţeles conform semnificaţiei proprii a cuvintelor şi uzului comun al limbii; în dubiu, actele care se referă la litigii sau au în vedere pedepsele ce trebuie impuse sau aplicate sau limitează drepturile persoanei sau lezează drepturile câştigate de alţii, trebuie interpretate în sens strict; toate celelalte, în sens larg. & 2. Un act administrativ nu trebuie extins la alte cazuri, ci să se refere numai la cele ce sunt luate în consideraţie. Can. 37 - Un act administrativ care priveşte forul extern trebuie să fie dat în scris; tot astfel, şi actul executării lui, dacă este dat în formă comisorie. Can. 38 - Un act administrativ, chiar dacă este vorba de un rescript dat Motu proprio, nu este valid dacă lezează un drept câştigat de altcineva sau este contrar unei legi sau unei cutume aprobate, în afară de cazul când autoritatea competentă a adăugat în mod expres o clauză derogatorie. Can. 39 - Într-un act administrativ, condiţiile sunt considerate ca fiind adăugate pentru validitate numai atunci când sunt exprimate prin conjuncţiile si, nisi, dummodo (dacă, în afară de cazul când, numai să). Can. 40 - Executorul unui act administrativ îşi îndeplineşte în mod invalid mandatul, dacă mai întâi nu a primit documentele şi nu le-a verificat autenticitatea şi integritatea, în afară de cazul când autoritatea competentă care a emis actul l-a înştiinţat în prealabil despre aceste documente. Can. 41 - Executorul unui act administrativ, căruia îi este încredinţată numai misiunea executării, nu poate refuza executarea acestui act, decât dacă reiese clar că actul este nul sau că nu poate fi acceptat dintr-un alt motiv grav sau când condiţiile puse în actul administrativ nu sunt îndeplinite; totuşi, dacă se consideră că executarea actului administrativ este inoportună datorită circumstanţelor persoanei şi locului, executorul trebuie să întrerupă executarea; în astfel de cazuri, executorul va informa imediat autoritatea care a emis actul. Can. 42 - Executorul unui act administrativ trebuie să procedeze conform normei prevăzute în mandat; dacă nu a îndeplinit condiţiile esenţiale cuprinse în respectivul document şi nu a respectat forma substanţială a procedurii, executarea este nulă. Can. 43 - Executorul unui act administrativ poate, după aprecierea sa prudentă, să pună pe altcineva în locul său, dacă înlocuirea nu a fost interzisă sau dacă persoana nu a fost aleasă datorită calităţilor sale personale sau dacă nu a fost stabilită dinainte persoana înlocuitorului; în aceste cazuri, executorul poate totuşi să încredinţeze altcuiva actele pregătitoare privind executarea. Can. 44 - Un act administrativ poate fi executat şi de către succesorul în funcţie al executorului, în afară de cazul când persoana a fost aleasă datorită calităţilor sale personale. Can. 45. - Dacă executorul a comis o eroare în executarea actului administrativ, poate să execute din nou acel act. Can. 46 - Actul administrativ nu încetează prin încetarea dreptului celui care l-a emis, decât dacă este prevăzut altfel în mod expres de către drept. Can. 47 - Revocarea unui act administrativ printr-un alt act administrativ al autorităţii competente dobândeşte valoare numai din momentul în care acest nou act este notificat în mod legal persoanei căreia i-a fost dat. CAPITOLUL II Decretele şi preceptele particulare Can. 48 - Decretul particular este actul administrativ emis de autoritatea executivă competentă, prin care, în conformitate cu normele dreptului, într-un caz particular, se dă o decizie sau se acordă un oficiu, care prin natura lor nu presupun o cerere făcută de cineva. Can. 49 - Preceptul particular este un decret prin care se impune, în mod direct şi legal, unei persoane sau unor persoane determinate de a face sau de a omite ceva, mai ales pentru a se solicita respectarea legii. Can. 50 - Înainte de a da un decret particular, autoritatea trebuie să cerceteze cu atenţie informaţiile şi dovezile necesare şi, pe cât este posibil, să-i audieze pe cei ale căror drepturi ar putea fi lezate. Can. 51 - Decretul să fie dat în scris, iar dacă este vorba de o decizie, să se expună, cel puţin în mod sumar, motivaţiile. Can. 52 - Decretul particular este valabil numai pentru chestiunile pe care le stabileşte şi pentru persoanele pentru care este dat; dacă nu se constată altfel, el obligă pretutindeni aceste persoane. Can. 53 - Dacă decretele sunt contrare între ele, cel special, în chestiunile care sunt exprimate în mod special, prevalează asupra celui general; dacă sunt deopotrivă speciale şi generale, cel emis ulterior îl abrogă pe cel anterior, tocmai pentru că îi este contrar. Can. 54 - & 1. Un decret particular, a cărui aplicare este încredinţată unui executor, are efect din momentul executării, altminteri, din momentul în care este intimat persoanei de către autoritatea care l-a dat. & 2. Pentru a i se putea cere îndeplinirea, un decret particular trebuie să fie intimat printr-un înscris legal conform dreptului. Can. 55 - Rămânând neschimbată dispoziţia cann. 37 şi 51, când un motiv foarte grav împiedică înmânarea în scris a textului decretului, decretul va fi considerat intimat dacă este citit destinatarului în faţa unui notar sau a doi martori, redactându-se un proces-verbal ce trebuie semnat de către toţi cei prezenţi. Can. 56 - Dacă destinatarul, chemat în mod legal să primească decretul sau să-i asculte citirea, fără un motiv just nu s-a prezentat sau a refuzat să semneze, se consideră că decretul este intimat. Can. 57 - & 1. Ori de câte ori legea impune emiterea unui decret sau persoana interesată prezintă în mod legal o cerere sau un recurs pentru a obţine un decret, autoritatea competentă să-l emită în termen de trei luni de la data primirii cererii sau a recursului, în afară de cazul când legea prescrie un alt termen. & 2. Expirând acest termen, dacă decretul nu a fost încă emis, răspunsul se presupune a fi negativ, iar cel interesat poate înainta un ulterior recurs. & 3. Presupusul răspuns negativ nu scuteşte autoritatea competentă de obligaţia de a emite decretul şi chiar de a repara eventuala daună cauzată, aşa cum prevede can. 128. Can. 58 - & 1. Decretul particular îşi pierde valabilitatea în cazul în care este revocat în mod legal de către autoritatea competentă, precum şi în cazul când încetează legea pentru a cărei executare a fost dat. & 2. Preceptul particular care nu este impus printr-un înscris legal îşi pierde valoarea prin încetarea dreptului celui care l-a ordonat.
Rescriptele Can. 59 - & 1. Rescriptul este actul administrativ dat în scris de către autoritatea executivă competentă, prin care, din însăşi natura sa, la cererea cuiva, se acordă un privilegiu, o dispensă sau o altă favoare. & 2. Prevederile stabilite pentru rescripte sunt valabile şi pentru acordarea unei permisiuni (licentia), precum şi pentru acordările de favoruri făcute oral, dacă nu se constată altfel. Can. 60 - Orice rescript poate fi obţinut de toţi cei care nu sunt opriţi în mod expres. Can. 61 - Dacă nu se constată altfel, un rescript poate fi cerut şi pentru altă persoană, chiar fără consimţământul ei, şi are valoare înainte ca ea să-l accepte, dacă nu există clauze contrare. Can. 62 - Rescriptul pentru care nu este desemnat nici un executor are efect din momentul semnării actului; celelalte, din momentul executării lor. Can. 63 - & 1. Validităţii unui rescript i se opune păstrarea sub tăcere a adevărului (subreptio), dacă în cerere nu au fost expuse acele lucruri care, potrivit legii, stilului şi practicii canonice, trebuie să fie expuse pentru validitate, în afară de cazul când este vorba de un rescript de favoare dat Motu proprio. & 2. De asemenea, validităţii unui rescript i se opune expunerea falsului (obreptio), dacă nici unul dintre motivele prezentate nu este adevărat. & 3. În cazul rescriptelor care nu au nici un executor, motivul trebuie să fie adevărat în momentul emiterii decretului; în cazul celorlalte, în momentul executării lor. Can. 64 - Făcând excepţie dreptul Penitenţiariei pentru forul intern, o favoare negată de oricare congregaţie a Curiei Romane nu poate fi acordată în mod valid de către o altă congregaţie a aceleiaşi Curii sau de către o altă autoritate competentă inferioară Pontifului Roman, fără consimţământul congregaţiei căreia cel interesat s-a adresat iniţial. Can. 65 - & 1. Rămânând valabile prevederile din && 2 şi 3, nimeni nu poate să ceară de la un alt Ordinariu o favoare negată de Ordinariul propriu, fără să fie menţionat răspunsul negativ; dacă însă a fost făcută menţiunea, Ordinariul să nu acorde favoarea decât după ce a primit de la primul Ordinariu motivele refuzului. & 2. O favoare negată de vicarul general sau de vicarul episcopal nu poate fi acordată în mod valid de către un alt vicar al aceluiaşi Episcop, chiar dacă vicarul care a refuzat-o a expus motivele refuzului. & 3. O favoare negată de vicarul general sau de vicarul episcopal şi obţinută ulterior de la Episcopul diecezan, fără să fi fost menţionat refuzul, este invalidă; o favoare negată de către Episcopul diecezan nu poate fi obţinută în mod valid, chiar dacă a fost menţionat refuzul, de la vicarul său general sau de la vicarul episcopal fără consimţământul Episcopului. Can. 66 - Un rescript nu devine invalid din cauza unei erori cu privire la numele destinatarului sau al persoanei care îl emite sau al localităţii în care destinatarul locuieşte sau cu privire la obiectul favorului, cu condiţia ca, după aprecierea Ordinariului, să nu existe nici un dubiu cu privire la destinatar sau la obiectul favorului. Can 67 - & 1. În cazul în care, privitor la unul şi acelaşi lucru, s-ar obţine două rescripte contrare între ele, cel special, în chestiunile care sunt exprimate în mod special, prevalează asupra celui general. & 2. Dacă sunt deopotrivă speciale sau generale, cel anterior prevalează asupra celui ulterior, în afară de cazul când în cel ulterior se face în mod expres menţiune despre cel anterior, ori când primul beneficiar, din dol sau din neglijenţă mare, nu s-a folosit de rescriptul său. & 3. În caz de dubiu cu privire la validitatea rescriptului, să se recurgă la persoana care l-a dat. Can. 68 - Un rescript al Scaunului Apostolic, în care nu este desemnat nici un executor, trebuie să fie prezentat Ordinariului persoanei care îl obţine numai în cazul când acest lucru este prescris în acelaşi document, când este vorba de lucruri publice sau când trebuie să fie confirmate condiţiile. Can. 69 - Rescriptul pentru prezentarea căruia nu este stabilit nici un termen poate fi prezentat executorului în orice moment, cu condiţia să nu existe rea-credinţă şi dol. Can. 70 - Dacă într-un rescript însăşi concesiunea este încredinţată executorului, este de datoria acestuia să acorde sau să refuze favorul, potrivit aprecierii sale prudente şi propriei conştiinţe. Can. 71 - Nimeni nu este obligat să se folosească de un rescript acordat exclusiv în propriul avantaj, în afară de cazul când este ţinut la aceasta de o altă obligaţie canonică. Can. 72 - Rescriptele acordate de Scaunul Apostolic, dar care au expirat, pot să fie prorogate de Episcopul diecezan, dintr-un motiv just, numai o singură dată, pentru o perioadă nu mai mare de trei luni. Can. 73 - Nici un rescript nu este revocat printr-o lege contrară, în afară de cazul când este prevăzut altfel chiar în lege. Can. 74 - Deşi o persoană se poate folosi în forul intern de o favoare acordată prin viu grai, este totuşi ţinută să dovedească în forul extern ori de câte ori îi este cerut acest lucru în mod legal. Can. 75 - Dacă rescriptul conţine un privilegiu sau o dispensă, să se respecte în plus şi prevederile canoanelor care urmează. Yüklə 2,95 Mb. Dostları ilə paylaş:
|