7. Caracterul eclesiologic (comunitar)
Cultul ortodox promovează în primul rând rugăciunea cu caracter social sau colectiv, care are în vedere nu numai nevoile personale ci şi nevoile religioase ale întregii Biserici, ale colectivităţii sau obştii rugătoare. Cultul ortodox este o rugăciune a comunităţii credincioşilor, uniţi într-un cuget. Mântuitorul promisese că acolo unde vor fi creştinii adunaţi într-un cuget va fi prezent (Mt. 18,19). De aceea majoritatea rugăciunilor sunt alcătuite la formele pluralului.
Este remarcabil elogiul adus rugăciunii în comun de către Sf. Ioan Hrisostom: «E cu putinţă să ne rugăm acasă la noi, dar e cu neputinţă să ne rugăm la fel de bine ca în Biserică… Aici domnesc unanimitatea, armonia, legătura dragostei, rugăciunile preoţilor. Preoţii sunt aici tocmai pentru aceasta: rugăciunile comunităţii sunt mai slabe şi ele se adaugă rugăciunilor mai puternice ale acestora, toate înălţându-se împreună la cer».47
Comuniunea eclesială a membrilor este o caracteristică ancestrală a Bisericii; koinonia este elementul coagulant al primelor comunităţi creştine care trăiau nu doar momentele de rugăciune împreună (Fap. 2,46) dar şi bunurile le aveau în comun (Fap. 5).
Sensul eclesiologic al cultului creştin este foarte pregnant mai ales în Sf. Liturghie care, practic, nu-şi împlineşte scopul decât în comuniune. Se şi spune de altfel că Liturghia slujită doar de preot, fără creştini, nu doar că nu-şi împlineşte menirea dar este şi inutilă, efa neajungând să realizeze comuniunea pe orizontală între membrii comunităţii liturgice.48 Acest caracter eclesiologic se poate remarca atât din structura dialogală a rugăciunilor (şi nu doar a celor euharistice) precum şi din structura arhitectonică şi iconografică a spaţiului liturgic. Construit larg, pentru adunarea Bisericii, lăcaşul este decorat cu icoane care sugerează şi comuniunea sfinţilor.
Dostları ilə paylaş: |