Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

NIC. DEN S U ŞI A NU, V1EAŢA ŞI OPERA SA i..yv

Se ocupă pe larg şi amănunţit de brazda lui Novac = Ostrea — Novatus la Suetoniu Augustus.

Arata că sub Osiris «se prezentă pentru prima oară tn istoria omenirii chestiunea cea mare agrară a lumii vechi», şi care : «deschise lupta în contra situaţiunii teritoriale a triburilor pas­torale pelasge»,

Brazda lui Novac indică, de fapt ţărmurirea drepturilor lor faţa cu pământurile lăsate agriculturii.

«Şi rezumând — zice D-sa — noi constatăm aici, că această, brazdă, că­reia toate tradiţiunile vechi şi nouă îi atribue un caracter agricol, consti­tue, atât dupá vechimea cât şi dupa importanţa sa particulară, unul din cele mai memorabile monumente preistorice ale Europei».

Ca mici adăogiri la cele spuse do Densuşianu voi aminti cele conţinute în o comunicaţie a mea făcuta Academiei în şedinţa de la 13 Aprilie 1912 :

Despre căte-va chipuri reprezentând divinităţi egipţiene a-flate în România.

In acea comunicare am arătat că idoli egipteni în bronz, re­prezentând pe Osiris, s'au găsit mai mulţi dintre care unul chear la Cucuteni.

Dar ceia ce arata mai mult câtă dreptate avea Densuşianu (vezipg. 157) e că o corabioară la fel, dar în pământ, a fost găsită şi la noi.

Dau figurile principalelelor obiecte aflate.

Fig. I. 2, 4, 5, 7, 8, 9, 10.

Studiază în urmă monumentele megalitice ale Daciei in com­paraţie cu cele de până în apusul Europei şi termină spunând

«In fine semnele şi figurile gravate pe diferite monumente megalitic ale apusului şi cari consista din spirale, din linii serpentine, linii arcua sau semisferice, roate ale soarelui şi puncte diseminate, ce imitează cer cu stelele, ne prezentă o afinitate remarcabilă cu sistemul de orname taţiune şi cu semnele simbolice ale Pelasgilor orientali.

«Aceste caractere mistice de pe monumentele funerare megalitice a apusului ne înfăţişează, urmele aspiraţiunilor religioase pelasge, cultul c rului, al soarelui şi al stelelor, şi peste tot o credinţă firmă în o viea' dincolo de mormânt, în regiunile luminii sau ale lumii superioare.

«Mai observăm totodată aici, ca formele cele colosale ale acestor mo numente ne spun că ele aparţin unui popor eroic şi cu o ambiţiune normă de a transmite posterităţii memoria şi gloria celui decedat».

Cu această ocaziune se ocupă pe larg cu Termini liberi Po tris — Calea cea admirabilă a Jlyperboreilor, din care nu există o parte însemnată, Cheile Bacului, in Basarabia:

Bacului viteazului,

Ce-a pus straja drumului..,.

LXVI

MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

«Calea cea miraculoasa a Hyperboreilor, de care ne vorbeşte Pindar, şi pe lângă care erau înşirate o mulţime nenumărată de stâlpi itinerar!, ni se prezentă atât pe baza situaţiunii geografice a Hyperboreilor, cât şi după caracterul şi destinaţiunea acestor monumente ca una şi aceeaşi construc-tiunc megalitică, cu linia cea lungă de pietroaie împlântate în pământ do care face amintire Cantemir şi Quint Curtiu».

Bine înţeles că arată si simulacrele megalitice ala divinuuţtlor pelasf/e, ocupându-ne şi de Vârful Ceahlăului- spunâridu-no în a-ceastă privinţă:

Fig. 2.—La stânga: Osiris găsit in comuna Perişori.

In dreapta: Toartă ou caracter egipţian, găsi la

la Romula.

«încă din cele mai neguroase timpuri ale preistoriei, existau în părţile de răsăritale Eu­ropei şi ale Asiei de apus un gen de monu­mente megalitice, nişte simulacre arhaice, u-nele sculptate în stâncă vie pe vârfurile ori pe coastele munţilor şi ale dealurilor, iar altele împlântate în pământ ca menhiro,sau columne Fig. î.-Osiris găsit la Constanţa, brute, pe lângă temple şi alte locuri sfinte, monumente cari după credinţa religioasă a poporului din acele timpuri repré­sentait anumite dmnităti.

«Multe din aceste simulacre megalitice erau de o vechime extrem de depărtată, încât se pierduse memoria origirii şi a cultului lor încă înainte de începuturile istoriei greceşti, iar de altă parte timpul ştersese de pe a-ceste pietri aproape toate formele măiestriei omeneşti, cum erau de exem­plu statuele Niobei şi Ariadnei, şi tot ce se mai păstrase în tradiţiunile oamenilor era numai o reminiscenţă confuză, o simplă legendă mitică».

NIC. DENSUŞIANU, VIEAŢA ŞI OPERA SA

LXVll

ci ei ca Kerus (Cerul), Cerus manus(Caraiman), duonus Ccrus (cerul domnul).

«Monumentele megalitice alo Daciei, cari ne înfăţişează în forme atât de

Fig, 3. — Idol fenecian (?) găsit in comuna Perişori.

Fig. 4. — Idol egipţian găsit la Cucutcni.

primitive imaginile divinităţilor ante-homerice, fac parte din istoria pozi­tiva a acestor teri.

«Caracterul acestor imagini este sacral delà origine şi până la dispari-ţiunea acestui cult ante-elenic.

«Cerul pe care Grecii într'o epocă preistorică, altcum destul de târzie, îl personifică sub numele de Uranos şi Pământul sau Gaea (IV), Tata,) for­mează începuturile cele mai arhaice ale religiunii europene». Grecii au primit acestea toate delà .Pelasgi.

Acest Caeln-s.... La cer se ruga...

LXVIII MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

apare ca, părintele lui Dohius, unul din civilizatorii lumii vechi, identic cu munteanul — Uranus al grecilor. De aceea Densusianu termină spunând că:

(.(Prima apoteoză in Europa a fost u lui Urau. Poporul grecesc, încă delà începutul religiunii sale, a identificat divinitatea cerului cu o per­sonalitate politică, care se ilustrase prin înţelepciunea, activitatea şi prin binefacerile sale prodigioase, numita de ei Uranos adecă Munteanul».

Se ocupă în fine de Gaea, Tellus sau Terra, care se numeşte şi Mă, Mater şi Paretis, după diferitele dialecte ale triburilor pastorale şi agricole.

Fig. 5. — Idol găsit la Cucuteni îa o oalX

Fig. 6. — Idol egipţian gâsit la Vidin în 1877.

In ce priveşte pe Saturn, Dens Manus, Tartaros, identic cu latinul arhaic Tatăl, pe care Geţii îl numiau şi Zamolxis, Densu­sianu stabileşte că:

«Zamolxiss=SaturnuH senex = Zeul-moş, căci :

«ZaA în limba Dacilor, după sens şi formă ni se prezentă astfel ca iden­tici cu terminul «seu» în limba română, iar pot este cuvântul noxtru«moş»

NIC. DENSUŞIANU, V l E A Ţ A ŞI OPERA SA

LXIX

mai există la triburile pelasge din Italia şi o formă poporală (antero-tnană) de „moş" cu înţelesul de memoria veterani».

Jar :

«Din punctul de vedere al etimologiei şi al sensului cuvântul Zal-mox-is în limba Dacilor nu însemna altceva decât Zeul-moq. Finalul t£ repre­zenta, aici ca şi în alte cazuri analoage numai un simplu sufix grecesc.

«De fapt limba Geţilor şi a Dacilor avea un caracter proto-latin; ea forma numai un ram sau un dialect particular rustic al limbii pelasge».

Fig. 7. — Idol egipţian găsit la Constanţa.

Fig. 8.— Osiris găsit sub muntele Cozia.

Găseşte simulacrul lui Zamolxis lângă Porţile-de-fier numit Moş, caro pe vreme era încunjurat de nouă Babe din cari a mai rămas numai una.

«Etatea acestui monument, ne spune d-sa, odată atât de religios, delà Porţile-de-fier şi delà Cataractele Dunărei, se reduce după legendele de f.,,-i ,m,,, vr™.ii; .«ni târvin l.-i. ti m ni i rilf» anterioare Argonauţilor».

LXX

MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

Pe Saturn îl identilică cu Dokius Cădi f iii us şi arată că în cultul arhaic e onorat cu «Oinolos» adecă Omul, căci după faptole ce invocă:

«Este un íapt pozitiv, ca sub această numire misterioasa de 'OfioXoc, şi care reprezenta o divinitate ante-homericâ, literatura veche grecească şi romana înţelegea pe Saturn».

Fig.9. —Partea anterioară dinir'o corîibioară in teracotă, pentru cultul lui Izis, găsită in Comuna Bărzca (Oltenia).

Sub această denumire, Densusianu îl găseşte facut pe vârful zis al « Omului», care după toate datele ce invoca:

«... a fost în antichitatea preistoricii muntele cel sfânt al triburilor pa­storale pelasge, pentru cari şi şesurile cele întinse delà nordul Istrului erau tot atât de importante ca şi văile şi culmile Cârpacilor.

«Această maiestoasă figură a religiunü energice pelasgice domineuza, şi astăzi pe punctul cel mai însemnat al Carpaţilor, se distinge prin două particularităţi remarcabile, particularităţi ce ne pun în evidenţă că acest, simulacru a fost considerat în antichitatea homerică ca imaginea cou mai

NIC. DENSUŞIANU, VIKAŢA ŞI OPERA SA

LXXl

De aci, dovedeşte el, s'au resfrâns în lumea voche şi mai ales asupra Greciei credinţele religioase, cari au constituit tot panteo­nul Mitologiei eline.

«După cum civilizaţiunea şi moravurile cele dulci ale Pelasgilor au avut o influenţa enorma asupra poporului grecesc, tot astfel şi credinţele lor. Delà Carpati au emigrat spre sud, de odată, cu triburile pelasge, religiu-nea lui Uran şi a Gaei, a lui Saturn şi a Rheei, a Soarelui şi a Lunii) ori cu alte cuvinte întreg sistemul doctrinelor pelasge, cu numele, cu le­gendele despre originea zeilor şi cu formele cultului, aşa după. cum se desvoltase în centrul principal şi puternic delà Istrul de jos, pe teritoriul Hyperboroilor celor sfinţi».

J'Mg. 10. — Acelaş obiect, văzut pe din liuntru.

In ce priveşte imporlanla pentru Dacia a acestui zeu, şi a mo numentului al cărui urme se mai află pe vârful Ikicegilor, Den suşianu spune :

«După Caelus sau Urau, Saturn a fost divinitatea cea mare adorat pe teritoriul Daciei până în timpul când armele romane iidroăuseră nu

LXXII MONUMENTELE 1> H E I S l o K l <_. t aut u A i. l r..

«Vechimea acestui monument se reduce la timpurile cele mari de des-voltare etnica şi politica a Pelasgilor orientali, şi când o parte însemnată din triburile latine încă nu emigrase în Italia.»

, Prin mărirea sa cea colosală, acest simulacru ne exprimă tot odată^ cal de fericite, cât de glorioase erau timpurile acelea, şi cât de vastă era puterea lumească a aceluia a cărui figură sa eternizat prin stânca de pe muntele Omul".

Iar în urma dovedeşte că :

„Jupiter Optimus Maximus era seul naţional al Daciei. Aceasta o constata chiar monumentele epigrafice ale administraţiunii romane".

Faţa cu Saturn, Rhea reprezenta,, în o formă mai nouă, di­vinitatea pământului, Rhea—Regină fiind un simplu apelativ in vechea limbă pelasgă.

„ Cit deosebire pe teritoriul Daciei, Rhea sau Cybelc asimilată cu Gaca a fost o divinitate de prima ordine".

De aceea nicăieri, mai mult ca la noi, nu s'au găsit rosturi ale statuelor acestei zeiţe, din cari unele de o mărime foarte maro şi admirabile, după cum am avut ocaziunea a spune în o cu­vântare specială ţinută la Academia Română în ziua de 10 Fe­bruarie 1911.

Şi lucrul se înţelege, căci ea era adorata sub numele de Dacia, Terra Dacia şi Dacia Augusta, de unde a rămas în popor ca Dochia sau Dochiana.

«După cum Saturn în legendele vechi'—spune Densuşianu — era mi-mit Dokius Caeli filius, tot astfel sora şi soţia sa, Rhea, ne apare adorată în cultul public al Provinciei sub numele de Jccxia. Dacia, Terra Dacia şi Dacia Augusta. Ea era una din cele mai importante divinităţi topice ale Europei orientale».

Iar mai departe:

«Cele dintâi zile ale lunii lui Marte (de l—;12) simt numite la poporul român „eilele Babei Dochie" ori „zilele Babelor". O probă evidentă că în vechea religiune a triburilor pelasge delà Istru, sărbătorile cele mai mari ale divinităţii pământului se celebrau în primele zile ale lunii lui Marte, iar nu delà începutul lunii lui Aprilie, tocmai după cum la Romani Matranalele sau Saturnalele femenine erau sărbătorite în calendele lui Marte».

In ce priveşte chipul Rheei precum şi găsirea acestuea la noi pot adaogă la cele arătate de Densuşianu, următoarele date noi care ar ii făcut de sigur bucuria lui dacă le cunoştea:

In colecţiunea Măria Istrati-Capşa se află, din fericire, o statuetă a acestei zeiţe, dar care cu multa mâhnire constatăm că

Se poalo însă uşor vedeà, delà prima ochire, că această sta­tue este aceeaş cu aceea aflata !a Pireu, în 1855.

Are la fol speteaza înalta a scaunului, acelaş vestmânt, şi forma totala şi până şi absolut aceeaş înălţime, de 0.33 cm. Ea diferă numai prin faptul că are şi la stânga un leu, ca şi în partea dreaptă a tronului. (Fig. 11, 12 şi 13).

O transiţie deci, între tro­nul cu un leu şi carul tri-umfal tras de doi lei, pe care a fost uneori repre­zentată sezând.

Importanţa, pentru noi, consistă în aceea că acea­stă statue a fost găsită la Ilomula, deci tocmai în ju­deţul Romanaţi, şi a tre­buit, cu siguranţă, să a-

parţie templului străluci­tor—după cum sunt con­vins — ce a existat în acea­stă localitate.

Fig. 11.

Pentru a o identifica mai bine, m'am adresat la au­torul delà care şi V. Duruy îşi trase descrierea sa. E vorba de W.Frőhner, «con­servateur-adjoint du dépar tement des antiques et de

la sculpture moderne», în lucrarea sa: Notice de la sculptare antique, premier volume, Paris 1869.

In această lucrare găsim la capitolul XXVI:

540.—Divinités Étrangères.

Cybèle, adică Mater üci.

Iată descrierea ce face :

«Coiffée d'un polos, la mère dos dieux est assise sur un trône ù dossiei très-élève. Ses vêtements se composent d'un chiton talaire, retenu au-dessous du sein par une bandelette, et d'un manteau étendu sur les ge noux. Quatre longues boucles de cheveux encadrent sa figure et retom bent, deux de chaque côté, sur sa poitrine. Ses pieds sont chaussés d< souliers.

MONUMENT E L K P R K I S T O R I c E ALE DACIEI

«Quant aux attributs de la déesse, ils sont malheureusement brisés, mais on voit que sa main gauche a dû reposer sur un tambourin. On lion est assis à sa droite.

«Ce motif a été imité tant de fois qu'il doit remonter à un original célèbre peut-être à la Cybèle de Phidias».

Ca detalii mai adaogă :

(Parties brisées : L'extrémité du nez et du pied droit; la main gauche, le bras droit de Cybèle. La patte droitte de de­vant du lion).

şi o caracteriza :

«Charmante sculpture en marbre pentélique. l'-poque il'A" lexandre le grand. Trouvée au Pirée, dans les ruines du Tem­ple de Cybèle (Metroon), pen­dant la guerre de 1855. Don­née par M. le comte de Nieu-werkerke, Surintendant des Beaux-Arts, Hauteur 0,33 m.».

Tot din importanta des­

criere a lui Fröhner, se
constată că la muzeul dola
Louvre mai sunt încă două
Cybèle, înalte una de 0,75
Fig. 12. m., dintre cari cea de sub

No. 541 «est assise sur un trône, dont les bras sont supportés par deux lions»... deci întocmai ca a noastră. Cine ştie dacă si aceasta din urmă, ca şi cea descrisă de Fröhner, nu avea ace­leaşi atribute : a Coiffée de la couronne murale (mater turrita, terrigera. Elle tient de la main droite étendue un rameau do pin ou de cyprès, arbres qui lui étaient consacré, de la gauche un tambourin», (pag. 478).

Câte odată leul, mai mic, era culcat pe genunchilo sale, cum descrie una sub (No. 543).

Notez, de asemenea, că în un «bas-relief» delà muzeul Mar-ciana din Veneţia, Mater Dei e reprezentată în picioare, cu un teu alături, iar lângă ea se ailă Altis (1).

(1) Victor Duruy, 1. c., pag. 300.

NIC. D E N S U Ş I A N U, VIEAŢA ŞI OPERA SA

LXXV

Complectând această statuă, ea capătă o formă definită care no arată mai mult perfecta sa asemănare cu acea delà Pireu descrisă de Densuşianu.

Dacă statua noastră nu are capul păstrat, găsim totuş in a-ceeaş localitate, cu siguranţă din acelaş templu, lucrat în cea mai frumoasă marmoră, mai mare puţin ca în natură, un cap coronat cu acelaş polos sau modius şi care a constituit, proba­bil, o admirabilă statue a aceleiaş zeiţe.

Ca mărime ea a trebuit să fie impunătoare. Ca lu­crare e de o artă desăvâr­şi ta (Fig. 14).

Această bucata aparţine aceleiaşi colecţiuni.

Această splendida statue, căci nu e o cariatida, dacă aşa a fost, e cu totul lo­cală ca factură, în ce pri-voşte ornamentaţia capului. Totuş o mai găsim la fel, in un exemplar din colec-ţiunea de Terres cuites Grecques funèbres, făcută de Prosper Biadort, pl. XVI, din frumoasa sa lu­crare din 1872.

Această cunună primă, comănăcel, «cârpă», cum se

zice astăzi, se potriviâ foarte n-, io.

bine pentru O cariatidă. Tată Fig. 11, 12 şi 13 reprezintă pe;Rhea, Cibe^, sau de ce Credeam mai întâitl Dochîa, văzuta de faţă şi de laturi. — Găsită l

a avea a face cu o caria- R°'™la-Reşc_a, J^ud- Romanaii.-Se află in colec

j-.iv „ . liunea Măria Istruti-Canşa.

tida, m ce priveşte marele

cap delà Romula. Dar aceasta ar deferi aşa de mult, în căzu acesta, do cele grece clasice, cum se poate vedea, spre exemplu la admirabilele cariatide delà «Erechteion» delà Pireu, din lucrare lui Victor Duruy (1).

Acolo, se vede uşor că avem a face cu un obiect susţinut p cap, ca motiv arhitectural, dar nu ca un ornament al capului

Pe urmă, o cariatidă nu putea fi aşa înaltă, şi urmele orna montelor superioare, ce se pot constata încă, dovedesc în deajun că avem a face cu capul unei mari şi admirabile statui.

LXXVI

MONUMENTELE PREISTORICE ALE DACIEI

Daca nu reprezenta pe Mater Dei, ea nu putea li decât Zeiţa protectoare a urbei Romula ! Viitorul sper, va lumina această chestiune.

Cred că tot delà această Zeiţa s'a inspirat artistul care a fă­cut frumoasa statue a Zeiţei, care personica oraşul Lutetia, des­coperita la Paris şi care se află la Biblioteca Naţională din Ca­pitala Franţei (3).

Reconstituită ea se prezintă sub forma ală­turată (lîg. 15) caro ne arată perfecta ei asemă­nare ca cea delà Lute­tia, care cu siguranţă după forma coafurei e destinată ./eiţoi protec­toare a Cetăţci vechi a Parisului.

Aici este cazul să a-daog, că adeseori şi alte zeităţi, ca de pildă liera •sau Junô, poartă pe cap aceeaş coroană.

Aceasta se vede bino în figura B, din tabla 20, din lucrarea :

Tabele pentru exer­ciţii arheologice, culese ie Gr. Tocilescu, Bucu­reşti 1897.

Acolo se reprezintă Fig. 14. — Rhea găsită la Romula.

Hera, la judecata lui Paris, după o pictură colorată în roşu si a-flatâ pe un vas.

Ornamentul capului este semnificativ şi în totul se aseamănă cu acel al marei statui delà Romula.

Să nu uităm însă, că şi Hera era regina zeilor, că era sora şi soţia lui Jupiter, copii deci ai lui Saturn şi Rheei. Prin urmare trebuia să aibă aceleaşi insemne ca şi mama sa.

Capul despre care vorbim a fost găsit tot la Romula, locali­tate de o extraordinară importanţa pentru trecutul nostru. De sigur că aparţinea templului ce exista, în acea parte, ridicat ca şi la Pireu în onoarea ei şi despre care am atras mai de mult atenţiunea Academiei, pentru a se face exproprierea locului.

ţaai[y l'^O — 'Îl '



I. X X. Y 111 M O IN U M t fS l t. L t fKtl51UKl«-r. A L t U A l_ l t l

Un particular, iubitor al trecutului, a cumpărat în urmă acest important teren, şi-i dorim din inimă să facă săpături sistematice.

Probabil că se vor găsi acolo resturile acestei frumoase po­doabe din vechime.

S'a mai aflat la noi, şi se găsesc încă Ia Muzeul Naţional din Bucureşti, şi faptul acesta merita osebilă atenţiune pentru noi, mai multe pietre ce reprezintă tot pe Ci/behi,, pe Mater Dei, pe Dacia Augusta.

Toate însă, din nenorocire, sunt foarte mult stricate şi nici una nu are capul. Cea mai bine conservata e înaltă de 0,25 m., lată de faţă de 0,12 m. şi groasă, la bază, de 0,10 m. Ea are puiul de leu în braţe, şi trebueşte notat că e găsită tot la Romula.

Alta, mai mică, găsită la Constanţa, e de o factură cu mult mai neîngrijită, şi este făcută tot cu un leu mic pe braţe.

Mai sunt două mai mici, tot cu leul pe braţe, şi alta, înaltă de 0,25 m., cu leul la dreapta, ca şi cea delà Paris.

In fine se mai află una, care are soclul destul de înalt, astfel că avea aproape l m. înălţime, şi Cybela purlà iarăş puiul de leu tot pe braţe.

Nici una dintre aceste din urmă nu are indicat locul unde au fost găsite în ţară.

Toato aceste rosturi importante stau strânse fără a fi expuse lămurit. Când oare nefericitul de Muzeu, naţional încă, care are acum un director tânăr, priceput şi plin de voinţă, şi un perso­nal de seamă, va avea localul necesar şi mijloacele indispensa­bile pentru a putea să corespunda, cât de puţin, dacă nu necesi­tăţii momentului, cel pulin de a nu jigni simţul nostru de dem­nitate naţională.

Dintre toate aceste statuete, una numai a fost descrisă de To-cilescu în lucrarea sa: Monumente epiyrafice si sculpturale din 1908. Iată ce aflăm la pag. 514-517:

Descripţiiinea.

«Pe un tron cu rezemătoare (care lipseşte) stă zeiţa, mamă a zeilor, cu piciorul drept scos înainte, având în poală un leu lun­git cu capul spre stânga. E îmbrăcată cu chiton şi cu himation aşezat pe picioare; la stânga zeiţei se vede semidiscul, pe care probabil îl ţinea cu mâna».

Monumente de ale Kybèlei tronând.

«Acelaş chip de reprezentare, încă în proporţiuni ceva mai mari, ni-1 prezentă o Kybelă tronând, găsită Ia Constanţa şi aflătoare acum în colectiunea Muzeului».