Interviu cu domnul judecător Iulian Gîlcă, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

Uniunea Juriştilor din România

Revista „Palatul de Justiţie”

Interviu cu domnul judecător Iulian Gîlcă,

preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

• Domnule preşedinte Iulian Gîlcă, Constituţia României statuează faptul că rolul Consiliului Superior al Magistraturii este acela de garant al independenţei justiţiei. Se poate spune că atât prevederile Constituţiei cât şi cele ale legii organice în materie se subsumează acestui important obiectiv. V-aş ruga să aveţi amabilitatea să punctaţi care sunt mijloacele prin care C.S.M. îşi îndeplineşte această importantă atribuţie constituţională. Care sunt cele mai importante garanţii pentru asigurarea independenţei justiţiei?

Într-adevăr, potrivit art. 133 alin. 1 din Constituţia României, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei”. Asigurarea independenţei justiţiei constituie, raportându-ne la Constituţie, însăşi raţiunea de a exista a Consiliului. Ceea ce este însă esenţial de subliniat, este că independenţa justiţiei nu este nici un scop în sine şi nici un mijloc de a proteja invocata ineficienţă a sistemului judiciar în raporturile cu cetăţeanul. Dimpotrivă, independenţa justiţiei este o condiţie sine qua non a existenţei statului de drept şi modalitatea cea mai eficientă de asigurare a respectării drepturilor fundamentale , acţionarea în justiţie şi garanţia unui proces corect fiind ultima linie de apărare a cetăţeanului împotriva abuzului şi arbitrariului.

Principalele mijloace prin care Consiliul Superior al Magistraturii îşi realizează rolul său fundamental de a asigura independenţa sistemului judiciar sunt reprezentate de atribuţiile exclusive ale acestuia în ceea ce priveşte gestionarea carierei magistraţilor. Astfel, procesul de recrutare, de formare profesională, iniţială sau continuă, procedura disciplinară, propunerile privind numirea şi eliberarea din funcţie a magistraţilor, promovarea acestora şi numirea în funcţii de conducere sunt gestionate în prezent de Consiliu, căruia i s-a conferit şi posibilitatea ca, în cazurile anume prevăzute de lege, să emită reglementări proprii în detalierea prevederilor legale privind, spre exemplu, modul de evaluare a magistraţilor, organizarea concursurilor de admitere sau promovare etc.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii nu se rezumă însă la aspectele prezentate, ci vizează şi aspectele organizatorice privind activitatea instanţelor şi parchetelor, legile de organizare judiciară conferind acestuia dreptul de a aviza conform statele de funcţii şi de personal ale instanţelor, posibilitatea de a dispune înfiinţarea de secţii specializate sau funcţionarea unor complete speciale în anumite materii.

În sfârşit, se impune a fi subliniat şi faptul că independenţa justiţiei vizează autonomia funcţională a acesteia în raport cu celelalte organe ale statului, precum şi cu privire la oricare grupuri de presiune care militează pentru anumite obiective private, însă acest concept nu cuprinde în nici un caz şi independenţa judecătorului faţă de dispoziţiile legale, ceea ce până la urmă nu ar constitui decât o inadmisibilă recurgere la arbitrariu. Iată de ce consider că o garanţie a independenţei justiţiei o reprezintă şi procedura de control a activităţii judecătorilor şi procurorilor, care se realizează în prezent printr-un corp autonom de inspectori constituit pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii. Consiliul a elaborat de altfel un set de reguli clare şi a stabilit indici concreţi de performanţă pentru judecătorii şi procurorii care aspiră la acest statut, în vederea asigurării profesionalizării corpului de inspecţie şi pentru a exclude orice suspiciune cu privire la posibilitatea de a folosi procedura de control ca un mijloc de presiune asupra magistraţilor, mai ales în condiţiile în care aceştia în prezent sunt supuşi unui adevărat val de plângeri şi sesizări, dintre care nu puţine au caracter şicanatoriu. De asemenea, împrejurarea că secţiile consiliului constituite din judecători şi, respectiv, procurori, aleşi în mod democratic în adunările generale ale magistraţilor, au rolul de instanţe de judecată în procedura disciplinară, constituie o garanţie esenţială pentru asigurarea independenţei justiţiei.

• Care este, domnule preşedinte, poziţia C.S.M. cu privire la noile modificări preconizate de Ministerul Justiţiei pentru perfecţionarea legislaţiei care reglementează sistemul judiciar?

Consiliul Superior al Magistraturii a militat constant pentru instituirea unor norme de procedură flexibile, de natură a asigura soluţionarea cu celeritate a cauzelor, cu respectarea garanţiilor procesuale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În acest sens au fost emise de către Consiliu avizele prevăzute de lege asupra proiectelor de acte normative cu care a fost sesizat de către Ministrul Justiţiei sau cele două camere ale Parlamentului. De cele mai multe ori Consiliul Superior al Magistraturii, cu ocazia avizării, a făcut propuneri de amendare a proiectelor prezentate, care au fost valorificate în procesul de legiferare. Ar fi de dorit însă ca practica consultării Consiliului Superior al Magistraturii în procesul de elaborare legislativă să fie extinsă şi cu privire la alte acte normative care pot prezenta o influenţă semnificativă asupra încărcării rolului instanţelor, dată fiind pe de o parte componenţa profesionistă a Consiliului şi a faptului că acesta se află în legătură permanentă cu instanţele judecătoreşti, fiind cel mai în măsură „să ia pulsul” acestora în procesul de aplicare în practică a diferitelor acte normative.

Oricum, în mod constant şi cu profesionalism, Consiliul Superior al Magistraturii va sprijini orice măsuri legislative de natură a eficientiza înfăptuirea actului de justiţie, cu condiţia ca pe această cale, să nu fie afectate principiile care guvernează funcţionarea sistemului judiciar, în cadrul căruia locul şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie tot mai evident conturate. În egală măsură ne interesează ca în procesul de legiferare să fie respectate cu mare acurateţe drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului.

• Consideraţi că actualul cadru normativ asigură independenţa Ministerului Public? Să ne amintim că sub imperiul Constituţiei din 1938 a fost consacrată pentru o perioadă, chiar inamovibilitatea procurorilor de pe lângă curţile de apel. Nu credeţi că ar fi oportună redefinire a naturii juridice a Ministerului Public pentru o mai bună funcţionare a sistemului judiciar românesc?
Actualul cadru normativ consacră independenţa Ministerului Public. Potrivit legii, procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi; pot fi mutaţi prin transfer, detaşare, delegare, promovare, numai cu acordul lor şi sunt suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Procurorii fac parte din corpul magistraţilor. Natura juridică a Ministerului Public este stabilită în primul rând de Constituţie, iar normele constituţionale sunt detaliate în legile organice dintre care cea mai importantă este Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Având în vedere faptul că, potrivit Constituţiei, procurorii fac parte din corpul magistraţilor şi sunt independenţi în raport cu alte autorităţi ale statului, aşa explicându-se prezenţa lor în Consiliul Superior al Magistraturii, alături de judecători, consider că doar o restructurare constituţională a sistemului judiciar ar putea permite schimbarea naturii juridice a Ministerului Public.

În prezent, însă, statutul constituţional al procurorului reclamă o modificare legislativă de natură a respecta independenţa acestuia. Mă refer la poziţia constantă a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul modificării procedurii de numire a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim adjunctului şi adjunctului acestuia, a procurorului şef al DNA, a adjuncţilor acestuia, precum şi a procurorului şef al DIICOT, respectiv a adjuncţilor acestora. Sub acest aspect, avizele date de Consiliul Superior al Magistraturii pentru proiectele de lege elaborate de Ministerul Justiţiei au fost în sensul numirii în funcţiile de conducere menţionate a procurorilor de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiţiei putând recomanda anumiţi procurori pentru funcţiile respective.

Potrivit actualei reglementări, numirea în aceste funcţii este făcută de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

• În prezent justiţia din România are un nivel de credibilitate destul de scăzut, reproşându-i-se numeroase slăbiciuni. Este drept, deficienţe se regăsesc şi în alte ţări cu tradiţii democratice îndelungate. În urmă cu câţiva ani un reputat universitar şi analist politic, Jean Morange, scria: „Funcţionarea justiţiei franceze nu este la adăpost de orice critică. Principalele sale defecte asupra cărora se atrage mereu atenţia sunt: complexitate, lentoare, costuri mari, independenţa insuficientă a celor care contribuie la realizarea ei”. La noi sunt numeroase cauze de natură obiectivă care au deteriorat imaginea justiţiei. Dacă avem în vedere numai faptul că din cele câteva milioane de justiţiabili anual cel puţin jumătate dintre aceştia sunt nemulţumiţi de soluţiile instanţelor. Sau că sunt numeroşi „cunoscători” care emit în public judecăţi de valoare „infailibile” denigrând pe cei care judecă. Cu toate acestea sunt şi realităţi care nu pot fi contestate. Cum ar fi, de pildă, soluţiile contradictorii ale unor complete în cauze similare, uneori la aceeaşi instanţă. Sau durata extrem de lungă a unor procese. Ce opinaţi că ar trebui făcut pentru ca imaginea justiţiei, ca una din puterile statului şi important serviciu public, să îşi sporească credibilitatea?
Imaginea justiţiei ca serviciu public constituie o preocupare constantă a Consiliului Superior al Magistraturii. În analiza aspectelor obiective ridicate de către dumneavoastră şi care afectează negativ imaginea justiţiei, trebuie plecat de la realităţile societăţii româneşti, în ansamblu şi ale sistemului judiciar, în special. Sunt cunoscute problemele deosebite cu care se confruntă societatea românească în tranziţie, iar sistemul judiciar, fiind supus aceluiaşi proces de tranziţie şi reformă, manifestă, nu de puţine ori sincope şi incoerenţe.

Consiliul Superior al Magistraturii, în realizarea competenţelor stabilite prin lege, este preocupat de îmbunătăţirea funcţionării instanţelor şi parchetelor, de ridicarea calităţii actului de justiţie, atât în ceea ce priveşte calitatea hotărârilor, cât şi în ceea ce priveşte durata procedurilor.

Un rol primordial sub aceste aspecte îl au programele de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, prin care se urmăreşte creşterea pregătirii profesionale, cu un accent sporit pe specializarea judecătorilor şi procurorilor.

Cu privire la durata de soluţionare a cauzelor, Consiliul Superior al Magistraturii a iniţiat o serie de proiecte care vizează, pe de o parte, o eficientizare a activităţii instanţelor şi parchetelor, iar pe de altă parte, o degrevare a judecătorilor şi procurorilor de unele activităţi administrative şi transferarea lor către personalul auxiliar. În acest sens, s-a realizat un raport de către Inspecţia judiciară privind dosarele în a căror soluţionare s-au depăşit anumite termene – 6 luni, 1 an – şi au fost identificate cauzele concrete care duc la prelungirea soluţionării acestora. De asemenea, printr-o bună colaborare cu Ministerul Justiţiei s-a realizat redistribuirea unor posturi la nivelul instanţelor pentru echilibrarea volumului de activitate, cu efecte directe asupra ritmului de soluţionare a cauzelor. Tot astfel, s-a iniţiat un studiu privind durata medie de soluţionare a diverselor categorii de cauze prin monitorizarea unor instanţe pilot şi se află în derulare o iniţiativă privind transferul unor atribuţii către grefierii cu studii superioare odată cu sporirea nivelului de pregătire a acestora. Preconizăm chiar constituirea unui “cabinet al judecătorului” în care conlucrarea judecător – grefier să fie directă, iar gestionarea dosarelor să fie mult mai eficientă.

Vom urmări, însă, ca accelerarea procesului de soluţionare a cauzelor să nu se facă cu sacrificarea calităţii actului de justiţie şi nici să nu atingă dreptul fundamental la apărare al părţilor.

Sub aspectul unificării practicii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii nu se poate implica direct în modalităţile de aplicare şi interpretare a legii, înfăptuirea justiţiei fiind consacrată constituţional ca fiind atributul exclusiv al instanţelor judecătoreşti.

Consiliul Superior al Magistraturii este preocupat, însă, de elaborarea unor norme care să permită realizarea unei practici unitare şi, în acest sens, împreună cu judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost elaborat un proiect de act normativ care va fi trimis Ministerului Justiţiei pentru o eventuală iniţiativă legislativă.

Finalitatea acestor măsuri, va fi cu siguranţă un act echitabil, transparent şi predictibil, care în mod firesc va conduce la creşterea credibilităţii sistemului judiciar.

• Se ştie că imaginea şi credibilitatea justiţiei sunt influenţate şi de elemente extrinseci. Relativ recent un studiu al Transparency International România consemna faptul că „relaţia magistraţilor cu presa este definită ca fiind una de ostilitate şi chiar conflictuală prin ponderea mare a celor care identifică mass-media ca factor de ingerinţă în justiţie”. Faţă de aceste constatări cum apreciaţi relaţia dintre presă şi justiţie?

Considerăm că percepţia formată cu privire la relaţia magistraţilor cu presa este rezultatul unor deficienţe de comunicare manifestate de către unele instanţe şi parchete, pe care Consiliul Superior al Magistraturii a dorit să le elimine şi să le suplinească prin activitatea desfăşurată. Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în colaborare cu jurnalişti şi organizaţii nonguvernamentale a elaborat „Ghidul de bune practici pentru cooperarea între instanţe, parchetele de pe lângă acestea şi mass-media” şi, totodată, a actualizat Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, marcându-se evoluţia acestor raporturi.

În activitatea desfăşurată, Consiliul urmăreşte cu mare atenţie modul în care se reflectă în mass-media activitatea sistemului judiciar şi se autosesizează atunci când sunt semnalate deficienţe care afectează buna funcţionare şi credibilitatea acestuia. Rapoartele efectuate de către Inspecţia Judiciară reflectă preocuparea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul îmbunătăţirii activităţii instanţelor şi parchetelor prin prisma semnalelor transmise de presă, în considerarea mass-mediei vârful de lance al societăţi civile.

• Doresc să vă informez, domnule preşedinte, că la sfârşitul lunii iunie a.c., cu prilejul „Zilei Justiţiei”, Uniunea Juriştilor din România – în colaborare cu Asociaţia Civic Media – are în vedere organizarea unei dezbateri naţionale pe tema „Relaţiile dintre mass-media şi sistemul judiciar”. Consiliul Superior al Magistraturii ar putea să devină partener la această manifestare?
Demersul iniţiat de Uniunea Juriştilor din România în colaborare cu Asociaţia Civic-media este apreciat de către Consiliul Superior al Magistraturii, care îşi manifestă întreaga disponibilitate pentru a deveni partener al dezbaterii naţionale pe tema „Relaţiile dintre mass-media şi sistemul judiciar”. Credem că, într-un asemenea cadru, vor putea fi găsite noi proiecte de comunicare în interesul societăţii civile, care manifestă interes în cunoaşterea sistemului judiciar.
• În perioada interbelică ilustrul jurist Paul Negulescu scria: „Trebuie să recunoaştem că suntem otrăviţi de politică: administraţia, şcoala, armata, chiar şi magistratura sunt influenţate în mod considerabil de politică”. Iată că nu este nimic nou sub soare, pentru că şi în prezent se vorbeşte în mediile politice şi mass-media de influenţele politicului asupra magistraţilor. În ce măsură apreciaţi că această influenţă exercită o presiune asupra magistraţilor?
În orice stat mediul politic exercită o anumită influenţă asupra sistemului judiciar. La urma urmelor, recurgând la cel mai prozaic exemplu, dimensionarea chestiunilor de buget rămâne o problemă de apreciere politică, în funcţiile de chestiunile pe care acesta şi le consideră prioritare la un moment dat în timp, în statul respectiv. Esenţial este însă ca această influenţă să rămână la nivelul stabilirii cadrului general de funcţionare a sistemului judiciar, să nu se transforme într-o ingerinţă concretă în modalitatea de soluţionare a uneia sau a anumitor categorii de cauze, acest lucru fiind inadmisibil din perspectiva locului justiţiei în structura constituţională a autorităţilor statului cât şi a rolului acesteia în apărarea drepturilor cetăţenilor. Cadrul legislativ existent asigură posibilitatea garantării independenţei corpului magistraţilor. În concret, însă, în fiecare caz în parte, propria integritate în raport cu încercările de influenţare de orice natură reprezintă până la urmă o problemă de conduită personală a fiecărui magistrat. Prin activitatea sa, Consiliul nu poate decât să garanteze înfăptuirea actului de justiţie, în mod independent, de fiecare judecător sau procuror în parte.
• Recent, la solicitarea Asociaţiei Magistraţilor din România aţi sesizat Curtea Constituţională în temeiul art. 146, lit. e din Constituţia României. Vă rog să oferiţi câteva detalii cititorilor noştri cu privire la motivele acestui demers.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs demersului promovat de către Asociaţia Magistraţilor din România apreciind că, declaraţiile publice ale înalţilor demnitarilor aparţinând puterii executive sunt de natură a afecta principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat esenţial pentru funcţionarea statului de drept, în care credibilitatea sistemului judiciar este o componentă intrinsecă a independenţei acestuia.

Soluţia adoptată de Curtea Constituţională este cunoscută opiniei publice şi apreciez că nu mai trebuie comentată.

• Cum apreciaţi raporturile existente între instituţiile autorităţii judecătoreşti şi partenerii justiţiei? În vederea perfecţionării acestor raporturi Uniunea Juriştilor din România a iniţiat înfiinţarea unui Centru naţional pentru promovarea profesiilor juridice. Credeţi că ar fi oportun un asemenea organism?
Realizarea actului de justiţie este o problemă prea importantă pentru a reprezenta o chestiune de competiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii este gata să sprijine orice demers care ar putea conduce la îmbunătăţirea activităţii judiciare şi, sub acest aspect, conlucrarea tuturor participanţilor la procedura judiciară este esenţială.

În acelaşi sens, în luna septembrie urmează a avea loc un seminar cu participarea magistraţilor şi a celorlalţi actori implicaţi în actul de justiţie, avocaţi, consilieri juridici etc. şi este important de menţionat că în procesul prealabil de consultare a instanţelor judecătoreşti asupra temelor ce urmează a fi abordate, majoritatea magistraţilor consultaţi şi-au manifestat preocuparea pentru stabilirea unui cadru care să permită întâlniri periodice, la nivel central şi local, şi chiar realizarea unor programe de formare profesională comună, tocmai în vederea îmbunătăţirii cooperării în realizarea justiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii urmăreşte cu mare interes şi proiectele Uniunii Juriştilor din România, care, în opinia noastră, sunt de natură a coagula tendinţele de modernizare şi democratizare a vieţii juridice din România şi consideră că iniţiativa de a înfiinţa Centrul naţional pentru promovarea profesiilor juridice se înscrie pe aceste coordonate.

• La sfârşitul anului 2005, Uniunea Juriştilor din România a organizat un simpozion naţional care a dezbătut situaţia din sistemul învăţământului juridic românesc la care au fost reprezentate principalele centre universitare prin rectori şi decani din instituţiile de învăţământ superior, dar şi instituţiile sistemului judiciar şi uniunile de exercitare a profesiilor juridice liberale. În acest cadru s-a apreciat oportună înfiinţarea unui Centru naţional pentru coordonarea învăţământului juridic. Cum comentaţi, domnule preşedinte, situaţia actuală a învăţământului juridic românesc şi programele de formare profesională faţă de nevoile concrete ale sistemului judiciar?
Din experienţa acumulată în urma diverselor concursuri pentru admiterea în magistratură, consider că ar fi benefică o reorientare a învăţământului juridic românesc, în vederea acordării unui loc mai important în programele de învăţământ elementelor practice, precum şi a dezvoltării raţionamentului logico-juridic aplicativ al studenţilor. Din acest punct de vedere, se are în prezent în vedere crearea unui cadru care să permită studenţilor interesaţi de o carieră în sistemul judiciar să utilizeze resursele logistice ale Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, în vederea creşterii gradului de pregătire profesională.

• Domnule preşedinte, ultimele statistici furnizate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului situează România pe locul doi în ceea ce priveşte numărul de reclamaţii la această jurisdicţie europeană. Sigur, este un loc care nu ne onorează şi care denotă o lipsă de încredere în instanţele naţionale. Cum stăm, totuşi, în ceea ce priveşte soluţiile date de CEDO contra României, pentru că unele dintre cererile adresate se resping ca nefondate?
Numărul mare de plângeri şi sesizări adresate Curţii de la Strasbourg este o consecinţă a unor multiple cauze, unele dintre acestea plasându-se în afara sistemului judiciar.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar, pe măsură ce se înregistrează progrese în procesul de reformă, iar calitatea actului de justiţie va creşte odată cu creşterea gradului de transparenţă a sistemului, sunt pe deplin convins că se va îmbunătăţi şi percepţia publică asupra acestuia şi, implicit, numărul plângerilor va scădea.

Aş vrea să precizez faptul că, numărul de condamnări dispuse de CEDO, raportat la numărul petiţiilor soluţionate, este relativ redus. Nu este mai puţin adevărat că fiecare condamnare în parte constituie o chestiune de preocupare pentru Consiliu, cauzele acestor soluţii pronunţate de jurisdicţia europeană trebuind eliminate. În acest sens, consider că informatizarea instanţelor şi accesul judecătorilor şi procurorilor la materialele documentare, precum şi rigurozitatea programului de formare profesională continuă, în cadrul căruia componenta însuşirii principiilor şi normelor CEDO reprezintă o preocupare constantă, constituie elemente de natură să înlăture pronunţarea unor astfel de soluţii.

Este însă de subliniat că responsabilitatea transpunerii dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern şi asigurarea respectării acestora reprezintă o problemă a cărei rezolvare necesită implicarea întregului sistem statal, responsabilizarea integrală şi exclusivă a instanţelor judecătoreşti sub acest aspect fiind eronată. Luând ca exemplu numai ultimele cauze soluţionate nefavorabil de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatăm că, au fost evidenţiate carenţe legislative (în materia proprietăţii şi a taxelor de timbru) sau în activitatea organelor administrative (încălcarea normelor legale privind emiterea titlurilor de proprietate).

Prin urmare, respectarea Convenţiei este o chestiune a cărei realizare se găseşte în colaborarea dintre instituţiile statului, iar nu în culpabilizarea unora dintre acestea, respectiv, a instanţelor şi parchetelor.

• Care sunt în opinia dumneavoastră, domnule preşedinte, priorităţile reformei sistemului judiciar în acest moment?
În privinţa priorităţilor reformei, trebuie să examinăm faptul că există o strategie naţională privind reformarea sistemului judiciar, stabilită prin hotărâre de guvern, fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu urmărind cu stricteţe îndeplinirea obiectivelor stabilite, dintre care enumerăm: completarea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ, implementarea sistemului de distribuire aleatorie a cauzelor, asigurarea transparenţei actului de justiţie, unificarea practicii judiciare, îmbunătăţirea pregătirii profesionale a magistraţilor, reducerea duratei procedurilor judiciare, reducerea numărului de posturi vacante, fără însă a se limita la exigenţa selectării persoanelor care întrunesc condiţiile legale necesare ocupării unei funcţii în sistemul judiciar, continuarea procesului de informatizare, asigurarea în practică a garantării accesului liber la justiţie.

Prioritatea priorităţilor o constituie, în opinia mea, specializarea judecătorilor şi procurorilor şi unificarea practicii judiciare care vor avea efect direct şi consistent asupra calităţii actului de justiţie şi a independenţei sistemului judiciar şi, totodată, se va realiza o creştere a predictibilităţii şi credibilităţii soluţiilor pronunţate.

• Domnule preşedinte, recent aţi prezentat în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României raportul de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2005. Care ar fi principalele idei reieşite din acest raport?
În acest sens am dat, după prezentarea raportului, o amplă declaraţie de presă. Multe dintre aceste probleme le-am abordat deja în discuţia noastră. Desigur, am arătat, în mod argumentat, că în anul 2005 activitatea Consiliului Superior al Magistraturii a fost concentrată pe realizarea şi consolidarea unui sistem judiciar independent, imparţial şi eficient. Implementarea legilor reformei şi realizarea angajamentelor ce rezultă din obligaţiile privind integrarea europeană au constituit, de asemenea, priorităţi ale Consiliului. Desigur, în continuare se impun noi măsuri legislative menite să conducă la consolidarea rolului şi competenţelor Consiliului Superior al Magistraturii. Între acestea administrarea bugetului instanţelor de către Consiliu este o prioritate. La fel cum sunt prioritare şi normele ce vor trebui elaborate cu privire la unificarea practicii judiciare, unificare ce intră, conform unui text constituţional, în atribuţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A consemnat

Mihail Albici