Și patrimoniului public (Raportul anual 2014)



Yüklə 0,77 Mb.
səhifə3/12
tarix18.01.2019
ölçüsü0,77 Mb.
#100119
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12

INTRODUCERE


Curtea de Conturi este autoritatea supremă de audit, înființată în 1994 în temeiul Constituției Republicii Moldova (art.133), în scopul exercitării controlului asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public. Curtea de Conturi (CCRM), la începutul activității, ca și alte instituții similare din afară, și-a axat controlul asupra cheltuielilor publice, urmărind conformitatea acestora cu legile în vigoare, iar ulterior și-a direcționat controlul, implicit, auditul asupra economicității și eficienței lor.

Astfel, în contextul proceselor de eurointegrare, Curtea de Conturi a devenit și se afirmă drept membru activ al organismelor internaționale și europene de profil. Conform directivelor forurilor internaționale, „Instituțiile supreme de control joacă un rol important în cadrul noțiunii instituționale a statului democratic. Lor li se conferă o mare independență față de puterea executivă și mai mult sau mai puțin față de puterea legislativă, în scopul de a putea să-și îndeplinească mandatul de a cerceta posibilitatea și legalitatea cheltuielilor publice, adesea economicitatea și eficiența și, uneori, eficacitatea operațiunilor sectorului public”.

Auditul public extern reprezintă un element fundamental în asigurarea unor standarde înalte în domeniul managementului finanţelor publice – chezășia bunei guvernări, creînd premise pentru o dezvoltare economică durabilă și o bunăstare satisfăcătoare pentru cetățeni.

Obiectivele activității de audit ale Instituției Supreme de Audit (ISA) sînt: evaluarea regularităţii, legalităţii, conformităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii gestionării resurselor publice; promovarea standardelor recunoscute internaţional privind transparenţa şi responsabilitatea în domeniul managementului finanţelor publice; asigurarea transparenţei prin informarea autorităţilor publice responsabile şi a publicului larg despre constatările şi recomandările sale.

Recomandările formulate de Curtea de Conturi pentru remedierea și înlăturarea abaterilor, neregulilor și deficiențelor identificate de auditorii publici externi trebuie să constituie, pentru entitățile verificate, instrumentele prin care să-și îmbunătățească activitatea de administrare a resurselor sectorului public, să-și amplifice performanța utilizării acestora și să aducă un plus de valoare în ceea ce privește managementul financiar.

În cadrul Planului de acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, autoritățile statului și-au asumat inclusiv angajamentul să asigure funcționarea unei ISA în conformitate cu standardele internaționale de audit ale INTOSAI și cu bunele practici aferente auditului public extern. De asemenea, Curtea de Conturi este abilitată cu atribuții de audit al alocațiilor provenite din fondurile Uniunii Europene (UE).

În prezent, Curtea de Conturi parcurge un proces continuu de reorganizare și consolidare a capacităților instituționale, beneficiind în acest sens de suportul plenar al partenerilor strategici, obiectivele de dezvoltare fiind implementate în cadrul a trei proiecte conexe de asistenţă tehnică, şi anume:


  • Proiectul Oficiului Naţional de Audit din Suedia (etapa a III-a, 2013-2015);

  • Proiectul de înfrățire (Twinning), susținut de UE (inițiat în septembrie 2014 în parteneriat cu oficiile de audit din Finlanda și Spania);

  • Proiectul privind consolidarea capacităților ISA, finanțat de Banca Mondială prin intermediul Fondului fiduciar (februarie 2014 – noiembrie 2015).

În cadrul proiectelor nominalizate, CCRM beneficiază de asistență tehnică în materie de:

  • dezvoltare a abilităților privind auditul financiar (ONAS);

  • însușire a instrumentelor aferente auditului de sistem și auditului fondurilor UE; revizuire a cadrului legal-normativ instituțional (Twinning);

  • aprofundare a cunoștințelor/capacităților privind auditul de performanță și auditul tehnologiilor informaționale (BM).

Activitățile vizate sînt realizate prin produse aferente, cum ar fi: norme metodologice, misiuni de audit-pilot, sesiuni de instruire etc.

În același timp, suportul și consilierea partenerilor de dezvoltare conferă Curții de Conturi abilitățile necesare și complementare realizării obiectivelor guvernării, prin:



  • consolidarea auditului public extern asupra utilizării finanţelor publice în contextul afirmării Curţii de Conturi în calitate de Instituţie Supremă de Audit și

  • perfecţionarea mecanismului de valorificare a rezultatelor auditului public extern, prin definirea mai clară a procedurilor şi a interacţiunii dintre Curtea de Conturi, Legislativ şi Executiv.

În scopul transpunerii bunelor practici aferente auditului public extern, Plenul Curții de Conturi și-a asumat angajamentul de aliniere la standardele internaționale, aprobînd în acest sens Hotărîrile nr.60 din 11.12.2013 și nr.7 din 10.03.2014, prin care s-a cerut expres auditorilor publici externi efectuarea misiunilor de audit în strictă conformitate cu prevederile și în limitele ISSAI.

Astfel, începînd cu 2014, angajații Curții și-au planificat, realizat și raportat activitățile de audit conform principiilor cuprinse în Standardele Internaționale de Audit INTOSAI.

Conform rigorilor auditului public extern, Curtea de Conturi aplică standardele auditului financiar, auditului de conformitate și celui de performanță.

Obiectivul auditului financiar constă în evaluarea situațiilor financiare în raport cu cadrul de raportare financiar aplicabil și este în mod prioritar orientat către entitățile auditate, întrucît scopul este de a oferi o asigurare că situațiile financiare sînt corecte, fiabile și complete.



Auditul de conformitate are drept obiectiv evaluarea conformității procedurilor și a proceselor domeniilor selectate spre auditare, pentru a determina dacă activitățile entității sînt conforme cu actele legislative și reglementările aferente administrării instituției. Rezultatele auditului de conformitate sînt adresate factorilor de decizie (Parlament, Guvern, entitatea auditată), pentru a cunoaște nivelul de conformitate a cheltuirii banului public.

Auditul performanței, în termenii INTOSAI, este definit ca „un audit al economicității, eficienței și eficacității cu care entitatea auditată își utilizează resursele în îndeplinirea responsabilităților pe care le are”.

Anual Curtea de Conturi prezintă Parlamentului Raportul asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și patrimoniului public, în scopul informării cu privire la principalele constatări și concluzii rezultate din activitatea de audit și posibilele soluții ce ar contribui la afirmarea responsabilității și a managementului orientat spre rezultate.

Constatările Curții de Conturi referitoare la exercițiul bugetar expirat al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, precum și concluziile/recomandările cu privire la domeniile semnificative supuse auditului trebuie să servească repere pentru îmbunătățirea managementului finanțelor publice.

Prezentul Raport se referă, în principal, la exercițiul bugetar 2014 și reprezintă o sinteză a activității de audit public extern cuprinsă în perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, fiind structurat în 8 capitole:



Capitolul unu. Prezentare generală

Capitolul doi. Evaluarea sistemului de management financiar și control

Capitolul trei. Administrarea finanțelor publice

Capitolul patru. Administrarea patrimoniului public și gestiunea economico-financiară corporativă cu participarea statului

Capitolul cinci. Gestiunea resurselor provenite din fonduri externe

Capitolul șase. Auditurile de performanță

Capitolul șapte. Auditurile tematice

Capitolul opt. Auditurile Tehnologiilor Informaționale

Anexa nr.1, care conține lista hotărîrilor adoptate de Plenul Curții de Conturi în perioada de referință și entităților auditate;

Anexa nr.2, care cuprinde un sumar al opiniilor și concluziilor exprimate de auditorii ISA ca rezultat al misiunilor de audit;

Anexa nr.3, cu cele mai semnificative modificări/armonizări ale cadrului legislativ național și celui regulator intradepartamental;

Anexa nr.4, care integrează rezultatele examinării materialelor Curții de Conturi de către organele de drept.

Yüklə 0,77 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin