Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

VI. Hristologia - sinteză (Creciunescu Vasilică Tiberiu și Istratuc Viaceslav)

Hristologia. TTDE 117-121

1. Definiţia dreptei credinţe este a vedea şi a cunoaşte cele două dogme ale credinţei: Treimea şi doimea. Treimea este de a cunoaşte Treimea în chip neamestecat şi netăiat, în unitate iar doimea firilor lui Hristos, într-un ipostas: a mărturisi şi a şti pe un singur Fiu, înainte de întrupare şi după, în două firi şi două voinţe: dumnezeieşti şi omeneşti.

2. Crezul niceo-constantinopolitan preia cea mai importantă afirmaţie de credinţă din Noul Testament, ce constituie fundamental Bisericii căci această revelaţie vine de la „Tatăl Meu din ceruri” (Mt.16.17)

3. O Monoghenesis „Fiule Unul-născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce eşti fără de moarte, ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, Care fără schimbare ai devenit om și te-ai răstignit, Hristoase Dumnezeule, Care, cu moartea Ta ai călcat moartea, Care eşti Unul din Sfânta Treime, slăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi”.

Noua creaţie în Cuvântul lui Dumnezeu întrupat

4. Întruparea. Marea taină a iconomiei divine! “Cea mai mare noutate dintre toată noutăţile” Planul mântuirii a fost că Dumnezeu Însuşi să devină om, iar pe om să-l facă dumnezeu. Istoria mântuirii cuprinde astfel lucrarea prin care Dumnezeu a ajuns la oameni şi lucrarea prin care El îl face pe om dumnezeu după har, întorcându-şi dragostea Sa faţă de fiinţă umană create după chipul lui Dumnezeu.” Hristos Însuşi S-a socotit că al doilea Adam şi a odrăslit că a doua rădăcină a umanităţii

5.” Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (În.1,14) adică, într-un anumit context iudaic în care a trăit şi a murit. Întruparea nu este o farsă istorică sau o imaginative mitologica. Iisus din Nazaret are o mamă: Maria, are o familie condusă de Iosif, are fraţi, S-a născut într-un mediu cultural şi religios iudaic, a fost prezentat la temple şi educat în sinagogă, a avut relaţii cu oameni de toate categoriile sociale, a fost în dialog critic cu conducerea religioasă şi politică a societăţii de atunci, a creat un cerc de discipoli învăţând şi predicând Evanghelia, a dat mărturie de iubire a Sa faţă de oameni şi s-a jertfit acceptând moartea pe cruce, a fost fără de păcat de aceea a făcut cu putinţă o nouă formă de comuniune cu Dumnezeu şi cu oamenii.

6. Iniţiativa lui Dumnezeu se putea realiza numai cu intervenţia Duhului Sfânt şi cu colaborarea finite umane:” de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maia”. Este o taină covârşitoare.

7. Taina Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu-Omul: Fecioară a născut un ipostas din două firi şi în două firi, Hristos cel Unul, unit cu firea umană prin trupul şi prin sângele ei. Nici simplu om nici simplu Dumnezeu ci un ipostas “compus”, pentru că şi-a ipostaziat în Dumnezeirea Lui trupul complet, pe care La luat de la maică Să:,” Fecioara L-a zămislit şi L-a născut din două firi, în chip minunat, adică din Dumnezeu şi din omenitate, pe Fiul cel Unul. Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care nu a stricat nici fecioria ei şi nu s-a despărţit nici de sânul părintesc”. (Filocalia vol.6)

8. Fiul lui Dumnezeu Însuşi este Cel Ce asumă din umanitatea Mariei trup şi sufet, luând trup însufleţit din Maria Fecioara Născătoare de Dumnezeu că o mică pârga de frământătura firii noastre, adică din suflet şi din trup, unind fiinţial cu fiinţa noastră întreg ipostasul Dumnezeirii Lui, făcând fiinţă omenească templu sfânt Sieşi. Astfel Însăşi făcătorul lui Adam s-a făcut om desăvârşit în chip neschimbat şi neprefăcut.” Dumnezeu de jos”,” Dumnezeu văzut”, om deplin în toate privinţele, în afară de păcat, care nu are origine în fiinţă umană.

9.De ce s-a făcut om şi în ce fel? Pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire (sotiria). Numeroase interpretări au fost date faptului întrupării fie că: revelaţie, răscumpărare, îndumnezeire sau ca act de chenoză. Întruparea este coextensive cu planul veşnic a lui Dumnezeu cu privire la creaţie. Întruparea concordă cu destinul originar al umanului, acela de a deveni un organ de manifestare a lui Dumnezeu. În Întrupare creaţia se arată ca un tot, deoarece Logosul, ca raţiune generală a creaţiei cuprinde în El cosmosul.

10. Trei aspecte ale Întrupării. Iconomia tine de iubirea lui Dumnezeu care face că Acesta să Se depăşească pe Sine şiş a-L trimită pe Fiul Sau ca om la oameni. Iisus nu a acceptat să Se nască şi să Se răstignească că Unul ce avea trebuinţă de aceasta, ci a făcut toate acestea pentru neamul omenesc. Asumare firii în ipostasul lui Dumnezeu constituie o înnoire a acesteia prin ungerea umanităţii cu slava Dumnezeirii şi o altă înnoire a firii umane când aceasta este albita de sângele lui Hristos care se “varsă” spre iertarea păcatelor.

11. Dintre mulţimea de nume atribuite Fiului lui Dumnezeu, Simbolul din 381 reţine unele cele mai importante: ebraicul Iosua care s-a tradus cu Iisus şi care înseamnă “Dumnezeu mântuieşte” (Mt.1,21). Hristos traducerea greacă a lui Mesia că înseamnă Unsul cel ce trebuia să vină şiş a instaureze Împărăţia lui Dumnezeu. (F.A. 4,26-27) Fiul Unic al Tatălui aşa cum mărturiseşte Petru (Mt 16,16) Domnul –Adonai din VT, folosit pentru Iahve a fost tradus prin Kyrios - arată condiţia Sa divină, domnia Lui peste lume şi peste istorie (Apoc 1,15). Titlul Hristosul arată şi misiunile pe care Iisus a primit ungerea Duhului Sfânt: profet, preot, împărat.

12. Numele adevărat a lui Hristos este Dumnezeu Întrupat. El nu este nici simplu om şi nuci simplu Dumnezeu, o singură persoană a Cuvântului veşnic în 2 naturi.

13. Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toţi vecii, adică înainte de creaţie şi de timp, care a început cu acesta, deci nu există un tip când nu a existat Fiul, deci nu este o creatură, adus la fiinţă din nimic sau mai prejos decât Tatăl, ci este Dumnezeu adevărat.

14. Domnul Care se întrupează că Iisus din Nazaret, Mesia lui Israel este unul şi acelaşi cu “Fiul Unul-Născut Care este în sânul Tatălui “, Unul din Treime consubstanţial cu Tatăl prin fire nu prin asemănare. El este de o fiinţă şi cu oamenii, unindu-se cu aceasta prin Fecioara Maria. Cuvântul de o fiinţă (homoousios) are o importanţă capital, deoarece Mântuitorul este Fiul identic după fire şi născut din Tatăl, Fiul are aceeaşi substanţă sau esenţa (esenţa de la esse= a fi). Întreaga Dumnezeire locuieşte în El, Dumnezeire comună celor 3 Persoane ale Treimii.

15. Naşterea lui Iisus Mesia este anunţată că “Vestea ce bună a unei mari bucurii care vine de la tot poporul” (Lc 2,10) a devenit curând cheia înţelegerii Mântuitorului cosmic. Biserica mereu s-a străduit mereu să ţină într-un echilibru creator particularitatea Întrupării lui Dumnezeu în Iisus Hristos ce se adresează în primul rând unui popor şi universalitatea mântuirii lui Hristos ce se adresează tuturor naţiunilor şi întregii creaţii.În conştiinţa Bisericii, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat şi Cuvântul lui Dumnezeu veşnic sunt aceiaşi persoană.

16. A devenit clasică separarea dintre Iisus al istoriei, terestru, al evangheliilor sinoptice şi Iisus al credinţei, al kerygmei postpascale, fondatorul creştinismului, obiectul hristologiei. Problematica aceasta este azi reluată de curentul denumit “a treia cercetare” care favorizează apartenenta iudaică a lui Iisus şi raportul Lui cu iudaismul multiform al timpului. Accentul e mutat deci pe contextual întrupării pe preistoria lui Iisus. O altă pistă privilegiată în acest curent este relaţia celor 4 evanghelii cu scrierile extracanonice, apocrife contemporane de unde şi problematica pluralităţii surselor documentare şi diversităţii hristologice generate de aceste texte.

Dogma (horos) de la Calcedon: Dumnezeu adevărat şi om adevărat (TTDE 121-123)

1. Hristologia ortodoxă sau învăţătură despre cele 2 naturi în Persoană unică a lui Iisus Hristos a fost adusă la forma finală de Sinoadele ecumenice din 325,381,451 şi 553, tot atunci s-a fixat şi vocabularul hristologic: natură sau fire, persoană sau ipostas, unirea ipostatică, comunicarea idiomelor, perihoreza, îndumnezeire. Sinodul de la Niceea a combătut arianismul după care Iisus ar fi un intermediar între Creator şi creatura, Sinodul afirmă că Persoana lui Iisus este Însuşi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, de o fiinţă cu Tatăl. După 325 s-au ivit erezii ce negau fie unirea reală a celor 2 naturi, divină şi umană, fie realitatea voinţei umane în Persoană unică a Fiului Întrupat.

2. Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon se confruntă cu 2 mari erezii: monofizismul şi nestorianismul. Sinodul are în faţă 2 teze: formula lui Chiril al Alexandriei ce susţine că Hristos nu e “în două naturi” ci “din două naturi” afirmând că după întrupare, Hristos are o singură natura întrupată apoi Tomul papei Leon ce susţine că în Hristos sunt două naturi ce se pot distinge după întrupare. Sinodul pregăteşte o definiţie nouă:” Din două naturi” este insuficientă de aceea prefer să adaoge:” în două naturi”.

Sinodul condamnă monofizismul ce apără teza că după unirea ipostatică Hristos are doar o singură fire, cea dumnezeiască şi afirmă că Iisus este om adevărat de o fiinţă cu noi dar fără de păcat. Împotriva nestorianismului (susţinea că în Hristos există două persoane deoarece are două naturi, sinodul afirmă că Hristos e cunoscut în două firi, fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat unite în mod ipostatic nu după natura ci după persoana, fără amestecare şi schimbarea naturilor.

3. Formula dogmatică şi hristologică de la Calcedon (451): Unul şi Acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, din suflet raţional şi trup, de o fiinţă cu Tatăl, fără de păcat înainta de veci născut din Tatăl, născut din Fecioara Maria, cunoscut în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit.

4. Calcedonul foloseşte hypostasis în sens de persoană, de subiect care subzista naturile unite nu în sens de substanţă cum este folosit la Niceea. Ipostasul e divin şi unic, este Însăşi persoana Fiului. Physis arată substanţa, realitatea sau natură, deci diferenţa. Hristologia de la Calcedon constituie un pas decisive în dezvoltarea teologiei creştine universal, cele trei mari școli, Alexandria, Antiohia şi Roma, fiind reprezentate şi în deplin acord.

Deci cele 2 naturi, divină şi umană, desăvârşite în structura lor sunt unite în Persoană divină Unică a Fiului lui Dumnezeu, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire şi fără despărţire.

5.” Din două firi şi în două firi”.

Hristos este unul după ipostas este din Dumnezeire şi din firea omenească şi în dumnezeire şi în omenitate unite neîmpărţit. Unirea celor 2 firi divină şi umană, după ipostas nu s-a făcut:” nici prin frământare, nici prin tulburare, nici prin amestecarea celor două firi împreună unite, nici după e s-a format omul, nici n-a fost fără suflet şi fără minte. El este om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, care a fost trup şi Cuvânt al lui Dumnezeu în acelaşi timp, trup însufleţit şi suflet gânditor, păstrând şi neschimbând cele dumnezeieşti şi cele omeneşti, fiind Unul şi Acelaşi Hristos.

6. Constantinopolul discută modul în care cele două naturi sunt unite, că o consecinţă a întrupării într-un singur ipostas, al Cuvântului. Unirea celor două firi este una ipostatică. Prin această natură umană este enipostaziată, adică aparţine Persoanei divine proprie Fiului, care e şi subiectul naturii Sale divine.

Unirea ipostatică (TTDE 123-124)

1. Aspectele întrupării că unire ipostatica: a) Comunicarea însuşirilor unei firi celeilalte firi, încât, în acelaşi timp fiecare purta însuşirile ei. B) Unirea celor două naturi şi voinţe, divină şi umană, nu alterează unitatea ipostasului, nici o natură sau voinţă nu e distrusă. C) Asumarea firii umane în persoana Fiului înseamnă îndumnezeirea acesteia. D)” Unul din Treime a suferit în trup”, Treimea a rămas Treime şi după Întruparea Cuvântului. E) O singură adorare (mia proskynisis) se cuvine lui Hristos, Trupul este adorat în ipostasul Cuvântului că fiind unit cu Dumnezeu şi nu separate. F) Întruparea înseamnă intrarea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume. (Mt.1,15) g) Maica Domnului e Născătoare de Dumnezeu (Theotokos). Fecioara n-a născut simplu om, ci pe Fiul lui Dumnezeu în chip uman. H) Kenoza înseamnă condiţia omului de umilire şi de micşorare, pe care Fiu lui Dumnezeu o asumă în întruparea Sa, ca act de ascultare liberă faţă de Tatăl. I) Iisus a coborât la iad ca să deschidă drepţilor dinaintea lui porţile cerului. J) Corpul lui Hristos are realitate fizică, concretă, de aceea trăsăturile Acestuia pot fi pictate.

2. Cuvântul vine împreună cu Duhul Sfânt, pe Care-L dăruieşte imediat, nevăzut, că o “suflare a harului Duhului” Această revărsare a Duhului peste toate este semnul acelui kairos, vremea indurărilor lui Dumnezeu şi se numeşte “naşterea din nou”.

Comentariu: Tainele Întrupării (TTDE 143-144)

Teologia ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu prin faptul că Se întrupează, arătându-L în Sine pe Tatăl şip e Duhul Sfânt. Fiindcă întreg Tatăl şi întreg Duhul Sfânt erau fiinţial şi desăvârşiţi în Fiul şi după ce s-a întrupat, fără ca Ei să se întrupeze, ci Unul binevoind, iar Celălalt împreună lucrând cu Fiul, Care Însuşi Şi-a luat întruparea.

Înfierea ne-o hărăzeşte, dăruindu-ne după har naşterea cea mai presus de fire, de sus, din Duh.

Egali în cinste cu Îngerii, i-a făcut pe oameni întâi, fiindcă...” a împăcat prin sângele Crucii Sale cele din cer şi cele de pe pământ” (Col.1,20), În privinţa împărţirii darurilor divine, ceata puterilor îngereşti şi pământeşti e una, firea omenească vestind intru veselie slavă lui Dumnezeu împreună cu puterile de sus prin una şi aceiaşi voinţă. După împlinirea lucrării Sale pentru noi, S-a înălţat la cer cu trupul primit, unind prin Sine cerul cu pământul, prin aceasta le-a unit pe cele sensibile cu cele inteligibile.

Părtaşi de viaţă dumnezeiască ne face dându-Se pe Sine de mâncare. Prin aceasta pe cei ce mănâncă îi umple de o calitate dumnezeiască de-I îndumnezeieşte.

Firea o readună în ea însăşi, făcându-Se om Şi-a păstrat voinţa nepătimaşa şi nerăzvrătită împotriva firii, a desfiinţat duşmănia, pironind pe cruce zapisul păcatului, pentru care avea firea războiul neîmpăcat cu ea însăşi. Prin aceasta i-a chemat pe cei de sub lege şip e cei din afara ei şi desfiinţând legea poruncilor a zidit pe cei doi într-un singur om nou, împăcându-mă prin Sine cu Tatăl.

Surparea tiraniei celui rău, o face întinzând trupul biruit în Adam ca arma împotriva lui şi biruindu-l. Prin aceasta a arătat trupul, înghiţit mai înainte de moarte, dar trupul s-a făcut vicleanului otrava că pe tot ce i-a înghiţit să îi verse afară, iar omului cu acelaşi trup îi dăruieşte viaţa.