Ioan lăCĂTUŞU

Sprijinirea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei.

Majoritatea populaţiei de etnie română din judeţele Covasna şi Harghita este de confesiune ortodoxă. La recensământul din 2002, din totalul celor 51.665 locuitori de etnie română din judeţul Covasna, 49.774 (96,4%) sunt ortodocşi, iar în judeţul Harghita, din cei 45.850 de români, 43.275 (94,4%) sunt ortodocşi. Judeţul Covasna, este singurul judeţ din Transilvania, unde după 1990 nu s-a constituit nici o parohie greco-catolică, iar în judeţul Harghita s-au constituit doar câteva parohii cu un număr mic de credincioşi în Subcetate şi Topliţa. Majoritatea credincioşilor din fostele parohii greco-catolice, cu populaţie maghiarizată, în 1948 au trecut la parohiile romano-catolice din zonă.

În aceste condiţii, înfiinţarea în 1994 a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi instalarea în scaunul vlădicesc a Prea Sfinţitului Episcop Ioan Selejan a însemnat, pe de o parte, împlinirea unei mai vechi dorinţe a credincioşilor ortodocşi din zonă, iar pe de altă parte, punerea temeliei unei instituţii fundamentale pentru păstrarea şi afirmarea identităţii confesionale, lingvistice şi culturale a românilor de aici.

În anii care au trecut de la înfiinţare eparhiei, viaţa bisericească ortodoxă din tânăra eparhie s-a schimbat în bine. Au fost reparate majoritatea bisericilor aflate în ruină, s-au construit altele noi, inclusiv 9 centre monahale. Aproape toate parohiile au fost încadrate cu preoţi, iar în buna tradiţie şaguniană, P.S. Ioan s-a preocupat de sporirea avutului Eparhiei şi asigurarea surselor aducătoare de venituri, prin achiziţionarea de spaţii comerciale, imobile şi terenuri, în Miercurea-Ciuc şi în alte localităţi din cuprinsul episcopiei. (Lăcătuşu, Lechinţan, Pătrunjel, 2003)

Cu toate aceste realizări, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei se confruntă încă cu mai multe probleme ce-şi aşteaptă soluţionarea. Printre priorităţi se află: recuperarea întârzierilor în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a pădurilor ce au aparţinut parohiilor ortodoxe, redobândirea imobilelor confiscate de statul comunist şi soluţionarea salarizării integrale de la stat a preoţilor din parohiile cu un număr mic de credincioşi. Problema salarizării integrale de la bugetul statului a acestei categorii de preoţi este cu atât mai necesară cu cât majoritatea parohiilor din cuprinsul episcopiei sunt parohii cu un număr mic de credincioşi ortodocşi.

Situaţia parohiilor ortodoxe din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, cu un număr mic de credincioşi:

I. Protopopiatul Ortodox Sfântu Gheorghe: a. Parohii cu până la 50 de credincioşi: Valea Zălanului, Sântionlunca, Poian, Bodoş, Herculian, Bicfalău, Chilieni, Bixad, Lisnău, Vârghiş, Arcuş, Aita Seacă, Căpeni, Micfalău, Cernatul de Jos - total 15 parohii; b. Parohii ortodoxe care au între 51 şi 100 credincioşi: Malnaş-Băi, Băţanii Mari, Ghelinţa, Comandău, Aita Mare, Aita Medie - total 6 parohii; c.Parohii ortodoxe care au între 101 şi 500 credincioşi: Doboşeni, Lunca Ozunului, Ojdula, Chichiş, Dobolii de Jos, Ariuşd, Belin, Mărtănuş, Baraolt, Ozun, Iarăş, Valea Dobârlăului, Lunca Mărcuş - total 13 parohii.

II.. Protopopiatul Ortodox Miercurea-Ciuc: a. Parohii ortodoxe cu până la 50 de credincioşi: Porumbenii Mari, Petecu, Crăciunel- Mereşti, Ciucsângeorgiu, Lăzăreşti, Bodogaia, Eliseni, Frumoasa, Uilac, Ciceu, Sândominic, Sâncrăieni, Joseni, Praid – total 14 parohii; b. Parohii ortodoxe care au între 51 şi 100 credincioşi: Făgeţel, Vlăhiţa, Săcel - total 3 parohii; c. Parohii ortodoxe care au între 101 şi 500 credincioşi: Imper, Băile Tuşnad, Izvoru Mureşului, Barasău (comuna Corbu, Poiana Veche (Tulgheş), Pintic (comuna Tulgheş), Vidacut, Cristuru-Secuiesc, Filipea - total 9 parohii.

Din cele prezentate rezultă că, în Protopopiatul Sf. Gheorghe, 34 din totalul de 60 de parohii, iar în Protopopiatul Miercurea-Ciuc, 26 din cele 52 parohii, sunt parohii cu un număr mic de credincioşi, majoritatea sub 100 de enoriaşi. (Lăcătuşu, Lechinţan, Pătrunjel, 2003)

Salarizarea integrală de bugetul statului a preoţilor din aceste parohii, reprezintă o condiţie esenţială pentru rămânerea lor în aceste mici comunităţi parohiale şi pentru asigurarea unui trai decent unor familii care au, în majoritatea lor, mai mulţi copii.

Analiza fiecărei parohii ortodoxe în parte, necesită răspunsuri la întrebări, precum: Ce se întâmplă cu bisericile ortodoxe rămase fără credincioşi? Dar cu cimitirele româneşti din aceste localităţi? Care sunt perspectivele parohiilor cu un număr mic de credincioşi ortodocşi, majoritatea dintre ei persoane în vârstă? Şi întrebările pot continua.

6. Îmbunătăţirea învăţământului în limba română.

Una din cele mai sensibile probleme existente în cele două judeţe este problema învăţământului în limba română. Invocând măsurile abuzive din timpul regimului comunist şi frustrările care au luat naştere atunci, după evenimentele din decembrie 1989, liderii populaţiei maghiare au trecut la separarea şcolilor, schimbarea denumirii acestora şi a directorilor, încurajarea plecării profesorilor români ş.a. Este greu de explicat care a fost motivaţia unor manifestări înregistrate după 1989, în majoritatea şcolilor din zonă, de maximă adversitate faţă de învăţământul în limba română. S-a ajuns până la considerarea limbii române ca “factor de opresiune pentru naţionalitatea maghiară”, sau aşa cum s-a declarat într-un comunicat al Consiliului local din Odorhei, din primăvara anului 1990, în care se precizează textual faptul că “prezenţa claselor româneşti deranjează întregul proces instructiv-educativ în limba maternă”. (Lăcătuşu, Lechinţan, Pătrunjel, 2003)

În perioada care a trecut de atunci, o serie de aspecte au fost soluţionate odată cu adoptarea Legii învăţământului şi a altor reglementări în materie. O mare parte însă, aşteaptă încă rezolvarea. Dintre acestea fac parte: menţinerea aceleeaşi atitudini refractare faţă de învăţământul în limba română; indiferenţa faţă de neînsuşirea limbii române de către un număr atât de mare de cetăţeni români locuitori ai unei zone din mijlocul României reprezintă o mare provocare, sau aşa cum spunea publicistul Ioan Ciurea, din Germania, o “adevărată bombă cu explozie întârzâiată” - ce îşi va răsfrânge efectele imediate tocmai asupra necunoscătorilor, care datorită acestui handicap autocreat îşi vor periclita capacitatea de inserţie socială (Info Eurocarpatica nr.5/2002); continuarea politicii de separare a şcolilor pe criterii etnice; lipsa cronică a profesorilor de limbă română din şcolile aflate în mediul rural, din cele două judeţe (anual la concursurile de ocupare a posturilor vacante, pentru mai mult de o sută de locuri, în fiecare judeţ se prezintă doar câţiva candidaţi); diminuarea cifrelor de şcolarizare pentru clasele cu predare în limba română; scoaterea la concurs a unor catedre cu “limba de predare mixtă” care favorizează profesorii de etnie maghiară; neasigurarea reprezentativităţii la nivelul conducerilor şcolilor mixte (conform art. 23 din Legea 127/1997, directorii trebuie să reprezinte ambele etnii care învaţă în şcoală); politizarea învăţământului prin amestecul făţiş în conducerea Inspectoratelor Şcolare şi a principalelor şcoli a reprezentanţilor Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare; menţinerea şi adâncirea unor discrepanţe între şcolile cu predare în limba maghiară şi cele cu predare în limba română (printr-un amendament adus Legii 1/2000), împreună cu Bisericile au primit o suprafaţă de pădure (de maxim 30 de ha) şi fostele şcoli confesionale catolice şi reformate - cele ortodoxe neavând pădure în trecut, nu au nici astăzi, discriminare statuată printr-o lege adoptată în România anului 2000…); există nenumărate discuţii referitoare la repartizarea fondurilor, discriminarea profesorilor români, necunoscători ai limbii maghiare, la ocuparea unor catedre din şcolile mixte, onestitatea la diverse examene, şcolarizarea copiilor români din unele localităţi cu un număr mic de etnici români, participarea cadrelor didactice de etnie maghiară la diferite cursuri de perfecţionare organizate în Ungaria (de multe ori în timpul anului şcolar, fără aprobările necesare); lipsa educaţiei multiculturale ş.a. (Fondul Asociaţii civice, CEDMNC, 2002). Toate aceste aspecte şi multe alte asemănătoare au fost semnalate de nenumărate ori de reprezentanţii societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, şi au făcut obiectul mai multor articole şi reportaje în mass-media, majoritatea fiind constatate şi cu prilejul unor controale efectuate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Multe din aceste probleme îşi vor găsi soluţionarea odată cu “educarea educatorilor” şi cu schimbarea atitudinii acestora faţă de limba română. Limba română, ca limbă a populaţiei majoritare, este limbă naţională, iar pentru minorităţile naţionale este limbă de contact şi nu mai puţin limbă de cultură. Însuşirea ei de către orice minoritar nu constituie în nici un fel o ameninţare la identitatea proprie naţională şi etnică, ci dimpotrivă o deschidere spre societate şi cultură ca mediul integrator (Bruno, 1998). Ca să nu mai vorbim de consecinţele negative ale necunoaşterii limbii române pentru tinerii maghiari din zonă care doresc să urmeze cursurile unor şcoli de ofiţeri sau a altor facultăţi în limba română din principalele centre universitare ale ţării.