3. Scurt istoric
3.1. Ruptura cu trecutul
Nu există, deocamdată, o cercetare serioasă, de arhivă, asupra presiunilor ideologice exercitate în perioada comunistă în învăţământul superior filologic şi în cercetarea lingvistică românească. Dincolo de evocări punctuale în articole (de exemplu: Mihăilă 2000), în interviuri şi memorii, mai multe date apar în selecţia de texte din Avram 1999, care priveşte însă doar o perioadă limitată şi un singur loc (începutul anilor ’50, în Bucureşti).
În linii mari, se poate spune că după o primă perioadă, în anii ’50, caracterizată prin intruziunea declarată, programatică, a politicului în cercetarea lingvistică şi mai ales în normarea limbii, au urmat decenii în care cenzura era mai discretă, dar eficientă, pentru că reflexele de evitare se formaseră deja. De pe la jumătatea anilor ’60, puterea solid instaurată a recurs tot mai puţin la ideologia oficială comunistă (cu temele ei specifice: lupta de clasă, dictatura proletariatului, internaţionalism etc.) şi tot mai mult la ideologia naţionalistă, preexistentă şi persistentă (continuarea tradiţiilor, superioritatea românilor, străinul-duşman etc.).
Dostları ilə paylaş: |